COLINDELE

Colinda este o specie a

creaţiei populare, lirice,
epice sau dramatice, având
un caracter de urare sau de
binecuvântare, care se
cântă sau se rosteşte de
cete de copii sau de făcăi,
mai cu seamă în perioada
sărbătorilor de iarnă.
 La început, colindele au avut un
conţinut laic (nereligios), izvorât
din ocupaţiile oamenilor (păstorit,
agricultură, vânat, pescuit) din
relaţiile familiale vizând armonia,
din viziunea oamenilor despre
naştere, căsătorie sau moarte.
Odată cu apariţia şi extinderea
creştinismului, colindele au
căpătat o coloratură religioasă,
devenind cu timpul predominantă.
Colindele se cântă, numai formulele
de urare se recită.
Textul literar este unul din elementele
lor cel mai important.
Majoritatea colindelor sunt însoţite de
acordurile diferitelor instrumente
muzicale: vioara, clarinet, fuier,
buhai, de dans sau de gesturi
simbolice.
Buhai
 Vechi obicei înjghebat din dorinţa omului de fertilizare a
pământului, Pluguşorul a devenit cea mai frumoasă
colindă de Anul Nou. Se constituie dintr-o ceată de tineri,
îmbrăcaţi în costume naţionale, care străbate satul în
lung şi în lat, rostind o adevărată descriere poetică a
muncii de cultivare a pământului. Ceata este însoţită de
un de un plug, tras de boi, cu panglici şi hârtie colorată.
Textul de proporţii întinse, folosind intens hiperbola,
apreciază priceperea şi efortul în muncă al ţăranului,
dorinţa de a obţine o recoltă bogată.
Ceata este însoţită de un de un plug, tras
de boi, cu panglici şi hârtie colorată.
Textul de proporţii întinse, folosind intens
hiperbola, apreciază priceperea şi efortul
în muncă al ţăranului, dorinţa de a obţine
o recoltă bogată.
 Conţinutul colindelor a fost şi este în
permanenţă schimbare, în funcţie de
memoria, imaginaţia şi talentul artistic
al executantului.
 Executantul colindei la români este ceata.
În alcătuirea lor, cetele diferă după vârstă şi
sex. Cetele feminine au însă o arie de
răspândire restrânsă.
Cetele colindă satul, mergând din
gospodărie în gospodărie, urând în faţa uşii
sau sub fereastră, rareori în casă.
 La ceremonialul colindelor
participă întregul sat, unii ca
executanţi, alţii în calitate de
gazde. La sfârşit se oferă
colindătorilor daruri, colaci,
covrigi, mere, nuci şi uneori bani,
mai ales în situaţia colinzilor cu
alai.
De aici, obiceiul practicat din
timpuri străvechi ca de Crăciun să
vină Moş Crăciun să aducă daruri
copiilor.
 Între ajunul Crăciunului şi Anul Nou se cântă
colindele: Steaua sus răsare, Trei crai de la răsărit,
Florile dalbe, Moş Crăciun, Zorile, etc.
Un loc aparte îl ocupă Jocul cu măşti, Jocul
căiuţilor, dar mai ales Capra cât Vicleimul
alcătuiesc repertoriul teatrului folcloric şi se joaca
de la Crăciun la Bobotează.
De Anul Nou se cântau colindele
În seara de Sfânt Vasile,
Pluguşorul, Sorcova şi Vasilca.
Sorcova, vesela,
Să trăiţi să-mbătrâniţi,
ca un măr, ca un păr,
ca un fir de trandafir,
tare ca piatra, iute ca
săgeata,
tare ca fierul, iute ca
oţelul.
La anul şi la mulţi ani!
 Este amintită întreaga desfăşurare a muncii
pământului: alegerea celui mai bun loc de
semănat, calitatea muncii, secerişul, belşugul
roadelor, bucuria gospodarilor, facerea colacilor
şi obiceiul împărţitului.
Urarea finală este impresionantă prin
sinceritatea şi voia ei bună.
În timpul rostirii textului, tinerii, din când în
când şi la anumite îndemnuri, pocnesc din
bice, zdrăngănesc clopoţeii şi tălăngile,
mânuiesc buhaiul, chiuie, realizând un
adevărat spectacol folcloric.
Se mai practică şi colindele de
primăvară Lăzărelul, înainte de
Florii şi Căluşarii, la Rusalii.
În momentele de mare secetă se
umblă cu colindele de invocare a
ploii: Paparuda şi Caloianul sau
Scaloianul.
Multe motive din colindele
populare au pătruns în creaţia
marilor noştri scriitori.
 Imagini de la a 42-a ediţie a

Festivalului de Datini şi Obiceiuri

“Marmaţia 2010” din
Sighetu Marmaţiei, Jud. Maramureş
Primiţi
cu
colind
a?