NAȘTEREA DOMNULUI – O, CE VESTE MINUNATĂ!

Prof. Claudia Bota, Școala Gimnazială ”Luceafărul”București, sectorul 5

Motto: ,,Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi,

din plin, compasiune.” Calvin Coolidge

Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie

- 7 ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă.
Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi
Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului
de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca momente
independente de înnoire a timpului şi de început de an. Românii folosesc, pe lângă calendarul
oficial, recunoscut de stat şi Biserică, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de
popor şi transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial şi de calendarul
civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe săptămâni şi luni, calendarul popular
indică timpul optim pentru arat şi semănat, pentru peţit şi logodit, pentru moştenirea
strămoşilor sau aflarea ursitei etc. Sărbătorile şi obiceiurile populare, care au loc în decurs de
o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixă sau mobilă, dedicate divinităţilor
calendaristice, oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice
sunt cunoscute şi respectate, în unele zone etnografice, până astăzi. Unele au preluat numele
sfinţilor creştini, altele nu au nicio legătură cu creştinismul („Caloianul”, „Paparuda”,
„Drăgaica” etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Crăciunul, de creştinismul carpatic.
Divinităţi moştenite de la substratul autohton, trac şi greco-dac, cele împrumutate şi similare
de la greco-romani şi popoarele orientale, cât şi creaţiile mitice strămoşeşti şi româneşti
alcătuiesc un original panteon.
Pretutindeni în lume, popoarele creştine, între care şi poporul român, celebrează de
secole la rând Naşterea Domnului, a Crăciunului, sărbătoare marcată de manifestări
religioase, de colinde, obiceiuri şi tradiţii specifice fiecărui popor. Ca în fiecare an, luminatul
praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie
duhovnicească.
Sfânta Evanghelie ne relatează despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii şi nu
putem decât să simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni pe urmele magilor de la
Răsărit. An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră
fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii
dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul
lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii.Prin Fiul Său, Dumnezeu S-a
îmăpcat cu oamenii,I-a împăcat, le-a pus în inimi pace şi bucurie.Şi de aceea vedem în taină
Crăciunului chemarea lui Dumnezeu la iubire între oameni,la întelegere şi disponibilitatea de
a ajuta, la iertare şi împăcare, la pace şi prietenie. Crăciunul este pătrunderea iubirii în aceasta
lume rece. În inimile noastre pot să pătrunda iubirea şi bunătatea ce trec de la om la om.
Crăciunul este o chemare care ne spune să ne lepădăm de orice violenţă,de orice răutate şi să

1
ne deschidem inimile şi mâinile pentru oameni aflaţi în suferinţă, scriind cuvântul pace pe
chipul lor.
Sărbătoarea Crăciunului este o chemare sfântă la puritate, la curăţire sufletească. Desi
au trecut de atunci două mii de ani icoana Naşterii Domnului e pururea vie în sufletetul şi
viaţa noastră pentru că, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat e veşnic viu. Sărbătoarea
Crăciunului este prin excelenţă sărbătoarea familiei creştine, sărbatoare care revarsă atâta
binecuvântare, atâta lumină şi căldură pentru fiecare familie. Ea reuneşte în jurul ieslei din
Betleem pe toţi membrii ei care cugetă la minunea petrecută acum 2000 de ani.Praznicul
Crăciunului ne descoperă pe deplin rostul şi chemarea familiei creştine şi care sunt datoriile
membriilor acestuia. Sărbătoarea Crăciunului este şi sărbatoarea colindelor străbune care vin
din adânc de istorie şi prin care am străbătut veacurile păstrându-ne credinţa şi iubirea.
Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a anului, iar de această perioadă sunt
legate o mulţime de obiceiuri şi tradiţii vechi, din străbuni.  Iată ce semnificaţie au
tăierea porcului, mersul cu capra, colindele dar şi împodobirea bradului.

Tăierea porcului datează de dinaintea creştinismului

Pe 20 decembrie, în ziua de Ignat, are loc sacrificarea porcului. Tradiţia este respectată
mai ales în zonele rurale, unde totul se desfăşoară conform unui ritual foarte bine pus la punct.
Originile acestei tradiţii datează din vremurile de dinaintea creştinismului şi a fost acceptată
ca o parte firească din viaţa comunităţii. Ignatul are însă şi o însemnătate spirituală căci
bucatele nu pot fi consumate decât după ce au fost sfinţite de preot.

Mersul cu capra aduce prosperitate

Bâtrânii consideră capra ca fiind animalul ce dă semne dacă vremea va fi bună sau rea.
La origini, jocul caprei a fost un ceremonial grav, de cult.Însă, de-a lungul timpului jocul
caprei a devenit un ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre
această tradiţie a rămas un pretext pentru o revigorare a unor obiceiuri din bătrâni sau pentru
etalarea costumelor populare.

Colindele aduc optimism şi speranţă

Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La sate,
cu colinda merg copiii şi tinerii. Ei sunt organizaţi într-o ceată, cu o ierarhie bine stabilită,
existând un conducător şi un loc de întâlnire. În trecut tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 20
de ani mergeau la colindat. Aceştia îţi găseau o gazdă la care stăteau pe toată durata
sărbătorilor şi nu aveau voie să umble singuri pe uliţele satului, ci doar în ceată. Colindele se
caracterizează prin crearea unei atmosfere pline de optimism şi speranţă pentru anul care vine,
sunt urări de bine, de sănătate şi prosperitate.

Pomul de Crăciun, o tradiţie împrumutată

Obiceiul de a împodobi bradul de crăciun a fost împrumutat din Europa apuseană. Se

presupune că ar aparţine lumii germane păgâne. Iniţial, la noi datina împodobirii unui pom
sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă  şi  la moartea unui flăcău sau a unei fete

2
mari. Ca obicei de Crăciun, împodobirea bradului a fost practicată până la sfârşitul secolului
al XIX-lea de nemţii care locuiau la oraşe. După primul război mondial acest obicei s-a
răspândit pe întreg teritoriul ţării noastre.

Totul este bine când trăim în linişte, iar bucuria noastră este deplină când avem
siguranţa zilei de mâine. Purtând în inimi şi în cugete bucuria acestei sfinte sărbători, vă
doresc tuturor să o petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii, potrivit datinilor străbune.

BIBLIOGRAFIE:
1. ***, Credinţa Ortodoxă, Iaşi, 2007 tipărită cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Daniel,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Trinitas 2. ***, Simbolul de credinţă pe
înţelesul copiilor, Bucureşti ,2011 Editura Basilica a Patriarhiei Române 3. Biblia sau
Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune a BOR, toate edițiile tipărite
cu binecuvântarea Sf. Sinod 4. Branişte, Ene şi Branişte, Ecaterina, Caransebeş, 2001,
Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase,Editura Diecezană 5. Irineu, Episcop
de Ecaterinburg şi Irbit, Bucureşti, 2002 Educaţia religioasă-învăţături pentru copii şi
tineri, Editura Sofia