Istoria Crăciunului

Crăciunul - singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului.

În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau
divinitatea solară.

La români, în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic,
nu Anul Nou.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se
păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai
bătrânii o mai cunosc.

Termenul de “moş” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu
timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la
începutul mileniului 1 i.H. zeul Saturn se celebra între 17 si 23 decembrie).

Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului
să nască în staulul său. În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casa de Crăciun este
un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra
caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun
care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti, inclusiv cele din judeţul Alba. Pe lângă
mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea
binelui asupra gospodăriilor. Copiii din satele de pe Valea Secaşului pornesc să colinde pe la casele
oamenilor, iar gazdele trebuie să-i primească pe colindători. În unele sate se mai păstrează şi un alt
obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de
porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor
fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor
amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl vedem acum. De altfel, el a devenit sărbătoare
legală abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi şi nici Moş Crăciun dintotdeauna. Şi nici
măcar colinde… Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri
interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost
Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din
Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de
Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea
Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun.
Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor,
acompaniat la chitară. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care astăzi este cântată în peste
180 de limbi de milioane de persoane.

Cea mai vândută piesă de Crăciun din toate timpurile este “White Christmas” a lui Bing
Crosby, din filmul clasic “Holiday Inn”. Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost
vândute în întreaga lume. O altă poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este faptul că în
secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În
jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis
şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au
început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea,
oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii. Încă
nu este clară originea acestui gest.

Astăzi ştim că Iisus nu s-a născut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Decembrie a fost ales
pentru aceasta sărbătoare pentru a coincide cu sărbătorile romane pagâne, dedicate zeului Saturn
(Saturnalii) şi Mithra (vechiul zeu al luminii), o formă de venerare a Soarelui.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna
septembrie, o dată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au
căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat aceasta dată “Natalis Solis Invicti”,
festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima dată oficial,
data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care
celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie “zi sfântă” într-o săptămână
de şapte zile şi a introdus Paştele cu data variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat
Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul
stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836 . Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907. Pe
vremuri, nici spiriduşii nu erau ce sunt acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau.

Conceptul de spiriduşi de Crăciun provine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului
de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă puteau
foarte uşor să se transforme în nişte fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se
cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei erau după cum era şi persoana cu care aveau de a face,
răutăcioşi sau drăguţi. În Evul Mediu, mai degraba aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul
secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Mos Crăciun a fost îmbrăcat la început în haine verzi, în anii 20 sub enorma presiune de
marketing executată de Coca-Cola, Moş Crăciun s-a îmbrăcat în roşu ... şi aşa a rămas până astăzi .
 Istorioarele Crăciunului

Legenda spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş

Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş
Crăciun.

Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găseşte acasă pe soţia acestuia, Crăciuneasa şi îi
cere acesteia adăpost. Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă ştiindu-şi soţul rău şi necredincios,
nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soţului ei,
Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus. Aflând Crăciun, îşi pedepseşte
soţia. Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, dar Maica Domnului i le lipeşte la loc. Crăciun, văzând
această minune şi aflând că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui
Dumnezeu, se converteşte la creştinism, devenind astfel "primul creştin".

De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un

rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joaca o hora cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte
sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână.

De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus daruri
copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau
regii-magi în staul noului Mesia.
Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.

Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci şi
de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe
horn şi ne pune sub brad cadourile mult aşteptate.

Sărbătoarea sfântă a Crăciunului, cu mireasma-i de cetină de brad este încărcată de tradiţii şi

simboluri din cele mai diverse în întreaga lume.
 Simboluri de Crăciun

Lumânările, flacară: vara, caldura, paradisul, sfârşitul întunericului, Hanuka evreilor

Pomul: viaţa eternă, copacul din Paradis (simbol păgân)
Merele: mărul din Eden
Moş Crăciun: Sfântul Nicolae sau o alta zeitate (păgână)
Vâscul: pace, sărut
Spiriduşii: spirite bune din tradiţia păgână

Vâscul

Vâscul era considerat plantă sacră la vechii druizi şi simbol al vieţii eterne la fel ca şi pomul de
Crăciun.
Românii au considerat-o simbol al păcii şi prin această simbolistică a devenit acceptată şi de către
credincioşii creştini. Sărutul de sub vâsc a fost de asemenea un obicei roman.

Cadourile de Crăciun

Există mai multe rădăcini ale obiceiului dăruirii de cadouri de Crăciun.

Pe de o parte este Sfântul Nicolae, binefăcătorul anonim, iar pe de altă parte există şi tradiţia legată de
magi care îi oferă lui Iisus daruri preţioase. Putem aminti şi obiceiul roman de a da daruri de şansă
bună copiilor cu ocazia Saturnaliei.

Zilele de iarna in care se ofera darurile difera in functie de diferitele culturi crestine si timpuri:

6 decembrie - în memoria Sfântului Nicolae

24 decembrie - Ajunul Crăciunului
25 decembrie - naşterea lui Hristos
1 ianuarie - Anul Nou
6 ianuarie - epifania, vizita magilor

Cel care aduce cadourile poate fi: însuşi Iisus, Moş Crăciun, îngerii, Befana (doamna Crăciun în
Italia), cei trei magi, spiriduşii de Crăciun, un sfânt – Kolyada- în Rusia şi Joulupukki- în Finlanda.

Felicitarea de Crăciun

Obiceiul trimiterii felicitărilor către cei dragi cu ocazia sărbătorilor de iarnă a fost iniţiat de către Sir
Henry Cole din Anglia, în anul 1843.

Prima felicitare a fost concepută de către J.C.Horsley. S-au vândut 1000 de copii în Londra.

Un artist englez, William Egley, a preparat o felicitare populară în 1849. De la început, temele şi
imaginile erau variate, la fel ca şi obiceiurile de Crăciun din lumea întreagă.
 Obiceiuri de Crăciun
Unul dintre obiceiurile de Crăciun ale românilor este legat de torsul şi ţesutul lânii, obicei
de care femeile erau tare mândre, ţesând pentru familie atât hainele pe care le purtau cât şi
obiecte de împodobit casa cum ar fi ştergarele, paturile. Se adunau în şezători, cât mai multe
familii la o casă pentru a avea mai mult spor şi pentru atmosfera prietenească şi caldă care
exista. Femeile mai vârstnice le dădeau sfaturi celor mai tinere, iniţiindu-le în această meserie de
tors şi ţesut lâna şi cânepa. Pe lângă faptul că în şezători se muncea, în acelaşi timp era şi un bun
prilej pentru a afla veştile care circulau în comunitate, de a se spune ghicitori, proverbe, de a se
cânta balade, de a se învăţa colinde, de a se păstra viu folclorul românesc.

Colindatul

Colindul - vechi obicei la români

Este un vechi obicei de Crăciun la români. În ajunul Crăciunului, fete şi băieţi pornesc pe
uliţele satului, cântând o varietate de colinde, legate de naşterea Domnului.

Colindele (sau colindurile) sunt nişte cântece tradiţionale româneşti, anume felicitări (urări) de tip
epico-liric, având în general între 20 şi 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului,
datină perpetuată din perioada precreştină . Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea,
specifice sărbătorilor creştine de iarnă, şi nici colindatul cu umblatul cu steaua . Colindele se cântă în
preajma Crăciunului. Unele dintre ele au o sumedenie de variante şi versiuni, potrivit diferitelor
regiuni şi graiuri.

Originile Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi
belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de
sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei) . Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era
acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele
moştenesc funcţiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies natalia
Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească,
de ceremonie, petreceri şi urări.

Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în

cete bine rânduite. Fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei "vătaf" sau "jude".
Colindătorilor propriu-zis li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile
primite. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să
nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.

Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei,
adunaţi în prag.Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansuri. După ce cântecele şi dansurile din faţa
casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Aici, înainte de aşezarea la masa pentru
ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în
mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.
Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laică sau creştină.
 Crăciunul în lume

Crăciunul în Finlanda

În prima duminică înaintea naşterii lui Iisus, la începutul anului bisericesc, în bisericile din Finlanda
abia mai este loc în picioare. În faţa catedralelor, din an în an, se ridică un pom de Crăciun de 30-40
metri, împodobit cu mai toate podoabele posibile.

În bisericile finlandeze nu se cântă niciodată imnul naţional. În 24 decembrie, exact la ora 12, de pe
balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclamă "pacea de Crăciun". Aceasta înseamnă că de
la timpul proclamării păcii şi până la Bobotează celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe.

Acest obicei există de cam 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Cine poate şi vrea, se
grăbeşte să asculte rostirea şi să cânte imnul naţional, îmbracat în straie de sărbătoare.

După amiaza se aprind lumânări în cimitire. Seara, în familiile cu copii, soseşte cu multe cadouri Moş
Crăciun.

Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de
ficat, orezul care conţine exclusiv o migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce
urmează.

În 25 decembrie se serveşte un fel de peşte care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat.

În ziua de 25 în zori sunt slujbe religioase. A doua zi a Crăciunului este ziua vizitelor.

Crăciunul în Ungaria

Naşterea lui Iisus, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Potrivit papei Iuliu I, Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima zi în Roma în jurul anului 337, iar de aici s-
a răspândit obiceiul în Siria, la Constantinopol. În doar câteva zeci de ani, obiceiul s-a extins asupra
întregii lumi creştineşti.

În ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri sau
pe păşuni; ci doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi.

Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le păştea o nenorocire.
În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau maladie asupra familiei.

Dacă animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi lungă şi geroasă. Fetele tinere se
uitau în fântână pentru a-şi vedea viitorul soţ, la baterea clopotelor seara.

Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie urâte.
Dacă de post cocoşul cânta în amiaza mare se spunea că cineva va deceda din imobil.
Dacş cineva murea de Crăciun, era considerat norocos, pentru că i se iertau păcatele.
Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul
copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.
Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.
Crăciunul în Anglia

Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25.

Scrisorile pentru Moş Crăciun, care are numele de Santa Claus, în ajunul Crăciunului sunt puse în
hornul şemineului, pe şemineu sau în geam, introduse în şosetuţe speciale, în aşa fel încât să fie
umplute cu surprize a doua zi dimineaţa.

În 25 decembrie familia engleză se strânge la masa festivă şi consumă tradiţionala masă de celebră:
curcanul cu castane, raţa coaptă la cuptor şi binecunoscuta budincă de prune.

Mult timp în ajunul Crăciunului se consumă doar raţa la cuptor. Conform legendei, cu ocazia
Crăciunului din anul 1588, Elisabeta I servea raţa la cuptor când a primit vestea că armata engleza a
învins Armada Spaniolă.

Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit cracker, care este împărţit la
servirea budincii de Crăciun.

Crăciunul în Statele Unite ale Americii

În America pregătirile de Crăciun încep foarte devreme.

Prima zi importantă este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day (Ziua
Recunoştinţei). De la sfârşitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Crăciun.

În binecunoscutul Rockefeller Center, lângă patinoar se împodobesc deja brazi de zeci de metri
înălţime.

În centrele comerciale apar zilnic noi ornamente de celebra, alaturi de Mos Craciun pe sania sa cu reni
si de spiridusi. De peste tot se simte mirosul de brad, si se aude colinda "Santa Claus is coming to
town..."

Un magazin apartinand lantului Hallmark vinde pe durata intregului an ornamente de Craciun.

Înainte de Crăciun copiii îl aşteaptă pe Santa Claus, la fel ca şi în ţările europene. Fiecare membru al
familiei primeşte obligatoriu câte un băţ din zahăr, dar datoria moşului nu se termină aici. Tot el
răspunde şi de cadourile de Crăciun, pe care le lasă sub brad, conform scrisorilor pe care le-a primit de
la copii, în funcţie de cât de cuminţi au fost pe parcursul anului.
Crăciunul la poalele Carpaţilor

Ucraina, Slovacia, Ungaria şi ţara noastră sunt ţările care se afla la poalele Carpaţilor. Aici trăiesc mai
multe naţiuni (ucraineni, ruţi, maghiari, români, slovaci, saşi) şi religii (reformată, catolică, ortodoxă,
baptistă, evanghelică, greco-catolică) laolaltă.

Multe tradiţii se leagă de fertilitatea pământului. De Crăciun, pe podea şi sub faţa de masă se aşează
seminţe de grâu, iar de ziua sfântului Luca, seminţe de porumb.

Un obicei greco-catolic captivant este şi umblatul cu steaua: în Ungaria în multe locuri copiii umblă cu
steaua de Bobotează, la ortodocşi, dar se umblă de Crăciun. Trei copii mai mici umblă din casă în casă
îmbrăcaţi ca cei trei crai de la est cu o stea şi duc în imobil oamenilor mesajul îngerilor.

Sărbătoarea oficială este pe 25 şi 26 decembrie; fiecare populaţie îşi sărbătoreşte Crăciunul după
propria religie, dar respectă şi Crăciunul celorlalte religii.

La ţară este un obicei străbun faptul că nu se lucrează de sărbătoarea fiecarei religii, iar bucătăresele
învaţă una de la cealaltă reţetele mâncărurilor fiecărei naţiuni şi religii.
 Obiceiuri şi superstiţii de Crăciun

 În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe
care este zugrăvită naşterea Lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de
către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.
 Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi satul. Cine nu are porc
gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.
 În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a
fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cutiţul. Sângele scurs din porc după ce
a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le
treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
 În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se
crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă
gura cu apă.
 În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine
şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.
 În Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie
peste an.
 După Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube.
 Acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare
din carne macră de porc cu ceapa şi slănină, din care sunt ospătaţi cei dintâi dintre străinii ce le
calcă pragul casei, acestei mâncări i se spune "pomana porcului".
 În unele sate maramureşene se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun pe masă
faţă de masă cu ciucalăi, pe pereţi şterguri tărcate (brodate) şi pe pat perne cu feţe tărcate.
 Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru
colindat, culminând în cele doua zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se
împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi
se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţă, busuioc, brebenoc.
 Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
 Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
 La cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apă în care au fost puşi
bani de argint şi vei fi bănos.
 Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are
întâietate în această seară, ci bucatele.
 Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în
toate.
 În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca aceşti pomi să lege rod bogat.
 În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu muruiala de făină de grâu, ca ele să nu
crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din gradină, ca ei să fie în vară încărcaţi de
roade.
 În Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi, şi după ce ai măturat se duce gunoiul
acela la pomi, că-i ajută să fie roditori.
 Pomul Crăciunului îmbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu
elemente ornamentale cumpărate din oraş. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de
salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe
care sunt inşirate boabe de fasole albă.
 În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie graşi peste an.
 În Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în forma de 8 şi se păstrau până primăvara când se
afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncaţi de
plugari în ţarină.
 În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tinda casei, fân
şi pe el un colac şi în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din
gospodărie. Cocii se dau animalelor împreună cu fânul ca să se înmulţească şi să fie "an bun".
 În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete
de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-
dimineaţa la Moş-Ajun. I
 În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După
credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
 Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umblă cu icoana în ziua de
Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul
staulului.
 Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se
cinstesc.
 În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindătorii cu lăutari sau fără lăutari
pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cântă la fereastră un cântec sau mai multe,
numite "zori", spunându-se că atunci "cântă zorile".
 Prin Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta colinde de către feciori
şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de Crăciun.
 Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu
Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
 "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus
Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea
înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
 În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi
uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi
oamenii pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a
îndeparta demonii nopţii.
 În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în
care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaşi ca argintul şi feriţi de boli.
 În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte
boii vorbesc unii cu alţii, în limba lor, despre Iisus Hristos, cel născut în iesle şi încălzit de vite
cu suflarea lor.
 Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir
spune în "Descrierea Moldovei" că "Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din
pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia
umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de
Sf. Vasile până seara. Numele de Turcă, Capră sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
 A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de şase săptămâni, şi tot atunci
fetele, pe alocuri şi flăcăii, îşi fac intrarea în ceata feciorească.
 În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decât a doua zi, deoarece dacă-l arunci "îţi arunci
norocul!"
 În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în
ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, iar cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.