SINODUL CEL ADUNAT ÎN Karhidon (CALCEDON) ÎN

TIMPUL Sfantului KIPRIAN 258

PROLEGOMENA DESPRE SINODUL CEL ADUNAT ÎN

CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN

Trei localnice260 sinoade (soboare) pentru botezul de a

doua oară s-au făcut în Calcedon, adică în Cartagina în
timpul Sfântului Sfinţitului mucenicului Ciprian. Unul
adică în anul de la Hristos 255 întru al patrulea an al
împărăţiei lui Valerian şi a lui Galiin261, întru care s-a
rânduit ca afară din Biserică nimeni poate a se boteza,
fiindcă unul este Botezul soborniceştei Biserici, pentru
aceea şi ereticii cei ce vin la soborniceasca Biserică se
cuvine a doua oară a se boteza. Iar cei ce mai înainte s-
au botezat canoniceşte de cei dreptslăvitori care apoi s-
au făcut eretici, aceştia iarăşi întorcându-se la ortodoxie,
să se primească nu prin Botez precum zicea Navat, ci
prin singură rugăciunea şi punerea mâinilor peste ei
(pentru care vezi şi canonul al 8-lea al sinodului 1).
Precum şi aceasta se arată şi din epistolia cea către
Corintul, care epistolie este a 71-a a lui Ciprian. Iar cel al
doilea în anul 258 (sau 256 după Milie în tomul 1 al
sinoadelor) întru care au fost de faţă 71 de episcopi atât
din Numidia cât şi din cealaltă Africă, pe care i-a adunat
Sfântul Ciprian, ca cu mai mare putere să adeverească,
şi să întărească rânduirea cea aşezată în cel mai dinainte
sinod pentru botezul de-a doua oară. Care şi a rânduit
întâi că, câţi fiind în Biserică clerici adică vor lăsa
credinţa, aceştia întorcându-se, iarăşi să se primească
numai ca nişte mireni. Şi al doilea că, atât să fie de
neputernic botezul ereticilor, încât aceştia întorcându-se
şi după ortodoxie botezându-se, să nu se socotească că a
doua oară se botează cu al doilea Botez, ci să
socotească, că întâia oară primesc Botez, ca cum cu totul
neavând adevărat Botez. S-au făcut însă şi al treilea
sinod în Cartagina întru acestaşi an de acestaşi Sfânt
Ciprian, în care erau 84 de episcopi, care şi pe această
sinodicească şi canonicească epistolie adică pe acest
canon, l-au trimis către Iovian episcopul, şi către
episcopii aceluia precum zice Zonara (şi epistolia arată),
pentru că episcopul acesta a întrebat pe dumnezeiescul
Ciprian de se cuvine a se boteza schismaticii navatianii
venind către soborniceasca Biserică. Iar precum zice mult
ştiutorul Dositei (foaia 55 din Dodecavivlon) pentru ce s-
a trimis epistolia aceasta de sinodul al 2-lea cel mai de
sus către Ştefan papa Romei, arătând cele de el rânduite
pentru al doilea Botez. Iar Ştefan făcând sinod în Roma,
a desfiinţat epistolia rânduind a nu se îndoi botezul
ereticilor, care botează precum botează soborniceasca
Biserică262 (precum acestea le scrie Ciprian în epistolia
către Pompie episcopul savratensiilor în Africa). Drept
aceea spre desăvârşita adeverire a Botezului de a doua
oară, care şi odată şi a doua oară s-a hotărât sinodiceşte
şi spre surparea celor de Ştefan rânduite, acest al 3-lea
sinod s-a adunat de Sfântul Ciprian, şi a dat acest canon.
Însemnează însă, că acest sinod mai vechi fiind decât
toate sinoadele ecumenice şi localnice, se cuvenea a se
rândui mai întâi şi decât cele ecumenice, dar fiindcă este
localnic, are şi mai puţină vrednicie decât cele
ecumenice, s-au prorânduit acelea, şi acesta după acelea
(vezi pe Dositei, pentru sinoadele acestea foaia 53 şi 975
din Dodecavivlon şi foaia 98 a tomului 1 al sinodicalelor).
Însuşi aceasta o au urmat şi la celelalte localnice ce s-au
făcut mai înainte decât cele ecumenice, a se aşeza adică
după cele ecumenice, pentru vrednicia lor. Iar Sfântul
Ciprian care a adunat aceste sinoade a mărturisit
învremea lui Dechie împăratul. Spre a căruia laudă, de
ajuns este minunata oraţie ce o a împletit sfinţeniei sale
teologhiceasca limbă a lui Grigorie.
CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA
OARĂ ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN
TÂLCUIT

CANON

Iubiţilor fraţi, fiind noi în obştesc sfat am citit scrisorile

de la voi trimise, pentru cei păruţi a fi botezaţi de către
eretici ori schismatici, venind către soborniceasca
Biserică care este una, întru care ne botezăm şi a doua
oară ne naştem. Despre care şi suntem încredinţaţi, că şi
voi înşivă aceleaşi făcându-le, întărirea soborniceştii
Biserici o ţineţi. Însă de vreme ce sunteţi împreună
părtaşi ai noştri, şi pentru obşteasca dragoste aţi voit a
căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem
înainte, nici acum lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu
toată scumpătatea şi sârguinţa, de către cei ce au fost
mai înainte de noi, şi de către noi bine ţinută o
cuminecăm vouă şi o însoţim. Aceasta şi acum hotărâm
care totdeauna cu tărie şi cu statornicie o ţinem, nimeni
va putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică,
unul fiind Botezul, şi în singură soborniceasca Biserică
aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe
izvorul de apă vie, şi ş-au săpat loruşi lacuri sfărâmate,
car nu pot a ţine apă”(Ieremia: 2,13). Şi iarăşi Sfânta
Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină
depărtaţi-vă, şi din fântână străină să nu beţi” (Pilde: 5;
15,16). Şi se cuvine a se curăţi şi a se sfinţi apa mai întâi
de preot, ca să poată cu însuşi Botezul să şteargă
păcatele omului celui ce se botează. Şi prin Proorul
Iezechiil zice Domnul: „Şi voi stropi pe voi cu apă curată,
şi voi curăţi pe voi. Şi voi da vouă inimă nouă, şi Duh nou
voi da vouă”(Iezechiil: 36,25). Cum dar poate a curăţi şi
a sfinţi apa cel ce însuşi este necurat, şi la care Duh
Sfânt nu este? zicând Domnul la Numeri: „Şi de toate
cele ce se va atinge necuratul, necurate vor fi”(Numeri:
19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea
păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară
din Biserică fiind? Ci şi însăşi întrebarea care se face întru
Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se
cercetează: „Crezi că viaţă veşnică, şi iertare de păcate
iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică
poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu
neputinţă este a lua iertare păcatelor. Şi pentru aceasta
apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o
schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor
şi Biserica, însă de nevoie este a se unge cel ce se
botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se
facă părtaş al lui Hristos. A sfinţi dar untdelemn ereticul
nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică. Nu se
poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat
este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinţi unt
de lemn spre ungere. Că suntem datori a şti şi a nu ne fi
necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului
să nu ungă capul meu”(Psalm: 140,6). Care lucru cu
adevăra şi de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în Psalmi:
„Ca nu cumva, abătându-se vreunul, şi din calea cea
dreaptă rătăcindu-se, de către ereticii vrăjmaşii lui
Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a
botezat (cel ce nu este preot) şi ierosilos şi păcătosul?
Când zice Scriptura, că: „Dumnezeu pe păcătoşi nu-i
ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia
Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta
Biserică înţelegem că se dă lăsarea păcatelor. Şi cine
poate a da lucrul ce însuşi nu-l are? Sau cum poate a
lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă pe Sfântul Duh
de la sine? Pentru aceasta este dator şi a se reînnoi cel
ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinţi să se
sfinţească. Că scris este: „Fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, zice
Domnul” (Leviţi: 11,44; 19,2; 20,7). Ca şi cel prins de
rătăcire, întru adevăratul şi bisericescul Botez, şi de
însăşi rătăcirea aceasta să se dezbrace, care om venind
către Dumnezeu şi preot căutând, în rătăcire aflându-se
a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se
cerca botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu
cei botezaţi de dânşii. Că nu poate în parte (adică în
osebire) a covârşi. De au putut a boteza, au putut şi
Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt
nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind
Botezul, şi unul fiind Sfântul Duh, şi una Biserica de la
Hristos Domnul nostru (lui Petru Apostolul din început
zicând) asupra unirii întemeiată. Şi pentru aceasta cele
ce se fac de dânşii mincinoase şi deşarte fiind, toate sunt
neprimite. Că nimic poate fi primit şi ales la Dumnezeu
din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmaşi şi
împotrivnici ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu
Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine,
risipeşte” (Matei: 12,30). Şi fericitul Apostolul Ioan
poruncile Domnului păzind, mai înainte a scris în
epistolie: „Aţi auzit că antihrist vine, şi acum încă mulţi
antihrişti s-au făcut. Drept aceea ştim că vremea de pe
urmă este. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost dintru noi” (I
Ioan: 2,18). Drept aceea şi noi suntem datori a pricepe şi
a înţelege, că vrăjmaşii Domnului şi cei ce se numesc
antihrişti, nu sunt putincioşi a da darul Domnului. Şi
pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul şi
unirea Domnului o ţinem, care după vrednicia Lui ni s-a
dat preoţia Lui în Biserică liturghisindu-o, câte
împotrivnicii Lui adică vrăşmaşii şi antihriştii le fac,
suntem datori a nu le primi şi ale depărta şi a le lepăda,
şi ca pe nişte spurcate a le socoti. Şi celor ce vin la
cunoştinţa adevăratei şi bisericeştii credinţe de la rătăcire
şi de la răzvrătire, să le dăm desăvârşit taina
dumnezeieştii puteri, şi a unirii, şi a credinţei, şi a
adevărului.

TÂLCUIRE

Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul

ereticilor şi al schismaticilor este neprimit. Şi că se
cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea şi
soborniceasca Biserică. 1. Pentru că Botezul este unul, şi
pentru că el se află în singură soborniceasca Biserică. Iar
ereticii şi schismaticii afară din soborniceasca Biserică
aflându-se, prin urmare nici un Botez au. 2. Apa
Botezului se cade mai întâi a se curăţi şi a se sfinţi prin
rugile preotului şi prin darul Preasfântului Duh, apoi să
curăţească şi să sfinţească pe cel ce se botează într-însa,
dar ereticii şi schismaticii nu sunt preoţi. Ci mai vârtos
furi de cele sfinte, nici curaţi ci necuraţi, nici sfinţi, ca unii
ce nu au Duh Sfânt. Deci nici Botez au. 3. Pentru Botezul
cel în Biserica cea sobornicească, se dă iertarea
păcatelor, iar prin botezul ereticilor şi al schismaticilor,
afară fiind e soborniceasca Biserică, cum poate a se da
iertarea păcatelor. 4. Cel ce se botează după ce se
botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare,
care s-a sfinţit prin venirea Sfântului Duh. Iar ereticul
neavând Sfânt Duh, ca un despărţit de El pentru eres şi
pentru schismă (adică pentru dezbinare) de
soborniceasca Biserică, cum poate a sfinţi Mirul cel de
acest fel? 5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu
pentru mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul şi
schismaticul, fur de cele sfinte fiind şi păcătos (nu atât
pentru fapte, ci mai mult pentru eres şi pentru schismă,
care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi
ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura: Că
pe păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu. 6. Pentru că nu
poate fi primit la Dumnezeu botezul ereticilor, şi al
schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu,
şi antihrişti numindu-se de Evanghelistul Ioan. Deci
pentru toate acestea şi altele, canonul acesta cu
scumpătate voieşte a se boteza toţi ereticii şi
schismaticii. Adăugând şi aceasta, că socotinţa aceasta a
fi adică neprimit botezul ereticilor şi al schismaticilor, nu
este nouă adică a Părinţilor sinodului acestuia, ci este
veche cercată de cei mai dinainte de aceştia (adică din
timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei, precum am zis
în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe
însuşi moştenitorii Apostolilor), şi care socotinţă cu multă
silinţă şi scumpătate, este unită întru toate cu
apostoleştile canoane 46, 47, 68. Şi nu numai de obşte
canonul acesta leapădă botezul ereticilor şi al
schismaticilor. Ci şi în deosebi fiecare din Părinţii cei 84 ai
acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de
hotărâri îl leapădă. Pentru aceasta şi ecumenicul al 2-lea
sinod în al 7-lea canon al său în parte a păzit canonul
acesta (deşi în celelalte nu l-au păzit, aceea făcându-o
după iconomie şi conpogorâre, şi nu după scumpătate
precum am zis în însemnarea canonului 46 apostolesc).
Şi sinodul al 6-lea în canonul al 2-lea al său l-au pecetluit
(deşi zice, că numai în locurile acelea ale Africii stăpânea,
ci odată pecetluindu-l, mai mult l-au adeverit, şi nu l-au
surpat). Îl primeşte însă pe acesta şi marele Vasilie, în
întâiul său canon.

Note de subsol

260. Însemnează că cu acele patru însuşiri cu care se

osebesc sinoadele ecumenice de cele localnice, cu acelea
însăşi iarăşi se osebesc şi cele localnice de cele
ecumenice, şi vezile acestea la 1-a subînsemnarea
prolegomenei sinodului 1. Însă se osebeşte localnicul
sinod de cel ce se zice al ţării, fiindcă sinodul ţării este
acela pe care îl face episcopul, sau mitropolitul, sau
patriarhul cu singuri clericii săi, fără de alţi episcopi,
dintru alte părţi după Dositei (foaia 1015 din
Dodecavivlon) iar sinod localnic este, când mitropolitul
sau patriarhul cu mitropoliţii săi, sau cu episcopii se
adună la un loc. Şi mai chear (clar) zicând, când episcopii
uneia sau a două eparhii, împreună se adună, spre a
cerceta bisericeştile pricini şi întrebări cele întâmplătoare.
localnice sinoade se numesc, şi cele ce se rânduiesc de
canoane, a se face în tot anul de episcopii fiecărei
eparhii. Fiindcă şi aceştia de episcopi se fac după canonul
37 al apostolilor.

261. Pricinile pentru care s-au făcut sinodul acesta, una

adică pentru că botezul a doua oară s-a început în Africa
mai întâi prin învăţătura lui Agripin episcopul Cartaginei,
sau precum zic alţii al lui Tertulian (precum aceasta se
arată din cuvintele ce scrie Sfântul Ciprian în epistolia
aceasta canonicească şi sobornicească către Iovian,
zicând: Că nu socoteală nouă şi de curând întărită vă
aducem, ci cu toată scumpătatea cercetată din vechi de
Părinţii noştri cei ce au fost mai înainte). Şi alta încă, căci
întru acele vremi s-a arătat şi Navat, care prezbiter fiind
al Romei s-a făcut schismatic, că învăţa cum că cei ce au
slujit idolilor în vremea goanelor, în urmă pocăindu-se
erau neprimiţi de nu i-ar fi botezat de al doilea. Drept
aceea şi din aceasta a lui rea slăvire, sau dezbinat de
soborniceasca Biserică şi multă parte cu dânsul. Deci şi
pentru aceştia era îndoială, adică pentru cei botezaţi de
dânşii, de se cuvenea a se boteza în urmă întrocându-se
la soborniceasca Biserică. Şi pentru aceasta oarecare
episcopi au trimis către Sfântul şi dumnezeiescul Ciprian
cerând dezlegarea nedumeririi. Deci sinodul acesta
adunându-se, a rânduit cele mai de sus zise. Vezi pe
Dositei foia 53, Dodecavivlon.

262. Însemnează că nu numai în Africa, ci şi în Asia era

obiceiul a se boteza a doua oară cei botezaţi de eretici
(întorcându-se la ortodoxie), unde însuşi Ştefan acesta a
scris către dânşii să înceteze de a boteza a doua oară, ci
Asienii nu numai nu s-au înduplecat, ci şi sinod în Iconia
a adunat în anul 258. Între care exarh a fost Sfântul
Firmilian al Chesariei, întru care s-au adunat Părinţii din
Capadochia, din Lichia, din Galatia şi din alte eparhii, şi
au rânduit, ca nici o Sfinţită lucrare a ereticilor să fie
primită, ci şi Botezul lor, şi Hirotonia, şi orice altă taină
să nu fie primită, nefiind vrednică nici de un cuvânt
(Dositei la foaia 58 din Dodecavivlon). Mai însemnează că
dumnezeiescul Dionisie al Alexandriei cel dintr-o vreme
cu Sfântul Ciprian, era de o socotinţă cu însuşi Ciprian, a
se boteza adică a doua oară ereticii, precum zice Ieronim
în catalogul bisericeştilor acturi, vezi la prolegomena lui
Dionisie.

Pidalion pag 275

http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/
Pidalion%20Original%201841.pdf
Despre Botezul prin afundare :

Cel botezat (afundat) "se îngroapă ca un mort în

mormânt" și "înviază iarăși", imitândul pe Domnul. Iar
cel stropit, "stropit fiind stă drept" și "nici nu se pogoară,
și iarăși, nici nu se ridică din mormânt". Cel botezat
"închipuiește prin trupul său, îngroparea cea de trei zile
și învierea lui Hristos", iar cel stropit "nu închipuie în
niciun fel taina", neparticipând la faptul în sine. Prin
stropire el sufera "o înmormântare stranie și contra firii".
Cel botezat "are mormântul în care coboară". Cel stropit
"poartă mormântul ca și cum i-ar sta pe cap, și de acolo
coborându-i pana la picioare", ce ar putea fi mai
mincinos decât aceasta?.. Și simplu spus, turnarea nu
are nicidecum asemănarea morții lui Hristos, și nici nu
devine, cel peste care s-a turnat, mlădița altoită pe
Hristos. (Pr. Gheorghios Metallinos - Mărturisesc Un
Botez pag.81)