COLINDA-TRADIŢII SI LEGENDE

Educatoare:Rodica Aleman
Grădiniţa cu P.P. “Căsuţa Poveştilor” Sibiu

Aşteptată cu mare cu bucurie, Naşterea Mântuitorului aduce cu ea o sumă

de practici foarte vechi prin care se celebra Solstiţiul de Iarnă, momentul în care
natura dă speranțe că va renaște.
Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și
numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a
păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este
Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau
colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. In ajunul Craciunului ,
pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc
Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu
mere, nuci și colaci.
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la
revărsatul zorilor, uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. Cu traista
după gât, cu băţul în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă
şi strigă la ferestrele luminate:
"Bună dimineaţa la Moş Ajun / Ne daţi ori nu ne daţi",
şi dacă cei din casă le deschid uşa, încep să cânte mai departe:
"Am venit şi noi odată / La un an cu sănătate / Şi la anul să venim / Sănătoşi să
vă găsim
Ne daţi, ne daţi / Ori nu ne daţi"
Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină
frământaţi şi copţi chiar în acea seara a Ajunului.
În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou, în toate provinciile româneşti,
copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce
au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziuă", ori "Valerim" şi "Veler
Doamne".
În afară de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile,
paralel cu Pluguşorul sau Uratul.
Se colinda la poarta, în curte sau la fereastră. Prin unele locuri este primit în
casă să colinde oricine ar veni. Copiii colindă la fereastră iar tinerii si perechile
căsătorite în casă. În cele mai multe sate ale ţării necunoscuţii colindă în curte
sau la fereastră iar rudele si prietenii în casă sau chiar identitatea colindatorilor
este dezvaluită după terminarea colindului. 
Ca rasplată pentru vestirea Naşterii,colindătorii primesc diferite daruri: colaci,
mere, nuci şi mai nou bani. Atunci când colindătorii sunt flacăi sau adulţi se
împarte si băutură. 

1
 Indiferent de momentul şi grupul cu care se merge la colindat, este importantă
participarea deoarece mulţi cred că mergând la colindat (ei sau macar cineva din
casa) le va merge bine tot anul. În aceeaşi măsură se crede că primind
colindătorii anul va fi bogat şi cei din casa vor fi sanatoşi. Sunt multe casele în
care primul colindător sau musafir aşteptat este un băiat/bărbat ca să le meargă
bine tot anul.
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este
glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n
casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al
cântărilor bisericeşti liturgice.
Colindatul este una din practicile care se înglobează în obiceiurile
caracteristice de iarnă. Ajunul Crăciunului este noaptea bucuriei, căci este
momentul când se naşte Mântuitorul. Colindele creează o atmosferă plină de
optimism în care se formulează dorinţe ale oamenilor, uneori acestea atingând
limitele fabulosului.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii
care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se
de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea
Betleemului minunea la care au fost martori.
Colindul este o nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-
strămoşi. El este sfânt pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la
Dumnezeu. Dar colindul este şi bun pentru că această veste are menirea să
slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi,
colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de
virtuţi morale, întărind simţămintele de bună întelegere. În colinde, simplitatea,
uşurinţa şi cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie de idei, într-o
formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se
întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din
nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie
colindelor.
Universul colindelor cuprinde vaste teme şi motive. Unele sunt de factură
agrară, descriind gesturi magice de fertilitate a ogoarelor (pluguşorul), iar altele
atribuite animalelor, etc. Sunt întâlnite, de asemenea, colinde care vorbesc
despre boală (moarte) sau colinde în care se evocă viaţa pastorală unde se pot
recunoaşte obiceiuri şi credinţe ale păstorilor.
În varianta sa tradiţională, colindul, ca practică rituală, cade în seama
cetei de colindători care sunt îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în
recuzita lor diferite accesorii: pene, iederă, salcie sau nuiele de alun, zurgălăi,
bâte ornamentale.

Colindele sunt de două feluri: colinde religioase şi colinde laice. Colindele

religioase au o origine literară şi se referă la Iisus. Colindele lumeşti au caracter

2
liric şi sunt adaptate de colindători la situaţia celor care le cântă. Colindatul cu
motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi format după modelul
colindatului de tip păgân.
Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi
sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp:
colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol
şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, se mai întâlneşte
numai în sate, este „Chitii – Mitii“ (Chitii - mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi
colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina
mai gustoasă). Copiii mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa“,
„Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei
colindătorilor. Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea
serii. Aceştia se constituie, încă de la Lăsatul Secului, în cete de câte 2-4
persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de
la casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot“, urmat de
colinde obişnuite: „Colindatul de cu seară“, „Sus în slava cerului“, „Colindul cel
mare“, etc. Repertoriul cetelor de flăcăi este foarte bogat şi cuprinde colinde
religioase şi laice: colinde de casă cu caracter general, colinde de fecior şi fată
mare, colinde pentru tineri căsătoriţi, colinde legate de diferite ocupaţii: pescari şi
ciobani. Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu
cozonac, gogoşi şi ţuică fiartă. La tara, pe de altă parte, există obiceiul de a se
împleti coroniţe de flori nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau
anumitor flăcăi din ceată.

Bibliografie: D.C.AMZĂR – “Sociologia şezătorii”

N. Bot – “Colinda la poporul român”
Simion Lupşan – “Mărturii pentru neuitare”
Alexandru Uiuiu – “Ritualuri în cultura europeană”
Mărturii culese prin viu grai de la Geleriu Nicolae şi Ana
din satul Alămor, judeţul Sibiu