reprezinta una din cele 12 sarbatori domnesti, cunoscute de catre credinciosi
si sub numele de praznice imparatesti. In tarile in tare crestii sunt majoritari
Nasterea Domnului – Craciunul este primul praznic imparatesc cu
data fixa. Sarbatoarea aceasta marcheaza nasterea Mantuitorului si este
sarbatorita de catre crestinii din intreaga lume in fiecare an pe 25
decembrie. Acest moment marcheaza nasterea trupeasca a Mantuitorului
nostru Iisus Hristos si prima sarbatoare crestina a Mantuitorului in ciuda
faptului ca nu este la fel de veche precum Pastile sau Rusaliile. Biserica
Ortodoxa priveste nasterea Fiului lui Dumnezeu ca inceputul lucrarii Sale
mantuitoare ce Il va conduce spre jertfa suprema pe Cruce, pentru om si a sa
mantuire.
In lumea veche accentul era pus pe ziua mortii si a invierii divinitatilor si
mai putin pe nasterea acestora. La inceput, Biserica obisnuia sa considere
mai importante sarbatoarea mortii si a invierii Mantuitorului. Drept dovada,
calendarele crestine tin vie amintirea posteritatii si nu datele de nastere ale
mucenicilor si ale Sfintilor. Vechimea sarbatorii se poate observa in
documentele de la sfarsitul celui de-al treilea secol, traditie consemnata de
istoricul bizantin Nichifor Calist, in timpul domniei lui Diocletian si a lui
Maximian. Aceasta perioada este o pata neagra pe istoria crestinatatii
datorita persecutarii crestinilor. Adunati sa praznuiasca Nasterea Domnului,
acestia au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia.
Craciunul este praznuit de catre credinciosi dupa calendarul gregorian pe 25
decembrie, in timp ce calendarul iulian considera ca acest lucru s-a petrecut
pe 7 ianuarie. De asemenea, Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos
Craciunul este o sarbatoare legale si se lrelungesti si in ziua urmatoare, 26
decembrie: a doua zi de Craciun.
Daca in Apus Nasterea se sarbatorea in fiecare an pe 25 decembrie, in
Rasarit, aceasta sarbatoara coincide cu Botezul Domnului, la data de 6
ianuarie, sarbatoare numita de regula sarbatoarea Aratarii Domnului.
Rasaritenii considerau ca Mantuitorul S-ar fi nascut si ar fi fost botezat in
aceeasi zi.
Totusi, atat in Orient, cat si in Occident Nasterea Domnului era praznuita la
aceeasi data, insa diferentele dintre calendarul gregorian si cel iulian au
facut ca sarbatoarea Nasterii Mantuitorului sa nu mai coincida.
Despartirea sarbatorii Nasterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din
Antiohia in jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol in 379, cand Sf.
Grigore de Nazianz a tinut o predica festiva care mai tarziu va deveni izvor
de inspirati pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compun
e canonuluf Nasterii. In prezent, doar crestinii din Armenia sarbatoresc
Craciunul la data de 6 ianuarie, precum in vechime.
Mantuitorul se naste din Preasfanta Fecioara Maria pentru a mantui neamul
omenesc, conform Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii in cetatea
Betleemului, intr-o iesle simpla, in pestera saraca. Atat Iosif, cat si Maria au
venit de la Nazaret in Betleem cu ocazia recensamantului ordonat de
proconsulul Quirinius, de pe vremea imparatului Octavian Augustus.
Totusi, negasind gazduire in cetate, se adapostesc intr-o pestera pastoreasca,
unde Maria Il naste pe Pruncul Sfant.
Desi, conform traditiei, se spune ca trei magi au venit sa se inchine
Pruncului Sfant in ziua Nasterii Sale (sau, conform Traditiei Bisericii
Romano-Catolice, 12 zile mai tarziu), Sfanta Scriptura pomeneste mai multi
intelepti fara sa precizeze numarul acestora si momentul in care acestia au
venit. Magii ii aduc Pruncului daruri: aur, smirna si tamaie, daruri si
simboluri care aveau o semnificatie aparte: aur deoarece Hristos era
imparat, tamaie, precum unui Dumnezeu si smirna precum aceluia ce va
patimi si va muri pentru pacatele noastre.
Postul Craciunului tine 40 de zile si se sfarseste in seara de Craciun dupa
litie. Printre obiceiurilede Craciun aducem aminte de Taierea porcului in
ziua de Ignat (20 decembrie), un moment premergator Craciunului dar si
iubitele colinde. Prepararea mancarurilor capata dimensiunea unui ritual
stravechi: carnatii, toba, raciturile, sarmalele, caltabosul, jumarile, chisca si
cozonacul vor sta pe masa ta la loc de cinste alaturi de vinul rosu.
COLINDE DE CRĂCIUN
Unul dintre cele mai raspandite si mai frumoase obiceiuri in preajma
Craciunului dar si a Anului Nou este colindul. In jurul sarbatorii de Craciun
graviteaza o sumedenie de colinde, urari dar si traditii care aduc aminte de
vremurile apuse. Inainte de a merge cu colindul, copii se bucura de
bucatele de la porc, care se taie de Ignat.
Sarbatoarea Craciunului este anuntata de obiceiul copiilor de a
merge cu colindul, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului. Mai mult decat
atat, exista o veche traditie numita mersul cu icoana. Acest obicei este un tip
de colindat facut de catre preotii din comunitatile locale care poarta icoana
Nasterii Domnului, binecuvantandu-se casele si crestinii.
Totusi, in unele zone traditia colindului inca dainuie. In folclorul autohton
Colindul de Craciun reprezinta cel mai important ciclu sarbatoresc popular
traditional, dar si cel mai bogat si colorat mod de manifestare folclorica
TRADIȚII DE CRĂCIUN
Sarbatoarea Craciunului marcheaza Nasterea Mantuitorului si este
sarbatorita de catre crestinii din intreaga lume in fiecare an pe 25
decembrie. Aceasta zi este extrem de importanta deoarece atunci s-a
petrecut nasterea trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si prima
sarbatoare crestina a Mantuitorului in ciuda faptului ca nu este la fel de
veche precum Pastile sau Rusaliile.
In Ajunul Craciunului in biserica se citesc Ceasurile Imparatesti si se
savarseste Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seara). La
toate aceste slujbe sunt citite profetii din Vechiul Testament despre Nasterea
Domnului.
Un vechi obicei romanesc care se tine de Craciun in zonele rurale din tara
este ca in Ajunul Craciunului gospodarii se trezesc dis-de-dimineata sa faca
foc in soba iar cu o ramurica a unui pom din gradina sa jaruiasca jarul in
timp ce stau la gura sobei si spun: „Buna dimineata lui Ajun! /C-a venit intr-
un ceas bun /Sa ne-aduca:porcii grasi si unturosi /Si oamenii sanatosi;
/Vacile cu vitei, oile cu miei, scroafele cu purcei, clostile cu pui, gainile cu
oua” iar in final spuneau „La anul si la multi ani!”. Colindele de stea
reprezinta o parte extrem de importanta legata de traditiile Craciunului
romanesc. In prima zi a Craciunului, foarte multi colindatori se perinda pe
strazile si ulitele acoperite de zapada ale satelor si ale oraselor cu o stea din
carton si hartie in mana. Pe stea sunt pictate scene biblice.
Conform traditiei romanesti, colindatorii trebuie sa mearga din casa in casa
si sa colinde gazdele pe toata perioada Craciunului. Liderul grupului de
colindatori trebuie sa stea cu o cruce de lemn in mana, acoperita de staniol
si decorata cu clopotei si panglici colorate.

Chiar daca in Europa originea precrestina a bradului de Craciun nu mai este

contestata, parerile sunt totusi impartite: unii considera bradul ca fiind o
CRĂCIUNUL în România
reprezentare a „arborelui lumii”, pe cand altii spun ca acesta este o referire
directa la arborele Paradisului, impodobit cu mere de o culoare rosu aprins, Tradiţii, superstiţii şi obiceiuri transmise din generaţie în generaţie
amintind astfel de pacatele pe care primii oameni le-au comis inainte de
alungarea din rai. Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise
din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele
In Romania, obiceiul cu impodobirea bradului a aparut odata cu plecarile bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde
studentilor romani sa studieze la universitatile din Viena sau Berlin. De obiceiurile s-au păstrat mai bine.
asemenea, obiceiul ar putea avea influenta germana si datorita faptului ca in
curtea regala a dinastiei de Hohenzollern, printii si printesele obisnuiau sa
impodobeasca bradul, traditie preluata mai apoi de protipendada
bucuresteana. Inainte ca Mos Craciun sa vina pe la copiii din intreaga lume
si sa le aduca cele mai frumoase cadouri, copilasii cuminti ii scriu mosului o
scrisoare in care ii spun tot ceea ce isi doresc dupa care o lasa pe pervaz
pentru ca mosul sa o vada mai usor.

Nu conteaza daca este vorba de pranz, cina sau de micul dejun, masa in
preajma Craciunului este extrem de important sa o petreceti in familie
alaturi de cei dragi. Aici toti mesenii se pot bucura de carnea porcului care a
fost taiat de Ignat.
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp
petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care
variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.

Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului "Crăciun".

Unii spun că ar fi moştenit din latinescul "creationem", care înseamnă creaţie
sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt
mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun
că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui
cuvânt de-a lungul timpului.
Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise
din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul
sărbătorior de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper.
În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor.
Colindul este cea mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de
împodobirea bradului
Tradiții de Crăciun în diferitele zone ale țării
Transilvania
În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul
Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din
casă în casă cu "Steaua" sau cu "Capra", reprezentaţii răspândite în numeroase
zone din România, potrivit cărţii "Tradiţii de Crăciun" realizate de Centrul de
Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este "Jocul Moşilor", la
originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi,
un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea,
copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le ise în cale este
"croit" de biciul "moşilor". "Moşii" maramureşeni poartă, în general, o mască
făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a
le ura un an mai bun.
O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este "Viflaimul" - o piesă de
teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce
prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest
spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod,
vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea,
dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.
Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu
împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea
mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar
feri de boli.
În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie
pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele,
la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că,
dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi
lungă şi geroasă.
Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, "butea
feciorilor". Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin
pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este
organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor
de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un
colind cu rădăcini de peste două milenii, intitulat "Împăratul Romei". Colindul
redă contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian
Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri -
aur, smirnă şi tămâie.
În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei - "Piţăratul".
Denumirea vine de la "piţărău" - colacul pe care cei mici îl primesc atunci când
merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la
cozonaci.
În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin sat
"belciugarii" - tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor,
mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu
este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria
în care joacă "belciugarii" va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată
lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara
de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume
populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii
pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la "ceată",
unde colindă "gazda".
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după
încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.
În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de
dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea
cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură
întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi
prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora
Unirii.
Moldova
Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei
străvechi - decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător
de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie,
sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile
nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub
fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.
În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează
până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la
arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.
Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate
tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca
de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile
pline de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: "Cum sunt
mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul".
Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune
afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu ustoroi, borş de bureţi, care sunt
pentru masa din Ajun - ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă
sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roşie, legat
sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de ustoroi. În
mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de
mâncare.
Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În
unele zone, ei se îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu
căiuli împodobite cu mirt şi muşcate.
În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi -
"babe şi moşnegi" care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care
vine.
Oltenia
În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică "scormonitul în foc".
Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia,
spunând: "Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas
bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se
facă bucatele, porumbul, grâul".
"Piţărăii" este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de
pe Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire
pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau
adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare care se adună în
noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe
multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva
metri lungime. Alaiul porneşte apoi la colindat.
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este
"Steaua", care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un
rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al
covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra
de câini. Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei
vechi de sute de ani - dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie
mormintele, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac
sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.
Banat
În localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de
alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua
casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc,
cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce
prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb.
Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu
sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul
care vine.
În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde
"badnajak-ul". Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în
noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare
gospodăriei.
În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc "Crăciunul
fiarelor" sau "Noaptea lupilor". În zorii zilei, un flăcău "neînceput" este trimis
la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti
care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele şi devine "vârva"
satului - o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului.
Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă
nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de
lupi. Bărbaţii îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură şi friptură. Seara,
flăcăii merg la huda lupului, o peşteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un
berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.
Dobrogea
Varianta dobrogeană a "Caprei" este "Struţul". Tradiţionala costumaţie de
Crăciun este făcută în această zonă dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt
prinse legături de stuf, plante găsite din abundenţă pe malurile lacurilor
dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moş Nicolae,
pentru a începe repetiţiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare
avea un "cap" care se asigura de păstrarea tuturor tradiţiilor, un ajutor, un
contabil, un ţuicar, un pisic şi o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în
unele localităţi în care băieţii se mai organizează după vechile obiceiuri.
În nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori au şi
"Oleleul" - personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie,
înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul
are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din
piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este
completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care "oleleul" le bate din pământ
pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele.
Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii "moşoi". Aceşti colindători cu
măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din
România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a
simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui
Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se
costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe
sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorae,
flori şi mărgele colorate.
 TRADIȚII DE SĂRBĂTORI
Crăciunul – NAȘTEREA DOMNULUI