Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Obiceiuri, credințe și tradiții la

Praznicele Împărătești
- Învierea, Înălțarea și Schimbarea la Față -

Student, Coordonator,

Ilie Rareș Prof. Dr. Bolocan Carmen - Maria

Iași - 2020
 Învierea Domnului

Obiceiuri de Paşte în regiunile României

Ca orice mare eveniment creștinesc sărbătorit în țara noastră avem și de această dată
obiceiuri moștenite din vremuri străvechi, în funcție de regiune:

În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită
de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi că a doua zi să dea un ospăţ,
adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât „hoţii”, cât şi „păgubaşii”. Dacă aceia care au
încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul 1.

Probabil cel mai de notorietate obicei e cel din zona Transilvaniei, cunoscut sub numele de
„stropit”. Potrivit acestuia – preluat de la maghiari – băieţii merg în familiile în care există o fată sau
mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”. „Stropitul” este păstrat şi azi şi
reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii, şi, în fond, de distracţie 2.

În Ţara Bârsei, în jurul Brasovului, se face o petrecere care adună întreaga comunitate –
obiceiul Junii Brasovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de
colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui
Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este
aruncarea buzduganului3.

În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a

credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică,
credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în
aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucăţele din coşul pascal. În faţa fiecărui
gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet
ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul:
seminţe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alunga secetă), sare (ce va fi păstrată pentru a
aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru că rodul graului să fie
bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează
pasca, şuncă, brânză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfecla roşie cu
hrean, şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continua în familie 4.

Un foarte frumoas obicei se păstrează în Maramureş, zona Lăpuşului. Dimineaţa în prima zi

de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului.
Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează
gospodarilor „Sărbători fericite!”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un
băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului 5.

1
Antoaneta Olteanu, Spațiul și timpul în tradițiile românești, ed. Paideia, București – 2018, p.67.
2
Ibidem, p. 67.
3
Ibidem, p. 68.
4
Ibidem, p. 69.
5
Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, ed. Elion, București – 2003, p.84.
 La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă
roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc
miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai
norocos este gospodarul al cărui cocos canta primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va
fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci 6

Tradiții de Paște în unele zone din România

În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi,
fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se
include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continua masa cu
friptură de miel7.

În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă
neîncepută. Cu această apă se spala pe fată în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa
cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii
trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a
îşi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu 8.

În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ouă roşu şi unul alb
într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să şi clătească fata cu apă şi să şi atingă
obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii. O altă tradiţie de pe malurile Prutului cere ca
oul de Paşti să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum 9.

Credințe și Superstiții de Paște:

– La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol
purificator.

– În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion,
viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să
lucrezi câmpul.

– Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale,
supărări.

– În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei
avea vederea buna în restul anului.

6
Antoaneta Olteanu, op. Cit, p. 71.
7
Ibidem, p. 71.
8
Ibidem, p. 72.
9
Ibidem, p. 72.
– Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou
roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului
în toate.

– În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.

– Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele
peste an.

– La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe
parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.

– Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întâlni în lumea cealaltă.

– Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

– De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag, ca o protecţie pentru casă.

– Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

– De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă
acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.

– Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând
direct în rai.

– Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.
 Înălțarea Domnului

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului apare la Eusebiu din
Cezareea, in lucrarea “Despre sarbatoarea Pastilor”, din anul 332. Pe atunci, sarbatoarea era
celebrata odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al
IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului
Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru
totdeauna in calendarul bisericesc10.

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001,
sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala
bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor
eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta,
libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului 11.

Obiceiuri populare de Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această

sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună
cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâu, dar şi caii, care, pedepsiţi
pentru lăcomie, primesc acum iertare...

Obiceiuri de Înălţarea Domnului

Timp de patruzeci de zile după Învierea Sa, Domnul Hristos a rămas cu ucenicii Săi,
învăţându-i şi pregătindu-i să devină propovăduitori iscusiţi ai Evangheliei. Apoi, S-a înălţat
la cer, promiţându-le că Îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care S-a pogorât
asupra ucenicilor la zece zile după plecarea Sa. Joi, în a şasea săptămână de la Sfintele Paşti,
Biserica sărbătoreşte Înălţarea la cer a Domnului Hristos.

Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulţi obişnuiesc să ţină trei zile de
sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de
post.

Sunt locuri în care aceste zile sunt numite, amuzant, „Bălţatele“, pentru că oamenii
s-au obişnuit să muncească miercuri dimineaţă, începând sărbătoarea abia de după-amiază,
iar vineri după prânz să lucreze. De aceea sunt „bălţate“, căci au şi părţi de sărbătoare, şi
părţi de zile de lucru! De Bălţate nu e bine să munceşti, ai voie doar să culegi ierburi de
leac12.

10
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgică Generală I, Ediția a III-a, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați – 2002,
p. 124.
11
Ibidem, p.124.
12
Ion Ghinoiu, op. Cit., p. 102.
 Prin Banat sau în Ţara Haţegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălţare. E o
sărbătoare la care participă toţi oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părţi sau
prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea
sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi „rugă!“. După slujbă, are loc o procesiune pe
câmp, prilej cu care se sfinţesc recoltele. În unele locuri, se ocoleşte satul cu lanurile, apoi
oamenii merg şi în pădurile din jur. Împodobirea cu flori şi spice verzi de grâu a bisericilor şi
a caselor nu este doar un obicei frumos: mulţi cred că astăzi se sfinţesc holdele şi fânul 13.

Ca de obicei, gospodinele sunt cele mai ocupate, deoarece trebuie să facă curăţenie,
să gătească şi, în ajun, să anine leuştean la porţi şi ferestre, ca să apere gospodăria de
strigoi. Strigoi acum, înainte de Înălţare? Păi aşa credeau oamenii, că, odată cu Domnul, se
înalţă la cer şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există
pericolul ca unii să rătăcească drumul! De aceea, gospodinele pregătesc bucate pe care le
dau de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde,
să nu se întoarcă din cale şi să devină strigoi14.

Se poartă Frunze de nuc la brâu. Se taie par din varful cozilor de la vite si se ingroapa
intr-un furnicar, spunandu-se: “sa ne dea Dumnezeu atatia miei si vitei cate furnici in
furnicar!” Nu se mai cultivă nimic după această sărbătoare. în vechime, ziua de Ispas era una
a soroacelor, a încheierii diferitelor afaceri. Pentru că data sarbatorii variaza de la an la an cu
un numar mare de zile, sensul a devenit peiorativ: a nu da înapoi ce ai împrumutat, a amana
până la Paștele Cailor, până la Sfântul Așteaptă (a nu te ține de promisiune) 15.

Paştile cailor

Ei, dar nu numai oamenii se bucură acum, ci şi caii! Ei au fost pedepsiţi de Maica
Domnului, se spune, pentru lăcomie.

Spun legendele că Maica Domnului, după ce L-a născut pe Domnul Hristos, neavând
unde-L pune, L-a înfăşat şi L-a pus în ieslea lui Crăciun, lângă cai şi boi. Boii au mâncat cât au
mâncat, apoi, săturându-se, s-au culcat şi au prins a rumega. Dar caii, lacomi, au mâncat nu
numai fânul din iesle, ci şi pe cel sub care Maica Domnului îl ascunsese pe Domnul Iisus, ca
să nu-l găsească Irod. Mâhnită, Maica Domnului le-a menit ca, într-un an, să nu se mai
sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas. Astfel că oamenii au
numit ziua Paştile cailor, dar, pentru că o oră nu înseamnă mare lucru, „la Paştile Cailor“ a
ajuns să însemne, în viaţa de zi cu zi, „niciodată“... 16

13
Ibidem, p. 104.
14
Ibidem, p. 105.
15
Ibidem, pp. 105 – 106.
16
Ibidem, p. 107.
 Schimbarea la Față

Această sărbătoare este prăznuită pe data de 6(19) august și este privită și ca

începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea
începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față mai este numită în popor și
Obrejenia, OBREJENIE,Pobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavonă,
“obrejenie” semnificând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din
slavonă, de la verbul popular „a probazi”, semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în
limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis
(Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste
sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos17.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se
deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Cei care nu țin această
sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală
haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț. Femeile însărcinate, dacă vor ține
această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele nu-i bine
să se spele în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.
Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se
spune că vor muri până la sfârșitul anului18.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă

dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că
așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii. Oamenii care se roagă în această zi să
scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.), sigur va fi vindecat. În această perioadă se
sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică
prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor
sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă
pomană în amintirea și pentru sufletul acestora19.

Din 6 (19)august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum
înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se
pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării
la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb,
dacă plouă toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii
Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori 20.
17
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. Cit., p. 162.
18
Antoaneta Olteanu, op. Cit., p. 97.
19
Ibidem, pp. 98 – 99.
20
Ibidem, p. 99.
 Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De
acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și
ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși
încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și
se spune că sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile. O veche superstiție
spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin
să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că
este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim
drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea
berzelor21.

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelență

sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului nostru trecător la bunătățile
veșnice care sunt mai presus de fire.

21
Ibidem, p. 100.
 Recenzie Carte

Am adus spre prezentare o operă pe care am savurat-o în această vară. Aceasta

cuprinde un univers cu totul aparte, diferit față de tot ceea ce credeam că știm despre
credință în general și despre ceea ce presupune sfera tradițiilor și a superstițiilor.

Opera în sine se numește Religie fără stress – Nici toate ale popii și îl are drept autor
pe dl prof. conf. WILHELM TAUWINKL de la facultatea de Teologie Romano – Catolică a
Universității București. Cartea a fost publicată în 2019 la editura Humanitas – București.

Opera își propune să fie un catehism care iese din tiparul predefinit al unui catehism
clasic. Abordează teme referitoare la credință și le tratează într-o manieră ce ar putea sminti
pe multi, de aceea eu nu aș recomanda-o decât celor initiați în dogme. Pentru aceștia poate
fi un real câștig, întrucât oferă un nou punct de vedre ce ne-ar putea lărgi orizontul
înțelegerii tainelor dumezeiești. Referitor la tradiții autorul indică partea benefică a
acestora, dar îi sancționează pe cei care le înlocuiesc cu credința.