Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Au trecut mai bine de două mii de ani de la momentul binecuvântat în care Fiul lui
Dumnezeu a venit în lumea noastră, sub chipul unui Prunc smerit şi nevinovat.
Naşterea Sa în cetatea Betleem este cel mai important eveniment din istoria
mântuirii noastre, întrecând toate naşterile ce au avut loc pe pământ. Privitor la
măreţia tainică a acesteia, se potrivesc minunatele cuvinte pe care Iosua,
succesorul lui Moise în conducerea poporului ales, le-a rostit: „N-a mai fost nici
înainte, nici după aceea, o astfel de zi” (Ios. 10, 14).
Iisus Hristos este Dumnezeul Cel veşnic devenit Om din iubire de oameni, pentru a
da sens existenţei noastre. El a adus omului nu doar o învăţătură nouă, ci şi o
viaţă nouă – viaţa veşnică. În Evanghelia după Ioan, citim că „Dumnezeu aşa a iubit
lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In. 3, 16). Taina iubirii lui Dumnezeu pentru
oameni este cântată poetic în frumoasele noastre colinde, care se remarcă prin
profunzimea teologiei şi simplitatea formei.
Dreptmăritori creştini,
Din vremuri străbune, din generaţie în generaţie şi din an în an, neamul românesc
sărbătoreşte Crăciunul cu tradiţiile sale milenare, moştenite şi păstrate cu
sfinţenie de la înaintaşi. Atrăgătoare prin farmecul şi ineditul lor, datinile
noastre, dar mai ales colindele noastre, sunt un prilej uimitor de a pătrunde în
tainele sufletului românesc şi de a surprinde pe viu felul în care un străvechi
popor îmbogăţeşte tradiţionalele sărbători de iarnă. Românii s-au născut creştini
odată cu colindele lor dragi care, prin conţinutul lor superb, ne invită „să
ascultăm cu folos/ ce se spune de Hristos”. Credincioşii ortodocşi români spun că
Dumnezeu a lăsat colindele pentru ca, în fiecare an, de Crăciun, „numele cel sfânt”
al Domnului (cf. Lc. 1, 49) să ajungă la urechile oamenilor şi, astfel, să-i abată
de la calea răutăţilor.
Iubiţi credincioşi,
Deşi lumea contemporană s-a modernizat enorm, iar viaţa cotidiană oferă
pământenilor nenumărate posibilităţi, totuşi, omenirea este ameninţată de atâtea
rele, cum este epidemia de acum, care inspiră panică. Baza materială a multora s-a
ruinat, viitorul nostru nu va fi, poate, aşa cum l-am plănuit, iar condiţiile în
care ne desfăşurăm activitatea s-au schimbat vertiginos. Cu toate acestea, nu
trebuie să ne pierdem curajul, ci trebuie „să ne apropiem cu încredere de tronul
harului” (Evr. 4, 16) şi să ne raportăm la Acela Care ţine frâiele istoriei.
Stabilitatea noastră nu stă în bogăţiile lumii şi nici în societăţile de asigurări,
ci în Supremul Creator şi Proniator al Universului, Care zice: „Eu sunt Domnul,
Dumnezeul vostru, şi nu Mă schimb” (Mal. 3, 6). Siguranţa noastră nu stă în planul
propus, ci în Dumnezeu Care este totdeauna de partea noastră şi Care ne ajută să ne
organizăm viaţa în mod constructiv, pentru a merge înainte cu speranţă.
Din păcate, credem că planificăm, coordonăm şi acţionăm aşa cum vrem noi, dar sunt
lucruri care ne scapă de sub control, încât ne simţim uneori incapabili de a opri
răul, cum este şi acest virus ucigător, un perfid inamic invizibil. Însă, aşa
fragili şi plăpânzi cum suntem, dacă ne alipim de „Dumnezeul Cel tare” (cf. Is. 9,
5) şi ne încredem în El, noi putem privi dincolo de boală şi de moarte unde Se află
Hristos, născut în Betleem, pentru a da sens vieţilor noastre. Numele Lui este
„Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1, 23). Ceea ce suntem şi
ceea ce avem sunt daruri de la Dumnezeu, Care L-a trimis pe Fiul Său în lumea
aceasta ca să ne aducă mântuirea şi fericirea. De aceea, se cuvine ca, în versul
colindului străbun, să-L implorăm: „Coboară, Doamne, coboară,/ Că păcatul ne
omoară./ Dar, alăturea de Tine,/ Orice rău se face bine”.
† Irineu