Tradiţiile româneşti constituie una din valorile inegalabile şi incontestabile ale poporului român şi nu

trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm.

Obiceiurile şi tradiţiile populare sunt un domeniu important al culturii populare româneşti. Ele au
rolul de a regla şi consolida relaţiile dintr-o comunitate, fiind respectate cu stricteţe de toţi membrii
societăţii.
Rolul nostru al dascălilor, este de a-i face pe copii să înveţe, să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi
tradiţiile poporului în care s-au născut, să iubească meleagurile natale, portul românesc, dar şi
sărbătorile care ne aduc în suflete multă bucurie.
Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi
de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe
lângă colindele propriu-zise, cântece de stea, pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşi ( Ursul, Capra), şi o
seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care
exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm
câteva specifice zonei Moldovei, în care locuim.
Pe 20 decembrie, de Ignat, porcul se taie. Se zice că porcul care nu a fost tăiat în această zi nu se mai
îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat, se pune la uscat, apoi
se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile
anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor. Se
crede că la miezul nopţii, înpre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La cele trei
sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi
bănos.
În seara premergătoare Crăciunului se merge cu Steaua. De asemenea cu Steaua se colindă şi în
noaptea Ajunului Crăciunului de către grupuri de băieţi. Numele obiceiului vine de la steaua care are
douăsprezece colţuri, acestea reprezentând cele 12 luni ale anului.
În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii, cete de copii merg din casă în casă cu
colindul: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş Ajun. Despre Moş
Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica
Domnului l-a născut pe Iisus Hristos. Colindul a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie
benefică, el marcând rodnicia câmpului, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea
prin căsătorie a tinerilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a
naturii.
Colindatul deschide de obicei ciclul celor douăsprezece zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La colindat
participă tot satul tradiţional, deşi efectiv colindă doar copiii şi flăcăii, constituiţi în cete, ceata fiind
alcătuită după o orânduială bine stabilită având o ierarhie proprie, un conducător şi un loc de
întâlnire. Ea este structura care stăpâneşte, în timpul sărbătorilor Anului Nou, viaţa satului. Tot ce se
petrece în această perioadă trebuie să aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin
crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor.
Darul oferit de gazde colindătorilor ( în forma tradiţională a obiceiului), este colacul, el însuşi semn
de belşug şi roade bogate.
Colindatul se continuă şi după Crăciun, până la Anul Nou.
Capra poartă în ea simbolurile arhaice ale fertilităţii şi fecundităţii. Originile sale sunt încă
necunoscute fiind plasate de unii specialişti fie în lumea dacică, fie în cea greacă sau orientală. La
moldoveni, Capra este o mască al cărei cap este cioplit din lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru
a "clămpăni", şi acoperit cu blană de ied sau iepure. Coarnele sunt fie din lemn, fie de capră sau cerb,
şi susţin mărgele, panglici şi ciucuri, beteală etc. Corpul animalului este făcut din pânză sau covoare
de care se cos cordele din pânză sau hârtie colorată. Bâta pe care o foloseşte jucătorul este şi ea
împodobită cu panglici şi zurgălăi. Costumaţia bogată, agilitatea cu care se mişcă jucătorul şi
clămpăniturile măresc nota de umor şi veselie a jocului. Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă,
cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei.
Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău
purtând pe cap şi umeri blana animalului împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este
condusă de un " Ursar", însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje Aţâţată
de ursar "Joacă bine, măi Martine,/ Că-ţi dau pâine cu măsline", în răpăitul tobelor sau pe melodia
fluierului, ţinându-şi echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi
sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Jocul său trebuie să fi avut, la origine, rolul de
a purifica şi fertiliza solul în noul an. Reprezentaţia se încheie cu obişnuitele urări adresate asistenţei.
În seara de Anul Nou, după lăsarea întunericului , pornesc să colinde adulţii , formând aşa-numitele
cete ale Plugului mare. Ceata Plugului mare este însoţită adesea de muzicanţi care merg pe lângă
plugul tras de boi sau cai. Fascinante sunt , alături de mersul legănat al cortegiului , portul popular
bogat ornamentat de mare sărbătoare. Se poartă cămăşi brodate, iţari albi, brâie roşii şi chimire,
cizme, pieptare, sumane sau cojoace. Căciulile negre sau brumării de astrahan au “zgărduţe de
mărgele şi stelbe de iederă cu busuioc”, însemne ale rangului deţinut pe durata ceremonialului.

Bătrânii povestesc că fetele care fură aceste fire de busuioc vor avea noroc tot anul. Pus pe roţi şi
împodobit cu brazi decorati cu panglici colorate, ciucuri, covrigi, mere având în vârf un ştergar
brodat, plugul conferă ritualului un statut special. Odată intraţi în curțile gospodarilor vătaful incepe
să recite Pluguşorul, acompaniat de sunetele buhaiului şi ale fluierului. La final, flăcaii trag brazda cu
plugul în mijlocul curţii, în semn de belşug. Acest obicei îşi are rădăcinile în stravechea credinţă
dacică a perpetuării vieţii, a noului început.
De Sf. Vasile, copii merg cu Sorcova şi Semănatulpe la rude şi vecini , pentru a le ura sănătate si
belşug în noul an.
Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceştia
poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au
împltiti flori de hârtie colorată. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova
joacă întrucâtva rolul unei baghete magice înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe
celui vizat. După ce şi-au terminat prestaţia, sorcovitorii sunt înlocuiţi de semănători, băieţi şi fetiţe
cu trăistuţe cu grâu , porumb, fasole, etc. Atunci încep să arunce boabele prin casă pentru a aduce
belşug.
Toate aceste obiceiuri şi tradiţii de iarnă specifice zonei Moldovei sunt un prilej de bucurie şi
mândrie, de distracţie pentru copii dar şi pentru oamenii mai în vârstă.
BIBLIOGRAFIE:
Constantin Eretescu, Folclorul literar al românilor , Editura Compania 2007;
Ion Ghinoiul, Mica Enciclopedie de tradiţii româneşti - Sărbători, Obiceiuri, Credinte, Editura
Agora, 2008;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum, 2005.