Colindul. Schiţă de curs.

Colindul este o categorie a muzicii rituale. El se execută exclusiv în corpul unei practici legate
de solstiţiul de iarnă: colindatul. Ritualul celebrează moartea şi renaşterea timpului şi a naturii -
echivalate treptat, în decursul secolelor, cu Naşterea Mântuitorului. Colindatul de Crăciun este un
exemplu tipic de ritual pre-creştin asimilat de creştinism, după o lungă perioadă de « negocieri »
cu biserica.
Colindatul este ritualul, iar colindele sunt piesele muzicale care se execută în cursul său.
Funcţiile colindatului (inclusiv ale colindului):
- A alunga spiritele malefice acumulate de Timpul cel vechi (funcţia de exorcizare). Fapt
care explică de ce colindatul (şi, în general, toată perioada dintre Crăciun şi Anul Nou)
este « punctat » de strigăte, bubuitul tobelor, pocnete de bici şi (în vremurile mai vechi)
de împuşcături.
- A asigura sănătatea, prosperitatea şi fertilitatea gospodăriei/persoanei colindate (funcţia
de propiţiere).
- A reconfirma solidarizarea comunitară (funcţia de solidarizare comunitară). În sate,
această ultimă funcţie este importantă şi explicită.
Colindatul în sate
Colindă cetele : de copii, feciori, « nevăstoi », bătrâni sau cete mixte de tineri (ultima situaţie
tinzând în ultima vreme să devină uzuală). Colindă în ordinea enunţată mai sus, începând din
dimineaţa de Ajun. În anumite momente ale nopţii, cetele colindă simultan, deşi în spaţii diferite.
Colindatul de azi este puternic afectat de emigrarea tinerilor în Occident.
Colindele se mai pot cânta în primele zile de Crăciun, în casele din sat sau în casele rudelor şi
prietenilor din satele vecine.
Pregătiri prealabile pentru colindat : Organizarea cetelor de feciori, repetiţiile (întâlnirile de
seara de după Sf. Nicolae). (Aici descrieri ale evenimentelor.)
Cum se cântă colindele: în unison (monodic) sau antifonic, adică executate de două, trei sau
patru grupuri mai mici de colindători aparţinând aceleeaşi cete. Se cântă cu glas aspru, în forţă
(din răsputeri) şi fără nunaţe. În cazul în care colindătorii sunt însoţiţi de muzicieni, se cântă
monodic şi cu acompaniament omofon.
Obligaţiile colindătorilor: a colinda fiecare casă din satul sau cartierul ce le revine în urma
deciziei comune luate de toate cetele satului.
Colindele sunt cântări personalizate. Pentru fiecare casă, colindătorii aleg colindul cel mai
potrivit gazdelor: de copii mici, de fată, de fecior, de gazde (nespecific), de agricultor/pescar/
cioban / vânător/preot/ primar, de mort…
Unde se cântă colindele: la poartă, fereastră, în casă, pe drum (Juni cu juni se întâlniră…).
Ce se întâmplă pe străzi şi în casele oamenilor de la sate (Aici descriere. )
Versurile colindelor
- În colindele de strat vechi: legende populare, fără legătură cu mitologia creştină şi deseori
chiar fără evocarea finală a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a pruncului Isus.
- În colindele de strat nou: versurile se raportează direct şi pe tot parcursul lor la mitul
creştin al Naşterii Miraculoase.
Colindele satului tradiţional de pe la începutul secolului XX: Fiecare sat avea în repertoriu 30-
40 de piese-colinde pe care azi le numim « de strat vechi », din care ceata/cetele de colindători le
alegea/u pe cele potrivite cu fiecare casă colindată. Majoritatea conţineau eventual sumare
referiri (finale) la mitologia creştină.
Colindele din satul recent : Azi, în cazurile fericite, un sat mai retine maximum 7-8 colinde.
Unele dintre ele sunt, de fapt, cântece de stea, de factură occidentală, preluate de la oraş, în care
tematica religioasă este dominantă, dacă nu exclusivă. Regiunile în care mai există încă colinde
de strat vechi (uneori alături de cele de strat nou): partea răsăriteană a Câmpiei Dunării (Ialomiţa,
Brăila, Buzău), sudul Moldovei, Dobrogea, Hunedoara, Ţara Loviştei. Izolat şi în alte ţinuturi.
Despre Jocul din prima zi de Crăciun, cu care se încheie colindatul iar cetele de feciori îşi încheie
misiunea : descriere.

Colindatul la oraş
Colindele oraşului, execuţia lor. Majoritatea celor care circulă sunt cântece de stea, adică
melodii de tip occidental cu versuri ţintite către Naşterea Mântuitorului. Doar câteva sunt
preluate din mediul rural. La oraş colindele sunt executate cu glas domol, uneori chiar edulcorat
(spre exemplu în casă). Pentru oamenii instruiţi, colindele înregistrate de Madrigal au devenit
exemplare, deşi acestea sunt net distanţate de colindele rurale. În concertele de colinde se cântă
cu nuanţe.

Structura muzicală a colindului

O strofă repetibilă, alcătuită din 2-4 fraze muzicale. Între fraze sunt inserate deseori refrene:
regulate vs neregulate ; mai lungi (mai multe versuri) sau mai scurte (un vers sau câteva silabe,
cu sau fără sens). EX. 1 : COLINDUL ZORILOR DIN FĂGĂRAŞ. EX. 2 : COLINDUL DIN
ALEXENI, IALOMIŢA, CU REFREN SCURT ; EX. 3 COLIND DIN HUNEDOARA, CU
REFREN SCURT
Stiluri muzicale istorice ale colindelor: vechi (conţinând colinde posibil pre-creştine), modern:
quasi-occidental : 3-4 fraze egale şi simetrice bazate pe cvadratură, ritm divizionar. EX. 4 :
VIFLAIMUL DIN MARAMUREŞ
Pentru înţelegerea structurii colindelor, este necesară înţelegerea următoarelor:
- sistemul metrico-ritmic giusto silabic, care subîntinde majoritatea colindelor
- fraza muzicală a colindului (echivalent al versului cântat)
- structura refrenului regulat/neregulat (mai scurt sau mai lung), care intersectează sau încheie
unele melodii de colinde.
Considerate arhaice, mai interesante muzical şi mai valoroase artistic, colindele au atras atenţia
unor compozitori precum: Béla Bartók, Sabin Drăgoi şi mulţi alţii (Tudor Jarda, Adrian Pop…).
Aceştia au armonizat sau compus colinde pentru coruri.
De notat că variabilitatea melodico-ritmică – coordonată esenţială a muzicilor orale din România
– este relativ limitată în cazul colindelor. Una din explicaţii: absenţa quasi-totală a ornamentelor,
rigoarea ritmică conferită de sistemul ritmic subiacent (giusto silabic).
Alte practici rituale importante legate de înoirea timpului:
- teatrul popular cu măşti: Viflaimul, Irozii, Turca, Ursul, Capra…
- Pluguşorul
Practicile diferă de la o regiune la alta, uneori chiar de la o localitate la alta. În oraşe, ţărani din
diferite regiuni exportă/importă practicile locale la oraşe, pentru divertismentul citadinilor. (Vezi
micile fanfare moldoveneşti însoţite de mascaţi care străbat an de an Bucureştiul.)
Întrebări pentru studenţi: Cine a cules colinde ? Cine a armonizat colinde ? Cine a prelucrat
colinde ? Cine a folosit melodii de colinde în vreun alt mod ?
Bibliografie

Bartók, Béla, 1923. Melodien der Rumänischen Colinde. München: Dreimasken Verlag
Bartók, Béla, 1966. Ethnomusikologische Schriften. Faksimile-Nachdrucke. II. Volksmusik des
Rumanen von Maramureş. Budapest: Editio Musica Budapest
Bârlea, Ovidiu, 1969. « Colindatul în Transilvania ». Anuarul muzeului Etnografic al
Transilvaniei. Cluj
Drăgoi, Sabin, 1925. 303 colinde cu text şi melodie, culese şi notate de Sabin V. Drăgoi.
Craiova: Scrisul Românesc s.a. Atenţie: există şi reeditări relativ recente ale volumului.
Herţea, Iosif, 1999. Romanian Carols. Bucharest: The Romanian Cultural Foundation Publishing
House
Haplea, Ioan, Ioan Ştefan Haplea, 2004. Construcţie şi deconstrucţie în textul muzical popular
românesc. Colinda transilvăneană. Cluj Napoca: Arpeggione