Bibliografie:

1.Petru Caraman Colindatul la romani, slavi si la alte

popoare. Studiu de folclor comparat, Editura Minerva,
Bucuresti 1983
2.Ion Ghinoiu Obiceiuri populare de peste an . Dictionar,
Editura Fundatiei culturale romane, Bucuresti 1997
3.Irina Nicolau Ghidul sarbatorilor la romani Editura
Humanitas, 1998
Colindatul
Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar
care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecelele respective
atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care
urmeaza. In vechime, colindele erau
specializate (de preot, de pastor, de
fata mare etc.). O categorie importanta
de colinde sunt strict legate de
Craciunul bisericesc, evocand
inchinarea magilor (Viflaimul sau
Vicleimul - stalcire a numelui Betleem)
sau panica si viclenia lui Irod (Irozii),
culminand cu taierea pruncilor (cei
14000, pe care Biserica ii pomeneste pe
29 decembrie). Scenariile sunt simple,
cuceritoare in naivitatea lor. Cam in
acelasi timp, flacaii umbla cu Capra
(Turca, Brezaia) sau cu Ursul, in cete
pestrite si galagioase (ca e un obicei
pagan se vede si din aceea ca in unele
parti se zice ca astfel de colindatori
glumeti ar fi parasiti vreme de 6
saptamani de ingerul lor pazitor!), iar
copiii cu Steaua (Cine primeste steaua
cea frumoasa si luminoasa...).
Cantecele de stea cu care suntem
familiarizati astazi (mai ales Steaua sus rasare...) sunt de origine culta, adeseori chiar
bisericeasca. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura
cu ciclul religios al Craciunului. Din pacate, toate par a fi pe cale de disparitie, sau in
orice caz iremediabil compromise de transformarea lor intr-o forma de cersit tiganesc
(extinsa stupid si penibil cam de pe la Sf. Nicolae si pana la Sf. Vasile).
Razvan CODRESCU
Lumea credintei, anul I, nr. 5
Sarbatorile de iarna sunt un moment bun pentru a explica copiilor anumite valori. Le poti
explica celor mici de ce ar trebui sa doneze cateva jucarii mai vechi unor copii orfani si ii
poti ajuta sa faca acest lucru.

Citeste mai mult pe: http://familie-relatii.acasa.ro/relatii-de-familie-52/sarbatorile-de-

iarna-in-familie-144440.html#ixzz2CUyjxMI7

Colindele, ca manifestare a traditiei si obiceiurilor mostenite

Din Bucovina si pana in Oltenia, din Dobrogea si pana in Banat, obiceiul popular al
colindelor traieste intens in seara de ajun si in zilele de Craciun si Anul Nou. Influentate
atat de conceptele bisericesti cat si de vechile practici pre-crestine, colindele sunt purtate
din casa in casa de catre cete de colindatori pentru a vesti sarbatoarea si a ura de bine
gazdelor sau celor ce deschid usa.

Toate traditiile romanesti de Craciun au o varsta mai veche decat crestinismul, iar
conceptia sarbatorii in sine echivaleaza cu practicile arhaice, pagane, ale societatilor
antice. In jurul datei stabilite pentru solstitiul de iarna, popoarele indo-europene celebrau
moartea si renasterea ulterioara a Zeului-Soare, identificat cu Saturn la romani si cu zeul
Mithra la iranieni. In general, mistica sarbatorii este acceasi; zeul imbatraneste si moare,
insa renaste odata cu noul an si marcheaza inceputul unui nou ciclu solar.

Termenul de "Craciun"se presupune ca provine din cuvantul latin "creatio" care inseamna
creatie, nastere. Legenda spune ca Fecioara Maria, impreuna cu Iosif, rataceau din casa in
casa in Bethleem, ajungand intr-un tarziu la casa unui om numit Craciun, care le da
adapost in grajd.

Colindele sunt texte ritualice, preluate ca obiceiuri populare, care povestesc despre
nasterea Mantuitorului, despre venirea celor trei magi si aparitia stelei pe cer, cea care a
vestit nasterea lui Iisus. Unele sunt create de autori anonimi, din popor, si au caracter
specific, original sau au fost propagate de catre primii crestini in toate teritoriile cucerite
sau sub influenta romana. Altele sunt colinde culte, create de preoti ai Bisericii sau de
compozitori de muzica culta. Iata vin colindatorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste
minunata" de D.G. Kiriac, "Domnulet si Domn in cer" de Gheorghe Cucu sunt cateva
exemple de colinde culte, dar care exista si in diferite variante modificate la nivel
regional.

Colinde si obiceiuri populare pentru fiecare regiune

Desi colindele cantate sunt in mare parte asemanatoare pe tot cuprinsul tarii, exista si
aspecte regionale ale preferintei pentru anumite colinde, sau colinde specifice anumitor
zone.

Colindatul in Ajun se face seara si, in general, cetele sunt formate din copii, de la 6 pana
la 15 ani, majoritatea baieti (in traditia romaneasca, fetele merg mai rar la colindat),
deoarece ei exprima puritatea, veselia si sufletul neintinat. Acestia nu au urari lungi si, de
obicei, ei sunt cei care colinda "cu steaua". In Muntenia, Oltenia, Transilvania si
Dobrogea, se merge cu mos-ajunul sau la colindeti/colindete. In Banat, Crisana si unele
parti din Transilvania se foloseste denumirea de pitarai (pentru colindatori), iar in Bihor
se foloseste verbul "a cucuta" pentru a colinda.

Daca in seara de Ajun, primii colindatori si vestitori ai Nasterii Domnului sunt copiii, in
prima zi de Craciun, inca de dimneata, se aduna cetele de flacai si pornesc sa colinde la
portile satenilor.

In Muntenia, pe langa colindele obisnuite, specifice sunt colindele "Sus boieri nu mai
dormiti", "Ia te scoala tu domn bun", "Maria se preumbla", "Ia sculati boieri sculati". In
Dobrogea, dintre colindele regionale se pot aminti "De cand Domnul s-a nascut" si "Asta
seara-i seara mare". In Ardeal, una din cele mai frumoase colinde este "Coborat-o
coborat", dar si "D-auzi gazda ori n-auzi", "Plecat-or", "Astazi Domnul s-o nascut". Aici,
dar mai ales in Maramures, este foarte popular Vilfaimul, Vicleimul sau Irozii, un fel de
piesa de teatru populara despre nastrerea lui Iisus, venirea magilor si regele Irod, care
inainte se juca in biserica, insa se poate juca si in sat. In Moldova si in zona Cavnic din
Maramures s-au pastrat obiceiuri populare cu radacini stravechi, si anume personajele
mascate in diavoli, moartea, mosi si alte personaje cu masti grotesti, care umbla mascati
timp de trei zile si nu au voie sa-si dezvaluie identitatea. Acestia sperie gazdele si lumea
de pe strada sau de pe ulite si se spune ca femeile si fetele trebuie sa se fereasca de ei.
Bucovina este o alta zona cu traditii romanesti seculare, unde Craciunul este asteptat de
toata familia si intampinat cu obiceiurile populare mostenite din stramosi: colindatorii se
aduna in cete de cate 6 persoane, in frunte cu un vataf sau calfa.

Chiar daca la oras multe din obiceiurile colindului au fost lasate deoparte, colindele tot
mai rasuna la usi, iar colindatorii, mai ales copii, nu au renuntat sa aduca vestea Nasterii
Domnului in case.

Obiceiuri de iarna - Colindele

ncepnd cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopii i pn la revrsatul
zorilor, uliele satelor rsunau de glasul micilor colindtori. Cu traista dup gt, cu bul
n mn i cciula pe urechi, colindtorii merg din cas-n cas i strig la ferestrele
luminate:
"Bun dimineaa la Mo Ajun / Ne dai ori nu ne dai",
i dac cei din cas le deschid ua, ncep s cnte mai departe:
"Am venit i noi odat / La un an cu sntate / i la anul s venim / Sntoi s v gsim
Ne dai, ne dai / Ori nu ne dai"
Cu acest prilej gazda le mparte colindee: covrigi, nuci, mere, colcei de fin frmntai
i copi chiar n acea seara a Ajunului.
n ajunul Crciunului, ca i n ajunul Anului Nou, n toate provinciile romneti, copiii
formeaz grupuri i pornesc pe la casele gospodarilor cntnd cntece ce au refrenuri ca:
"Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziu", ori "Valerim" i "Veler Doamne".
n afar de seara mare a colindelor se mai colind i n seara Sfntului Vasile, paralel cu
Pluguorul sau Uratul.

Obiceiuri de iarna - Vicleimul

n unele locuri, n noaptea Crcinului putem ntlni i cntarea religioas cunoscut sub
numele de Vicleimul sau Irozii, la care particip copiii. Aceast dram religioas ne
nfatieaz misterul Naterii Domnului n toate etapele sale. Personajele dramei sunt Irod
i ceata sa de Vicleimi, un ofier i soldai mbracai n portul ostailor romni, trei crai
sau magi: Melchior, Baltazar i Gaspar, un cioban, un prunc i, n unele pri, o paia.
Vicleimul apare la noi pe la sfritul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apusean i
se leag de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu n Germania i
Ungaria, a ptruns la noi prin saii din Transilvania.
Din prima form a Vicleimului, prezentarea magilor i dialogul lor, s-au dezvoltat pe
rnd, prin activitatea micilor crturari, trei tipuri principale, n cele trei mari inuturi:
Muntenia, Moldova i Ardeal.
Alturi de partea religioas a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar i astzi, partea
profan - jocul ppuilor.

Obiceiuri de iarna - Capra

ncepnd cu Ignatul i sfrind cu zilele Crciunului, prin alte pri ncepnd cu zilele
Crciunului, iar prin altele obinuindu-se numai n ziua de Sfntul Vasile, exist obiceiul
ca flcii s umble cu urca, capra sau brezaia.
Ca i la celelalte jocuri cu mti practicate n timpul srbtorilor de iarn, i n jocul
caprei i-au fcut loc, pe lng mtile clasice (capra, ciobanul, iganul, butucarul),
mtile de draci i moi care, prin strigte, chiote, micri caraghioase, mresc nota de
umor i veselie, dnd uneori o nuan de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, nmormntarea, nvierea) a fost la origine, desigur, un
ceremonial grav, un element de cult. n cadrul srbtorilor agrare, jocul a devenit un ritual
menit s aduc rodnicie anului care urmeaz, spor de animale n turmele pstorilor,
succesul recoltelor - invocat i evocat de boabele care se aruncau de gazd peste cortegiul
"caprei".
Obiceiul pare c i are originea n cele ale romanilor i elinilor: fie n jocurile i
cntecele desfurate n jurul altarelor pgne de preoii sau cntreii travestii n
dobitoace cu ocazia srbtorilor date pentru cinstea zeilor, ori n versurile satirice contra
generalilor ce repurtau vreun triumf, fie n amintirile vagi despre dansurile cunoscute la
greci sub numele unor psri rpitoare.
Capra joac dup fluier, iar la terminare unul din flci, apropiindu-se de masa unde sunt
membrii familiei, ncepe s vorniceasc. Flcii joac pe stapna casei, pe fete i chiar
servitoare, dac sunt acas, i apoi se ndeprteaz mulumind.

Obiceiuri de iarna - Steaua

De la Crciun i pn la Boboteaz, copiii umblau cu steaua, un obicei vechi ce se
ntalnete la toate popoarele cretine. Acest obicei vrea sa aminteasc steaua care a vestit
naterea lui Isus i i-a cluzit pe cei trei magi.
Cntecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantin ortodox,
altele din literatura latin medieval a Bisericii Catolice, cteva din literatura de nuan
Calvin i, multe din ele, din tradiiile locale.
Micul cor al stelarilor, care intr n cas n zilele Crcinului, cnt versuri religiose despre
naterea lui Isus: "Steaua sus rsare"; "n oraul Vitleem"; "Trei crai de la rsrit".

Obiceiuri de iarna - Buhaiul

Buhaiul, numit n Ialomia i n sudul Moldovei buga, era un vas de lemn de forma unei
putinici, cu fundul acoperit cu piele de capr sau de oaie, bine ntins i legat cu un cerc
sau strns cu o frnghie. Prin mijlocul acestei piei trece o uvi de pr de cal fixat n
interior cu un nod sau cu b trecut printr-un la. Gura vasului este deschis. Unul din
flci inea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate n bor, n ap cu sacz sau numai n
ap, trgea uvia de pr, producnd un zgomot surd, ntrit de cutia de rezonan a
vasului. Cuvntul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. -
bugai, pol. - buhai, ceh. - buga, cum se spune n Ialomia i n sudul Moldovei. Obiectul
menit s imite mugetul taurului, simbol al fertilitii, a fost cndva rspndit n ntreaga
Europ. La cehi este cunoscut i azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind n
legtur cu zgomotul pe care l face. La unguri se numete burgato, tot o denumire
onomatopeic. La germani se numete Rummeltop sau Brummtorf, tot dup zgomotul pe
care l face (torf nseamn oala de pmnt, de lut). Obiceiul a disprut demult n Europa
apusean i, acolo unde mai exist, i-a pierdut sensul tradiional i este practicat mai
mult ca un joc de copii.

Malanca, cea mai spectaculoas manifestare a srbtorilor de iarn n

Bucovina

Cea mai spectaculoas manifestare a srbtorilor de iarn n Bucovina este malanca, o

form de teatru popular, ntlnit n special n zona cursului superior al rului Suceava.
Personajele malncii - baba i moneagul, doctorul, popa, capra i ciobanul, ciuii, ursul,
cerbul i negustorul au tent satiric, avnd rolul de a spune lucrurilor pe nume i de "a
amenda" nravurile societii.

Ca parte integranta a folclorului religios, colindele prezinta o valoare nepretuita prin

originea si mai ales prin vechimea lor. Ele reprezinta cantecul nostru stramosesc si una
din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios romanesc. Oricare ar fi
parerea specialistilor in aceasta privinta, un lucru este sigur si anume ca ele sunt foarte
vechi, formandu-se odata cu poporul roman si cu raspandirea crestinismului pe
meleagurile noastre. Prezenta in colindele si plugusoarele noastre a numelui lui "Badica
Traian" ne aminteste de timpul formarii poporului roman si de stramosii neamului nostru.
Dupa parerea unora, cele mai vechi colinde ar fi acelea care au refrenul "Lerui Doamne"
sau "Alilerui Doamne", care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc
"Aliluia".

Colindele, "aceste minunate creatii populare", s-au pastrat din generatie in generatie si au
rasunat in fiecare an, fara intrerupere, in casele crestinilor, in noaptea sfanta a Nasterii
Domnului, sub luceafarul de argint al pacii, in seara de Anul Nou si la alte sarbatori,
indatinandu-se, raspandindu-se si fiind nelipsite din manifestarile religioase ale
credinciosilor nostri.

Sub raportul maiestriei artistice a versului si a melodiei, colindele ocupa un loc de seama
in creatia poporului nostru. Ele formeaza un tot unitar cu doinele, baladele populare si
cantecele de vitejie, cu basmele, ghicitorile, proverbele si zicatorile. Venind din lumea
obstilor satesti, colindele pastreaza, fara indoiala, unele din ele mai vechi realizari poetice
romanesti. Ele exprima, sub forma poeziei populare florile alese ale simtamintelor
noastre crestinesti in fata tainei celei din veac ascunse, precum si binefacerile ce s-au
revarsat asupra omenirii prin intruparea Fiului lui Dumnezeu.

Putine popoare din lume au insotit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o imbratisare
asa de calda si de duioasa si au exprimat-o asa de bogat in forme artistice, cum a facut-o
poporul roman. In colinde, simplitatea, usurinta si cursivitatea versului popular, exprima
o mare bogatie de idei, intr-o forma plina de frumuseti artistice, in care figurile de stil
abunda, comparatiile se intrec una pe alta, iar epitetele si mai ales diminutivele nu lipsesc
aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce da gingasie, frumusete, farmec si
duiosie colindelor.

In vremea noastra colindele se situeaza, prin valoarea lor literara si muzicala, in

constelatia artistica europeana.

Dar, colindele romanesti sunt pastrate, gustate si apreciate pentru valoarea lor teologica.
Ele sunt inmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre crestinesti si
stramosesti, sunt o transpunere in forma populara cantata a credintei noastre ortodoxe.
Ele sunt inspirate din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie, din slujbele divine si din
iconografie. In ele respira puternic duhul crestin si se pastreaza ceva din fragezimea
crestinismului primar. In versurile lor duioase si pline de credinta se descifreaza sensurile
adanci ale unei trairi religioase autentice, bazate pe marturia de nezdruncinat a dreptei
credinte.

Ele prezinta ascultatorilor dogma ortodoxa invesmantata in straiul idilic si naiv al

versului popular al colindei. Nici una din invataturile de baza ale credintei crestine nu
este uitata sau nefolosita in colindele noastre romanesti. In ele se rasfrange invatatura
crestina despre pacatul stramosesc, intruparea si nasterea Mantuitorului, rascumpararea
oamenilor prin moarte si Invierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfintilor,
Sfintele Taine, invatatura despre rai si iad si judecata viitoare.

Majoritatea colindelor au in centrul lor persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos,

descriind mai ales intruparea si nasterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprima
in mod simplu, fara speculatii teologice subtile, ci cu sentimentul trairii unui mare adevar
de credinta. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut:

"Din Fecioara Maria

Din neamul lui Avraam,
 Din saminta lui David,
Din Duhul Sfint zamislit"

caci :
"Dumnezeu fiind din fire,
Ai luat chip de omenire
Si te-ai dat spre rastignire,
Pentru a noastra mantuire".

Iata cum este redata, de exemplu, invatatura despre judecata universala in colindul
urmator:
"Tu, Fiule, nu mai plange,
Ca eu tie ti-oi aduce
Un scaun de judecata,
Ca sa judeci lumea toata.

Sa dai dreptii la dreptate

Si strambii la strambatate,
Sa iei ceru-n stapanire,
Pamantul in mostenire".

Maica Domnului, care ocupa un loc central in evlavia si in cultul ortodox, este prezenta la
tot pasul in colindele romanesti, alaturi de Fiul sau iubit, Mantuitorul Hristos.
Credinciosii o numesc pe Maica Domnului "Curata", "Preanevinovata", "Fecioara
Maria", "Lumina preasfinta", "Precista blagoslovita":

"Ca astazi curata,

Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naste pe Mesia".

Colindele noastre religioase infatiseaza pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru

credniciosi si rugatoare pentru neamul omenes in versuri de o rara frumusete si de o
putere intuitiva vrednica de admirat.

Dar toate invataturile de credinta exprimate in colinde sunt in legatura cu aceea de

mantuire, foarte frecventa si ea in aceste creatii, accentul punandu-se pe frumusetea
cadrului spectacular al Nasterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care aceasta
nastere le picura in sufletele crestinilor. La evenimentul Nasterii sunt de fata toate
planurile creatiei si ale firii: cerul reprezentat prin ingeri, lumea cuvantatoare a
pamantenilor, infatisata prin pastori si lumea necuvantatoare, infatisata prin plante si
animale de tot felul. Tatal insusi coboara din ceruri sa binecuvinteze lumea. Totul se
petrece ca intr-o slujba cereasca asemanatoare Sfintei Liturghii, pe care credinciosii o
asculta in fiecare Duminica:
 "De-auzi gazda ori n-auzi
Toaca-n cer si slujba-n rai,
Toaca-n cer cum o batea,
Slujba-n rai cum o facea,
Dumnezeu cum cuvanta,
Maica Sfanta se ruga.

Si sa stai sa tot privesti

Cum facea slujbe ceresti
Ingerii tinand stalpari
Cantau sfintele cantari".

Colindele au avut si marele rol de a pastra si apara credinta ortodoxa atunci cand
prozelitismul eterodox incerca sa rupa unitatea de credinta a ortodocsilor, pentru a
dezmembra, in acelasi timp si unitatea lor nationala. Pastrand si marturisind aceleasi
adevaruri de credinta, colindele s-au numarat printre mijloacele populare cele mai eficace
de aparare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de
pe tot intinsul patrie. Documente vrednice de incredere marturisesc ca romanii
transilvaneni preferau sa cante de Craciun colindele invatate din strabuni, in locul
cantecelor care li se impuneau de cei straini de legea lor.

In acelasi timp, colindele scot in evidenta legatura stransa a stramosilor cu Ortodoxia si,
in special cu Patriarhia ecumenica facand ca in versurile lor sa rasune numele orasului
Constantinopol:

"La poarta la Taringrad,

S-a nascut mare-mparat".

Colindele noastre romanesti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale si
sociale pe care le exprima. Pe langa mesajul ceresc al mantuirii, colindele au format si o
scoala de imbarbatare, de nadejde si de virtuti morale in viata credinciosilor, exprimand
dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea si bunatatea, cinstea, dragostea
de tara, eroismul, bucuria sarbatorilor, dorinta de prosperitate, belsug si pace, ca idealuri
nepieritoare si caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. In ele eticul s-a
imbinat in chipul cel mai armonios si mai fericit cu esteticul.

Actualizand in fiecare an amintirea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos,

colindatorii duc cu ei la casele credinciosilor voia buna, cinstea si dragostea, asa cum se
vede din aceste urari:

"Troscotel de p-anga drum,

Voie buna cui ma-nchin!
Troscotel de p-anga cale,
Cinste si dragoste-n fata Dumitale!"
Colindele reflecta bunatatea proverbiala a romanului, credinciosii avand pilda de bunatate
pe Mantuitorul Iisus Hristos, care in colinde apare ca un Domn "prea bun":

"Sus in curtea lui Craciun,

S-a nascut un domn prea bun".

Luand ca pilda aceasta bunatate a Domnului si Mantuitorului Hristos, colindele indeamna

pe credinciosi ca si ei sa fie buni mereu, dar mai ales acum, cand s-a nascut "Pastorul cel
bun":

"Acuma pe la Craciun,
Tot omul sa fie bun".

Bunatatea aceasta a romanului, cunoscuta pretutindeni sub numele de ospitalitate, este

rasplatita de urarile de la sfarsitul colindelor:

"Busuioc verde pe masa,

Ramai gazda sanatoasa.
La multi ani cu sanatate
Domnul sa va dea de toate!"

Alaturi de bunatatile care izvorasc din iubirea de Dumnezeu si de aproapele, colindele

reflecta o calitate si o virtute tot asa de specific pentru credinciosii nostri si anume
cinstea. Pentru poporul roman cinstea este tot asa de valoroasa si de scumpa ca si
dreptatea si libertatea, iar colindele au fost un indemn permanent la pastrarea ei.

Colindele preamaresc virtutea cumpatarii, si strans legat de ea, postul din care, de altfel,
izvoraste, laudand pe cei ce postesc:

"Ferice de cei postelnici,

Care-mi postesc posturile
Si-mi ajuna ajunurile".

Cadrul virtutilor infatisate de colinde se intregeste si cu aceea a darniciei, adica a intr-

ajutorarii aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci cand el este in suferinta si in necaz. Ea
este reflectata astfel intr-un colind in care "Domnul bun, cest, Domn bun si Om bun":

"Cati flamanzi imi trec

Pe toti ii satura.
Cati setosi imi trec
Pe toti ii adapa.

Cati goli ii venea

Toti ii imbraca.
Cati desculti venea,
Pe toti ii incalta".
De asemenea, virtutea barbatiei, de care este legata rabdarea, este oglindita in colindele
noastre romanesti.

In opozitie cu lauda virtutilor, colindele condamna pacatele si patimile omenesti sau

viciile, pentru urmarile lor nefaste. Astfel, minciuna este infierata in colinde, indemnand
pe cei care o practica sa se lepede de ea. Patima inselatoriei, opusa cinstei si
corectitudinii, este biciuita in colindele cu caracter social, ca si patima betiei, ca izvor al
altor patimi si pacate.

Dintre ideile sociale cea mai des intalnita in colinde este aceea de pace, poporul roman
fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveste cu firea lui buna si blajina, cu
dragostea si cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile razboiului, si-a
dorit siesi si la toata lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump si mai indispensabil vietii
sale, ca aceea care conditioneaza bunastarea materiala si spirituala a oamenilor. In
colinde, taina intruparii Fiului lui Dumnezeu este slavita pentru ca ea a adus lumii
impacarea cu Dumnezeu, pentru ca Pruncul nascut in pestera este "Domn al pacii" si
fiindca nasterea Lui a fost salutata cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu si al pacii
oamenilor. Aceasta pace se instaureaza odata cu venirea in lume a Mantuitorului Hristos,
a carui imparatie este o imparatie a pacii. Iata cat de frumos reda aceasta idee un colind
de vanatoare:

"Ho, ho-ho! Nu va-narmati!

Ca pe cer azi s-a ivit
Un luceafar stralucit.

Ca astazi Fiul cel Sfant

Pace-aduce pe pamant
Sange azi sa nu mai curga,
Lacrimi azi sa nu se scurga.

Vanatorii ca-mi cadeau

In genunchi si se rugau,
Din sageti cruce faceau".

Pacea adusa de Mantuitorul este o pace vesnica si universala:

"Intru cei de sus marire
Si pe pamant paciuire,
La toti oamenii sa fie
De acum pana-n vecie".

"Marire intru cei de sus,

Si pace pan-la Apus".

Munca se reflecta si ea din plin in colindele noastre romanesti. Versurile lor a

Transparenta de cristal a constructiei lor melodice ca si atmosfera lor de o calda si rara
duiosie, ne poarta nostalgic pasii pe aripile amintirilor copilariei noastre, la anii fericiti ai
sufletelor neprihanite, ai inimilor calde si pline de bucurie, cand in ciuda nametilor de
zapada, plecam in cete pe la casele crestinilor, cu vestea cea buna a Nasterii, cu urarile de
pace si belsug pentru noul an care se apropia.

In noaptea sfanta si plina de taina a Craciunului, acest "praznic luminos", in fata acestor
podoabe minunate ale sufletului romanesc, care ne aduc mesajul maririi lui Dumnezeu, al
pacii si infratirii intre oameni, portile inimilor noastre se deschid mai larg pentru a canta,
dupa datina strabuna, "colindul sfant si bun" si pentru a primi bunele vestiri ale colindelor
si urarile lor, impreuna cu Mantuitorul Hristos care vine, odata cu solia lor:

"Sa se nasca si sa creasca,

Sa ne mantuiasca."

Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula

COLINDELE

ncepnd cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pna la revarsatul zorilor

ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. n orase ntlnim colindatori odata cu lasarea
serii si pna n miez de noapte. Cu traista dupa gt, cu bta n mna si caciula pe urechi,
colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:

"Buna dimineata la Mos Ajun,

Ne dati ori nu ne dati",

si daca cei din casa ntrzie a le deschide usa spre a le mparti colindeti, ncep sa cnte mai
departe:

"Am venit si noi odata

La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"

Cu acest prilej gazda le mparte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framntati si copti
chiar n acea noapte a Mos Ajunului.
n ajunul Craciunului, ca si n ajunul Anului Nou n toate provinciile romnesti copiii formeaza
grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cntnd cntece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe",
"Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
n afara de seara mare a colindelor se mai colinda si n seara Sfntului Vasile, paralel cu
Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.
Sub numele de colind si colindat trebuie sa ntelegem vechiul obicei pe care-l ntlnim n
sarbatorile susmentionate cnd copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa n casa, cntnd
cntece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri
(colindete) n bani sau n natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele
lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si
de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor n fata carora le cnta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul
colindatului de tip pagn: avnd de fapt origine comuna cu acesta.
Astfel ntlnim:

Colindele Domnului (n drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, nchinarea
Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, nchinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului,
Patimile Domnului, Vnzarea si Rastignirea , Coborrea de pe Cruce);
Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);
Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv,
colind de preot, de cioban, de vnator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de
nsuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:

pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si
cntaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor
Sfintilor. Ct priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit
poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an
n obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna.
Steaua

De la Craciun si pna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se ntlneste la

toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei
magi.
Cntecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din
literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cteva din literatura de nuanta Calvina si multe din
ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra n casa n zilele Cracinului, cnta
versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "n orasul Vitleem"; "La nunta ce
s-a ntmplat"; "Trei crai de la rasarit".

VICLEIMUL

n unele locuri n noaptea Cracinului putem ntlni si cntarea religiosa

cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii.
Aceasta drama religioasa ne nfatiseaza misterul Nasterii Domnului n
toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim,
un ofiter si soldati mbracati n portul ostasilor romani, trei crai sau
magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si n unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfrsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga
de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu n Germania si Ungaria, a patruns
la noi prin sasii din Transilvania. Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor,
s-au dezvoltat pe rnd, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, n cele trei mari
tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal.
Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea
profana, jocul papusilor. ntr-o cutie purtata de doi baieti este nfatisata gradina lui Irod si o parte
din piata orasului. Mos Ionica, ngrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care
satirizeaza ntmplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se
sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar n palatele
Domnitorilor tarii.

CAPRA

ncepnd cu Ignatul si sfrsind cu zilele Craciunului, prin alte parti

ncepnd cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai n
 ziua de Sfntul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia.
Ca si n celelalte jocuri cu masti practicate n timpul sarbatorilor de iarna, si n jocul
caprei si-au facut loc, pe lnga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul),
mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de
umor si veselie, dnd uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorrea, bocirea, nmormntarea, nvierea) la origine a fost, desigur, un
ceremonial grav, un element de cult. n cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa
aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale n turmele pastorilor, succesul recoltelor -
invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca si are originea n obiceiurile romanilor si elinilor: fie n jocurile si cntecele
desfasurate n jurul altarelor pagne de preotii sau cntaretii travestiti n dobitoace cu ocazia
sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori n versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun
triumf, fie n amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt
membrii familiei, ncepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapna casei, pe fete si chiar
servitoare, daca sunt n casa, si apoi multumind se ndeparteaza.

SRBTORILE DE IARN SI OBICEIURILE SPECIFICE

Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie - 7

ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de
sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de
noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna - Craciunul, Anul Nou, Boboteaza -
au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de
an. Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar
neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul
bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe
saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si
logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare,
care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila,
dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor
terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele
au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura
cu crestinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Dragaica" etc.) sau
sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de
crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul
autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la
greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice
stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon.

Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de

celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul
Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului
popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt
surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al
zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost
simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna.

Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale

(colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe
ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare
sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna.
("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului
de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an.
Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc
colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile
acestui obicei.

Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci,
indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii
sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de "mos" arata varsta zeului adorat,
care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu
Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea
pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile
contemporane despre "sfantul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe"
sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat.
Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19
zile (20 decembrie - 7 ianuarie).
 TRADIII I OBICEIURI SPECIFICE SRBTORILOR DE IARN
COLINDELE

Profesor Lazar Mihaiela

Liceul de Art Ioan Sima Zalu

Revista "Interferente in educatie"

Fr obiceiurile i tradiiile noastre, fr portul i limba noastr, nu
am putea s ne numim romni.

Obiceiurile calendaristice i cele legate de viaa de familie sunt o

component peren a culturii noastre tradiionale. Perioada srbtorilor de iarn
ncepe de Sfntul Nicolae, srbtorit de credincioii ortodoxi pe 6 decembrie i
se termin de Boboteaz pe 6 ianuarie. Aadar, o lun plin n care tradiia este
la loc de cinste. Cele mai rspndite i mai fastuoase s-au dovedit a fi cele
legate de marele Praznic al Crciunului, srbtorirea Anului Nou (Revelionul) i a
Bobotezei. Cel mai important este Crciunul, considerat ca srbtoarea naterii
Domnului nostru Iisus Hristos.
Vechile datini romneti ne ajut n fiecare an s simim i s trim
atmosfera plin de cldur i veselie a srbtorilor de iarn.

Origini
Iniial, colindele aveau o funciune ritual, anume aceea de urare pentru
fertilitate, rodire i belug. Un alt scop des ntlnit al colindelor era acela de
alungare a spiritelor rele i de rentlnire cu cei plecai pe trmul cellalt. n
acest sens, ele motenesc funciunea srbtorilor pgne ale Saturnaliilor,
Calendelor lui Ianuarie i a Dies natalia Solis Invicti. Peste timp, din semnificaia
iniial a colindelor s-a pstrat doar atmosfera srbtoreasc, de ceremonie,
petreceri i urri. Termenul colind este de origine latin i provine de la
cuvntul latin calendae, derivat din verbul calare (a vesti). Astfel, a colinda
nseamn a vesti.
 Ca parte integrant a folclorului religios, colindele prezint o valoare
nepreuit prin originea i mai ales prin vechimea lor. Ele reprezint cntecul
nostru strmoesc i una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului
religios romnesc. Prezena n colindele i pluguoarele noastre a numelui lui
Bdica Traian ne amintete de timpul formrii poporului romn i de strmoii
neamului nostru.

Colindele
Puine popoare din lume au nsoit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu
o mbriare aa de cald i de duioas i au exprimat-o aa de bogat n forme
artistice, cum a fcut-o poporul romn. Colindatul este una din practicile care se
nglobeaz n obiceiurile caracteristice de iarn. Ajunul Crciunului este noaptea
bucuriei, cci este momentul cnd se nate Mntuitorul. Colindele creeaz o
atmosfer plin de optimism n care se formuleaz dorine ale oamenilor, uneori
acestea atingnd limitele fabulosului.
Colindatul este un obicei strvechi. Cei dinti colindtori au fost pstorii
care au venit la petera luminat unde S-a nscut Pruncul Iisus i bucurndu-se
de acest semn ceresc i de glasul ngerilor au vestit degrab n cetatea
Betleemului minunea la care au fost martori.
Colindul este o nepreuit zestre spiritual pe care o motenim din moi-
strmoi. El este sfnt pentru c transmite un mesaj ceresc, o veste de la
Dumnezeu. Dar colindul este i bun pentru c aceast veste are menirea s
slujeasc vieii, s aduc atta bine n lume i ntre oameni. Din vremuri vechi,
colindele, datinile i obiceiurile noastre de Crciun au fost o adevrat coal de
virtui morale, ntrind simmintele de bun ntelegere. n colinde, simplitatea,
uurina i cursivitatea versului popular exprim o mare bogie de idei, ntr-o
form plin de frumusei artistice, n care figurile de stil abund, comparaiile se
ntrec una pe alta, iar epitetele i mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din
nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce d gingie, frumusee, farmec i duioie
colindelor.
 Universul colindelor cuprinde vaste teme i motive. Unele sunt de factur
agrar, descriind gesturi magice de fertilitate a ogoarelor (pluguorul), iar altele
atribuite animalelor, etc. Sunt ntlnite, de asemenea, colinde care vorbesc
despre boal (moarte) sau colinde n care se evoc viaa pastoral unde se pot
recunoate obiceiuri i credine ale pstorilor.
n varianta sa tradiional, colindul, ca practic ritual, cade n seama
cetei de colindtori care sunt mbrcai specific zonei unde se colind i au n
recuzita lor diferite accesorii: pene, ieder, salcie sau nuiele de alun, zurgli,
bte ornamentale.
Doina Boca clasifica colindele n:
Colinde de gazd;
Colinde profesionale;
Colinde de june;
Colinde de fat;
Colinde de peit;
Colinde familiale;
Colinde cosmogonice, mito-religioase;
Colinde religioase, apocrife;
Colinde religioase crturreti;
Colinde diverse (provenite din alte categorii folclorice sau distractiv-
satirice).

Colindele sunt de dou feluri: colinde religioase i colinde laice. Colindele

religioase au o origine literar i se refer la Iisus. Colindele lumeti au caracter
liric i sunt adaptate de colindtori la situaia celor care le cnt. Colindatul cu
motive religioase, dei de origine bisericeasc, e totui format dup modelul
colindatului de tip pgn.
Se cunosc:
Colindele Domnului - n drum spre Viflaim, Naterea Domnului,
Vestirea Pstorilor, nchinarea Pruncului, Pornirea Magilor dup
stea, nchinarea Magilor, Tierea pruncilor, Numele Domnului;
 Colindele Sfinilor - Colindul Crciunului, al Sfntului Vasile, al
Sfntului Nicolae, al lui Ion;
Colindele omului - colind de copil mic, de fat mare, de flcu, de
om bogat i milostiv, de preot, de vntor, etc.
Colindele religioase sunt inspirate din Sfnta Scriptur i din Sfnta
Tradiie, iar prin versurile lor duioase i pline de credin se descifreaz sensurile
adnci ale unei triri religioase autentice, bazate pe mrturia de nezdruncinat a
dreptei credine. Colindtorii le cnt cu ncredinarea c sunt solii unei lumi mai
bune, cu binecuvntarea Domnului care a venit ntre noi S se nasc i s
creasc, s ne mntuiasc.
Majoritatea colindelor au n centrul lor persoana Mntuitorului nostru Iisus
Hristos, descriind mai ales ntruparea i naterea Lui cea mai presus de fire.
Maica Domnului este i ea prezent n versurile colindelor romneti alturi de
Fiul Su iubit:
C astzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Nate pe Mesia.

La colindat
Colindtorii sunt chipul ngerilor care au vestit Naterea Domnului. La
colindat se pleac n ordinea invers vrstei: cei mai mici mai nti, cu Mo-
Ajunul: Bun dimineaa la Mo-Ajun ..., mai apoi cei mai n vrst, de dup-
amiaza pn pe nserate, pn n puterea nopii sau chiar noaptea pe la
cnttori.
Colindtorii poart diferite denumiri: ceat de colindtori, ceat de feciori
(n Transilvania), ceat de juni (n inutul Sibiu-Fgra), bute, butea feciorilor
(junilor) (n inutul dintre Olt i Trnave), beze (n Cmpia Transilvaniei i
Nsud), dubai (n Hunedoara vestic i inutul Hlmagiu-Beiu), preuca (n
ara Lovitei), zoritori (n ara Brsei), clueri (n zona dintre Sibiu i Strei,
ntruct colindtorii ureaz i joac jocul cu acest nume), etc.
 mbrcai i nclai ct se poate de bine, cetele de colindtori pornesc de
obicei de la o margine de sat la alta, lund casele la rndul. Doi dintre feciori
mergeau nainte i ntrebau gazdele dac i primesc. Satul de obicei i ateapt
toat noaptea, cu porile deschise, cu cinii legai i lmpile aprinse. Colindtorii
intr n case cu numele Domnului, menit sa risipeasc mhnirile i s aduc
vestea cea bun.
Ritualul se desfoar de obicei ncepnd din Ajunul Crciunului (24
decembrie), pn dimineaa zilei urmtoare. Grupul de ase pn la treizeci de
tineri (colindtori) aleg un vtaf, care cunoate obiceiurile tradiionale i vreme de
patruzeci sau optsprezece zile ei se adun de patru, cinci ori pe sptmn, ntr-
o cas anumit, ca s primeasc instrucia necesar. n seara zilei de 24
decembrie, mbrcai n straie noi i mpodobii cu flori i zurgli, colindtorii fac
urri mai nti la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe
strzi, cnt din trompete i bat darabana, pentru ca larma fcut s alunge
duhurile rele i s-i vesteasc pe gospodari de sosirea lor. Ei cnt prima colind
la fereastr i dup ce au primit nvoirea celor ai casei, intr n cas i i
continu repertoriul, danseaz cu fetele tinere i rostesc urrile tradiionale.
Colindtorii aduc sntate i bogie, reprezentate de o rmuric de brad pus
ntr-un vas plin cu mere i pere mici. Exceptnd familiile cele mai srace, de la
celelalte primesc daruri: colaci, plcinte, fructe, carne, butur, etc. Dup ce au
strbtut ntreg satul, grupul colindtorilor organizeaz o serbare la care iau
parte toi tinerii. (Mircea Eliade n Istoria credinelor i ideilor religioase)
Colindele sunt interpretate prin cntarea n grup, la unison, ori n dou
grupe, antifonic. Uneori, ceata se acompaniaz cu instrumente (fluier, cimpoi sau
dob mic). Ritualurile care implic fiine-animale (Capra, Ursul) se
caracterizeaz prin existena anumitor roluri: animalul (un flcu costumat care
face zgomote caracteristice: clmpnit/mormit i danseaz) i un mo sau doi.
La sfritul colindului dobarul face zgomot, iar gazda pltete colinda -
cu bani, colaci, covrigi, nuci sau mere. Cel mai de frunte dintre colindtori ia darul
i mulumete gazdei urndu-i sntate, prosperitate i belsug.
 Fiecare gospodar din sat trebuia s primeasc ceata colindtorilor. Nicio
cas nu trebuie s rmn necolindat, orict de rea ar fi fost vremea. Se credea
ca atunci cnd nu se vor mai auzi colinde pe pmnt vor iei diavolii i vor pune
stpnire pe lume.

Originea colindelor transpunerea simbolisticii pagane

in traditia crestina
CATEGORIA : Sarbatori de iarna

Originea colindelor trebuie cautata in

cantecele pagane de acum cateva mii de ani, care erau intonate in cadrul ritualurilor de
celebrare a solstitiului de iarna, in timp ce oamenii dansau in jurul cercurilor din piatra.
Solstitiul de iarna reprezinta, de fapt, cea mai scurta zi a anului si, de cele mai multe ori,
are loc in jurul datei de 22 decembrie, in fiecare an. Cuvantul colind are semnificatia de
cantec de rugaciune si bucurie si, in trecut, colindele erau cantate in toate cele patru
anotimpuri ale anului, singura traditie care a ramas fiind cea legata de perioada
sarbatorilor de iarna. Despre originea colindelor crestine, unele informatii dateaza din
anul 129, cand un episcop roman a stabilit ca un cantec, ce purta denumirea de Imnul
Ingerilor, sa fie interpretat sub forma de colind, in timpul slujbei speciale de Craciun, de
la Roma. Un alt colind faimos a fost compus in anul 760, de catre Comas din Ierusalim,
pentru Biserica Ortodoxa Greaca. La scurt timp dupa ce acest compozitor a devenit
cunoscut, colindele s-au raspandit in intreaga Europa. Popularitatea lor a venit insa destul
de tarziu, pentru ca erau rostite in latina, o limba pe care oamenii obisnuiti nu o puteau
intelege, iar in preajma anului 1200, aproape toata lumea isi pierduse interesul pentru
ascultarea acestor cantece religioase, cu ocazia sarbatoririi Craciunului. Originea
colindelor are legatura si cu Sfantul Francis din Assisi, care, in anul 1223, incepe, in
Italia, faimoasele scenete biblice care se desfasurau sub forma de colinde, de data aceasta,
si in latina, dar si in limba natala a celor care veneau sa le asculte. Noile colinde s-au
extins, astfel, in Franta, Spania, Germania si in restul tarilor europene. Primul colind, in
aceasta maniera, a fost scris in anul 1410, dar, din nefericire, doar o mica parte din el s-a
mai pastrat de-a lungul anilor. In momentul in care puritanii, condusi de Oliver
Cromwell, au ajuns la conducerea Angliei, in anul 1647, celebrarea Craciunului si
colindele au fost interzise, chiar daca acestea continuau sa fie cantate in secret.

Originea colindelor romanesti este, in continuare, incerta, necunoscandu-se precis care a

fost evolutia lor de-a lungul anilor, amanuntul semnificativ fiind acela ca, se pare, ele
exista inca de la formarea poporului roman si au reusit sa reziste vremurilor de restriste,
contribuind la mentinerea unitatii natiei. In Europa, colindele, inainte de a deveni foarte
populare, erau cantate de un grup de localnici foarte importanti, singurii care aveau
dreptul de a colecta bani de la public, in schimbul prestatiei lor. Acestia cantau doar in
ajunul Craciunului, cand incepea celebrarea Nasterii Domnului. Pe masura ce colindele
au dobandit popularitate, au inceput sa fie cantate pe strada, au fost compuse altele noi,
de o frumusete si o muzicalitate aparte. Un obicei foarte special in Anglia, dar si in alte
cateva tari europene, este cantarea colindelor in biserica luminata doar de cateva
lumanari. Originea colindelor este, intr-o foarte mare masura, legata de traditiile si
datinile stravechi. In Anglia, de exemplu, la sfarsitul secolului al XV-lea, apare
manuscrisul Fayrfax, conform caruia, corul de colindatori este alcatuit doar din patru
cantareti, care trebuiau sa cante doar colindele incluse in manuscris. In Romania, datinile
colindatului se pastreaza, cu sfintenie, in regiuni ca Bucovina, Maramures si unele zone
din Moldova, elementul central al colindelor fiind reprezentat de Fecioara Maria si de fiul
sau iubit, Mantuitorul Iisus.

Aici, colindele sunt impartite pe varste si sexe, iar

traditia presupune rasplatirea colindatorilor cu nuci, mere, covrigi si, cateodata, bani,
pentru ca aduc bucurie in inimile celor care le asculta si vestesc Nasterea Domnului.

Chiar daca originea colindelor tine, in principal, de perioada pre-crestina, acestea au fost
foarte bine integrate in cultura si in civilizatia moderna. Printre cele mai populare
concerte de Colinde din perioada Craciunului se numara si Carols, concert al
studentilor colegiului King din Cambridge, care are loc in fiecare an, in ajunul
Craciunului, fiind transmis live atat la radio, cat si la TV. Concertul a avut loc pentru
prima data dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in anul 1918, in semn de bucurie.
Un alt concert porta numele de Nine Lessons and Carols si este foarte interesant pentru
ca prezinta noua intamplari biblice, printre care sunt inserate colinde, in general doua, la
incheierea fiecarei teme. Resurectia colindelor de Craciun apare la mijlocul secolului al
XVIII-lea, iar in secolul al XIX-lea, compozitorii construiesc noua expresie a acestor
cantece ritualice, pastrand elemente caracteristice din perioada foarte indepartata legata
de originea colindelor si fiind cantate nu doar in spatii private, ci si in biserici si in
locurile publice, ceea ce a contribuit la perpetuarea lor, pana astazi. Printre cele mai
cunoscute colinde se numara Silent Night, compusa in anul 1818, de catre preotul
Joseph Mohr, in ajunul Craciunului, cand, spre surprinederea sa, a aflat ca orga bisericii
s-a defectat, motiv pentru care colindele nu mai puteau fi cantate. Pentru ca preotul-artist
nu putea concepe un Craciun fara muzica, acesta compune Stille Nacht, colindul care
avea sa readuca bucuria in sufletele ascultatorilor sai. Primul instrument pe care a fost
cantat acest minunat colind a fost chitara.

Unele colinde traditionale romanesti vestesc gazdei venirea lui Mos Craciun:

,,Buna seara lui Ajun

Mani ii ziua lui Craciun,

Mos Craciun ii om batran,

Moasa mare-i Craciunoaie,

Ca-i nascut un Domn prea mare.

In curtea lui Mos Craciun

S-a nascut un Domn prea bun

S-a nascut un Domn frumos,

Cu numele lui Hristos,

Mititel,

Ii mititel,

Rade Dumnezeu la el,

Ca e fiul cerului

Si Domnul pamantului,

Ca-i nascut din Duhul sfant,

Ca sa vie pe pamant,

Sa boteze pe Irod,

Sa indrepte pe norod.

Mititel,

Ii mititel,

Infasat in bumbacel,

Invalit in flori de mar,

Cu scufie,

De dimie,

Iar in cap,

Cu comanac,

Sa-i tie bine la cap.

Iar in fundul scufioare,

Este-o piatra nestemata,

De cuprinde lumea toata,

Taringradul jumatate,

Bucurestii-a treia parte.

La mijloc,

Cu busuioc,

Sa zicem si noi noroc!

Sunt colinde traditionale romanesti care povestesc despre muncile campului:

,,Plecaram intr-o sfanta joi

Cu plugul cu doisprezece boi,

Pamantul masuraram,

Si cu grija il araram.

,,Grau marunt si grau mic de vara

Sa rasara pana-n seara.

,,Grau de vara cu secara,

Sa rasara la primavara.

S-alunge foamea din tara,

Pe pagani de pe hotara.

,,In pai ca si trestia

La spic ca si vrabia,

In graunt ca mazarea.

,,Apoi singur dumnealui,

Langa coama murgului,

Inspre grau s-a aplecat,

Trei spice in mana a luat,

Si in basma le-a legat,

La curea le-a asezat,

Si spre casa s-a-ndreptat,

Jupanesei el a dat.

Seara cand le-a adus in casa

Spicele a pus pe masa,

Casa mi se lumina,

Copiii se bucura,

Jupaneasa frumoasa,

Stapana de casa,

In maini ca le-a framantat

Si din gura a cuvantat

Nu e verde sau uscat,

Este bun de secerat

In unele colinde traditionale romanesti, se cinsteste faina din care se fac colacii:

,,O baba batrana

Care stia randul la paine sau

,,Mandra jupaneasa

C-auzea tocmai din casa

Scartaitul carelor,

Chiuitul flacailor,
Si-n camasa ca mergea

Si din cui ca-si alegea

Sita mare si cam deasa

Tot cu panza de matasa.

Si cernea, marii, cernea,

Ninsoare se asternea.

Si apoi painea plamadea

Si-o lasa de se dospea.

,,Baba mainile isi sufleca,

S-apuca de framanta

Lasa painea de dospea

Si cu-n cutit o taia, iar colacul

,,Doua babe-l impletea,

Doua cu drugul il invartea,

Doua fete mari cu miere il ungea

Si doi in cuptor il baga.

,,S-a facut colacei mici

Pentru cei cu opinci,

S-a facut un colac mare rotat,

Pe roata morii masurat

In cuptor ca mi-l punea

Iar el mandru se cocea

,,Si cand l-a scos din cuptor

Frumos, mare, rumenior.

Alte colinde traditionale romanesti pentru copii:

,,In seara lui Mos-Ajun,

Merg copiii lui Craciun,

Sa umble, sa colindeze,

Viata lunga sa ureze,

Celor care stau in casa,

Si se veselesc la masa,

Hristos sa le dea de toate

Cu noroc si sanatate.

Busuioc verde pe masa

Ramai, gazda, sanatoasa.

,,Dar, boieri, nu mai dormiti,

Vremea-i ca sa va gatiti,

Casa sa v-o maturati,

Masa sa v-o incarcati,

Ca umblam,

Si colindam,

Si pe Domnul cautam,

Ca azi s-a nascut Hristos,

Domnul cel prea luminos,

S-a nascut un Domn prea bun,

In lacasul lui Craciun,

Nu-i de somn in asta seara:

S-asteptam in privigheala,

S-asteptam pe Domnul sfant,

Ca sa vie pe pamant,

Ca-i feciorul cerului,

Si Domnul pamantului.

Craciun Fericit!

Despre colind
Cuvantul colind sau colindaprovine din latinescul Calendae nume ce se dadea vechilor sarbatori pagane de
Anul Nou cand era obiceiul sa se faca urari de belsug si fericire pentru noul an ce incepea. De aceea cuvantul
colindeste pus in legatura cu sarbatoarea pagana Calendae Ianuarii si cu urarile ce se faceau pentru Anul Nou
precum si cu impartirea darurilor de unde avem si noi obiceiul sa impartim copiilor colindatori daruri precum:
colacei, cunoscuti sub numele de colindeti sau bolindeti in unele parti ale tarii, fiind facuti din grau curat,
proaspat macinat.

Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sarbatoreau in aceasta perioada Nasterea Soareluideoarece in
aceasta perioada a iernii soarele atinge punctul sau cel mai jos in emisfera sudica, incepand apoi, asemenea unei
ridicari apoi o miscare treptata spre nord. Calendele erau sarbatori romane inchinate soarelui , ele desemneaza
un obiect rotund, o trimitere directa la discul solar,de aici si obiceiul de a imparti colaci si nuci colindatorilor, toate
simboluri ale cercului, ale perfectiunii.

Cu ocazia acestei sarbatori timp de 6 zile un grup de colindatori formati din barbati si baieti, trecea pe la fiecare
casa pentru a aduce vestea cea buna formand un cerc in timp ce cantau colindele. La capatul celor 6 zile
colindatorii realizsera un cerc in jurul intregii comunitati, principala motivatie a obiceiului fiind aceea de protectie,
caruia i s-a impus sensul binecuvantarii si cel al Nasterii Domnului.

Romanescul colindanu vine direct din latinescul Calendae,ci prin intermediul cuvantului bulgar
koleda.Majoritatea colindelor au provenienta laica.

Colindatul este obiceiul cel mai bine pastrat .Cu colindatul umbla copiii, flacaii, iar in unele sate chiar si barbatii
insurati astfel: copiii merg ziua cu colindul, pana la apusul soarelui merg flacaii, iar noaptea barbatii.

Colindele poarta prin veacuri cuvantul tainic al Nasterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si religios al
poporului roman.

Bucuria colindului este nemarginita. De cum se lasa seara, copiii se aduna si pornesc colinda. Chiar daca ninge
sau este ger de crapa pietrele, micutii se aduna in cete si pornesc pe ulitele satului ca sa vesteasca Nasterea
Mantuitorului. Asa se obisnuieste de mii de ani,ca la Craciun sa se mearga cu colindul dupa un anumit
ritual.Astfel bunicii isi poarta nepotii in carca si nu uita sa ia cu ei si un bat ca sa isi faca drum prin zapada si sa
se apere de caini. Inainte sa plece de acasa copiii primesc traistute cusute de mana din panza in care aduna
nucile, covrigii si merele.

Gazdele care isi primesc colindatorii isi deschid atat portile sufletului cat si portile caselor din care ne imbie un
miros dulce de mere,colaci calzi si bomboane... precum si mirosul bradului proaspat impodobit.

Colinda a reusit sa se pastreze pana in zilele noastre marcand din Ajun si pana in a treia zi de Craciun viata
spirituala a comunitatii. In unele zone ale tarii cum ar fi zona Bihorului colindatorii sunt insotiti de Turca, o
infatisare fantastica a Caprei, cu dublu rol, de a aduce prosperitate si de a alunga spiritele rele. In Bihori flacaii
sunt invitati in case unde canta superbe cantari: colinde de batrani, colinde pentru gazde, colinde dedicate
agricultorilor, pescarilor, vanatorilor, glorificand aceasta eschidere catre intelegerea muncii omului nu numai ca o
activitate trudnica ci si ca pe o expresie a rugaciunii. De aceea colinda este cantarea catre Dumnezeu,este
cantare pentru munca omului, este concretizarea verbala a tot ceea ce tine de nivelul, de sperantele oamenilor.

Se spune ca la Craciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude aude rugaciunea omului corect, aude sufletul
curat care este purificat in timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clementa pentru munca
lui si sprijin pentru indeplinirea dorintelor.
In timp ce feciorii intoneaza colindele, Turca realizeaza un dans frenetic, harjoneste femeile si fetele. Alaturi de
Turca, in sudul tarii, se regaseste Brezaia care aduce in atentie tot simbolismul Caprei. Colinde precum: Steaua
sus rasare, Trei magi de la rasarit, O ce veste minunata, O brad frumos, Florile dalbe, Buna dimineata la
Mos Ajun, sunt colinde care amintesc de nasterea Domnului si de bucuria omenirii la auzirea vestii.

Colindatul atat la tara cat si la oras a ramas o sarbatoare a comunitatii,a copiilor si tinerilor care colinda ca si a
celor care primesc colindatori rasplatindu-i cu daruri si contribuind astfel la pastrarea datinilor stravechi.

Colindatul
In Ajunul Craciunului incep colindele. In unele zone ale tarii (sate din Suceava mai ales) dimineata pornesc copiii
la colindat inainte sa se lumineze pentru ca Nasterea Domnului s-a petrecut in taina noptii, in prezenta
animalelor, a stelelor, a pastorilor si a ingerilor.

In alte parti copiii merg in fapt de seara. Exista multe sate in care dimineata vestesc Nasterea lui Iisus copiii mici,
seara misiunea este preluata de flacai de 17-18 ani sau de adulti (barbati tineri sau perechi casatorite), iar in
Gorj se aduna seara la capatul satului multa lume(in special copii si batrani) si toti pornesc la colindat ca un
singur grup.

In partile Ardealului colindul incepe dupa Sfanta Liturghie din prima zi de Craciun si se desfasoara pe parcursul
celor trei zile de sarbatoare.

Se colinda la poarta, in curte sau la fereastra. Prin unele locuri este primit in casa sa colinde oricine ar veni. Copiii
din Salaj si Hunedoara colinda la fereastra iar tinerii si perechile casatorite in casa. In cele mai multe sate ale tarii
necunoscutii colinda in curte sau la fereastra iar rudele si prietenii in casa. In Liteni Suceava se colinda la
fereastra, iar identitatea colindatorilor este dezvaluita dupa terminarea colindului.

Ca rasplata pentru vestirea Nasterii Colindatorii primesc diferite daruri: colaci, mere, nuci si mai nou bani. Atunci
cand colindatorii sunt flacai sau adulti se imparte si bautura.

In Lisa Brasov feciorilor si batranilor li se dadea cate un colac mai mare si copiilor un colac mai mic, tot facut in
casa. Colacul mare se numea covrig. Pe masa se afla bautura si prajitura, un fel de cozonac. Se bea din sticla.
Feciorii strangeau atatia colaci, ca nu mai puteau sa-i care si-i lasau la o casa. Apoi treceau pe la trei, patru case,
unde ramasesera colacii si luau o caruta de colaci. In special la casele cu fete mari se faceau colaci mai mari si
mai frumosi. Feciorii si batranii vindeau colacii, feciorii in ziua de Craciun, iar batranii a doua zi. Se alegea o
anumita casa, unde se licitatu colacii. Aveau un sef care-i conducea pe feciori si el ii dadea; la fel batranii. Cu
banii stransi feciorii plateau lautarii pentru seara de Anul Nou, unde era bal. Batranii dadeau banii stransi biericii.
Sau tot in Ardeal, la Capusu de Campie Mures se da Craciunul un colac cu flori de paine; muzicantul primea
carnati si carne de porc

Indiferent de momentul si grupul cu care se merge la colindat, este importanta participarea deoarece multi cred
ca mergand la colindat (ei sau macar cineva din casa) le va merge bine tot anul. In aceeasi masura se crede ca
primind colindatorii anul va fi bogat si cei din casa vor fi sanatosi. Sunt multe casele in care primul colindator sau
musafir asteptat este un baiat/barbat ca sa le mearga bine tot anul.