COLINDELE

COLINDELE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Colindatul este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din perioada sărbătorilor de
iarnă. Ascultăm colindele în fiecare an, cântate în cursul lunii decembrie, și de fiecare
dată ne încântă și ne umplu inimile de bucurie și speranță.Perioada sărbătorilor de iarnă
începe de Sfântul Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodocși pe 6 decembrie şi se
termină de Bobotează pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în care tradiţia este la loc de
cinste. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele
Praznic al Crăciunului, sărbătorirea Anului Nou (Revelionul) şi a Bobotezei. Cel mai
important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos.
Vechile datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de
căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.
Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire
şi belşug. Un alt scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi
de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţia
sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies Natalis Solis
Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera
sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări. Termenul “colindă” este de origine
latină şi provine de la cuvântul latin “calendae”, derivat din verbul “calare” (“a vesti”).
Astfel, a colinda înseamnă a vesti.
Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare  nepreţuită prin
originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una
din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la
peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc
şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost
martori. Colindul este o nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-
strămoşi. El este sfânt pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu.
Colindele se clasifică în:
Colinde de gazdă;
Colinde profesionale;
Colinde de june;
Colinde de fată;
Colinde de peţit;
Colinde familiale;
Colinde cosmogonice, mito-religioase;
Colinde religioase, apocrife;
Colinde religioase cărturăreşti;
Colinde diverse (provenite din alte categorii folclorice sau distractiv-satirice).
Colindele sunt de două feluri: colinde religioase şi colinde laice. Colindele  religioase au
o origine literară şi se referă la Iisus.
Se cunosc:
Colindele Domnului – În drum spre Viflaim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor,
Închinarea Pruncului, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea pruncilor,
Numele Domnului;
Colindele Sfinţilor – Colindul Crăciunului, al Sfântului Vasile, al Sfântului Nicolae, al lui
Ion;
Colindele omului – colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, de om bogat şi milostiv,
de preot, de vânător, etc.
Colindele religioase sunt inspirate din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, iar prin
versurile lor duioase şi pline de credinţă se descifrează sensurile adânci ale unei trăiri
religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei credinţe. Colindătorii
le cântă cu încredinţarea că sunt solii unei lumi mai bune, cu binecuvântarea Domnului
care a venit între noi “Să se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Majoritatea
colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai
ales întruparea şi naşterea Lui cea mai presus de fire. Maica Domnului este şi ea
prezentă în versurile colindelor româneşti alături de Fiul Său iubit:
“Că astăzi curată,/Prea nevinovată,/Fecioara Maria/Naşte pe Mesia.”
Nici o casă nu trebuie să rămână necolindată. Se crede că atunci când nu se vor mai
auzi colinde pe pământ vor ieşi diavolii şi vor pune stăpânire pe lume.