Traditii şi obiceiuri de Crăciun

D ecembrie este cea mai aşteptată şi mai îndrăgită lună a

anului de toată lumea, dar în special de copii. Iarna, satul
românesc devine un colţ de rai, casele ţăranilor, calde şi
primitoare, se pregătesc de Sărbătoare.
Primul semn că se apropie Sărbătorile este dat de Sfântul
Nicolae: în fiecare casă, când atât cei mici, cât şi cei mari îşi
pregătesc ghetele, lustruindu-le şi punându-le lângă uşă. In noaptea de 5 spre 6
decembrie, Moş Nicolae trece pe la toate gospodăriile pentru a lăsa câte ceva în
ghete: cadouri pentru cei care au fost buni şi cuminţi sau câte o nuia pentru
cei neascultători.
Dar, marile bucurii pe care ni le aduce această ultimă lună a anului
sunt şi Sărbătorile Crăciunului, cu colindele seara spre inserat, cu clinchet de
clopoţei şi glasuri de copii ce vestesc Nasterea Domnului Isus.

Termenul “colindă” este de origine latină şi provine de la cuvântul latin

“calendae”, derivat din verbul “calare” (“a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a
vesti.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost
păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi
bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în
cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Aşa se face că cele mai multe colinde sunt considerate creaţii populare,
transmise peste ani şi ani, din generaţie în generaţie.

În ajunul Crăciunului, pe 24 spre 25 Decembrie, pe înserat, începe colindatul. Copiii cu

steaua vestesc Naşterea Domnului şi sunt primiţi cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere,
nuci şi colaci. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă, cu o
traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate.
Colindătorii vestesc Naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru
aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei pe care gospodinele care respectă
tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte.
“Steaua” este un colind care începe din prima seara a Crăciunului şi
se încheie la Bobotează. Obiceiul are o semnificaţie religioasă fiind legată
de steaua care s-a aratat celor trei magi de la răsărit. Copiii merg la
colindat cu o stea mare, din lemn, gătită cu hârtie colorată şi crenguţe de
brad.
În unele locuri, în noaptea Crăcinului, putem întâlni şi obiceiul
cunoscut sub numele de Vicleimul (Viflaiemul, Vitleimul) sau Irozii, la
care participă copiii. Sursa de inspiraţie a acestei piese de teatru o constituie evenimentul religios al
Naşterii lui Iisus.
Alte colinde ce se aud sear ape inserat de Craciun sunt:
- Deschide usa, crestine!
- O, Ce veste minunată!
- Sus la poarta Raiului
- Cerul şi pământul
- O, brad frmos!
- Domn, Domn să-nalţam,
- Trei păstori,
- Ziurel de ziuă,
- Sculaţi gaze, nu dormiti! şi multe alte colinde ce ne aduc magie cu ele.
Chiar poetul Mihai Eminescu a scris versurile unei colinde numită “Coline, colinde”, atat de
îndragită de noi, copiii,
Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind
mai ales întruparea şi naşterea Lui cea mai presus de fire. Maica Domnului este şi ea prezentă în
versurile colindelor româneşti alături de Fiul Său iubit:
“Că astăzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.”
 
Obiceiuri de Crăciun îndragite şi pastrate sunt din moşi strămoşi sunt: colindatul şi
împodobirea bradului.
 Colindatul
Colindătorii sunt chipul îngerilor care au vestit Naşterea Domnului. La colindat se pleacă în
ordinea inversă vârstei: cei mai mici mai întâi, cu Moş-Ajunul: “Bună dimineaţa la Moş-Ajun ...”,
mai apoi cei mai în vârstă, de după-amiaza până pe înserate, până în puterea nopţii sau chiar “noaptea
pe la cântători”.
Colindătorii poartă diferite denumiri: ceată de
colindători, ceată de feciori (în Transilvania), ceată de
juni (în ţinutul Sibiu-Făgăraş), bute, butea feciorilor
(junilor) (în ţinutul dintre Olt şi Târnave), beze (în
Câmpia Transilvaniei şi Năsăud), dubaşi (în
Hunedoara vestică şi ţinutul Hălmagiu-Beiuş), preuca
(în Ţara Loviştei), zoritori (în Ţara Bârsei), căluşeri (în
zona dintre Sibiu şi Strei, întrucât colindătorii urează şi
joacă jocul cu acest nume), etc.
Îmbrăcaţi şi încălţaţi cât se poate de bine, cetele de colindători pornesc de obicei de la o
margine de sat la alta, luând casele la rândul. Doi dintre feciori mergeau înainte şi întrebau gazdele
dacă îi primesc. Satul de obicei îi aşteaptă toată noaptea, cu porţile deschise, cu câinii legaţi şi
lămpile aprinse. Colindătorii intră în case cu numele Domnului, menit sa risipească mâhnirile şi să
aducă vestea cea bună.
 Împodobirea pomului de Crăciun este un moment
unic, plin de emoţie şi voie bună, petrecut în mijlocul celor
dragi, trăit cu maximă intensitate de către toţi membri
familiei. Datina Bradului de Crăciun este foarte veche şi
bradul simbolizează “pomul vieţii”.
Istoria acestui obicei de Crăciun este datată de pe vremea
egiptenilor, care îşi decorau casa cu frunze de palmier. Mai
târziu, tradiţia a fost preluată de către romani, aceştia
înlocuind palmierul cu crengi de brad.
La noi în ţară, datina împodobirii bradului de Crăciun a luat
naştere cam pe la jumătatea secolului al XX-lea, ea păstrându-se cu sfinţenie până în zilele noastre.
Cu frumusetea colindelor şi cu bucuria ce o aduce impodobirea bradului, Crăciunul reprezintă
pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care pe Hristos în casele și sufletele
noastre, iar spiritual Craciunului sa-l pastram mereu in viata noastra

Sursa de informare:
1. Mică enciclopedie de tradiţii româneşti,Ion Ghinoiu, Ed.Enciclopedică, 2001
2. Sărbători şi obiceiuri , C.Brăiloiu,Ed. Enciclopedică, 2002
3. Webografie: www.wikipedia.ro