În numele Tatalui si al Fiului si al Sf.

Duh
Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față-
Pr. Dumitru Staniloae
Iubiți credincioși și credincioase, dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat,
pentru că, în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trecut și trece umanitatea
întreagă, ne-a învrednicit și în acest an să pășim pe calea pocăinței, începând „călătoria
virtuţilor […] încingându-ne cu nevoinţa cea bună a postului”, pentru „a vedea
preacinstitele Pătimiri ale lui Hristos Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-
ne”.
În această binecuvântată zi aș vrea să intrăm puțin în istoria și cinstirea icoanelor, și să
parcurgem unul din Sinoadele Ecumenice. Cunoaștem că icoanele sunt imagini, reprezentări
fie ale lui Dumnezeu în Treime, fie ale Mântuitorului Iisus Hristos, fie ale sfinților sau ale
îngerilor. Ele împodobesc bisericile și casele noastre, nu doar datorită caracterului lor estetic,
ci și caracterului lor liturgic - pentru că, fiind imagini sacre, ne dau sentimentul real al
prezenței lui Dumnezeu sau a sfântului reprezentat în icoană.
Ultima mare confruntare de doctrină a Bisericii primelor veacuri a fost iconoclasmul,
erezie îndreptată împotriva cultului icoanelor. După o serie de persecuții lansate de împărați
bizantini iconoclaști, Biserica a răspuns prin convocarea Sinodului al VII-lea Ecumenic, în
787, la Niceea.
Părinţii Sinodului VII Ecumenic deosebesc icoana de portret. Portretul reprezintă o
fiinţă umană obişnuită iar icoana reprezintă un om unit cu Dumnezeu. Icoana se deosebeşte
deci de portret prin conţinut, iar acest conţinut creează formele de expresie specifice, proprii
numai icoanei, deosebindu-o de orice altă imagine.
Dacă am fost prezenți în prima duminică a Postului Mare la Sfânta Liturghie, am auzit
citindu-se Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei,
unde prima parte a pastoralei, face referire la lupta împotriva icoanelor și a cinstitorilor lor. În
acest cuvânt, am remarcat 2 mari apărători ai ortodoxiei, primul fiind Sfântul Patriarh
Gherman I al Constantinopolului, care a dat prima mărturie a Ortodoxiei împotriva
iconoclasmului, afirmând că tradiția reprezentării în icoană a Domnului Iisus Hristos decurge
din teofania Sa văzută, adică din întruparea, viața în trup, pătimirile și moartea Sa
mântuitoare.
La rândul său, Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a reușit să rezume admirabil învățătura
ortodoxă despre icoane, prin cele trei tratate ale sale despre icoane. În acest sens, el spune: În
vremurile dinainte, Dumnezeu, fără trup sau formă, nu putea fi înfăţişat în niciun chip (în
icoană). Dar astăzi, deoarece Dumnezeu S-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu pot
înfăţişa ceea ce este văzut în Dumnezeu. Eu nu cinstesc materia, ci Îl cinstesc pe Creatorul
materiei, Care S-a făcut materie pentru mine, Care a luat asupră-Și viaţa în trup şi Care, prin
materie, a săvârşit mântuirea mea.
Hotararea sinodului, orientata dupa precizarile Sfantului Ioan Damaschin, cuprindea
urmatoarea decizie dogmatica : Este permis si chiar util si bineplacut lui Dumnezeu a face
icoane religioase si a le venera; dar aceasta venerare sa fie numai cinstire, iar nu adorare, caci
adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu. Cinstirea nu se adreseaza materiei icoanei si astfel ea
nu este idolatrie.
Sfântul Vasile cel Mare a dat şi formula cinstirii icoanei pe care şi-a însuşit-o Sinodul
VII Ecumenic, și el definește că „Cinstirea chipului trece la cel zugrăvit”
Icoana descoperă asemănarea divină dobândită de om. Ea traduce lucrarea harului
care, potrivit expresiei Sfântului Grigorie Palama, „pictează în noi, pentru a spune aşa
asemănarea lui Dumnezeu peste chipul dumnezeiesc (...), astfel încât să ne prefacem în
asemănarea Sa”
Iconoclaştii nu puteau înţelege Taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu făcut om. Ei se
întrebau cum pot fi reprezentate cele două naturi ale Persoanei lui Hristos. Ortodocşii nu
căutau să înfăţişeze nici natura divină, nici natura umană a Persoanei lui Hristos, ci
reprezentau Persoana Dumnezeu-Omului. Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul
VII afirmă că: „cinstea arătată icoanei trece asupra Prototipului iar cel ce venerează icoana
venerează persoana pe care o înfăţişează”.
Fundamentul hristologic al icoanei este Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Întruparea, la
rândul ei, este susţinută şi probată prin icoană. Icoana este un garant al realităţii Întrupării
Fiului lui Dumnezeu. De aceea, în ochii Bisericii, negarea icoanei lui Hristos echivaleză cu
negarea Întrupării sale, cu negarea întregii iconomii a mântuirii noastre. Când Biserica apără
imaginile sacre, ea nu apără doar rostul lor didactic sau estetic, ci însăşi temelia credinţei.
Sfântul Teodor Studitul socoteşte că a nega lui Hristos puterea de a fi zugrăvit în
icoană, înseamnă a nega toate însuşirile lui trupeşti.
Parintii Bisericii ne invata ca, cinstind o icoana, noi nu ne inchinam materiei din ea,
adica lemnului sau vopselelor, ci persoanei care sta in spatele ei si pe care ea o infatiseaza, asa
dupa cum fotografia cuiva care iti este drag e pretioasa nu prin hartie, rama sau chimicale, ci
prin persoana pe care ea o reprezinta. Icoana devine sfanta atat prin sfintenia chipului dintr-
însa, cat si prin sfintirea pe care i-o face preotul, cu puterea Duhului Sfant. In anumite cazuri
binecuvantate de Dumnezeu, o icoana imprumuta atata sfintenie de la sfantul sau sfanta din
spatele ei incat devine facatoare de minuni.

Acestea, iubitii mei, sunt principalele temeiuri ale credintei noastre in cinstirea
icoanelor. Ele au fost consfințite de catre Sinodul al VII-lea Ecumenic si devenite obligatorii
pentru viata noastra crestina. Luptele impotriva icoanelor au luat sfarsit de abia in anul 843,
sub imparateasa Teodora, cand s'a si hotarat că Duminica intaia din Postul Mare sa fie numita
«Duminica Ortodoxiei», adica «Duminica dreptei credinte».
Datorită luptei pentru apărarea dreptei credințe și a cinstirii cuvenite aduse icoanelor,
Sfinții Părinți de la Sinodul 7 Ecumenic sunt pomeniti in Duminica 21 după Rusalii, iar la
randul nostru, să ne curățim de păcate și să fim într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu
pentru a ne primi și Impărăția Sa, Amin!