Sunteți pe pagina 1din 3

Sărbătoarea lui Sâmedru

ce fel de oaie se va culca pe cojoc: oaia de-i neagră, iarna-i bună, de-i albă, va fi
geroasă.Socotit zeu în Panteonul românesc de către Ovid Densuşianu, Sâmedru este patron al
ernii pastorale şi reprezintă moartea vegetaţiei, venirea iernii şi a frigului în antiteză
u Sângiorzul, „patronul frunzei verzi”, regeneratorul naturii, al primăverii
Prof. Marcel Lapteş – etnolog
A fost asimilat de popor ca Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoditorul de mir şi făcătorul
de minuni, zugrăvit în „Vieţile Sfinţilor” astfel: „Sfântul Marele Mucenic Dimitrie s-a nă
etatea Salun (Tesalonic) din părinţi de bun neam şi dreptcredincios… Fiind întemniţat pentr
mărturisirea lui Hristos, la douăzeci şi şase ale lunii octombrie au intrat ostaşi în temn
au împuns pre el cu suliţele, şi întâia suliţă cu care l-au împuns a fost în coasta dreaptă
care au împuns şi pre Hristos pe cruce…”. Moartea sfântului la sfârşitul lui octombrie a fo
leasă de mentalul ţărănesc drept moartea naturii şi astfel anul se împarte în două părţi si
anotimpul vara (cu miezul timpului la Sf. Ilie – 20 iulie) şi iarna (cu miezul timpu
lui la Sâmpetru de iarnă – 16 noiembrie).
Patronul soroacelor
Făcând parte din anul pastoral, Sâmedru apare în mai multe mituri populare ca Sfântul Dumi
tru, cioban cu turma sa într-o pădure, izolat de oameni. Mai târziu intră în conştiinţa com
tăţilor ca un păstor sau crescător de animale obişnuit, dar şi ca un fecior frumos ce se me
amorfozează pe timpul nopţii în porc, străvechi simbol zoomorf pentru spiritul grâului (du
pă Ion Ghinoiu).
Pe lângă faptul că „încuie vara”, Sâmedru desfrunzeşte codrul şi aduce zăpada pe pământ, da
mai important pentru ţăran este faptul că patronează şi garantează „soroacele pentru slujbe
heierile şi învoielile” făcute cu jumătate de an în urmă, la Sângiorz.
Toate acestea ne conduc la înţelegerea că Sâmedru depăşeşte cadrul unei mici sărbători de t
venind un reper agrar şi pastoral al anului ţărănesc.
Sâmedru devine astfel o sărbătoare plenară a întregii comunităţi, având în prim plan, un mo
finitoriu – Focul lui Sâmedru – ca un scenariu al morţii şi renaşterii naturii la cumpăna î
25 şi 26 octombrie. Caracterul funerar al focului, într-o veghe ritualică specifică, se
pare că are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoşilor pentru câştigarea bunăvoinţ
rarea unui an viitor fertil şi bogat în recolte.
Acest cult al strămoşilor este concretizat în „pomenile de Sâmedru”, când se dădeau ofrande
fletul morţilor”, fiind una din „sâmbetele morţilor”.
Foc ritualic
Focul lui Sâmedru avea în trecut, când populaţia vârstnică se orienta după calendarul popul
oral, o prezenţă substanţială în satele hunedorene ca ceremonial nocturn cu participarea în
regii comunităţi.
Iată cum ne povestea baciu Gheorghe din Dumbrăviţa de pe Valea Mureşului „obiceiul focului
lui Sâmedru”:
„Cu o ţâră mai ’nainte de Sf. Dumitru, noi ăi mici meream în pădure şi adunam vreascuri, ăl
mai grosuţe, mai puneam coceni, resturi de la cânepă şi făceam o adunătură mare şi ’naltă…
f. Dumitru, îi dădeam foc… venea tătă lumea, ăi bătrâni, mame şi taţi, iară noi ne bucuram
foc”.
Ceremonii funerare
Fiind şi una din cele trei sâmbete când în ziua de Sâmedru se făceau ofrande morţilor; se f
slujbe la biserică pentru toţi morţii, se aprindeau „lumini” la morminte şi se dădea poman
or prezenţi la ceremonie: colaci, ţuică, fructe iar alţii mai avuţi chemau săraci în gospod
e lor unde îi ospătau şi le dădeau, în vremurile vechi, „banul de pomană” pentru confortul
lui în viaţa de apoi.
Aceste acte rituale de purificare, fertilitate, apotropaice şi de divinaţie, anunţă deja
un timp al anului nou care îngropat acum va renaşte mai bun şi cu recolte bogate pent
ru oameni.
Dincolo de complexitatea şi sacralitatea focului, Sărbătoarea lui Sâmedru era şi o importa
ntă dată domestică în calendarul pastoral mai ales în mediile pastorale, unde era numită şi
ua Soroacelor când activităţile social-economice primeau o finalizare a vechilor înţeleger
i, târguri şi soroace.
În satele momârlăneşti din Cimpa, Jieţ, Lunca şi Dobreşti, ciobanii se strângeau în ziua de
mijlocul satului, „la boltă”, unde îşi reglau problemele economice legate de păstorit şi,
zice baciul Gălăţean Ionică: „şedeam la o ţuică şi ne socoteam la vechile înţelegeri şi tăt
e luni în urmă… apoi făceam învoieli noi, tătă cu cinste şi răspect între tăţi, ăl ce-o avu
t dădea beutură şi-i cânta fluiera”.
Moroi și strigoi
În satele din Ţara Haţegului, la Silvaş şi Sântămărie Orlea, proprietarii de cai, şi astăzi
amele cailor tretini (până la 3 ani) ca să aibă păr frumos, iar în Ţinutul Pădurenilor, la
Dăbâca şi Hăşdău, se obişnuia ca să se facă o cruce pe zidul acareturilor cu un tăciune răm
curile apotropaice de Sf. Dumitru, împotriva spiritelor rele. În unele sate ale comu
nei Zam – Almaş Sălişte, Brăşeu şi Almăşel – şi astăzi bătrânele cred că-i primejdie să se
u: „ăi de fac, tăt anu’ or fi bolânzi” (bolnavi – n.n.).
La sărbătoarea lui Sâmedru se credea că morţii ieşeau din pământ, din morminte şi se făceau
colaci şi strigoi năpăstuind pe cei vii.
În satul Ghergheş al comunei Cîrjiţi circulă o serie de legende despre aceste spirite rele
prin care spiritele morţilor ies în noaptea de Sâmedru şi bântuie până la 30 noiembrie de
ul Andrei sau popular spus Sântandrei. Viorica Avram, o interlocutoare din acest s
at, a relatat cu un talent narativ deosebit transformarea unui sătean defunct în câine
, stârnind spaime prin prezenţa sa în mijlocul oamenilor vii.
La Sâmedru, energia negativă a forţelor oculte este la început, totul se desfăşoară într-un
/obscur ajun al sărbătorii şi creşte treptat până la Sânandrei, apogeul manifestărilor aces
Din acest motiv şi previziunile meteorologice sunt vagi şi ambigue: iarna grea la Sâme
dru este prevestită de abundenţa (sic!) nucilor şi a gutuilor, dar şi de numărul mare al hâ
ciogilor; cum e ziua de Sâmedru aşa va fi toată iarna – de-i vreme aspră, va fi bună iarna,
de va fi vreme bună, toată toamna va fi lungă şi frumoasă. Cele mai bune aspecte oraculare
pornesc de la ciobani: când vor să afle dacă iarna va fi moinoasă sau geroasă îşi aştern c
l în mijlocul oilor şi se uită să vadă

Calendarul tradiţional ţărănesc - 25 – 31 octombrie


Luni, 25 octombrie - „În ajunul de Sâmedru (Sf. Dumitru – n.n.) se face păntru sufletul ălo
morţi”.
€
Marţi, 26 octombrie - „Se tunde coama cailor până la 3 ani ca să aibă păr frumos”€€€€€€€€€€
€
Miercuri, 27 octombrie - „Ciobanii încep să coboare oile de la munte şi să strice stânele”.
€
Joi, 28 octombrie - „Sapă toată grădina o lamă de hârleţ şi lasă aşa pământul până-n primăv
€
Vineri, 29 octombrie - „Să faceţi gunoiu’ din grajd în stivă pentru a-l putea lua lesne cân
a trebui dus la holdă pentru gunoit”.
€
Sâmbătă, 30 octombrie - „Spoieşte trunchiul pomilor cu următoarea materie: zamă de var,€ ba
vită şi sânge, amestecate împreună şi fi cu băgare de seam〠cum dai – nu prea mult să nu
€
Duminică, 31 octombrie - „Fă colac din făină curată de grâu şi meri la biserică să-l€€€€€ b
oi împarte-l la săraci”.
€
€
(Din „Calendarul românilor de pretutindeni”, 1944 şi „Comoara satelor”, an I, Nr. 9, 1923).