RUGĂCIUNILE PENTRU CEI ADORMITI

IN ÎNVĂȚĂTURA BISERICILOR ROMANO-CATOLICĂ

SI ORTODOXĂ *

In legătură cu această problemă, Biserica Romano-Catolică ne face

nouă ortodocșilor, imputarea că de vreme ce ne rugăm pentru cei adormiți,
ar trebui să credem și în purgatoriu ; de asemenea, ea își sprijină argumen­
tarea pentru purgatoriu, pe rugăciunile pentru cei morți, care, așa cum
vom vedea imediat, n-au nimic de a face cu această învățătură a purga­
1 Noi ortodocșii nu putem crede în purgatoriu, tocmai pentru
toriului. *
faptul că ne rugăm pentru morți. Intre doctrina și practica Bisericii
noastre este o legătură organică. De aceea este absurdă imputarea ce ni
se face că nu sîntem consecvenți, cînd ne rugăm pentru morți, dar nu
admitem purgatoriul. Acesta stă în legătură cu faptul că teologii catolici
de cîte ori aud pe Părinții și scriitorii răsăriteni vorbind despre rugăciu­
nile pentru morți și despre putința scăpării unor suflete de la suferințe,
prin aceste rugăciuni, declară că aceia recunosc purgatoriul. Părinții și
scriitorii bisericești răsăriteni, se gîndesc totdeauna la sufletele cu păcate,
deci la sufletele din iad, nu la sufletele cu păcate iertate pe pămînt, dar
rămase cu datoriile ce le mai au de plătii, deci la sufletele din purgatoriu.
Apoi ei fac dependentă această scăpare, în mod absolut, de rugăciunile
Bisericii și de mila lui Dumnezeu, pe cînd după doctrina purgatoriului
acele suflete pot primi doar o scurtare de suferințe prin rugăciunile Bise­
ricii, dar în general, ele tot scapă și fără aceste rugăciuni și mila lui Dum­
* Această lucrare de seminar pentru titlul de magistru a fost lucrată sub îndruma­
rea d-lui prof. N. Chițescu, care a dat și avizat să fie publicată.
1. O expunere amplă a învățăturii Bisericii Romano-Catolice în legătură cu starea
sufletelor după moarte în comparație cu cea a Bisericii Ortodoxe, se poate urmări în
Ortodoxia, anul V, 1953, pp. 546-576. Tot acolo se pot vedea și obiecțiile Bisericii Orto­
doxe în legătură cu purgatoriul. In ceea ce privește expunerea pe larg a purgatoriului,
așa cum se oglindește el în învățătura Bisericii Romano-Catolice, pot fi cercetate printre
altele, și următoarele lucrări : Belmont: «Le purgatoire», Paris 1919 ; Const. Chavin :
«Le purgatoire. S’il existe et ce qu’il est», în Questiones Theologiques, Paris 1908 ; Dic-
tionnaire de Theologie Catholique, tom. XIII, premiere pârtie, Paris 1936, coloanele 1164-
1179; V. Dom. Cabrol, Dictionnaire d’Archeologie, art. «Defunts», col. 445; Bellarmin,
De Purgatorio, lib. II, cap. VI, și R. P. Ad. Hamon, «Au delă du tombeau», ed. IlI-a,
Paris 1912.
B.O.R. —10
386 BISERICA ORTODOXA ROMÎNA

nezeu nu are nici un rol acolo, căci după achitarea datoriilor prin ele
înșile, sau prin cei de pe pămînt, ele ies automat, tară să mai fie întrebat
Dumnezeu. Faptul, că în Răsărit se pune un accent absolut pe rugăciunile
Bisericii și pe mila Iui Dumnezeu, departe de a ti dovadă pentru purga­
toriu e dimpotrivă o dovadă împotriva lui. Astfel între rugăciunile pentru
morți și purgatoriu e în fond o contradicție. Această contradicție față de
purgatoriu o putem constata chiar în rugăciunile Bisericii romano-catolice.
Cel mai însemnat imn de aici e Imnul romat:
Dies irae, dies illa
Solvet saeculum in favilla:
Teste David cum Sibylla...23

E vorba de ziua mîniei, de ziua în care întregul univers va fi prefă­

cut în cenușă, după cum vorbesc prezicerile lui David și oracolele sibiline.
Cît de mare va fi groaza atunci ! Judecătorul suprem va judeca oamenii
pentru toate faptele lor. «Quando Judex est venturus, cuncta stricte dis-
cussurus». Atunci Judecătorul fiind așezat pe tron, tot ceea ce era mai
înainte ascuns, va apare la lumină, pentru ca nici o crimă să nu rămînă
nepedepsită. «Judex ergo cum sedebit quidquid latet apparebit, nil inultum
remanebit». Și rugăciunea încheie: «Pie, Jesu, Domine, Dona eis jequiem
— Amen —». Ce spune această rugăciune? Că la sfîrșitul lumii se va
judeca totul și nimic nu va rămîne ascuns. Spune ruga asta ceva de
purgatoriu sau măcar îl presupune ? Nicidecum. Știm că doctrina romano-
catolică face din judecata particulară ceva definitiv și că oricine ajunge
în iad nu mai poate ieși de acolo și prin urmare judecata generală e ca
și anihilată. Atunci rugăciunea citată pe cine privește? Cine să nu fie dat
focului celui veșnic, dacă toți cei cu păcate mortale neiertate sînt deja
acolo, iar despre cei din purgatoriu se poate spune că, între timp au fost
salvați și ei prin pătimirea lor satisfăcătoare din purgatoriu ? E rugăciunea
aceasta fără obiect? După doctrina catolică așa s-ar putea bănui.
Și mai clar se vede acest lucru din Offertorium — rugăciunea de
dezlegare — de după evanghelie:
«Domine Jesu Christe, rex gloriae, libera animas omnium fidelium
defunctorum de poenis interni e de profunde lacu: libera eas de ore leonis,
ne absorbeat eas tartarus, ne cadant in obscurum: sed signifer sanctus
Michael repraesentet eas in lucem sanctum: Quam olim Abrahae promisisti,
et semini ejus».
Nu e aici contrazicerea și mai mare? Dacă din iad nimeni nu poate
ieși, atunci de ce să te mai rogi ca să fie eliberate sufletele celor ador-
miți din pedepsele infernului ca să nu ajungă ele în tartar și în întunerecul
cel mai din afară și ca arhanghelul Mihail să le conducă la locuința acelei
lumini ce a fost promisă altădată lui Abraam și seminției lui, scoțîndu-le
din ghiara leului? (diavolul). Dar rugăciunea spune un mare adevăr
■ ■■■ ■ ■ I ■ ■ ■■ ■ ■■

2. Missae in agenda dejunctorum, goma, Tipografia Poliglota S. Congregationis de

Propaganda Fide, 1813, p. 21.
3. Missae in agenda defunctorum, op. cit., p. 22.
ÎNDRUMĂRI PASTORALE
387

și anume, că sufletele celor păcătoși merg în iad. De acolo, pe cei fără

păcate de moarte Biserica îi poate scoate prin rugăciunea ei. Așa învață
Biserica ortodoxă prin învățătura ei care-i la fel cu cea din rugăciunea
de dezlegare catolică amintită mai sus — admițînd mîntuirea unor suflete
chiar din iad, întrucît ea nu recunoaște un loc special pentru sufletele
ce se mîntuiesc după moarte prin rugăciunile Bisericii. După doctrina
Bisericii catolice este inutil să ceri Domnului gloriei eliberarea sufletelor
ajunse în ghiara leului, iar dacă s-ar vrea să se spună că rugăciunea e
făcută ca sufletele să n-ajungă în lacul cel adînc și în întunerecul cel mai
dinafară, lucrul ar fi în fond același, căci Biserica n-ar mai ține la învă­
țătura ei, că sufletele cu păcate de moarte se duc inevitabil în iad, și că
rugăciunile ei le poate ajuta să scape de iad chiar de mai înainte. Deci
rugăciunea nu spune ceea ce vrea doctrina Bisericii catolice.
Liturghia din ziua cînd trupul mortului este îngropat are chiar la în­
ceput o rugăciune foarte semnificativă: «Deus cui proprium est misereri
semper et parcere, te suplices exoramus, pro anima famuți tui, N... quam
hodie de hoc saeculo migrare jussisti; ut non tradas eam in manus inimici,
neque obliviscaris in ținem, sed jubeas eam a sanctis Angelis suscipi et
ad patriam Paridisi perduci, ut, quia in te speravit et credidit, non poerias
inferni sustineat sed gaudia aeterna possideat, Per Dominum nostrum
Jesum Christum, Filiurn tuum. 4 Ce vrea să spună rugăciunea aceasta ?
Mai întîi că Domnul e plin de milă și iertarea sufletului celui adormit
îi aparține Lui. In al doilea rînd, că sufletul acesta ar putea să meargă în
unul din cele două locuri unde merg sufletele după moarte; iad sau rai.
Rugăciunea cere ca el să nu meargă în iad, fiindcă aici pe pămînt a
mărturisit pe Domnul. Și se roagă stăruitor, ca sufletul celui adormit
să nu fie dat în mîna vrăjmașului. Dacă în ziua îngropării se cere Dom­
nului ca sufletul să fie scăpat de iad, și să fie primit de îngeri în rai, în
purgatoriu cînd mai merge, fiindcă oricît de drept ar fi cineva, nu-i fără
pată, chiar dacă ar fi viața Iui numai de o zi! Ori poate că i se cere lui
Dumnezeu, ca să se îndure de acest suflet la judecata cea din urmă?
Ce i-ar mai putea face Domnul atunci, dacă el își ia pedeapsa definitivă,
acum după judecata particulară? Dacă rugăciunile nu mai pot scăpa sufle­
tele de iad sau din iad, ci cel mult le pot scurta timpul în purgatoriu, rugă­
ciunea ar fi trebuit să ceară izbăvirea lui mai repede din purgatoriu, fiindcă
numai acolo este operantă ruga Bisericii romano-catolice, pentru scurtarea
timpului de chinuire. Dar nici aici rugăciunea nu cere așa ceva.
La toate aceste slujbe-liturghii pentru defuncți, mai ales în zilele de
aniversare, rugăciunea de dezlegare — offertorium — se continuă cu
cuvintele următoare: «Hostias et preces tibi, Domine, laudis offerimus:
4. Dumnezeule, Ție-Ți este propriu de a Te îndura și ierta; pe Tine Te rugăm
pentru sufletul robului tău N... pe care l-ai luat astăzi din veacul de acum; nu-1 da,
Doamne, puterii vrăjmașului și nu-1 uita pînă la sfîrșit, ci binevoiește a porunci sfin­
ților îngeri să-l primească în paradis ; astfel că, precum a nădjduit și crezut în Tine, să
nu fie dat suferințelor iadului, ci să guste bucuriile cele veșnice, prin Domnul nostru
lisus Hristos, Fiul Tău». Oratio in die obitus — Missae in agenda defunctorum, op. cit.,
pagina 23.
388 BISERICA ORTODOXA ROMÎNĂ

tu suspice pro animabus illis, quarum hodie memoriam facimus: fac eas,
Domine, de morte transire ad vitam: Quam olim Abrahae promissisti, et
semini ejus». 5 Se aduc deci Domnului rugăciuni, jertfe și laude, pentru
ca El să privească asupra sufletelor celor adormiți și a căror pomenire se
face, pentru ca să-i treacă din moarte la viață, așa cum s-a promis lui
Abraam și seminției lui. Orice credincios catolic se poate întreba în timpul
acestor rugăciuni: de care moarte e vorba și de care viață? Poate fi vorba
aici de cei din purgatoriu? Rugăciunea de mai sus, în cazul acesta se opune
dreptății divine, care trebuie împlinită în purgatoriu. 6 Dar dacă în această
rugăciune nu poate fi vorba de purgatoriu, atunci desigur că este vorba de
iad. Și Biserica romano-catolică prin această rugăciune nu face decît ceea
ce a făcut și Biserica Ortodoxă întotdeauna: să se roage adică pentru
iertarea păcatelor celor adormiți, deoarece ei n-o mai pot face după ce
au plecat de aici și singură Biserica poate cere trecerea lor din moarte
la viată.
în liturghiile zilnice pentru cei adormiți găsim rugăciunea — Orațio —
în care se spune: «Deus veniae largitor et humane salutis amator: quaesu-
mus clementiam tuam; ut nostrae congregationis fratres propinquos, et
benefactores, qui ex hoc saeculo transierunt, beata Maria semper Virgine
intercedente cum omnibus sanctis tuis, ad perpetuae beatitudinis consor-
tuem pervenire concedas». 7 Rugăciunea aceasta este într-adevăr plină de
duioșie, fiindcă ea cuprinde pe frați, părinți și binefăcători^ «O Dumne­
zeule, care ierți păcătoșilor», spune rugăciunea și «căruia îți place mîn-
tuirea oamenilor, ne rugăm milostivire! Tale», prin mijlocirea Prea Feri­
citei și pururea Fecioarei Maria și a tuturor sfinților Tăi, du la veșnica
fericire pe frații noștri, pe părinții și binefăcătorii noștri, care au plecat
din această lume». Dar ce rost ar avea această rugăciune pentru cei cu
păcate de moarte, care merg în iad? însă nici pentru cei ce se duc în
purgatoriu, nu are vreun rost. Mijlocirile sfinților, după învățătura Bisericii
romano-catolice, nu au nici ele prea mare rost. O eficiență mai sigură
pentru cei din purgatoriu, au meritele lor prisositoare pentru faptele ce
le-au săvîrșit cît au fost pe pămînt. Dar aplicarea acestor merite la cei
din purgatoriu nu depinde de mijlocirea sfinților, care le-au cîștigat. Suarez,
de exemplu, împreună cu P. Terrien cred puțin probabil ca sfinții din
cer să obțină de la Domnul Hristos ca să aplice El însuși morților canti­
tatea propriilor lor satisfacțiuni, atît cît e necesară și suficientă ca să fie
eliberați. O eliberare astfel obținută ar fi gratuită și din partea donatorului
și din partea advocaților săi... lisus Hristos cauză și izvor universal a
oricărei iertări de pedeapsă a stabilit instrumente și oarecum cauze se­
cunde pentru a aplica satisfacțiunile Sale și nu obișnuiește să facă o
asemenea aplicare în afară de mijloacele rînduite de‘EL..8 lată-i dar pe
5. Missae in agenda defunctorum, op. cit., p. 24.
6. Pr. Vasile Coman, Raportul dintre rugăciunile pentru cei morți și purgator,
în «Revista Teologică», nr. 10-11, anul XXIX, p. 436, Sibiu.
7. Missae in agenda defunctorum, op. cit., p. 25.
8. A. Michel, Purgatoire, în Dictionnaire de la Theologie Catholique, premiere
pârtie, Paris, 1936, col. 1304.
ÎNDRUMAR! PASTORALE 389

aceștia în contlict cu rugăciunile Bisericii. In rugăciunea liturghiei coti-

diane pentru morți nu este vorba de purgatoriu. Căci dacă ar fi fost, ea
ne-ar fi spus-o și dacă ea ar fi spus-o, atunci sfinții n-ar mai fi fost cu­
prinși în ea, din moment ce teologii catolici nu dau mare importanță
puterii și rolului rugăciunii lor pentru cei adormiți.
Liturghiile obișnuite pentru morți au iarăși o rugăciune, care justi­
fică întru totul afirmația noastră, că rugăciunile pentru morți din litur­
ghiile catolice ca și celelalte rugăciuni pentru morți n-au aici o legătură
cu purgatoriul. Iată rugăciunea din liturghiile obișnuite pentru morți :
«Fidelium, Deus, omnium Conditor et Redemptor, animabus famulorum
famularumque tuarum, remissionem cunctorum tribue peccatorum, ut indul-
gentiam quam semper optaverunt, piis suplic aticnibus consequantur».9
Dumnezeule, care ești ziditorul a toate și Mîntuitorul tuturor credincioșilor,
dă robilor și roabelor Tale iertarea tuturor păcatelor lor, astfel ca ei să
dobîndească prin smeritele rugi, ale Bisericii Tale, iertarea pe care au
așteptat-o totdeauna de la mila Ta». Așa spune rugăciunea, dar doctrina
e alta. Păcatele veniale se iartă în clipa morții, iar pedepsele temporale
pentru acestea ca și pentru cele morale se ispășesc sau li se aduce satisfac­
ție în purgatoriu. Deci cel ajuns în purgatoriu nu suferă pentru păcate, căci
ele i-au fost iertate prin pocăință și la moarte, ci suferă numai pedepsele
temporale pe care n-au mai avut cum le împlini, murind. Ori, rugăciunea
cere iertarea păcatelor; deci a tuturor păcatelor. Dar doctrina nu admite
iertarea sufletelor din purgatoriu, nici a celor din iad. La ce se mai face
atunci rugăciunea?
Și totuși Biserica romano-catolică ne impută nouă că nu vrem să
admitem purgatoriul, deși ne rugăm pentru morți. Dar oricine poate să
vadă din însuși cuprinsul rugăciunilor de mai sus, că n-au dreptate.-
Să vedem acum ce găsim și în însăși slujba de înmormîntare a Bise­
ricii romano-catolice, care se săvîrșește ca și la noi, acasă și la biserică.
Ea face parte din așa numitele ceremonii. Această slujbă are un ceremo­
nial obișnuit și altul puțin mai deosebit, cînd clerul însoțește mortul la
cimitir. Ea se numește: Exsequiarum Ordo. E rînduiala ce se face la în-
mormîntarea adulților. Osebit de aceasta e o altă rînduială la îngroparea
copiilor. Pentru aceștia, era odată și o «missă» așa numită «de rit pa­
rizian», care nu mai este astăzi în uz. în rînduiala de înmormîntare a
adulților, după ce se spune «Pater noster» se adaugă : «A porta inferi,
Eruet Domine, animan ejus». 10 «Eliberează, Doamne, sufletul lui din por­
țile iadului». Iar în Oratio, cînd clerul însoțește mortul la cimitir, se spune:
«Deus, cujus miseratione animae fidelium requiescunt, hune tumulum be-
nedicere dignare, ei que Angelum tuum sanctum deputa costodem: et
quorttm quarumque corpora hic sepeliuntur animas eorum ab omnibus
absolve vinculis delictorum ut in te semper cum sanctis tuis sine fine lae-
tentur. Per Jesum Christum Dominum nostrum».11 E rugăciunea de bine-
9. Missae in agenda defimetorum, op. cit., p. 25.
10. Vade mecum pii sacerdotis sive preces ante et post missam, editio nona, novi-
ter disposita et ancta. Ratisbona 1935, p. 210.
11. Ibidem, p. 215.
390 BISERICA ORTODOXĂ R0M1NĂ

cuvîntare a mormîntului, în care se cere Domnului milei ca să dea odihnă

sufletelor credincioșilor și să binecuvînteze mormîntul cinstindu-1 cu paza
îngerului său, iar cei ale căror trupuri vor fi îngropate în el, să fie izbă­
viți de toată legătura păcatelor, pentru Domnul nostru lisus Hristos. Și
înt-un loc și în altul rugăciunile cer mila lui Dumnezeu pentru ca sufletul
să fie izbăvit de iad, să fie scos din porțile lui. Dar așa, precum am
văzut, sufletele ajunse în iad, nu pot să fie scoase de acolo, după doctrina
romano-catolică. Se cere apoi iertarea de orice legătură a păcatelor. Dar
am arătat că Biserica romano-catolică n-ar putea cere, prin rugăciunea ei,
decît scurtarea chinurilor în purgatoriu, căci atît îi admite doctrina ei.
Ca să fie o legătură logică între doctrină și practică, trebuie schimbată
ori una, ori cealaltă. Și romano-catolicii au încercat lucrul acesta într-un
fel oarecare. Izbindu-se de greutatea în a schimba doctrina, căci aceasta
ar fi însemnat dărîmarea întregului eșafodaj al spiritului ei juridic, s-au
gîndit să schimbe puțin practica. Și astfel s-au născut acele practici
pentru morți, pe care Biserica una și nedespărțită nu le-a cunoscut nici­
odată. Așa sînt diferitele exerciții în cinstea dureroasei agonii a Domnului
Hristos, în cinstea Sfintei Fecioare Maica celor șapte dureri, apoi diferite
octave și novene, despre care pomenește Alphonso de Liguori, ofrande,
drumul crucii instituit de «Părinții minori», călugări în ordinul francisca­
nilor, așa numitul Chapelet (Mătănii) al morților, legat de numele ace­
luiași Alphonso de Liguori, Stabat, care are de autor pe cardinalul Fran-
gipani (Latinus Malabranca), apoi diverse rugăciuni pentru morți, com­
puse din psalmi și diferite laude, și în fine slujbele de seară și dimineață,
compuse tot din psalmi. In aceste practici credincioșii pot să se roage
direct, pentru cei din purgatoriu, așa cum n-o pot face în liturghiile vechi
și în slujba de la înmormîntare. Aceste practici au fost apoi însoțite de
indulgențele date de diferiți papi,12 indulgențe primite de credincioși
pe care ei le puteau referi celor din purgatoriu. Este ca să zicem așa o
ajustare a practicei cu doctrina. Aceste practici sînt și acum în vigoare în
Biserica romană, însoțite mereu de indulgențe plenare sau parțiale. Ajus­
tarea aceasta era însă numai pe jumătate. Pentru ca să fie deplină în
cultul catolic, s-a mai introdus și acea mică rînduială pentru sufletele din
purgatoriu. Cîtă deosebire însă între rugăciunile pe care le-am analizat
pînă acum și cele din mica rînduială pentru sufletele din purgatoriu.

12. Astfel de indulgențe, atașate unor asemenea practici, au dat: Pius al VH-lea
la 18 aprilie 1809 și la 11 iulie 1817 ; Benedict al XlII-lea la 15 ianuarie 1728 și Bene-
dict al XlV-lea la 28 ianuarie 1756; Leon al XH-lea la 18 noiembrie 1826 și la 2 martie
1827; Inocențiu al Xl-lea și al XH-lea, la 5 septembrie 1686; 24 decembrie 1692; 26 de­
cembrie 1695 ; Benedict al XlII-lea la martie 1726 ; Clement al XH-lea la 16 inuarie 1731 ;
Pius al Vl-lea la 10 ianuarie 1804. Ce practici sînt atașate unor asemenea indulgențe ?
Toate cele în legătură cu purgatoriul. Așa numitul Chapelet des Morts, orînduit de Leon
ale XH-lea, care a orînduit și «Requieni aeternum» pentru sufletele din purgatoriu.
Practica drumului Crucii, orînduită de Inocențiu al Xl-lea la 1686 și de alți papi,
ultimul fiind Pius al IX-Iea în 1830 ; novena rugăciunilor, orînduită de Pius al Vll-lea,
în 1815 și 1830; De Profundis, orînduită de cei doi papi : Clement al Xl-lea în 1681 ;
rugăciunea celor cinci răni, orînduită de Pius al VH-lea în 1814. (Cf. J. B. Gergeres :
Charite potir Ies Morts et Ies consolations des vivants, Paris 1894, pp. 591-601.
îndrumări pastorale 391

Dar de aci se naște o dificultate. Dacă sufletele din purgatoriu sînt

cuprinse în liturghiile și în unele din rugăciunile ei vechi, de ce a mai
fost nevoie și de acea «mică slujbă pentru sufletele din purgatoriu». Iar
dacă aceste rugăciuni făcute pentru sufletele din purgatoriu au alt cuprins
decît acelea din liturghiile și din celelalte rugăciuni vechi înseamnă că
una-i doctrina din acele liturghii și rugăciuni vechi și alta-i cea din practi­
cile pomenite și din rînduiala pentru sufletele din purgatoriu. Biserica ro­
mano-catolică susține că întregul cuprins din liturghii și din rugăciuni
pentru morți se referă la sufletele din purgatoriu. Dacă ar fi așa, atunci de
ce era nevoie de o rînduială nouă pentru sufletele din purgatoriu, deosebită
de acelea? Și deosebirea aceasta sare în ochi, imediat. în partea intro­
ductivă a micei slujbe pentru sufletele din purgatoriu, se spune : «Doamne
Hsuse, a cărui bunătate este nesfîrșită. Te rog cu toată umilința să ai milă
de sufletele din purgator, care de la despărțirea lor de trupuri suspină
după Tine și Te roagă să le introduci în pămîntul celor vii și în locul
veșnicei odihne».13 Aici purgatoriul apare în chiar cuprinsul rugăciunii,
cum e și drept să fie, căci doar pentru aceasta e făcută rugăciunea. Așa
ceva n-am întîlnit în liturghii, și nici în slujba înmormântării. Iar cum
liturghiile și slujba înmormântării sînt de dată mai veche, care merge
pînă la Augustin sau Sf. Ambrozie, ele se încadrează perfect în practica
veche a Bisericii. în ele găsim credința Bisericii care nu cunoaște un al
treilea loc, în care să meargă sufletele. De aceea acele rugăciuni nu
pomenesc decît de cele două locuri: iad și rai. Dar rînduiala pentru sufle­
tele din purgatoriu, care a pătruns în cărțile de slujbă cu mult mai tîrziu,
se contrazice cu rugăciunile vechi, cînd spune că cei vii nu pot face mare
lucru penru cei din purgatoriu : «O, suflete ale credincioșilor, morți în cre­
dința în Hsus Hristos, dar încă respinși de la intrare în ceruri! Să nu
pot eu să vă dau o mînă de ajutor, ca să vă scot din flăcări și să vă fac
să treceți în adevărata patrie!» 14 Dar atunci la ce se mai roagă Biserica
catolică pentru ei? De ce a mai alcătuit o rînduială pentru ei? Rugăciunea
poate scurta cel mult, timpul pătimirii satisfăcătoare, dar pînă nu ispă­
șește pînă la ultima limită, nimeni nu poate ieși de acolo. Aici doctrina e
în concordanță cu practica. Și e așa, fiindcă toate octavele și novenele
legate de practicile pentru cei din purgatoriu, au pătruns în slujba Bisericii
catolice după ce s-a ivit inovația doctrinală. Biserica veche n-avea octave,
nici novene și nici nocturne pentru purgatoriu, fiindcă acest purgatoriu nu
exista, așa cum el nu există nici în liturghiile și slujba înmormîntării din
Biserica romano-catolică.
Doctrina purgatoriului n-are corespondență în practica moștenită din
vechime a Bisericii, pentru că această doctrină este o inovație. Prin ea
Biserica romano-catolică s-a abătut de la linia adevărului.15 De aceea
toată truda teologilor de a împăca doctrina cu practica este zadarnică.
Intr-un singur chip, s-ar fi putut face lucrul acesta. Să se fi modificat
13. J. B. Gergeres, op. cit., p. 439.
14. J. B. Gergeres, op. cit., p. 440.
15. Vezi în acest sens : Eshatologia ortodoxă în comparație cu cea romano-catolică,
de Pr. Prof. Peireuță, în rev. «Studii Teologice», an. II, sept.-oct. 1950, p. 346.
392 BISERICA ORTODOXĂ ROMÎNĂ

textele liturgice vechi, cum sînt liturghiile și rînduiala înmormîntării ca

și epitafele de pe morminte, sau să se citească în ziua înmormîntării o
indulgență papală, care să se așeze apoi în sicriul celui adormit. Dar un
asemenea act ar fi ridicat valuri de proteste din partea masei de credin­
cioși.
9

Astfel purgatoriul intrînd în doctrină, ca o contrafacere a teologilor,

a rămas ceea ce este, o inovațițe păgubitoare, care nu se poate încadra în
practica veche a Bisericii. Pentru el se pot aduce negreșit dovezi fabricate
ad-hoc, dar în nici un caz el nu poate fi susținut pe mărturiile vechi ale
rugăciunilor pentru morți. De aci vine faptul că doctrina Bisericii cato­
lice în această chestiune nu se potrivește cu practica ei. Cu totul altfel se
prezintă această situație în Biserica ortodoxă.

In Biserica ortodoxă nu există o nepotrivire între doctrină și practică,

în ce privește pe cei răposați. Cu toate că în parte lucrul acesta s-a evi­
dențiat chiar în cele spuse mai înainte, vom căuta totuși ca odată cu
înfățișarea rugăciunilor pentru cei adormiți în Biserica noastră, să punem
în și mai multă lumină deosebirea dintre doctrina și practica Bisericii
romano-catolice.
în Biserica noastră pedeapsa nu-i dată de Dumnezeu celui iertat,
ca răzbunare, ci pentru îndreptare și pentru întărirea în virtute, acolo
unde păcatul a adus desordine. Un om iertat de Dumnezeu e bun iertat
în concepția noastră ortodoxă și răzbunarea divină nu-și are rostul, fiindcă
e nedemnă de Ființa iubitoare a lui Dumnezeu. De aceea și pedepsele
pentru păcate se dau potrivit gravității acestor păcate, în sensul că acolo
unde ruina e mai adîncă și refacerea trebuie să fie mai mare. Din această
concepție ortodoxă urmează că împărțirea pedepselor în eterne și tempo­
rale nu trebuie să se facă în abstract, ci în legătură cu păcatul. O pe­
deapsă durează în viață pur și simplu pînă durează păcatul, fiind mai
grea sau mai ușoară, după cum păcatul e mai mare sau mai mic. Iar cînd
păcatul e iertat, încercările durează toată viața. După moarte, însă, nu
mai durează decît pedeapsa, în caz că omul a plecat de aici cu păcat. Și
aceasta va dura pînă cînd va dura și păcatul. De va dura păcatul veșnic,
veșnic va dura și pedeapsa. Iar păcatul va dura veșnic, cînd omul n-a
făcut nici un început de pocăință înainte de moarte. Asta înseamnă că
toate sufletele care nu merg în rai, merg în iad. Dar asta nu înseamnă
că toate sufletele ce merg în iad s-au dus cu aceleași păcate și deci suferă
aceleași pedepse. Iadul, pe care îl trăiesc aceste suflete, mai bine zis,
concepția ortodoxă despre iadul cel dinainte de judecata din urmă, constă
în simțirea poverei acestei pete a păcatului, în rușinea și remușcarea pen­
tru ea și în nesiguranța dacă vor fi iertate sau nu, întrucît nu pot aprecia
singure cît de mari sau cît de mici sînt păcatele lor și nici nu știu dacă
se vor face pentru ele rugăciuni. In purgatoriu, însă, se suferă pedeapsa
pentru un păcat care nu mai este în suflet. Și toți pătimesc la fel. Ceea
ce-i deosebește e numai timpul de pătimire. Și toți au garanția mîntuirii,
indiferent dacă se roagă sau nu cineva pentru ei. După învățătura Bise-
îndrumări pastorale 393

ricii ortodoxe nu numai sufletele plecate cu păcatele iertate prin pocăință,

sau cu păcate ușoare, se izbăvesc după moarte, ci și sufletele cu păcate
mai grele, nepocăite, sau nedeplin pocăite, dacă nu sînt învîrtoșate în
păcat ; și ele nu se mîntuiesc prin suportarea unor pedepse care ar sa­
tisface dreptatea lui Dumnezeu, ci prin rugăciunile Bisericii și prin mila
lui Dumnezeu.
Vom da cîteva exemple din rugăciunile Bisericii ortodoxe în legă­
tură cu pomenirea morților, din care se va vedea precis că doctrina ei
este în absolută concordanță cu practica. în rînduiala îngropării mirenilor
găsim următoarele: «Vai cită nevoie are sufletul despărțindu-se de trup;
vai, cit lăcrămează atuncea, și nu este cineva să-l miluiască pe dinsul,
către îngeri, ridicindu-și ochii, in zadar se roagă: către oameni miinile tin-
zindu-și, nu are cine să-i ajute.» 16 Se vede clar doctrina Bisericii ortodoxe
că după moarte nimeni nu mai poate lucra la mîntuirea sa. In rugăciunea
de la sfîrșitul slujbei înmormîntării mirenilor, despre care am pomenit
mai sus, prin cîntarea Sfintei Biserici, vorbește însuși cel adormit. El
spune la un moment dat: «...că la judecătorul mă duc, unde nu este fă­
țărnicie... că fiecare din faptele sale, sau se va preaslăvi sau se va rușina:
ci vă rog pe toți și mă cuceresc vouă, neîncetat vă rugați lui Hristos Dum­
nezeu, pentru mine, ca să nu mă rinduiască după păcatele mele la locul cel,
de muncă, ci să mă așeze unde este lumina vieții».17 Rugăciunea confirma
cu totul doctrina. Nu sînt dincolo decît două locuri unde merg sufletele
și rugăciunea poate ajuta și celor ce se duc cu păcate. Reiese aici din ru-
găcuine că pînă la judecata de apoi sufletele nu-și primesc pedeapsa de­
plină, ci stau într-o stare provizorie, de unde Dumnezeu îi poate trece
la locurile de fericire prin rugăciunile Bisericii. De aceea, judecata parti­
culară nu-anihilează judecata din urmă, ci o confirmă, întărind-o. Și mai
reiese încă un fapt care-i de mare importanță. Biserica luptătoare, de aici,
are legături cu cei plecați dincolo, cei de aici rugîndu-se pentru cei de
dincolo, în numele dragostei creșitne, care-i cuprinde pe toți. Toți sînt mă­
dulare ale trupului lui Hristos Mîntuitorul, care pe baza acestor rugăciuni
pot scoate un suflet din osîndă și să-1 așeze în lumina vieții. E tocmai
ceea ce cere cel adormit în rugăciunea Bisericii ortodoxe. Dacă ceata sfin­
ților a aflat izvorul vieții și ușa raiului, iar cei ce pe-Mielul lui Dumnezeu
au mărturisit și au fost junghiați ca niște miei, s-au mutat la viața cea
neîmbățrînitoare, iar cei ce.au umblat pe calea cea strimtă și cu scîrbe
în viață, luînd crucea ca jugul și urmînd Domnului cu credință, sînt
chemați să ia darurile gătite și cununile cerești, toți ceilalți adormiți odih­
nesc în Domnul și Biserica se roagărsă li se ierte «toată greșala cea de
voie și fără de voie», nefixînd nici o margine a eficațității rugăciunii pen­
tru cei ce s-au mutat din această viață cu credința în Dumnezeu». 18
In Biserica romano-catolică am văzut că rugăciunea n-are eficacitate de­
cît în a scurta chinurile celor din purgatoriu.
16. Rînduiala Pogrebaniei mirenilor din «Molitfetnicul bogat», tipărit la București,
în tipografia lui Eliad, la 1832, p. 182.
17. Ibidem, p. 190.
18. Pr. Vasile Coman, op. cit., p. 440.
394 BISERICA ORTODOXĂ ROMÎNĂ

Cît de odihnitoare este rugăciunea pentru morți în Biserica noastră

ortodoxă! Ea asigură credinciosului fericirea prezentă și pe cea viitoare.
Viața creștină înflorește în cultul morților, cei vii ostenind mereu și pentru
ei și pentru cei adormiți. Și toată rugăciunea pentru morți este izvorîtă
din această doctrină clară și mîngîietoare, ce se sprijină pe cuvintele Scrip­
turii și pe învățătura Părinților. Practica Bisericii noastre nu rămîne întru
nimic datoare față de doctrina din care pornește. Ea este la fel cu aceea
care izvorăște și din liturghiile vechi ale Bisericii romano-catolice. De la
această doctrină însă Biserica romano-catolică s-a abătut prin inovația
purgatoriului. Și, dacă Biserica romano-catolică ar fi consecventă cu învă­
țătura ei despre acest purgatoriu, atunci ea ar trebui să înlăture toate rugă­
ciunile pentru cei morți. De îndată ce se admite că omul trebuie să se
achite de pedepsele lui prin suportarea vremelnică a focului curățitor, •
atunci e un nou-sens să mai vii și să ceri micșorarea timpului sau a pe­
depselor din purgatoriu. Iar dacă din iad nimeni nu mai poate ieși, nu este
paralizată viața creștină tocmai în ce are ea mai bun: cultul morților?
O renunțare a Bisericii romano-catolice la această inovație si o întoar-
cere a ei la ceea ce învață liturghiile și rugăciunile ei vechi, este, după
părerea noastră, un lucru de mare importanță, care poate contribui alături
de altele, la refacerea unității Biserici creștine, la refacerea trupului sfînt
al Aceluia care și-a dat viața pentru mulți și care așteaptă ca toți să
fie una.
Preot magistrand IO AN CHIRVASIE