INTRODUCERE

Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor

creștine. Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în România.
Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini, este sărbătoarea
Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care
primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarca şi în
entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare. Timp de 40 de zile înainte
de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau
produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători. Tăierea porcului este un moment
deosebit de important ce anticipa Crciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capăta
dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba, răciturile,
sarmalele, friptura de porc şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de
cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.[4]
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea
bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii,
Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub
brad.
Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult, cetele de
colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblau
din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi
colindau.
Colindele de iarnă sunt texte rituale cantate la sărbători creştineşti, închinate
Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a
lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul
ţării. Ele degaja atmosfera de sărbătoare şi bună dispoziţie cu care toţi românii întâmpină
Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. [5]
Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care
intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe
mere, nuci, colaci, bomboane şi chiar bani.
La români, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători, dacă nu cea mai
importantă. Această sărbătoare, în care se îmbină fastul pregătirilor pentru masă, cu slujba
de la biserică, este dedicată Naşterii Mântuitorului. [4]

1
 Capitolul 1
STADIUL ACTUAL AL CUNOASTERII

1.1. Repere culturale si geografice ale Romaniei

România se situează în emisfera nordică a Globului, în sud-estul Europei Centrale,

la contactul acesteia cu Europa Orientală şi Peninsula Balcanică şi la încrucişarea unor
importante axe de circulaţie. Suprafaţa României este de 238 391 km2, reprezentând 4,8%
din teritoriul Europei şi 5,4% din suprafaţa Uniunii Europene.
Frontiera de stat are o lungime totală de 3 149,9 km, vecinii României fiind Republica
Moldova în nord-est, Ucraina în nord, Ungaria în nord-vest, Serbia în sud-vest şi Bulgaria în
sud, la care se adaugă 193,5 km reprezentând lungimea frontierei maritime.
Relieful ţării noastre este alcătuit din munţi, dealuri şi câmpii dispuse în amfiteatru,
concentric, pe o diferenţă de altitudine de 2 544 m între nivelul Mării Negre şi cel mai înalt
vârf din Carpaţi, vârful Moldoveanu. Spaţiul montan, Munţii Carpaţi, reprezintă 31% din
suprafaţa ţării, aceştia adeseori fiind comparaţi cu o cetate orografică având în interior
Podişul Transilvaniei. În cuprinsul Carpaţilor Orientali este localizat cel mai lung lanţ vulcanic
al Europei, iar Carpaţii Occidentali adăpostesc resurse importante de minereuri auro-
argintifere.
Poziţia României pe Glob, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord,
determină existenţa în ţara noastră a unui climat temperat-continental cu influenţe oceanice
în regiunile vestice şi centrale, mediteraneene în sud-vest, continental-excesive în est,
scandinavo-baltice în nord-estul ţării şi pontice în sud-est.
Teritoriul României este organizat administrativ în: comune (cu satele componente),
oraşe (unele declarate municipii) şi judeţe. Judeţele, în număr de 41, şi Municipiul Bucureşti
reprezintă unităţile administrativ-teritoriale tradiţionale în România, reflectând condiţiile
geografice, economice, social-politice şi legăturile tradiţionale şi culturale ale populaţiei. Din
1998, teritoriul naţional a fost organizat în regiuni de dezvoltare ce nu au personalitate
juridică, fiind constituite pentru a asigura colectarea, elaborarea şi difuzarea datelor statistice
la nivelul Uniunii Europene.
La recensământul din 2011, populaţia României totaliza 20 121 641 locuitori, ceea ce
o plasează în categoria ţărilor mijlocii ale lumii, pe locul 7 în cadrul Uniunii Europene şi pe
locul 58 în lume (conform datelor Eurostat). Principalele oraşe ale ţării, a căror populaţie
depăşeşte 100 de mii de locuitori, sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova,
Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare,
Buzău, Botoşani şi Satu Mare.
Spaţiul rural românesc se întinde pe o suprafaţă de 207 522 km2, reprezentând
87,1% din suprafaţa ţării şi concentrează 9,2 milioane de locuitori (46,0% din populaţia
totală).
 Agricultura constituie o ramură de bază a economiei naţionale, aceasta având o
pondere de 5,6% din PIB (2013). Contribuţia agriculturii la crearea Produsului Intern Brut
este semnificativă comparativ cu valoarea medie din UE (1,7%). Comparativ cu celelalte
state membre ale Uniunii Europene, România are ponderea cea mai mare a populaţiei
ocupată în agricultură 29,3% (2012), media UE fiind de 5,7%.
În 2013, industria concentra 1,28 milioane de salariaţi şi avea o contribuţie de 24,4%
la crearea Produsului Intern Brut. Cele mai importante ramuri, atractive şi pentru investiţiile
străine, sunt industria textilă şi a confecţiilor, industria metalurgică, industria construcţiilor de
maşini, industria petrochimică şi cea de prelucrare a lemnului. Industria tehnologiei şi
comunicaţiilor este în dezvoltare, fiind avantajată de calitatea resurselor umane şi de nivelul
ridicat de pregătire profesională.

1.2. Obiective turistice

Potenţialul turistic al României se caracterizează printr-o mare diversitate, ca urmare

a existenţei unor condiţii naturale variate, precum şi a unor resurse culturale de mare
valoare. Potenţialul natural este completat de resursele turistice antropice, mai ales cultural-
istorice, precum existenţa unor situri arheologice, vestigii de cetăţi dacice, romane şi
medievale, biserici şi mănăstiri, edificii arhitectonice (palate şi castele), muzee, bogăţia şi
diversitatea remarcabilă a tradiţiilor etno-folclorice şi arhitectura populară. Fluxurile turistice
sunt în creştere, ajungând în 2014 la peste 8,46 milioane de turişti, din care 22,6% au fost
turişti străini.
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai
mult de 60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la
concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia,
Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și Riviera Română) sunt printre
principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea
Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini. Pentru
atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene
precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante
puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează
asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă
Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori
Cimitirul Vesel din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele naturale
precum Delta Dunării, Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri din
Munții Apuseni. Regiune montană pitorească, cu tradiții etnografice ce dăinuie nealterate,
Bucovina se remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând
mânăstirilor. Cele cinci mânăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial,
își păstreaza frumusetea după mai bine de 450 de ani.
1.3. Craciunul in Romania

1.3.1. Crăciunul în Ardeal

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Ardeal. În seara
de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de
copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-
dimineaţa la Moş-Ajun.
În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc “piţărăi”. După
credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. [6]
În Ardeal se păstrează un obicei vechi de sute de ani numit "Butea Feciorilor". Tinerii
de vârsta însurătorii colinda tot satul în straie populare şi iau la joc fetele nemăritate.
În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când
fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi
unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu,
năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.
Tot în Ardeal se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii
să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.[5]

Sursa:http://smlive.ro/traditii-si-obiceiuri-de-craciun/

2
1.3.2. Crăciunul în Maramureș

Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în

preajma Crăciunului.
Casele trebuie să fie luminate şi cu porţile deschise. În seara de Ajun, cetele de
feciori încep să umble la colindat, o dată cu lăsarea serii. După ce s-au pregătit temeinic
pentru această zi, bărbaţii încep să colinde pe la casele oamenilor iar în schimbul colindei
lor se obişnuieşte să se ofere colaci, nuci, mere. [2]
Vor intra doar acolo unde sunt bine primiţi. De aceea, casele trebuie să fie luminate
şi poarta deschisă, doar aşa vor şti colindătorii unde să intre. Tradiţia spune că nu trebuie să
existe casa ne colindată. E ruşine că bărbaţii să nu-ţi calce pragul casei. Colindul tine până
a doua zi, când toate cetele de feciori se întâlnesc la biserică.
„Vicleimul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun
naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla
Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban,
şi este specifică Maramureşului.[11]
Superstiţiile persistă încă, astfel încât nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală
rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor
din gospodărie, inclusiv câte o bucăţică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de
boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culca pe partea stânga,
e semn că iarna va fi lungă şi geroasă. Mai există şi credinţa că cei care plâng în Ajun vor
plânge tot anul care vine. În dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe fată cu apă de
izvor în care se pune un bănuţ de argint. [2]

Sursa:http://bucurestifm.ro/2014/12/24/datini-de-craciun-in-maramures-si-ardeal/

3
1.3.3. Crăciunul în Bucovina

În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în
alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se
restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri
împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. [3]
Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de
ajun, atunci când se pregăteşte o masă specială numită „masa de ajun” şi încep colindele.
Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineţii, când gospodinele
coceau colacii. Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara.
Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grau pisat şi fiert,
prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi,
fasole fiartă şi "sleita" etc).
Familia se aşeză şi se ridică în acelaşi timp de la masă, în semn de deplină
înţelegere şi unitate. Există interdicţia de a se consuma în întregime cele douăsprezece
feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în
hrana animalelor sau erau aşezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă,
pentru spiritele morţilor.[9]
Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care
străbat uliţele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopţii. Tinerii se îmbrăca
şi astăzi în costume de iarnă tradiţionale, cu sumane sau cojoace, şi au căciulile împodobite
cu mirt şi muscate. În unele localităţi, concomitent cu cetele de colindători se deplasează
cetele de mascaţi „babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit, în viziune
proprie, principiul fertilităţii, ca un preambul al Anului Nou. [13]

Sursa:http://www.inbucovina.ro/evenimente/festivaluri-sarbatori/program-craciun-in-bucovina-2013/

4
1.3.4. Crăciunul în Moldova

În Moldova, una dintre cele mai vechi tradiţii de Crăciun este păstrarea luminii.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este strâns legată de solstiţiul de iarnă, cea mai scurtă zi din
an. Deşi acest obicei mai este păstrat de foarte puţini locuitori ai zonei, în unele sate,
oamenii încă mai trudesc pentru păstrarea luminii. În seara de Ajun, moldovenii aprind un
rug din buşteni pentru a ţine cât mai mult lumina. [4]
Un alt obicei al zonei din preajma Crăciunului este lăsat în seama gospodinelor. În
Ajun femeile coc bucăţi de aluat, modelate în formă de opt incomplet. Preparatul poarte
numele de colăcei, iar bucăţile de pâine sunt agăţate pe perete, lângă icoane, unde rămân
până la echinocţiul de primăvară, în 23 martie. Colăcelul copt în Ajunul Crăciunului este luat
apoi de bărbatul casei când iese la arăt. După ce prima brazdă este trasată, bărbatul rupe
Crăciunelul în trei bucăţi, dintre care una o pune sub brazdă. O altă bucată o dă animalelor
din gospodărie, iar pe cea de-a treia o mănâncă el.
Membrul familiilor din Moldova care trudeşte cel mai mult pentru păstrarea tradiţiilor
este gospodina. Un alt obicei important, respectat cu sfinţenie în sudul Moldovei este tradiţia
“Cei 12 Apostoli”. În zilele premergătoare Crăciunului gospodinele pregătesc nici mai mult
nici mai puţin decât 12 feluri de mâncare. Preparatele sunt aşezate pe masă în seara de
Ajun, amintind astfel de Cina cea de Taină. În ziua de Crăciun, după ce se întorc de la
biserică membrii familiei se aşează la masă. Tot în Ajunul Crăciunului femeile mai coc un
colac, sub formă de coroană, simbolizând coroana lui Iisus. Acesta, la fel ca şi Crăciuneii,
este păstrat până în primăvară când este dat animalelor care trudesc la câmp. [8]

Sursa:http://www.canal2.md/news/craciun- sarbatoare-oficiala-in-republica-moldova_5245.html

5
1.3.5. Crăciunul în Dobrogea

Obiceiul colindatului, care este formă de manifestare specifică sărbătorii creştine a

Naşterii Domnului, în Dobrogea, mai ales în satele româneşti tradiţionale de pe limesul
dunărean de la Ostrov la Seimeni şi Topalu, o puternică tendinţă de conservare, chiar dacă
nu înregistrează o diversitate a repertoriului ca-n alte zone etnografice ale ţării. În
majoritatea satelor dobrogene, colindatul copiilor începe în după-amiaza Ajunului de Crăciun
şi îl precede colindatul flăcăilor. [10]
De obicei, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. Colindele
copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer
daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani.
Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea serii, în cete de
câte 2-4 persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de la
casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot“, urmat de colinde
obişnuite: „Colindatul de cu seară“, „Sus în slava cerului“, „Colindul cel mare“
Pregătirea și împodobirea interiorului locuinței țărănești se face cu mare atenție în
fiecare gospodărie. Primirea colindătorilor în camera curată este un semn de mare cinste din
partea gazdei, dar și un prilej de sugerare a situației material a fetei de măritat. [14]
Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu cozonac, gogoşi
şi ţuică fiartă. La Oltina, pe de altă parte, există obiceiul de a se împleti coroniţe de flori
nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau anumitor flăcăi din ceată.
Ursul", "Brezaia","Capra", practicate în seara Ajunului de Crăciun, obiceiuri al
colindatului cu măşti, ce se mai practică în localităţile Niculiţel, Valea Teilor, Greci, Enisala.
"Oleleu" practicat în seara Ajunului de Crăciun de grupuri de flăcăi ce bat cu tălăngile în
pământ fiind aşezaţi în cerc sau semicerc în faţa casei sau porţii simbolizând protejarea
gospodăriei de spiritele rele. Obiceiul se mai practică în zona Macinului. [10]

Sursa:http://www.e-reporter.ro/traditii-de-craciun-in-dobrogea/

6
1.3.6. Crăciunul în Oltenia

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în
satele din Oltenia. Cele mai multe tradiţii sunt legate de atragerea binelui asupra
gospodăriilor. În zona Olteniei există tradiţii şi obiceiuri inedite, care se mai păstrează în
mediul rural. În ajunul Crăciunului în mai multe comune se vrăjeşte la foc. Toţi membrii
familiei se adună în jurul focului şi dau cu o nuia în foc zicând: “Bună dimineaţa lui Ajun / Că-
i mai bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile lăptoase / Caii încurători /
Oameni sănătoşi / Să se facă bucăţele, porumbul, grâul.” [7]
Tot în Oltenia în ziua de Crăciun are loc loc „Adunatul gunoaielor“. Oamenii merg
prin curte şi adună toate gunoaiele, în credinţa că gospodăria va avea pui mulţi, iar femeile
se aşază pe vine, aşa cum vor sta cloştile pe ouă în anul care va veni. Steaua este un obicei
vechi ce se practică în Oltenia încă din Ajunul Crăciunului până la ivirea zorilor. Ceata este
formată din patru copii, iar fiecare are rolul lui stabilit dinainte: unul ţine Steaua, celălalt este
responsabil cu adunatul banilor, al nucilor şi al covrigilor, iar ceilalţi doi ţin sacul şi un
ciomag, pentru a se apăra de câini. Plugul cel Mare se practică în noaptea de Anul Nou. Se
organizează de flăcăii din sat şi este condus de un băiat mai viteaz. Cu Plugul cel Mare se
merge doar la familiile înstărite din localitate. [18]
"Piţărăii" este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de pe
Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia
holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete,
îmbrăcaţi în haine populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi
steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de
prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte apoi la colindat. [7]

Sursa:https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-craciun-in-oltenia-traditii-si-obiceiuri

7
1.3.7. Crăciunul în Banat

Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă
colindul. În unele sate din Timiş, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi, aşa că
la colindat, din casă în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima
zi de Crăciun, colindătorii merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei
Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al
„Viflaimului” sau „Irozii”, reprezentând o scenetă prin care copiii refac, în casa sau în curtea
gazdei, povestea naşterii lui Iisus. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi
binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine, un semn de bunăstare fiind şi dacă
prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat. [16]
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei
trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă
boabele peste care au trecut colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în
brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor.
Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele
sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se
dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie. [4]
Unul, dintre cele mai frumoase și unice obiceiuri din Banat, este Colindul Dubașilor.
Dubașii sunt un grup de tineri, care bat tobele alert, pornind de la biserică și merg din casă
în casă tot satul, vestind Nașterea Domnului.

Sursa:https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-craciun-in-banat-traditii-si-obiceiuri

8
 Capitolul 2
MATERIALE SI METODE

2.1. ASPECTE GENERALE ŞI SPECIFICE PRIVIND GASTRONOMIA

Gastronomie - artă culinară - este ştiinţa care studiază şi experimentează noţiunile de

alimentaţie, sortimentele de preparate culinare şi de cofetărie - patiserie, de către specialişti
în domeniu şi le oferă pentru comercializare, prin unităţile de alimentaţie. Aceste unităţi,
funcţionează corespunzător profilului şi specificul acestora, compartimentate şi dotate pe un
flux tehnologic, ergonomic şi igienic în păstrarea şi prelucrarea alimentelor la rece şi la cald,
rezultând produsul finit, de calitate, care trebuie să deschidă apetitul consumatorului, prin
formă, aspect, culoare, consistenţă şi gust.
Gastronomia înseamnă cunoaşterea raţională a tot ce are legătură cu modul de a se hrăni
al oamenilor. Scopul său este de a veghea sănătatea oamenilor, cu ajutorul celei mai bune
hrane posibile. Îi revine rolul de a propaga anumite principii, elaborate de şi cu sprijinul celor
care cercetează, furnizează sau prepară lucruri ce se pot converti în alimente. Astfel, ea este
aceea care, într-adevăr, pune în mişcare cultivatorii, viticultorii, pescarii, vânătorii şi
numeroasa familie a bucătarilor, indiferent de titlul sau calificarea sub care îşi desfăşoară
activitatea de preparare a alimentelor.
Gastronomia ţine cont de: istoria naturală, prin clasificarea pe care o face substanţelor
alimentare; de fizică, prin examenul compoziţiei alimentelor şi al calităţilor acestora; de
chimie, prin diverse analize şi descompuneri pe care alimentele le pot suferi; de bucătărie,
prin arta de a prepara mâncăruri şi a le da un gust plăcut; de comerţ, prin cunoaşterea
mijloacelor de a cumpăra ceea ce se consumă de pe cea mai bună piaţă posibilă şi de a
furniza cât mai avantajos ceea ce se vinde; de economia politică, prin resursele pe care le
prezintă la import şi mijloacele de schimb stabilite între naţiuni.
Gastronomia are legătură cu toate straturile sociale căci, dacă ea este aceea care
conduce banchetele regale, tot ea este cea care a calculat numărul optim de minute
necesare pentru fierberea unui ou. Subiectul material al gastronomiei este tot ceea ce poate
fi mâncat. Scopul său direct este conservarea stării de sănătate a indivizilor şi mijloacele
necesare pentru aceasta, cultura care produce, comerţul care face schimburi, industria care
prepară şi experienţa care inventează mijloacele pentru cea mai bună folosire.
Principalele activităţi ale unui gurmet includ descoperirea, gustarea, experimentarea,
cercetarea, înţelegerea şi documentarea în scris a alimentelor şi mâncărurilor.
Primul studiu de bază al gastronomiei este probabil eseul numit "Fiziologia gustului" (la
Physiologie du gout) de Anthelme Brillat-Savarin (apărut în 1825). Spre deosebire de
tradiţionalele cărţi de bucate, gastronomia se ocupă de relaţia dintre simţuri şi mâncare,
tratând delectarea de la masă ca pe o ştiinţă.
2.2. TRĂSĂTURI PARTICULARE ALE BUCĂTĂRIEI NAŢIONALE

Ţara noastră se află la o răspândire climatică, influenţele continentale şi central

europene mediteraneene în sud, mult mai şterse, cele baltice în nord. Acest climat este
numai în regiunea de câmpie, cea mai mare întindere a ţării (peste 75 %) având o climă de
munte şi deal.
Alimentaţia populaţiei din ţara noastră a fost mai săracă în carne şi bogată în lapte,
cereale şi verdeţuri. Românii au consumat din cele mai vechi timpuri mai puţină carne decât
popoarele vecine. Explicaţia constă în faptul că păstorul nu-şi împuţina turma, sacrifica
numai animalele bolnave. Proteinele animale erau luate la noi cu predilecţie din lapte şi
carne.
Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul grupării gusturilor
și obiceiurilor gastronomice specifice poporului român, de-a lungul vremii. Ea cuprinde
nenumărate obiceiuri și tradiții culinare, preparate specifice, împreună cu obiceiuri provenite
prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiții ale altor popoare, cu care poporul român a
intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească a fost influențată de bucătăria
balcanică, de cea germană, maghiară, sârbească, turcă şi italiană.
Cea mai lucrată bucătărie este cea din Moldova. Caracteristice pentru preparatele
moldoveneşti sunt sosurile cu smântână sau sosurile lejere fără făină sau cu puţină făină.
Preparatele dobrogene sunt săţioase, de rezistenţă, gustoase, dar cu o pregătire simplă
(friptura la proţap). Preparatele se bazează în special pe carne de oaie, vânat, peşte.
Specific este şi plăcinta dobrogeană preparată cu brânză de oaie şi servită cu iaurt.
Influenţele orientale au adăugat la preparatele autohtone o serie de alte preparate:
mâncăruri cu orez, deserturi foarte dulci cu nuci şi îmbibate cu siropuri concentrate, prăjituri
cu stafide şi rahat.
În Muntenia, preparatele au un gust mai delicat şi finisaje mai rafinate. Este zona în
care s-a resimţit influenţa bucătăriei franceze, fără ca aceasta să înlocuiască specificul
autohton. Alături de ciorbele cu carne sau cu legume acrite, se consumă preparate simple
din legume, preparate din carne tocată, budinci gratinate din legume sau desert, ciuperci
adăugate în compoziţia unor preparate pentru aromă. Influenţa orientală s-a manifestat prin
preparatele sale specifice: musaca, pilaf, ciulama.
Ceea ce apare deosebit din punct de vedere culinar în Ardeal sunt sosurile şi
garniturile dulci din fructe, sosuri grase preparate cu făină din abundenţă, supele cu rântaş.
Bulionul este adesea înlocuit cu boia dulce. În preparate predomină carnea de porc, dar
grăsimea preferată pentru preparate este untura. Preparatele din peşte nu sunt agreate.
Borşurile şi ciorbele sunt întâlnite doar în unele zone ale Transilvaniei, în Banat singura
variantă a acestora fiind supa dreasă cu iaurt.
În Banat preparatele la grătar sunt răspândite, preparatele “scurte” cum le numesc
bănăţenii nefiind pe gustul lor.
Bucătăria românească a fost influenţată de-a lungul timpului de tradiţiile culinare ale ţărilor
cu care a avut legături mai strânse. De exemplu:
 de la bucătăria franceză s-au preluat escalopul, sufleurile, maioneza, savarinele,
tartele, şarlotele;
 preparatele englezeşti se caracterizează printr-un consum masiv de carne. Cina este
înlocuită adesea cu ceaiul la care se servesc preparate reci. Specific englezeşti sunt
băuturile alcoolizate calde (punch).
 bucătăria germană foloseşte din plin carnea de porc, de vită, de pasăre, peştele,
untura de porc, cartofii. Supele, sosurile, salatele, pastele făinoase, aluaturile, compoturile,
berea, se folosesc mai frecvent şi în cantităţi mai mari decât la alte popoare. De la germani
am preluat şniţelul, salate de castraveţi, ştrudelul cu mere.
 italienii sunt renumiţi prin consumul de paste făinoase, pizza preparată cu brânzeturi,
asocierea la preparate a brânzeturilor rase, prin consumul de vietăţi mărunte de mare (frutti
di mare). Se consumă carne de miel, orez, ulei de măsline, citrice. Băutura preferată este
vinul.
 de la bucătăria rusească am preluat borşul rusesc, salata orientală, peştele şi şunca
în aspic, sosurile cu smântână. Sunt foarte apreciate varza şi ceapa. La orice masă servesc
ceai.
 din bucătăria maghiară am preluat ardeiul iute, gulaşul, papricaşul, supa de peşte de
Szeged.
 PREPARATE CULINARE SPECIFICE SĂRBĂTORII CRĂCIUNULUI
ÎN ROMÂNIA

Preparate de Crăciun din Ardeal

În Ardeal, specifice sunt afumăturile: slănina, cârnaţii, costiţa şi ciolanul afumat, toate
sunt afumate pentru a rezista mai bine în timpul iernii.
De Crăciun, în gospodăriile care respectă cu sfinţenie tradiţiile culinare străvechi nu
lipseşte de pe masa de sărbători: ciorba de perişoare, care aici este cunoscută sub
denumirea de “zamă limpede de perişoare”. Pe lângă friptura de porc, care este servită nu
cu garnitură de cartofi, ci cu spanac şi sos de măcriş se mai adaugă şi sarmalele. In Ardeal,
în fiecare casă sarmalele au o reţetă specifică şi un gust diferit, în funcţie de cămara fiecărei
gospodine. La desert, prăjitură cu mere nu poate lipsi sau, în unele zone, mălaiul dulce cu
iaurt. De băut, bineînţeles pălincă este la loc de cinste, dar şi vinul de casă. [6]

Sursa:http://retete.unica.ro/recipe-categories/retete-din-ardeal/

9
Preparate de Crăciun din Maramureş

Gospodinele din Maramureş încep pregătirile pentru Crăciun cu două zile înainte.
Ele prepara bucatele tradiţionale zonei lor: pâine, colaci împletiţi, ciorba, cârnaţi uscaţi şi
afumaţi, friptura de porc, fasole cu ciolan, “curechi umpluţi” (sarmale), langoși cu
brânză, ceapă și mărar etc. Bineînţeles, de pe masa festivă nu poate lipsi tradiţionala
horinca şi palinca de Maramureş. [2]
Tot aici, tradiţionala mai este şi Stolnicul sau Pâinea anului, o pâine mare şi rotundă,
împodobită cu tot felul de semne din aluat. Despre această pâine se spune că trebuie păstrată
până la Anul Nou, atunci când este folosită de fetele nemăritate în ritualuri magice.

Sursa:http://blog.hotelguru.ro/3-retete-traditionale-din-maramures/

10
Preparate de Crăciun din Bucovina

Specific în Bucovina este tochitura bucovineană, acesta este unul dintre cele mai
gustoase preparate de Crăciun.
Printre preparatele pentru Crăciun se numără şi zeamă de carne cu tocmagi (tăiţei),
răciturile din carne de cocos, (cârnaţi de porc prăjiţi, cotlet de porc prăjit, brânză de oaie,
ochiuri şi mămăligă), carne cu hrean şi smântână, cârnaţi afumaţi, jambon afumat, cozonac
cu nucă şi mac şi o prăjitură specifică cu mălai.
Alte preparate care se pregătesc de Crăciun sunt: colăceii bucovineni, ciorba
rădăuţeana şi pârjoalele bucovinene. [3]

Sursa:http://blog.hotelguru.ro/5-dintre-cele-mai-gustoase-mancaruri-traditionale-din-bucovina/

11
Preparate de Crăciun din Moldova

Bucătăria moldovenească cuprinde numeroase reţete delicioase, mai ales la zile

festive. Spre exemplu, unul dintre preparatele de Crăciun populare în această perioadă a
anului este borşul acru, pârjoalele moldoveneşti sunt un fel de chifteluţe mai aparte datorită
formei şi crustei care le acoperă, rasolul moldovenesc cu hrean (carne fiartă de porc, pui
sau vită cu smântână şi sos de hrean) sarmalele moldoveneşti au o aromă aparte şi un
mod special de preparare care le face atât de delicioase, chişca este specifică, fiind un mat
de porc umplut cu orez şi carne tocată, fiert şi apoi prăjit, iar la desert specific sunt poalele
în brâu şi cozonacii moldoveneşti. [4]

Sursa: http://retete.unica.ro/recipe-categories/moldova/

12
Preparate de Crăciun din Dobrogea

Zona Dobrogei este recunoscută pentru preparatele culinare pescăreşti, ciorba

pescăreasca, saramura de crap, peşte la proţap, ştiuca umplută, tochitura dobrogeană.
Alte reţete specifice acestei zone sunt: cherdelele (plăcinte cu brânză şi verdeaţă),
plăcinte cu brânză dulce, baclava (deşert cu nucă şi miere) şi dulciuri cu stafide şi rahat. [14]

Sursa: http://www.info-delta.ro/retete-culinare-31/specific-dobrogene/pagina-1.html

13
Preparate de Crăciun din Oltenia

La sărbătorile mari precum Crăciunul, mesele oltenilor sunt pline cu bucate. De

Crăciun de pe masă acestora nu lipseşte careica la găleata adică friptura în untura, cu praz
proaspăt lângă ea, pe lângă friptura păstrată în untura, sarmale, toba, caltaboş, cârnaţi,
piftie.
La aceste mâncăruri gustoase oltenii închina un pahar de vin roşu, o ţuică sau o
palinca. [7]

Sursa:http://retete.unica.ro/recipe-categories/oltenia/

14
Preparate de Crăciun din Banat

Pentru Crăciun, nu lipseşte din meniul tradiţional al bănăţenilor: friptura, supa cu

tăiţei, cârnaţi, toba, caltaboş, sărmăluţele, o specialitate bănăţeană este şi muşchiul de
porc umplut cu carne măcinată şi bine condimentată învelit în prapure de porc la cuptor cu
garnitură de cartofi sau legume şi nelipsitele murături puse la butoi, cotoroage, varza călită,
salata de boeuf, pogăcelele cu jumări, prăjituri cu untura mare (cornutele sau crempita),
cozonacul, grilias. [16]

Sursa: http://adevarul.ro/locale/timisoara/cinci-retete-traditionale-banat-maestrul-html