COLINDUL

ROMÂNESC

A ELABORAT :

COJOCARI ECATERINA

PROGRAMUL DE RECALIFICARE

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

 COLIND - Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul
sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.
Colindele sunt cântece tradiționale românești, de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri.
Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Colindele nu trebuie
confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu
steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante
și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri.

Termenul “colindă” este de origine latină şi provine de la cuvântul latin “calendae”, derivat din verbul
“calare” (“a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a vesti.
 Colindele își au originile în cântările ritualice pre-creștine care însoțeau începutul sau sfârșitul anului agrar și
aveau rolul de a alunga spiritele rele și de a aduce fertilitate, rodire și belșug.

Primele imnuri special create pentru Crăciun au apărut în secolul IV la Roma, dar erau mai degrabă niște cântece
religioase.

Abia în secolul al XIII-lea, sub influența lui Francisc de Assisi, în Italia, Franța și Germania au început să se compună
colinde în propriile limbi.

În Anglia, colindele au apărut prima dată în anul 1426, grație unui capelan care a publicat 25 de cântece de Crăciun, cântate
de grupuri de urători care se duceau din casă în casă .

La noi în țară, datina colindatului de Crăciun s-a format odată cu poporul român si cu răspândirea creștinismului pe
meleagurile noastre, colindele îl înfățișează pe Mântuitor în mai multe ipostaze.
 Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales
prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a
folclorului religios românesc. Prezenţa în colindele şi pluguşoarele noastre a numelui lui “Bădica Traian” ne
aminteşte de timpul formării poporului român şi de strămoşii neamului.

Puţine popoare din lume au însoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţişare aşa de caldă şi de
duioasă şi au exprimat-o aşa de bogat în forme artistice, cum a făcut-o poporul român. Colindatul este una din
practicile care se înglobează în obiceiurile caracteristice de iarnă. Ajunul Crăciunului este noaptea bucuriei,
pentru că este momentul când se naşte Mântuitorul. Colindele creează o atmosferă plină de optimism în care se
formulează dorinţe ale oamenilor, uneori acestea atingând limitele fabulosului.
 Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peştera luminată
unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în
cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Colindul este o nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-strămoşi.
În varianta sa tradiţională, colindul, ca practică rituală, cade în seama cetei de colindători care sunt
îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în recuzita lor diferite accesorii: clopoței, salcie sau nuiele de alun,
zurgălăi, bâte ornamentale etc.
În ceea ce privește tipologia colindelor, nu există o împărțire strictă pe categorii.Cercetătoarea Rodica Giurgiu realizează
următoarea clasificare:
 Colinde protocolare ( Colindătorii, Gazda trezită de colindători, Gazda și colindătorii, Rugămintea de a fi primiți în casă,
Cererea darurilor, Gazda plecată la vânătoare, Cerb împodobit cu daruri
 Colinde profesionale (Ciobanul sătul de ciobănie și/sau răsplata oilor, Ciobanul care și-a pierdut oile, Miorița, Pescarul și
vidra, Colinde de vânători, Colinde de agricultori)
 Colinde de fată ( Fata și cei trei pețitori, Soarele își pețește sora, pe Lună, Seceriș funest)
 Colinde de flăcău ( Junele și calul, Junele și însurătoarea, Colinde satirice)
 Colinde familiale ( Jupânul și jupâneasa)
 Colinde edificatoare/moralizatoare (Disputa dintre grâu, vin și mir, Gazda ospitalieră și minunile)
 Colinde de trecere (Anul vechi și cel nou, Ziua și noaptea)
 Colinde-baladă ( Ilincuța Șandrului, Mireasa moartă, Soacra rea, Maica bătrână)
 Colinde-cântece (Colinde de război, Cucul și turtureaua, Călugărul și călugărița, Ciobanul și mielul)
 Colinde neîncadrabile
 Plugușoare și urări de Anul Nou
Doina Bocșa oferă o clasificare puțin diferită:
 Colinde de gazdă
 Colinde profesionale
 Colinde de june
 Colinde de fată
 Colinde de pețit
 Colinde familiale
 Colinde cosmogonice, mito-religioase
 Colinde religioase, apocrife
 Colinde religioase cărturărești
 Colinde diverse (provenite din alte
categorii folclorice sau distractiv-satirice)
După o altă clasificare, colindele sunt de două feluri: colinde
religioase şi colinde laice. Colindele religioase au o origine
literară şi se referă la Iisus. Colindele lumeşti au caracter
liric şi sunt adaptate de colindători la situaţia celor care le
cântă.
Colindele Domnului – În drum spre Viflaim, Naşterea
Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Pruncului,
Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea
pruncilor, Numele Domnului;

Colindele Sfinţilor – Colindul Crăciunului, al Sfântului

Vasile, al Sfântului Nicolae, al lui Ion;

Colindele omului – colind de copil mic, de fată mare, de

flăcău, de om bogat şi milostiv, de preot, de vânător, etc.
Colindătorii sunt chipul îngerilor care au vestit Naşterea Domnului. La colindat se
pleacă în ordinea inversă vârstei: cei mai mici mai întâi, mai apoi cei mai în vârstă.

Colindătorii poartă diferite denumiri: ceată de colindători, ceată de feciori (în

Transilvania), ceată de juni (în ţinutul Sibiu-Făgăraş), butea feciorilor (în ţinutul
dintre Olt şi Târnave), beze (în Câmpia Transilvaniei şi Năsăud), dubaşi (în
Hunedoara vestică şi ţinutul Hălmagiu-Beiuş), zoritori (în Ţara Bârsei), etc.

Îmbrăcaţi şi încălţaţi cât se poate de bine, cetele de colindători pornesc de obicei de la o

margine de sat la alta. Doi dintre feciori mergeau înainte şi întrebau gazdele dacă îi primesc.
Satul de obicei îi aşteaptă toată noaptea, cu porţile deschise, cu câinii legaţi şi lămpile aprinse.
Îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa
gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. . Ei cântă prima colindă la fereastră şi după ce au
primit învoirea celor ai casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul. Fiecare gospodar din sat
trebuia să primească ceata colindătorilor.
 VALOAREA INSTRUCTIV EDUCATIVĂ A COLINDELOR

Colindele populare româneşti au multiple valenţe instructiv educative, sunt un izvor de reînoire morală, de
curăţenie, sfinţenie, speranţă „La nici un popor cântecele acestea nu mărturisesc atâta putere de transfigurare, de
spiritualizare a existenţei ca la noi” – Ovidiu Papadima

Cultivarea dragostei şi a respectului pentru valorile spirituale româneşti, în speţă - muzica folclorică -
familiarizarea copiilor cu diferite obiceiuri şi datini, afirmarea talentelor şi evaluarea rezultatelor prin spectacole şi
concursuri muzicale, sunt obiective ce trebuie să stea în faţa noastră ca şi profesori.

Prin textele colindelor, copiii transmit urările de bine .O ocazie în care se valorifică tradiţiile populare cu care copiii au făcut
cunoştinţă în diverse situaţii este şezătoarea. În acest cadru copiii lucrează şi în acelaşi timp petrec degajaţi spunând poveşti,
glume, proverbe, ghicitori, cântă şi dansează.
 Folclorul este o carte a vieţii, un îndrumător pentru demnitate,muncă, cinste, omenie. Educând copiii în
spiritul valorilor morale ale poporului nostru aducem folclorul ca izvor nesecat de valori culturale şi naţionale.

În cadrul procesului instructiv- educativ, cadrul didactic poate prezenta elevilor aspecte referitoare la
tradiții și obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, printre care se numără și colindele.

În privința metodelor și procedeelor didactice se pot folosi: explicaţia, lectura, conversaţia, povestirea,
exerciţiul, expunerea, descoperirea din imagini etc.

Mijloacele de învățământ pot fi reprezentate de : fişe de lucru , planșe, CD-uri, etc.

Cadrul didactic poate argumenta legătura pe care o au creaţiile populare cu religia; prezintă elevilor diferite creaţii
populare şi inspiraţia religioasă pe care o au acestea.
 Creaţiile populare, datinile şi obiceiurile reflectă credinţa privind viaţa, moartea,facerea lumii şi omului.
Comportamentele creaţiei populare literare, muzicale şi plastice sunt: literatura orală, colindele, cântecele de stea.
Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin
vechimea lor.

Oricare ar fi părerea specialiştilor în această privinţă, un lucru este sigur şi anume ca ele sunt foarte vechi,
formându-se odată cu poporul român şi cu răspândirea creştinismului pe meleagurile noastre.
În continuare am anexat câteva poze de anul trecut cu colindătorii care ne-au încântat
inimile cu cele mai frumoase colinde la primăria comunei Bulboci unde activez.
Ansamblul folcloric DATINA
Copiii din IP Gimnaziu Bulboci
Copiii de la grădinița STELUȚA cu întreg colectivul de educători