ANA BLANDIANA BIOGRAFIE :

        ANA BLANDIANA   avand numele adevarat Otilia Valeria Coman s-a nascut in data de 25 martie 1942 in orasul
Timişoara , este o poeta contemporana din Romania.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universită ţi, academii, organizaţii culturale — mai multe
că lă torii de documentare şi studiu în diverse ţă ri europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. în afara
volumelor menţionate, i-au mai apă rut grupaje de poeme în reviste şi antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania,
Franţa, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia,
Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare şi articolele de
analiză politică apă rute în marile ziare germane sub semnă tura Anei Blandiana, ca şi nenumă rate conferinţe, lecturi
publice, interviuri, intervenţii la colocvii, simpozioane şi mese rotunde în principalele ţă ri europene
Pozitie:
- Presedinta a Fundatiei "Academia Civica" 
- Director Fondator al Memorialului Victimelor Comunismului  
   si al Rezistentei  
- Presedinta de onoare a PEN Clubului Roman 
- Membra a Academiei de Poezie Sté phane Mallarmé  
- Membra a Academiei Europene de Poezie 
- Membra a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO)
Studii: 
Studii de filologie romanica, licentiata a Facultatii de filologie a Universitatii Cluj (1963-1967)
  
 Activitatea civica: 
Î n ultimii doi ani ai guvernarii Ceausescu, numele Anei Blandiana a fost interzis in Româ nia iar cartile ei au fost
scoase din biblioteci. 
Î n decembrie 1989 a facut parte din Consiliu Provizoriu a l Frontului Salvarii Nationale, din care a demisionat la 29
ianuarie 1990, in semn de protest fata de confiscarea revolutiei româ ne de catre fortele antidemocratice (declararea
FSN ca partid).
A fost unul dintre initiatorii Aliantei Civice ( a carei presedinte a fost intre 1991 si 2001) si a Fundatiei Academia
Civica pe care o conduce. 
Alaturi de Romulus Rusan initiaza si realizeaza sub egida Consiliului Europei Memorialul Victimelor Comunismului si
al Rezistentei de la Sighet.
 
  
Conferinte si festivaluri:
De-a lungul anilor, poeta a intreprins - ca invitata a unor universitati, academii, organizatii culturale - mai multe
calatorii de documentare si studio in diverse tari europene sustinand lecturi publice si conferinte si participand la
reuniuni, congrese si festivaluri de poezie
Premii literare:
1969 - Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor                din Romania;
1970 - Premiul pentru poezie la Academiei Romane;
1980 - Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor               din Bucuresti;
1982 - Premiul international Herder  (Viena);
1997 - Premiul National de Poezie "M.Eminescu"                (Bucuresti);
1998 - Premiul de Literatura pentru Copii                (Bucuresti);
2000 - Premiul pentru poezie al Uniunii               Scriitorilor     (Bucuresti);
2001 - Premiul "Opera omnia" al Uniunii 
              Scriitorilor ( Bucuresti);
2002 - Premiul international Vilenica  (Slovenia);          
2005 - Premiul International "Giuseppe Acerbi"                pentru poezie  (Italia);
            - Premiul International Camaiore  (Italia)
  
Volume de poezii :
 
Persoana Intaia Plural, Editura pentru Literatura, 1964 
Calcaiul Vulnerabil, Editura Tineretului, 1966 
A treia taina, Editura pentru literatura, 1969 
Octombrie,Noiembrie,Decembrie, Cartea Romaneasca, 1972 
Somnul din Somn, Cartea Romaneasca, 1977 
Ochiul de Greier, Editura Albatros, 1981 
Stea de Prada, Cartea Romaneasca, 1985 
Arhitectura Valurilor, Cartea Romaneasca, 1990 
Soarele de Apoi, Editura DU Style, 2000 
Refluxul Sensurilor, Humanitas, 2004
Proza :
Cele patru anotimpuri, Editura Albatros,1977
(nuvele fantastice)  
Proiecte de trecut, Cartea Romaneasca,1982
(nuvele fantastice)  
Sertarul cu aplauze, Editura Tinerama,1992 (roman) 
Orasul topit si alte povestiri fantastice, Humanitas,2004

Literatura pentru copii :

Intamplari din gradina mea, Editura Ion Creanga,1986 
Alte intamplari din gradina mea, Editura Ion Creanga,1983 
Intamplari de pe strada mea, Editura Ion Creanga,1988  
Cartea Alba a lui Arpagic, Editura DU Style,1998
Eseuri :
Calitatea de martor, Cartea Romaneasca, 1970 
Eu scriu, tu scrii, el, ea, scrie, Cartea Romaneasca, 1976 
Cea mai frumoasa dintre lumile posibile,
Cartea Romaneasca, 1978 
Coridoare de oglinzi, Cartea Romaneasca, 1983 
Autoportret cu palimpsest, Editura Eminescu, 1986 
Ghicitul in multimi, Editura DU Style, 2000 
Cine sunt eu?, Editura Dacia, 2001 

Arcadie-Vasile Suceveanu (n. 16 noiembrie 1952, satul Suceveni, raionul Adâ ncata, regiunea Cernă uţi) este un poet, eseist şi ziarist româ n

din Republica Moldova.

Biografie

Arcadie-Vasile Suceveanu s-a nă scut la data de 16 noiembrie 1952 în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adâ ncata) din regiunea Cernă uţi (astă zi

în Ucraina), în familia lui Vasile şi Catrina Sucevan. După studiile efectuate la Şcoala de 8 ani (1959-1969) şi la Şcoala Medie din Carapciu pe

Siret (1969), a urmat cursurile Facultă ţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Româ nă din cadrul Universită ţii de Stat din Cernă uţi (1969-

1974).

După absolvirea facultă ţii, a lucrat ca profesor de limba şi literatura româ nă în satul Horbova din raionul Herţa (1974-1979) şi apoi ca

redactor şi redactor-şef la Editura "Literatura artistică " din Chişinău (1979-1990), devenită ulterior Editura Hyperion. A fost ales apoi ca

vicepreşedinte executiv al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 1990); secretar şi apoi preşedinte (din 2005) al Filialei Chişină u a

Uniunii Scriitorilor din Româ nia.

A debutat ca poet în anul 1968 cu versuri închinate mamei, în "Zorile Bucovinei". În versurile sale se remarcă printr-un cadru vast al

asociaţiilor, prin dinamismul imaginilor. Prin scris se întoarce mereu cu gâ ndul la Bucovina. Pe lâ ngă volume de versuri, a mai publicat

eseistică , că rţi pentru copii şi abecedare. Este foarte apreciat şi pentru că rţile destinate copiilor: "ŞTIUca la şcoală ", "Dacă vrei să fii Columb",

"Poezii de seama voastră ", "Filmul copilă riei", "Raţa şi Arhimede (câ nd suntem) copii" ş.a.

De asemenea, a mai publicat cronici literare, eseuri şi a tradus din poezia ucraineană şi rusă . Selecţii din versurile sale sunt incluse în antologii

de poezii din Româ nia, Suedia, Ucraina, Rusia, Turcia, Macedonia, Franţa, Belarus şi Italia .

Arcadie Suceveanu este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Româ nia şi membru-fondator al PEN-

Clubului din Moldova.

Volume publicate

Arcadie Suceveanu a publicat peste 20 de volume de poezie, eseistică , că rţi pentru copii, abecedare, dintre care menţionă m urmă toarele:

 Mă cheamă cuvintele (1979) - versuri

 Ţărmul de echilibru (1982) - versuri

 A fugit melcul de-acasă (1984) - versuri pentru copii

 Ora cinci fără doi fulgi (1986) - versuri pentru copii

 Mesaje la sfârşit de mileniu (1987) - versuri, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova

 În cămaşa de cireaşă (1989) - versuri pentru copii

 Arhivele Golgotei (1990) - versuri

 Dincolo de ce văd ochii (1991) - versuri pentru copii

 Secunda care suntem (1993) - versuri

 Eterna Danemarcă (Ed. Eminescu, Bucureşti, 1995) - versuri

 Înfruntarea lui Heraclit (Chişină u, 1998) - antologie de versuri

 Mărul îndrăgostit de vierme (Timişoara, 1999) - versuri

 Raţa şi Arhimede (2000)

 Cavalerul Înzadar (Chişinău, 2001) - antologie de versuri

 Ştiuca la şcoală (2002)
 Zaruri pictate. Poeme (2003)

 Corabia de la mansardă (2004)

 Cheiţe pentru vise (2005)

 Emisferele de Magdeburg (2005)
Premii obţinute

Arcadie Suceveanu a fost distins cu numeroase premii pentru activitatea literară . Menţionă m urmă toarele premii:

 Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1987, 1999, 2000, 2002)

 Premiul Republican "Alexandru Donici" al Ministerului Ştiinţei şi Învă ţă mâ ntului al RSS Moldova (1989)

 Premiul Comitetului de Stat pentru Edituri pentru cartea "Mesaje la sfâ rşit de mileniu" (1990)

 Premiul "Bacovia" al revistei Ateneu din Bacă u (1992)

 Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1995)

 Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Româ ne, pentru volumul "Eterna Danemarcă " (1995)

 Premiul Centenar "Lucian Blaga" din Cluj (1995)

 Premiul "Cartea anului" la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, ed. I, Chişină u (1996)

 Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Româ ne (1997)

 Premiul Naţional al Republicii Moldova (1998)

 Premiul Societă ţii Cultural-Istorice "Mihai Viteazul" la Festivalul Internaţional de poezie "Nichita Stă nescu" (ed. XIV, Ploieşti, 2002)
Vasile Romanciuc

Poetul Vasile Romanciuc s-a nascut la 17 decembrie 1947 in comuna Badragii Noi, fostul judet Hotin. A absolvit Univer sitatea de Stat din
Moldova (1972). A debutat editorial in 1974, cu placheta de versuri Genealogie. Alte carti de poezie pentru adulti: Citirea proverbelor (1979),
Din tata-n fiu (1984), Ce am pe suflet (1988), Note de provincial (1991), Un timp fara nume (1996; premiul pentru poezie al revistei Ateneu
din
Bacau, premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldo va, premiul pentru poezie al Salonului National de Carte),
Indoiala de sine (1997). Carti de poezie pentru copii: Daca ai un prieten (1983), Mama coase-o floricea (1987; Premiul
Alexandru Donici al Ministerului Educatiei si Stiintei), Doi iezi
(1990), Povestile lui Ion Creanga (1996), Ursul-dirijor
(1992) s. a.
Activeaza si in domeniul traducerii artistice.
Debutul editorial al lui Vasile Romanciuc, in 1974, a fost unul cuminte , am zice ordinar, spre deosebire de acela al Leonidei
Lari sau, intrucatva, al lui Nicolae Dabija, prima inchipuind o Piata a Diolei, inexistenta, echivalent etic si artistic al unui taram imagi nar, unde
poeta se simtea libera, cel de-al doilea vazand totul si toate cu un ochi deosebit, printr-o lacrima curata si starnind si el suspiciuni diverse,
ridicole, pana la urma invinse. Vasile Ro manciuc a debutat cu versuri simple, abordand motive obisnuite, ca sa nu zicem batatorite, pe care le
intelegea si trata asa, incat adeverea o genealogie sociala si poetica sanatoasa, generatoare a succeselor sale de mai incoace. El s-a aratat
inainte de toate poet al neamului, al plaiului natal si al fiintelor dragi din preajma.
Ce-i drept, din versurile sale nu lipsea acel pic de fronda, fara de care poezia ar fi degradat poate in retorica ordinara, de vreme ce adevarul
comunicat de autor era la indemana tuturor. Atunci poetul a intuit necesitatea unei expresii hiperbolice: In mine se-ntalnesc/ parintii mei,/ iar
in parinti / buneii se-ntalnesc./ Buneii gazduiesc/ pe strabunei,/ eu neamul meu intreg/ il gazduiesc! 
Parte integranta a neamului, poetul gaseste, in continuare, o forma proaspata pentru ideea comunitatii personajului liric cu strabunii sai: Ce
drum sfant, ce drum nesfarsit,/ de parca ar fi frunza frematand in vant/ a unui pom de milenii sadit/ la capatul celalalt de pamant . Personajul
liric este frunza. Despre radacini Vasile
Romanciuc nu pomeneste, acestea se subinteleg in strabunii si in parintii lui.
In alta poezie, Oda pamantului, personajul liric se identifica in mare masura cu glia natala: Bunatate, darnicie / Daca-si fac salas in mine,/ Simt
pamantul ca un sange/ Rasfirandu-mi se-n vine . Nitel extravagant, monologul personajului continua cu
o angajare sincera Urc in spic, m-afund in brazda,/ Nu cum va ca vreo bucata/ Din pamantul tarii mele/ Sa ramana necantata si sfarseste
printr-o zicere nelipsita de rezonanta poetica: Cand, dorit de vraja strunei,/ Zice sufletu-mi sa cant,/ Toate cantecele mele/ Se incep de la
pamant .
Cu aceasta genealogie a venit Vasile Romanciuc in literatura, genealogie sanatoasa, care avea sa dea curand recolte literare surprinzatoare.
Vorba e ca se schimba timpurile, evolueaza menta litatea oamenilor, inclusiv a poetilor: unora dintre acestia incep sa li se para vetusti
Eminescu, Mateevici, taranul, tarana, si consta tam cu satisfactie ca Vasile Romanciuc nu face parte dintre deni gratorii valorilor nationale
supreme. El continua sa scrie sincer si inspirat despre clasicii nemuritori, despre limba materna, despre casa, despre plai, printre
instrumentele sale un loc de seama ocupand... inima, dupa cum se vede dintr-o frumoasa si exacta definitie a poetilor oameni/ ce sufera
vesnic,/ de inima si dintr-o miniatura admirabila: In lume nu exista poezii,/ Iar cine zice sunt , nu-l credeti, minte!/ Sunt inimi numai, inimi
care stiu/ Sa rada si sa planga in cuvinte .
Nu sunt de neglijat cadentele folclorice, prezente nu numai intr-un inspirat Post-scriptum la o balada.
Ne-am oprit atat de mult asupra plachetei de debut a scriito rului, pentru ca anume in genealogia sanatoasa de la inceput rezida temelia
succesului celei de-a doua carti a poetului, Citirea proverbelor. Cartea vadeste o viziune specifica, romanciuchista , asupra creatiei populare
orale, in albia careia se desfasurase in parte debutul autorului. Se adauga o indrazneala civica si artis tica, parca exclusa la ora debutului, dar
atat de principiala, incat a fost pe punctul de a mari numarul cartilor sechestrate de slugoii regimului comunist. Intai si-ntai cuvantul despre
tara,/
De-ar fi sa-l spui a orisicata oara;/ Intai si-ntai cuvantul despre casa:/ Chiar si-n straini strain el nu te lasa;/ Intai si-ntai cuvant despre
parinte,/ Semanator de obiceiuri sfinte;/ Si despre
limba, si despre iubire/ De tot ce-avem mai drag in amintire .
Acestea erau obiectivele poeziei lui Vasile Romanciuc, si poate cer berii regimului de odinioara ar fi tacut, daca poetul n-ar fi di vulgat ce s-ar
cuveni sa faci cu celelalte obiective ale literaturii realist-socialiste a timpului: Iar inca despre toate celelalte/ Am mai putea vorbi si dupa
moarte .
Simplitatea aparenta a spunerii , viziunea proaspata a autorului asupra motivelor luate in discutie poetica, participarea activa cu inima! la
discursul personajului liric si, adesea, o nota po lemica strecurata cu indemanare si chiar cu ingeniozitate in tesatura poeziei sunt
particularitati definitorii ale creatiei scriito rului. O tara, o casa, un grai,/ atat mi-e de-ajuns pentru trai , sublinia Vasile Romanciuc, facand
totodata niste precizari pe cat de calme, pe atat de polemice: Dar nu orice tara frumoasa,/ Ci tara in care-s acasa , Un grai din nascare ales,/ In
tara si-n casa-nteles .
Ideea bastinei, a dragostei pentru meleagul natal, atat de insis tent cultivata in epoca, se invrednicea la Vasile Romanciuc de o expresie
originala, inedita: A pornit Fat-Frumos prin lume/ In cautarea norocului./ A facut inconjurul pamantului/ si l-a gasit./
Norocul/ era pe locul/ de unde-a pornit .
Poetul citeste pe nou, in viziune proprie, proverbele noastre milenare. O, nu-ti trebuiasca privire straina/ Sa-ti para si mai frumoase florile /
Vina totuna a ochilor tai va ramane,/ De-a fi sa incurci culorile , gloseaza Vasile Romanciuc intr-o frumoasa miniatura poetica, pentru a
compune in continuare o vorba in stil popular, purtatoare de intelepciune si sclipitoare sub aspect propriu-zis literar: De-ai putea pasi cu toate
picioarele lumii,/
Sa si te-mpiedici in ele/ S-ar putea intampla./ Atuncea cand te vor rani spinii,/ Doar picioarele tale vor sangera .
Laconic, exact (desi metaforic) si deosebit de sugestiv este
Vasile Romanciuc in miniaturile din ciclul Citirea proverbelor .
Stim cu totii ca-i grea piatra de pe suflet, dar numai poetul a spus-o
memorabil: In clipa de tristete si de singuratate/ Si piatra de pe suflet mi-ajunge de-o cetate . Sau: Neintrecutii nostri lautari /
Cu sufletul in sufletul viorilor.../ Eu cred ca numai ei ar sti canta/
La nuntile privighetorilor... .
Chiar spuse direct, adevarurile rostite de poet au farmec si se memoreaza: Clipa amara/ Cu zahar nu se-ndulceste,/ Anii ce trec / Cu
rugamintea nu-i poti opri./ De tine insuti/ nimeni nu te scuteste,/ In locul tau/ viata ta/ nimeni n-o poate trai... .
Nu-l absolvim pe Vasile Romanciuc de orice pactizare cu poe zia tributara ideologiei timpului, dar, intelegatori fiind, urmeaza sa stim a pretui
chiar si putina prospetime a unor poezii ca Sfanta pace , In tara lui Neruda de mult n-a mai fost ziua sau Antifas cista din cartea Din tata-n fiu,
in care gasim antologica piesa lirica De parca te asculta Eminescu, secondata de Imparatii lui
Ion Creanga si de Cartea lui Alexei Mateevici.
Caracteristica pentru poetica lui Vasile Romanciuc este poezia
Salcamul, cu care se deschidea cartea sa Ce am pe suflet . Poetul preamareste frumosul, placutmirositorul si harnicul copac al me leagului
nostru prin cuvinte simple ca si obiectul atentiei sale:
Salcamule-mparate,/ Pe stramoseasca vale,/ Ma-nchin de sana tate/ Luminatiei tale... . Se pare ca salcamul insusi s-ar intimida in prezenta
unor cuvinte si expresii neologice sau pretentios metaforice. Chiar in strofa celei mai mari concentrari a sensului etic Cinstita ti-i lucrarea/ In
osul radacinii./ Pentru prieteni floarea/ si pentru dù smani spinii scriitorul ramane sim plu, se exprima calm. Nimic strigat, exagerat sau
tainuit cu tot dinadinsul. Vasile Romanciuc este unul dintre putinii nostri poeti care cultiva o lirica tihnita, linistita, calma. Mai mult pe soptite
el ne-a facut sa intelegem ca salcamul este o expresie metaforica a demnitatii si o sugestie lirica de mare incarcatura ideatica a existentei
intemeiate pe principii etice sanatoase, dominate de cin ste si constiente de necesitatea atitudinii adecvate fata de prieteni si, pe de alta parte,
fata de dusmani.
In volumele de mai incoace Vasile Romanciuc si-a innoit aria de motive lirice si modalitatile de comunicare cu cititorul, astfel incat cartea Un
timp fara nume ar putea fi lesne revendicata de postmodernistii nostri. In ce ne priveste, evidentiem legatura orga nica dintre o poezie ca cea
intitulata Cuiul lui Pepelea din acest volum si intreaga placheta de debut a scriitorului si Citirea prover belor: I-aducem lui Pepelea multumire/
Ca ne-a lasat celebrul cui drept mostenire./ Numai ca, vezi, in testamentul sau,/ Nu ne-a lasat si ... pofta / e bine ori e rau?/ Si, cum n-avem
nimic, n-avem, iti spui,/ N-avem nici pofta sa ne punem pofta-n cui./
Dar azi nu-i ca pe vremea lui Pepelea / Cine nu-si pune pofta-n cui, isi pune pielea .
Poezia are forma si talc de parabola, ceea ce dovedeste o maiestrie literara evoluata. Apoi si in alte piese lirice autorul e simplu in aparenta, ca
la inceputuri, dar complex si profund prin sensurile grave descoperite faptelor banale si exprimate acum relativ liber, spre deosebire de anii
70, cand o lucrare ca Tema (teama) basarabeana era condamnabila din capul locului: Raul in care se scalda strainul/ peste noapte s-ar putea/
transforma/ in granita . O alta poezie cu sens profund si cu o forma literara ce denota cautarile (si gasirile) scriitoru lui, Libertatea cuvantului,
se cere transcrisa aici exact, pen tru a putea fi savurata in toata adancimea continutului de idei si in toata splendoarea ei formala:
In Basarabia e tot mai greu sa fii si sa ramai cel care esti...
In Basarabia e tot mai greu sa fii si sa ramai...
In Basarabia e tot mai greu sa fii...
In Basarabia e tot mai greu...
In Basarabia e tot...
In Basarabia...
In...
...
Semn al unei improspatari principiale a viziunii poetului asu pra vietii si al verticalitatii lui etice, poezia Post-scriptum la un reportaj televizat
despre sfintirea abatorului din Chisinau are rostul si rezonanta piesei lirice Intai si-ntai din cartea Citirea proverbelor, la care ne-am referit
anterior: In fine, a fost sfintit si abatorul,/ voi, boilor, sa stiti ca-aveti noroc... . Voi, boilor! exclama poetul, si noi n-ar trebui sa admitem ca el s-
ar adresa vitelor.
Totusi, nu e cazul sa ne suparam pe poet, chiar daca in acest
Post-scriptum... cu subtext ne are in vedere pe noi ori, daca vreti, si pe noi, cei care induram nu de azi sau de eri toate greutatile, toate relele,
toate nedreptatile si de ce nu? toate jugurile, astfel incat ar fi cazul sa intelegem de ce poetul le pune in fata boilor o lozinca, parca ei ar fi
personaje capabile sa-si dea seama cat de bine procedeaza venind, supuse si fara sa cracneasca, la abatorul ospitalier: Boilor buni si blanzi,
bine-ati venit! 
Nu avem de ce ne supara pe acest ochi trist si inlacrimat , care umbla prin oras, mahnit pe lumea amarata , nedoritoare de a vedea limpede
totul ( Orbii nu vor sa mai vada. / Vazatorii nu vor sa vada mai mult decat vad ). Acesta e Vasile Romanciuc, trist si inlacrimat , ca si ochiul care,
indreptat spre lumea din jur, i-ar putea schimba punctul de vedere/ asupra propriei sale orbiri . Or, poetul nu despera. In aceeasi carte,
Indoiala de sine, el mai zice un Cantec basarabean, amintindu-ne in mare masura de Ion Vatamanu: Basarabia / frunza/ pe doua ape... ; ne in
vita la o Tainica vanatoare: Sa vanam fiarele care se vor lasa mo mite/ sa iasa din noi ; reia unele poezii din cartile anterioare, parca rezumand
ca avem a-l citi, savura, memora si chiar canta: Luminati de-un mac, Busuioc, De parca te asculta Eminescu, Din tata-n fiu, In cautare de frate,
Constiinta nationala si de ce nu, o, voi, cititorilor! antologicul Post-scriptum la un reportaj tele vizat despre sfintirea abatorului din Chisinau
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Ion Ciocanu, Poezia tanara: imperativul innoirii continue. In cartea lui: Clipa de gratie , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1980; O inima ce rade
si plange in cuvinte. In Literatura si arta , 1991, 28 februarie;
Amiaza poetului. In Literatura si arta , 1997, 25 decembrie.
Mihai Prepelita, De unde-si aduna poetul culorile? In cartea lui:
Constelatia tinerelor talente , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1982.
Andrei Turcanu, Un poet fidel genealogiei sale. In cartea lui: Mar tor ocular , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1983.
Ana Bantos, Vigoarea argumentului poetic. In cartea ei: Creatie si atitudine , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985.
Gheorghe Mazilu, Prestanta etica si fior dramatic. In cartea lui: Valori si aparente , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985; Curatenie
sufleteasca si rigoare artistica. In cartea lui: Reabilitarea calitatii artistice , Chisinau,
Ed. Literatura artistica, 1989.
Mihai Cimpoi, Traditionalul ingenuu. In Romania literara , 1992,
21-28 octombrie; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia.
Editia a II-a, Chisinau, Ed. Arc, 1997.
Mihail Dolgan, Lirica lui Vasile Romanciuc. In Literatura si arta ,
1995, 21 septembrie.

Grigore Vieru

Biografia
S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâ ta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari
româ ni a lui Pavel şi Eudochia Vieru, nă scută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala
medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a
absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă " din Chişină u, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apă rut a doua culegere de versuri
pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scâ nteia Leninistă ”.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura
Cartea Moldovenească , unde i-au apă rut şi două plachete de versuri pentru copii: "Fă t-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În
1964, publică în revista Nistru poemul "Legă mâ nt", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vâ rstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în
domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista Nistru publică poemul "Bă rbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru
"naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă .

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tă u", cu o prefaţă de Ion Druţă . Cartea
este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică . Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile
universitare de literatură naţională contemporană . Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâ ncuşi", iar
alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică .

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndră gită de preşcolari, care a devenit
"obligatorie" în orice gră diniţă de copii.

În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de
câ ţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învă ţă torii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de că tre autorită ţi.
Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câ teva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este
retras din libră rii pentru poemul "Curcubeul", în care s-a gă sit "ascuns" tricolorul româ nesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâ lnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan
Hă ulică , Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Româ nia, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, că reia poetul
îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Câ rneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color
de Isai Câ rmu.

În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din Româ nia, Vieru vizitează , împreună cu soţia, mai multe oraşe din Româ nia: Bucureşti, Constanţa,
Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai tâ rziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri",
cu un cuvâ nt-înainte semnat de Nichita Stă nescu, se rupe tă cerea între scriitorii româ ni de pe ambele maluri ale Prutului.

În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sâ ntimâ breanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica
poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru câ ntece fiind semnate de Grigore
Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare
Anderesen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Ră dăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunâ nd în jurul să u pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din
Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Româ ne, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele
Limbii, iar în 1992, Academia Româ nă îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Româ ne.

La împlinirea vâ rstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este să rbă torit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişină u. În acelaşi an,
poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Româ nă de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul
Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat
cu Medalia guvernamentală a Româ niei "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişină u. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore
Vieru a încetat să bată , pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
 
Aforisme
E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.

O spun să mă audă şi plin de floare pomul: „Şi din mormâ nt voi spune mulţimii adevă rul”.

Câ tă limbă româ nă a ră mas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.

Cine nu şi-a scris istoria cu sâ ngele, acela sau n-a avut-o nicicâ nd, sau crede că poate trai pe contul istoriei altora.

Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.

Poate că într-adevă r ochii femeii iubite sunt marginea lumii.

Nu m-ar cuprinde mirarea dacă doua morminte româ ne s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aş dacă s-ar împăca.

Româ nia este o ţară plina de câ mpii, munţi, ape, câ ntece, istorie şi graniţe.

Româ nul dezmiardă şi dră gă lă şeşte pâ nă şi pe diavol - l-a numit Michiduţă -crezâ nd că astfel îl păcă leşte şi-l îmbunează . Pe dracu!

S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Româ ne.

Mama este începutul tuturor începuturilor.

Basarabia, un copil înfă şurat în sâ rmă  ghimpată !

Daca n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă .

Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama.

Întreaga societate şi întregul univers a atâ rnat şi va continua să atâ rne de genele unei femei.

La trei lucruri se pricep şi bă rbaţii bine: să însă mâ nţeze femeia, să facă ră zboaie şi să caute în cratiţă .

A gâ ndi aforistic înseamnă a împinge din spate cuvintele pâ nă câ nd îşi iau zborul.

In artă ca şi în ră zboi, trebuie să mergi pe drumul tă u ca să învingi.

Sunt bun în mă sura în care mi-o îngă duie ră ul din jur.

Sunt ochii mă rii frumoşi, dar mergem după apă la izvor.

 
Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă .

Nici copilul nu plâ nge câ nd de pâ ine se frige.

“Acesta e Soarele”, spunem copiilor, şi nimeni nu întreabă : “De ce?”

Nu mi-aţi spart cerul din fereastră odată cu geamul.

Ră bdarea îndelungată se preschimbă în lene.

Câ t caracter, atâ ta ţară .

Singurul lucru pe care nu-l poate face româ nul este s-o pâ rască pe Moartea Vieţii.

Poţi iubi pâ nă la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gâ ndeşti pâ nă la El.

Doi sunt cei care pot muri de plă cere: scă rpinaţi porcul şi graniţa de pe Prut.

Româ nul e ruşinos, dar uneori poate lua de cumă tru şi pe Dumnezeu.

Eu n-am trecut Prutul - l-am să rit.

Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.

Româ nul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea.

Durerea nu este un stil artistic.

Româ nul nici pe al să u pă mâ nt nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.

Mi-ar fi ruşine să întreb pe maică -mea dacă -i româ ncă sau nu.
 Câ nd nu va mai fi ză padă , copiii vor face un om de iarbă , câ nd nu va mai fi iarbă , copiii vor face un om de pă mâ nt, câ nd nu va mai fi nici
pă mâ nt, copiii vor face un om de piatră , câ nd nu va mai fi nici piatră , umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii
atunci...

Că runteţea lui Dumnezeu, ză pada-n Carpaţi şi halatul medicului - atâ t a ră mas curat în lumea asta.

Un nume curat - iată care este ţă râ na cea mai uşoară pe pieptul celui coboră t în pă mâ nt.

Omul, dacă ar tră i nu 70, ci 700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.
 
Doamne, eu ştiu că mulţi se roagă bună tă ţii şi ră bdă rii tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi.

Lasă -te ră stignit, adevă rule, poate că te va gă si lumea în sufletul ei aşa cum l-a gă sit pe Hristos.

Mamă , tu eşti ...

Mama,
Tu esti patria mea!
Crestetul tau 
Varful muntelui
Acoperit cu nea.
Ochii tai 
Mari albastre.
Palmele tale 
Araturile noastre.
Respiratia ta 
Nor
Din care curg ploi
Peste camp si oras.
Inelul
Din degetul tau 
Catare
Prin care ochesc
In vrajmas.
Basmaua 
Steag,
Zvacnind
Ca inima...
Mama,
Tu esti patria mea!

Comentariul literar al poeziei „ Mamă , tu eşti ...”

Grigore Vieru ( 1935) s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi poeţi din Republica Moldova.Volumele sale: „ Versuri”(1965), „Numele
tă u”(1968), „Aproape”(1974), „ Fiindcă iubesc” (1980), „Taina care mă apă ră ”(1983), „Cel care sunt”(1987), au constituit adevă rate
capodobere în literatura româ nă .În operele sale pentru cei mari ,G.Vieru porneşte de la divinitate ori poate mai curînd de la sacralizarea
unor fiinţe şi adevă ruri , pe care literatura „realismului socialist”, nereuşind să le lichideze definitiv, le trecea cu o stentaţie pe un plan
secundar.

În contextul expresiei lui Emilian Bucov „ Patria-mamă ţi-i gîndul şi fapta...”, Grigore Vieru a afirmat profund şi poetic: „Mamă , tu eşti
patria mea!”.

Poezia „ Mamă , tu eşti...” are un efect revoluţionar şi a fost scrisă în perioada postbelică . Tema poeziei se defineşte prin conceptul de
patrie, astfel încît mama devine un simbol ce cuprinde toate axele definitorii ale patriei.

Poezia ilustrează imaginea ţă rii reunită cu cea a mamei întru-un context ansamblat în sentimente şi figuri semantice.

Mama apare în acest context ,precum şi în literatura româ nă ca un simbol al adă postului, al credinţei, al hranei, al dragostei materne, care
este înă lţat în fruntea tuturor fenomenelor şi fiinţelor de pe acest pă mînt. Mama devine vîrful emoţiilor şi stă rilor eului liric.

Titlul poeziei este structurat pe baza unei metafore profunde, care şi este un început al descrierilor ce vor urma pe parcursul poeziei.
Mulţimea de idei ce reliefează cuvîntul „ mama” este ilustrată de punctele de suspensie care îndeamnă la meditaţie, la gîndire profundă
privind universul patriotic.

Structură, semnificaţii, limbaj artistic

 Versurile nu sunt structurate în strofe, ceea ce evidenţiază faptul că poetul exprimă o idee unică , aceea a definirii conceptului de patrie prin
sensul cuvîntului „ mamă ”.

Poetul utilizează un limbaj metaforic profund ce face legă tura dintre „ creştetul” , „ochii”, „ palmele”, „respiraţia” mamei şi elementele
simbolistice ale patriei. „ Creştetul tă u-/ Vîrful muntelui/ Acoperit cu nea.” este o metaforă ce relevă asemă narea dintre aceste două
elemente diverse, însă care exprimă idei ce sunt similare, ce nuanţează imensitatea sufletească raporatată la cel mai înalt punct de pe
munte, şi anume „ vîrful muntelui”, al treilea vers sugerează ideea de o frumoasă bă trîneţe, că runtă ce apare în asociere cu ză pada albă şi
catifelată de pe munte.

Metafora „ Palmele tale-/Ară turile noastre” reliefează imaginea mîinilor muncitore şi osîndite, cu o piele ridată în asociere cu pă mînturile
Moldovei arate toamna tîrziu.

Sentimentul unui adînc patriotism asociat cu cel al dragostei materne îl determină pe poet să descrie în mantia versului pînă la
compararea mamei cu nişte lucruri cum ar fi : patria, pă mîntul şi altele.Vieru adună într-un centru nuclear mişcă rile solemne ale sufletului
reflectat spre mamă .

Mama devine în perioada postbelică patria eului liric.

Repetarea primelor două versuri şi în finalul poeziei evidenţiază tră să turile definitive ale mamei în comparaţie cu patria,iar magnificienţa,
candoarea şi armonia ce cuprind aceste versuri nuanţează semantica întregii poezii.