INTRODUCERE

Secolul XXI – un secol al vitezei care va fi religios sau care nu va fi deloc

Secolul XXI. Anul 2022. Deci, primul sfert al primului veac din mileniul al treilea. De unde
începe numărătoarea? Se pare că hotarul istoriei despre care puține cunoaștem, dar din care
extragem mai toate sorgințile civilizațiilor este Persoana divino-umană a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos. Îmi permit să numesc așa pe Domnul și Dumnezeul meu pentru că ne aflăm între granițele
României începutului de secol XXI, unde Biserica și spiritualitatea comunitară permit abordarea
tematicii religioase în dialogurile sau „dezbaterile” rurale, iar Statul – înțeles ca ansamblul de
instituții destinate slujirii cetățeanului, teoretic vorbind – se îngrijește să recunoască „rolul important
al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a
României și în viața societății românești.” (Legea cultelor Nr. 489/2006)1

De ce spuneam că îmi permit să-L numesc așa pe Domnul nostru Iisus Hristos? Pentru că
situația actuală din Europa, în general, și din Uniunea Europeană, în special ne oferă argumente,
temeri, provocări ale rațiunii privind perspectivă creării unei noi religii în spațiul creștin european –
europenismul. De ce europenismul? Pentru că există această teamă de Hristos, de creștinism înțeles
ca mod autentic de trăire în și cu Hristos. Specialiștii numesc această atitudine hristofobie. Ce
înseamnă aceasta și ce provoacă? Vom încerca să creionăm câteva direcții pentru că ne sunt
necesare pentru o logică a prezentei lucrări. Iar înainte de a continua prelegerea personală despre
hristofobie, descriptiv și argumentativ menționez că spațiul european ne interesează în mod special
pentru că cei mai mulți dintre conaționalii noștri, botezați în numele Preasfintei Treimi se găsesc pe
teritoriul Europei, care până la 1620 era numită Creștinătatea (Pierre Chaunu).2

Ce are de a face tema formării – închipuite sau nu – a unei noi religii care, pe deasupra, nu
este nici una de tip tradițională, dar care intră într-o confruntare directă cu religiile tradiționale, în
special cu cele monoteiste: Creștinismul, Iudaismul și Islamul cu tema propusă a lucrării? Ei bine,
1
Legea Nr. 489/28 decembrie 2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I, Nr. 11/08 ianuarie 2007, republicată în temeiul art. 248 din Legea Nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii Nr. 286/2009 privind Codul penal, dându-se textelor o nouă numerotare, iar ultima versiune a
fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 201/21 martie 2014 (forma consolidată)
2
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul Religiilor în Europa unită, Editura
ADENIUM, Iași, 2015, p. 56 (varianta e-Pub, ISBN 978-606-742-162-0, e-book realizat de elefant.ro – site-ul de
vizitare și citire a cărții: https://ro.scribd.com/read/299480929/Dialogul-religiilor-in-Europa-unită)

1
pentru că în ultima perioadă se observă „cu ochii deschiși” cum nevoia de comunicare într-o eră a
comunicațiilor este din ce în ce mai acută, iar dacă noi ca trup comunitar al Bisericii, avându-l Cap
pe însuși Iisus Hristos, Cel care delimitează istoria în „înainte” și „după” El evităm această integrare
în lumea tehnologiilor comunicaționale, atunci nu cred că panta ascendentă a Creștinismului
Răsăritean se poate observa prea aproape. Paradoxal, reconvertirea credincioșilor pare un pleonasm,
însă dacă e să ne uităm și să radiografiem societatea contemporană, observăm cu ușurință unele
decalaje morale și adevărate tragedii cauzate de lipsa de discernământ pe care creștinismul îl poate
asigura printr-o trăire așa cum „scrie la carte”.

Cercetând subiectul acesta al afirmației lui André Malraux și citată de mii de ori într-o
multitudine de locuri – „Secolul XXI va fi un secol religios sau deloc” – am descoperit un studiu
fabulos alocat problematicii europene, intitulat sugestiv: „Dialogul Religiilor în Europa Unită”.
Practic, un grup de teologi, clerici, profesori, jurnaliști din diferite țări precum Belgia, Franța,
Spania, Italia, România sau Germania, propun spre reflectare acest demers tacit și rafinat al formării
unei noi conștiințe comunitare de apartenență: europenismul. Parlamentul European, Comisia
Europeană, Uniunea Europeană în definitiv sunt doar instituțiile sub cupolele – arhitecturale sau nu,
dacă e să ne uităm la forma babelistică a Parlamentului European – cărora se dezbat teme care par să
intenționeze discreditarea creștinismului sau ale altor religii tradiționale (după cum și Cancelarul
Germaniei, Angela Merkel amintea într-una din conferințele de presă cu privire la imigranții din
Orient) și străduirea formării unei noi religii, despre care Părintele profesor Eugen Tănăsescu spune
că „se transformă într-un soi de confesiune a unei noi religii mondiale, numită „Drepturile omului”

Predicarea într-o lume a informațiilor poate presupune adăugarea unui bagaj informațional
în deja suprasolicitatul și proaspăt-convertitul consumerist suflet al omului contemporan, pe de o
parte, însă dacă este făcută după normele actuale, adaptată – nu ca mesaj, ci ca model de prezentare
– nevoilor contemporaneității, predica poate spori simțirea duhovnicească a creștinilor, în mod
special al celor ortodocși, pentru că lor le este dedicat spațiul prezentei cercetări, pe de altă parte.
Preotul ortodox al secolului XXI este un personaj care trebuie să dovedească un amplu și bine
conturat reflex al comunicării eficiente și ca spațiu, dar mai ales ca timp, dacă e să ne gândim că
acest secol este numit generic și al vitezei.

Lucrarea de față își propune să răspundă unei mari întrebări care se ridică pe buzele multora
din cei care lucrează la desăvârșirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu în lume: Unde este

2
Cuvântul lui Dumnezeu din această lume? Construită în două mari capitole – Profilul preotului și a
parohiei secolului XXI și Predica secolului XXI, la care adăugăm un supliment practic al lucrării, în
care dezvăluim rezultatele unei cercetări de mici dimensiuni, dar relevante pentru cercetarea de față,
fundamentul prezentei lucrări, practic. Acest studiu de caz ne dă motivele necesare să credem că
predica și preotul sunt două subiecte care merită toată atenția în această societate încercată de multă
durere, percepută ca plăcere și transformată în handicap comunitar.

3
 CAPITOLUL I

PROFILUL PREOTULUI ȘI AL PAROHIEI SECOLULUI XXI

„De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-I aducem lui
Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială (v. 28) Căci «Dumnezeul nostru este
foc mistuitor»” (Ep. Evrei 12, 28-29).

Scrisoarea trimisă comunității evreiești de către Sfântul Apostol Pavel are ecouri și în
lumea secolului XXI pentru că ne arată – minimal, dar îndeajuns de profund – modul în care noi,
alături de evreii încreștinați de Apostolul neamurilor, suntem datori să ne închinăm Dumnezeului –
„foc mistuitor”. Experiența rugăciunii și al comuniunii cu Dumnezeu și ceilalți membrii ai
comunității dădeau vigoarea cunoscută în primele comunități creștine, culminată cu împreună-
prânzirea euharistică. Astfel vedem cum Dumnezeu se sălășluiește în inimile care aduc o închinare
„plăcută”, înțeleasă ca o închinare adevărată – în „Duh și adevăr” (cf. Ev. Ioan 4, 24); „cu evlavie”,
adică exprimată cu smerenia omului care își înțelege nimicnicia – neanulând afirmația Psalmistului
care ne încredințează că omul Dumnezeu l-a micșorat „pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și
cu cinste l-ai încununat pe el” (cf. Psalmi 8, 4).

Din introducerea prezentei lucrări am aflat profilul societății contemporane în general și cel
al Uniunii Europene în special pentru că România se confruntă cu cel mai mare exod al propriului
popor, purtând povara primului loc în clasamentul exodurilor. Dacă Siria nu ar avea propriile
slăbiciuni, atunci România cu siguranță era fruntașă pe plan mondial la acest capitol. Deci, atât timp
cât conaționalii noștri slujesc altor popoare pentru a putea pune pe masă o pâine mai bună, înseamnă
că societatea românească nu e deplină, nu poate fi caracterizată fără a lua în calcul pe cei
aproximativ 5 milioane de români împrăștiați prin întreaga lume. Un raport al O.E.C.D. din 2019 3
arăta că România este a cincea diasporă la nivel mondial, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze din
punct de vedere pastoral, dar nici să ne alarmăm fără fond, având în vederea preocuparea
permanentă a Patriarhiei Române privind consolidare și extinderea diasporei.

Și, totuși, nu am spus de ce este necesar ca preotul secolului XXI să se alinieze trendului
european și nu să se limiteze la granițele pastoralei autohtone, așa cum s-ar părea că ar fi relevant
3
OECDiLibrary, Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrant, Editura OECD Publishing, Paris, 2019, în format
electronic la https://doi.org/10.1787/bac53150-en, p. 18

4
pentru unii susținători ai limitării atribuțiilor Bisericii majoritate din România. 4 Însă, pe de altă parte
avem susținătorii unei schimbări de perspectivă comunicațională a Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru înțelegerea corectă, permiteți-mi să citez o idee mai multe rânduri. Veți înțelege de ce am
ales aceasta:

„Ceea ce este însă important, credem noi, este ca Biserica să găsească răspunsuri pentru o
Românie și un cult religios majoritar care să fie adaptate nevoilor secolului XXI. E nevoie
de o adaptare [actualizare – sic!] inclusive comunicațională, pentru a răspunde cum se
cuvine întrebărilor societale legitime, dar și pentru a combate în timp util și cu daune
minimale de imagine campaniile negative mai puțin justificate sau posibilele mituri care se
propagă cu privire la ea.”5

Astfel că preotul secolului XXI, pe lângă impunerea unei ținute comunicaționale

impecabile, pe lângă înțelegerea și raportarea la omul modern ca la unul marcat de viteză, mobilitate
și acces extrem de facil la tot felul de informații, trebuie să întemeieze și să-și respecte
managementul cuvântului, despre care vom vorbi pe larg într-un capitol ulterior. Publicistul și
cercetătorul în antropologia religiilor Marius VASILEANU se întreba într-una din susținerile
publice ale domniei sale:

„Cum îi va vorbi – Biserica – despre Dumnezeu unui astfel de om care va părea mai
degrabă precum «soldatul universal» din filme? Cum își va păstra Biserica
«atractivitatea»? Mă refer la comportamentul general, la felul în care va fi afectată
cateheza, la cum va fi discursul Bisericii (personal, instituțional), la modalitățile în care
Biserica va acționa în plan bioetic versus acest «pachet» de noi tehnologii, la
comportamentul preotului în noua societate.”6

Așadar, vedem cum ne apropiem de Cuvânt și cuvintele din cadrul slujirii preoțești, dar
înainte de a merge mai departe și a arăta cum putem să alcătuim un portret al unei predici de calitate,
cum poate ea schimba caracterul omului modern, cum poate ea crea o simbioză între trupul care este
prădat din ce în ce mai mult de secularismul lumii și sufletul care încearcă – și nu îi iese întotdeauna

4
Remus CERNEA, Politica schimbării, Editura PARALELA 45, București, 2013, 280 p.
5
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor în Europa unită, Editura ADENIUM,
Iași, 2015, p. 352
6
Marius VASILEANU, „Cum va fi preotul căruia i se va spovedi «soldatul universal»?” în Mihai VASILEANU
(coordonator), Adrian ALUI GHEORGHE..., TUDOR CĂLIN ZAROJANU, Preotul ortodox în veacul XXI. Schițe
pentru un portret, Editura LUMINA CREDINȚEI, București, 2019, pp. 5-20, aici pp. 8-9

5
– din răsputeri să acceadă spre o altfel de lume, vom încerca să creionăm un minim portret al
preotului secolului XXI.

Într-un interviu, emeritul profesor Andrei Pleșu ne asigura că omul modern poate
supraviețui acestei ere, acest drum, numai dacă împlinim trei deziderate: privim viața ca pe un drum
pe care îl parcurgem până la capăt – adică „ să nu credem că am ajuns la capătul drumului renunțând
cu totul la el”7; să nu gândim limitativ la lumea care ne înconjoară, la viață în general - invitându-ne
să privim către altceva decât spre un speculat neant și un al treilea deziderat, „să nu așteptăm ziua
de apoi cum se așteaptă trenul în gară. Adică moțăind flasc, ignorând orice alte îndatoriri, trăind
pe «jumătate», ca să fii pregătit pentru «deplinătatea» de după. Deplinătatea finală începe aici și
acum. Restul e Providență”8

PAROHIA – LOC AL CONVERTIRILOR ȘI AL DIVERSITĂȚII UMANULUI

Înainte de a afișa câteva repere lexico-culturale cu privire la cei trei termeni - parohie,
convertire și caracter – propuși ca definitorii pentru parohia modernă, post-modernă sau
contemporană, vreau să aduc în atenția cititorului un alt mod de a vedea rostuirea cultului divin
public, practic vorbind, punctul central al lucrării parohiei, chiar și astăzi (!?).

Fie că avem o conștiință atentă, fie că nu conștientizăm, majoritatea credincioșilor – și nu

numai ei – și-ar dori să rămână veșnic tineri. Vorbim, de fapt, despre puterile tinereții și inteligența
bătrâneții. Utopia acestora este alimentată de găselnițele oamenilor de știință care încearcă zi de zi,
în laboratoarele performante tehnologizate la maxim pentru a găsi ceea ce poporul român – cu un
ușor iz de dâră păgână – numește tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte. Sigur, eforturile
sunt justificate dacă e să ne uităm la dorința avidă a foarte multor persoane de a reîntineri.

Ei, plecând de la o astfel de dorință utopică – de altfel, contrarie învățăturii Sfintei Scripturi
care ne vorbește despre deșertăciunea vieții în foarte multe pasaje precum Psalmi 4, 2; 51, 6; 118,
37;143, 4, subliniem aici Ecclesiastul 1,2; 12, 8, Ep. Efeseni 4, 17 - propunem spre meditare o
perspectivă interesantă ce prezintă cultul divin public ortodox ca antidot al îmbătrânirii. Trebuie să
precizăm că interesul lui Dumnezeu pentru tineri este subliniat în textul Sfintei Scripturi.

7
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor..., p. 368
8
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor..., p. 369

6
Deosebirea, însă, dintre tinerii care sunt în atenția lui Dumnezeu – ca exemplu dat nouă – este aceea
că unii căutat nu numai pe cele ale lumii, ci și cele mai presus de lumea aceasta.9

Primul tânăr (mai degrabă prima Tânără) este Pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu,
Maria. Apoi, Apostolii Mântuitorului – între care și ucenicul cel iubit, Evanghelistul Ioan – erau
tineri. Învierile minunate făcute de Domnul nostru Iisus Hristos au fost făcute, de asemenea, unor
tineri. Din nou, cunoaștem episodul întâlnirii Mântuitorului cu dregătorul bogat ce trăia cu
întrebarea ce ar trebui să fie și nouă călăuză: Ce să fac ca să dobândesc viața veșnică? (cf. Matei 19,
16). Va să zică, „știutorul inimilor noastre” 10, Mântuitorul nostru Iisus Hristos adâncește învățătura
prin faptul că inima tânărului care caută pe cele mai presus de lume va fi presărată de lipsă de
bucurie și liniște pentru tot restul vieții pământești, însă i se va pregăti cel mai prielnic loc în
Împărăția Cerurilor.

De asemenea, căutând în Sinaxarele Bisericii, nu de puține ori găsim viețile jertfelnice ale
unor tineri. Aici dăm doar trei exemple edificatoare: Sfânta Muceniță Filofteia (7 decembrie), Sfânta
Cuvioasă Parascheva (14 octombrie) și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla. 11 Exemplele sunt
multiple, însă spațiul alocat acestei teme este restrâns, drept pentru care vreau să motivez inserția
acestor rânduri la acest prim capitol pentru a sublinia importanța trăirii duhovnicești într-un mediu
duhovnicesc. Provocările lumii contemporane sunt eligibile în împiedicarea viețuirii tainice unit cu
Hristos, poate peste măsură (închipuită!), însă hrana sufletului, adică acea hrană ce vivifică propria-
ți viață chiar și octogenar fiind (cf. Psalmi 89, 11). De aceea, parohia, acest spațiu sacru, sacralizat și
sacralizant trebuie să rămână așa, iar tendințele actuale ale societății, în general și al comunității
(parohiale), în special – referindu-mă în mod special la cele adresate tineretului, dar nu tinereții – să
nu facă un spațiu profan, profanat și profanator. În rândurile care vor urma, cu indulgența de rigoare,
vom aduce în fața cititorului câteva cuvinte despre trei cuvinte: Parohie, convertire și caracter.

Parohíe s.f. Cea mai mică unitate administrativă bisericească. Sediul, clădirea în care se
află cancelaria și locuința parohului. – G. -D. parohiei. Pl. parohii, art. – hiile, sil. -hi-i. Derivă
dintr-un alt cuvânt cu aceeași tulpină ce denumește funcția preotului: paróh s.m. Preot care conduce

9
Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA, Cultul divin ortodox, spațiul care înveșnicește tinerețea, în „«În Biserica Slavei
Tale». Studii de teologie și spiritualitate liturgică”, vol. I, ediția a II-a, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2012, pp. 15-24, aici
p. 17
10
Slava cântării „Doamne al puterilor, fii cu noi...” din Slujba Pavecerniței Mari, în „Ceaslov”, Editura I.B.M.O.,
București, 2014, p. 186
11
Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA, „În Biserica slavei Tale...”, pp. 19-20

7
o parohie – Pl. parohi.12 Cel puțin așa ne definește o ediție a Dicționarului Explicativ al Limbii
Române conceptul de parohie. Cu prima definiție, cea a unității administrative sunt de acord, însă
cea de-a două mi se pare că denotă un simțitor iz apusean (având în vedere organizarea bisericească
în Biserica Romano-Catolică). Însă, literar vorbind, da, parohia este locul de desfășurare al
Parohului, al Preotului căruia i s-a încredințat o comunitate „până la cea de-a doua venire a
Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine”13. În cele câteva rânduri dedicate
conceptului voi aborda mai multe perspective cu referire la acest termen.

Vă propun ca, pentru început – mai ales că acum știm la ce se referă și ce înseamnă
literalmente termenul parohie – să proiectăm câteva reflecții cu referire la acest termen-concept,
pentru ca mai apoi să dezbatem, pe cât este cu putință, problema instituționalizării parohiei și
problematica Harului în cadrul acestei instituții, bineînțeles, pornind de la o lucrare magnifică a
Profesorului Georgios I. MANTZARIDIS: Instituție și harismă14

Parohia, acea comunitate de care ne povestesc Scrierile din primele veacuri, este una dintre
cele mai vechi moduri de organizare teritorial-administrativă bisericească, numai că – privind profan
– nu vom înțelege vreodată rostul existenței acesteia. Da, înțelegem că pentru a putea exista din
punct de vedere administrativ, fiecare parohie are nevoie de acel sediu social, numai că limitările
impuse de cei care nu sunt întru totul părtași vieții pot aduce pagubă conștiinței credinciosului onest.
Așadar, vom vedea că parohia înseamnă „sinaxă euharistică”, „spital duhovnicesc”, „comuniune în
Hristos”, dar și ca pe o „comunitate – parte integrantă a unei Biserici Universale” - Trupul cel Tainic
al lui Hristos.

Trebuie să amintim că prima referință a termenului enorie provine dintr-o scrisoare pe care
Sfântul Grigorie al Nyssei o trimite lui Flavian unde spunea: „Și cineva a făcut cunoscut că el
petrece în enoria din munte”15. Apoi, același termen îl mai găsim și în scrierile Sfântului Epifanie al
Salaminei Ciprului „Care locuiește în enoria ierusalimiteană Elevteropolis, dincolo de Hebron”16

Noul Testament ne vorbește despre Biserică făcând referire, fie la biserici (a se citi
„comunități”) locale de mici dimensiuni, fie la Biserica Asiei și a Macedoniei, adică suprafețe
12
Elena COMȘULEA, Valentina ȘERBAN, Sabina TEIUȘ, Dicționar explicativ al Limbii Române de azi, Editura
LITERA INTERNATIONAL, București, 2008, p. 619
13
Slujba hirotoniei preotului, în „Arhieraticon”, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1993, p. 82
14
Georgios I. MANTZARIDIS, Instituție și harismă, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2020, 315 p.
15
P.G. 46, 1001 A, apud. Gheorghios D. METALLINOS, Parohia – Hristos în mijlocul nostru, trad. Pr. Prof. Ioan I.
ICĂ, Editura DEISIS, Sibiu, 2004, p. 9
16
P.G. 41, 677C, apud. Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 9

8
întinse, înțelegându-se de aici faptul că nu spațiul geografic este cel care susține unitatea Bisericii, ci
participarea credincioșilor la Euharistia duminicală sau din zilele de pomenire ale Bisericii. Această
afirmație are ca temei neîmpărțirea Celui care este „Unul și Întreg pe fiecare Sfântă Masă pe care Se
aduce ofrandă ca hrană a întregii lumi”17

Concluziv, Sfântul Apostol Pavel le trimite un cuvânt teribil odată cu prima scrisoare,
comunității corintene și le spune acestora: „Căci o singură pâine, un singur trup suntem cei mulți;
fiindcă toți ne împărtășim dintr-o singură pâine” (Ep. I Corinteni 10, 17). Deci, Dumnezeiasca
Euharistie este cea care ne încorporează în Trupul Tainic al Bisericii. Un amănunt de care liturgiștii,
în mod special, se preocupă este acela al rânduielii Bisericii conform căruia în nicio zi, din nicio
perioadă istorică sau anuală, Taina Sfintei Euharistii nu se săvârșește decât o singură dată. De ce?
Pre-închipuie imaginea sinaxei euharistice în care credincioșii se împărtășesc întru totul din aceeași
Pâine și din același Scump Sânge. Odată cu aceste premise se ridică și câteva probleme legate de
participarea credincioșilor, privatizarea Sfintei Liturghii ori substituirea episcopului prin existența
parohiei.

În primul rând, acceptarea parohiei ca sinaxă euharistică demonstrează necesitatea

participării în duminici și sărbători a tuturor credincioșilor pentru a ajunge la acea frățietate și
unitate care fac din Trupul Bisericii, Trupul întreg al lui Hristos.

În al doilea rând, fără a acuza pe cineva, trebuie subliniat că Sfânta Liturghie nu trebuie
particularizată sau privatizată. Mai exact, se obișnuiește – și nădăjduiesc că la mijloc sunt doar
considerente pastorale pedagogice – ca în marile orașe, la Catedrale sau chiar biserici enoriale să se
slujească Sfânta Liturghie dedicată studenților, membrilor unor asociații, unei anumite categorii
sociale. A nu se înțelege că suntem potrivnici unei astfel de practici, numai că puntea dintre aceste
demersuri și privatizarea Sfintei Liturghii e foarte scurtă. Trebuie să recunoaștem, însă – și asta o fac
prin experiența de student la Facultatea de Teologie din Iași – că Liturghiile săptămânale dedicate
studenților aveau participanți și din alte categorii. Ba, mai mult, împărtășirea se făcea, uneori, celor
din alte categorii decât ale studenților teologi, dar nu despre aceasta este lucrarea de față.

În alt treilea rând, secolul al II-lea nu este secolul în care la marginea Episcopiilor să apară
mișcări populare de revoltă sau de schismă numite parohii. Nu! Din motive strict pastorale, logistice,

17
Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 13

9
dacă vreți, episcopocentrismul n-a dispărut, ci s-a extins prin mâinile preoților, prezbiterii, cum erau
ei numiți atunci.

Așadar, sinaxa euharistică, parohia, este coagulantul societății civile formate dintr-o
comunitate-comuniune întru Hristos. Pentru a merge puțin mai adânc, mai adaug aici o perspectivă:
Biserica (privită ca o comunitate parohială) devine societate civilă prin modernizarea (!?) Statului:

„Dacă în epoca medievală grija față de săraci, orfani, invalizi era apanajul Bisericii, n
modernitate uniunile liberale ale muncitorilor care poartă numele de sindicat sunt cele care
presează politicul pentru obținerea de drepturi și beneficii sociale. Deci, peisajul societății
civile se schimbă diversificându-se prin introducerea mai multor actori. Această schimbare
de paradigmă politică face ca Biserica să fie nevoită să se retragă cât mai mult din spațiul
public și să fie localizată, uneori împotriva voinței ei, într-un spațiu mai degrabă tăcut al
societății civile”18

Aceasta este una dintre realitățile zilelor noastre, realitate ce are ca efect decredibilizarea
instituției Bisericii, însă după ce vom analiza două perspective ale parohiei, adică o considerare a
acesteia ca fiind „spital duhovnicesc” și „comuniune în Hristos”, vom vedea că problematica
instituție va fi mult mai simplu și elocvent expusă.

Înainte de a vedea parohia ca pe un spital – aici nefăcând referire la lozinca stradală

începând din anul 2015 „Vrem spitale, nu catedrale” – trebuie să facem o precizare concisă. Care
este scopul parohiei? La această întrebare ne răspunde Profesorul Gheorghios Metallinos:
„Constituirea parohiei și a întregii vieți bisericești se face ca un singur scop, unic și invariabil:
îndumnezeirea membrilor ei.”19

Misiunea parohiei, iar prin extensie, a preotului paroh, este aceea de a tămădui pe oamenii
ei. Ce înseamnă această tămăduire? Un simplu credincios care va fi chestionat cu o întrebare care să
sune „Vreți să fiți tămăduit de către Biserică?” va fi intrigat de rolul tămăduitor pe care îl are
Biserica. Mulți credincioși văd în Biserică, în comunitatea parohială, în general și în locașul de
închinăciune, în special, centrul bârfelor săptămânale sau periodice. Nu înțeleg rolul vindecător al
Bisericii pentru că nu se simt bolnavi. Și această temă, a împătimirii, este un subiect de cercetare
intens, însă nu face subiectul prezentei lucrări, așa că mă voi rezuma în a sublinia faptul că parohia
18
Cătălin RAIU, Libertatea religioasă între politică și politici. O analiză a standardelor internaționale, legislației
naționale și practicii guvernamentale în pandemie, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021,
19
Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 23

10
trebuie să îi facă întru totul conștienți pe fiecare dintre membri de neputințele lor și să le dirijeze
operațiunea zidirii sufletului sănătos, a omului celui nou (cf. Ep. Coloseni 3, 9).

Văzută în acest mod, parohia poate deveni un centru al vindecărilor prin vindecătorii
vindecați. „Credinciosul trebuie să fie introdus într-o viață și comunitate nouă, străină de viața lumii
[internare recuperatorie – subl. n.] care ignoră nu numai vindecare, dar și metoda de realizare a ei”20

Comunitatea parohială ce rezidă într-o comuniune în Hristos este cel mai apreciat mod de a
privi parohia. Din experiența de student în Facultatea ieșeană voi relata un episod care să edifice
această afirmație: pe parcursul celor patru ani de studii de licență, începând cu promoția din care am
făcut parte, s-au format două grupe de Tutorat. Una dintre ele purta numele de „Synodia”, iar cea
de-a doua se numea „Sfântul Grigorie Palama”, avându-l ca ocrotitor pe acesta. Ei bine, după fiecare
slujire a Sfintei Liturghii ne întâlneam cu toții – cei care participam la Sfânta Liturghie – și serveam
un ceai, purtând discuții despre diferite teme teologice și nu numai. Ideea centrală este că prin
această adunare reușeam să ne unim gândurile noastre către același „far”, adică să contribuim fiecare
la dezbaterea pe marginea unui subiect sau altul. De aici, presupun că în numele tuturor mărturisesc
aceasta, s-a născut o comunitate-comuniune.

Acum, ajungând la momentul în care să ridicăm problematica instituționalizării Bisericii,

deci și a parohiei, nu de puține ori întâlnim în discuțiile sporadice purtate cu unii preoți să rămânem
uimiți de multitudinea documentelor ce trebuie completate, de procesul birocratic necesar
candidaturii pentru un loc în cadrul Facultății de Teologie sau de participare la Examenul de
Capacitate Preoțească ori la transferul dintr-o parohie în alta. Însă, înainte de a avea tentativa de
acuzare, vreau să subliniez că nu sunt în dezacord cu aceste demersuri birocratice, ba, mai mult, sunt
convins că e nevoie de ele pentru o cât mai bună lucrare a celor de la Centrul Eparhial. Ce vreau eu
să spun este că Instituția numită „Biserica Ortodoxă Română” sau „Patriarhia Română” ori
„Mitropolia Moldovei și Bucovinei” trebuie să existe. Orice entitate juridică este formată în
instituție. Problema se ridică astfel: dacă instituția amintită trebuie să existe, Harul Duhului Sfânt
mai lucrează în cadrul acesteia sau este împiedicat de multitudinea operațiunilor birocratice?

Profesorul Georgios I. MANTZARIDIS în lucrarea sa de excepție, Instituție și Harismă,

subliniază:

20
Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 25

11
 „Instituția îi abordează pe oameni în plan orizontal. Leagă persoane care îmbrățișează
aceleași principii și se conformează acelorași forme generale și reguli de viață și
comportament. Harisma îi îndreaptă pe oameni spre planul vertical. Însuflețește persoanele,
insuflă în acestea credință și nădejde și cultivă caracterul lor particular. Harisma precedă
instituției; în mod obișnuit creează instituția și este indisolubil legată de aceasta. Niciodată
harisma nu se epuizează în instituție. Totdeauna, însă, căutarea ei în interiorul instituției
deschide orizonturi nemărginite ale vieții.”21

Concluzionând această parte de capitol, trebuie să mărturisim că atunci când parohia va fi

văzută de către membrii ei, legătura dintre ei și puterea de colaborare, de potențare a sinaxei
euharistice, de vindecare a membrilor prin membrii ei, vom reuși să avem parte de harismele
Duhului Sfânt în instituția cu antet și ștampilă numită Parohie. De asemenea, „Parohia, care este
liturgică prin însăși natura ei, dă răspunsuri la cele mai ascunse nevoi ale noastre. Dumnezeu,
Creatorul tuturor, l-a făcut pe om o ființă socială.[…] Individul poate fi slujitor al unei acțiuni
liturgice doar în măsura în care Biserica se asociază lui, conferind o valoare colectivă actului
săvârșit individual”22

Apostolul Pavel constata că amicul său Dimas, „iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus
la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația” (Ep. II Timotei 4, 10). Accentul aici nu cade nici
pe ceilalți co-echipieri ai Apostolului neamului, nici pe destinațiile lor, ci pe „iubind veacul de
acum”. Așa este! Oamenilor le plac veacul de acum. Ce înseamnă acesta, dar și cum poate fi
reversibilă această plăcere pentru o convertire vom începe călătoria noastră, cea a convertirii, din
vremea Vechiului Testament, vom vedea ce se întâmplă cu acest proces în Noul Testament, iar la
final vom avea câteva perspective de viitor pentru pastorația convertitoare.

Părintele Ilarion FELEA spunea la un moment dat că noi, oamenii „Suntem bolnavi..., dar
nu pe moarte!”23 Deci, trebuie să acceptăm „neputința firii noastre omenești și tăria pizmașului
nostru”24, dar și faptul că „puterea lui este tare, iar firea noastră pătimașă și tăria neputincioasă”,
adică să fim conștienți de momentele din fiecare zi în care mintea ne joacă feste dacă nu suntem
atenți unde suntem cu gândul.

21
Georgios I. MANTZARIDIS, Instituție și harismă..., p. 15
22
†Mitropolit Emilianos TIMIADIS, „Parohia ca o comunitate”, în Preot, Parohie, Înnoire, Editura SOPHIA, București,
2001, pp. 64-78, aici p. 68
23
Pr. Ilarion FELEA, Convertirea creștină, Editura TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE, Sibiu, 1935, p. 1
24
„Rugăciunea dinaintea Icoaselor și Condacelor Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos”, în Ceaslov..., p. 367

12
 Dacă e să răsfoim Evanghelia după Matei, găsim scris: „Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu
vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Ev. Matei 18, 3).
Așadar, găsim că singurul mod de a restabili legătura ontologică cu Hristos, Domnul nostru, este
convertirea. Sigur, putem spune că de-a lungul istoriei au fost afișate multe convertiri care, în fapt,
s-au arătat a fi neconvertiri, însă nu despre acestea discutăm.

Înainte de a face incursiunea vetero-testamentară a convertirii, vreau să aduc în fața

cititorului o minunată prelegere legată de convertirea vameșului Zaheu în fața dragostei
Mântuitorului Iisus Hristos, în scrierile Omiliilor Sfântului Grigorie Palama:

„Și a făcut acestea totodată [Zaheu – subl. n.] și în chip înțelept și în chip iubitor de
Dumnezeu, împins fiind de țepușele dorului, mai înainte alergând pe cale, înălțat fiind de
aripile dorului și urcând în copac. Dar ce [face] Iisus, Înțelepciunea cea enipostatică a
Tatălui celui fără de început, Cel care zice prin Solomon: «Eu iubesc pe cei ce care mă
iubesc, iar cei care mă iubesc vor afla har» și «pe cărările lor li se arată cu bunăvoință
[cf. Înțelepciunea lui Solomon 6, 16 – subl. n.]»? I-o ia înainte lui Zaheu, îl privește mai
întâi pe el, îi grăiește în cel mai prietenos fel și îi făgăduiește venirea și rămânerea în casa
lui. […]25

Dar îl vedeți toți pe Zaheu, cum a iubit și a căutat, și a fost iubit, chemat și făcut al lui
Hristos? Dacă este, așadar, cineva vameș sau mai marele vameșilor și s-a îmbogățit de aici
în chip rău și a adunat în chip nedrept [păcate și patimi – subl. n.], să urmeze calea spre
mântuire a acestui mai mare a vameșilor, să dea înapoi și să împartă în chip bun pe cele pe
care în chip rău le-a agonisit”26

Vechiul Testament este o lizieră de convertiri, însă, între cele mai de seamă – și nu așa cum
ne imaginăm noi că s-ar petrece în zilele noastre – au fost convertirile Profeților Vechiului
Testament, iar aici vom da doar două exemple: Moise și Isaia pe care Părintele Ilarion Felea îi
numește stâlpi ai Vechiului Testament27. Moise era păstor de oi, iar evenimentul chemării la prorocie
a acestuia este cunoscut, de aceea nu voi insista pe această temă, însă de evidențiat este modul în
care se petrece și o sintagmă pe care o mai regăsim undeva, în Noul Testament. Dumnezeu îi

25
Sfântul Grigorie PALAMA, „Omilia a LXII-a – La a cincisprezecea duminică a lui Luca, având ca subiect îndreptarea
și mântuirea lui Zaheu, mai marele vameșilor; întru care și despre iubirea de argint”, în Omilii, trad. Pr. Roger
CORESCIUC, vol. III, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021, pp. 229-238, aici p. 232
26
Sfântul Grigorie PALAMA, Omilia a LXII-a..., p. 234
27
Cf. Pr. Ilarion FELEA, Convertirea creștină..., p. 9

13
poruncește lui Moise „Domnul din rug și a zis: «Moise! Moise!». Și el a răspuns: « Iată-mă,
Doamne!». Și Domnul a zis: «Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că
locul pe care calci este pământ sfânt.»[…] «Vino, dar, să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să
scoți pe fiii lui Israel, poporul Meu, din țara Egiptului!»(cf. Ieșirea 3, 3-10)

Vedem aici cum răspunsul lui Moise la chemarea nominală este afirmativ. Ceea ce vreau să
subliniez aici este faptul că îi poruncește lui Moise să-și scoată încălțămintea de la picioare. Mai
cunoaștem un episod în care cineva îi spune Mântuitorului că „nu sunt vrednic să-ți dezleg cureaua
de la încălțăminte: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic,
plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintei”(Ev. Marcu 1, 7). Ei bine, Sfinții Părinți tâlcuiesc
această dezlegare de curea (în fapt, șireturile de la sandale) ca fiind dezlegarea de atașamentul pentru
această lume și pentru păcat, ori Sfântul Ioan Botezătorul – căci despre el vorbim în acest episod –
nu putea să-I dezlege cureaua încălțămintei Mântuitorului pentru că ea nu exista. Mântuitorul este
fără de păcat. Revenind acum la oile noastre – de fapt ale lui Moise, pe care trebuia să le elibereze –
trebuie să spunem că Moise, înainte de acceptarea contractului de negociator la curtea Faraonului,
trebuia să se lepede de orice urmă de atașament al efemerității acestei lumi; trebuia să primească
despătimirea.

De asemenea, cazul Evanghelistului Vechiului Testament, așa cum este numit de către
Sfinții Părinți Prorocul Isaia (pentru numărul impresionant de profeții mesianice) este unul de
convertire atipică. Înainte de acceptarea înțelegerii dintre el și Dumnezeu un înger intervine și ia cu
cleștele din altarul tămâierii ale cortului sfânt și îl atinge în chip văzut de buze, însă în chip de
nevăzut „Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăța”
(Isaia 6, 7). Misiunea pe care o împlinește este una a îndreptării, a mângâierii și chiar a mustrării.
Convertiți-vă! Strigă Isaia în numele lui Dumnezeu, „întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți”
(Isaia 45, 22)

Așadar, plecăm din Vechiul Testament cu două învățături importante: atașamentul pentru
această lume și fărădelegile noastre ne împiedică convertirea noastră spre Hristos și viața întru El.
Însă, mergând către Noul Testament ne aflăm în fața unui lucru demențial: întregul cuprins al
Noului Testament este unul al convertirii? Pentru că însăși creația este convertită când „la plinirea
vremii” (Ep. Galateni 6, 6) „Cuvântul S-a făcut carne [sic!]” (Ev. Ioan 1, 1). Cuvintele-cheie ale
procesului de convertire novo-testamentar sunt: întoarcerea la Dumnezeu, pocăința, făptura nouă,

14
omul cel nou, viața cea nouă, nașterea din nou (aici trebuie să fim foarte atenți la cei potrivnici
credinței drepte și văd în acest concept argument pentru reîncarnare).

Desăvârșirea convertirii o face Duhul Sfânt care „luminează pe tot omul care vin în lume”
(Ev. Ioan 1, 9). În gândirea Părintelui Profesor Felea, convertirea în Noul Testament a însemnat: 1)
trecerea de la păgânism la creștinism și în urmarea necondiționată și dezinteresată a Mântuitorului
Iisus Hristos și a Evangheliei Sale; 2) într-un act de lepădare de sine și sacrificiu spontan dus până la
jertfa vieții personale; 3) în abjurarea și spovedirea păcatului spre a trăi sub legea sfințeniei; 4) în
schimbarea și desăvârșirea concepției despre lume și viață, în sens creștin; 5) într-o mărturisire de
credință și iubire sinceră față de Mântuitorul Nostru Iisus Hristos; 6) în acțiunea de propovăduire a
mesianismului creștin.28

Încheind această parte a capitolului, propun spre meditare un gând care să fie în loc de
concluzie a acestui paragraf: Există în această lume două cărări: una a Vieții, iar cealaltă, a morții.
Calea Vieții reprezintă Împărăția Cerurilor și a pământului transfigurat; cărarea virtuților și a
bucuriei veșnice. Este ușa prin care, cine va intra, va dobândi prin iubirea milostivă a Sfintei Treimi,
locaș în Împărăția lui Dumnezeu. Cărarea morții este o cărare largă, pe care merg cei care sunt alipiți
valorilor trecătoare ale acestei lumi, prioritizând trupul în defavoarea sufletului veșnic. Nu uitați
învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Nu iubiți lumea! (cf. I Ioan 2, 15; Ep. Iacov 4, 4; Ev.
Ioan 7, 7)

În cel de-al doilea capitol al lucrării voi expune pe larg ce înseamnă adoptarea ca temelie în
misiunea pastoral-catehumenală29 Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Aceste două realități, izvoare
de „apă vie” (cf. Ev. Ioan 4, 10) sunt cele mai profunde gânduri ale lui Dumnezeu pentru inima
omului, inconștient însetată. Trebuie să înțelegem un aspect al antropologiei, în general și al
învățăturii de credință creștin-ortodoxă în special. Există un Adevăr și multe, dar multe realități.
Realitățile sunt caracterele umane, în general, și modul de gândire ale credincioșilor, în special.

Pornind de la spusele lui Eliade și ale altor autori mai mult sau mai puțin relevanți în
gândirea creștină, Părintele Profesor Nicolae ACHIMESCU spunea:

28
Cf. Pr. Ilarion FELEA, Convertirea creștină, p. 28
29
A se vedea Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, „Pastorala catehumenală. Elementele constitutive ale unui model de
teologie practică în mediul ortodox”, în Propovăduire și educație socială, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2010, pp. 5-13;
Mihail Neamțu, „Cateheza liturgică și canoanele memoriei”, în Bufnița în dărâmături – insomnii teologice, Editura
ANASTASIA, București, 2015, pp. 113-120.

15
 „Omul de astăzi […] «trăiește într-o natură fără model, fără Creator, fără țel», căzând pradă
unui nihilism anunțat cu mult mai devreme decât Nietzsche, prin ceea ce el numea
«moartea lui Dumnezeu», un echivalent în fapt al crizei omului modern. Omul modern […]
este omul care a început să refuze experiența religioasă ca «posibilitate de cunoaștere»,
omul care refuză categoric «structurile mentale» și «spirituale ale religiei». În acest context,
el refuză nu doar creștinismul, ci «orice posibilitate a unei experiențe și a unei gândiri
mitologice sau religioase».30

Ei bine, nu ar fi indicat pentru omul open-minded de astăzi să pornim cu o asemenea

caracterizare pesimistă cu un subțire iz peiorativ la adresa ființei umane. Am adus în fața cititorului
aceste rânduri pentru a sublinia realitatea realităților. Despre multiculturalism și împreună-
conviețuirea etniilor cunoaștem cu toții, mai ales dacă privim către societăți occidentale, precum
cartierele Londrei, ale Parisului sau numai către Instituțiile Europene unde birocrații induc o
sensibilitate acută din ce în ce mai evidentă față de terminologia și conceptele creștine. În fine, nu
despre problemele europene tratează lucrarea de față, însă e bine să fim atenți, uneori la derapajele
unor reprezentanți (sau nu!?) în forurile de conducere europene, adică la multitudinea de realități, în
comparație cu Adevărul care este unul singur.

Adevărul este Cel care sau de la care s-au înfăptuit peste veacuri multe realități. Înainte de a
intra, efectiv, în parcursul scripturistic al descoperirii caracterelor enoriașilor, vreau numai să aduc
în atenție o afirmație în legătură cu episodul Marii Schisme de la anul 1054, care, oficial, zidește
două realități: Apusul și Răsăritul, cel din urmă fiind și forma văzută a Adevărului 31. Henry
CHADWICK subliniază într-o lucrare excepțională a istoriei sciziunii dintre cele două mari părți ale
Bisericii Catolice (a se citi „Universale”) 32 tocmai această creație a două realități (Biserica Ortodoxă
de Răsărit și Biserica Romano-Catolică) pornind de la Adevărul Iisus Hristos, Domnul și
Dumnezeul nostru, al tuturor. Spune acest emerit profesor de Oxford și Cambridge:

„Religia, atunci când este împărtășită de membrii societății, reprezintă unul dintre cei mai
puternici factori de coeziune socială. Atunci când apar diferențe cu privire la ritual,
calendar, practici sociale, liturghie sau, mai ales, doctrină, această forță de coagulare

30
Pr. Prof. Dr. Nicolae ACHIMESCU, „Reducționismul și desacralizarea omului modern-”, în Universul religios în care
trăim, Editura TRINITAS, Col. MEDIA CHRISTIANA, Seria LUMINA, București, 2013, pp.18-24, aici p. 18.
31
Ortodoxie – dreapta credință
32
Henry CHADWICK, Răsăritul și Apusul – o istorie a scindării creștinătății. Din epoca apostolică până la Sinodul de
la Florența, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2016, 414 p.

16
 slăbește și lasă loc declanșării rapide a unor diviziuni profunde. […] În iudaism, deosebirile
dintre practicanți și sinagogile reformate pot conduce la o separație resimțită acut, astfel
încât unui credincios practicant evreu îi poate fi mai ușor să vorbească liber cu un creștin
neevreu decât cu un rabin liberal reformat. În islam, diferențele între suniți și șiiți pot da
naștere unor sentimente de furie și alienare și chiar persecuției. Istoria Creștinismului este
marcată de schisme: între calcedonieni și monofiziți (pre-calcedonieni), între romano-
catolici și protestanții evanghelici, între luterani și calviniști sau între hipercalviniști și
arminieni.”33

Vedem, așadar, realitățile născute de-a lungul istoriei. Ei bine, acestea toate sunt cauzate de
diferența de caractere a persoanelor/personajelor-cheie participante la evenimentele cruciale ale
lumii religioase. Acum, având credința că Dumnezeu ne vorbește inimilor noastre în rândurile
Sfintei Scripturi, aduc înaintea cititorului șapte modele de caractere; șapte tipologii de comunități
bisericești. Despre ele nu se vorbește prea mult, însă sunt concludente temei noastre de față.

Deschizând paginile Apocalipsei nu trebuie să citim decât primele trei capitole pentru a ne
da seama despre diferența dintre comunitățile Bisericilor din Efes (cap. 2, 1-7), din Smirna (cap. 2,
8-11), din Pergam (cap. 2, 12-17), din Tiatira (cap. 2, 18-29), din Sardes (cap. 3, 1-6), din Filadelfia
(cap. 3, 7-13) și cea din Laodiceea (cap. 3, 14-22). Fiecare dintre tipologiile comunităților mai sus
amintite se regăsesc între credincioșii parohiilor ortodoxe de astăzi, fie că vorbim despre cele din
zona urbană, fie că vorbim chiar și de un cătun uitat (spunem noi!?) de lume, adică tot de noi.

a) Comunitatea eclezială a Efesului: „dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” (I

Corinteni 13, 3)

Mergând, așadar în prima comunitate, cea din Efes, întâlnim o structură bine închegată, cu
un dialog deschis și chiar aprig asupra contestatarilor învățăturilor despre Mântuitorul Iisus Hristos,
deci cu atenție sporită asupra păstrării dreptei credințe, însă cu un mare defect de fabricație: lipsa
acută a dragostei. O comunitate academică, dacă privim la modul de abordare a învățăturilor de
credință, dar de mahala când privim către sentimentele pentru aproapele. Sfântul Chiril al
Ierusalimului precizează într-una din Catehezele sale tocmai despre această simbioză între păstrarea
nealterată a învățăturilor și grija pentru aproapele:

33
Henry CHADWICK, „Introducere”, în Răsăritul și Apusul – o istorie a scindării creștinătății..., pp. 13-14, aici p. 13

17
 „Esența credincioșiei constă din două lucruri: din învățături drepte și din fapte bune. Nici
învățăturile nu-s bine primite de Dumnezeu fără fapte bune și nici faptele bune săvârșite
fără învățături drepte nu-s primite de Dumnezeu. Care este folosul de a cunoaște
învățăturile despre Dumnezeu, dar a face, cu nerușinare, desfrânare? Iarăși, care-i folosul de
a trăi în înfrânare într-un chip bun, dar a huli cu ne-evlavie?”34

Uitându-ne la cuvintele Sfântului Chiril și la noi înșine, cunoscându-ne bine inimile, putem
mărturisi că nu ne-a fost ușor să avem în grijă ambivalența purtării cucernice în cadrul comunității
parohiale din care facem parte. Într-una din predicile la Duminica a XXI-a după Rusalii, în care
Biserica face Pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, dar și citirea pericopei
evanghelice cu parabola Semănătorului, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul subliniază într-un mod
profund realitatea credincioșilor care ascultă Cuvântul care se propovăduiește de „mult timp, de
două mii de ani, se seamănă” […] De ce primim cu atâta dificultate Cuvântul lui Dumnezeu?”
Concluzionează ierarhul cu răspunsul la această întrebare: „Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu are
nevoie de urechi care să audă” (cf. Ev. Matei 13, 9)35

Creștinii ortodocși practicanți din zilele noastre se împart, în funcție de modul de referință
la învățătura de credință între „învățații poporului” și „darnicii comunității”. Numai că, nici unii, nici
alții, așa cum sublinia Sfântul Chiril al Ierusalimului, nu împlinesc cu deplinătate viața întru Hristos.
Bătrânele care ne dăruiesc din ce pregătesc ele din prea puținul lor ni se par a fi prelungirile iubirii
milostive a lui Hristos, însă când vedem stângăcia purtării din cadrul slujbelor, de cele mai multe ori
nu ne mai gândim la iubirea lui Hristos când le numim „babe” sau, cum tendențios apare în titlurile
știrilor din preajma marilor pelerinaje ale țării, „pupătoare/pupători de (Sfinte) Moaște). Cultura
cucerniciei unui credincios poate fi fertilă numai atunci când în interiorul persoanei dragostea pentru
aproapele este în acord cu învățătura de credință și reciproc.

Așadar, comunitatea eclezială din Efes îi reprezintă pe credincioșii foarte harnici în

respectarea normelor dogmatice și liturgice, însă care uită cu desăvârșire de dragostea cu care
trebuie să-i înconjoare pe cei din jurul lor, fie că vorbim de frați, surori, rudenii sau credincioșii din
biserica parohială (și nu numai).
34
Sfântul CHIRIL AL IERUSALIMULUI, „Cateheza a IV-a”, în Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru FECIORU, Editura
I.B.M.B.O.R., București, 2003, pp. 40-53, aici p. 40
35
Conținutul întregii predici poate fi vizionat pe canalul de YouTube al Radioului RENAȘTEREA al Mitropoliei
Clujului, Maramureșului și Sălajului, la adresa web https://tinyurl.com/5n8wp2se, aici începând cu minutul 3:15

18
 b) Comunitatea eclezială din Smirna: „prigoniți vor fi și toți cei ce voiesc să
trăiască cucernic în Hristos Iisus” (II Timotei 3, 12)

Biserica din ținutul Smirnei este modelul suprem al viețuirii întru Hristos, chiar și pentru
zilele noastre, când necazurile de dau de furcă. Numai că, în toată vâltoarea lumii de astăzi trebuie să
vedem ce ne așteaptă la finalul drumului. Cu toții suntem conștienți de continuitatea drumului de
după buza mormântului, de aceea și această dorință a fiecăruia de a-și mântui sufletul. Pe de o parte
avem o caracterizare ireproșabilă adusă în scrisoarea adresată comunității din Smirna, iar pe de altă
parte vedem cum în zilele noastre unii prieteni, chiar, cunoscuți sau din jurul nostru, oameni de tot
felul se gândesc la finalitatea zilelor ca la finalitatea existenței lor prin comportamentul consumerist.

Ispita consumerismului este una din ce în ce mai aprigă asupra noastră, însă conștiința
morală ne spune că efemeritatea timpului petrecut aici ne poate aduce fie însingurarea veșnică, fie
comuniunea întru Împărăția cerească la nunta Fiului (cf. Matei 22, 2). De aceea cred, cea mai
importantă atenție pe care trebuie să o acordăm vieții duhovnicești este aceea pentru risipirea minții
la cele lumești.

Crucea, înțeleasă ca experiență de viață mai mult sau mai puțin ușoară, dusă mai mult sau
mai puțin în cadrul comunității ecleziale sau solitar, este cea care trebuie să ne poziționeze pe cale,
împreună cu Hristos. Doveditori ai viețuirii și urmării lui Hristos prin asumarea Crucii, par să fie cei
din comunitatea Smirnei. Greutățile vieții sunt adeseori puncte cruciale de înțelegere a rostului
nostru și a gândului lui Dumnezeu.

Prigonirea, înțeleasă ca încercare adusă de Dumnezeu inimilor noastre, spre călirea puterii
noastre întru împrietenirea cu Dumnezeu, este adesea prezentă în viața de zi cu zi. Aminteam mai
sus cum Comisia Europeană și alte foruri de conducere a Uniunii Europene aruncă în spațiul public
momeli pentru răzvrătirea credincioșilor creștini, în special, însă între acelea sunt și unele
strâmtorări (comparate cu cele ale persecutorilor din primele veacuri, dar păstrând proporțiile) venite
asupra creștinilor care sunt nevoiți să facă afront campaniilor de promovare a vieții moarte.

Despre prigonirea celor cucernici, pornind de la Epistola paulină trimisă lui Timotei,
Părintele Profesor Constantin Necula încurajează Profesorii de Religie din România printr-un sublim
compendiu la pericopa apostolică din Duminica Vameșului și Fariseului, prima a Triodului, astfel:

19
 „În Biserică stă doar cel smerit, cel mândru e mereu pe fugă, pe etalare, pe bifare de
prezență. Ori Mântuitorul vrea să se recunoască în inima noastră. Asemeni unui Vameș de
preț care se lasă răstignit pentru datoriile noastre – păcate – , pe Cruce, în miezul Templului
celui nou, care este Biserica, Domnul se smerește pe sine, chip de rob luând, învățându-ne
care este calea de a trăi. E bine, azi, când suntem prigoniți pentru păcatele noastre, pentru
lipsa noastră de respect întru Evanghelie, că nu avem a ne compara cu cei care frângeau în
prigonirile dintâi ale Bisericii, noi plătim pentru fariseismul nostru. Pentru convingerile
false, că totul ni se cuvine și că suntem altfel decât ceilalți.”36

Astfel, „modelul ideal de slujire și viață bisericească nu este unul ușor de urmat, dar
totodată nu constituie nici o utopie. Tabloul Bisericii din Smirna insuflă cititorului optimism
subliniind, totodată, faptul că condiția de bază a unei slujiri și vieți bisericești corecte este
acceptarea, de către noi, a Crucii pe care, în calitate de creștini, ne-o asumăm ființial (în gândirea și
viața de zi cu zi), odată cu Taina Botezului.”37

c) Comunitatea eclezială din Pergam: „libertatea religioasă între politică și

politici”38

Atunci când se întâmplă ca o regiune sau alta să fie asediată de politici neincluzive sau
discriminatorii se procreează nemulțumire din partea comunităților minoritare ce se consideră total
nemulțumite de politica sistemului de stat. Regiunea Pergam face parte dintr-o astfel de tipologie, în
sensul în care stăpânirea romană din vremea scrierii lucrării apocaliptice de către Ioan Teologul
impunea (și chiar era) un centru de venerare a împăratului. Diferența dintre clasicele regiuni vestite,
arhicunoscute pentru cultul împăratului și această regiune este că aici misticismul joacă un rol
crucial în preponderența cultului.

Cum am putea asemăna societatea Pergamului de atunci cu comunitățile parohiale de

astăzi? Dacă ne gândim numai la avariția unora după minuni, icoane făcătoare de minuni, biserici cu
locuri făcătoare de minuni, izvoare și râuri făcătoare de minuni, totul să fie făcător de minuni; apoi,
substituirea practică, faptic vorbind, a dragostei creștine cu o falsă certitudine pentru puterea
36
Pr. Constantin NECULA, „Despre cucernicie și prigonire...(II Timotei 3, 10-15)”, în Predici și meditații la Apostolul
de peste an. Scrisoare către Profesorii de Religie...Citire!, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2017, pp. 70-72, aici pp. 71-
72.
37
Pr. Ioannis SKIADARESIS, „Modele de slujire preoțească în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul”, în Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi și cele de pe urmă în dialog., Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 271-308, aici p. 277
38
Aici facem referire la titlul unei lucrări de expertiză teologică asupra societății civile, pe care am utilizat-o deja în
referințele anterioare: Cătălin RAIU, Libertatea religioasă între politică și politici...

20
rugăciunii din zecile de Catisme ale Psaltirii și miile de Acatiste citite fără interiorizarea adiacentă
ne duce cu gândul că astăzi vorbim despre o tipologie a creștinului mistic cu formă fără fond. Arată
bine credinciosul „evlavios”, însă la propria cercetare serioasă în privința legăturii ontologice cu
Biserica lui Hristos vedem că toate tentativele cucernice eșuează. De asemenea, vorbim de
credincioșii care „poartă credința în suflet” fără o mărturisire expusă, lumină pentru cei din jur.
Tipologia regăsită în comunitatea Pergamului este una regăsită și astăzi, dar pastorația unora ca
acestora trebuie să fie axată pe catehizare profundă. Va să zică „[…]realitatea descrisă referitoare la
Biserica din Pergam ne permite să înțelegem că, în Biserică, pseudo-misticismul, dublat adeseori de
«gerontism» sau profeție tulbure, nu creează premisele unei vieți duhovnicești adevărate, nici măcar
atunci când acestea par a asigura, pentru moment, o oarecare unitate”39

d) Comunitatea eclezială din Tiatira

Mai cu seamă în comunitățile parohiale urbane, întâlnim adeseori acei credincioși care fac
parte din elita urbei aparținătoare. Cei care transformă învățătura de credință în temelie pentru o
nouă învățătură. Comunitatea din Biserica Tiatirei ne arată că învățătura dată de Domnul nostru Iisus
Hristos nu ar fi îndeajuns de mulțumitoare pentru o societate elitistă care caută să fie o învățătură
accesibilă doar lor, pe când plebei nu i s-ar cuveni să aibă parte de „învățătura cea bună”. Ba, mai
mult, noi cunoaștem istoria poporului român care a reușit să-și păstreze naționalismul prin
conducătorii Bisericii ce au fost singurii aliați ai poporului cei de la firul ierbii.

„Situația Bisericii din Tiatira ne arată că cultivarea sau aspirația, în cadrul comunităților
noastre bisericești, către o religiozitate elitistă, dublată de revendicarea unei așa-zise cunoașteri a lui
Dumnezeu și a unor experiențe mai duhovnicești, constituie o acrobație periculoasă.”40

Putem adăuga în tipologia tiatiristă și pe cei care consideră că Dumnezeu îi va duce în

Împărăția Sa doar pe creștinii ortodocși, iar dintre aceștia, doar pe aceia care se încadrează
exigențelor aprioric impuse de către acest tip de credincioși. Cert este că orice comunitate parohială
are nevoie de învățătura Domnului Iisus Hristos din Sfânta Scriptură și din Tradiția vie a Bisericii și
nimic mai mult. Nu pentru că oamenii, în îngâmfarea lor absolută nu ar putea închipuit să
redefinească unele concepte abstracte ale credinței – cum de altfel istoria ne dovedește – însă
revenim la Adevăr și multitudinea de realități.

39
Pr. Ioannis SKIADARESIS, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul..., p. 279
40
Pr. Ioannis SKIADARESIS, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul..., p. 280

21
 e) Comunitatea eclezială din Sardes: Vai vouă... Că voi curățați partea din afară a
paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de lăcomie (Ev. Matei
23, 25)

Biserica din Sardes este o comunitate a grijii: grija pentru a fi fățarnici; grija pentru a părea
ceea ce, în fapt nu sunt; grija de a nu arăta adevărata noastră figură, ci a o ascunde sub masca (aici
nu mă refer la alternativa medicală de protejare promovată de factorii guvernamentali) ipocriziei, a
prezumției de „sfânt”, etc. Părintele Dumitru Stăniloae are un cuvânt deosebit despre cei care își
împresoară toată viața cu grijă:

„Grija este un element ce ne leagă de lucrurile lumești, fiind rod al împătimirii («năzuința
care ne leagă de aparențele văzute ale lucrurilor de ne făgăduiesc mult și nu ne dau nimic
sau foarte puțin»). Împătimirea este, deci, un fel de forță care-l împinge pe om să caute
plăcerea și să se ferească de ceea ce-i provoacă neplăcere sau chiar durere. Odată stăpânit
de această forță interioară care atrage toate puterile sufletești ale omului, grija răsare în mod
firesc drept temere de o durere viitoare și/sau așteptare a unei plăceri.”41

Mai simplu spus, cei care sunt îngrijorați mai mult de modul de înfățișare al vestimentației
decât de albitura hainei Botezului, cei care sunt îngrijorați mai mult de meniul de nuntă, decât
spovedania care precedă Taina Sfintei Cununii și care îi curățește de păcatele de dinainte, cei care
sunt îngrijorați de împlinirea tradițiilor legate de evenimentele funerare din viața familiilor lor, decât
de ascultarea cu luare aminte a textului liturgic care – culmea! – nu este pentru cel decedat, ci pentru
învățătura și conștientizarea de către cei care rămân în urma celui/celei decedat/e.

Ipocrizia credincioșilor comunităților parohiale este ușor de remarcat, iar ca soluție în

pastoraţie poate fi numai o catehizare profundă cu atenție deosebită asupra patimilor personale și
conștientizarea unor lacune în viața duhovnicească proprie.

f) Comunitatea eclezială din Filadelfia: „Asemenea este Împărăția Cerurilor

aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-
a dospit toată” (Ev. Matei 13, 33)

41
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Ascetica și Mistica Ortodoxă, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1992, p. 88; a se vedea și
Aurelian-Nicolae IFTIMIU, Patima lăcomiei și pastorația celor zgârciți, Editura CUVÂNTUL VIEȚII, București, 2014,
155 p.

22
 Comunitate izolată, nesemnificativă numeric între cei care erau asupritorii dedicați lor;
aceasta este caracterizarea pe scurt a comunității din Filadelfia. Cred că se aseamănă foarte mult cu
acele comunități românești din marile (sau micile) orașe ale Europei. Despre creștinarea Europei s-a
vorbit mult și în multe vremuri, însă inițiativa preoților Bisericii Ortodoxe Române de a vivifica
urbea din care fac parte printr-o viață activă din punct de vedere pastoral este de necontestat, chiar
cu toată asuprirea de care au parte.

În Declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse se

subliniază:

„Suntem preocupați de limitarea actuală a drepturilor creștinilor, chiar discriminarea lor,

atunci când unele forțe politice, ghidate de ideologia unui secularism atât de adesea agresiv,
depun eforturi să îi împingă la periferia vieții publice”42

Așadar, cu toată potrivnicia instituțiilor publice dedicată comunităților creștine sunt unele
comunități parohiale care rodesc prin viața activă. Tipologia aceasta de credincios o regăsim
îndeobște în comunitățile unde activitatea catehetică și socio-filantropică se situează la cote maxime,
de altfel, constituind model pentru comunitățile parohiale din jur.

g) Comunitatea eclezială din Laodiceea: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde
averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer, după aceea, vino și
urmează-Mi” (Ev. Matei 19, 21)

Înainte de a asimila ultima tipologie de credincios al enoriilor de astăzi cu cea din urmă
Biserică ce primește scrisoare de la Sfântul Ioan Teologul, vin cu o mărturisire personală, mai
degrabă cu o experiență familială. Bunica mea maternă are 84 de ani și își duce zilele (ultimele!?) pe
patul durerilor. De-a lungul vieții, situația financiară îi permitea mai multe opțiuni decât celor din
jurul ei pentru că era gestionarul Cooperativei de Stat și tot ce trebuia să ajungă la cetățenii din
localitatea de domiciliu trecea mai întâi prin mâinile ei, deci și prioritatea alegerii este intuită. Ei
bine, cu vremea trecând, și banii, și puterile, dar și gândul la Dumnezeu își modifică structura. Din
păcate, în vremea tinereții banul îi fura timpul, deci și gândul la Dumnezeu; după acest episod grija
pentru bani nu îi ocupa atât de mult timp, însă puterile scădeau din ce în ce mai mult. Acum, în patul
de suferință, regretă că a ajuns în această stare, însă nădejdea ei nu este că Domnul a rânduit această
vreme pentru a se apropia mai mult de El, ci că într-o bună zi va putea din nou să meargă. Ce vreau
42
Cătălin RAIU, Libertatea religioasă între politică și politici..., p. 169

23
să subliniez prin aceste câteva rânduri? Faptul că noi, oamenii, mai ales cei tentați sau potenți
financiar, nu alegem cu ușurință calea către Dumnezeu, ci mai degrabă – mincinos și în zadar,
asemenea femeii care și-a cheltuit toată averea pe la doctori (cf. Ev. Luca 8, 43) – nădăjduim că vom
putea mai mult.

Enoriașul aceste este deseori întâlnit în comunitățile parohiale. Pastorația acestei tipologii
de credincioși este elaborată pe larg într-o lucrare de excepție apărută la Editura Arhiepiscopiei
Bucureștilor: Patima lăcomiei de averi și pastorația celor zgârciți43

În concluzie, „prin atitudinea sa, Biserica din Laodiceea ne ajută să conștientizăm faptul că
slujirea preoțească și, în general, viața bisericească care, în străfundurile sale, se caracterizează prin
mulțumire de sine, auto-subjugare și auto-idolatrizare, nu garantează acel «a fi în Hristos»”44

Comunitățile parohiale, sigur, cuprind mult mai multe tipologii de credincioși care își
trăiesc viața „în Duhul Adevărului” (cf. Ev. Ioan 14, 17) și, desigur, pe cele de credincioși care
încearcă să mimeze o viață, chiar dacă se observă stângăcia, indiferența și inaptitudinea acestora.

PREOTUL – SLUJITOR AL CUVÂNTULUI PRIN CUVÂNT ÎN ERA COMUNICAȚIILOR

Despre slujirea pastorală din Biserică, despre originea divină, scopul, obiectul, definiția,
denumirile, însemnătatea, greutatea, comorile slujirii pastorale ne dezvăluie manualele și tratatele de
Teologie Pastorală45. Cursurile universitare sistematizează informația necesară pentru ca studentul să
poată face o paralelă între propria viață și ceea ce va împlini în următoarea etapă a sa ca devenire:
preoția.

Încercând să alcătuiesc un minimalist portret al preotului contemporan, am ales să împart

chipul preotului în două dimensiuni, dat fiind faptul că cel care dorește să slujească (cf. Ep. II

43
Aurelian-Nicolae IFTIMIU, Patima lăcomiei și pastorația celor zgârciți, Editura CUVÂNTUL VIEȚII, București,
2014, 155 p.
44
Pr. Ioannis SKIADARESIS, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul..., p. 284
45
A se vedea studiile din ultimele decenii cu privire la întregul spectru al Teologiei Pastorale ale autorilor români. De
pildă, Catehumenat și evanghelizare, în „Altarul Banatului” (2/1991); Deviza preotului, în „Revista Teologică”
(1/1907); Familia și spațiul cibernetic – Declarația episcopilor catolici din Statele Unite ale Americii despre internet și
familie, în „Teologie și Viață” (7-12/2000); Preotul cel bătrân. Cum se pregătea pentru Sfânta Liturghie, în „Îndrumător
liturgic” (1988), Demnitatea preoției, în „Mitropolia Banatului” (5-8/1963), ș.a. La acestea adăugăm, cred, cel mai
important material didactic pentru Catedrele de Teologie Pastorală, Despre preoție, tratatele arhicunoscute de mediul
teologic, cu un limbaj sublim, profund. Iar, ca o suplimentare la acestea găsim că este de o importanță covârșitoare să
adăugăm lucrarea Arhimandritului (Episcopului) Melchisedec Ștefănescu, Teologie Pastorală, sub ediția îngrijită de Pr.
Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA și Diac. Drd. Cezar PELIN, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2011, 227 p.

24
Timotei, cap. 3) pe Dumnezeu trebuie să-și înceapă această retușare interioară și exterioară, atât a
trupului, cât și a sufletului. Astfel, vom împărți acest subcapitol în două părți care să vorbească
despre calitățile pe care preotul trebuie să le îndeplinească, mai întâi în calitatea de candidat la
preoție, iar mai apoi ca păstor de suflete, iar la final vom converti aceste calități în profilul actual al
preotului cu upgrade-ul necesar, bineînțeles, nefiind vreo tentativă de exhaustivitate, variantele de
îmbunătățire fiind nesfârșite pentru că „niciodată nu va putea spune cineva în această lume: «Ajunge
de-acum! Nu mai trebuie să mă pocăiesc!». Dacă se întâmplă ca cineva să spună acest lucru, nu a
ajuns, încă, la pocăință”46

CALITĂȚILE CANDIDATULUI LA PREOȚIE

Secolul XIX. Anul 1862. La Imprimeria lui Ștefan RASSIDESCU. Atunci ia naștere
lucrarea preluată de la Antonie, Amfiteatrov, Chiril, Reichenberg ș.a. și prelucrată de locțiitorul
Episcopului de Huși, pe atunci arhimandrit, viitorul Episcop Melchisedec Ștefănescu: Teologie
Pastorală. Pentru că spațiul alocat acestei prezentări este delimitat de unele rigori, mă voi limita la o
simplă trecere în revistă, aducând completări acolo unde cred că se impun, având în vedere
temporalitatea.

Arhimandritul moldovean propune candidatului să aibă în vedere mai multe seturi de

calități atunci când își dorește să intre în treapta preoției. Astfel identificăm: 1) aptitudinile necesare;
2) o cuviincioasă pregătire; 3) dorință de preoție și – cel mai important – 4) voință.

Fiecare concurs de ocupare a unui post vacant din Administrația Statului sau din instituții
subordonate acestor Autorități cade sub incidența unui Regulament-cadru care reglementează
condițiile de participare la un astfel de concurs, propunând condiții generale și condiții specifice47.

De asemenea, când un antreprenor din sectorul privat organizează angajări solicită câteva
condiții pe care să le împlinească acel/acei candidat/candidați pentru acel/acele post/posturi. Așa
este și în cazul Tainei Preoției, numai că obârșia acestora nu este ancorată în realitatea acestei lumi,
ci mai degrabă din vremea Vechiului Testament, când Dumnezeu avea o legătură cu poporul ales

46
Arhim. Simeon KRAIOPOULOS, Adame, unde ești? Despre pocăință, trad. Pr. Victor MANOLACHE, Editura
BIZANTINĂ, București, 2008, p. 19
47
Hotărârea Guvernului Nr. 286/23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor
generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de
promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din
fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 221/31 martie 2011

25
prin prorocii și conducătorii acestuia și indica direcția de orientare spirituală și practică a poporului.
Capitolul al XXI-lea din cartea biblică Leviticul este concludentă în această privință, când arată că
erau admiși la Preoția vetero-testamentară doar urmașii Leviților, care nu aveau niciun defect fizic,
niciun impediment sau handicap. Așadar, prima dintre condițiile specifice care trebuie îndeplinite de
fiecare candidat la Taina Preoției face referire la integritatea corporală.

A doua dintre condiții trimite la integritatea intelectuală. Aducem aici în atenție textul din
Evanghelia după Matei, când Domnul Iisus Hristos îi îndeamnă pe Apostoli să fie „înțelepți ca
șerpii” (cf. Ev. Matei 10, 16); de altfel și Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei, episcopul rânduit
de către el, să fie „învățător” (cf. I Timotei 5, 2). Arhimandritul Melchisedec arată aici, enumerând
chiar, câteva dintre aceste calități intelectuale: „În general păstorul trebuie să posede îndeajunse
calități intelectuale, atât pe cele de căpetenie, precum: judecată, inteligență, cât și pe cele
complementare, precum: memorie, imaginație și darul cuvântării”48

A treia parte a pachetului condițiilor specifice ne dezvăluie o altfel de proiectare a

Preotului, deoarece face trimitere la simțirea interioară a acestuia. Astfel, identificăm două calități
afective speciale: 1) un puternic sentiment religios și de ce mai vie iubire față de Mântuitorul nostru
Iisus Hristos – Supremul său Arhipăstor; 2) Un puternic și viu sentiment de dragoste față de
oameni.49

Nu în ultimul rând, pentru a sintetiza lucrarea Părintelui Melchisedec, mai amintim că toate
aceste condiții odată îndeplinite nu ating scopul dacă ele nu sunt presărate de dorința arzândă a
acestei Taine Mari a Preoției. Spune Episcopul Ștefănescu în lucrarea sa că necesitatea acestei
dorințe este condițională devenirii preoțești a candidatului, pentru că în cazul în care aceasta nu
există, se întâmplă să „nu prețuiască viitoarea sa slujire și nu promite să fie un bun păstor”50

CALITATEA PREOTULUI
Prima și cea mai de preț calitate a slujitorului Altarului este aceea de a fi model. Această
calitate le înglobează pe toate celelalte din motivul simplu că un trup integru, sănătos, are în
consecință toate organele sănătoase. Sau invers, organele sănătoase definesc un trup integru.

Mântuitorul Iisus Hristos este Modelul suprem după care se modelează slujitorul Său.
Apostolul Pavel Îl numește „cuvios, fără de răutate, fără de întinăciune, osebit de păcătoși” (cf. Ep.
48
Arhim. Melchisedec ȘTEFĂNESCU, Teologie Pastorală..., p. 66
49
Arhim. Melchisedec ȘTEFĂNESCU, Teologie Pastorală..., pp. 68-86, aici 67, 68 și 76
50
Arhim. Melchisedec ȘTEFĂNESCU, Teologie Pastorală..., p. 80

26
Evrei 7, 26; Fapte 1, 1-2; Ev. Ioan 8, 46). El, Mântuitorul le spune Apostolilor, iar prin ei urmașilor
în slujire: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre cele
bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Ev. Matei 5, 14-16).

Necesitatea de a fi model pentru credincioșii încredințați ție, păstorul lor, vine din mai
multe surse, însă cel mai important este acela că slujirea pastorală este sfântă. Caracterul de Taină al
Preoției conferă responsabilitate covârșitoare din partea primitorului. Un al doilea argument al
necesității vine din aceea că fără această calitate preotul nu poate să fie folositor comunității din care
provine, ba mai mult, chiar se pot încurca ițele atât de mult, încât mai apoi refacerea pastorală să
devină un deziderat greu de îndeplinit.

Calitățile personale ale preotului sunt cele care valorifică puterea de acceptare a Preoției ca
pe o misiune divină și mediatoare între oamenii încredințați până la parusie, așa cum ne descoperă
textul slujbei Hirotoniei întru preot din cartea cultică Arhieraticon. Între acestea menționăm evsevia
(pietatea), castitatea – înțeleasă ca păzirea de aprinderea trupului în afara legăturilor nupțiale,
sobrietatea (trezvia), onestitatea, umilința (smerenia), blândețea, neinteresarea și binefacerea,
rugăciunea. Toate acestea sporesc șansa unui profil cât mai apropiat de cel al Modelului său.

Ca o scurtă concluzie preliminară a profilului preotului ortodox de acum două veacuri, în

viziunea Arhimandritului Melchisedec Ștefănescu – și, cred eu, împărtășită de întreaga Biserică –
vreau să aduc în atenție o afirmație a autorului viziunii prezentate care ne pregătește pentru o altă
etapă în cercetarea noastră, aceea de a contura caracteristicile contemporane ale preotului ortodox.
Dar și acum, ca și atunci – spune Arhimandritul Melchisedec:

„Un bun slujitor al Bisericii nu poate să nu fie și un bun slujitor al patriei, căci Biserica
ființează în cadrul țării, și de bunăstarea acesteia din urmă atârnă și bunăstarea celei
dintâi. Pe de altă parte, preotul, ca și ceilalți cetățeni, este legat cu patria și prin legăturile
sângelui prin familie. Așadar, iubind patria și conlucrând pentru binele ei, păstorul
conlucrează, totodată, la bunăstarea familiei sale, bunăstare care este cuprinsă în cea a
țării, ca o parte dintr-un întreg.”51

Așadar, preotul ortodox trebuie să întrețină în propria persoană colaborarea dintre misiunea
sa ca păstor de suflete și grija pentru propria mântuire pentru că, altfel, nu ar reuși să se îngrijească
de niciunele și atunci ar ajunge într-un impas. Însă, de ce am ales eu să vorbesc despre un preot
51
Arhim. Melchisedec ȘTEFĂNESCU, Teologie Pastorală..., p. 124

27
caracterizat într-un mod desăvârșit și am atașat figurii preoțești bucățile de puzzle care să
construiască modelul desăvârșit al sacerdotului? Ce legătură este între comunicarea Cuvântului lui
Dumnezeu, predica și acest deziderat al unei integrități sufletești și trupești? Un posibil răspuns este
dat de însuși titlul lucrării de față. Nu se poate ajunge la logos fără ethos-ul slujirii sacerdotale. Fără
grija de propria identitate și calitate a persoanei, preotul nu poate susține o împletită misiune a
Bisericii prin asigurarea unei bune propovăduiri, a unei pastorații de calitate, dar nici măcar nu va
reuși să se impună în fața comunității ca un exemplu de urmat, ceea ce duce la cunoscutul eșec
pastoral observat în unele comunități din țară și nu numai.

BUN COMUNICATOR PRIN COMUNICATE ȘI COMUNICAȚII PRIN COMUNIUNE

Secolul XXI. 30 octombrie 2015. Tragedia din Clubul „Colectiv” anunță peste România un
soi de ură viscerală împărțită neuniform peste două categorii de persoane, ambele cetățeni ai
aceleiași țări. Fără a intra prea mult în ițele judecărilor și proceselor juridice care s-au înlănțuit după
această tragedie fără antecedent de la Revoluția din decembrie 1989, trebuie să argumentez de ce am
adus în discuție acest incident.

În primul rând, această tragedie a afectat într-un mod cu totul deosebit imaginea Bisericii
Ortodoxe Române. La momentul respectiv, Biserica prin reprezentantul ei care era încadrat în unul
din serviciile de pompieri care au ajuns la fața locului, a asigurat implicarea ei, însă opinia publică –
alimentată la maximum de mass-media – a înțeles că, de fapt, din cauza limitărilor pe care învățătura
de credință ortodoxă o impune credincioșilor adepți și nerespectarea acesteia de către victimele
incendiului, a dus la refuzul Bisericii de a reacționa prin oficierea unei slujbe de pomenire imediată,
ad-hoc, în acel loc.

Ba mai mult, într-una din intervențiile Patriarhului Daniel, cuvintele „Nu ne învățați care
este rolul Bisericii și locul ei; mai bine a-ți învăța ce înseamnă credința ortodoxă” au fost
interpretate, atât de către mass-media main-street, cât și de către societatea civilă ca fiind un afront și
o ofensivă la adresa populației care nu este îndeajuns catehizată, descoperind prin aceasta, în fapt,
un lucru care ni se pare profitabil pentru cercetarea de față, care își propune cercetarea comunicării
cât mai eficiente a Bisericii în cadrul unei societăți condusă prin și pe comunicări.

În al treilea rând, preocuparea Bisericii pentru tehnicile comunicaționale pare timidă, însă
nu este chiar de azi, de ieri. Mai degrabă de alaltăieri și vă voi dovedi aceasta. Preafericitul Părinte

28
Patriarh Daniel se afla în anul 2003 în scaunul de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și
Bucovinei, dar și la Colocviul de la Durău intitulat „Biserica în mass-media și mass-media în
Biserică” organizat în perioada 19-21 iunie 2003. Pe atunci, Preafericirea Sa menționa pre-directiv:

„În mass-media trebuie să discernem, să alegem, să adaptăm în mod creator ceea ce

corespunde conținutului, atât în ceea ce privește cuvântul, cât și în ceea ce privește
imaginea, deoarece nu orice imagine și nu orice cuvânt sunt potrivite pentru cuvântul
Evangheliei. Ne trebuie un profesionalism tehnic dublat de un profetism spiritual, nu de un
mimetism secularizat. Suntem tentați a imita adesea secularul, însă nu trebuie doar să
imităm, ci să depășim, să luăm ce este bun și să transcendem ceea ce este autosuficient,
pentru a găsi starea de comuniune. Lumea păcatului este lumea autosuficienței, lumea
sfințeniei este lumea comuniunii, iar ceea ce nu este unit cu Dumnezeu, nu este mântuit”52

Evident, grija Părintelui Patriarh pare să fie una dintre cele mai importante în pastorația
Preafericirii Sale, mai ales dacă ne uităm la înființarea și – de acum – lunga misiune a Radio
TRINITAS, TRINITAS TV, Ziarul Lumina, Agenția de Știri Basilica, etc. cu care Biserica
Ortodoxă Română se poate mândri – în sensul bun al cuvântului – în întreaga lume cu premisele
unei bune comunicări cu laicatul.

Revenind acum la cazul „Colectiv” și cum a influențat acesta imaginea Bisericii Ortodoxe
Române, vedem că încrederea populației în Biserica scade din ce în mai tare, trend valabil pentru
toate instituțiile din același clasament, pe măsură ce omul de astăzi începe a adopta o altă religie, sau
o formă ciudată a unei astfel de religii: auto-dumnezeu. Despre forma aceasta găsim expunerea pe
larg în studiul de la începutul acestei lucrări. Situația actuală acutizează și mai tare durerea Bisericii
pentru plecarea a din ce în ce mai mulți credincioși fie într-o altfel de religiozitate, fie în a renunța la
orice formă de religios. Preotul secolului XXI, căci despre el este vorba în acest capitol, se confruntă
cu fenomene, momente, cauze și determinări cu care Teologia trebuie să vină, inteligent și iminent,
în confruntare directă și pragmatică.

Pastorația preotului de astăzi nu poate exista fără rețelele de socializare actuale, fără un
canal dedicat pe una din platformele on-line, fără posibilitatea comunicării cu enoriașii prin mijloace
tehnice pentru că, da, secolul XXI este unul al vitezei. Profilul despre care am vorbit în prima parte a
acestui capitol se potrivește întru totul, numai că trebuie upgradat benefic, mesajul fiind actualizat și
52
† I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Fundamente teologice ale actului comunicațional și coordonate
ale apostolatului mediatic în epoca actuală, în „Candela Moldovei”, Nr. 7-8/2003, p. 21

29
servit publicului după noile norme ale comunicării. Propun spre reflecție cinci moduri prin care
profilul preotului să fie îmbunătățit prin folosirea acestor mijloace tehnice existente astăzi: 1)
Rețelele de socializare; 2) Site-ul parohiei (eventual, la care se adaugă un blog); 3) Serile de
întâlnire pentru proiectările de tip cinema; 4) Revista parohiale și, nu în ultimul rând, 5) Conferințele
parohiale on-line/off-line cu invitați din diverse domenii de interes pentru proiectul catehetic anual a
preotului și al acelui parohii. 53

În concluzie, upgrade-ul de care are nevoie preotul într-o misiune de transmitere a Sensului
într-o cetate profund cuprinsă de secularism, face ca acest deziderat să devină dificil, în mod
paradoxal, mai ales că observăm cum lumea este excedentară în mijloace „din ce în ce mai la
îndemână de transmitere spontană, autentică și pe viu a evenimentelor din viața noastră. Biserica a
fost ea însăși branșată la aceste noi instrumente”54. De aceea considerăm că profilul preotului creat
de la rețeta oferită de Apostolul Pavel prietenului său, Timotei și până la tratatele de Teologie
Pastorală contemporane trebuie să fie completat pe măsură ce ne afundăm mai puternic în acest
secol despre care, referitor la zicala lui Malraux – „Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc
– Andrei Pleșu spunea că „nu am observat cum deodată am devenit mult mai credincioși, dar nici n-
am văzut cum căutăm să ne ucidem propriul pat”55

CAPITOLUL II

PREDICA SECOLULULUI XXI

21 DE LEGI ALE PREDICII PENTRU SECOLUL XXI

Lumea noastră este inundată de informații care mai de care mai irelevante. Puterea,
înțeleasă atât ca normă general-valabilă, dar și ca influență asupra mai multor medii umane, este
dată și deținută de cei care dețin claritatea informației, adevărată sau mincinoasă. Fiecare dintre noi
nu avem timp să mai discernem informația receptată voluntar sau involuntar pentru că – nu-i așa? –

53
Gheorghe Cristian POPA, Preotul misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastorația
ortodoxă, Editura CUVÂNTUL VIEȚII, București, 2013, 162 p.
54
Andrei GĂITĂNARU, „A vibra lăuta Revelației pe frecvența urechilor din Cetate”, în Adrian ALUI GHEORGHE...,
TUDOR CĂLIN ZAROJANU, Preotul ortodox în veacul XXI..., pp. 79-82, aici p. 81
55
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor în Europa unită..., p. 411

30
avem de mers la serviciu, să ne ocupăm de copii sau să ne îngrijim de persoanele dragi vârstnice sau
cu dizabilități.56

Cuvântul lui Dumnezeu vine, așadar, într-o societate preocupată mai mult de cele profane,
de cele care suscită mai mult papilele gustative ori plăcerea hedonistă, decât de cele ale Împărăției
lui Dumnezeu. Iisus Hristos, spuneam și în introducerea acestei lucrări, nu interesează nici pe
cetățenii europeni, dar pe cei din Instituțiile Uniunii Europene par chiar să-i deranjeze, să-i
stingherească. De aceea, ne punem întrebarea firească? Ce trebuie și cum trebuie să fie adus
cuvântul lui Dumnezeu în fața oamenilor pentru ca acesta să aibă influență asupra minții pătimașe și
preocupate a dobândi cât mai multe cunoștințe care ajută doar lumii actuale? Mai mult, mai are
nevoie omul de informația divină? Dacă da, în ce măsură? Cum poate el să facă loc în mintea
preocupată de cotidianul zilnic și grijile aferente, grijii pentru suflet și implementarea unui mod de
viață ortodox autentic? Acestea sunt doar câteva dintre multitudinea de întrebări care se ridică, însă
în rândurile care urmează vom încerca să creionăm un mod, o tehnică – mult spus – și un gând
asupra propovăduirii Cuvântului Evangheliei în era digitală.

Setul de reguli nu este nici exhaustiv, nici pretendentul vreunei rețete de succes însă cred
că, aplicându-le, vor aduce un progres pastorației actuale. Acestea sunt împărțite în trei categorii:
Adevăr, Flexibilitate și Provocare (tehnologică și politică). Ele sunt împărțite așa datorită gândului
nostru de a ne referi pe de o parte la ce trebuie să conțină mesajul Evangheliei venit de la preotul
upgradat, despre felul în care comunitatea trebuie să fie cunoscută pentru a putea adapta cuvântul
evanghelic, pe de altă parte, iar un ultim mănunchi se referă la problematicile ridicate de tehnologie
și politică.

Așadar, cele 21 de legi pe care le propunem sunt următoarele, mai întâi cele ale Adevărului
predicii:

1. Cuvântul este cel care ne vorbește prin cuvinte;

2. Omul să fie destinația Cuvântului;
3. Credința este învățată prin cuvinte și trăită prin Cuvânt;
4. Cuvântul din miezul credinței vine prin cuvânt.

56
Lucrarea din care s-a extras această premisă face parte dintr-o colecție a unui istoric ce merită să fie în biblioteca
teologului și chiar a preotului, însă trebuie digerată cu mult discernământ pentru că, în general nu este vorba despre o
viziune religioasă, teologică nici nu poate fi vorba. Uneori sau chiar adeseori găsim anti-religiozitate, de aceea este
recomandată doar cu o atenție sporită asupra textului. A se vedea: Yuval Noah HARARI, 21 de lecții pentru secolul
XXI, Editura POLIROM, Iași, 2018, 364 p.

31
 5. Omul – între cuvântul alterat și Cuvântul nealterat.
6. Locul Cuvântului este aici pentru dincolo, și
7. Cuvântul spus prin cuvinte ne eliberează de neființă și ne umple existența.

Urmează, apoi, următorul set de 7 legi, ale Flexibilității predicii:

1. Predica trebuie să învețe ceva sau despre Cineva;

2. Oamenii vor să găsească în predică inspirație divină (!?);
3. Predica nu trebuie să adâncească greutatea zilei;
4. Predica trebuie să fie atât de puternică, încât să ajungă și la alte urechi, decât ale
publicului la care a fost susținută;
5. Predica are trei principii: pathos, logos, ambele susținute de ethos57.
6. Predica din biserică vorbește despre lucruri ale, despre și în concordanță cu
învățătura Bisericii.
7. Pregătirea predicii este jumătate din succesul predicii58.

Și, în fine, ultimul set de reguli ale predicii, cele ale Provocării (tehnologice și politice):

1. În Biserică nu facem politică, dar vorbim despre politici;

2. Provocarea tehnologiei este benefică predicii doar dacă e folosită corespunzător;
3. Tehnologia nu poate înlocui actele cultice, deci nici predica;
4. Predica trebuie să trateze numai problemele politice ale comunității-țintă59;
5. Predica trebuie să provoace dezbateri teologice;
6. Predica și cateheza – premise ale unei provocări de succes;
7. Predica nu ignoră niciodată corupția, de dragul finanțării.

Așa cum am menționat și la începutul acestui capitol, regulile prezentate nu sunt decât o
încercare de a vedea în stil propriu predica contemporană pentru un efect cât mai pozitiv asupra
misiunii de propovăduire a Evangheliei într-o eră a informării excesive. Acum, așa cum este firesc
voi detalia pe scurt (paradoxal, nu?) fiecare lege pentru a putea înțelege mesajul de ansamblu al
capitolului și a putea răspunde, în principiu, întrebărilor adresate la începutul prelegerii din prezentul
capitol.
57
Scott BERKUN, Confesiunile unui vorbitor în public, trad. Iulia BERTEA, Editura PUBLICA, București, 2012, p. 202
58
Dale CARNEGIE, „Cum să vă pregătiți discursul?”, în Cum să vorbim în public, trad. Irina-Margareta NISTOR,
Editura CURTEA VECHE, București, 2018, pp. 42-47
59
A se vedea Pr. Roger CORESCIUC, Pastoraţie și politică. Răspunsuri teologice ale Sfântului Grigorie Palama la
dilemele contemporane, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2015, 214 p.

32
 Cuvântul este Cel care ne vorbește prin cuvinte. Sorgintea inspirației divine a Sfintei
Scripturi, în ansamblul ei, iar mai apoi pe toți Sfinții Părinți care au statornicit învățătura Bisericii
prin definiții, canoane și străduințe de „legiferări” clare, concise și de mare folosință pentru omul
atemporal – a se înțelege aplicabilitatea învățăturii de credință ortodoxă ca fiind universală – ne
arată că Cel de la care mesajul Evangheliei pleacă este chiar Domnul nostru Iisus Hristos. „...toate
câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Ev.
Matei 28, 20); „Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit” (Ev. Ioan 4, 38); „Oare, nu v-
am ales Eu pe voi, cei doisprezece?” (Ev. Ioan 6, 70); „Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la
Tatăl Meu.” (Ev. Ioan 10, 32); „Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce
v-am spus Eu.” (Ev. Ioan 14, 26); „...când am venit la voi și v-am vestit taina lui Dumnezeu...” (Ep. I
Corinteni 2, 1); „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă” (Ep. I Corinteni 11, 23);
„Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre
după Scripturi” (Ep. I Corinteni 15, 3) sunt doar câteva dintre pasajele Noului Testament care ne
dovedesc că Hristos îi mandatează pe Apostoli la misiunea propovăduirii, dar și a faptului că
Apostolii rânduiesc pe Episcopi, la rândul lor să păzească ceea ce ei eu primit de la Domnul Iisus
Hristos. Preotului contemporan îi este dat să înțeleagă că propovăduirea nu o face cu de la sine
putere, ci în virtutea delegării de către episcop, însă din voia și îngăduința lui Dumnezeu. Lucrarea
preotului „este rodul incontestabil al unei munci științifice asidue, al unei vocații și preocupări
teologice obligatorii”60 pentru ca la final să se contureze „imaginea tainei prezenței liturgice a lui
Hristos în cultul Bisericii, prin propovăduirea Evangheliei”.

Omul să fie destinația Cuvântului. Este vorba despre modul de raportare a preotului în
cuvântul de învățătură la oamenii cărora se adresează. Trebuie să subliniem că în multe ocazii
(conform studiului de caz efectuat și pe care îl prezentăm la finalul lucrării) se întâmplă ca
predicatorii să se axeze nedirecțional față de persoanele prezente în spațiul bisericii. Spre exemplu,
un preot vorbește despre lucrarea în ogorul Domnului, pe care cei mai mulți slujitori o folosesc ca
argument principal și premisă pentru o predică cunoscută în mediul teologic și nu numai ca predică
„la toată trebuința”. Bene docet qui bene distinguit! (Învață bine cel ce distinge bine!) 61. Predica la
toată trebuința este o „îngrămădire de cuvinte înșirate la întâmplare, după „inspirația” momentului,
care în loc să zidească, produce confuzii, lasă un gust amar, ba chiar revoltă pentru ascultători,
60
† I.P.S. Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, „Cuvânt înainte”, în Pr. Dr. GEORGE ROBERT TĂTULEA,
Propovăduirea Evangheliei în cadrul cultului divin, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2012, pp. 6-7
61
Pr. Vasile GORDON (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica, Editura BASILICA,
București, 2015, p. 381

33
care, pe bună dreptate, regretă că și-au irosit timpul asistând la o perorație atât de chinuită” avea
să reliefeze Părintele Vasile GORDON.62 Așadar, preotul zilelor noastre trebuie să adapteze mesajul
Evangheliei venit de la Domnul nostru Iisus Hristos și având ca destinație nevoile curente ale celor
care ascultă predica.

Credința este învățată prin cuvinte și trăită prin Cuvânt. Omul contemporan caută mai
mereu să se dăruiască sie însuși prin fel și fel de preocupări care mai de care mai comode, fără a
avea măcar intenția de a căuta sensul vieții pământești, negeneralizând, bineînțeles, însă majoritatea
persoanelor din cotidianul actual reprezintă premisa de la care plecăm, ceea ce înseamnă că „n-
ajunge să-i spui omului în cuvinte duioase să viețuiască după voia lui Dumnezeu, ci trebuie să-l
îndrumi pas cu pas cum să procedeze pentru a se întări în viața virtuoasă”63. Apostolul Pavel ne
spune despre modul desăvârșit în care finalitatea cuvântului pe care îl auzim de la amvonul Bisericii
este trăirea în Hristos: „Căci sfârșitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede” (Ep.
Romani 10, 4). De asemenea, omul contemporan trebuie să-și găsească sensul, iar pentru un creștin,
„sensul vieții se regăsește în cuvântul Apostolului: mie a viețui este Hristos.”64

Cuvântul din miezul credinței vine prin cuvânt. Pe de o parte avem mărturisirea credinței în
Cuvânt, iar pe de alta avem cuvintele care mărturisesc. Mărturisirea credinței se face în diferite
contexte mai mult sau mai puțin complicate ale existenței proprii, însă cuvântul mărturisitor trebuie
să fie permanent prezent în viața de zi cu zi a credinciosului, culminând cu acest deziderat – privit ca
primordial – în viața cotidiană a preotului contemporan. Problematica aceasta a credinței „din
auzire” și răspunsul omului la „auzire” este ridicată și de un scriitor italian, Gianni VATTIMO, în
lucrarea sa A crede că mai credem. E cu putință să fim creștini în afara bisericii? 65. El subliniază că
omul contemporan caută să afle informații despre ceea/Cel care ar putea să influențeze credința
proprie, însă în momentul în care este întrebat cu adevărat: „Dumneavoastră, credeți?” atunci îi este
dificil să răspundă, or, astfel, nevoia unei pastorații bazată pe cuvinte înțelept așezate pentru ca omul
contemporan să înțeleagă ce trebuie să creadă este acută.

Omul – între cuvântul alterat și Cuvântul nealterat. Aici nu voi detalia prea mult pentru că
poate fi dedus din titlu ideea de fake-news la care este supus post-modernismul și „Calea, Adevărul
62
Pr. Vasile GORDON (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica..., p. 381
63
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, „Cuvânt înainte” în Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, ediția a V-a, Editura
HUMANITAS, București, 2017, p. 8
64
Pr. Vasile GAFTON, Cuvântul din miezul cuvintelor, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2011, p. 31
65
Gianni VATTIMO, A crede că mai credem. E cu putință să fim creștini în afara Bisericii?, trad. Ștefan MINCU,
Editura PONTICA, Constanța, 2005, 102 p.

34
și Viața” care contracarează această obsedantă directivă a societății. Făcând referire la câteva dintre
evenimentele marcante – peiorativ, vorbind – din ultimii ani din viața societății care a implicat viața
Bisericii, precum cazul clericilor acuzați de pedofilie și homosexualitate sau tragedia de la clubul
„Colectiv” ne relevă multitudinea de informații false aruncate în spațiul public pentru denaturarea
evenimentului, denigrarea persoanelor sau dezinformarea publicului, însă acestea toate au învățat
Biserica să reacționeze în timp util și elocvent în astfel de situații. Sublinierea acestei legi este aceea
că predica actuală trebuie să răspundă cu Adevărul atât informațiilor false, cât și informațiilor reale,
dar împroșcate în conștiința comunitară cu rea-voință, poate chiar denaturate sau contextualizate
greșit.

Locul Cuvântului este aici pentru dincolo. Întrebat într-un interviu organizat de Mănăstirea
Putna, despre cum trebuie să aștepte omul „modern” „învierea morților și viața veacului ce va să
fie”, maestrul Andrei PLEȘU răspundea, timid, prin instalarea a două premise: 1. „Să înțelegi (nu
doar cu mintea, dar nici fără ea) că lumea în care te miști nu e toată lumea, că viața pe care o
trăiești acum nu e toată viața, că ești trecător, dar spre altceva decât spre neant”, arătând că
finalitatea viețuirii omului pe pământ este, de fapt, premisa vieții viitoare despre care vorbește
întreaga învățătură a Bisericii și 2. „Să nu aștepți ziua de apoi cum se așteaptă trenul pe un peron.
Adică moțăind flasc, ignorând alte îndatoriri, trăind „pe jumătate”” 66Astfel, preotul contemporan
trebuie să aducă prin predica sa contribuția proprie prin prezentarea Cuvântului, la formarea unei
parohii eshatologice prin gândire și atitudine.

Cuvântul spus prin cuvinte ne eliberează de neființă și ne umple existența. Aici, fără „doar”
și „poate”, este vorba despre darul rugăciunii și inspirația în ethosul parohiei a rugăciunii pentru că
aceasta este una dintre căile magistrale către Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta o știm din întreaga
învățătură a Bisericii, însă preotul din zilele noastre se confruntă cu rugofobia credincioșilor. Știți,
este periculos și – cumva – paradoxal să numești persoanele care, încă, au multe de învățat în cele
ale credinței, credincioși. În atenție aduc doar concluzia lucrării sale a lui Alexandru MIHĂILĂ,
care arată că pentru ortodocși modelele ascetice sunt încă emblematice, în Patericul egiptean,
„chestionările rațional asupra textului (Sfintei scripturi – subl. n.) sunt în general evitate, iar
Scriptura este folosită intens la meditație”67, deducând de aici că omului contemporan îi plac

66
Interviu realizat de Starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec VELNIC, în Cuvânt către Tineri, Editura „CRINII
ȚARINII”, Suceava, 2015, în varianta digitală la adresa https://www.putna.ro/Reviste-s7-ss3.php
67
Alexandru MIHĂILĂ, În multe rânduri și în multe chipuri. O scurtă introducere ortodoxă în Vechiul Testament,
Editura DOXOLOGIA, Iași, 2017, pp. 369-370

35
tamponările zilnice cu citate motivaționale, afișarea unei false elevări religioase prin căutarea
meditativă la Sfinții Părinți, mai ales în cazul teologilor, însă spectrul rugăciunii este acoperit în
mică măsură, iar provocarea preotului contemporan este de a arăta cum rugăciunea aduce pe om pe
calea mântuirii, bineînțeles, prin propriul exemplu, în caz contrar, „dacă harul lui Dumnezeu nu
luminează pe om, cuvintele pe care acesta le vorbește, oricât de multe ar fi, nu sunt de nici un folos
nimănui”68

Primul set de legi este pentru a înțelege că predica actuală, contemporană trebuie să se
găsească între Logos, cu „L” mare și ethos-ul personal. Aduc în atenție doar o afirmație care
aparține Părintelui Profesor Constantin COMAN, o solemnitate a Teologiei românești:

„Cultura Evangheliei şi a Bisericii este o cultură a lăuntricului, a duhului. Din nefericire

suntem deseori influențați de cultura vremii, care este o cultură a exteriorului, o cultură
materialistă, fizică. Dăm şi noi greutate şi atenție lucrurilor care se văd şi care se aud mai
mult, decât celor care nu se văd şi nu se aud, cele tainice.”69

Flexibilitatea predicii zilelor noastre se manifestă, în sensul prezentei lucrări, prin

aptitudinile personale ale preotului contemporan de a reitera mesajul Evangheliei Domnului nostru
Iisus Hristos într-un mod facil, comod, integral și ireproșabil. Legile prezentate nu sunt o nouă
descoperire ci malaxarea și omogenizarea prin comprimarea celor studiate în vederea prelegerii
curente.

Preotul veacului XXI trebuie să fie un bun comunicator. Acest aspect este acceptat unanim
de ambele părți ale procesului de propovăduire. Atât de către propovăduitor, cât și destinatarii
mesajului. Despre manipulări și tehnici de influențare sunt scrise întregi tratate, unele benefice,
altele cauzatoare a diverse dispute nerostuite, însă o remarcă a unui autor al unei astfel de cărți, mi-a
inspirat premisa opusă de la care să plec în prospectarea curentă: „Manipularea este benefică atunci
când vrei să vinzi ceva, însă nu o folosi împotriva părinților, copiilor sau prietenilor tăi. Vei ajunge
să îi vinzi pe ei.”70. Așadar, neinsinuând că predicatorul va vinde credincioșii încredințați la
hirotonie, ci subliniind importanța acordării unei cinste cuvenite actului predicatorial, legile care

68
Gheron IOSIF ISIHASTUL, Mărturii din viața monahală, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin COMAN, Editura
BIZANTINĂ, București, 2003, p. 134
69
Pr. Prof. Constantin COMAN, „Cuvânt înainte la cea de-a doua ediție”, în Datoriile preoților, Editura BIZANTINĂ,
București, 2011, p. 10
70
Kevin DUTTON, Arta manipulării, trad. Răzvan LERESCU, Editura GLOOBO, București, 2019, 319 p., aici p. 306

36
urmează arată cum poate dialogul monologic al predicatorului poate să ducă pe ascultători spre o
înțelegere corectă și profundă prin participarea la viața cultică, a învățăturii Evangheliei.

Predica trebuie să învețe ceva sau despre Cineva. De fapt, aceasta este o întrebare la care
ar putea răspunde orice enoriaș care are parte duminică de duminică de o bună predică și de un
cuvânt lămuritor, urmat de seri catehetice, de programe de educație creștină organizate de parohie în
colaborare cu alte instituții publice de cultură și nu numai. Predica vorbește întotdeauna despre
învățătura Bisericii, care – într-un final – se culminează cu învățătura despre, în, prin și de la
Hristos. Citându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Părintele Profesor Petre VINTILESCU arată că
sensul slujirii învățătorești a preotului este predica. Cuvântul. Spune Părintele Profesor: „preoția nu
cunoaște altă metodă pentru a vindeca, decât cuvântul de învățătură”71

Oamenii vor să găsească în predică inspirație divină (!?). Atunci când predicatorul
contemporan prezintă o temă religioasă în fața credincioșilor, aceștia din urmă vor să găsească în
acele cuvinte inspirație divină, în sensul în care cuvintele rostite să conțină o fărâmă din ceea de
Dumnezeu are de spus lumii, or cele mai adânci și mai suculente în învățături – texte – sunt Sfânta
Scriptură și scrierile Sfinților Părinți. Întotdeauna trebuie avut în vedere că predica duminicală are
două picioare: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Dacă reușim să așezăm predica pe un astfel de
fundament, atunci vedem că publicul care ascultă este încredințat că vine de la Dumnezeu. În caz
contrar, când predicatorul utilizează doar argumente lumești, luate din domeniul psihologiei,
economiei sau chiar a securității și nu sunt completate de cuvintele pline de „duh și adevăr”, acesta
– predicatorul – nu reușește să împlinească acest deziderat.

„Astăzi, încercăm să culegem învățăminte şi să tragem foloase din scrierile de odinioară

ale Sfinţilor Părinţi, păstrând întreg respectul pentru prezentul cu care ne identificăm.
Măreția lor de neîntrecut stă tocmai în felul în care au știut să comunice creștinilor din
epoca lor adevărurile Evangheliei şi ale vieţii creștine”72

Predica nu trebuie să adâncească greutatea zilei. Conform manualului de Omiletică,

predica morală (atenție, nu moralizatoare), are „în vedere influența voinței ascultătorului pentru
practicarea virtuților creștine”73. Deci, în ciuda aparenței care pare să îndreptățească pe slujitorii

71
Pr. Petre VINTILESCU, Preotul în fața chemării sale de păstor al sufletelor, Editura BASILICA, București, 2020, p.
179
72
Diac. Asist. Cerc. Drd. Liviu PETCU, Actualitatea și folosul învățăturilor Sfinților Părinți, în „Biserica Ortodoxă
Română”, Nr. 4-6/2006, p. 299-313, aici p. 300
73
Pr. Vasile GORDON (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica..., p. 390

37
Sfintelor Altare care atrag atenția credincioșilor pentru micile greșeli din executarea cultului divin și
încurajează instituția babelor, rolul principal al unei predici morale este aceea de a-l face pe omul
tehnologiei să înțeleagă că tehnologia poate fi pusă în slujba mântuirii și nu împotriva ei. Precizarea
Mitropolitului de la Cluj în acest sens este elocventă:

„Generația oamenilor tineri, chiar dacă teoretic au făcut oră de Religie la școală, are
firave preocupări spirituale sau nu le are deloc. Secularizarea își spune cuvântul. Pornirile
păcătoase te pun pe gânduri. Părinții și profesorii, precum și preoții, sunt dezorientați cu
privire la mijloacele pe care trebuie să le folosească pentru a-i ajuta [...] Cu ajutorul
mijloacelor digitale să demarăm o cruciadă a bunului simț, a unei culturi morale,
ajutându-ne de cuvânt și gesticulație. Să întărim legătura cu tradițiile sănătoase pe care ni
le pune la îndemână istoria.”74

Va să zică, tehnologia informațională prezentă în contextul actual ne poate sluji spre a

putea face un puternic coagulant format dintr-o bună comunicare, o decentă utilizare a mijloacelor
tehnice și cooperarea permanentă cu Dumnezeu, coagulant care formează comuniunea, expansivă și
aceasta. Aceasta este misiunea preotului contemporan.

Predica trebuie să fie atât de puternică, încât să ajungă și la alte urechi, decât ale
publicului la care a fost susținută. De multe ori când participăm la diverse manifestări științifice
organizare de foruri academice sau instituții de prestigiu, alegem să împărtășim cu cei care se
identifică cu noi. Altfel spus, căutăm să împrăștiem cât mai mult, cât mai departe și cât mai durabil
informațiile care pe noi ne-a modificat, de aceea se întâmplă să avem de a face cu fenomenul
comunităților închegate, pe de o parte, dar și cu cel al comunităților care nu împărtășesc nici strictul
necesar al cultului divin public. Mai mult, cei care nu sunt angrenați în această vâltoare a veșniciei
care curăță de orice întinăciune pe omul modern omul „mereu pe fugă, mereu grăbit undeva, dornic
să primească totul repede, cu cât mai puține eforturi” nu mai are dispoziția „de a crede în veșnicie,
nici chef să aștepte sau să construiască durabil, nu mai are viziune, nu mai are speranță, nu mai
are Dumnezeu”75. De aceea, datoria preotului actual este aceea de a forma o comunitate din care,
precum undele radio, rând pe rând, mesajul Evangheliei să ajungă la întreaga comunitate. Și nu
uitați: undele radio provin din unde magnetice.

74
† I.P.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sătmarului, „Discurs eclezial în pas cu vremea”, în Liviu
VIDICAN-MANCI, Propovăduirea Evangheliei în era digitală, Editura RENAȘTEREA, Cluj-Napoca, 2020, p. 9
75
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor în Europa unită..., p. 25

38
 Predica are trei principii: pathos, logos, ambele susținute de ethos. Dat fiind că întreaga
lucrare tratează subiectul ethos-ului, pathos-ului și logos-ului nu-și are locul o detaliere excedentară.
Ce e de reținut la acest aspect este onestitatea, una din calitățile preotului, slujitorului Altarului. Nu
ipocrizia formează informația smart de care comunitatea are nevoie. Toate scandalurile în care
Biserica a fost implicată, toata mascarada alimentată de mass-media românească a avut ca sursă
extrem de inflamabilă un adevărat cult al persoanei în cazuri multiple, ceea ce contravine până la
urmă învățăturii de credință. Ce trebuie să facă preotul actualmente? Să înțeleagă că propovăduirea
fără experiența însănătoșirii nu reușește decât să îmbolnăvească. Sfânta Scriptură ne vorbește pe larg
despre acest subiect.

Predica din biserică vorbește despre lucruri ale, despre și în concordanță cu învățătura
Bisericii. Simbolul de credință niceo-constantinopolitan face din învățătura de credință perla,
bijuteria religioasă a lumii. Reușește să circumscrie în ea cele mai adânci sensuri ale lumii
ontologice, antropologice și teologice deopotrivă. Preotul din parohia secolului XXI trebuie să fie
atent la subiectul predicii. Nu este interzis de niciun canon abordarea problemelor politico-sociale.
Ba, mai mult, următorul set de legi, chiar la acestea fac referire, însă de acolo și până la a anunța cu
toată grandoarea de rigoare că Partidul „x” sau „y” merită susținerea din partea electoratului
ortodox... e mult.

Pregătirea predicii este jumătate din succesul predicii. Ultima din acest set face referire la
un aspect căruia îi dedicăm un capitol ulterior integral. Însă, în treacăt, doar subliniem, inspirat fiind
de Daniel BAUMANN, care se întreba:

„...cât timp ar trebui să afectez pregătirii predicii? Mi-a plăcut în această dimineață atât
de mult predica dumneavoastră, încât m-am gândit să vă întreb: cât timp v-a trebuit s-o
pregătiți? Ca să am pentru mine un indiciu în ceea ce intenționez. La care primește
răspunsul: Tinere, predica pe care am rostit-o azi dimineață am pregătit-o chiar din ziua în
care m-am născut”76

Nefiind cuprinși de infantilism, preotul zilelor noastre trebuie să aibă în vedere faptul că
pregătirea discursului este imperativă în toate domeniile în care putem aduce în discuție susținerea
vreunui discurs, cu atât mai mult aici unde cuvântul este despre Cuvântul care ne îndeamnă la

76
Daniel BAUMANN, An introduction to contemporary preaching, Baker Book House, Gr. Rapids, Michigan, 1988, p.
111 apud. Pr. Vasile GORDON (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica..., p. 415

39
comuniune prin cuvânt. Practic, nu mai suntem singuri ci „împreună cu ceilalți fără de care viața nu
ar avea niciun sens”77

Profesorul de la Catedra de Omiletică și Catehetică din cadrul Facultății „Dumitru

Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, expert în teologia palamită, Pr. Conf.
Univ. Dr. Roger CORESCIUC publică în anul 2015 o lucrare inedită intitulată Pastorație și politică.
Răspunsuri teologice ale Sfântului Grigorie Palama la dilemele contemporane. 78 În această lucrare
găsim informații prețioase despre cum este recomandat ca mesajul Evangheliei, tâlcuit și aprofundat
de Sfinții Părinți – în speță, Sfântul Grigorie Palama – să ajungă la dreptmăritorii creștini ortodocși
contemporani. La aceasta se adaugă o lucrare de excepție a tânărului doctor în Teologie și expert în
libertatea religioasă pe plan european, Dr. Cătălin RAIU79, care publică în vara anului 2021, an
pandemic pentru întreaga omenire, o lucrare susceptibilă de părtinire, dar dovedită a fi un ghid
excelent în pastorația actuală, pastorație influențată enorm de fake-news și bull-shit. De asemenea,
lucrarea apărută concomitent cu prima din această triadă-ghid de pastorație a secolului XXI este
reprezentată printr-un compendiu de referate, susțineri și poziții a unui număr impresionant de
teologi și jurnaliști din multiple țări europene, punând în balanță libertatea religioasă, religiozitatea
omului actual, politica și politicile europene și globale, precum și gânduri pentru un viitor secol
„religios” intitulat Dialogul religiilor în Europa unită80

Ei bine, plecând de la aceste lucrări excepționale, văd a fi potrivit pentru preotul secolului
XXI să fie prezentat și acest set de legi care să acopere și arealul social pe care predica duminicală
trebuie să-l acopere. Este vorba despre „Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui
Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Ev. Marcu 22, 21). Înțeles ca îndeplinirea tuturor
sarcinilor ce sunt anexate statutului fiecărui credincios, zilnic și consecvent, dar și o puternică
ancorare în viața Bisericii, principiul acestei duble slujiri este sănătos. Însă cum procedăm atunci
când „vine” Uniunea Europeană și așază pe masă „Drepturile Omului” pe care nu ai voie să le
încalci? Găsim răspuns în poziția Părintelui Consilier al Arhiepiscopiei Iașilor, Pr. Constantin
STURZU, în ultima lucrare evocată anterior, însă o vom prezenta la momentul oportun.

77
Frederic FANGET, Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți, trad. Corina COJANU,
Editura TREI, București, 2008, 184 p., aici p. 57
78
A se vedea infra., nota...
79
A se vedea, Cătălin RAIU, Libertatea religioasă între politică și politici. O analiză a standardelor internaționale,
legislației naționale și practicii guvernamentale în pandemie, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021, 252 p.
80
A se vedea infra, nota...

40
 Prin urmare, ultimul set de legi ale predicii care vizează provocarea din partea tehnologiei
și a sistemelor politice actuale, având în vedere și situația pandemică ce a afectat, după cum vom
vedea, activitatea desfășurării în condiții normale a mai tot ce înseamnă viață socială, dar și intimă,
personală, sunt următoarele:

În Biserică nu facem politică, dar vorbim despre politici. „Cuvântul lui Hristos, spune
Georgios MANTZARIDIS, în tratatul său de Morală tradus în 200681, nu încape în omul ce cugetă
lumește. E foc ce arde toate și scoate la iveală adevărul Împărăției lui Dumnezeu. Evanghelia
descoperă lumii viețuirea dumnezeiască sau ethos-ul dumnezeiesc” de unde plecăm mai departe și
spunem că viața pământească este despre politicile pe care Autoritățile unui stat pot sau nu să
influențeze viața Bisericii, deci și mesajul venit din partea Bisericii. Aici vorbim despre prefigurarea
Împărăției prin buna rânduială și purtare cu Dumnezeu și cu semenii, încă din această lume. Preotul
secolului XXI, referitor la acest aspect, trebuie să deducă modul tainic prin care Dumnezeu pune
Cuvântul Său în inimile oamenilor sămânța credinței care rodește spre comuniune cu El și cu
cealaltă parte a comunității din care face parte, mai ales prin adaptarea mesajului Evangheliei
comunității destinatare, dar despre această latură a mesajului evanghelic vom detalia curând.

Provocarea tehnologiei este benefică predicii doar dacă e folosită corespunzător. A

mărturisi pe Dumnezeu într-o lume atrofiată, dar până acolo, societatea se îndreaptă spre puncte
centrifuge ale autoumanizării82. Societatea actuală este bazată pe minciună, înșelăciune și violență 83.
De asemenea, se propune un mod „de viață inspirat din neo-luminism, promotor al unor valori
aparent naturale, operând de fapt reducția sensului vieții la o acțiune cu dimensiune pur
economică, atât în plan individual, cât și colectiv.”84 Bine, acum nu trebuie hiperbolizat întregul
peisaj sinistru al părții peiorative, încă remediabile, a societății, însă trebuie să fim atenți că aceste
defecte nu au fost din fabricație, ci mai degrabă cu conștiința, conlucrarea și voința omului modern,
ceea ce îl provoacă pe preotul acestui veac să își facă simțită prezența în mediul on-line într-un mod
atractiv, iar faptul de a se fi născut după 1990 îl poate ajuta prin firea vremurilor în care a crescut în

81
Georgios MANTZARIDIS, Morala creștină, vol. I, trad. Diac. Drd. Cornel Constantin COMAN, Editura
BIZANTINĂ, București, 2006, 607 p., aici p. 73
82
Stelian GOMBOȘ, „Despre datoria, implicarea și misiunea Bisericii Ortodoxe în postmodernitate”, în Altarul
Credinței, Nr. 3/2015, p. 25
83
Simion PURICE, „Lumina lui Hristos versus întunericul acestui veac. Aspecte misionare ale mărturisirii credinței din
perspectiva Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul”, în Pr. Prof. Dr. Viorel SAVA (coordonator), Cercetări
doctorale în pandemie. Provocări, soluții, oportunități, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021, pp. 47-60, aici p. 59
84
Arhim Teofil TIA, „«Interesul» pentru Dumnezeu în cultura postmodernității”, în Altarul Reîntregirii, Nr. 2/2009, p.
125

41
cadrul societății. Desigur, nu e condițional acest aspect, însă este un avantaj, trebuie să recunoaștem.
Trustul de presă al Patriarhia Române se poate mândri cu o echipă grozavă de tineri care sunt mai
predispuși spre această aplecare jurnalistică.

Tehnologia nu poate înlocui actele cultice, deci nici predica. În sensul prezentei legi
precizăm faptul că perioada de debut a pandemiei cu infecția noului coronavirus SARS-Cov-19 a
scos la iveală stângăciile unor domenii care se bazau pe o filieră strict fizică și „pe teren”, deci
implicând astfel și Biserica. De aceea, nu mică ne-a fost uimirea ca dintr-odată să vedem
transmisiuni în direct cu Liturghii de peste tot din țară, unde – din păcate – s-au putut observa și
mici carențe ale preoților slujitor, deci motiv de prezentare pe micile ecrane în buletinele de știri.
Părintele Viorel SAVA de la Facultatea de Teologie ieșeană a radiografiat situația printr-un studiu 85
prezentat la cursuri, sublim de altfel, întreaga situație. Ei bine, acest principiu prezentat aici poate
atenționa preotul anului 2022 că tehnologia poate sluji, însă nu poate stăpâni. Dacă se întâmplă cea
din urmă situație, atunci pericolul unui accident liturgic-mediatic poate fi iminent.

Predica trebuie să trateze numai problemele politice ale comunității-țintă. Cred cp este
lămuritor încă din titlu. Ce vreau să subliniez, totuși, este că parohia așa cum este construită astăzi,
are un set de specificități, însă se poate încadra cu ușurință în categorii mai mare, chiar
internaționale, de aceea metodele de pastorație propuse de teologii moderni se pot aplica în diverse
și o multitudine de parohii. Preotul momentului poate construi o comunitate euharistică frumoasă
prin predica de la amvon, dacă, după o corectă și completă diagnosticare a parohiei, prezintă
tratamente pentru bolile particulare ale parohiei.

Predica trebuie să provoace dezbateri teologice. Acest gând provine din certitudinea că în
spațiul românesc dezbaterile teologice sunt deficitare, iar atunci când există manifestări, adevărate
manifestări științifice – cum, de pildă, există Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” de la
Facultatea de Teologie din Iași – accesul pleromei, al credincioșilor simpli nu este chiar atât de
facilă pe cât s-ar crede. Totuși, preotul din parohia primilor ani ai mileniului al treilea, trebuie să
încerce ca discursul pe care îl susține duminical în propria-i biserică să propage Cuvântul
recepționat de acesta. Dezbaterile teologice nu reprezintă, numaidecât, acele manifeste academice, ci

85
Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel SAVA, Note de curs la disciplina „Pregătirea preotului pentru slujirea Sfintei Liturghii, a
Sfintelor Taine şi a ierurgiilor”, anul universitar 2020-2021, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași,
2021, p. 6

42
chiar și acele întâlniri tihnite de duminică seara sau de după slujba din ziua prăznuirii Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe. Acelea ar trebui să rodească țarina parohiei.

Predica și cateheza – premise ale unei provocări de succes. În cercetarea academică

ieșeană apare un compendiu de studiu din partea doctoranzilor, iar unul dintre acestea povestește
tocmai despre această latură a slujirii preoțești, făcând din ea un principiu vital al duhului parohiei
secolului XXI.86 Cuvântul predicii preotului trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin
Biserică spre edificarea credincioșilor pe temeiul Evangheliei 87. La aceasta nu pot decât să
concluzionez prin cuvintele lui Anatolie ZAREA: „Dacă dogmele sunt temelia vieții creștine,
predicatorul – păstorul – nu va uita că fără predică nu ar fi fost sfinți, atât de strânsă este legătura
între predică și sfinți”88

Predica nu ignoră niciodată corupția, de dragul finanțării. Pentru o istorie a construcției

Statului pe spatele Bisericii și dependența sau interdependența dintre cele două realități ale societății
actuale recomand capitolul Biserica de stat? A Dr. Cătălin RAIU în lucrarea amintită. Cine cunoaște
situația contabil-financiară a Bisericii în general și a parohiilor, în special, își dă seama cu ușurință
că nu poate fi vorba despre o viață luxuriantă, însă preotul contemporan are acces la unele finanțări
interne, prin intermediul Autorităților locale sau externe, precum cele din fonduri europene. De
aceea, apare pericolul perierii Autorității este aproape iminent. Este chiar observabil în perioadele
campaniilor electorale aferente unor tururi de scrutin. Important este ca textul predicii, mai ales a
celei morale, să nu evite discursul Evangheliei, în cazul în care în publicul auditor se află și un
reprezentant al Autorității.

Încheind acest set de 21 de legi ale predicii secolului XXI, pot sublinia că experiența
sacerdotală solicită din partea preotului atenție sporită la unele nuanțe ale modului de trai din această
perioadă, la finețurile politicilor care pot încălca grosolan învățătura Bisericii, iar pentru a fi și mai
elocvent în susținerea unei predici de calitate, care își are esența în Hristos, folosește cuviincios
tehnologia și respectă, dar nu periază politicul, voi aduce în față concluzia Părintelui Constantin
NECULA:

86
Andrei IRINA, „Importanța și necesitate predicii în lucrarea de evanghelizare a Bisericii”, în Pr. Prof. Dr. Viorel
SAVA (coordonator), Cercetări doctorale în pandemie. Provocări, soluții, oportunități, ..., pp. 150-164, aici p. 153
87
Andrei IRINA, Importanța și necesitate predicii..., p. 156
88
Anatolia ZAREA, „Predica și ascultătorii ei”, în Studii Teologice, Nr. 5-6/1966, p. 355

43
 „Suntem în plină dramă a urii naționale. De foarte mult timp se crește presiunea pe
această neputință a noastră de a fi mai buni, mai înțelepți, mai atenți la celălalt, omul de
lângă noi. Căutați binele și împliniți-l, creșteți în inimile voastre bucuria de a fi celuilalt
praznic de împlinire în Hristos. Creșteți în inimile voastre adevărata libertate. De a-L
recunoaște pe Mântuitorul și de a nu-i îngădui celuilalt să-și spună dumnezeu.”89

PUBLIC SPEAKING ÎN AMVONUL BISERICII – NORMĂ A PASTORAȚIEI MODERNE

David SIMMONS, unul dintre cei mai mari creatori și livratori de training, concluziona
într-unul dintre ghidurile sale cum „mediul de afaceri a preluat în ultima vreme din ce în ce mai
mult din rolul de educator de la sistemul de învățământ, atât în domeniul competențelor tehnice, cât
mai ales ale celor de tip soft-skills. [...] pentru a obține avantaj competitiv prin oameni, singura
modalitate dificil sau imposibil de reprodus de către concurenți.”90 Subliniind importanța colosală a
avantajului uman și plecând de la această supoziție a creatorului de training observăm că mediul
școlar nu reușește să aducă la zi cunoștințele necesare cu care un tânăr, proaspăt absolvent, se poate
echipa pentru a fi membru activ al societății. În lucrarea de excepție a teologilor și jurnaliștilor,
amintită în paginile anterioare, se arată cum în 12 mai 1976, cu câteva luni înainte să moară, invitat
în fața unei comisii speciale a Parlamentului francez să se pronunțe în chestiunea educației, Malraux
spunea: „Cea mai puternică civilizație pe care omul a cunoscut-o vreodată, a noastră, poate să
distrugă pământul; dar este incapabilă să formeze un adolescent“.91

Legătura dintre educația pe care sistemul de învățământ de stat sau mediul de afaceri o
promovează și aptitudinea de bun comunicator a preotului contemporan vine din carențele mesajului
predicatorial și din lipsa atractivității acestuia pentru publicul românesc, în general, iar al publicului
tânăr, în special. Efectiv, când factori economici așa cum sunt antreprenorii în educație, în programe
de educație, formează tânăra generație pentru a accepta viziunea strict economică a societății, iar
Biserica nu contracarează printr-un mesaj bine pus la punct și studiat, nu aruncat într-o clepsidră a

89
Pr. Constantin NECULA, Citire... .Predici și meditații la Apostolul de peste an. Scrisori către profesorii de Religie,
Editura ANDREIANA, Sibiu, 2017, p. 168
90
David SIMMONS, Proiectarea și livrarea programelor de training, trad. Olivia PODOBEA, Editura CODECS,
București, 2008, 319 p., aici p. xiii
91
Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul religiilor în Europa unită..., p. 38

44
limbajului de lemn din care nu mai poate ieși, se ajunge la imposibilitatea închegării unei Biserici
vii.

Soluția care vine din partea Bisericii, chiar de acum este acum doar în stare avansată de
proiectare și implementare, este adaptabilitatea mijloacelor moderne în pastorația actuală, condiția
unitară fiind aceea de păstra întru totul nealterată învățătura de credință ortodoxă. 92 Pentru că
structura interioară a omului modern a suferit modificări 93, Biserica trebuie să se îngrijească de
mesajul transmis să fie unul de calitate și conform cu ființa și viața acesteia, aplicând pentru aceasta
metode, norme, structuri și tehnici moderne.

Una din aceste tehnici se numește public speaking, în traducere liberă, vorbitor în public.
Discursuri emoționante, triumfătoare, plie de glorie și emfază s-au tot ținut de-a lungul vremii.
Numai dacă ne gândim la cum și-a pregătit discursul Charles SCHWAB, un titan al oțelului anilor
’10 – ’15 și este cunoscut în istorie ca discursul de un miliard de dolari,94 putem să ne dăm seama
cum poate un simplu mesaj să producă atât de multă uimire, încât ideile din interiorul lui să poată fi
asimilate de ascultători.

Spațiul capitolului de față este dedicat construirii unui mini-ghid inițiator pentru preotul
secolului XXI, pentru ca prin asimilarea, aprofundarea și dezvoltarea acestui set de indicații, predica
de la amvonul bisericii să poată fi înțeleasă. Pentru a fi înțeles, voi relata în următoarele rânduri
două tablouri narative care să evoce atât o variantă a discursului obositor, plictisitor, respectiv, unul
care să arate efectele unui discurs improvizat, așa cum vom vedea că predica secolului XXI din
Patriarhia Română încă se mai găsește.

Umorul își are locul lui, dacă este inspirat și de bun gust, chiar și în spațiul eclezial, de unde
și povestirea lui Romeo PETRAȘCIUC a următoarei experiențe omiletice:

„...despre un preot (în cazul nostru) care avea din belșug darul de nu mai termina predica.
Adică era atât de hăruit cu darul de a predica, încât numai nu reușea să fie concis, ca timp
alocat predicii, în limite cât de cât normale. Mereu, când începea să țină câte un cuvânt de
învățătură, uita să mai și termine. Astfel, ore în șir, credincioșii erau nevoiți să îndure un
discurs nu doar lung, ci și extrem de fad, de plictisitor.

92
Gheorghe Cristian POPA, Preotul misionar în areopagul mediatic..., p. 22
93
Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 59
94
Napoleon HILL, De la idee la bani, ediția a III-a, trad. Ioana Maria TOMUȘ și Andra ȘAMANTA, Editura CURTEA
VECHE, București, 2018, 68

45
 Așa se face că, într-una din aceste situații, după Sfânta Liturghie, părintele își începu, plin
de zel și voioșie, predica. Trecu o oră, trecură două, părintele era în plină desfășurare.
Câțiva credincioși din biserică începură să murmure, alții se uitau tot mai disperați la
ceas... Mai mult, câteva băbuțe – care oricum, surde fiind, nu auzeau nimic, începură să
bodogănească destul de vehement că vor pierde și de această dată serialul preferat. O
ceată de copii, evadată ceva mai devreme din biserică, se sparse degrabă, care încotro,
către părinți, tânguindu-se de foame. Părintele, plin de vervă, se îndârjea să își continue
predica, bucuros nevoie mare că și de data aceasta are el ce să le spună credincioșilor.

După vreo trei-patru ore, în care părintele nici nu părea să aibă de gând să pună capăt
cuvântului său de îndestulată învățătură, câțiva cârcotași, mai în vârstă, ceva mai
îndrăzneți, de undeva din spate, au complotat să îl lase pe părintele vorbind, iar ei să își
vadă de treaba lor, îndreptându-se fiecare pe la casa cui îl are... După ei, de undeva din
față se mai desprinde un grup de tineri, urmându-le – așa cum le stă bine unor tineri
cumsecade – exemplul. Părinții unora dintre ei, încercând să mimeze îngrijorarea pentru
indispoziția copiilor lor, țâșniră imediat după ei, pierzându-se apoi pe ulițele satului. Rând
pe rând, în decurs de vreo jumătate de oră, mulțimea credincioșilor – sub un pretext sau
altul șoptit sau scrâșnit, rând pe rând, tuturor sfinților pictați și nepictați din biserică – se
îndreaptă grăbită spre casă.

Părintele își continua cu înverșunare predica... Puțin intimidat, dascălul se furișă pe ușa
laterală a bisericii, zbughind-o și el spre ai săi, care îl așteptau cu nerăbdare acasă. În
biserica pustie de acum, doar crâsnicul își mai făcea de lucru, adunând câte o lumânare
arsă pe trei sferturi, mai îndreptând câte un ștergar pe la icoane, mai ștergând praful de pe
câte o candelă...

După o vreme, văzând că părintele nu are nici gând să termine, apropiindu-se de el,
crâsnicul îi șopti sfios, însă hotărât: «Știți Părinte, cheia e aici, lângă icoana
Mântuitorului. Când terminați, vă rog frumos, închideți Sfinția Voastră Biserica...»95

Nu se mai găsește loc pentru cuvinte. Este indubitabil. Cu toate acestea, simptomatologia
predicii României secolului XXI cuprinde și improvizația discursului omiletic. De aceea, îmi voi
îngădui să dau un exemplu concret și din această carență a mesajului Evangheliei autohton:

95
Romeo PETRAȘCIUC, 200 de întâmplări nostime din viața Părinților, Editura AGNOS, Sibiu, 2016, pp.17-18

46
 „Un ierarh ajunge în vizită pastorală la una dintre bisericile eparhiei sale și, după Sfânta
Liturghie, vrea să îl audă pe părintele paroh cum predică. Acesta, luat oarecum pe
nepregătite, cu destulă emoție, urcă în amvon și își începe cuvântul. Necazul e că, nu-i
vorbă, reușise cu o seară înainte să se uite puțin peste notițele referitoare la Evanghelia
Duminicii, însă o făcuse în treacăt, ca mai mereu. De unde să știe el că taman acum va
ajunge, inopinat, și vlădica, tocmai la biserica sa?!

După predică, episcopul îl cheamă și îi spune: - Părinte, ai putea să predici chiar binișor...
Dacă ai fi predicat ca în primele cinci minute, te-ai fi descurcat chiar bine. Însă
următoarele zece minute au fost anemice tare.

– Păi, Preasfințite Părinte, cum să vă spun?... M-am pregătit aseară așa, cât am reușit și
eu, după puterile mele, să le spun ceva credincioșilor. Ce am citit, pregătirea de aseară, m-
a ajutat să le vorbesc cele cinci minute, despre care spuneți Preasfinția Voastră. Însă,
pentru celelalte zece minute, am lăsat și Duhul Sfânt să lucreze, să predice...

– Apăi, ce să spun, Părinte? Ai cuvântul meu de episcop că ai predicat mai bine decât
Duhul Sfânt!...”96

Pe lângă utilitatea sentimentală a umorului, acesta are și o latură pedagogică. Învățăm din
greșelile celor care au trecut prin experiențe pline de haz sau presărate cu penibilitate. Nu degeaba
spune românul că de nu ar fi de plâns, ar fi de râs.97 De aceea, încercăm prin ceea ce urmează să
alcătuim un minim plan de principii ale vorbitului în public, cules la rându-mi din bibliografia
reprezentativă pentru acest capitol, însă adaptate la nevoile comunităților de astăzi din Patriarhia
Română.

ELEMENTE DE BAZĂ ALE DISCURSULUI EFICIENT

Nevoia de perseverență. Întotdeauna, când ne apucăm de făcut un lucru noi, fie că e vorba
despre un spor, o activitate care necesită un efort fizic mai mare, cum ar fi domeniul construcțiilor –
rezumându-ne, clar, la amatorism – sau când vorbim despre învățarea unei noi limbi de circulație
internațională (sau nu!?) găsim multe și puternice piedici în a găsi modul cel mai atractiv în care
putem să aducem la împlinire acest deziderat. Așa este și când, prin harul și din mila lui Dumnezeu
96
Romeo PETRAȘCIUC, 200 de întâmplări nostime..., p. 130.
97
A se vedea Viorel MARTIN, Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, Editura SEMNE, București, 2016, 233 p.

47
suntem așezați în fața credincioșilor. Se întâmplă cele mai neprevăzute momente stânjenitoare. Se
uită un copil foarte atent, parcă cerând perfecțiune a mesajului, o femei în vârstă începe să cască
pentru că nu aude bine și nici nu prea înțelege expunerea, consilierii parohiali se apucă să rezume
evenimentele săptămânii pentru presa de săptămâna viitoare, etc. Situațiile sunt multiple.

Cunoscute de psihologie ca intervale de stagnare sau regresie98 acestea se manifestă în

orice demers de învățare a ceva nou. De cele mai multe ori se întâmplă să nu mai continui tocmai
din această cauză. Astfel, mulți predicatori se confruntă cu tracul publicului, renunțând să evolueze
și rezumându-se la a susține predici citite ori bune la toată trebuința. Ca recomandare este
perseverența continuă. Aceasta va anihila teama de frică, teama de șoc, de neliniște nervoasă. În
curând nu va mai fi insuportabilă, deoarece preotul ortodox din comunitatea parohială are și
„beneficiul” de a avea, aproximativ, același public la susținerea discursului propriu.

Eduard MURROW spune că și cei mai buni vorbitori știu suficient de multe lucruri încât să
se teamă, însă „singura diferență între profesioniști și novici este că profesioniștii și-au dresat
fluturii să zboare în formație ordonată” 99. De aceea teama de a nu ști sau a nu pierde din vedere
amănunte valoroase din elementele predicii nu trebuie să împiedice ținerea unei omilii de excepție,
de aceea există planul predicii, despre care vom vorbi mai pe larg în următorul segment al
capitolului curent.

VADEMECUM-UL OMILETIC AL PREOTULUI CONTEMPORAN

Principiul educației religioase în pastorația curentă nu este decât prelungirea arcuită peste
timp a învățăturii dată de Domnul nostru Iisus Hristos. Cum întrebarea firească este „Câtă nevoie
avem de educație religioasă?” putem să ne gândim la modul cel mai serios la tehnici și modalități de
împlinire a acestui deziderat. Cronologia desăvârșirii100 începe prin slujirea învățătorească întrucât
harul urmează învățăturii, cunoștinței. Nu cunoaștem în istoria Creștinismului momente în care harul
să vină înaintea cunoașterii, cu excepția revelației supranaturale care reprezintă un subiect aparte.

Răspunsul la întrebarea de mai sus reprezintă efortul prelegerii curente. Privită așa, sub
egida conceptului de educație religioasă, identificăm caracterul sistematic al operării Evangheliei ca

98
Dale CARNEGIE, Cum să vorbim în public..., p. 105
99
Scott BERKUN, Confesiunile unui vorbitor în public..., p. 22
100
Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON, Pareneza în slujirea pastoral-misionară a Bisericii, în „Ortodoxia”, Nr. 3-4/1999, p.
9

48
act educațional. „Cum școala pregătește sistematic individul în perspectiva intelectuală, morală,
civică, estetică, igienică, etc., componenta religioasă se adaugă acestora ca ceva firesc, organic,
urmărindu-se complementaritatea și continuitatea de ordin instructiv și formativ” 101. Așadar,
educația religioasă este sistematizată și înțesată în curriculum-ul școlar, dar vedem că nu este de
ajuns. Așa cum realist conștientiza Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sătmarului în
introducerea cărții Părintelui Liviu VIDICAN-MANCI despre propovăduirea Evangheliei în era
digitală, educația religioasă școlară nu își atinge pe deplin scopul. De aceea, răspunsul la întrebarea
inițiatică a acestui capitol poate fi văzut ca o deviză pentru pastorația preotului contemporan.

Formarea continuă a preotului pentru o pastorație de o acuratețe ireproșabilă este inerentă.

Cultul ortodox este în vitro-ul lui plin de înțelesuri și adânciri în învățătura de credință, ceea ce
înseamnă că una din preocupările preotului contemporan este ca în propria parohie să nu fie
denaturată învățătura de credință. Sunt multe metodele prin care se poate împlini această
perspectivă, însă în esență, vorbim de educație și formare continuă.102

PLANUL ANUAL DE PREDICI – INSTRUMENTARUL OBLIGATORIU AL

PREDICATORULUI.
Propun, în cele ce urmează, o viziune asupra unui plan anual de predici. Preotul secolului
XXI trebuie să-și găsească între dead-line-urile sale și acest plan anual de predici. Practic, un
registru (sau un folder) în care să se regăsească întreaga activitate omiletică și catehetică a parohiei
sub pastorația (coordonarea) sa. Acest plan de predici este structura de rezistență în activitatea
parohială a slujirii Cuvântului din Evanghelie. O lucrare de excepție legată de tocmai acest aspect
apare în anul 2015 la Cluj-Napoca sub semnătura Părintelui Profesor Vasile GORDON, Vademecum
omiletic.103 Istoria acestui vademecum se regăsește în introducerea lucrării, însă referitor la
importanța prezenței unei astfel de lucrări în biblioteca slujirii preoțești precizăm că, oricât de
pregătit ar fi preotul pe filieră omiletică nu putem evidenția beneficiul unui astfel de program.

101
Prof. Constantin CUCOȘ, Pedagogie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura POLIROM, Iași, 2006, p. 885
102
Pr. Dr. Constantin NĂCLAD, Educația religioasă în cadrul slujirii preoțești, Editura TRINITAS (DOXOLOGIA),
Iași, 2007
103
Pr. Vasile GORDON, Vademecum omiletic. 100 de schițe pentru predici, Editura RENAȘTEREA, Cluj-Napoca,
2015, 337 p.

49
 Modul de lucru în realizarea unui astfel de plan de predici anual trimite la dibăcia proprie a
preotului și – de ce nu? – a familiei acestuia care poate să-i vină în ajutor. Ca indicatori ai
conținutului, planul anual al predicilor trebuie să aibă în vedere, cel puțin următoarele elemente:

1. Caracteristicile anului calendaristic/bisericesc;

Fiecare an calendaristic are, începând cu anul 2008, cel puțin două caracteristici
diferențiale, Sfântul Sinod preocupându-se de atașarea la timpul fugitiv a unei esențe spirituale,
practic spiritualizând timpul și oamenii timpului104. Concret, fiecare an în Patriarhia Română are o
semnificație omagială și una comemorativă (din anul 2013), după cum urmează:

a) 2008 – Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii;

b) 2009 – Anul comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei
Capadociei (+379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni;
c) 2010 – Anul omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei românești;
d) 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia
Română;
e) 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor;
f) 2013 – Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și Anul
comemorativ „Dumitru Stăniloae”;
g) 2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Împărtășanii și al Sfintei Spovedanii)
și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni;
h) 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al
Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii;105
i) 2016 – Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul
comemorativ al Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor
bisericești;106

104
https://basilica.ro/al-saptelea-an-omagial-in-patriarhia-romana/
105
https://basilica.ro/proclamarea-anului-2015-in-patriarhia-romana-ca-anul-omagial-al-misiunii-parohiei-si-manastirii-
azi-si-anul-comemorativ-al-sfantului-ioan-gura-de-aur-si-al-marilor-pastori-d/
106
http://patriarhia.ro/2016--anul-omagial-al-educatiei-religioase-a-tineretului-crestin-ortodox-si-anul-comemorativ-al-
sfantului-ierarh-martir-antim-ivireanul-si-al-tipografilor-bisericesti-8522.html

50
 j) 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și
Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul
comunismului în Patriarhia Română;107
k) 2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al
Făuritorilor Marii Uniri din 1918;108
l) 2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor
gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin
Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești;109
m) 2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al
filantropilor ortodocși români;110
n) 2021 – Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul
comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a
cimitirelor;111
o) 2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul
comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie
de la Neamț112, iar în anul viitor vom avea:
p) 2023 – Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al
imnografilor și cântăreților bisericești.113

Așadar, misiunea Bisericii la nivelul Patriarhiei este diversificată și axată pe toate

categoriile de persoane și personalități. Asemenea, preotului parohiei secolului XXI trebuie să fie
ancorat în realitatea zilei de azi când, începând cu aproximativ 200 de ani în urmă, „un număr tot
mai mare de sapiens și-au câștigat hrana zilnică ca muncitori urbani și funcționari”114. Mesajul
Evangheliei trebuie să vină să rezolve problemele actuale, așa cum sunt ele subordonate realității
actuale, nu supozițional.

107
https://basilica.ro/2017-anul-omagial-al-sfintelor-icoane-al-iconarilor-si-al-pictorilor-bisericesti-si-anul-comemorativ-
justinian-patriarhul-si-al-aparatorilor-ortodoxiei-in-timpul-comunismului-in-patriarhia/
108
https://basilica.ro/2018-anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam-si-anul-comemorativ-al-fauritorilor-marii-
uniri-din-1918-2/
109
https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2019/
110
https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2020/
111
https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2021/
112
https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2022/
113
https://basilica.ro/2023-va-fi-anul-omagial-al-pastoratiei-persoanelor-varstnice-si-anul-comemorativ-al-imnografilor-
si-cantaretilor-bisericesti/
114
Yuval Noah HARARI, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, trad. Adrian ȘERBAN, Editura POLIROM, Iași, 2017, p.
45

51
 2. Caracteristicile parohiei și a componenței grupurilor de credincioși

După diagnoza parohiei făcută de fiecare preot în parte rezultă un profil psihologic, social,
economic, dar mai ales duhovnicesc al parohiei. După ce ne aliniem misiunii generale a Bisericii,
adaptăm mesajul parohiei unde „relațiile interpersonale se formează într-un mod diferit de cel al
lumii”115.

3. Activitatea catehetic-omiletică din anul anterior.

Activitatea omiletică anterioară poate determina aprofundarea unor anumite aspecte ale
învățăturii de credință, ale ritualurilor explicate anterior incomplet – poate – sau chiar recapitularea
unor subiecte unde carențele sunt evidente. Referitor la acest spirit continuu de conectare la
realitatea care trebuie înduhovnicită, Părintele Constantin NECULA concluziona:

„Citiți, gândiți, rugați-vă și sporiți în cunoașterea Domnului Hristos! E nevoie de toți.

Cereți tinerilor și bătrânilor, deopotrivă, să vă urmeze. Nu uitați că Dumnezeu nu are a
pierde pe nimeni și că, dincolo de ziduri, Biserica este Împărăția lui Dumnezeu care se ia
cu asalt. Cu știința asaltului bine drămuită în lecții de Duh și de Cuvânt.”116

De aceea, pentru a crede că lucrarea de față poate fi de folos cititorului, propunem

exemplificarea a ceea ce până acum am teoretizat, aplicat anului 2022 – Anul omagial al rugăciunii
în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog,
Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Planul de predici prezentat poate fi aplicat cu ușurință în
orice parohie, indiferent de mediul de rezidență, de specificul confesional sau de vârsta medie a
credincioșilor participanți la slujbele bisericești, dat fiind faptul că specificitățile fiecărei parohii pot
fi evidențiate prin alte metode educaționale cum ar fi serile de cateheză117 sau revista parohială.118
De asemenea, în interiorul planului veți găsi recomandări bibliografice din spectrul românesc actual,
însă lucrarea care a dat și titlul segmentului curent este cea a Părintelui Vasile GORDON, un titan al
Omileticii românești.
115
Gheorghios D. METALLINOS, Parohia..., p. 50. Aici Profesorul METALLNINOS identifică mai multe tipologii de
comunități aferente unor tipuri de relații interpersonale, evidențiind pe cea a „fratelui” după modelul Noului Testament,
după care model urmează și categoriile „împreună rob”, dintre care pe cea mai importantă o consideră cea a
„aproapelui”. Tot aici, autorul lucrării, evidențiază relațiile născute în cadrul parohiei. Astfel menționăm: prietenia,
relațiile economice, știința (p. 52), erosul și politica (p. 53)
116
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA, „Experiența comunicării cu Dumnezeu și a comunicării credinței” în Pr.
Dr. Prof. Bogdan RACU (coordonator), „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăție (Coloseni 3, 16)”,
Editura DOXOLOGIA, Iași, 2019
117
Gheorghe Cristian POPA, Preotul misionar în areopagul mediatic..., pp. 119-129.
118
Gheorghe Cristian POPA, Preotul misionar în areopagul mediatic..., pp. 31-44.

52
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
Predică la Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului Prin cuvântul de
nostru Iisus Hristos119 învățătură trebuie să
sâmbătă se înțeleagă
1 ianuarie 2022 Cuvânt de învățătură la pomenirea Sfântului informații
Ierarh Vasile cel Mare și la Anul nou suplimentare, nu
încă o predică.120
Predica Sfântului
Duminica dinaintea Botezului Domnului
Ioan Botezătorul
Cuvânt de învățătură despre semnificația Anului
duminică A se preciza scopul
omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a
2 ianuarie 2022 acestei proclamări
creștinului și Anul comemorativ al Sfinților
de către Sfântul
isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și
Sinod
Paisie de la Neamț121
Predică la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos Cu acest cuvânt de
joi învățătură începe
6 ianuarie 2022 Cuvânt de învățătură despre Praznicele seria dedicată
Împărătești - generalități acestui an.122
vineri Predică la pomenirea Soborului Sfântului Ioan
7 ianuarie 2022 Botezătorul123
Începutul
duminică
Duminica după Botezul Domnului 124
propovăduirii
9 ianuarie 2022
Domnului
duminică
Duminica a XXIX-a după Rusalii125 A celor 10 leproși
16 ianuarie 2022
Vindecarea orbului
Duminica a XXXI-a după Rusalii
duminică din naștere
23 ianuarie 2022 Cuvânt de învățătură despre Sinoadele
Ecumenice - generalități
Duminica a XXXII-a după Rusalii A lui Zaheu
duminică Evidențierea
30 ianuarie 2022 Panegiric la pomenirea Sfinților Trei Ierarhi biografiei și
învățăturile lor.
miercuri Predică la Praznicul Întâmpinării Domnului
2 februarie 2022 nostru Iisus Hristos
Cuvânt de învățătură despre Praznicele
Împărătești – tipurile de Praznice și împărțirea
119
Pr. Vasile GORDON, Vademecum omiletic..., pp. 40-42
120
Pr. Vasile GORDON (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN, Omiletica..., pp. 392-400
121
În acest tabel, înscrisurile de culoare albastră reprezintă seria de cuvinte de învățătură dedicate anului comemorativ
din Patriarhia Română, iar cele de culoare violet reprezintă tema principală de tratare a Parohiei din acest an, respectiv,
Praznicele Împărătești în viața credincioșilor și însemnătatea virtuților pentru viața Bisericii.
122
Vor fi câte două serii, a câte 8-10 prelegeri (scurte cuvântări catehetice, înțelese în spiritul celor prezentate în tratatul
Omileticii, coordonat de Pr. Vasile GORDON) pe tema aleasă în anul 2022.
123
Pr. Vasile GORDON, Vademecum omiletic..., pp. 268-270
124
Pr. Vasile GORDON, Vademecum omiletic..., pp. 222-224
125
Pr. Vasile GORDON, Vademecum omiletic..., pp. 149-152

53
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
lor
duminică
Predică la Duminica a XVII-a după Rusalii A Cananeencei
6 februarie 2022
Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii A Vameșului și a
duminică Fariseului
13 februarie 2022 Cuvânt de învățătură despre perioadele anului (începutul perioadei
bisericesc Triodului)
duminică A întoarcerii Fiului
Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
20 februarie 2022 Risipitor
Cuvânt de învățătură despre importanța
sâmbătă rugăciunilor pentru cei adormiți
26 februarie 2022 Cuvânt de învățătură despre tipurile de rugăciune
în viața Bisericii126
duminică A lăsatului sec de
Predică la Duminica înfricoșătoarei Judecăți
27 februarie 2022 carne
A lăsatului sec de
duminică Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai
brânză
6 martie 2022
Cuvânt de învățătură despre post
Cuvânt de învățătură despre virtuți – generalități
și împărțirea lor127
sâmbătă
Panegiric la Pomenirea Sfântului Simeon Noul
12 martie 2022
Teolog și sublinierea principalelor repere ale
activității sale în contextul anului comemorativ
duminică
Predică la Duminica I din Postul Mare A Ortodoxiei
13 martie 2022
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile
19 martie 2022 teologice (generalități)
Predică la Duminica a II-a din Postul Mare
duminică Cuvânt de învățătură despre activitatea Sfântului A Sfântului
20 martie 2022 Grigorie Palama și lucrările principale - Grigorie Palama
Omiliile128
Predică la Praznicul Bunei Vestiri
vineri
25 martie 2022 Cuvânt de învățătură despre Praznicele
Împărătești – Praznicele Maicii Domnului
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile
26 martie 2022 teologice: credința
duminică
Predică la Duminica a III-a din Postul Mare A Sfintei Cruci
27 martie 2022

126
Pentru prelegerile legate de Rugăciune a se vedea Ilarion ALFEYEV, Mitropolitul de Volokolamsk, Rugăciunea.
Întâlnirea cu Dumnezeu cel Viu, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2016, 136 p.
127
Seria de prelegeri tematice despre Praznicele Împărătești se intercalează cu cele despre virtuțile în Biserica Ortodoxă.
128
Vezi Sfântul Grigorie PALAMA, Omilii, vol. I (271 p.), II (282 p.) și III (294 p.), trad. Pr. Roger CORESCIU,
Editura DOXOLOGIA, Iași, 2019, 2020, respectiv 2021

54
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile
2 aprilie 2022 teologice: nădejdea
duminică A Sfântului Ioan
Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare
3 aprilie 2022 Scărarul
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile
9 aprilie 2022 teologice: dragostea
duminică A Sfintei Maria
Predică la Duminica a V-a din Postul Mare
10 aprilie 2022 Egipteanca129
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile
16 aprilie 2022 morale (generalități)
Predică la Praznicul Intrării Domnului nostru Atenția sporită
Iisus Hristos în Ierusalim trebuie să fie pe
Cuvânt de învățătură despre Praznicele cuvântul de
duminică
Împărătești – Praznicele Împărătești din perioada învățătură și să nu
17 aprilie 2022
Triodului fie lungit inutil.
Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și
Marea zi de Luni130
luni Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și Cuvintele de
18 aprilie 2022 Marea zi de Marți131 învățătură din
aceste zile pot
marți Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și
forma un
19 aprilie 2022 Marea zi de Miercuri
compendiu, în fapt,
miercuri Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și
a unei predici care,
20 aprilie 2022 Marea zi de Joi
la final, să rezulte
joi Predică la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel
un singur discurs
21 aprilie 2022 Mare din Sfânta și Marea zi de Joi
coerent și
Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și subsecvent în
Marea zi de Vineri fiecare zi.
vineri Cuvânt de învățătură la Denia din Sfânta și
22 aprilie 2022 Marea zi de Sâmbătă
sâmbătă Predică la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel
23 aprilie 2022 Mare din Sfânta și Marea zi de Sâmbătă
duminică Predică la Praznicul Învierii Domnului nostru Este potrivit ca
24 aprilie 2022 Iisus Hristos pastorala să fie
Citirea Pastoralei Chiriarhului locului la citită la Slujba
duminică
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Vecerniei Învierii
24 aprilie 2022
Hristos (Învierea a doua)
luni Predică la ziua a doua la Praznicul Învierii
25 aprilie 2022 Domnului nostru Iisus Hristos
marți Panegiric la Pomenirea Sfântului Mare Mucenic În anul 2022 slujba
129
Vezi Pr. Cristian BARNEA, Valoarea trupului omenesc în spiritualitatea ortodoxă, Editura DOXOLOGIA, Iași,
2021, 508 p.
130
Protos. Petroniu TĂNASE, Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului, ediția a III-a, Editura
DOXOLOGIA, Iași, 2011, 133 p.
131
Pentru zilele Săptămânii Mari, a se vedea Makarios SIMONOPETRITUL, Triodul explicat. Mistagogia timpului
liturgic, Editura DEISIS, Sibiu, 2000, 560 p.

55
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
Sfântului Gheorghe
nu poate fi făcută la
26 aprilie 2022 Gheorghe, purtătorul de biruință data de 23 aprilie,
ziua pomenirii
Sfântului132
vineri Predică la Pomenirea minunii vindecării unui orb
29 aprilie 2022 prin Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii
duminică A Sfântului Apostol
Duminica a II-a după Paști
1 mai 2022 Toma
duminică
Duminica a III-a după Paști A Mironosițelor
8 mai 2022
Vindecarea
duminică slăbănogului de la
Duminica a IV-a după Paști
15 mai 2022 scăldătoarea
Vitezda
sâmbătă Predică la Pomenirea Sfinților Împărați
21 mai 2022 Constantin și Maica sa, Elena
duminică
Duminica a V-a după Paști A Samarinencei
22 mai 2022
duminică Vindecarea orbului
Duminica a VI-a după Paști
29 mai 2022 din naștere
Predică la Praznicul Înălțării Domnului nostru
Iisus Hristos
joi
Cuvânt de învățătură despre Praznicele
2 iunie 2022
Împărătești – Praznicele Împărătești din perioada
Penticostarului
A Sfinților Părinți
Duminica a VII-a după Paști de la Sinodul I
duminică Ecumenic
5 iunie 2022 Cuvânt de învățătură despre Rugăciunea Pericopa
Împărătească „Tatăl nostru” și Simbolul de evanghelică este în
Credință așa măsură.
Predică la Praznicul Pogorârii Sfântului Duh
(Cincizecimii)
duminică
Cuvânt de învățătură despre Praznicele
12 iunie 2022
Împărătești – Praznicele Împărătești din perioada
Octoihului
Pe înțelesul cules
luni Cuvânt de învățătură despre Dogma Sfintei din studii și oferit în
13 iunie 2022 Treimi măsura cunoscută a
credincioșilor.
duminică
Duminica I după Rusalii A tuturor Sfinților
19 iunie 2022
vineri Panegiric la Pomenirea Nașterii Sfântului Proroc
132
***, Anuarul liturgic și tipiconal – 2022, Editura BASILICA, București, 2022, p. 298

56
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
24 iunie 2022 Ioan Botezătorul
Duminica a II-a după Rusalii A Sfinților Români
duminică Insistența trebuie
26 iunie 2022 Cuvânt de învățătură despre Sfântul Paisie de la
aplicată activității
Neamț în contextul anului omagial
cărturărești.
miercuri Panegiric la Pomenirea Sfinților Apostoli Petru
29 iunie 2022 și Pavel
duminică
Duminica a III-a după Rusalii Despre grijile vieții
3 iulie 2022
duminică Vindecarea slugii
Duminica a IV-a după Rusalii
10 iulie 2022 sutașului133
A Sfinților Părinți
duminică
Duminica a V-a după Rusalii de la Sinodul al IV-
17 iulie 2022
lea Ecumenic
miercuri Panegiric la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie
20 iulie 2022 Tesviteanul
Vindecarea
duminică
Duminica a VI-a după Rusalii slăbănogului din
24 iulie 2022
Ierusalim
Duminica a VII-a după Rusalii Lăsatul secului
duminică pentru postul
31 iulie 2022 Cuvânt de învățătură despre virtuți – virtuțile Adormirii Maicii
morale: înțelepciunea Domnului
Predică la Praznicul Schimbării la Față a
sâmbătă Domnului nostru Iisus Hristos
6 august 2022 Cuvânt de învățătură despre Praznicele
Împărătești – înainte-prăznuire și odovanie
duminică
Duminica a VIII-a după Rusalii Înmulțirea pâinilor
7 august 2022
duminică Umblarea pe mare –
Duminica a IX-a după Rusalii
14 august 2022 potolirea furtunii
luni
Predică la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
15 august 2022
duminică Vindecarea
Duminica a X-a după Rusalii
21 august 2022 lunatecului134
duminică Pilda datornicului
Duminica a XI-a după Rusalii
28 august 2022 nemilostiv135
luni Panegiric la Pomenirea Tăierii Capului Sfântului
29 august 2022 Proroc Ioan Botezătorul
133
Vezi Vasile BOARI, „Creștinism, christofobie și democrație în Europa”, în Iulia BADEA-GUÉRITÉE, Alexandru
OJICĂ (coordonatori), Dialogul Religiilor..., p. 43
134
Vezi Arhim. Nichifor HORIA († P.S. Nichifor BOTOȘĂNEANUL), Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă.
Aspecte liturgice, canonice și pastorale, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2020, 386 p.
135
Vezi Aurelian Nicolae IFTIMIU, Patima lăcomiei de averi și pastorația celor zgârciți, Editura CUVÂNTUL VIEȚII,
București, 2014, 155 p.

57
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
Duminica a XII-a după Rusalii
duminică
Cuvânt de învățătură „Rugăciunea în viața de Tânărul bogat
4 septembrie 2022
elev și student” în contextul anului omagial
Predică la Praznicul Nașterii Maicii Domnului
joi Cuvânt de învățătură despre Praznicele
8 septembrie 2022 Împărătești – preacinstirea Maicii Domnului prin
sărbătorile închinate Ei
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
duminică
11 septembrie 2022 Cuvânt de învățătură despre cinstirea Sfintei
Cruci
miercuri
Predică la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci
14 septembrie 2022
duminică
Duminica după înălțarea Sfintei Cruci
18 septembrie 2022
duminică
Duminica a XVIII-a după Rusalii Pescuirea minunară
25 septembrie 2022
Aici se va pune
sâmbătă Panegiric la Pomenirea minunii din Biserica accentul pe
1 octombrie 2022 Vlaherne (Acoperământul Maicii Domnului) biografia Maicii
Domnului136
duminică
Duminica a XIX-a după Rusalii Predica de pe munte
2 octombrie 2022
duminică Învierea fiului
Duminica a XX-a după Rusalii
9 octombrie 2022 văduvei din Nain137
vineri Panegiric la Pomenirea Sfintei Cuvioase
14 octombrie 2022 Parascheva de la Iași
A Sfinților Părinți
de la Sinodul al
duminică
Duminica a XXI-a după Rusalii VII-lea
16 octombrie 2022
Ecumenic.138 Pilda
Semănătorului
Vindecarea
duminică demonizatului din
Duminica a XXIII-a după Rusalii
23 octombrie 2022 ținutul
Gherghesenilor139
miercuri Panegiric la Pomenirea Sfântului Mare Mucenic
26 octombrie 2022 Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
136
Vezi † (I.)P.S. Calinic (BOTOȘĂNEANUL), Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții, Editura
PARS PRO TOTO, Iași, 2014, 201 p.
137
Vezi † (I.)P.S. Calinic (BOTOȘĂNEANUL), Minunile – Revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură, Editura
APOLLONIA, Iași, 2017, 420 p.
138
Vezi Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. Milan ȘESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Istoria
Bisericească Universală, ediția a III-a, revăzută și completată, Editura I.B.M.B.O.R, București, 1987, pp. 175-245
139
Vezi infra...

58
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
Panegiric la Pomenirea Sfântului Cuvios
joi
Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Municipiului
27 octombrie 2022
București
duminică Bogatul nemilostiv
Duminica a XXII-a după Rusalii
30 octombrie 2022 și săracul Lazăr
duminică Învierea fiicei lui
Duminica a XXIV-a după Rusalii
6 noiembrie 2022 Iair
Cuvânt de învățătură despre lumea nevăzută la
marți
Pomenirea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail
8 noiembrie 2022
și Gavriil140
Pilda
Duminica a XXV-a după Rusalii samarineanului
duminică milostiv
13 noiembrie 2022 Cuvânt de învățătură despre viața Sfântului
Grigorie Palama în contextul anului
comemorativ
Pilda bogatului
duminică
Duminica a XXVI-a după Rusalii căruia i-a rodit
20 noiembrie 2022
țarina
luni Cuvânt de învățătură la Pomenirea Intrării în Aspecte
21 noiembrie 2022 Biserică (Templu) a Maicii Domnului biografice141
duminică Dregătorul bogat –
Duminica a XXX-a după Rusalii
27 noiembrie 2022 păzirea poruncilor
Panegiric la Pomenirea Sfântului Apostol
Andrei, ocrotitorul întregii Românii
miercuri
Cuvânt de învățătură despre sărbătorile civile din
30 noiembrie 2022
timpul anului care au legătură cu sărbătorile
religioase
duminică Tămăduirea femeii
Duminica a XXVII-a după Rusalii
4 decembrie 2022 gârbove142
marți Panegiric la Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae,
6 decembrie 2022 Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
duminică Duminica a XXVIII-a după Rusalii A Sfinților Strămoși
11 decembrie 2022 după trup a
Domnului
duminică Genealogia
Duminica dinaintea Nașterii Domnului
18 decembrie 2022 Mântuitorului143
duminică
Predică la praznicul Nașterii Domnului
25 decembrie 2022

140
Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Ambigua, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1983, 336 p.
141
Vezi infra...
142
Vezi Arhid. Sorin MIHALACHE, Ești ceea ce trăiești. Câteva date din neuroștiințe și experiențe duhovnicești ale
Filocaliei, ediția a II-a, Editura TRINITAS, colecția MEDIA-CHRISTIANA, seria LUMINA, București, 2018, 448
143
https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/genealogia-mantuitorului-in-evanghelia-dupa-matei-
150773.html

59
 DATA TITLUL DE CONȚINUT OBSERVAȚII
sâmbătă Cuvânt de învățătură despre anul bisericesc și cel
31 decembrie 2022 civil

Rolul acestui vademecum este acela se a ajuta în configurarea omiletică a profilului

parohiei în următorul an. Practic, utilizarea unui astfel de instrument nu aduce decât beneficii, având
în vedere datoria preotului pentru predică pe de o parte, iar pe de alta există posibilitatea extirpării
fenomenului plafonării pastorale. Este cunoscut și observabil cum unele carențe ale pastorației
contemporane sunt cauzate de lipsa preocupării preotului pentru actul omiletic. 144 De aceea, văd
necesară dezvoltarea cercetării în perspectivă pe această latură. Acest exemplu prezentat poate
constitui un punct de plecare în cercetarea amănunțită a principiului pregătirii predicilor. Ca model,
lucrarea lui Alexandru MIHĂILĂ, În multe rânduri și în multe chipuri, stă mărturie a nevoii unui
astfel de ghid și în Omiletica românească.

După întreaga analiză a profilului actual al parohiei românești și a preotului contemporan,

dar mai cu seamă a întregii tipologii de credincioși și încercarea creionării unei schițe a predicii
pentru secolul XXI, un ultim aspect consider că trebuie tratat cu atenție de către noi: actualitatea și
adaptabilitatea mesajului Evangheliei. Următoarea secvență a capitolului curent vorbește tocmai
despre acest aspect. Este interesant că omul își creează zi de zi și cu un efort excedentar un mediu în
care nevoile lui să crească inimaginabil. În tot acest timp, realitatea este că nevoile omului nu sunt
ființial schimbate: fără o interogare anterioară ne naștem și murim când nu dorim sau nu dorim așa,
între aceste două momente se întâmplă să iubim, să trăim sentimente de bucurie sau durere, suntem
iubiți sau urâți; mai mult, se întâmplă ca adeseori să facem răul pe care nu ni-l dorim în detrimentul
binelui pe care ni-l dorim.145

ADAPTARE SAU ACTUALIZARE A MESAJULUI EVANGHELIEI

Este adevărat că Preotul este unul dintre cei mulți „iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (cf.
I Corinteni 4, 1), însă aceasta pentru ca Odorul să fie adus întreg în fața lui Hristos, așa cum
menționează Slujba Hirotoniei Preotului: Primește acest Odor și-L păstrează pe El până la a doua
venire a Domnului nostru Iisus Hristos când are să-l ceară de la tine” 146 și nu neapărat de ai duce
144
Pr. Dr. Prof. Bogdan RACU, „Notă de prezentare”, în Pr. Dr. Prof. Bogdan RACU (coordonator), „Cuvântul lui
Hristos..., pp. 15-19
145
Felix LEU, Cu smartphone-ul în mână și cu Hristos în inimă, în Mihai VASILEANU (coordonator), Adrian ALUI
GHEORGHE..., TUDOR CĂLIN ZAROJANU, Preotul ortodox în veacul XXI
146
Arhieraticon, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București, 1993, p. 82

60
pe ultimul drum și de a face slujbele rânduite de Biserică legată de finalul vieții. Misiunea Preotului
este mult mai vastă decât slujirea sacerdotală, iar acest lucru înseamnă inclusiv atenția sporită asupra
discursului pe care îl dă poporului de la Amvon.

Preotul trebuie să fie conștient că „sensul vieții noastre este progresul permanent,
desăvârșirea personală, afirmată în cel mai simplu și creștinesc mod posibil, ca mântuire” 147. Ei
bine, pentru a îndeplini acest deziderat, trebuie să nu ne mai încurcăm în cuvintele unui limbaj din
care „nu mai poți alege nimic, nici sens, nici altceva”148, așa cum deseori o facem în ziua de astăzi.
Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat „luminează ființa celor raționale și dăruiește din belșug înțelegere
celor capabili de înțelegere”149, neînțelegând de aici vreo urmă de discriminare, ci mai degrabă de
alegere a opțiunii celei mai apropiate de inima primitorului.

Așadar, Preotul-Predicator trebuie să ia în seamă acest aspect al predicii ca pe un liant de

legătura între el, oameni și Dumnezeu, pentru că „subiectul omenesc nu este altceva decât cuvânt
creat după chipul Cuvântului dumnezeiesc”150

„Păstorul creștin este, în primul rând, părintele turmei, care îi este încredințată, precum și
al fiecăruia în parte dintre membrii ei. titlurile de adresare între el și ei sunt, precum ne
auzim la tot pasul și în toate limbile: «părinte» și «fiule» sau «fiilor». Legătura dintre ei va
fi făcută de acea iubire, despre care Sfântul Apostol Pavel a zis: dragostea nu se poartă cu
necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. nu se bucură de
nedreptate, și se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. (1
Cor. 13, 15-17). Când cineva iubește, este bună întotdeauna și în toate privințele: gânduri
favorabile, sentimente binevoitoare, atitudine cordială sau îngăduitoare, cuvinte care plac,
relații amabile, dispoziție de a ierta, de a scuza, de a apăra, de a servi, ceea ce pretinde,
fără îndoială, o neîncetată uitare de sine din partea unui păstor de suflete. Bunătatea știe
să aștepte oaia cea de-a suta, nu să o piardă Din vedere, dus în invitația la convertire,

147
Pr. Vasile GAFTON, Cuvântul din miezul cuvintelor, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2011, p. 16
148
Daniel BULZAN, Tradiția apofatică și postmodernismul: confluențe și divergențe în problema limbajului, în „Erezie
și Logos. Contribuții româno-britanice la o teologie a postmodernității”, Editura ANASTASIA, 1996, p. 45
149
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Scrieri, partea a IV-a, în Colecția „Părinți și
Scriitori Bisericești”, vol. 41, trad., introd., și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București, 2000, p. 67
150
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura OMNISCOP, Craiova, 1993, p. 238

61
 neîmboldind-o decât rar și cu băgare de seamă. Bunătatea pregătește rezultatele bune,
rugându-se și făcând și pe alții să se roage, întrebuințând la nevoie și alte mijloace.”151
Catehizarea tinerilor din Biserica trebuie să devină prioritatea zero a Bisericii astăzi pentru
că aceștia sunt cei mai vulnerabili, pe de o parte, prin toate tentațiile la care sunt supuși, însă, pe de
altă parte, sunt și cea mai mare miză în vederea creării unei comunități vii și pline de speranță a
Trupului lui Hristos – Biserica.
Nu pot să nu aduc în atenție textul Sfântului Ioan Gură de Aur din una din Omiliile sale, un
text ca o rugăciune, având același gând pentru misiunea pe care Biserica o va face din ce în ce mai
dificil într-o lume din ce în ce mai dificilă:
„Şi acum este timpul să se termine cuvântarea ca o rugăciune. Rugaţi-vă cu toţii, împreună
cu mine, ca să poată tinerii care fac parte din Biserică, să trăiască o viaţă cuviincioasă şi
să ajungă la bătrâneţe bune. Şi mă rog ca aceştia, chiar când sunt tineri, să se poarte ca
nişte bătrâni, să ajungă la adânci bătrâneţe, să fie părinţii unor buni copii, care să bucure
pe cei ce i-au născut, dar înainte de toate pe Cel care i-a făcut pe ei, pe Dumnezeu. Să-i
ferească de orice boală nu aceea care vine de la încălțăminte, ci de tot felul de boli.
Tinerețea neîngrijită se aseamănă cu un pământ necultivat, care dă noastre la tot felul de
spini. Să punem deci în sufletul tânărului focul Duhului şi sp ardem toate aceste patimi
rele, să înnoim fața câmpului şi să-l facem gata spre a primi sămânța. Să ne rugăm lui
Dumnezeu ca să putem arăta pe tinerii pe care îi avem printre noi, mai înțelepți decât
bătrânii din altă parte...”152

SURSA: SFÂNTA SCRIPTURĂ, SFINȚII PĂRINȚI

Sfântul Vasile cel Mare identifică învățătura provenită din alte surse decât cele consacrate –
Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție – ca folositoare, dar numai ca o suplimentare, făcând o comparație
între fructul unui copac împodobit de frunze și învățătura profană ca dantelare a învățăturii autentice
expandată din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție:

„După cum însușirea proprie a unui pom este de a face un fruct bun și frumos, dar și
frunzele, care se mișcă pe ramuri, dau pomului o oarecare podoabă, tot așa și cu sufletul:
151
Pr. Nicolae BRÂNZEU, Păstorul și turma, Lugoj, 1930, p. 88, în Pr. Prof. Petre VINTILESCU, Preotul în fața
chemării sale..., p. 75
152
Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la Duminici și Sărbători..., p. 256

62
 fructul lui este mai cu seamă adevărul; dar nu-i lipsit de frumusețe dacă-i împodobit cu
înțelepciunea profană, așa cum frunzele oferă fructului înveliș și înfățișare frumoasă”153

Așa cum se poate remarca din textul de mai sus, predica duminicală poate fi alcătuită și
printr-o infiltrație discretă a profanului, însă aceasta trebuie să fie minimală și pur pedagogică. Până
la urmă face parte din evoluția și adaptabilitatea mesajului Evangheliei la zilele noastre. Însă
subiectul principal al acestei secvențe este utilizarea Sfintei Scripturi prin „simfonia biblică” 154 și a
textului patristic, dar și acesta cu precauție pentru că poate fi contaminat de o sterilitate profundă.

Părintele Roger CORESCIUC evidențiază în lucrarea Sfinției Sale în care abordează

problematica politică în cadrul slujirii pastorale că „limitarea la o abordare științifică a textului
biblic sau patristic nu este compatibilă cu viziunea duhovnicească care trebuie să imprime predica
preotului”155, concluzionând că „predica este cu atât mai autentică, cu cât predicatorul își dă seama
că, dincolo de mijlocul formal de folosire și tâlcuire a Scripturii în predică, rugăciunea dezvăluie
profunzimi din ce în ce mai bogate ale sensurilor”. [...]156.

Există de multe ori, în cele mai multe pericope Evanghelice, sensuri aparent evidente.
Textul acestora par să nu lase loc unei interpretări alternative. Dar, așa cum ne arată și Părintele
Dumitru BELU, înțelegerea unitară a Sfintei Scripturi poate avea loc doar în contextul utilizării
textului acesteia în predica duminicală și găsirea – prin rugăciune, cum am arătat mai sus – a unor
noi și noi sensuri.157 Aceeași pericopă evanghelică poate avea un infinit de sensuri, potrivite pentru
fiecare credincios din biserica unde se rostește.158

Ca un exercițiu de imaginație, să ne închipuim cum receptează mesajul fiecare credincios.

Acesta vede în cuvântul preotului, în funcție și de calitățile textului și a vorbitorului, un sens diferit
de cel al prietenului sau al celui de lângă el. De aceea, înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu este
aceea de a se integra în mintea fiecărui credincios, atât cât are nevoie, bineînțeles, cu buna voință a
beneficiarului. Nu poate fi uitat sau neutilizat textul Sfintei Scripturi în activitatea omiletică. Ne
spune și Sfântul Ioan Gură de Aur:
153
Sfântul Vasile cel Mare, „Omilia a XXII-a (către tineri)” în ***, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr.
Dumitru FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1986, p. 568
154
Pr. Ioan BĂJĂU, Omiletica generală, Editura UNIVERSITARIA, Craiova, 2004, p. 43
155
Pr. Roger CORESCIUC, Pastoraţie și politică..., p. 46
156
Pr. Roger CORESCIUC, Pastoraţie și politică..., p. 46
157
Pr. Dumitru BELU, „Vechiul Testament ca izvor omiletic”, în Mitropolia Ardealului, Nr. 11-12/1957, p. 885
158
Sfântul Chiril al Alexandriei, „Glafire la Facere”, în ***, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Dumitru
FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1992, p. 137

63
 „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de
curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Și după cum
Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost
scrise cu Duhul cel Sfânt”159

Legat de utilizarea Sfintei Tradiții în predica duminicală găsim adevărate tratate

argumentative.160 Întreaga zestre a Sfintei Tradiții este colosală în identificarea altor sensuri textului
scripturistic al pericopei evanghelice. Învățăturile de credință, dogmele, documentele Sinoadelor
Ecumenice, Cărțile de slujbă, sinaxarele, viețile Sfinților 161 sunt numai câteva din marea moștenire a
Sfintei Tradiții, compatibile cu dezvăluirea unor sensuri. Practic, pentru fiecare persoană căruia i se
propovăduiește Evanghelia are parte de trei sensuri: unul pe care Hristos îl spune în Sfânta
Scriptură, unul pe care ni-l dă, de asemenea Hristos prin harul Duhului Sfânt și un al treilea pe care
tot Hristos l-a așezat în Sfânta Tradiție pentru noi. Biserica le propovăduiește viața Sfinților, modele
pentru viețuirea cea adevărată, întrucât viața și faptele sunt cu adevărat memorabile162

159
Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei”, în ***, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Dumitru
FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1994, p. 15
160
A se vedea https://ro.scribd.com/document/260775846/
161
Pr. Ene BRANIȘTE, Liturgica generală, vol. I, Editura BASILICA, București, 2015, pp. 744-746
162
Eusebiu de CEZAREEA, Istoria Bisericească, XV, 3, în ***, Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Teodor
BODOGAE, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 158.

64
 CONCLUZII

ETHOS-UL LOGOSULUI – PREMISA UNEI PASTORAȚII AUTENTICE

Acum, ajunși la finalul lucrării, putem să tragem concluzii și să decidem dacă am reușit sau
nu să răspundem la întrebarea de la începutul acestei lucrări – „Unde este (poate fi) Cuvântul lui
Dumnezeu din această lume?”. Încercând oferirea unui răspuns, am aliniat modelele ideatice ale
preotului și parohiei cu radiografia actuală a acestor două entități printr-o diagnosticare a societății
contemporane. Apoi ne-am străduit să identificăm premisele și tiparele unei predici de calitate,
adaptată secolului XXI, secol despre care am aflat că are două perspective apocaliptice:
religiozitatea (pe care, se pare că nu am reușit să o confirmăm pe deplin) și (auto)distrugerea (care
pare mai credibilă)

Concluzia lucrării de față este aceea că o slujire a Cuvântului, prin prea multe cuvinte, prea
puține sau cuvintele nepotrivite nu pot aduce încuviințarea de care societatea actuală are nevoie.
Viața predicatorului este un element crucial în susținerea cu autoritate a unei perspective
evanghelice, ceea ce literatura de specialitate, inspirată de Aristotel, numește ethos.

Ethos-ul cuvântului (logosului cu „l” mic) este principalul motor al unei activități omiletice
de calitate. În discursul religios, de responsabilitatea recunoscută ab initio va depinde în permanență
actul predicării: „reușita discursului fiecărui predicator în parte variază în funcție de gradul de
asumare a rolului de slujitor și mai ales de implicare a propriei personalități în discurs” 163. Nu numai
Biserica Ortodoxă, ci întreaga creștinătate acordă o importanță deosebită corelării mesajului
Evanghelic cu viața proprie a predicatorilor. Mărturisirea de credință din cadrul Slujbei de Hirotonie
a Preotului ne stă drept matriță a comportamentului preotului, care respectată fiind, poate promova o
aplicare mult mai profundă în pastorație a mesajului evanghelic, contrar zicalei populare „fă ce
spune popa, nu ce face popa”.

De aceea, viața duhovnicească a preotului și a familiei sale își pune amprenta asupra
profilului duhovnicesc al parohiei. Studiul de caz din anexa prezentei lucrări dovedește că

Anamaria Gheorghiu, „Ethosul discursiv în predica religioasă. Parenesis”, în Philologica Jassyensia, nr. 1/2014, pp.
163

69-85, aici p. 71

65
persoanele care consideră de bun augur și în conformitate cu învățătura Bisericii comportamentul
preotului paroh sunt mai active în cadrul programul liturgic al parohiei. De asemenea, susținerea
unei vii legături duhovnicești între păstor și păstoriți nu poate rodi decât ceea ce poate fi numită
mireasma Duhului din lumea parohiei. Imaginea unei parohii administrate în sensul celor enunțate
de Profesorul MANTZARIDIS în lucrarea sa, Instituție și harismă, aduce cu sine prefigurarea
Împărăției lui Dumnezeu.

Predica secolului XXI, concluzionând, trebuie să fie una care se adaptează noilor căi de
comunicare prin care societatea se interconectează, dar să nu își uite scopul său: mântuirea. Preotul
care privește predica prin prisma obligativității îndeplinirii unui dead-line și nu prin ochii minții nu
poate să se numească învățător, ci mai degrabă hoț, fur și tâlhar. Încheind lucrarea de față, mă
gândesc că aceasta ar trebui să aducă ceva nou în domeniul omiletic autohton.

Dacă ar fi să vorbesc despre noutatea marcată prin prezenta cercetare, aș vorbi despre
implementarea comunicării mesajului Evangheliei prin mijloacele moderne, dar guvernată de
întocmirea planului omiletic anual. Practic, punctul central al lucrării este reprezentat de modelul
planului omiletic anul pentru anul 2022 care, putând fi o sămânță fertilă pentru o viitoare și
amănunțită cercetare, și în final să se ajungă la un ghid al preoților pentru pregătirea predicii
duminicale.

Țin ca la final să mulțumesc pentru îngăduința peste măsură a îndrumătorului științific,

Profesorului, „Tutorelui”, duhovnicului și mentorului meu, Pr. Lect. Univ. Dr. Roger CORESCIUC
și pentru modul Sfinției Sale de a-mi arăta aplicabilitatea tuturor celor de mai sus prin observarea
activității sale, model desăvârșit al preotului predicator al secolului XXI.

66
 STUDIU DE CAZ „FĂ CE SPUNE POPA, NU CE FACE POPA”

OBIECTIVELE STUDIULUI DE CAZ

Studiul de caz intitulat „Fă ce spune popa, nu ce face popa” – numit așa din motive de
marketing informațional – se vrea a fi un sprijin în cercetarea de față. De fapt, este premisa de la
care am pornit în această călătorie a descoperirii metodelor și procedeelor de elaborare a predicii
duminicale, astfel încât această să fie aplicabilă și, implicit, să aducă roadele scontate. Ca oricare alt
studiu de caz, și aceasta are obiective principale și obiective secundare. Acestea sunt următoarele:

Obiective principale:

a) Prospectarea publicului cu privire la receptarea mesajului venit din partea Bisericii și

nevoia de adaptare a stilului;
b) Descoperirea unor recomandări către autorii predicilor, din partea celor care ascultă,
adică din partea beneficiarilor.

Obiective secundare:

a) Frecventarea bisericilor parohiale de către credincioșii secolului XXI;

b) Modul de raportare la slujitorii Sfintelor Altare a credincioșilor;
c) Vârsta medie de participare la slujbele Bisericii;
d) Influența mesajului evanghelic asupra vieții subiecților chestionați.

METODA DE LUCRU

Metoda de lucru este cantitativă.

PARTICIPANȚII

Participanții au fost recrutați prin diseminarea formularului de tip chestionar prin

intermediul rețelelor de socializare precum Facebook©, Instagram© sau pe e-mail. Eșantionul de
cercetare a fost alcătuit din 192 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 71 de ani, de pe teritoriul
României.

INSTRUMENTELE DE MĂSURARE

67
 Instrumentul de măsurare al cercetării a fost platforma Google Forms©, cea mai facilă
formă de sondare prin chestionar. Acest chestionar a fost alcătuit din patru secțiuni, după cum
urmează:

1. „Nu sunt o ușă de biserică...”

Această secțiune cuprinde elemente de identificare demografică a eșantionului chestionat,

adică vârsta, județul de proveniență, nivelul de studii, frecvența la slujbele Bisericii, apartenența la
vreun organism al Bisericii.

2. „Sunt prieten bun cu Părintele...”

Secțiunea a doua prezintă relația dintre Preotul paroh și respondent, modul de raportare și
caracterizarea Preotului paroh și a familiei sale de către respondent, precum și apartenența
duhovnicească de parohie.

3. „Popa ține o cuvântare de...”

Aceasta este una dintre cele mai importante secvențe ale cercetării deoarece reliefează
atitudinea respondentului față de mesajul Evangheliei prin faptul că estimează durata de susținere a
predicii, momentul susținerii, tematica acesteia, factorii care ar putea influența exterior predica,
precum și influența discursurilor de la amvonul parohial asupra vieților respondenților.

4. „Deci, aia a fost pentru mine cea mai...”

Ultima secțiune a studiului de caz oferă posibilitatea respondentului de a lăsa un feed-back

atât chestionarului, dar și gânduri legate de momente importante din propria viață în legătură cu
predica.

PROCEDURA DE LUCRU

După diseminarea chestionarului prin platformele digitale amintite, fiecare dintre

respondent a completat formularul de tip chestionar primit pe adresa/contul proprii. Apoi, prin
confirmarea răspunsurilor exprimate, semnarea unui acord de prelucrare a datelor cu caracter
personal, au trimis rezultatele la adresa de e-mail emitentă a chestionarului.

68
REZULTATELE CHESTIONARULUI

Ce vârstă aveți?
Variante de
Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
răspuns164
mai mică de 14 ani 1 0,52
între 14 și 18 ani 8 4,17
între 18 și 25 de ani 192 103 53,65
între 25 și 40 de ani 51 26,56
între 40 și 65 de ani 29 15,10

Din ce județ sunteți?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
BOTOȘANI 64 33,33
IAȘI 55 28,65
NEAMȚ 18 9,38
VASLUI 15 7,81
BACĂU 12 6,25
SUCEAVA 9 4,69
192
GALAȚI 5 2,60
IALOMIȚA 3 1,56
TULCEA 2 1,04
ALBA 1 0,52
ARAD 1 0,52
BISTRIȚA-NĂSĂUD 1 0,52

164
Validate prin acordarea a cel puțin un răspuns.

69
CLUJ 1 0,52
CONSTANȚA 1 0,52
ILFOV 1 0,52
MARAMUREȘ 1 0,52
SĂLAJ 1 0,52
TIMIȘ 1 0,52

Care sunt ultimele studii absolvite/în curs de desfășurare?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Studii preuniversitare
1 0,58
primare – 4 clase
Studii preuniversitare
7 4,05
gimnaziale – 5-8 clase
Studii preuniversitare
13 7,51
liceale – 9-13 clase
173
Studii universitare de
88 50,87
licență
Studii postuniversitare
60 34,68
de masterat
Studii postuniversitare
4 2,31
de doctorat

Cât de des mergi la slujbele care se oficiază în biserica parohială (din satul/comuna/orașul în care
locuiești)?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
În fiecare zi de
Sărbătoare sau de 79 41,58
Duminică
De mai multe ori pe
an, fără vreo 38 20,00
regularitate...
De câteva ori pe lună 190 26 13,68
O dată pe an, de Paști 17 8,95
O dată la câțiva ani,
cu ocazii speciale din 15 7,89
viață
Cel puțin o dată pe 15 7,89

70
lună, mai ales de
sărbători

Când ai fost ultima dată la biserică?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Când am avut un
24 12,50
eveniment important
La Paști, anul curent
14 7,29
(2021)
Acum cel mult 6 luni 4 2,08
Acum cel mult 3 luni 192 12 6,25
Acum cel mult o lună 12 6,25
Acum câteva
23 11,98
duminici
Duminica trecută 103 53,65

Ești membru în vreun organism al Bisericii (consilier, epitrop, colaborator, paracliser, cântăreț
bisericesc)?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Da 58 30,37
191
Nu 133 69,63

Ce relație există între tine și preotul din satul/comuna/orașul unde locuiești?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Nu îl cunosc... 17 8,95
Îl cunosc dar nu ne
77 40,53
prea întâlnim...
Suntem amici/colegi
190 42 22,11
de proiecte, etc.
Suntem rude 8 4,21
Suntem buni prieteni
46 24,21
și ne vizităm des

71
Cum poți caracteriza preotul de la biserica unde mergi:
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Este un om care nu
respectă ceea ce 17 9,14
propovăduiește...
Este un slujitor al lui
Dumnezeu care nu iese 44 23,66
în evidență... 186
Este un preot care are
35 18,82
mult har...
Este un preot minunat
– se ocupă cu activități 90 48,39
pentru copii și tineri...

Dar familia preotului, cum poate fi caracterizată?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Fără principii
7
sănătoase...
Normală 90
183
Familie de gospodari 24
Familie dăruită pentru
62
oamenii locului

Preotul din satul/comuna/orașul unde locuiesc este și duhovnicul meu (adică, la el mă spovedesc)?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Da 96
189
Nu 93

Preotul ar trebui să țină predică la slujbele din Biserică?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Da 188
192
Nu 3

72
Cât timp ar trebui să dureze predica pe care o rostește din fața Sfântului Altar?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Mai puțin de 5 minute 3
Între 5 și 10 minute 44
Între 10 și 15 minute 192 75
Mai mult de 15
minute, dacă e un
70
subiect interesant și
cu impact

Care variantă de mai jos crezi că ar trebui să fie subiectul cel mai des despre care să predice
preotul?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Lume 192 81
Rai și iad 61
Dumnezeu 135
Diavol 27
Sport 7
Educație 64
Afaceri și Economie 6
Divertisment 5
Biserică 84
Slujbe 53
Sfinți 87
Tineri 65
Bătrâni 44
Speranță 91
Milă și milostenie
130
(fapte bune)
Muncă 31
Petrecerea timpului 34
liber

73
 Suflet 114
Religii 34
Bani 7
Mașini 3
Muzică 9

Ce crezi că ar conta mai mult pentru o predică de succes pe care să o susțină preotul?
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
Propria viață a
46
preotului
Faptele bune ale
11
preotului
Faptele rele ale 191 2
preotului
Modul cum vorbește 58
Cuvintele pe care le
74
alege

În ce moment ai observat că preotul ține predica?

Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Nr. răspunsuri/variantă Procentaj
În timpul slujbei,
chiar după ce citește 53
pericopa evanghelică
Aproape de finalul 189
34
slujbei (Chinonic)
Chiar la sfârșitul
102
slujbei

Care a fost cel mai important eveniment din viața ta sau a familiei tale când te-a ajutat un cuvânt/o
predică bună?165
Nr.
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Procentaj
răspunsuri/variantă
Când eram copil 158 și 41
La nunta mea 34 răspunsuri 16
165
La această întrebare a fost posibilă alegerea opțiunii de a completa un spațiu cu propriul moment, însă majoritatea se
referă la aceleași momente, doar personalizate puternic, de aceea nu văd necesară înscrierea lor aici.

74
 La înmormântarea unei
45
rude/părinților/copiilor...
La o petrecere 3
personalizate
La o sărbătoare mare din
53
Biserică

Care a fost cel mai important eveniment din viața ta sau a familiei tale când te-a întristat și mai
mult un cuvânt/o predică bună?166
Nr.
Variante de răspuns Nr. răspunsuri totale Procentaj
răspunsuri/variantă
Când eram copil 35
112 și
La nunta mea 68 răspunsuri 3
La înmormântarea unei personalizate
74
rude/părinților/copiilor...

Gândurile tale/experiența ta legate de predică sunt:

Credința fără fapte moartă este. Oricât de erudit ar fi un preot, un bun păstor de
suflete conduce prin exemplu. În plus, orice gest necugetat sau exagerat poate dărâma
zeci de cărămizi clădite cu trudă. E nevoie doar de un moment, gest sau acțiune
pentru a pune în umbră zeci sau sute de fapte bune și gesturi creștinești ale preotului.
1
Din păcate aceasta e natura umană. De a memora ușor lucrurile negative și de a uita
ușor pe cele pozitive. Poate fi corelată cu pilda fecioarelor înțelepte, care au vegheat
în permanentă. Cele „nebune”, chiar dacă aveau credință și dorința de a urma pe
Hristos au pierdut Împărăția pentru un singur moment.
Cele mai bune predici sunt cele făcute cu patos și dragoste pentru cei ce asculta
predicile. Intonația este foarte importanta, subiectul trebuie sa fie captivant pentru
2 audienta. Acest lucru l-am învățat de la fostul preot paroh și fostul cântăreț al
parohiei. Amândoi foarte buni predicatori, ce m-au inspirat și îmi servesc ca și model
atât la facultate cât și în parohie.
Urmăresc adesea predicile Pr. Necula, Arhiereul Bartolomeu Anania, Pr.
Calistrat. De ce? Pentru că se adresează tuturor categoriilor de vârstă, sunt actuale si
îți da sentimentul ca tu te regăsești în cuvintele respective. Si în fond cam asta este
3 scopul unei predici. Bineînțeles că în mediul rural predomina vârstnicii(care sunt de
altfel adevărați stâlpi ai casei lui Dumnezeu si statornici în dreapta credința) iar
cuvântul de învățătura trebuie sa fie unul simplu de înțeles si ușor de pus în practica.
Sper sa îți fie de folos mica mea opinie.
4 Voi spune doar ca o predica ce va fi înțeleasa trebuie sa cuprindă un limbaj
comun tuturor, preotul sa folosească o tonalitate aferenta si sa puncteze bine ceea ce
vrea sa transmită. în opinia mea, predica spusa de un preot mereu va fi
mai ,,captivanta" decât cea citita de un dascăl dintr-o carte, precum am observat ca se
166
La această întrebare a fost posibilă alegerea opțiunii de a completa un spațiu cu propriul moment, însă majoritatea se
referă la aceleași momente, doar personalizate puternic, de aceea nu văd necesară înscrierea lor aici.

75
 mai procedează. Predica reprezintă etapa în care se lansează o idee, o morala, iar
sarcina creștinilor este de a medita si de a practica ceea ce este bine, precum ne
mărturisesc sfinții din viețile lor.
Am ascultat o predica acum câteva luni, în care preotul spunea despre ceea ce se
întâmplă astăzi în lume. A fost primul preot pe care l am auzit să vorbească despre
asta și mi a plăcut foarte mult. Cred că toți ar trebui să facă asta. Să nu le fie frica , să
5
îndrume omul spre mântuire și nu spre pierzare. Și tot pe același preot, l am văzut
plângând o data la predica la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Minunat să poți
trăi și să te exprimi astfel .
Nu pot alege o singura predică care a avut impact asupra mea. Părinții pe care am
avut șansa și binecuvântarea să i ascult si sa mă îndrume sunt niște minunați. Fiecare
cuvânt mi-a rămas întipărit în suflet. Si cred că predicile cele mai importante, sunt
6
cele din care nu-mi amintesc decât sentimentul pe care l-am dobândit ascultându-le și
învățătura cu care am rămas în urma lor. Pentru că m-au captat într un așa fel, încât
nu-mi amintesc nimic altceva.
Predica este ceea ce ne îndrumă, ce ne ajută si ne învăluie sufletul. Uneori
predica te îndrumă mai mult decât Sfânta Liturghie, preoții ar trebui să facă o poveste
7 moralizatoare cu care oamenii sa meargă zilnic în suflet, ei au puteri pe care daca mic
le folosesc e posibil sa piardă suflete ușor de redresat, dar datorită neimplicării ei
pierd suflete.... Preoți....fiți atenți la sufletul omului!
Bună ziua! Îmi place să ascult oamenii, iar dacă modul în care se comunică este
frumos, aproape că nici nu mai contează subiectul. Unii preoți au un dar aparte al
8 oratoriei. Cred ca așa se ajunge mai ușor la sufletul omului, printr-un discurs dinamic,
interesant, poate presărat cu puțin umor; discurs care să aibă si un mesaj bine
conturat. Numai bine si mult succes în ceea ce v-ați propus.
Predica este absolut tot ce înseamnă îndreptare si căința ! Mergem la slujba dar
nu toţi înțeleg cuvintele care se cotesc sau se cânta în biserica De aceea preotul ar
9 trebui sa explice pe înțelesul fiecăruia cuvintele scripturii ! Pacea Domnului cu noi
toţi cu al Sau Har si a Sa iubire de oameni totdeauna acum si pururea si în vecii
vecilor amin Cojocaru Seminarul teologic Dorohoi !
M-a impresionat cuvântul de învățătură ținut de părintele Serafim Bădilă de la
Mănăstirea Căsiel. Eram în a doua zi a unui pelerinaj de vreo 6 zile, era imediat după
10 Vecernie. Părintele a ținut un cuvânt de învățătură în curtea bisericii și a vorbit despre
momentele în care trebuie să lăsăm pomelnicul la Biserică, a vorbit despre rugăciune.
A fost o predică impresionanta
Predica trebuie să atingă sufletul enoriașilor și să fie relevantă pentru viața
noastră. Oamenii vin la biserică pentru a găsi liniștea , pentru a găsi pe Dumnezeu și
11 pentru a își întări relația cu Dumnezeu, pentru a deveni mai buni, mai sereni și mai
puternici interior. Predica trebuie, cred eu, să îi ajute pe oameni în această luptă /
călătorie. ...
Predicile preotului din satul bunicii mă fac mereu să mă simt descurajată. Omul e
realist în ceea ce spune, dar vorbește foarte des doar despre lucrurile rele de pe lumea
12
asta. Evident că trebuie să conștientizăm răul care există, dar încă există și bine și
dacă nu vorbim despre el e ca și cum am da și mai multă putere lucrurilor rele.
13 Cred ca predica intră în inimă ca o lumină( ex: am auzit o predică la telefon
despre curăția sufletului .Aceasta m-a pus pe gânduri ( și mă gândeam la propriul
suflet, la ce am făcut: bine/ rău ). În concluzie , cred că m-a ajutat . Observație: Și în

76
 continuare predicile trezesc conștiința omului( deci indică calea cea bună).
Predica este pentru un credincios precum mecanica pentru un șofer. Poți conduce
și fără să știi cum funcționează, dar când știi esențialul condusul devine arta. Mai
14
George, mă bucur pentru subiect. Sunt înrăit pentru el și "mor" când văd preoți care
nu predică sau predică prost. Dintre care cel dintâi sunt eu. PM de la Bucium
Mă bucur că preoții își fac timp pentru o predică în folosul oamenilor. Din
punctul meu de vedere, predicile ar trebui oarecum împărțite: o parte pe înțelesul
15
celor vârstnici și o parte pentru cei tineri. Mi-ar face plăcere să văd preoți implicați în
starea tinerilor care nu au curaj să înfrunte viața în toate formele ei.
O predică interesantă și care îmi este drept model, este cuvântul părintelui Ilie
Cleopa când spune că atunci când avem momente grele și nu ne putem stăpâni, să
16
rostim " Răbdare, Răbdare, Răbdare " și după ce rostim de 100 de ori , tragem aer în
piept și o luăm de la capăt.
Predica este un moment destul de important care dacă e bine fructificat poate
îndrepta sufletele către Dumnezeu. Acest moment trebuie abordat cu multă finețe și
17
responsabilitate deoarece un cuvânt nepotrivit doare mai tare decât o palmă peste
obraz!
Cea mai bună experiență legată de o predică am auzit-o la părintele Calistrat de
18 la mănăstirea Vlădiceni din Iași. Predica era despre familie și sănătate. Bunătatea din
ochii părintelui în timpul predicii te bucură sufletește.
Am să îți scriu 5 personalități ale BOR care chiar stăpânesc aceasta artă a
19 oratoriei - Ps Ignatie al Hușilor - Ps Benedict Bistrițeanu - Ps Macarie al Europei de
Nord - Arhimandrit Hrisostom Rădășanu - Pr .Roger Coresciuc
Că trebuie fie din Sf. Scriptura si Sf părinții, dar actualizata la problemele vremii,
20 nu lunga dar nici de 5 min, transmisa din suflet. Sa fie pe înțeles, omul sa plece acasă
măcar cu o idee, sa schimbe ceva la el
Predica se așază în sufletul meu si rămâne întipărita acolo mult timp, iar când se
21 ivește o situație mai grea, conștiința mea se trezește si spune: "Ai răspunsul...mai știi
ce a spus părintele la predica?"
Cred cu tărie ca preotul e si el om dar e o mare diferență între un preot cu har și
22 unul care alege preoția doar pentru foloase. Preotul trebuie sa transmită, vorbele lui
trebuie să îți dea de gândit un pic
Consider că predica este esențială la sfârșitul unei slujbe, fie ea de 5 minute sau
23 10, important este un cuvânt sau un sfat ce ne poate scoate din supărări și să ne ajute
în viața de zi cu zi.
Consider ca fiecare predica vine la pachet cu lucruri esențiale de pus în aplicare
24 în viața de zi cu zi, iar eu, de exemplu, de fiecare data după ascultarea predicii, învăț
ceva nou.
Am ascultat multe predici, atât la Sfintele Slujbe, cât și pe internet, dar cel mai
25 bun predicator care îndeplinește desăvârșit condiția unei predici vii, este IPS
Bartolomeu Anania.
Simt că atunci când preotul ajunge la predica, încearcă să ne explice tuturor
26 practic cele mai importante lucruri pe care trebuie să le avem în vedere. Felicitări
pentru cercetare!
Am învățat multe lucruri, mai ales despre cum sa fii un om mai bun si cum sa ii
27
ajuți pe ceilalți. Preotul nostru tine de obicei predici destul de interesante si cu folos.
28 Important la o predică este dacă transmite, dacă îndeamnă la o faptă bună, dacă

77
 găsești răspunsuri pentru viața proprie. O predică poate să-ți și deschidă ochii.
Super tare, pentru ca am multe exemple în predica.. din viața de zi cu zi si mă
29
face mai puternic, mai răbdător cu mine însumi si cu cei din jurul meu
Trebuie să fie cât mai concretă. Esențialul contează...să ajungă acasă credincioșii
30
cu un sfat pe care îl vor putea folosi în problemele cotidiene.
Predica este cea care trebuie să zidească mult, să pună bazele teoretice pentru a fi
31
trăite și practic, atât în Biserică, cât și în societate.

CONCLUZIILE PRELIMINARE ALE CHESTIONARULUI (în completare)

78
 BIBLIOGRAFIE

LEGI ȘI HOTĂRÂRI ALE AUTORITĂȚILOR DE STAT

1. PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Legea Nr. 489/28 decembrie 2006, publicată în

Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 201/21 martie 2014
2. GUVERNUL ROMÂNIEI, Hotărârea Guvernului Nr. 286/23 martie 2011 publicată
în Monitorul Oficial al României Nr. 221/31 martie 2011
IZVOARE ȘI LUCRĂRI PATRISTICE

1. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Sfântul, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan,

Scrieri, partea a IV-a, în Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, trad., introd.,
și note de Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Biserici Ortodoxe Române, București, 2000
2. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Sfântul, Glafire la Facere, în Colecția Părinți și
Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Dumitru FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 1992
3. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Sfântul, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru
FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2003
4. EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria Bisericească, XV, 3, în Colecția Părinți și
Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Teodor BODOGAE, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 1987
5. IOAN GURĂ DE AUR, Sfântul, „Omilii la Matei”, în Colecția Părinți și Scriitori
Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Dumitru FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R., București,
1992
6. IOSIF ISIHASTUL, Gheron, Mărturii din viața monahală, trad. Pr. Prof. Dr.
Constantin COMAN, Editura BIZANTINĂ, București, 2003
7. MĂRTURISITORUL, Sfântul Maxim, Ambigua, Editura I.B.M.B.O.R., București,
1983
8. PALAMA, Sfântul Grigorie, Omilii, trad. Pr. Roger CORESCIUC, vol. III, Editura
DOXOLOGIA, Iași, 2021

79
 9. PALAMA, Sfântul Grigorie, Omilii, vol. I, trad. Pr. Roger CORESCIU, Editura
DOXOLOGIA, Iași, 2019
10. PALAMA, Sfântul Grigorie, Omilii, vol. II, trad. Pr. Roger CORESCIU, Editura
DOXOLOGIA, Iași, 2020
11. VASILE CEL MARE, Sfântul, „Omilia a XXII-a (către tineri)” în Colecția Părinți și
Scriitori Bisericești, vol. 17, trad. Pr. Dumitru FECIORU, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 1992
MANUALE, DICȚIONARE ȘI NOTE DE CURS

1. BĂJĂU, Pr. Ioan, Omiletica generală, Editura UNIVERSITARIA, Craiova, 2004

2. BRANIȘTE, Pr. Ene, Liturgica generală, vol. I, Editura BASILICA, București, 2015
3. COMȘULEA, Elena, Valentina ȘERBAN, Sabina TEIUȘ, Dicționar explicativ al
Limbii Române de azi, Editura LITERA INTERNATIONAL, București, 2008
4. CUCOȘ, Prof. Constantin, Pedagogie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura
POLIROM, Iași, 2006
5. GORDON, Pr. Vasile (coordonator), Pr. Adrian IVAN, Pr. Nicușor BELDIMAN,
Omiletica, Editura BASILICA, București, 2015
6. MANTZARIDIS, Georgios, Morala creștină, vol. I, trad. Diac. Drd. Cornel
Constantin COMAN, Editura BIZANTINĂ, București, 2006
7. RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. Ioan, Pr. Prof. Dr. Milan ȘESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor
BODOGAE, Istoria Bisericească Universală, ediția a III-a, revăzută și completată,
Editura I.B.M.B.O.R, București, 1987
8. SAVA, Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel, Note de curs la disciplina „Pregătirea preotului
pentru slujirea Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine şi a ierurgiilor”, anul universitar
2020-2021, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași, 2021
9. ȘTEFĂNESCU, Arhim. Melchisedec, Teologie Pastorală, ediție îngrijită de Pr. Prof.
Univ. Dr. Viorel SAVA și Diac. Drd. Cezar PELIN, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2011
CĂRȚI DE CULT

1. ***, Anuarul liturgic și tipiconal – 2022, Editura BASILICA, București, 2022

2. ***, Arhieraticon, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1993
3. ***, Ceaslov, Editura I.B.M.O., București, 2014
STUDII ȘI ARTICOLE

80
 1. DANIEL, † I.P.S., Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Fundamente teologice ale
actului comunicațional și coordonate ale apostolatului mediatic în epoca actuală”, în
Candela Moldovei, Nr. 7-8/2003
2. GHEORGHIU, Anamaria, „Ethosul discursiv în predica religioasă. Parenesis”, în
Philologica Jassyensia, nr. 1/2014
3. GOMBOȘ, Stelian, „Despre datoria, implicarea și misiunea Bisericii Ortodoxe în
postmodernitate”, în Altarul Credinței, Nr. 3/2015
4. GORDON, Pr. Prof. Dr. Vasile, Pareneza în slujirea pastoral-misionară a Bisericii, în
„Ortodoxia”, Nr. 3-4/1999
5. IRINA, Andrei, „Importanța și necesitate predicii în lucrarea de evanghelizare a
Bisericii”, în Pr. Prof. Dr. Viorel SAVA (coordonator), Cercetări doctorale în
pandemie. Provocări, soluții, oportunități, ..., pp. 150-164
6. PETCU, Diac. Asist. Cerc. Drd. Liviu, Actualitatea și folosul învățăturilor Sfinților
Părinți, în „Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 4-6/2006
7. PURICE, Simion, „Lumina lui Hristos versus întunericul acestui veac. Aspecte
misionare ale mărturisirii credinței din perspectiva Sfântului Apostol și Evanghelist
Ioan Teologul”, în Pr. Prof. Dr. Viorel SAVA (coordonator), Cercetări doctorale în
pandemie. Provocări, soluții, oportunități, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021, pp. 47-
60
8. ZAREA, Anatolia, „Predica și ascultătorii ei”, în Studii Teologice, Nr. 5-6/1966
SITE-URI WEB

1. http://patriarhia.ro/2016--anul-omagial-al-educatiei-religioase-a-tineretului-crestin-
ortodox-si-anul-comemorativ-al-sfantului-ierarh-martir-antim-ivireanul-si-al-
tipografilor-bisericesti-8522.html
2. https://basilica.ro/2017-anul-omagial-al-sfintelor-icoane-al-iconarilor-si-al-pictorilor-
bisericesti-si-anul-comemorativ-justinian-patriarhul-si-al-aparatorilor-ortodoxiei-in-
timpul-comunismului-in-patriarhia/
3. https://basilica.ro/2018-anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam-si-anul-
comemorativ-al-fauritorilor-marii-uniri-din-1918-2/
4. https://basilica.ro/2023-va-fi-anul-omagial-al-pastoratiei-persoanelor-varstnice-si-anul-
comemorativ-al-imnografilor-si-cantaretilor-bisericesti/

81
 5. https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2019/
6. https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2020/
7. https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2021/
8. https://basilica.ro/actul-de-proclamare-a-anului-omagial-si-comemorativ-2022/
9. https://basilica.ro/al-saptelea-an-omagial-in-patriarhia-romana/
10. https://basilica.ro/proclamarea-anului-2015-in-patriarhia-romana-ca-anul-omagial-al-
misiunii-parohiei-si-manastirii-azi-si-anul-comemorativ-al-sfantului-ioan-gura-de-aur-
si-al-marilor-pastori-d/
11. https://ro.scribd.com/document/260775846/
12. https://tinyurl.com/5n8wp2se
13. https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/genealogia-mantuitorului-
in-evanghelia-dupa-matei-150773.html
CĂRȚI ȘI LUCRĂRI DE SPECIALITATE

1. ACHIMESCU, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Universul religios în care trăim, Editura
TRINITAS, Col. MEDIA CHRISTIANA, Seria LUMINA, București, 2013
2. ALFEYEV, Ilarion, Mitropolitul de Volokolamsk, Rugăciunea. Întâlnirea cu
Dumnezeu cel Viu, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2016
3. BADEA-GUÉRITÉE, Iulia, Alexandru OJICĂ (coordonatori), Dialogul Religiilor în
Europa unită, Editura ADENIUM, Iași, 2015
4. BARNEA, Pr. Cristian, Valoarea trupului omenesc în spiritualitatea ortodoxă, Editura
DOXOLOGIA, Iași, 2021
5. BAUMANN, Daniel, An introduction to contemporary preaching, Baker Book House,
Gr. Rapids, Michigan, 1988
6. BELU, Pr. Dumitru, „Vechiul Testament ca izvor omiletic”, în Mitropolia Ardealului,
Nr. 11-12/1957
7. BERKUN, Scott, Confesiunile unui vorbitor în public, trad. Iulia BERTEA, Editura
PUBLICA, București, 2012
8. BOTOȘĂNEANUL, † P.S. Calinic, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a
Sfintei Tradiții, Editura PARS PRO TOTO, Iași, 2014
9. BOTOȘĂNEANUL, † P.S. Calinic, Minunile – Revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta
Scriptură, Editura APOLLONIA, Iași, 2017

82
10. BULZAN, Daniel, Erezie și Logos. Contribuții româno-britanice la o teologie a
postmodernității, Editura ANASTASIA, 1996
11. CARNEGIE, Dale, Cum să vorbim în public, trad. Irina-Margareta NISTOR, Editura
CURTEA VECHE, București, 2018
12. CERNEA, Remus, Politica schimbării, Editura PARALELA 45, București, 2013
13. CHADWICK, Henry, Răsăritul și Apusul – o istorie a scindării creștinătății. Din
epoca apostolică până la Sinodul de la Florența, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2016.
14. COMAN, Pr. Prof. Constantin, Datoriile preoților, Editura BIZANTINĂ, București,
2011
15. CORESCIUC, Pr. Roger, Pastoraţie și politică. Răspunsuri teologice ale Sfântului
Grigorie Palama la dilemele contemporane, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2015
16. DUTTON, Kevin, Arta manipulării, trad. Răzvan LERESCU, Editura GLOOBO,
București, 2019
17. FANGET, Frederic, Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei
vieți, trad. Corina COJANU, Editura TREI, București, 2008
18. FELEA, Pr. Ilarion, Convertirea creștină, Editura TIPOGRAFIEI
ARHIDIECEZANE, Sibiu, 1935
19. GAFTON, Pr. Vasile, Cuvântul din miezul cuvintelor, Editura ANDREIANA, Sibiu,
2011
20. GORDON, Pr. Vasile, Vademecum omiletic. 100 de schițe pentru predici, Editura
RENAȘTEREA, Cluj-Napoca, 2015
21. HARARI, Yuval Noah, 21 de lecții pentru secolul XXI, Editura POLIROM, Iași, 2018
22. HARARI, Yuval Noah, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, trad. Adrian ȘERBAN,
Editura POLIROM, Iași, 2017
23. HILL, Napoleon, De la idee la bani, ediția a III-a, trad. Ioana Maria TOMUȘ și Andra
ȘAMANTA, Editura CURTEA VECHE, București, 2018
24. HORIA, Arhim. Nichifor, Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte
liturgice, canonice și pastorale, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2020
25. IFTIMIU, Aurelian Nicolae, Patima lăcomiei de averi și pastorația celor zgârciți,
Editura CUVÂNTUL VIEȚII, București, 2014
26. KRAIOPOULOS, Arhim. Simeon, Adame, unde ești? Despre pocăință, trad. Pr.
Victor MANOLACHE, Editura BIZANTINĂ, București, 2008

83
27. MANTZARIDIS, Georgios I., Instituție și harismă, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2020
28. MARTIN, Viorel, Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, Editura SEMNE, București,
2016
29. METALLINOS, Gheorghios D., Parohia – Hristos în mijlocul nostru, trad. Pr. Prof.
Ioan I. ICĂ, Editura DEISIS, Sibiu, 2004
30. MIHALACHE, Arhid. Sorin, Ești ceea ce trăiești. Câteva date din neuroștiințe și
experiențe duhovnicești ale Filocaliei, ediția a II-a, Editura TRINITAS, colecția
MEDIA-CHRISTIANA, seria LUMINA, București
31. MIHĂILĂ, Alexandru, În multe rânduri și în multe chipuri. O scurtă introducere
ortodoxă în Vechiul Testament, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2017
32. NĂCLAD, Pr. Dr. Constantin, Educația religioasă în cadrul slujirii preoțești, Editura
TRINITAS (DOXOLOGIA), Iași, 2007
33. NEAMȚU, Mihail, Bufnița în dărâmături – insomnii teologice, Editura ANASTASIA,
București, 2015
34. NECULA, Pr. Conf. Dr. Constantin, Propovăduire și educație socială, Editura
ANDREIANA, Sibiu, 2010
35. NECULA, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, „Experiența comunicării cu Dumnezeu și a
comunicării credinței” în Pr. Dr. Prof. Bogdan RACU (coordonator), „Cuvântul lui
Hristos să locuiască întru voi cu bogăție (Coloseni 3, 16)”, Editura DOXOLOGIA,
Iași, 2019
36. NECULA, Pr. Constantin, Citire... .Predici și meditații la Apostolul de peste an.
Scrisori către profesorii de Religie, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2017
37. OECDiLibrary, Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrant, Editura OECD
Publishing, Paris, 2019
38. PETRAȘCIUC, Romeo, 200 de întâmplări nostime din viața Părinților, Editura
AGNOS, Sibiu, 2016
39. POPA, Gheorghe Cristian, Preotul misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne
de comunicare în pastorația ortodoxă, Editura CUVÂNTUL VIEȚII, București
40. RAIU, Cătălin, Libertatea religioasă între politică și politici. O analiză a
standardelor internaționale, legislației naționale și practicii guvernamentale în
pandemie, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021

84
41. SAVA, Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel, „În Biserica Slavei Tale”. Studii de teologie și
spiritualitate liturgică, vol. I, ediția a II-a, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2012
42. SIMMONS, David, Proiectarea și livrarea programelor de training, trad. Olivia
PODOBEA, Editura CODECS, București, 2008
43. SIMONOPETRITUL, Makarios, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic,
Editura DEISIS, Sibiu, 2000
44. SKIADARESIS, Pr. Ioannis, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul”, în Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi și cele de pe urmă în dialog., Editura Doxologia,
Iași, 2014
45. STĂNILOAE, Pr. Dumitru, Ascetica și Mistica Ortodoxă, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 1992
46. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura
OMNISCOP, Craiova, 1993
47. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, „Cuvânt înainte” în Filocalia Sfintelor nevoințe ale
desăvârșirii, ediția a V-a, Editura HUMANITAS, București, 2017
48. TĂNASE, Protos. Petroniu, Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea
Triodului, ediția a III-a, Editura DOXOLOGIA, Iași, 2011
49. TĂTULEA, Pr. Dr. George Robert, Propovăduirea Evangheliei în cadrul cultului
divin, Editura ANDREIANA, Sibiu, 2012
50. TIA, Arhim Teofil, „«Interesul» pentru Dumnezeu în cultura postmodernității”, în
Altarul Reîntregirii, Nr. 2/2009
51. TIMIADIS, †Mitropolit Emilianos, Preot, Parohie, Înnoire, Editura SOPHIA,
București, 2001
52. VASILEANU, Mihai (coordonator), Adrian ALUI GHEORGHE..., TUDOR CĂLIN
ZAROJANU, Preotul ortodox în veacul XXI. Schițe pentru un portret, Editura
LUMINA CREDINȚEI, București, 2019
53. VATTIMO, Gianni, A crede că mai credem. E cu putință să fim creștini în afara
Bisericii?, trad. Ștefan MINCU, Editura PONTICA, Constanța, 2005
54. VELNIC, Arhim. Melchisedec, Cuvânt către Tineri, Editura „CRINII ȚARINII”,
Suceava, 2015
55. VINTILESCU, Pr. Petre, Preotul în fața chemării sale de păstor al sufletelor, Editura
BASILICA, București, 2020

85
 CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................................................1

Secolul XXI – un secol al vitezei care va fi religios sau care nu va fi deloc.........................................1

CAPITOLUL I......................................................................................................................................4

PROFILUL PREOTULUI ȘI AL PAROHIEI SECOLULUI XXI.......................................................4

PAROHIA – LOC AL CONVERTIRILOR ȘI AL DIVERSITĂȚII UMANULUI.........................6

PREOTUL – SLUJITOR AL CUVÂNTULUI PRIN CUVÂNT ÎN ERA COMUNICAȚIILOR. 24

CALITĂȚILE CANDIDATULUI LA PREOȚIE......................................................................25

CALITATEA PREOTULUI.......................................................................................................27

BUN COMUNICATOR PRIN COMUNICATE ȘI COMUNICAȚII PRIN COMUNIUNE........28

CAPITOLUL II...................................................................................................................................31

PREDICA SECOLULULUI XXI.......................................................................................................31

21 DE LEGI ALE PREDICII PENTRU SECOLUL XXI..............................................................31

PUBLIC SPEAKING ÎN AMVONUL BISERICII – NORMĂ A PASTORAȚIEI MODERNE...44

ELEMENTE DE BAZĂ ALE DISCURSULUI EFICIENT...........................................................48

VADEMECUM-UL OMILETIC AL PREOTULUI CONTEMPORAN.......................................49

PLANUL ANUAL DE PREDICI – INSTRUMENTARUL OBLIGATORIU AL

PREDICATORULUI......................................................................................................................50

ADAPTARE SAU ACTUALIZARE A MESAJULUI EVANGHELIEI.......................................61

SURSA: SFÂNTA SCRIPTURĂ, SFINȚII PĂRINȚI...................................................................63

CONCLUZII.......................................................................................................................................66

ETHOS-UL LOGOSULUI – PREMISA UNEI PASTORAȚII AUTENTICE.......................................66

CONCLUZIILE PRELIMINARE ALE CHESTIONARULUI (în completare)................................79

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................80

86
CUPRINS............................................................................................................................................87

87