ION CREANGA

(1 martie 1837 – 31 decembrie 1889)

Data naşterii lui Creangă este incertă. El însuşi afirmă în Fragment

de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. [1]
O altă variantă o
reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-
născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu.

Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina,
Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei,
Maria şi Ileana în 1919.

Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma
operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe şcoala de pe
lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama
sa îl încredinţează bunicului matern ("tatal mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David
Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. [2]
În 1853 este înscris la
Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele
Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala
catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a
păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul
inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum mărturiseşte în Amintiri:

„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu
cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de
sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele,
câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă
a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la
care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului iar apoi, luându-şi atestatul, revine în satul
natal. Se însoară mai târziu la Iaşi cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de
sfinţi din Iaşi, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se naşte fiul său Constantin

În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor
pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din
rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care
murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de
diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [4]
Ca urmare a excluderii din cler,
ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie
la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.
 În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o
casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca).

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se
împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a
decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.

La 1 martie 1837 se naşte la Humuleşti Ion Creangă , primul

dintre cei 8 copii ai lui Ştefan a Petrei Ciobotariul şi a Smarandei
Creangă. În 1846 începe sa frecventeze şcoala primară din satul
natal , primul său învăţător fiind bădiţă Vasile , dascălul bisericii ,
pe care îl evoca cu multă dragoste în Amintiri din copilărie.

În 1847 dascălul Vasile este luat la oaste , elevii rămânând în

grija dascălului Iordache.

Bunicul David Creangă îi duce pe fiul său Dumitru şi nepotul său Nică la şcoala lui Alecu Balş , în
Broşteni , unde era profesor Nicolae Nanu. Frecventează pentru scurt timp cursurile şcolare ,
îmbolnăvindu-se de râie , episod înfăţişat în Amintiri din copilărie.(1848)

În 1852 , Ion Creangă asistă la inaugurarea Şcolii domneşti din Târgu-Neamţ, ale cărei cursuri le şi
urmează.

La 1854 se înscrie la Şcoala catihetică din Fălticeni. Toamna , la 1855 , Creangă urmează seminarul
de la Socola, e lângă materii teologice studiind istoria , aritmetica , gramatica , geografia , latina şi
elina.

În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă. În acest an viitorul scriitor termină cursul inferior al
Seminarului şi cere hirotonisirea ca diacon.

La 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu , fiica părintelui Ioan Grigoriu. În luna decembrie a
aceluiaşi an este hirotonisit diacon.

În 1860 , 19 decembrie , se naşte unicul său fiu , Constantin Creanga.

În 1861 se înscrie la Facultatea de de Teologie , pe care însă o abandonează după scurt timp.

Ion Creangă se înscrie la Şcoala normală Vasiliană de la Trei Ierarhi din Iaşi. Directorul acestei şcoli
este Titu Maiorescu.(1863)

La 1864 ocupă prin concurs postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. Decretul de
numire este semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Viitorul scriitor va rămâne credincios carierei
didactice până la sfârşitul vieţii.

În 1865 termină cursurile Şcolii normale şi obţine diploma de absolvire.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii şi muncii de elaborare a manualelor şcolare. (1866)

1867-apariţia primului abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere şi citire.
 În 1871 apare în Columna lui Traian articolul MIsiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion
Creangă. În acelaşi an este exclus din rândurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică
acum un manual de citire intitulat Învăţătorul copiilor , unde inserează trei povestiri : Acul şi barosul ,
Prostia omenească şi Inul şi cămeşa.

La 14 iulie 1872 este exclus şi din învăţământ şi, în ciuda plângerilor şi protestelor sale , situaţia
rămîne aceeaşi. Îşi câştigă existenţa ca mandatar al unui debit de tutun.

La 1874 , Titu Maiorescu devine ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice , odată cu numirea
acestuia fiind posibilă ş reintegrarea în învăţământ a lui Ion Creangă , la Şcoala primară de băieţi
numărul 2 din suburbia Păcurari-Iaşi.

1875-acum îl cunoaşte pe Mihai Eminescu , legându-l de

acesta o prietenie trainică. La îndemnul lui Eminescu
frecventează societatea Junimea, unde citeşte din scrierile
sale. În cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu
trei nurori şi Capra cu 3 iezi.

În vara lui 1876 Ion Creangă îl găzduieşte pe Eminescu în

bojdeuca sa din Ţicău.

Publică povestirea Moş Nichifor Coţcariu şi basmul Harap-

Alb.(1877)

La 1878 , pentru activitatea sa didactica , este decorat cu ordinul Bene-merenti . Publică basmul
Ivan Turbincă.

În colaborare cu G. Ienăchescu şi V. Răceanu , tipareşte la 1879 Geografia judeţului Iaşi.

La 1 ianuarie 1881 publică în Convorbiri literare prima parte din Amintiri din copilărie , urmată şi de
partea a II-a. În urma primelor semne de boală (epilepsie) , se internează la Spitalul
Brâncovenesc din Bucureşti.

La Craiova , în 1883 , apare broşura Două istorioare prea frumoase din viaţa lui Cuza Vodă de Ion
Creangă.

1885-Ion Creangă călătoreşte la Slănicul Moldovei pentru a-şi îngriji sănătatea.

Scriitorul îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamţului.(1887)

La 1888 , în cadrul Cenaclului literar al lui N. Beldiceanu citeşte partea a VI-a din Amintiri din
copilărie.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viaţă în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este
înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Poveşti

 Capra cu trei iezi (1875)

 Dănilă Prepeleac (1876)
 Fata babei şi fata moşneagului (1877)
  Făt Frumos, fiul iepei (1877)
 Povestea lui Harap-Alb (1877)
 Ivan Turbincă (1878)
 Povestea lui Ionică cel prost (1877)
 Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
 Povestea porcului (1876)
 Povestea poveştilor (1877-1878)
 Povestea unui om leneş (1878)
 Punguţa cu doi bani (1875)
 Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

 Acul şi barosul (1874)

 Cinci pâini"' (1883)
 Inul şi cămeşa (1874)
 Ion Roată şi Cuza-Vodă (1882)
 Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
 Păcală (1880)
 Prostia omenească (1874)
 Ursul păcălit de vulpe (1880)
 Fata babei si fata mosului(188765)

Nuvele

 Moş Nichifor Coţcariul (1877)

 Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

 Amintiri din copilărie (1879)

 Fragment de autobiografie