Sunteți pe pagina 1din 5

Cinstirea sfintelor icoane

I. Pregatirea aperceptiva

Cu sufletul inaltat spre frumusetile duhovnicesti s-a putut face in


sfantul locas de inchinare exclamatia: In biserica maririi Tale stand, in cer
ni se pare ca stam. Nu fara temei s-au putut spune aceste inaripate
cuvinte, data fiind ambianta care salasluieste in sfantul locas, ca si
podoabele care incanta privirea si inalta sufletul spre marirea lui
Dumnezeu. Astfel de podoabe sfinte aflate pe pereti, vorbesc neintrerupt
oricui le priveste despre modul cum ne-a venit mantuirea si cum o putem
dobandi.
II. Anuntarea temei

Acestea sunt sfintele icoane despre a caror cinstire ne vom ocupa in


cele ce urmeaza.

III. Tratarea
Cuvantul icoana inseamna imaginea care reprezinta asemanarea
cu o anumita realitate. Astfel, in primele pagini ale Sfintei Scripturi aflam
ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. La fel
spune Sfantul Apostol Pavel despre Mantuitorul ca este icoana Tatalui,
adica de aceeasi fiinta spirituala cu Tatal, fara nici o deosebire (Coloseni 1,
15). Reprezentand realitati sfinte, icoanei i se cuvine cinstire sau venerare.
Nu ca lui Dumnezeu, fiindca lui Dumnezeu i se cuvine adorare. Pentru a nu
face aceasta confuzie, dat fiind faptul ca poporul ales se afla intr-o lume
idolatra, Dumnezeu nici nu porunceste alesilor Sai sa-I faca chipul. In
schimb porunceste ca pe capacul de la chivotul unde se afla legea sa fie
pusi doi heruvimi de aur (Iesire 26, 31). La fel si cortul sfant va avea o
perdea, iar in tesatura ei vor fi imprimate chipuri de heruvimi (Iesire 26,
31). La fel i se porunceste si lui Solomon ca in Sfanta Sfintelor de la
templul zidit de el, sa faca doi heruvimi sapati in lemn si
ferecati cu aur (II Cronici 3, 10; III Regi 6, 23). Tot astfel si pe usile de la
intrarea in Sfanta Sfintelor, a facut heruvimi sapati si imbracati in aur (III
Regi 6, 32). Heruvimii nu reprezinta realitati imaginare. Ei exista in
realitatea lumii spirituale a lui Dumnezeu. De aceea, remarca Apostolul
Pavel ca Moise implineste porunca lui Dumnezeu, facandu-le toate dupa
chipul ce i s-a aratat pe munte. (Evrei 8, 5). Pe de alta parte, heruvimii nu
erau numai simple podoabe, ci datorita faptului ca reprezentau realitati ale
lumii spirituale, li se aducea si cinstirea cuvenita. Asa se explica faptul ca
Iosua a cazut cu fata la pamant inaintea chivotului Domnului (Iosua 7, 6)
unde era imaginea heruvimilor. Tot inaintea chivotului cu legea Domnului
pe care se pastra imaginea sau icoana heruvimilor, se aduceau jertfe (III
Regi 3, 15); iar in cortul adunarii, in fata perdelei celei de dinaintea
chivotului legii se aducea untdelemn curat pentru luminat stors din
masline, ca sa arda sfesnicul in toata vremea (Iesire 27, 20). In fata
perdelei cu heruvimi dinaintea chivotului legii era un jertfelnic unde se
aducea tamaiere neintrerupta (Iesire 30, 8).
Este stiut ca Mantuitorul in cursul activitatii Sale pe pamant, adesea
mergea la templu. Desigur ca daca ar fi avut de spus ceva in legatura cu
icoanele aflate in templu din porunca lui Dumnezeu, El ar fi luat atitudine,
tocmai pentru a se pastra intru totul curata Legea lui Dumnezeu si
adorarea acordata numai Parintelui ceresc. Dar nu a avut nimic de spus si
de aceea le-a cinstit ca Fiu al Omului care intru totul implineste voia
Tatalui.
La fel si Sfintii Apostoli vorbesc totdeauna cu respect fata de casa lui
Dumnezeu pe care o cinstesc, precum si fata de toate cele aflate in ea din
porunca lui Dumnezeu. Descriind-o, Sfantul Apostol Pavel se refera si la
icoana heruvimilor slavei, umbrind acoperamantul impacarii (Evrei 9, 5).
Dar si dupa ce inchinatorii lui Iisus cel inviat au fost izgoniti din
templu si din sinagogi, trebuind sa se roage si sa franga painea pe la
casele lor, precum si dupa moartea Sfintilor Apostoli, nu au contenit ca,
pe Domnul pe care Il aveau in suflete sa-L aiba si in imagine. Avand astfel
imaginea Lui mereu in fata ochilor, aveau necontenit in fata modelul pe
care trebuiau sa-L imite prin vietuirea lor duhovniceasca.
Niciodata nu s-a interpretat ca icoana Domnului ar fi idol. Niciodata
nu s-a cinstit materialul din care era facuta icoana, ci chipul pe care il
reprezenta. Acest fapt il intalnim de altfel si in viata noastra. Punem
adesea in casele noastre poze avand chipul celor dragi, inramate si
pastrate cu cinste. Ori de cate ori le privim, comunicam si ne aflam in
comuniune cu cei aflati in poze, desi unii din ei sunt poate departe, sau
poate de mult trecuti la cele vesnice.
Nu este astfel de mirare ca marturiile cu privire la cinstirea icoanelor
in viata primilor crestini abunda. De pilda, Sfantul Irineu vorbeste de
chipul lui Iisus pastrat cu cinste si venerare de o crestina pe nume
Marcela. Sfantul Vasile cel Mare arata ca icoanele reprezinta un
lasamant apostolic si nu sunt oprite, ci sunt zugravite in toate bisericile
noastre inca din vechime. Dovada in acest sens sunt peretii
catacombelor, in care se refugiau primii crestini in timpul persecutiilor, cat
si peretii bisericilor aflate la suprafata. Sfantul Grigorie de Nissa
referindu-se la biserica cu hramul Sfantul Teodor Tiron, sfant martir care
moare in timpul persecu]iilor lui Diocletian, ne spune ca pe peretii ei se
afla icoana Mantuitorului, precum si scene din moartea martirica a
Sfantului Teodor. Scriitorul bisericesc Tertulian ne spune ca icoana
Mantuitorului in chip de pastor poate fi gasita chiar si pe paharele de baut.
Despre vechimea icoanelor, datand din perioada apostolica, avem
marturia istoricului bisericesc Eusebiu. Pentru a dovedi ca ceea ce ne
comunica este adevarat, vine cu precizarea ca el insusi a vazut bustul
Mantuitorului ridicat la Cezarea lui Filip de catre femeia vindecata de
scurgere de sange.
Pe de alta parte, Parintii Bisericii ne arata si rolul pe care il aveau
icoanele in viata credinciosilor, precum si modul in care Biserica le-a
cinstit. In primul rand icoana constituie Biblia credinciosilor nestiutori
de carte. Privind icoanele - spune Sfantul Grigorie cel Mare - crestinii vad
calea pe care trebuie sa o urmeze. Precum cartea aduce aminte de
Dumnezeu celor stiutori de carte, spune Sfantul Ioan Damaschin, la fel
icoana, celor nestiutori de carte . Si precum cuvantul este pentru auz,
icoana este pentru vaz. In al doilea rand, chiar si pentru cei stiutori de
carte, icoana ajuta sa inteleaga mai bine ceea ce au citit in Scriptura,
miscandu-le in acelasi timp inima, facand sufletul sa vibreze si intreaga
fiinta sa se inalte duhovniceste. Sfantul Grigorie de Nissa ne marturiseste
ca ori de cate ori privea tabloul care reprezenta jertfirea lui Isaac adusa de
tatal sau, intreaga fiinta i se cutremura, iar sufletul i se induiosa atat de
mult, incat siroaie de lacrimi ii curg din ochi. Pe langa luminarea mintii si
incalzirea inimii, in al treilea rand icoanele aduc asupra sufletului si
determinarea de a imita prin fapte ceea ce au vazut cu mintea si au simtit
cu inima. Nu am prea multe carti - spune Sfantul Ioan Damaschin - si nici
nu am timp liber pentru a le citi; intru in biserica, spitalul obstesc al
sufletului, si podoaba picturii ma atrage si imi desfateaza
vederea si pe nesimtite marirea lui Dumnezeu patrunde in suflet. Am
primit rabdarea mucenicului, rasplata cununilor si ma aprind ca prin foc cu
dorinta de a-l imita.
Daca in primele veacuri crestine cinstirea icoanelor a fost de catre toti
primita, s-au ivit apoi aprige discutii impotriva cinstiriilor, considerandu-se
ca inchinarea la sfintele icoane este idolatrie. Pentru a pune capat acestei
framantari din sanul Bisericii, a fost nevoie sa se convoace un sinod
ecumenic, cel de al VII-lea, la Niceea, in anul 787, pentru a stabili definitiv
ca cinstirea sfintelor icoane corespunde voii lui Dumnezeu si ca aceasta
fiind o mostenire apostolica, a fost pastrata cu sfintenie de catre Biserica.
Dupa aparitia Reformei, cinstirea icoanelor a fost din nou inlaturata, iar
crestinii apartinatori cultelor neoprotestante au pornit o adevarata actiune
impotriva cinstirii lor. Ei spun ca nu trebuie sa ne inchinam la icoane,
pentru ca aceasta ar insemna idolatrie. In sustinerea afirmatiei lor aduc
porunca a doua din Decalog, prin care Dumnezeu opreste inchinarea la
idoli (Iesirea 20, 2-5). Pentru a vedea insa daca cinstirea icoanelor
inseamna intr-adevar inchinare la idoli, sau idolatrie, se cuvine sa stabilim
ce este icoana si ce este idolul. Am vazut ca icoana reprezinta o
asemanare cu o realitate existenta. Ea este chipul sau imaginea unei
realitati. In schimb idolul este o inchipuire in gand a unor lucruri care nu
exista in realitate. De aceea, idolul se mai numeste si iluzie, aparenta,
fantoma, vanitate, imaginea unei iluzii. Iata cum sunt vazuti idolii de catre
profetii Vechiului Testament: Caci idolii nu sunt decat minciuna si nu este
nici o suflare in ei, sunt un lucru de nimic, o lucrare inselatoare (Ieremia
10, 14-15). Dumnezeii lor nu sunt dumnezei, ci lucruri de maini omenesti,
lemn si piatra (Isaia 37, 19). La fel ne spune si psalmistul: Gura au si nu
vor grai, ochi au si nu vor vedea, urechi si nu vor auzi, ca nu este duh in
gura lor (Psalmul 134, 15). Pentru acest motiv Sfantul Apostol Pavel
conchide ca idolul nu este nimic in lume (I Corinteni 8, 4). De aici rezulta
clar ca intre idol si icoana exista o deosebire esentiala; ele nu se pot
confunda, iar in porunca a doua din Decalog este vorba de idoli, nu de
icoane.

IV. Recapitularea - Aprecierea


Ce inseamna cuvantul icoana? (Inseamna chipul sau asemanarea
unei realitati existente, sau reprezentarea a ceea ce exista si care prezinta
semnificatie pentru viata duhovniceasca).
Cine a dat porunca sa se cinsteasca icoanele? (Dumnezeu a dat
porunca sa se aseze cei doi heruvimi, care reprezentau asemanarea
heruvimilor existenti in ceruri).
Li se acorda cinstirea? (Da).
Cum? (Prin tamaiere, aprinderea de candele, aducerea de jertfe si
inchinaciune).
De ce Dumnezeu nu a dat porunca sa se faca chipul Lui? (Fiindca
atunci oamenii ar fi cazut in idolatrie, cinstind numai chipul si nu pe
Dumnezeu care este Duh).
Mantuitorul s-a opus cinstirii heruvimilor? (Mergand si rugandu-se in
templu, Domnul a cinstit casa lui Dumnezeu cu tot ce avea inea lasat din
porunca lui Dumnezeu).
Dar Sfintii Apostoli? (Sfintii Apostoli au urmat exemplul Invatatorului).
Dar crestinii din perioada apostolica sau post-apostolica? (Si ei
cinsteau icoanele reprezentand chipul Mantuitorului, ale sfintilor sau scene
din Biblie).
De unde stim aceasta? (Din marturisirea Sfintilor Parinti, ca si din
imaginile gasite pe peretii catacombelor, sau ale primelor case de
rugaciuni si biserici).
Care este influenta simtirii sfintelor icoane asupra evlaviei
credinciosilor? (Ele lumineaza mintea, ajutandu-ne sa intelegem mai usor
si mai bine continutul Scripturii; ne incalzesc apoi simtirea si dragostea
fata de chipurile sau scenele reprezentate, si ne determina sa aplicam si
noi in viata ceea ce vedem si simtim).
Poate fi considerata icoana idol? (Nu se poate face aceasta confuzie,
fiindca icoana reprezinta o imagine existenta, pe cand idolul nu este decat
o iluzie, el nu reprezinta nimic).

V. Asocierea
Cand vorbim de cinstirea sau venerarea sfintelor icoane, trebuie sa o
deosebim de cinstirea acordata lui Dumnezeu. In limbaj teologic cinstirea
acordata lui Dumnezeu se numeste adorare sau latrie, pe cand cinstirea
acordata ingerilor, sfintilor, moastelor sau icoanelor se numeste dulie,
adica venerare, sau cinstire. Latria sau adorarea este cultul suprem sau
propriu-zis. Pe Dumnezeu Il cinstim adica pentru El insusi, pentru maretia
si perfectiunea Lui, pentru faptul ca este creatorul si proniatorul nostru,
Stapanul si Parintele nostru. Dulia, venerarea sau cinstirea este insa un
cult dependent de cel suprem, deci subordonat, sau relativ. Dar cinstind
sfintele icoane noi aducem preamarire tot lui Dumnezeu. El ramane deci
obiectul si telul adevarat si ultim al cultului nostru, orice forma ar imbraca
acesta in aparenta. Cu alte cuvinte, intreg cultul crestin porneste de la
Dumnezeu si
sfarseste la Dumnezeu. (Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica Generala .
Bucuresti, 1985, p. 71-72).
VI. Generalizarea
Mergand pe aceasta linie, la sinodul VII ecumenic de la Niceea din
anul 787 s-a stabilit cu privire la venerarea sfintelor icoane, ca nu cinstim
materia din care este facuta icoana, ci chipul pe care il reprezinta ea, iar
cinstirea care se da chipului, trece la prototip si cel ce se inchina icoanei se
inchina Fiintei celei inchipuite de ea.

VII. Aplicarea
1. Intrand in biserica se cuvine ca mai intai sa ne apropiem de icoana
aflata in mijloc si sa-i dam chipului pe care il reprezinta cuvenita venerare,
plecandu-ne in fata icoanei si cinstind-o prin sarutare, facand semnul
sfintei cruci.
2. Se cuvine apoi ca fiecare bun crestin sa aibe in casa sa icoane
sfintite, in special, icoana sfantului ocrotitor al casei. Se recomanda apoi
ca aceasta icoana sa fie cinstita prin candela care o lumineaza atragandu-
ne mereu luare aminte asupra datoriei de a imita in viata duhovniceasca
virtutile sfantului pe care il cinstim pe icoana.