Conceptia despre roman a lui Camil Petrescu a fost exprimata in articole de
presa,precum “De ce nu avem roman” si in eseuri,cele mai multe publicate in volumul “Teze si antiteze”.Cel mai cunoscut eseu se numeste “Noua structura si opera lui Marcel Proust”. Autorul considera ca trebuie sa existe o stransa legatura intre literature,filozofia si psihologia epocii,pentru ca “arta nu e distractie,ci mijloc de cunoastere.Cunoasterea absoluta este posibila si este de natura psihologica” spunea Camil Petrescu. Trasaturile definitorii ale romanului trebuie sa fie autenticitatea,anticalofilia si luciditatea. Autenticitatea presupune “sa nu descriu decat ceea ce vad,ceea ce aud,ceea ce inregistreaza simturile mele,ceea ce gandesc eu.Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai”. Luciditatea,ca principal trasatura a personajului,determina portrete complexe,nuantate,asa cum afirma si personajul Stefan Gheorghidiu:”Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala,ci o sporesc,asa cum atentia sporeste durerea de dinti”. Romanul subiectiv construieste un univers fictional redat din perspectiva personajului narator,utilizandu-se focalizarea interna.Realitatea nu mai este perceputa monografic,ci fragmentar si subiectiv.Relatarea evenimentelor este dictate de fluxul memoriei involuntare,bazandu-se pe acronie. “Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu,publicat in anul 1930,este un roman subiectiv de analiza psihologica si cuprinde doua mari parti in cadrul carora sunt urmarite experientele fundamentale ale personajului narator,iubirea si razboiul,dupa cum se sugereaza si in titlu. Incipitul prezinta imprejurarile in care,Stefan Gheorghidiu,in primavera anului 1916,se afla ca sublocotenent,pentru prima oara,concentrate pe Valea Prahovei.Inca de la inceput,perspectiva asupra razboiului este ironica si va devein dramatic in cea de a doua parte a romanului.