CREAȚII MUZICALE SPECIFICE PRECLASICISMULUI

(BAROCULUI)

Termenul baroc a fost împrumutat de către muzicologie pentru a desemna creaţia

muzicală a secolului al XVII – lea şi prima jumătate a secolului al XVIII – lea.
Secolul al XVII – lea în muzică:
CRACTERISTICI:
- armonia – o ştiinţă cu principii severe. Compozitorul notează vocile externe (melodia şi basul).
- muzicienii sunt împărţiţi în antici şi moderni. Întrepătrunderea muzicii cu dansul şi poezia
ducând la apariţia noului gen: dramma per musica.
- o dată cu opera apare oratoriul, cantata (genuri simfonice mai mici ca dimensiune).
- creaţia instrumentală trece printr-un proces de cristalizare. Genuri reprezentative: suita,
sonata, concerto grosso.
- muzica improvizatorică: preludiul, fantezia, toccata şi ricercari – se va dezvolta riguros în
acest secol.
În această perioadă își desfășoară activitatea: Johann Sebastian Bach și Georg
Friedrich Händel, Antonio Vivaldi și Domenico Scarlatti, Jean Philippe Rameau etc.,
- creația lor se caracterizează prin concizie, claritate, simplitate.
- muzicologii au acceptat denumirea de preclasicism (baroc).
Este epoca marii diversificări a muzicii, a cristalizării noilor genuri instrumentale și
orchestrale și a desăvârșirii muzicii vocal – instrumentale.

Melodia în structuri armonice

Armonia este un element al muzicii care are rolul de a îmbogăţi şi de a amplifica opera
de artă muzicală. Oferă creatorului şi interpretului posibilitatea de a exprima cu maximum de
plasticitate, cele mai variate idei şi sentimente umane.
Armonia se referă la „înveşmântarea” melodiei, prin utilizarea simultană a două sau mai
multe „voci”. Această înveşmântare a melodiei are un caracter: polifonic (fiecare voce execută
o melodie şi un ritm bine conturat) sau poate avea un caracter omofonic (vocea care intonează
melodia – vocea principală – se evidenţiază, în timp ce celelalte voci au rol de acompaniament).
Unii teoreticeni consideră că armonia este cel de-al treilea element de bază al muzicii
după ritm şi melodie.
Armonia se dezvoltă odată cu teoretizarea tonalităţilor majore şi minore. Te poți folosi
de armonie la acompanierea unei melodii. Pentru a ne folosi de armonie trebuie să cunoaştem
acordurile tonalităţilor. Acestea pot fi majore sau minore:
 Exemplu: GAMA DO MAJOR

Treptele principale – I, IV, V = acorduri principale

Treptele secundare – II, III, VI, VII = acorduri secundare

Acest element muzical (armonia) este foarte bine evidenţiat în coralele lui J. S. Bach.
Audiție: Coral ”Wenn ich einmal soll scheiden” din Patimile după Matei – Johann
Sebastian Bach
https://www.youtube.com/watch?v=8v9gpKli4rM

CORALUL

CORALUL este un cântec religios apărut din Reformă şi dezvoltat îndeosebi în ţările
germanice. Pune bazele tradiţiei muzicale lutherane inspirându-se din fondul popular german,
dar şi din cântecul gregorian.
Istoria coralului începe cu Reforma, adică la îceputul secolului al XVI – lea. (Luther
este primul compozitor care ar fi compus în preajma anului 1520 vreo 40 de corale).
La origine, coralul este un cântec simplu a cărui structură muzicală este identică cu
structura textului. (La fiecare oprire marcată de text, melodia este marcată de o oprire prelungită
numită: fermat). Melodia este uşor de reprodus şi de reţinut. Limba utilizată rămâne germana
dar sursa de inspiraţie rămâne latina.
În timpul secolului XVII, coralul devine sistematic polifonic la 4 voci, iar sub această
formă J. S. Bach îl duce la apogeu.
Compozitori care au scris corale: JOHANN WALTHER; DIETRIH BUXTEHIDE;
JOHANN PACHELBEL, etc..(germani)
În versiunea instrumentală, coralul este încredinţat orgii. J. S. Bach a scris numeroase
corale dintre care 200 pentru orgă. CESAR FRANCK scrie „3 corale pentru orgă” care nu sunt
inspirate din repertoriul melodic protestant.
 Audiție: Jesu, meine Freude (Iisus e bucuria mea)– Johann Sebastian Bach
https://www.youtube.com/watch?v=XVa3nR-2bVc

CANTATA

CANTATA BAROCĂ

Apare la începutul secolului al XVII, denumirea cantatei fiind atestată în anul 1620.
În vremea lui J. S. Bach, cantata religioasă, formă eminamente lutherană, executată după
citirea Evangheliei, ilustrează slujba duminicală şi câteva sărbători religioase. Se scriau
aproximativ 59 de numere pe an (sarcină de compoziţie enormă cu care mulţi din muzicienii de
biserică au trebuit să se acomodeze. Printre ei se numără şi Heinrich Schütz – „Cantiones
sacrae”).
Dacă Germania a produs cantate în cantităţi uriaşe nu putem spune acelaşi lucru despre
celelalte naţiuni.
Din punct de vedere formal, cantata este alcătuită din mici piese, piese în care alternează
aria, ansamblul (mai ales duo şi trio) şi corul. În mod excepţional lucrarea poate fi încredinţată
doar corului: „Cantata de Paşti – J. S. Bach”.
Cantata este destinată bisericii şi concertului (dar nu teatrului)
Există şi o cantată profană (ca tip): Însuşi Bach a scris „Cantata Cafelei - 1732”. Este o
lucrare lirică de mică amploare (există un subiect insipid, unul sau doi protagonişti, o simplă
alternanţă de recitative şi arii cu acompaniament de orchestră).

Audiție: Arie din Cantata Cafelei – Johann Sebastian Bach

https://www.youtube.com/watch?v=s4PpNlO_ZCs

COMPOZITORI:
J. S. Bach – cca 300 cantate dintre care 250 păstrate; Jean – Philippe Rameau – cantate
profane; W. A. Mozart – cantate masonice; Alessandro Stradella – 600 cantate; Luigi Rossi
– cca. 345 cantate, Giacomo Carissimi – cca. 145 cantate, etc..

Audiție: Coralul ” Jesus bleibet meine Freude” (Iisus, bucuria dorinței omului) din
Cantata nr. 147 ” Herz und Mund und Tat und Leben” (Inima, gura, fapta și viața) –
Johann Sebastian Bach
https://www.youtube.com/watch?v=d9EN27Zh_vg
 Neglijată în perioada clasicismului, cantata apare in secolul al XIX – lea ca un gen
academic şi îşi recapătă vigoarea în secolul al XX – lea.
Ex: BELA BARTÓK – „Cantata profană”
WEBERN – „Cantatele op. 29 şi op. 31”
HONEGGER – „Cantata de Crăciun”.

ORATORIUL

ORATORIUL – este o lucrare vocal – simfonică de mari proporții, scrisă pentru soliști,
cor și orchestră, având la bază un libret cu un subiect religios sau profan, dar lipsit de mișcare
scenică, decoruri și costume..
Deși născut în Italia, oratoriul nu va cunoaște aici apogeul. În timp ce Franța cultivă
marele motet, țările germanice se bazează pe o solidă și dublă tradiție – a Bibliei și a Reformei
– pentru a ajunge la punctul culminant al oratoriului în prima jumătate a secolului al XVIII –
lea. Cei doi artizani majori ai oratoriului rămân: Johann Sebastian Bach și, mai ales Georg
Friedrich Händel.
Johann Sebastian Bach a gândit genul ca pe o succesiune de cantate. De exemplu
”Oratoriul de Crăciun” înlănțuie șase cantate.

Audiție: Finale din Oratoriul de Crăciun – Johann Sebastian Bach

https://www.youtube.com/watch?v=j4wCT47i-ck

Toate marile oratorii ale lui Georg Friedrich Händel sunt străbătute de suflu epic, bogăția
melodică și ritmică, zugrăvirea emoțională a pasiunilor servind un ideal dramatic de o forță
până atunci necunoscută.
Dintre cele 22 de oratorii ale sale amintim: Samson, Iuda Macabeul, Acis și Galatheea,
Israle în Egipt și Messias. Corurile ocupă un loc preponderent în oratoriile lui Händel și reflectă
– în general – suferințele și speranțele poporului evreu (Israel în Egipt) sau aspirațiile lui către
libertate (Iuda Macabeul).
Audiție: „Oratoriul – Messias” – Alleluia – Georg Friedrich Händel
https://www.youtube.com/watch?v=VI6dsMeABpU

APLIC!
Care este deosebirea dintre cantată și oratoriu?
DE REȚINUT!

CORALUL

- Gen al muzicii religioase

- Scris pe patru voci
- Melodie simplă plină de expresivitate
- Ritmica, foarte puțin variată (note egale și lungi)
- Atmosferă meditativă

CANTATA
- Compoziție muzicală scrisă pentru soliști cor și orchestră
- Caracter solemn sau liric
- Alcătuită din arii, coruri, numere (momente instrumentale orchestrale )
- Destinată a fi cântată în concert
- J. S. Bach – peste 250 de cantate

ORATORIUL
- O lucrare vocal simfonică de mari proporții
- Pentru soliști, cor și orchestră
- Are la bază un libret (religios sau profan)
- Lipsit de mișcare scenică, decoruri și costume.
- Georg Friedrich Händel – 22 oratorii