Nichita Stănescu

In dulcele stil clasic şi Lecţie despre cub

1. Menţionarea a patru trăsături ale perioadei sau ale curentului cultural/literal, care se

regăsesc ȋn lirica lui Nichita Stănescu

După cel de-al Doilea Război Mondial, din punct de vedere identitar şi cultural, societatea

românească a intrat ȋntr-o profundă criză, instituită brutal prin instalarea la putere a regimului

totalitar comunist. Domeniul esteticului nu mai are după 1947 autonomie, iar scriitorii, pentru a

publica, trebuie să treacă mai ȋntâi pe la comisia de cenzură. Prin această ȋncălcare a libertăţii de

exprimare, literatura română pierde legătura cu tradaţia interbelică şi trăieşte o perioadă (când apare

artificial un nou curent literar- realismul socialist) ȋn care artistul se vede obligat să aleagă ȋntre

conformismul lozincard şi scrierea unei literaturi de sertar. Anii '50 au rămas ȋn istorie sub numele

de obsedantul deceniu.

Pe fondul dezgheţului ideologic- formulă consacrată ce restituie metaforic deschiderea

regimului opresiv către recunoaşterea autonomiei esteticului- o nouă generaţie literară a ieşit la

iveală. Iar şansa acestei generaţii de a se afirma s-a datorat ȋn primul rând faptului că scriitorii din

anii '60 şi-au propus să reȋnnoade legătura cu poezia şi proza interbelică, nu ȋntâmplător- din punct

de vedere al orientării estetice- fiind numiţi de comentatori neomodernişti.Pentru prima oară acest

termen a fost vehicuat de criticul Ion Bogdan Lefter. In ciuda diferenţelor dintre stilurile şi temele

abordate de scriitorii şaizecişti, ei sunt consideraţi continuatori ai principiilor estetice modernste din

perioada interbelică, reuşind să revigoreze literatura română aflată ȋn plin proces de ideologizarea

comunistă. Neomoderniştii promovează, din nou, conceptul de artă pentru artă, cred ȋn puritatea

actului artistic, ȋn intelectualizarea esteticului şi ȋn valoarea temelor mari ale literaturii. Totodată

ȋnsă, aceştia revalorizează ȋntreaga tradiţie culturală europeană prin ideea de intertextualitate sau de

pastişă, reuşind astfel să definitivizeze proiectul modernist.