Parintele Arsenie Papacioc

Ati auzit de iad, dar nu-l cunoasteti

Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman in viata. A facut parte din generatia de aur a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii Sfanta Maria - Techirghiol. Desi are 91 de ani, desi chinuit de boli trupesti, parintele inca mai slujeste. Cand am poposit la Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc era treaz inca de la ora 4.00 dimineata, iar la ora 5.00 era deja in altar. Parintele Arsenie Papacioc a slujit Sfanta Liturghie si apoi pomenirea mortilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de bratul unei maici, caci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-si imparti putinul timp celor care se inghesuie la usa sa, a renuntat sa mai manance. A primit in chilia sa doua femei, venite sa-i ceara sfatul. Una dintre ele ne-a marturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plamani si ca medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire. Parintele i-a spus insa ca va scapa cu zile. Oamenii spun ca duhovnicul este vazator cu duhul. Am intrat si noi pentru a-i oferi cateva exemplare din Lumina. A primit ziarul cu bucurie si ne-a binecuvantat. Am fost invitati in biserica, acolo unde parintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie sa facem pentru a ne mantui. La final a pastrat pret de cateva clipe un moment de tacere, apoi a spus: Asa-i ca e greu cand taci, dar sa nu taci, sa vorbesti tacand!. A iesit din biserica sprijinit de acelasi brat. S-a oprit in pridvor si ne-a rugat: O rugaminte mare, dar e greu daca nu se implineste - sarutati pe Sfanta Parascheva si din partea mea. Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic.

Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere.
Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur.

Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile. Dumnezeu ne-a creat numai pentru El
Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu

neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu.

Nu exista pacat mic

La o conferinta, primeam bilete. Si-mi zice unul ca el are un pacat mic. Dar eu cunosc un pacat si mai mic decat al lui. Adam n-a facut altceva, decat a muscat dintr-un mar. N-a fost impotriva lui Dumnezeu, nu s-a indoit de existenta puterii divine, dar n-a ascultat. Si a rasturnat cerul si pamantul. Nu exista pacat mic! A trebuit sa vina Hristos sa salveze fiinta omeneasca. Si ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinta de a ne indumnezei. Noi, niste fiinte in dimensiunea in care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate in noi si unde inceteaza animalitatea incepe omul. Pana cand, va intrebati, dam voie animalului astuia din noi sa lucreze? Parintele Arsenie Papacioc

Moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele
In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin dar sa

vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai
scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar neom ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus - ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti

A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

40 de ani erau un timp si nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta - de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc

pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde. Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!

Nu fa cruce cantand ca la mandolina! Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

Crestin ortodox: Parintele Arsenie Un suspin poate fi o rugaciune - Cum ii poti arata omului de azi drumul rugaciunii, necesitatea ei? - Pr. Arsenie Papacioc: Dragul meu, ca esti student, te intreb si eu: ce asteptati dumneavoastra, studentii, de la catedra? Sa vi se explice ce este rugaciunea? Este un contact personal, pornit din inima, din constiinta noastra crestina catre Dumnezeu. Normal ca sunt rugaciuni de tipic, dar sunt si rugaciuni personale; cum spuneam inainte, un suspin poate fi o rugaciune. Chiar daca serviciul, ocupatiile, timpul nu permit rugaciuni de tipic, chiar daca nu apuci sa le faci, nu-i atat de grav, dar cu o conditie: sa ai o stare de prezenta continua a lui Dumnezeu in constiinta ta. Asta este important: gandul la Dumnezeu, constientizarea prezentei Lui asta este o rugaciune la indemana fiecaruia, indiferent cat de ocupat ar fi. Sigur ca rugaciunile de tipic sunt foarte importante. Oricine poate si trebuie sa se roage, spunand: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Gandul omului trebuie sa fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gandim ca Dumnezeu ne va cere socoteala pentru tot ce ne-a dat? Frumusete, intelepciune, putere (de multe ori dincolo de cea a ingerilor, daca tinem cont ca lumina ingerilor este mai difuza decat chipul si asemanarea care il imbraca pe om), toate aceste bogatii nemaipomenite Dumnezeu le-a varsat peste om si, chiar daca esti pacatos, chipul ramane la tine. Privind aceste frumuseti, aceste impodobiri, acest chip, nu putem sa nu ne gandim la El. Tocmai acest gand, asa cum izvoraste el, este o rugaciune.

Este foarte important si trebuie actualizat ca fara Dumnezeu nu se poate face nimic. Daca fir de par nu se misca fara voia Lui, dar lumea intreaga? De aceea, e o mare greseala sa nu ne gandim la Dumnezeu. Cum sa ne gandim? Intr-o forma cat mai directa: Doamne iartama!, Doamne-ajuta!. Tot asa te gandesti, de exemplu, la sotia ta, la iubita ta, te gandesti sau, mai bine zis, ti-e gandul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. Ca o icoana ce-o porti in suflet, gandindu-te la ea intr-o forma simpla. In acest fel tii mereu legatura cu cel iubit. Deci, acelasi lucru este si rugaciunea: un contact permanent al inimii tale cu Dumnezeu. Poti sa faci rugaciuni ingenunchiate, rugaciuni de tipic sau poti sa nu le faci. Dar nu trebuie sa inceteze sub nici o forma acest contact, aceasta relatie cu Dumnezeu, intr-o forma personala si directa. Dar si aici, in primul rand, trebuie evitate acele aparente care te pacalesc pe tine insuti, crezand ca faci bine ceea ce faci. Sfintii povestesc ca, odata, a venit diavolul la usa unui calugar. Impingea diavolul sa intre, impingea si calugarul dinauntru, sa nu-l lase si se ruga in timpul asta: Doamne Iisuse ajuta-ma, miluieste-ma! Dar diavolul il impingea mai tare si tot mai tare, mai sa-l biruie, cand, de teama, a strigat calugarul cat a putut de tare Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! si imediat a disparut diavolul si, langa el, a aparut Mantuitorul. De ce n-ai venit pana acum? l-a intrebat calugarul. Am venit cand M-ai chemat cu adevarat. Deci, rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala. Cati dintre noi nu patim, asemenea calugarului, la usa sufletului nostru. Cica ne rugam, cica ne impotrivim pacatului, dar numai coplesiti, in momente de mare cumpana, ne gandim cu adevarat la Dumnezeu. Crestin ortodox: Parintele Arsenie Papacioc: Un oftat din inima face mai mult decat orice rugaciune - Parinte, ce ne sfatuiti sa facem atunci cand avem in fata o carte de rugaciuni, iar gandurile ne zboara la cele lumesti? - Eu sunt pentru rugaciunea din inima. Momente de suisuri si coborasuri exista chiar si-n lumea sfintilor. Si la ei pot exista momente de vid. Daca in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, nu trebuie sa te temi. Nu exista mirean sau monah, care sa nu fie ispitit atunci cand se roaga. Cand sunt astfel de treceri, de la o traire la alta, nu trebuie sa incetam a ne ruga macar cu gandul. Puterea rugaciunii este grozava. In timp ce unora li se intampla sa piarda din calitatea rugaciunii, altii, care se roaga cu inima smerita, simt cum le vine asa, ca o mangaiere. Si ei se roaga din nou, la fel de sarguitori, se roaga numai sa le vina mangaieri, dar astfel de mangaieri pot sa vina si de la diavol. Nu va dati seama cat de bucurosi sunt diavolii sa te tina

in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte din inima, fara interes, fara oprire. Imi spunea o fetita, o studenta la medicina: Parinte, mi-am cumparat toate cartile de rugaciuni, acatistiere si pe toate le citesc, dar cu cat citesc mai mult, cu atat gandurile lumesti navalesc peste mine. Si simt ca pierd firul rugaciunii. Rugati-va smeriti, sa-L aduceti pe Dumnezeu in inimile voastre, decat sa te inalti cu mintea si sa te ratacesti cumva pe sus, mai bine sa nu fii nimic. Eu nu sunt pentru rugaciunile din carti, sunt pentru cele simple, sincere si traite. Smeriti-va si iar smeriti-va! - Ce-i sfatuiti pe cei care au alaturi fiinte dragi, care traiesc in permanenta uitare de sine si-L manie fara incetare pe Bunul Dumnezeu? Considerati ca este de ajuns ca mamele sa se roage pentru fii, intru iertarea pacatelor acestora, chiar daca ei staruie in greseala? Nu! Si toti cei care vin sa ma cerceteze stiu ca am o convingere a mea si anume ca avem nevoie fara incetare de rugaciune, cel mai bine pentru om este sa fie mereu cu Dumnezeu. Intotdeauna cu El, intotdeauna cu rugaciunea, intotdeauna cu uitarea de rau! Daca nu te tii cu toata nadejdea de sfoara care te leaga de Cer, daca iti dai drumul, cazi in neant, cazi in pacat, cazi in iad. Tine-te cum poti, in felul tau, dar tine-te cu nadejde! Nu este suficient sa se roage altul pentru tine! Diavolul ne pandeste fara incetare si, daca nu suntem permanent cu Dumnezeu, lui asta ii place, se bucura. Omul poate alege sa traiasca in placeri si nepasare sau sa traiasca in rugaciune. Un invatat spunea: Nu este rusinos pentru un om de a cadea strivit de dureri, ci este rusinos de a muri nepasator si istovit de placeri. Trebuie sa ne cutremuram de cuvantul de invatatura al Sfantului Ciprian: Darul anume isi face loc in noi, pe masura ce se trezeste eul nostru si sunt dezradacinate patimile. Cand inima se va curati de patimi, atunci se va inflacara simtirea catre Dumnezeu. Doar cei care il cauta pe Domnul il gasesc si asta pe masura implinirii lor. - Care este masura rugaciunii noastre sau altfel spus, cand trebuie sa constientizam ca cerem prea mult de la Dumnezeu si Maica Domnului? Nimic nu este prea mult atunci cand vine dintr-o inima smerita. Masura de curatire a inimii este masura de izbucnire a simtirii catre Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adica mandrie, cand veti vedea cat de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. De Maica Domnului ce sa mai vorbim, ea este stapana Cerului si a Pamantului. Eu unul, daca indraznesc sa mai cer zile de trait de la Dumnezeu este numai ca sa pot slavi pe Maica Domnului. Cum sa spui ca ii ceri prea mult, trebuie sa-i cerem cu totii lucruri mari,

pentru ca iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte suparata pe toti care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atat celor care se ostenesc, cat celor simpli si smeriti. Oricarui ostenitor in Hristos si Maica Domnului ii putem spune: Smereste-te, ca ai pentru ce!