Tradiţii şi obiceiuri locale de Paşte şi Florii

Cea mai mare şi mai îmbucurătoare sărbătoare de-a lungul

anului este Paştele. Întâi de toate, Paştele este o sărbătoare a
Luminii. Acea Lumină vestitoare a noii vieţi a lui Iisus este
ajutorul şi speranţa tuturor celor care cred în ea şi o cinstesc cu
evlavie. Duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor
ca şi Duminica Floriilor, este cea mai importantă sărbătoare ce
vesteşte Sfintele Paşti, rememorând Intrarea Mântuitorului Iisus în
Ierusalim care a fost întâmpinat de mulţimile strânse la porţiile
cetăţii cu ramuri de finic şi cântări de bucurie.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, în
care oamenii locului urmează tradiţia punând la poarta casei o
creangă de sîngiorz tăiată doar de mâna unui bărbat. Creanga de
sîngiorz simbolizează bogăţia şi renaşterea naturii, având rol în
protejarea casei şi a gospodăriei. În dimineţa de Florii, oamenii
strâng ramuri de salcie înmugurită pe care le leagă cu snopi şi merg
cu ele la biserică pentru a fi sfinţite de preot. Localnicii prăznuiesc
Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie. După
terminarea slujbei, ramurile de salcie sunt puse la loc de cinste la
sfintele icoane şi păstrate peste an. Un obicei băbesc de-al locului
păstrat şi în ziua de azi face referire la aceste ramuri pe care sătenii
le folosesc pentru a ajuta pomii să rodească şi pentru a opri
grindina ce urma a face pagube în culturile agricole. De asemenea,
mamele şi bunicile le folosesc pentru vindecarea diferitelor boli; în
trecut babele încingându-se cu aceste ramuri pentru a scăpa de
durerile de spate. Sărbătoarea Floriilor deschide săptămâna cea mai
importantă pentru pregătirile de Paşte, numită Săptămâna Mare,
precum şi Săptămâna Patimilor, de după cele patruzeci de zile de
post. Încă din prima zi a săptămânii, femeile încep a deretici prin
casă, să văruie pomii, să măture curţiile, să spele, pentru ca totul să
strălucească de curăţenie. Oamenii locului întâmpină Învierea
Domnului prin post şi rugăciune. Joia Mare este ziua în care
gospodinele prepară cele mai importante copturi pascale: cozonacii
cu mac şi nucă, plăcintele şi pasca- cea mai importantă coptură
tradiţională a Paştelui. Aceste mâncăruri sunt nelipsite de pe masa
de Paşte. Gospodinele urmează tradiţia înroşind ouăle în această zi,
întrucât obiceiul spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică
tot anul. Încă se mai găsesc prin părţile locului femeii ce mai
înroşesc ouăle cu coji de ceapă, cu sunătoare sau cu flori de tei şi
pentru a le face să strălucească, ouăle sunt şterse cu untură sau
slănină. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele vărsat de
Iisus. De asemenea, dis-de-dimineaţă copii îsoţiţi de bunici sau
părinţi merg la biserică pentru a se spovedi, urmând ca în Noaptea
de Înviere să primească Sfânta Împărtăşanie. Din Joia Mare şi până
în ziua de Paşte nu se mai trag clopotele la biserică, ci doar se
toacă. De altfel, din Joia Mare şi până în Joia din Săptâmâna
Luminată femeile nu au voie să spele rufe şi nici să coase. În seara
deniei celor doisprezece Evanghelii, credincioasele prezente la
slujbă iau un fir roşu pe care-l înoadă la fiecare îngenunchere
punându-şi o dorinţă. Tradiţia spune că pe parcursul anului când
una dintre cele doisprezece dorinţe a fost îndeplinită nodul se
desface. În această zi se întâlneşte obiceiul de a se împărţi căni,
colaci şi apă ce sunt date peste mormânt celui ce urmează a le
primi, aceasta fiind o zi specială de pomenire a celor adormiţi. În
ultima zi din postul Paştelui, numită şi Vinerea Neagră, oamenii
locului ţin post negru până la apusul soarelui pentru iertarea
păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul. Tradiţia locului
spune că cei ce nu ţin post negru, nu trebuie să pună în mâncare
oţet, deoarece Mântuitorului i s-a dat să bea oţet după ce a fost
biciuit. În fiecare seară, începând cu Duminica Floriilor şi până în
Vinerea Mare, la biserică se oficiază cunoscuta Denie. Vineri seara
are loc o slujbă cu totul deosebită la care întreaga suflare a satului
merge la biserică, fiind seara în care se cântă Prohodul. Obiceiul
floriilor aduse de către credincioşi este însoţit de trecerea pe sub
masă unde floriile sunt aşezate pe Sfântul Epitaf. După cântarea
Prohodului se înconjoară biserica de trei ori, toţi credincioşii având
în mână o lumânare aprinsă pe care o vor folosi şi în Noaptea de
Înviere. Cifra trei reprezintă cele trei zile petrecute de Hristos în
mormânt. După ce se face ocolul bisericii de trei ori, oamenii trec
pe sub Sfântul Epitaf pentru a intra în biserică unde preotul împarte
florile aduse de credincioşi. Lumânarea cu care s-a înconjurat
biserica este ţinută aprinsă până acasă unde se va face înconjurul
casei tot de trei ori pentru a o feri de rele pe tot parcursul anului.
Conform vechii tradiţii a locului aceste florii sunt puse la icoane,
iar fetele le aşează sub pernă pentru a-şi visa alesul. Un obicei ţinut
dintotdeauna în Sâmbăta Mare este sacrificiul mielului, din carnea
căruia gospodinele pregătesc mâncăruri tradiţionale precum drobul
şi friptura de miel. Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte
cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică. Oamenii merg la
biserică cu lumânarea pe care au avut-o în seara Prohodului, cu
haine noi şi cu inima curată că vor aduce în casele lor Lumina de
Paşte. În Noaptea de Înviere toată suflarea creştină se adună în faţa
bisericii, aşteptând cu credinţă Lumina. De fiecare dată, această
sărbătoare este la fel de impresionantă, strângând laolaltă familiile
în momentele ce vestesc biruinţa vieţii asupra morţii. Când
orologiul bate miezul nopţii, preotul aprinzând de la candela de
deasupra sfintei mese o făclie mare iese cu ea prin sfintele uşi şi o
înalţă cu ambele mâini, rostind cu glas tare „Veniţi de luaţi
lumină!”, iar oamenii locului iau Lumină din Lumină, spun
„Hristos a înviat!” şi răspund „Adevărat a înviat!”. Primind-o, o
aduc în casele lor cu credinţa că îl aduc pe Iisus. Sătenii păstrează
tradiţia, ţinând lumânarea pe care o aduc de la biserică în noaptea
de Paşte, întrucât în momentele dificile de peste an aprinzând din
nou lumânarea îşi pot recăpăta liniştea sufletească şi sănătatea.
Lumina Învierii semnifică biruinţa Mântuitorului asupra morţii,
deschiderea porţilor Raiului şi a Împărăţiei Cerurilor. În miez de
noapte, în biserică se oficiază slujba Sfintelor Paşti, fiind sfinţite
pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate. Slujba ţine până în zorii
dimineţii, iar la final oamenii împart din bucatele pe care le-au
adus cu ei şi ciocnesc câte un ou roşu. Lumânarea cu care preotul a
împărţit Lumina, va fi folosită tot anul la slujba de duminică când
acesta va iesi cu Sfintele Daruri.
În prima zi de Paşte, sătenii vin la biserică pentru a
participa la slujbă, ca mai apoi să se întrunească cu toată familia la
masa festivă. În zonă se găseşte obiceiul ca în duminica de Paşte
fiecare persoană să se spele pe faţă cu apă neîncepută în care se
pune un ou roşu şi un bănuţ de argint, astfel vor fi sănatoşi şi
frumoşi. O credinţă răspândită prin părţile locului este aceea că
timp de o săptămână, începând cu Noaptea de Înviere, porţile
Raiului sunt deschise. Astfel că sufletelor celor morţi în Săptămâna
Luminată ajung în Rai, în Împărăţia Mântuitorului. În prima zi,
gospodinele nu au voie să măture prin casă şi nici să pregătească
mâncare, fiind o zi de sărbătoare în care familia se strânge şi se
bucură de Învierea Mântuitorului. Cele trei zile de Paşte sunt
sărbătorite împreună cu rude, naşi şi prieteni, întrucât Paştele
sărbătorit în familie este o tradiţie sfântă, plină de mister şi culoare.
Sărbătoarea uneşte laolaltă întreaga familie pentru a petrece în stil
festiv Învierea Domnului şi aduce la cunoştinţă copiilor vechile
tradiţii şi obiceiuri străbune ca mai apoi să fie urmate şi răspândite
dintr-o generaţie într-alta.
Una dintre cele mai însemnate semnificaţii ale Paştelui
este şi cea de reuniune a familiilor, de bucurie, de împacare şi
iertare, aşa cum Iisus însuşi a iertat păcatele tuturor. Această
sărbătoare este dată atât de semnificaţia spirituală, cât şi de oul
pictat, de slujba de Înviere şi de primirea Luminii. Ca şi alte
sărbători creştine precum Floriile, Paştele este însoţit de numerose
obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi. Aceste
obiceiuri sunt stăpânite din moşi-strămoşi şi rânduite de oamenii
din ziua de azi.