Poezia obiceiurilor

calendaristice:colind,
plugușor,sorcova
 Anul Nou
Anul Nou este ziua care marchează începerea
următorului an calendaristic.[1]
Stabilirea zilei ca 1 ianuarie să fie data la care
să înceapă anul a fost făcută prin lege de
către Iulius Caesar în anul 46 î. „Romanii i-au
dedicat această zi lui Ianus, zeul porților, al
intrărilor și al începuturilor. Numele lunii
ianuarie provine de la Ianus, care avea două
fețe, una îndreptată înainte, iar alta
înapoi“Stabilirea religioasă a datei de 1
ianuarie ca început de an a avut loc pentru
prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al
XII-lea. Înainte de această Obiceiuri din trecut
dată, Crăciunul avea rolul începutului de an Petrecerile de Anul Nou nu sunt de dată
nou, în timp ce la multe popoare antice din recentă. Unele inscripții antice arată că ele
emisfera nordică, anul începea la 1 martie. țineau de religiile păgâne în Babilon încă din
mileniul al III-lea î.e.n. Fiind sărbătorit la
mijlocul lunii martie, Anul Nou era un
eveniment foarte important.
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul cum i se
spune în popor, este un străvechi obicei agrar, care
se practică și azi, de obicei în Moldova. În ajunul
Anului Nou, iar, în multe locuri, chiar în ziua de Anul
Nou, ceata de urători formată din patru până la
douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând,
pleacă din casă în casă să ureze cu Plugușorul sau să
“hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul
urează astăzi și copiii.
Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascutati:
S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a incalecat
PLUGUȘORUL
Pe-un cal invatat,
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frau de matasa,
Cat vita de groasa.
Si in scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curand s-a apucat,
Campul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis
S-a apucat intr-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Manati flacai: hai, hai!
Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie.
Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai
cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de
copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au
împletit flori de hârtie colorată.
Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged),
aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.
 Crăciunul
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin
obiceiul copiilor de a merge cu colindul și
cu Steaua, pentru a vesti Nașterea
Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție
este „mersul cu icoana”, un fel de colindat
care se face de către preoții comunității locale
cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-
se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt
texte rituale cântate, închinate Crăciunului și
Anului Nou. Originea lor se pierde în
vechimile istoriei poporului român. Evocând
momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit
pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi
magi la locul nașterii, copiii - câte trei, ca cei
trei magi - merg din casă în casă cântând
colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o
stea. 
Crăciunul sau Nașterea
Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o
sărbătoare creștină celebrată la 25
decembrie (în calendarul gregorian) sau 7
ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea
face parte din cele 12 praznice
împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În
anumite țări, unde creștinii sunt majoritari,
Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală,
iar sărbătoarea se prelungește în ziua
următoare, 26 decembrie: a doua zi de
Crăciun. 
 Steaua sus răsare
Colindele sunt cântece tradiționale Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
românești, anume felicitări (urări) de tip Şi lumii vesteşte (bis)
epico-liric, având în general între 20 și 60 de Că astăzi Curata.
versuri. Colindele sunt legate de obiceiul Prea Nevinovata
Fecioara Maria
colindatului, datină perpetuată din perioada Naşte pe Mesia (bis)
precreștină. Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă porniră
Îndată-l găsiră
La Dânsul intrară
,,Steaua sus răsare” Şi se închinară (bis)
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Având fiecare
Bucurie mare (bis)
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Până la bătrâneţe (bis)
CONCLUZIE

Sărbătorile etnoculturre
joacă un rol esențial în
promovarea valorilor țări
noastre. Aceasta
reprezintă cartea de vizită
a țării care are diferite
semniificații, proveniențe
importante pentru poprul
român.