Cred Doamne ajuta necredintei mele, este una din cele mai frumoase locutiuni pe care le

cunoastem din sf. Ev, este vorba de stapanul unui serv, care vine la Iisus, cu rugamintea de a-I vindeca.
Iar Iisus ii spune, repet, se ruga pentru altul, nu se ruga pentru el, Crezi tu ca pot sa fac Eu asta? Iar el
raspunde: cred, Doamne, ajuta necredintei mele. Aceasta insemneaza ca era constient ca el credea, ca
daca n-ar fi crezut nu s-ar fi dus la Iisus, dar ca credinta in sine a omului nu este niciodata suficienta in
fata lui Dumnezeu.

Eu v-am vorbit de credinta, si de rugaciune, si de puterea credintei, dar sa stiti un lucru:

omeneste noi suntem limitati. Intotdeauna in ceea ce putem noi sa realizam, ramane un procent pe care
omul nu-l poate atinge, un gol, o diferenta iar aceasta diferenta este umpluta de Dumnezeu. Iar acest
act de a umple aceasta diferenta, se numeste har, pe care Dumnezeu ti-l da gratuit. El fiind bogat, are de
unde. Dar intotdeauna efortul tau duce pana la un anumit punct, care poate sa fie mai jos sau mai sus, si
de aci pana la varf, vine Dumnezeu si pune. Parintele Nicolae Steinhardt are o imagine care mi-a placut,
intr-o predica de-a lui daca nu ma insel, facand o paralela intre cum se comporta diavolul si cum se
comporta Dumnezeu. Ca diavolul se comporta ca un contabil. Sta cu tablita si cu condeiul, se plimba
dupa tine si te noteaza. Toate pacatele si pacatelele mai mari sau mai mici, tot, tot, tot, ca sa umple
tablita. Si o umple cu foarte multa truda, si la urma vine Dumnezeu care se poarta ca un boier. Si ia
maneca si sterge tablita. Si zice: mergi mai departe. Dumnezeu se comporta ca un boier care e foarte
generos.

De aceea in Cred Doamne ajuta necredintei mele, pe de o parte este expresia credintei, iar pe de
alta parte expresia corecta a constiintei ca credinta ta ca om nu este niciodata suficienta ca sa umple
masura de sus. de aceea i-a si placut atat de mult lui Iisus. Sa nu uitam ca s-a minunat. Cand ajunge un
om de care sa se minuneze Dumnezeu, Acela este un om adevarat sa stiti.