SFINTELE ICOANE IN CREDINTA SI EVLAVIA ORTODOXA

Pretutindeni bisericile crestine ortodoxe, paraclisele si casele credinciosilor sint impodobite cu

sfinte icoane. Marturii ale credintei si evlaviei crestinilor, icoanele s-au pastrat cu sfintenie din
cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre dovedind statornicia Bisericii in credinta cea
adevarata. Ele invata necontenit adevarurile de credinta ortodoxa, asa cum au fost formulate de
catre Sfinta Biserica si cum au fost traite de catre multimea credinciosilor de-a lungul veacurilor.
Ca un izvor nesecat si un tezaur duhovnicesc neimputinat, sfintele icoane cheama pe fiii
credinciosi ai Bisericii la desavirsire.
Inchinarea la sfintele icoane ale Mintuitorului, Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor este o
invatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul au la
baza dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe Mintuitorul Iisus Hristos este
o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat cu adevarat.
Este adevarat ca <<pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata>> (Ioana 1, 18), dar asa cum
explica in continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: <<Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul
Tatalui acela L-a facut cunoscut>>. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin
intruparea Sa. In raspunsul dat de Mintuitorul la rugamintea lui Filip <<Doamne arata-ne noua
pe Tatal si ne este de ajuns>>, El precizeaza: <<De atita vreme sint cu voi si nu M-ai cunoscut
Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal>> (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar,
ne-a dat dreptul sa-L pictam in icoane, fara ca aceasta sa insemneze ca despartim trupul Sau de
dumnezeirea Sa, pentru ca icoana ortodoxa nu-L infatiseaza numai dupa frumusetea naturala, ci
mai ales intr-o forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul credintei ortodoxe ca
Hristos cel intrupat este Dumnezeu adevarat si om adevartat. Daca n-am infatisat pe Iisus Hristos
in icoane ar insemna ca negam firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamint si rastignirea.
Cele spuse despre sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul sint in strinsa legatura cu cele ce
infatiseaza pe Maica Domnului. Daca negam calitatea Maicii Domnului de Nascatore de
Dumnezeu, inseamna ca nu primim invatatura Sfintei Biserici despre intruparea Fiului lui
Dumnezeu. Maica Domnului n-a nascut pe omul Hristos, cum zicea Nestorie, ci persoana Fiului
si Cuvintului lui Dumnezeu. Marturisind pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu,
marturisim ca Acela pe care L-a nascut este Dumnezeu adevarat si om adevarat.
Pictarea in icoane a Maicii Domnului in Biserica Ortodoxa se face intr-o forma care conduce pe
credincios la marea taina care s-a savirsit prin Ea - adica la intruparea Fiului lui Dumnezeu.
Icoana Maicii Domnului nu reprezinta pe Fecioara Maria inainte ca Duhul Sfint sa vina peste Ea
si puterea Celui inalt sa o umbreasca. Numai dupa ce harul lui Dumnezeu s-a pogorit peste Ea, a
devenit cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu.
Invatatura Bisericii noastre este clara in formarea tipului de iconografie a Sfintilor si a martirilor,
care au trait <<viata cea noua in Hristos>> si luptind au cistigat in aceasta viata <<cununa cea
nestricacioasa a vietii celei ceresti>>. Fiecare sfint a devenit pentru crestin un model de renastere
in Hristos. Figurile lor nu sint infatisate in icoane ca fiind materiale, cum sint cele dinainte de
har, ci ca unele care exprima sfintenia adica ca unii care au slava in ceruri.
Aceasta porneste de la invatatura Bisericii: <<Sint trupri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta
este slava celor ceresti si alta a celor pamintesti>>(I Cor. 14, 40). Sfintii sint reprezntati ca unii
care au iesit din stricaciune si inspirea realitatea binecuvintata dincolo de aceasta lume. Figurile
sfintilor, in felul acesta, devin un permanent comentator la credinta <<ca trebuie ca acest trup
stricacios sa se imbrace in nesticaciune si acest trup muritor sa se imbrace in nemurire>> (I Cor.
15, 53). Astfel iconografia ortodoxa incearca sa dea o idee despre trupurile spirituale, care vor
urma invierii din morti. Pentru aceasta icoana trebuie sa faca, prin arta, evidenta prezenta harului
Sfintului Duh in figurile sfintilor.
Cinstirea icoanelor are o baza si in Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit porunca
din partea lui Dumnezeu sa puna chipurile heruvimilor la chivotul legii (Exod, 25, 18-22; 36, 8),
in fata carora poporul se inchina cazind cu fata la pamint, in fata carora se aduceau jertfe (III
Regi 3, 15); preotii le tamiiau inaintea lor (Exod 30, 8) si inaintea lor se aprindeau candele (Exod
27, 20-21). Odata cu intruparea Domnului, cind descoperirea dumnezeiasca s-a implinit, Biserica
crestina a continuat si amplificat cinstirea sfintelor icoane intr-un context nou superior. In sfinta
icoana Biserica crestina n-a vazut numai o podoaba in general, ci cuvintul Sfintei Scripturi.
Sfintul Vasile cel Mare scrie in acest sens: <<Ceea ce cuvintul transmite prin auz, pictura arata in
tacere prin imagine>>. Urmind legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor,
sfintele icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind invatatura ei conform cu
posibilitatile caracteristice fiecarei epoci. In primele veacuri crestine, adica in timpul
persecutiilor iconografia a avut un caracter simbolic si alegoric. Picturile din catacombe folosesc
simboluri ca pestele, ancora, mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentarile biblice, care, cu
toata naivitatea lor, intareau pe credinciosi si le incalzeau credinta in atotputernicia lui
Dumnezeu.
Dupa edictul de la Milan, cind Biserica a dobindit libertatea de manifestare, reprezentarile
simbolice s-au dovedit insuficiente pentru a exprima invatatura crestina. In secolul IV si V
numeroase scene din Vechiul si Noul Testament ca si din viata Bisericii exprimau diferite
evenimente din iconomia divina precum si sensul unor sarbatori, consacrate in amintirea unor
momente importante din istoria mintuirii. Cind primele erezii cautau sa puna crestinismul pe
acelasi plan cu idolatrie, sfintele icoane amintesc credinciosilor invatatura cea adevarata a
Bisericii. Astfel, literele grecesti alfa si omega, care in perioada persecutiilor aminteau de
vesnicia si dumnezeirea Mintuitorului, acum asezate pe icoana Mintuitorului, arata deofiintimea
Fiului cu Tatal impotriva ereticului Arie care considera pe Fiul creatura a Tatalui.
In perioada anilor 726-843, datorita inconoclasmului, multi cinstitori ai sfintelor icoane au suferit
persecutii aparindu-le ca pe unele ce sint roada credintei celei adevarate, pe care o exprima, o
nutresc si o vestesc. De atunci si pina azi sfintele icoane s-au pastrat fara intrerupere in Biserica
noastra. Victoria restabilirii cinstirii sfintelor icoane, alaturi de celelalte invataturi ale Sfintei
Biserici este sarbatorita in fiecare an de catre toate Bisericile Ortodoxe in Duminica Ortodoxiei,
prima Duminica din Postul Sfintelor Pasti.
Sfintele icoane departe de a fi legate intr-un fel oarecare de idolatrie, multe dintre ele sint
executate cu maiestrie, ferecate in aur si argint, dar niciodata credinciosul ortodox nu a confundat
pe Dumnezeu cu aurul si cu argintul icoanei care reprezinta chipul lui Dumnezeu.
Iata ce hotaraste Sinodul VII Ecumenic (787) privitor la sfintele icoane: <<Urmind
dumnezeiestile invataturi ale Sfintilor Parintilor nostri si ale Traditiei bisericesti universale,
rinduim ca chipul Cinstitei si de fata facatoarei Cruci sa se puna in sfintele biserici ale lui
Dumnezeu, pe vasele si pe vesmintele cele sfinte, pe pereti si pe scinduri, in case si la drum, asa
si cinstitele si sfintele icoane, zugravite in culori din pietre scumpe si din alta materie potrivita,
facute precum icoana Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos si a
Stapinei noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale noastre Nascatoare
de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale tuturor sfintilor si a prea cuviosilor barbati.
Caci de cite ori ei ni se fac vazuti prin inchipuirea in icoane, de atitea ori se vor indemna cei ce
privesc la ele sa pomeneasca si sa iubeasca pe cei inchipuiti pe dinsele si sa-I cinsteasca cu
sarutare si cu inchinaciune respectuoasa, nu cu adevarata inchinaciune dumnezeiasca (latria) care
se cuvine numai unicei fiinte dumnezeiesti, ci cu cinstire dupa acel mod dupa care se da ea
chipului cinstitei cruci si prin tamiiere si prin aprinderea de luminari precum era pioasa datina
veche. Ca cinstirea care se da chipului, trece la prototip si cel ce se inchina icoanei se inchina
fiintei celei inchipuite pe ea. Astfel se intareste invatatura Sfintilor Parintilor nostri, aceasta este
traditia Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine la alta a pamintului>>.
De asemenea Biserica Ortodoxa, candidatul la hirotonie intru episcop, facind cuvenita
marturisire de credinta, spune cu referire la inchinarea la sfintele icoane urmatoarele: <<Ma
inchin sfintelor si cinstitelor icoane ale lui Hristos insusi, ale Prea Curatei maicii lui Dumnezeu,
si ale tuturor sfintilor; nu insa cu inchinaciune ca lui Dumnezeu, ci inaltindu-ma cu mintea la
chipul ce infatiseaza, pentru aceasta si cinstea catre acelea o trec la prototipuri, iar pe cei ce intr-
alt chip si nu asa cugeta ii lepad ca pe niste cugetatori de cele straine>>.
Iconografia Bisericii Ortodoxe nu este numai o simpla arta, ci o arta religioasa, teologica. Ea
infatiseaza evenimente din istoria mintuirii noastre care s-a facut prin Hristos Domnul. Intreaga
atmosfera picturala in Biserica este dominata de lumina invierii. Tot continutul picturii ortodoxe
reprezinta un cer si un pamint nou, anume acela al lucrarii mintuitoare a Domnului nostru Iisus
Hristos. Ea arata omul si lumea regenerata prin harul divin. Locuitorii acestei lumi sint ingerii si
sfintii. Iconografia ortodoxa nu are in centrul personalitatea artistului, ci cauta mai degraba sa
exprime semnificatia evenimentului pictat din revelatia divina. Prin ea se exprima crezul sfintei
noastre Biserici. Cind vorbim despre personalitatea unui pictor bisericesc, intelegem puterea lui
de a exprima cit mai profund si mai clar idealurile sprirituale ale credintei ortodoxe. Fiind o arta
spirituala, liturgica si teologica ea infatiseaza temele in profunzime si nu impresioneaza pe cei ce
se marginesc la suprafata lucrurilor.
Biserica se straduieste sa fie interpreta fidela a lumii spirituale. Continutul transcendent al
icoanelor in Biserica noastra nu este frumusetea naturala. De aceea, si cel mai putin initiat in
problema de arta va putea face cu usurinta deosebirea intre o icona ortodoxa si o pictura antica.
Aceasta pentru ca apare evident idealul picturii ortodoxe este exprimarea sfinteniei. In acest sens
Sfintul Ioan Gura de Aur spunea: <<Astfel spunem ca orice vas, anima, sau planta sint bune nu
prin forma, sau culoare, ci prin serviciul pe care-l aduce>>. Fiind o arta liturgica sfintele icoane
contribuie la intelegerea si rostul intregului cult divin. In primul rind iconografia ajuta pe
credincios sa inteleaga ceea ce se savirseste in cadrul cultului divin. Cu mijloace empirice ea
ajuta pe credincios sa inteleaga misterul iconomiei divine. Pentru un cult care este <<in duh si
adevar>> Biserica Ortodoxa foloseste mijloacele cele mai potrivite pentru a sluji lucrarii de
mintuire a credinciosilor. In cadrul Sfintei Liturghii privind pictura credinciosul care asista la
slujba intelege ca <<acum puterile ingeresti impreuna cu noi slujesc>>. Daca iconografia
ortodoxa s-ar margini la frumusetea naturala, nu s-ar putea ridica la asemenea inaltimi
duhovnicesti. Sfintele icoane, in afara de prezentarea celor tainice infatiseaza si alte scene din
viata Mintuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor. Acestea nu ramin destinate numai celor ca
nu stiu carte, ca prin vederea lor sa-si aminteasca de faptele celor care au slujit pe Dumnezeu.
Ele indeamna la urmarea pildei acestor slujitori ai adevaratei credinte. In plus sfintele icoane
fixindu-se asupra unor teme principale ca scena Nasterii Domnului, a Patimilor si a invierii, care
nu lipsesc din nici o biserica pictata, stabilesc obiectivul esential al cultului divin. Noi teme
iconografice legate de cultul Maicii Domnului au imbagatit pe parcurs bisericile crestine. Imnul
Acatistului a creat in iconografia ortodoxa 24 de noi scene legate de el. In privinta sfintilor,
acestia sint pictati in legatura cu viata si martiriul lor, laudat in imnele din cultul divin. Trecerea
la cele vesnice a sfintilor si infatisarea miinilor Mintuitorului, oferindu-le cununa martiriului, se
afla in strinsa legatura cu imnele care vorbesc despre martea lor martirica.
Sfintele icoane pictate nu oglindesc numai viata Bisericii in toata varietatea si adincimea ei, ci
sint o parte integranta a ei, asa cum sint ramurile in legatura cu trunchiul. Icoana nu numai ca se
inspira din cultul Bisericii, ci formeza cu el un tot omogen, completindu-l, explicindu-l si
marindu-I actiunea asupra sufletelor credinciosilor. Sfintele icoane sint o marturie a pogoririi lui
Dumnezeu catre om si a efortului omului de ridicare catre Dumnezeu. De aceea iconele trebuie
sa faca perceptibila prin aceasta arta prezenta harului Sfintului Duh. Este vorba de harul care
insoteste pe cei care sint reprezentati in sfintele icoane. In acest sens Sfintul Ioan Damaschinul
spune: <<Fiindca sfintii au fost plini de Duhul Sfint in viata fiind si chiar cind au trecut la cele
vesnice harul Sfintului Duh s-a pogorit asupra lor in morminte si asupra chipurilor lor in icoane
nu in esenta ci dupa lucrare>>.
Daca cuvintul si cintarea Bisericii sfintesc sufletul prin auzire, icoana il sfinteste prin vaz, caci
dupa cuvintul Sfintului Evanghelist <<Luminatorul trupului este ochiul>> (Matei 6, 22).
Aflindu-ne in fata unei sfinte icoana il sfinteste prin vaz, caci dupa cuvintul Sfintului Evanghelist
<<Luminatorul trupului este ochiul>> (Matei 6, 22). Aflindu-ne in fata unei sfinte icoane simtim
rolul ei ziditor de suflet: <<Iar noi toti, privind ca in oglinda cu fata descoperita, slava Domnului,
ne prefacem in acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul Domnului>> (II Cor. 3, 18).