R���A �AȚ�����Ă A ���U���OR - �����L�A R .A.

�IRECȚIA SILVICĂ NEAMȚ

manual pentru educație forestieră

PRIN PĂDURILE NEAMȚULUI – manual pentru educație forestieră

Direcția Silvică Neamț

Strada Vasile Alexandrescu Urechia,
nr. 24, Piatra Neamț
Telefon: +40 233 211696
Fax: + 40 233 212736
Email: office@neamt.rosilva.ro
http://neamt.rosilva.ro

Administrația Parcului Natural Vânători Neamț

Strada Zimbrului, nr. 2, Vînători Neamț
Telefon: +40 233 251060
Fax: + 40 233 206000
Email: vanatoripark@yahoo.com
http://vanatoripark.ro

Autori ( în ordine alfabetică): Sebastian CĂTĂNOIU, Elena CUREA, Răzvan DEJU,

Nicolae DOLHESCU, Administrația Parcului Natural Vânători Neamț
Recenzori ( în ordine alfabetică): Lucian COZMA, Doru GHERGHEL, Mircia GORGHIU,
Ciprian SMĂU, Direcția Silvică Neamț
Grafică : Andrei COJOC, Marius IRIMIA
Tehnoredactare: Marius IRIMIA, Administrația Parcului Natural Vânători Neamț

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României:

manual pentru educație forestieră

„Pădurea nu trăieşte numai cu căldura soarelui, cu ploaia ceru-

lui, ci trăieşte, mai cu seamă astăzi, cu roua inimii omeneşti,
care poate face şi păstra pădurea în piatră seacă şi care,
atunci când lipseşte, usucă cele mai frumoase păduri
pe care ni le-ar fi dăruit un Dumnezeu iubitor al
pământului românesc.”
(Marin Drăcea)

2018
 Poteci … pentru dascăli – cum să utilizăm acest manual

Nu aveţi în mână un manual clasic ce trebuie parcurs, în mod obligatoriu,

într-o anumită ordine. Din acest punct de vedere, modalitatea de prezentare a cu-
prinsului acestuia este una elocventă. Materialul este flexibil, pentru a putea fi utili-
zat în diferite comunităţi locale şi pentru a putea fi adaptat, în funcţie de necesităţi,
pentru mai buna înţelegere a conceptului de ”pădure”, în ansamblul lui. Pentru
aceasta sugerăm cadrului didactic:
- să încerce să pătrundă în profunzimea problemelor şi să aibă o atitu-
dine critică;
- să încerce să dezvolte abilităţile elevilor de a analiza şi de a formula
întrebări;
- să dezvolte deprinderea acestora de a analiza subiecte legate de
pădure;
- să ţină cont de faptul că activităţile prezentate nu constituie singura
modalitate de a privi pădurea;
- să faciliteze învățarea prin acţiune.
Cadrele didactice sunt orientate şi încurajate să lucreze cu elevii pentru a iden-
tifica componentele naturale şi culturale legate de pădure, aspectele pozitive şi ne-
gative ale relației om-pădure și, ca urmare a ieșirilor în teren, să realizeze materialele
care să contribuie la fixarea cunoștințelor dobândite, precum desene, fotografii, mici
videoclipuri. Prezentați aceste realizări în cadrul şcolii sau a comunităţii, sub forma
unor albume sau postere. Sugerăm ca integramele și jocurile prezentate să fie com-
pletate doar cu creionul astfel încât manualul să poată fi folosit și de alți elevi. Fișele
de teren anexate manualului sunt prezentate ca model, cadrul didactic urmând să
realizeze numărul necesar de copii, funcție de modalitatea de implicare a elevilor
(individual, în grup, etc).
Înaintea utilizării acestui manual, reamintiţi-vă că există multe posibilităţi de
a-i învăţa pe elevi despre pădure, că nu există carte sau ghid care să acopere toate
aspectele şi toate activităţile posibile. Manualul nostru este doar un punct de porni-
re, vă invităm pe dumneavoastră, ca împreună cu elevii să căutaţi activităţile şi
soluţiile cele mai potrivite. Ca metode vă sugerăm proiectele educaționale și/sau de
cercetare, jocurile ( de simulare, de situație, etc), studiile de caz, activitățile în grup,
traseul educațional, etc.
Țineți cont că elementele cantitative privitoare la Direcția Silvică Neamț sunt
într-o continuă dinamică, prin urmare acestea sunt valabile doar la data apariției
lucrării de față.
Alegeţi-vă activităţile şi metodele, strategiile care se potrivesc cel mai bine
comunității locale în care vă desfășurați activitatea, dezvoltaţi unele noi. Gândiţi
critic, dezvoltaţi acţiuni creative și nu uitați zicerea lui Herbert Spencer: ”Educația
are drept scop formarea caracterului.”
 Prefață
Trăim într-o epocă în care informația circulă cu ușurință, mass-media devenind prin-
cipala sursă de informare pentru cei mai mulți dintre noi, televiziunea și internetul fiind
principalii factori de influențare a opiniei publice. Avalanșa de informații, mai ales dacă este
dirijată cu atenție, ne poate influența judecățile și, prin urmare, alegerile pe care le facem,
deciziile pe care le putem lua, în timp, modelându-ne personalitatea sub aspect cognitiv,
afectiv și comportamental.
Doar ca exemplu a ceea ce poate promova mass-media, de prin 2012, ”conform unui
studiu”, ni se tot aduce la cunoștință, an de an, că ”în România se taie trei hectare de
pădure în fiecare oră”. Unii furnizori de știri pretind că hectarele sunt pierdute și nu tăiate,
alții spun că de fapt e vorba de două hectare pe oră, alții că se taie mai mult de trei hectare,
ba chiar unii au vehiculat un număr de treisprezece hectare tăiate într-o oră. Sunt defrișări
ori tăieri rase, sunt tăieri legale sau ilegale sau toate la un loc? Care să fie adevărul?
Oricâte hectare pe oră ar fi tăiate, distruse ori pierdute, știrea e una dramatică, cu
mare impact la public. Repetată, rostogolită, ”îmbunătățită” cu fotografii sau material
video, fără a fi nuanțată, acestă știre se poate substitui adevărului, ajungând să influențeze
percepția cetățeanului de bună credință și să inducă acestuia, în final, că orice intervenție
umană legată de pădure este una dăunătoare. Adunând mere cu pere și împărțindu-le la
gutui, vom ajunge la rezultatul celor trei hectare de pădure tăiate în fiecare oră. Chiar dacă
rezultatul acestor operații este corect din punct de vedere aritmetic, dincolo de emoția
creată, el nu are legătură cu realitatea din teren și cu aspectele legale privitoare la
gospodărirea pădurilor.
Pentru a putea ajunge la adevăr, pentru a-l putea elibera de zgura exagerărilor, nu
avem la dispoziție decât cenzura noastră interioară bazată pe cunoștințe, experiențe și
abilități. Putem interpreta afirmații ca cele de mai sus sau oricare altele așișderea, doar
dacă știm, doar dacă avem un bagaj consistent de informații despre subiectul în cauză.
Rostul unui manual pentru educație forestieră este acela de furniza unitar cunoștințele
trebuincioase, de negăsit în altă parte, pentru a putea înțelege pădurea, mai ales din
prisma relației, atât de necesare și tocmai de aceea atât de controversate, a omului cu
pădurea. Putem spune că acest manual se dorește a fi o oglindă fermecată care să dea
răspunsurile corecte celor dornici să pună întrebări legate de pădure.
Silvicultorii sunt cei care au grijă de pădure și de vietățile ce trăiesc în aceasta, in-
diferent că ne referim la o pădure din care se poate exploata lemn sau la una aflată într-o
zonă strict protejată. Acesta este motivul pentru care ei își doresc ca pădurea și eforturile
lor să fie cunoscute și recunoscute, așa cum trebuie, din perspectiva profesiei și a legislației
actuale.
Gândindu-se ca la o sămânță abia încolțită, silvicultorii din Direcția Silvică Neamț, au
considerat necesar acest manual, din dorința de a obține viitoarea implicare a generațiilor
tinere în domeniul forestier. Adresându-se elevilor de gimnaziu, mai vulnerabili în fața
mediului virtual, din a cărui cauză, de multe ori, aceștia nu reușesc să distingă ”pădurea din
cauza copacilor”, se dorește orientarea lor, pe termen lung, către natură.
Prezentul manual se constituie într-un necesar demers pentru educație, în general,
pentru educația forestieră, în special, al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Doru GHERGHEL
Director, Direcția Silvică Neamț
 7 Pădurea de rășinoase

12 Arii protejate

2 Semințele forestiere

5 Lucrările de ingrijire

4 Stadiile de dezvoltare

3 Plantații și pepiniere
 1 Pădurea noastră

6 Pădurea de foioase

11 Vânătoarea

15 Cod de conduită

9 Speciile de faună

8 Păsările pădurii

13 Lemnul

10 Speciile de floră

14 Produsele accesorii ale pădurii

Produse ale pădurii

 CUPRINS

Lecția 1. Pădurea noastră .............................................1

Lecția 2. Început de drum - semințele forestiere.........5

Lecția 3. Școala puieților – pepiniere și plantații..........9

Lecția 4. Mergem mai departe - stadiile de

dezvoltare ale pădurii .................................14

Lecția 5. Pădurea nu crește singură – lucrările

de îngrijire ..................................................................18

Lecția 6. Pădurea de foioase ......................................22

Lecția 7. Pădurea de rășinoase ..................................26

Lecția 8. Păsările pădurii ............................................30

Lecția 9. Mamiferele și alte specii de faună ................34

Lecția 10. Speciile de floră ..........................................39

Lecția 11. Vânătoarea ................................................43

Lecția 12. Ariile naturale protejate .............................47

Lecția 13. Lemnul ........................................................53

Lecția 14. Produsele accesorii ale pădurii: ciuperci,

fructe de pădure .........................................................56

Lecția 15. Cod de conduită – cum ne comportăm

în pădure ....................................................................60

Integrame ....................................................................63
 Trasee educaționale

Ne putem gândi la prezentul manual ca la un vehicul care ne ajută să ajungem

în punctul în care elevii vor avea cunoștințe despre pădurea bine gospodărită. Pe același fir
logic, drumul sau calea de care are nevoie mai sus amintitul vehicul este reprezentat de
traseul educațional. Acesta se constituie într-o poartă de intrare în lumea fascinantă a
pădurii, într-un laborator în care cele dobândite teoretic sunt aplicate, dovedite sau verifi-
cate.
La cele mai multe dintre lecții, manualul face trimitere la un traseu educațio-
nal. Având în vedere că aria de aplicabilitate a manualului este întreg județul Neamț, ar fi
de dorit ca un astfel de traseu educațional să existe măcar la nivelul fiecărui ocol silvic.
Traseele educaționale sunt trasee marcate asemănător traseelor turistice,
prin intermediul acestora se oferă impresii, informaţii, noi cunoştinţe legate de specificul
zonei. Traseele educaționale au un rol deosebit în dezvoltarea „patriotismului local” al
unei zone, în acelaşi timp, pot oferi posibilitatea înţelegerii şi aprofundării conexiunilor cu
problemele globale. Lungimea traseelor educaționale poate varia foarte mult, de la câteva
sute de metri la câțiva kilometri, putând fi parcurse, în funcție de aceasta, în câteva zeci de
minute sau în câteva ore.
Caracteristici ale unui traseu educațional:
- este dotat în punctul de acces cu un panou central, în general de dimensi-
uni mai mari, care conţine informaţii generale, harta întregului traseu, timpul aproximativ
în care poate fi parcurs, sfaturi practice pentru vizitatori;
- utilizează marcaje destinate unei bune orientări, pentru a se ușura
parcurgerea traseului;
- pe traseu, în afara marcajelor, pentru explicarea elementelor caracteristice
zonei se montează panouri speciale. Panourile pe parcursul traseului educațional oferă o
viziune asupra elementelor specifice observabile pe teren, prin hărţi, fotografii, schiţe,
texte explicative;
- în lipsa panourilor explicative, vizitatorul poate primi informaţiile despre
ceea ce poate cunoaşte prin parcurgerea traseului, sub forma unei broşuri explicative.
Informaţiile vor face referire la anume zone de pe traseu, materializate prin
jaloane numerotate, ușor de identificat în timpul parcurgerii traseului.
Temele abordate pentru traseele educaționale se pot referi la:
- elemente hidrologice: izvoare, cursuri de apă, lacuri;
- plante, animale, ecosisteme, relaţii de interdependenţă în cadrul sistemelor
naturale;
- valori ce prezintă importanţă din punct de vedere cultural sau spiritual;
- legătura factorilor naturali cu cei culturali sau spirituali;
- intervenţia omului în evoluţia sistemelor naturale cu consecinţele ei şi
altele.
E necesar ca temele menţionate să fie îmbinate între ele, aşa cum, în situaţii
reale, caracteristicile naturale, culturale și spirituale se regăsesc în zona traseului
educațional.
 LECTIA 1
Pădurea noastră
Despre pădure s-a vorbit și se va mai vorbi mult, avându-se în vedere importanța acesteia și
presiunile la care pădurea este supusă de către societatea umană. Creșterea numerică a populației,
tendința de ridicare a nivelului de trai sunt cauze firești pentru ca pădurea să capete o importanță
sporită față de perioadele istorice trecute. Solicitările contradictorii venite din partea societății,
precum nevoia crescută de lemn, dar și protejarea speciilor de faună și floră, constituie provocări
deosebite pentru silvicultori, cei pe a căror umeri se află responsabilitatea gospodăririi pădurii.
Trebuie spus că, în general, la nivelul României, suprafața acoperită cu pădure s-a redus
constant. Dacă în vremea războaielor dintre daci și romani (sec. I) cam 75% din suprafața actuală a
țării era acoperită de pădure, la începutul secolului al XIX-lea procentul scade la mai puțin de 50%.
La nivelul anului 2015, suprafața pădurilor din România era de 6,8 milioane ha, ceea ce reprezintă
aproape 28% din teritoriul național. Îmbucurător este că, în pofida celor vehiculate în presă, supra-
fața împădurită a țării înregistrează o
ușoară creștere față de perioada pre-
cedentă. Acest procent de împădurire
este totuși mai mic decât media euro-
peană situată undeva la 35% și mult mai
mic față de procentul de 40%, care este
optimul considerat pentru țara noastră.
Compararea procentului de
împădurire al țării noastre cu media
europeana este nerelevantă, putând
genera concluzii linistitoare, dar greșite.
În realitate, cu excepția câtorva județe
din zona de munte, se poate spune că
România este subîmpădurita, mai ales
în zonele de câmpie și deal, ceea ce se
poate observa din figura de mai sus.
La nivel național, sub raportul proporţiei speciilor, foioasele ocupă 69% (fag 31%, stejari 18%,
alte foioase tari 15%, foioase moi 5%) iar răşinoasele 31% (molid 23%, brad 5%, larice, pin ş.a.3%).
Anual din pădurile României se exploatează aproximativ 15 milioane de metri cubi de lemn, mult
mai puțin față de perioada comunistă, atunci când se exploatau anual în jur de 25 milioane de metri
cubi. Din totalul suprafețelor împădurite doar aproximativ 50% mai sunt proprietate de stat, admin-
istrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Așa cum se poate vedea în figură, județul Neamț are un procent de împădurire de 43% ceea
ce îl situează pe unul din locurile fruntașe la nivelul țării. Pădurile se întind din Carpaţii Orientali, de
la altitudinea de 1907 metri (vârful Ocolașul Mare din masivul Ceahlău) până în lunca Siretului, la
170 metri altitudine. Mare parte din pădurile județului Neamț, adică 208.000 de hectare, sunt
administrate de Direcția Silvică Neamț, care este o unitate a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Din acestea, 161.000 de hectare sunt proprietate a statului, diferența de 47.000 de hectare aflân-
du-se la alți proprietari.
Datorită faptului că cele mai mari suprafețe cu pădure se regăsesc în zona de munte, cele mai
răspândite specii forestiere care se regăsesc în raza Direcției Silvice Neamț sunt molidul, fagul și
bradul (aproape 85% din total).
Administrarea unei suprafețe de pădure atât de mare presupune existența unor subunități
teritoriale care sunt numite ”ocoale silvice” și care, în cazul Direcției Silvice Neamț sunt în număr de
13. La rândul lor ocoalele silvice sunt împărțite în ”districte silvice”, fiecare din acestea sunt alcătuite
din mai multe ”cantoane silvice”.

14
1
 1 LECTIA
De buna gestionare a unui canton răspunde un angajat care se numește ”pădurar”. În raza
Direcției Silvice Neamț sunt constituite 54 districte silvice și 225 cantoane silvice.
Volumul mediu anual de
lemn care se exploatează din molid
pădurile Direcției Silvice Neamț 32 fag
este de aproximativ 720.000 metri brad
cubi, lemn care ajunge către stejar
31
firmele care industrializează paltin
lemnul sau către populație, ca tei
lemn de foc sau lemn utilizat 21 plop
pentru construcții. 8 pin
1 11 4
alte foioase

• metru cub – unitate de măsură pentru volum. (se utilizează pentru

calculul volumului arborilor);
Dicționar: • foioase moi - specii de arbori, cu frunze căzătoare, în general cu
creștere rapidă și longevitate redusă, al căror lemn este ușor, cu densitate
mică. Principalele specii incluse în această categorie sunt teii, plopii,
sălciile, arinii, etc;
• foioase tari - specii de arbori, cu frunze căzătoare, în general cu
creștere înceată și longevitate mare, al căror lemn este greu, cu densitate
mare. Principalele specii incluse în această categorie sunt stejarii, fagul,
salcâmul, carpenul, frasinul etc. ;

• Care sunt primele trei județe ale României cu procentele de

Întrebări: împădurire cele mai mari?
• Care sunt cele trei județe ale României cu procentele de împădurire
cele mai mici?
• Pe ce loc în țară, în ordine descrescătoare, se află județul Neamț,
din punct de vedere al procentului de împădurire?

• Administrarea pădurilor României se realizează prin 326 ocoale

De reținut: silvice de stat din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și prin
140 ocoale silvice private.
• Activitățile desfășurate la nivelul Direcției Silvice Neamț sunt unele
complexe, astfel că în structura acesteia se regăsesc 12 formații drumuri
forestiere, 9 formații exploatare, 1 păstrăvărie, 1 atelier de prelucrare
fructe de pădure, 1 seră de plante ornamentale, 1 atelier mecanic, 1 atelier
pentru prelucrarea lemnului, etc.

• Completați integrama numărul 1- SILVICĂ. Pentru ca și alți elevi să

Aplicații practice: poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar creionul.
• Utilizând harta Repartiția ocoalelor în cadrul Direcției Silvice
Neamț, descoperiți în raza cărui ocol silvic se află localitatea în care locuiți
și unde se află sediul acestuia.
• Organizați o vizită la sediul ocolului silvic în raza căruia vă aflați, cu
rugămintea de a vă anunța din timp sosirea.

2
 Repartiția ocoalelor silvice în cadrul Direcției Silvice Neamț
Direcția Silvică Neamț
Adresa: Str V.A. Urechia, nr.
24
Localitate: Piatra Neamt,
Județul Neamț
Telefon: 0233 211696 ,
0233 0219905
Fax: 0233 212736
Mail: office@neamt.rosil-
va.ro
Web: neamt.rosilva.ro
Ocolul Silvic Roman 13
Adresa: Str. Cuza Voda,
nr. 78
Localitate: Roman, Județul
Neamț
Telefon: 0233 740323
Fax: 0233 740 472
Mail: roman@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 13072 ha
Ocolul Silvic Bicaz 6 Ocolul Silvic Borca
Adresa: Str. Republicii, nr. 8
Localitate: Bicaz, Județul
Neamț
Telefon: 0233 254250
Fax: 0233 253940
Mail: bicaz@neamt.rosil-
va.ro
Suprafața: 31528 ha
Ocolul Silvic Roznov 2 Ocolul Silvic Tarcau
Adresa: Str. Tineretului,
nr. 166
Localitate: Roznov, Județul
Neamț
Telefon: 0233 665832
Fax: 0233 665832
Mail: roznov@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 13197 ha
8 Ocolul Silvic Brates
Adresa: Borca
Localitate: Borca, Județul
Neamț
Telefon: 0233 268018
Fax: 0233 268189
Mail: borca@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 14639 ha
4 Ocolul Silvic
Adresa: Tarcău
Localitate: Tarcau, Județul
Neamț
Telefon: 0233 240080
Fax: 0233 206062
Mail: tarcau@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 17462 ha
5 Ocolul Silvic Garcina
Adresa: Tarcau
Localitate: Tarcau, Județul
Neamț
Telefon: 0233 240057
Fax: 0233 240061
Mail: brates@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 17275 ha
10
Targu Neamt
Adresa: Str. Stefan cel
Mare, nr. 8
Localitate: Targu Neamt,
Județul Neamț
Telefon: 0233 790140
Fax: 0233 790231
Mail: tgneamt@nea-
mt.rosilva.ro
Suprafata: 8436 ha
12
Adresa: Str. Cetatea
Neamtului, nr. 198
Localitate: Piatra Neamt,
Județul Neamț
Telefon: 0233 242270
Fax: 0233 206082
Mail: gircina@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 14381 ha
Ocolul Silvic Tazlau 1 Ocolul Silvic Vaduri
Adresa: Tazlau
Localitate: Tazlau, Județul
Neamț
Telefon: 0233 298155
Fax: 0233 298 502
Mail: tazlau@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 19306 ha
Ocolul Silvic Pipirig 9 Ocolul Silvic
Adresa: Str. Ion Creanga,
nr.4
Localitate: Pipirig, Județul
Neamț
Telefon: 0233 252004
Fax: 0233 252516
Mail: pipirig@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 14628 ha
3 Ocolul Silvic Varatec
Adresa: Preluca
Localitate: Preluca, Județul
Neamț
Telefon: 0233 241936
Fax: 0233 665323
Mail: vaduri@neamt.rosil-
va.ro
Suprafata: 15268 ha
7
Poiana Teiului
Adresa: Poiana Teiului
Localitate: Poiana Teiului,
Județul Neamț
Telefon: 0233 266006
Fax: 0233 266060
Mail: poiana_tei@nea-
mt.rosilva.ro
Suprafata: 16014 ha
11
Adresa: Varatec
Localitate: Varatec, Județul
Neamț
Telefon: 0233 244602
Fax: 0233 244905
Mail: varatec@neamt.ros-
ilva.ro
Suprafata: 13068 ha
 1 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Pădurea înseamnă mai mult decât lemn

E bine de știut că pădurile asigură o bază variată de materii prime numite „produse forestie-
re”, acestea fiind de natură lemnoasă, animală sau vegetală. Cea mai mare parte din volumul total
al produselor fore- stiere o deține lemnul, materie primă care are mai bine de 5000 de utilizări diferi-
te. Din acest motiv, de cele mai multe ori se asociază pădurea ca fiind o doar sursă de lemn.
Ignorate vreme îndelungată, în primul rând datorită faptului că necesitățile societății nu recla-
mau nicio schimbare fundamentală de conștiință și deci, de atitudine, funcțiile pădurilor nu au
constituit obiectul preocupărilor umane decât foarte târziu, mai exact spus, începând cu secolul al
XIX-lea.
Astăzi, problematica funcțiilor pădurilor se regăsește la locul cuvenit, pădurile fiind împărțite
după destinația ce le-a fost atribuită, în două mari categorii, după cum urmează:
- grupa I: păduri cu rol deosebit de protecție;
- grupa a II-a: păduri de producție și de protecție.
Din acest punct de vedere 50,3 % din totalul pădurilor județului Neamț sunt încadrate la
păduri din grupa I, diferența de 49,7 % fiind reprezentată de pădurile din grupa a II–a.
Prin funcțiile de protecție ale pădurilor, se înțelege exercitarea de către acestea a unor influen-
țe favorabile mediului sau aducerii unor servicii utile societății. Chiar dacă, o lungă perioadă de timp,
oamenii nu au simțit nevoia justificării acestor funcții, tocmai pentru că nu duceau lipsa efectelor lor
benefice, în prezent, dar mai ales în perspectivă, cele care vor deține întâietatea în fața necesităților
și preocupărilor oamenilor vor fi, fără îndoială, funcțiile de protecție.
Între factorii care vor influența, în viitor, această ierarhizare se situează, cu prioritate, industri-
alizarea, cu toate componentele ei poluante, și creșterea demografică, în cadrul căreia urbanizarea
accentuată capătă un loc important. E bine de reținut că funcțiile de protecție se manifestă cu precă-
dere numai în zona în care există pădurea sau în zonele imediat apropiate, efectele benefice nepu-
tând fi ”transportate”, ca în cazul lemnului.
Între numeroasele influențe favorabile exercitate de pădure, se regăsesc cu prioritate urmă-
toarele:
- pădurea favorizează infiltrarea apei în sol și menținerea unui regim hidric favorabil
acestuia, împiedică sau reduce intensitatea fenomenelor torențiale și a avalanșelor;
- pădurea influențează favorabil extremele de temperatură, diminuează viteza vântu-
lui modificând favorabil climatul din interiorul și apropierea acesteia;
- înfrumusețează și înnobilează peisajul;
- prin aparatul foliar, vegetația forestieră contribuie la purificarea atmosferei de praf,
fum, gaze toxice și microbi, consumând totodată o mare cantitate de dioxid de carbon și refăcând
continuu stocul de oxigen;
- creează condiții excelente pentru destindere și recreere.
Multitudinea funcțiilor de protecție a generat, firesc, o serie de preocupări, studii și cercetări
pentru clasificarea acestora. În țara noastră, clasificarea în mare a funcțiilor de protecție este urmă-
toarea:
a) funcția de protecție a apelor;
b) funcția de protecție a terenurilor și solurilor;
c) funcția de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători;
d) funcția de recreere;
e) funcția de interes științific și de conservare a fondului genetic forestier.

4 14
 LECTIA 2
Început de drum
- semințele forestiere-
Înmulțirea reprezintă o însușire fundamentală a organismelor vii care asigură perpetua-
rea speciilor, prin apariția de noi indivizi, pe baza însușirilor lor genetice.
Gimnospermele sunt plantele care au semințele neînchise în fruct. Ele sunt răspândite în
zonele reci ale globului și în regiunile înalte, de deal și de munte. Dintre gimnosperme, cele mai frec-
vente sunt coniferele, numite astfel pentru că florile lor sunt în formă de con.
Angiospermele sunt plantele cu sămânță închisă în fruct. Ele sunt cele mai evoluate și
cele mai răspândite plante de pe suprafața Pământului, existând aproximativ 300.000 de specii de
angiosperme.
Regenerarea pădurii este procesul de înnoire sau refacere a generațiilor de arbori, în
locul celor exploatate sau distruse din diferite cauze.
sămânță aripă

con axa conului sămânță

Procesul regenerării este o verigă obligatorie, care asigură continuitatea pădurii în timp și
spațiu. Regenerarea pădurii are la bază capacitatea arborilor existenți de a produce semințe sau de
a lăstări. Cele două modalități de regenerare conduc la două modalități diferite de gospodărire a
pădurii respectiv regimul codrului când regenerarea se bazează pe semințe și regimul crângului când
regenerarea se bazează pe lăstari. În țara noastră la toate arboretele se aplică regimul codrului, cu
excepția arboretelor de plopi, de salcie, de salcâm sau în zăvoaie.
În scopul regenerării arboretelor din semințe, în unele parcele forestiere, s-au constituit,
pentru diferite specii, rezervații de semințe în care se găsesc
arbori valoroși din speciile de interes. Pe raza Direcției Silvice
Neamț există asemenea rezervații pentru
molid și brad, la toate ocoalele silvice cu
excepția Ocolului Silvic Roman, în timp ce
pentru foioase (fag, stejar, gorun, etc. )
acestea sunt constituite la Ocoalele Silvice
Roman, Târgu Neamț, Gârcina și Văratec.
Plantaj Bodești, Ocolul Silvic Gârcina Semințele forestiere pot fi obținute și
din plantaje care sunt plantații speciale destinate producerii de semințe.
Aceste arborete sunt amplasate în zone accesibile, cu un climat favorabil
speciei pentru care au fost create. Pentru stimularea fructificării, plantajele
beneficiază de îngrijire și conducere specifice. În cadrul Direcției Silvice
Neamț există plantaje create pentru speciile molid, brad și larice, toate loca-
lizate în cadrul Ocolului Silvic Gârcina, în zona localității Bodești.
Recoltarea fructelor, conurilor și a semințelor se face în general în
faza de coacere, pentru unele specii forestiere aceasta se realizează înaintea Conuri de brad recoltate
coacerii. Coacerea reprezintă procesul fiziologic prin care fructele își încetează creș-
terea, își schimbă culoarea și consistența. Căderea naturală a fructelor/ semințelor, poartă denumi-
rea de diseminare.
Recoltarea se face de pe suprafața solului, la speciile cu fructe sau semințe mari și grele,
care cad liber pe sol după coacere, precum stejarul, fagul, castanul, nucul, etc. Recoltarea fructelor
și conurilor de pe arbori se face cu mâna, prin smulgere, cu ajutorul pieptenului sau prin tăierea de
la bază a conurilor și fructelor folosind cosoare sau foarfeci montate la capătul unor prăjini. Semințe-
le aripate de ulm, frasin, arțar, paltin se recoltează manual de pe sol, după diseminare.

14
5
 2 LECTIA
Pentru a ajunge în coroana arborilor este necesară utilizarea diferitelor utilaje de urcat
cum ar fi: pinteni fixați pe bocanci, scări metalice sau de frânghie, dispozitive tip bicicletă cu ajutorul
cărora urcarea în arbore se face prin pedalare, ascensoare cu trolii sau cu angrenaj, în toate cazurile
folosindu-se centuri de siguranță cu corzi duble care să asigure securitatea muncitorilor.
Procesarea fructelor, a conurilor și condiționarea semințelor presupun una sau mai multe
operații prin care se obțin semințele. În ceea ce privește conurile, acestea sunt supuse operației de
uscare la temperaturi ce variază în funcție de specie, în spații special amenajate numite uscătorii.
Cea mai veche uscătorie din cadrul Direcției Silvice Neamț, a fost amenajată în anul 1894 la Bicaz,
aceasta fiind funcțională și astăzi. Fructele cărnoase, suculente, precum cele de măr și păr pădureț,
cătină, corn, măceș, lemn câinesc, călin, păducel, etc. se procesează imediat după recoltare, pentru
a nu fermenta, folosindu-se mașina de descărnat fructe sau procedându-se la zdrobirea fructelor și
separarea semințelor cu ajutorul unei site și a unui jet de apă. Condiționarea semințelor presupune,
după caz, una sau mai multe operații prin care acestea devin apte pentru semănat sau păstrat.
Semințele rășinoaselor (molid, brad, pini, duglas, larice) se dezaripează manual sau cu ajutorul unor
dispozitive, după care sunt curățate de impurități și sortate după mărime sau formă, operație ce se
execută manual cu ajutorul unor site sau mecanic la trior. Când umiditatea semințelor este mai mare
decât cea optimă pentru păstrare acestea sunt puse la zvântat.
Păstrarea semințelor pe o perioadă îndelungată sau foarte îndelungată de timp este
necesară deoarece nu toate speciile forestiere fructifică anual. Unele sunt păstrate de toamna până
primăvara, în timp ce la altele durata de păstrare poate fi de 7- 10 ani.
Pregătirea semințelor pentru semănare se face aplicând tratamente ce au ca scop final
stimularea încolțirii. Pentru a preveni și combate dăunătorii, înainte de semănare, semințele sunt
tratate cu diferite substanțe.

• arbore - plantă lemnoasă care are la maturitate o înălțime minimă

de 7 metri , cu trunchi bine conformat și ramuri cu frunze, care formează o
coroană;
Dicționar: • lăstar – ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina
unei plante lemnoase;
• rășină – substanță lipicioasă secretată de diferite plante;
• rășinoase – arbori al căror lemn conține rășină;
• foioase – arbori cu frunze late și căzătoare;
• con – floarea gimnospermelor;

• Ce sunt gimnospermele?
• La ce operații este supusă o sâmânță de molid de la recoltarea
Întrebări:
conurilor și până la semănare?
• Care sunt dispozitivele ce se folosesc la urcarea în coroanele arbor-
ilor în scopul colectării conurilor sau semințelor?

• Primele conuri la brad se formează în jurul vârstei de 50-60 de ani,

De reținut:
mai apoi bradul fructifică abundent o dată la 2- 3 ani;
• La brad, conurile se coc în toamna primului an, când solzii cad
împreună cu semințele, pe lujeri rămânând doar axele conurilor, așa-
numitele lumânări naturale pe care ni le dorim cu toții în bradul de Crăci-
un.

6
 LECTIA 2

• Organizați o vizită la o rezervație de semințe ce aparține ocolu-

Aplicaţii practice: lui silvic în raza căruia vă aflați
• Parcurgeți traseul educațional și identificați, funcție de perioada
anului în care faceți deplasarea, semințele forestiere aflate la sol sau în
arbori. Realizați-vă propria colecție de conuri și semințe forestiere.
• Confecționați din conuri, ghinde, alune și nuci ornamente pentru
bradul de Crăciun, sau de ce nu, un brad altfel...
Materiale necesare:
- conuri de diverse forme și dimensiuni,
ghinde, alune, nuci;
- panglici și fundițe colorate;
- sfoară sau sârmă ușor maleabilă;
- lipici pentru lemn sau pistol cu silicon.
Cel mai simplu ornament poate fi confecționat
dintr-un con căruia îi lipim pentru decor o
fundiță și îi facem un sistem de prindere dintr-o
bucățică de sfoară sau de sârmă.

Realizați corespondența între fructe si semințele lor. Pentru ca și

alți elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând
doar creionul.

Joc :

14
7
 2 LECTIA Semințele împăratului
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ
- poveste populară -
Un împărat din Orientul îndepărtat, împovărat de ani, s-a hotărât în cele din urmă să îşi numească
succesorul. În loc de a alege pe unul din curtenii săi întelepţi sau din nobilii lui fii, el s-a hotărât să facă cu
totul altceva. A chemat la el toţi băieţii din împărăţie la palat şi le-a spus: „Este timpul să fac un pas înapoi
şi să las locul de pe tron altcuiva, aşa că am hotărât să aleg pe unul
dintre voi.”
Băieţii au rămas muţi de uimire! Împaratul a continuat însa
imperturbabil: ” Vă voi da fiecaruia dintre voi câte o sămânţă, o
sămânţă foarte deosebită. Vreau să o plantaţi, să o udaţi şi să reveniţi
aici peste un an cu ceea ce va răsări din ea. În funcţie de cum vor arăta
plantele voastre, voi alege cine va fi următorul împărat.”
Unul dintre baieţii prezenţi la acest anunţ, pe nume Ling, şi-a
luat în primire sămânţa, asemeni celorlalţi, şi s-a întors acasă în
grabă, unde i-a povestit emoţionat mamei lui tot ce se întâmplase. Ea
l-a ajutat să găsească un ghiveci, a pus pământ reavăn în el, iar băiat-
ul şi-a sădit sămanţa. În fiecare zi, Ling uda cu grijă pământul din vas
şi cerceta cu atenţie să vadă dacă nu încolţise ceva. Dupa trei săptămâni, unii din baietii din vecini începus-
eră deja să vorbească despre mlădiţele verzi răsărite din seminţele lor, care creşteau pe zi ce trecea. Ling s-a
uitat din nou, cu ochii mijiţi, în ghiveciul său de flori dar nu a reuşit să desluşească nimic. Au trecut, una dupa
alta trei, patru, cinci săptămâni, şi niciun firicel de verdeaţă nu şi-a făcut apariţia. Ceilalţi vorbeau de-acum
cu mândrie despre felul în care creşteau plantele lor, aşa că Ling se simţea din ce în ce mai amărât şi lipsit de
speranţă. Dupa încă şase luni, ghiveciul lui rămăsese la fel de sterp, în ciuda faptului că era stropit zilnic cu
apă. Ling era aproape sigur că era vina lui, că, printr-o întâmplare nefericită, distrusese într-un fel sau altul
sămânţa lui.
S-a împlinit un an şi toţi băieţii s-au îndreptat către palat, purtându-şi cu grijă în mâini plantele care
mai falnice şi mai frumoase. Ling îi mărturisise mamei lui că nu vrea să se ducă în faţa împăratului, cu ghive-
ciul lui sterp. Mama i-a zis că era, totuşi, datoria lui să se prezinte la palat, iar băiatul, cu sufletul împovarat
de ruşine, a trebuit să îi dea dreptate. Atunci când a ajuns în marea sală a curţii imperiale, el a lăsat jos vasul
său cu pământ, dând naştere la hohote de râs şi la tot felul de comentarii răutăcioase. Unora le-a fost, însă,
mila de el şi i-au spus: „Ai avut ghinion, cel puţin ai încercat.” Atunci când împăratul şi-a făcut apariţia, a dat
roată cu privirea în toată încăperea. Ling se ascunsese ruşinat în spatele altor baieţi. „Hei, ce plante
frumoase, ce copăcei minunaţi aţi adus cu voi”, a spus împăratul. „Astăzi unul dintre voi va fi numit drept
viitor împărat!” Dintr-o dată, împăratul l-a zarit pe Ling într-un cotlon al salii, lânga ghiveciul său golaş. Fără
să mai stea pe gânduri, le-a poruncit gărzilor să îl aducă pe băiat în faţa lui. Ling era cu sufletul la gura: ”
Împăratul şi-a dat seama că nu sunt în stare de nimic! Poate că are de gând să mă dea pe mâna călăului!”
Imediat ce a ajuns în faţa lui, împaratul i-a cerut să îşi spună numele. „Mă numesc Ling”, a rostit el cu
sfiiciune. Toti băieţii din jurul lui au început să râda zgomotos şi să îl facă de ocară. Împăratul i-a aruncat lui
Ling o privire scrutătoare şi apoi s-a adresat mulţimii: ” Iată-l pe noul împărat! Numele lui este Ling!” Bietului
băiat nu îi venea să îşi creadă urechilor. Doar nu fusese în stare să îşi cultive planta. Poate că era numai o
glumă. Cum putea ajunge el împărat? Bătrânul suveran a rostit urmatoarele cuvinte: „Cu un an în urmă,
v-am dat la toţi câte o sămânţă. V-am spus să luaţi sămânţa acasă, să o plantaţi, să o udaţi şi să reveniţi cu
ce va răsări din ea în această zi. Ce nu stia niciunul dintre voi este că v-am dat nişte seminţe fierte în apă, care
nu aveau cum să rodească. Cu toţii, în afară de Ling, mi-aţi adus flori, arbori şi diferite alte plante. Când aţi
văzut că seminţele voastre nu dau naştere la nimic, aţi înlocuit sămânţa dată de mine cu o alta. Ling a fost
singurul care a avut curajul şi cinstea de a aduce în faţa mea un ghiveci cu o sămânţă stearpă. Din această
cauză, el va fi urmatorul împărat!”
Dacă sădești cinste, vei culege încredere. Dacă însămânţezi bunătate, vei culege prietenie. Dacă plantezi mo-
destie, vei culege măreţie. Dacă însămânţezi muncă, vei culege succes. Dacă plantezi iertare, vei culege
împăcare. Dacă sădeşti sinceritate, vei culege afecţiune. Dacă plantezi credinţă, vei culege miracole.

8
 LECTIA 3
Școala puieților
- pepiniere și plantații -
Am văzut în lecția anterioară cum silvicultorii recoltează, colectează și condiționează
semințele forestiere. În natură, germinarea semințelor și apariția plantulelor se face oarecum la
întâmplare, depinzând de vicisitudinile vremii. Având semințe de calitate, silvicultorii se asigură că
din acestea vor rezulta cât mai mulți puieți buni pentru plantare. Pentru aceasta sunt întrebuințate
pepinierele silvice care sunt porțiuni de teren special alese și amenajate pentru producerea puieților
forestieri.
Alegerea locației pentru o pepinieră se face având în vedere următoarele :
- terenul să fie ferit de inundații sau de alunecări;
- înclinarea(panta) să fie redusă;
- să aibă în apropiere o sursă de apă;
- solul să fie sănătos, bogat în humus;
- expoziția să fie însorită sau semiînsorită, pentru a se putea începe lucrările
primăvara cât mai devreme;
- să fie în apropierea așezărilor omenești, având în vedere necesarul de forță de
muncă;
- să fie ușor accesibilă mijloacelor de transport.
După timpul cât funcționează, pepinierele sunt clasificate în permanente și provizorii.
Pepinierele permanente sunt dotate cu instalații de udat, utilaje, personal calificat și muncitori
permanenți, în timp ce pepinierele provizorii sunt așezate cât mai aproape de șantierele de
împăduriri fiind menținute până la terminarea plantațiilor din zonă.
Prima operație care se face într-o pepinieră constă în lucrarea solului prin care se asigură
condiții optime pentru încolțirea semințelor și creșterea puieților. Întrucât plantulele și puieții
consumă însemnate cantități de substanțe nutritive, este nevoie ca, an de an, să se aplice îngrășă-
minte chimice și organice.
Odata ce solul este gata de semănat, urmează pregătirea semințelor. După coacere semințele
intră într-o stare de repaus. Aceasta încetează când sămânța este pusă în condiții favorabile de tem-
peratură și umiditate. Sunt specii la care germinația se declanșează la puțin timp după coacere ca în
cazul molidului, fagului, stejarului, etc. La alte specii starea de repaus a semințelor se poate prelungi
unul sau mai mulți ani până începe încolțirea. Pentru reducerea stării de repaus și determinarea
intrării în germinație într-un timp cât mai scurt, în practica silvică se utilizează două procedee: forțar-
ea și stratificarea semințelor.
Forțarea semințelor forestiere se aplică acelor semințe care au tegumentul impermeabil
pentru apă. Pentru a înlătura acest neajuns, fie se zgârie tegumentul prin frecare de o suprafață
abrazivă, fie se stropesc semințele cu acid sulfuric diluat, fie se cufundă în apă fierbinte.
Stratificarea semințelor constă în crearea unor condiții care să asigure scurtarea perioadei de
repaus și se realizează prin păstrarea acestora la tempera-
tură scăzută, umiditate suficientă și asigurarea unei respi-
rații normale.
Semănatul este operația de introducere a
semințelor în sol și acoperirea lor pentru a se realiza
condiții bune de germinare și răsărire. Semănatul se poate
face prin împrăștiere sau în rânduri, al doilea caz fiind pref-
erat datorită posibilității mecanizării lucrărilor.
Semințele forestiere se seamănă în mod obișnuit
primăvara și toamna, unele, precum cele de dud, plop sau
ulm se seamănă în cursul verii. Transformarea ghindei în puiet pentru plantare

14
9
 3 LECTIA
Semănăturile de toamnă au avantajul că
semințele nu trebuie depozitate, se elimină
lucrările suplimentare ale solului, plantulele bene-
ficiază în anul următor semănării de o perioadă
mai lungă de vegetație. Semințele care germi-
nează repede se seamănă primăvara, astfel ca
răsărirea să se facă după ce a trecut pericolul
înghețurilor târzii. Semănăturile se pot face în
câmp deschis sau în spații protejate(sere, solarii).
Spațiile protejate înlătură efectele nedorite ale
vremii. După apariția plantulelor lucrările de îngri-
jire ale culturilor constau în udare, combaterea Containere fără fund din mase plastice
buruienilor, aerisirea ori de câte ori temperatura la nivelul culturii depășește 30o C (pentru cele din
spații protejate) și protecția împotriva dăunătorilor.
În scopul împăduririlor în condiții grele de vegetație se produc în solar puieți cu rădăcini
protejate care pot fi transplantați în orice perioadă a anului. Ca recipiente de semănare se folosesc
cilindri fără fund, hârtie rezistentă, pungi de polietilenă, celuloză, carton, turbă.
Odată cu creșterea plantulelor, pentru a se dezvol-
ta normal, acestea au nevoie de mai mult spațiu. Pentru
aceasta se realizează repicarea puieților ce reprezintă
operațiunea de transplantare a puieților proveniți din
semănături din solarii sau sere, în spații mai mari. Puieții
repicați sunt mai viguroși, au rădăcina mai bine dezvol-
tată. Repicajul se execută primăvara, după ce trece peri-
colul înghețurilor târzii sau toamna după încetarea
secetei din vară (la speciile de foioase). Pentru obținerea
Plantarea unui puiet puieților de talie mare, folosiți la amenajarea parcurilor
și în spațiile verzi, se recurge la repicajul repetat, în special la rășinoase și la foioasele încet
crescătoare.
Producerea puieților pe cale vegetativă se bazează pe capacitatea de regenerare a plantelor
pornind de la un organ vegetativ, țesut sau celule. În practică, ca procedee de înmulțire vegetativă,
se utilizează butășirea, altoirea și marcotajul.
Butășirea – constă în introducerea în sol a unui fragment de organ vegetativ( în general
tulpină) din care se dezvoltă o plantă cu însușiri identice cu cea din care a provenit butașul.
Altoirea – un lujer desprins dintr-o plantă numită altoi se îmbină cu altă plantă viabilă care
are rădăcini proprii, numită portaltoi.
Marcotajul – constă în aplecarea și îngroparea parțială în sol a unei ramuri, lăsând vârful
acesteia la suprafață. În prima perioadă de timp nutriția lujerului continuă a fi făcută de planta
mamă, mai apoi, din mugurii îngropați în sol se formează rădăcini și se face detașarea.
Îngrijirea culturilor din pepiniere include toată gama de lucrări ce se execută de la înființarea
culturii și până la scosul puieților. Protejarea puieților împotriva temperaturilor scăzute se face prin
acoperirea acestora cu strat protector (mulcirea culturilor) de mușchi, litieră sau paie peste care se
pun crăci ca să nu fie luat de vânt. Pe timp călduros, pentru protejarea puieților de insolație(care
provoacă arderea scoarței la colet), precum și a solului de uscăciune, se acoperă spațiile dintre
rânduri cu un strat verde de buruieni crude ori cu mușchi de pădure sau se pun umbrare.
Pentru a favoriza răsărirea plantulelor, crusta formată pe suprafața solului se sparge imediat
după formare cu ajutorul tăvălugului stelat sau cu grebla. Îndepărtarea buruienilor prin plivit sau cu
ajutorul substanțelor ierbicide, prășitul, udatul, reprezintă alte lucrări obligatorii în îngrijirea cultu-
rilor din pepiniere. Pentru a obține puieți de calitate se recurge la rărirea acestora.

10
 LECTIA 3
Prin împădurire se înțelege instalarea pădurii pe un teritoriu, cu material de împădurire
produs în pepiniere silvice și/sau cu semințe recoltate în acest scop. Din punct de vedere al terenu-
rilor care sunt împădurite se deosebesc:
- împăduriri în terenuri goale (poieni, goluri, suprafețe dezgolite);
- completarea regenerării naturale (suprafețe pe care pădurea s-a regenerat natural,
dar unde trebuie intervenit cu completări);
- introducerea de specii valoroase, care se face în scopul de a spori productivitatea
arboretelor.
Tehnica împăduririlor stabilește modul cum se realizează împădurirea: prin semănătură
directă, prin plantare sau prin butășire. Semănătura directă este o metodă de împădurire artificială
prin care semințele forestiere se seamănă pe terenul destinat împăduririi, astfel că puieții ce răsar
cresc de la început la locul definitiv. Plantarea este o altă metodă de împădurire artificială prin care
se folosesc puieți produși în pepiniere. În cazul butășirii se utilizează butași.

• drajon – lăstar al unei plante crescut din rădăcină și din care, prin
separare se poate dezvolta o nouă plantă;
• butaș – parte a plantei care pusă în condiții favorabile de sol, umidi-
tate, temperatură, se înrădăcinează și formează o nouă plantă
asemănătoare celei din care a provenit;
Dicționar: • humus – component principal al solului care condiționează fertili-
tatea acestuia;
• plantulă – plantă mică abia ieșită din sămânță;
• puiet – plantă tânără care se scoate dintr-o pepinieră pentru a fi
transplantată în altă parte;
• colet – zonă de trecere între rădăcină și baza tulpinii;
• amendamente – substanțe aplicate solului cu scopul ameliorării
reacției ori a îmbunătățirii texturii;
• tegument – înveliș al semințelor plantelor care dă culoarea și
aspectul exterior al semințelor.

• Care sunt considerentele de care trebuie avut grijă în alegerea

Întrebări:
locației unei pepiniere?
• Ce tipuri de recipiente se folosesc pentru semănarea semințelor
forestiere?
• Ce procedee de înmulțire vegetativă cunoașteți? Explicați în ce
constă fiecare dintre ele.

• În pepinieră producerea materialului săditor a puieților, se poate

realiza pe cale generativă (din sămânță), la majoritatea speciilor, sau pe
De reținut: cale vegetativă (din butași, marcote, drajoni, altoi).
• Asocierea speciilor într-o lucrare de împădurire are la bază
cunoașterea însușirilor biologice ale speciilor alese în condițiile conviețui-
rii împreună. Se pot realiza culturi pure, constituite dintr-o singură specie
sau culturi amestecate, din mai multe specii.

11
14
 3 LECTIA

• Semințe puse la germinat.

• Participare la acțiuni de repicaj în pepiniera silvică/ repicare
Aplicaţii practice: puieți în recipiente de plastic.
Materiale necesare:
Când vremea nu permite, acțiunea de semănat sau repicat se
poate desfășura demonstrativ în sala de clasă. Avem nevoie de
semințe de molid/ puieți de molid cu vârsta de 1 an, recipiente(pa-
hare) de plastic și de pamânt. Fiecare participant va urmări și
consemna evoluția în timp a seminței/ plantulei/ puietului.

Realizați corespondența între semințele și puieții care vor răsări din

acestea. Pentru ca și alți elevi să poată folosi acest manual, vă
rugăm să completați utilizând doar creionul.

Joc :

12
 Înființarea unei plantații
LECTIA 3
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ
- îndrumări practice -
Plantațiile se fac cu puieți cu rădăcină nudă sau cu balot de pământ. Puieții trebuie să fie
viabili, sănătoși, cu rădăcini umede și bine ramificate.
Plantațiile se pot executa atât toamna cât și primăvara, în mustul zăpezii, în perioada repau-
sului vegetativ, când condițiile climatice și de sol o permit.
Lucrările prealabile plantării constau în curățirea solului de resturi de exploatare, mobilizarea
solului, trasarea aliniamentelor, executarea gropilor și aprovizionarea șantierului cu puieți și unelte.
La șantierul de împădurire puieții se depozitează la șanț
pentru durată scurtă, în locuri umbrite și adăpostite de vânt.
Rășinoasele se depozitează în ghețării amenajate încă de
toamna pentru a întârzia intrarea în vegetație. De la locul de
depozitare, la locul de plantare, puieții sunt purtați în găleți în
care este un amestec de pământ cu apă și eventual
îngrășământ, operație denumită mocirlire.
Plantarea se poate face în două moduri:
-după o anumită regulă : în pătrat, în dreptunghi, în
romb, etc.,
-fără reguli prestabilite, în condiții de munte, Puiet cu rădăcină nudă Puiet cu balot de pământ
când plantarea pe rânduri nu este posibilă.
În ceea ce privește adâncimea, de regulă puieții forestieri se plantează la aceeași adâncime la
care au crescut în pepinieră, adică până la colet. Se cunosc mai multe procedee de plantare:
Plantarea în gropi – este unul dintre cele mai folosite procedee la lucrările de împădurire la
câmpie și dealuri, în majoritatea situațiilor unde plantarea se execută în teren pregătit dinainte. În
zonele colinare înalte și la munte gropile se execută în teren nepregătit sau pregătit în vetre. Gropile
de plantat au formă prismatică sau cilindrică. La săpat, pământul scos din groapă se împarte în două
părți: stratul de la suprafață bogat în humus, afânat și mai structurat se așează separat pentru a fi
pus la fundul gropii și a acoperi rădăcinile puieților. După executarea gropii, cu o mână se așează
puietul în poziție verticală cu rădăcinile răsfirate la fundul gropii și în mijlocul acesteia, cu coletul la
nivelul solului, iar cu cealaltă se acoperă cu pământ bogat în humus, tasând succesiv cu mâna și mai
apoi cu piciorul, pentru a elimina golurile de aer, care ar dăuna rădăcinilor. În groapă nu se introduc
pietre, resturi de rădăcini ci doar pământ bine mărunțit. Deasupra se aștern 2-3 centimetri de
pământ afânat, reavăn, bine mărunțit pentru a micșora pierderea apei prin evaporare.
Plantarea în despicătură – se practică în teren nepregătit. Despicătura se realizează cu
cazmaua prin înfingerea în sol la o adâncime de 25-30 centimetri și mișcarea acesteia repetat
înainte- înapoi pentru a crea o deschidere în sol de forma penei. Deschiderea la suprafață trebuie să
aibă 10-15 centimetri pentru a putea introduce bine rădăcinile puietului. După ce s-a introdus puietul
în despicătură, la cca. 10 centimetri de aceasta se introduce din nou cazmaua, oblic și mai adânc
decât prima dată și printr-o mișcare de înapoi- înainte se presează pământul pe toată lungimea
rădăcinilor.
Plantarea mecanizată se practică în regiunile de câmpie și coline pe terenuri pregătite anteri-
or. Mașina de plantat execută toate operațiunile de plantare
(realizarea șanțului, așezarea puieților cu rădăcinile în șanț, acoperi-
rea rădăcinilor, tasarea solului).
Pentru plantarea puieților containerizați de rășinoase se
folosește plantatorul Pottiputki (tip țeavă). Un avantaj al puieților
containerizație este că succesul regenerării este net superior com-
parativ culturilor înființate cu puieți cu rădăcina nudă, numai prin
simplu fapt că aceștia au rădăcina protejată și puieții nu mai suferă Înființarea unei plantații cu plantatorul tip țeavă
un stress hidric după plantare.

13
14
 4 LECTIA
Mergem mai departe
- stadiile de dezvoltare ale pădurii -
Am văzut în lecțiile precedente cum, prin grija silvicultorilor, din semințe de calitate s-au
obținut puieți, care mai apoi au fost plantați în vederea obținerii de noi arborete. Trebuie știut că
regenerarea pădurii prin plantații reprezintă modalitatea prin care oamenii intervin doar acolo unde
natura a fost în dificultate: în cazul unor calamități precum doborâturile de vânt, secetele prelungite,
etc. Este de dorit ca regenerarea pădurii să se realizeze în mod natural, prin instalarea semințișului,
cu intervenții umane cât mai reduse. La nivelul Direcției Silvice Neamț, din cele 700 de hectare de
pădure care se regenerează anual, aproximativ 500 de hectare sunt regenerate natural.

Etape și faze în dezvoltarea unui arboret

În linii mari, în dezvoltarea pădurii, se disting trei etape: a tinereții, a maturității și a bătrâneții,
fiecare având mai multe faze.
Etapa tinereții începe odată cu răsărirea plantulelor și durează până când se realizează prima
fructificație abundentă. Această etapă este relativ scurtă și este parcursă mai repede de speciile
repede crescătoare, prelungindu-se în cazul speciilor mai încet crescătoare.
În etapa tinereții arborii se adaptează ușor la schimbarea condițiilor de mediu, suportă
umbrirea, dar sunt mai sensibili la ger și arșiță. În cadrul etapei tinereții se disting mai multe faze de
dezvoltare și anume:
-semințiș - începe cu răsărirea plantulelor și se încheie odată cu constituirea stării de masiv.
Acest stadiu se caracterizează prin lupta individuală a puieților cu factorii dăunători (buruieni, arșiță,
vânt, ger, dăunători, etc.), exemplarele mai slabe pierzând acestă luptă. Puterea de adaptare a
puieților este mare, cerințele față de lumină sunt mai mici, iar protecția arborilor bătrâni este deose-
bit de eficace. Prin atingerea coroanelor se realizează un plafon continuu, astfel este împiedicată
instalarea buruienilor și pătrunderea vântului în arboret.
-desiș - durează de la constituirea stării de masiv până la apariția elegajului natural, când
înălțimea arborilor atinge 2 metri - 2,5 metri. Constituindu-se o comunitate de viață, arborii luptă în
comun împotriva factorilor dăunători ai mediului. Apar relații de interdependență între arbori, ceea
ce are ca urmare diferențierea arborilor în înălțime și eliminarea naturală. Arborii au mare nevoie de
lumină, sunt mai rezistenți la ger și arșiță. Capacitatea lor de adaptare la schimbarea condițiilor de
viață este încă foarte ridicată.
-nuieliș - începe odată cu declanșarea elagajului natural și se consider încheiată atunci când
majoritatea arborilor componenți ajung la diametrul de aproximativ 5 centimetri. Creșterea în
înălțime este deosebit de activă, în timp ce cea în grosime este redusă. În arboretele constituite din
mai multe specii, cu ritmuri de creștere diferite, există pericolul eliminării unor specii valoroase.
Participarea silvicultorului în dirijarea procesului de eliminare naturală este deosebit de importantă,
el dirijând procesul în cadrul speciilor dominante. Astfel se stimulează și creșterea în grosime a arbo-
rilor spre a preveni eventuale vătămări provocate de zăpadă și de vânt.
-prăjiniș - se referă la perioada în care diametrul mediu al arboretului este cuprins între 5 și
10 centimetri. În acest interval creșterea în înălțime se intensifică tot mai mult, desimea este mare,
în timp ce coroanele arborilor sunt destul de înghesuite, iar trunchiurile excesiv de zvelte.

14
 LECTIA 4
-păriș - cuprinde perioada de timp în care diametrul mediu al arborilor este cuprins între 11
centimetri și 20 centimetri. Acest stadiu se caracterizează prin creșterea în înălțime foarte activă,
arborii realizând nivelul maxim. Creșterea în grosime rămâne redusă, fapt pentru care tulpinile sunt
mai ușor rupte de vânt și zăpadă.
Etapa maturității începe cu prima fructificație abundentă și se termină cu apariția fenome-
nelor de declin în viața arborilor. Adaptarea lor la modificările factorilor de mediu se face cu dificul-
tate. În cadrul acestei etape se disting două faze de dezvoltare și anume:
-codrișor (codru tânăr)- este prima fază din etapa maturității și este marcată prin începerea
fructificației abundente. Diametrul mediu al arborilor este cuprins între 21 centimetri și 35 centime-
tri. Creșterea în înălțime începe să se reducă, iar cea în grosime devine foarte activă.
-codru mjlociu (codru)- cuprinde perioada se timp în care diametrul mediu al arborilor este
cuprins între 36 centimetri și 50 centimetri. Fructificația se menține abundentă, iar creșterea în
înălțime este foarte redusă în timp ce creșterea în grosime se menține activă, dar nu la nivelul din
faza precedentă. Spre sfârșitul acestei faze, arboretul începe să se lumineze și să se pregătească
pentru instalarea viitoarei generații.
Etapa bătrâneții durează de la apariția declinului și până la moartea arborilor. Procesele
fiziologice slăbesc în continuu, creșterea în înălțime încetează, vârfurile și o mare parte din coroană
se usucă, apar scorburile la bază și vitalitatea arborilor se reduce la minim. În această etapă vorbim
de o singură fază:
-codru bătrân – începe odată cu manifestarea fenomenelor de declin biologic cum ar fi uscar-
ea vârfurilor sau a unor părți de coroană. Creșterile atât în înălțime cât și în grosime sunt nule.

• arboret - porțiune omogenă de pădure atât din punct de

Dicționar: vedere al populației de arbori, cât și al condițiilor staționale;
• stare de masiv - starea arboretului caracterizată prin
apropierea coroanelor arborilor încât în interior se crează un mediu
specific pădurii;
• elagaj natural - curățirea de crăci de pe trunchiul arborelui în
picioare pe cale naturală;
• diametru mediu - media aritmetica a diametrelor arborilor
dintr-un arboret;
Întrebări: • Ce etape cunoașteți în dezvoltarea unei păduri?
• Ce faze se disting în dezvoltarea unui arboret?
• Prin ce se caracterizează faza de dezvoltare “codru mijlociu”?

De reținut: • În dezvoltarea pădurii, se disting trei etape: a tinereții, a

maturității și a bătrâneții și opt faze: semințiș, desiș, nuieliș, prăjiniș,
păriș, codrișor, codru mijlociu și codru bătrân.

• Completați integrama numărul 2 – ARBORI. Pentru ca și alți

elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând
doar creionul.
Aplicaţii practice: • Parcurgând traseul educațional, identificați fazele de
dezvoltare ale arboretelor prin care treceți.
• Folosind indicațiile de mai jos, determinați înălțimea unor
arbori de pe traseul educațional.
• Măsurați grosimea unor arbori de pe traseul educațional (
va fi nevoie să citiți Lectura suplimentară).

15
14
 4 LECTIA

cuie
Măsurarea înălțimii arborilor poate fi făcută cu diferite
instrumente, dintre care cel mai utilizat în practică este
dendrometrul cu pendul. Cel mai simplu instrument folosit
pentru măsurarea înălțimii arborilor este cel construit dintr-o
scândură, câteva cuie și o sfoară. sfoară
Construirea instrumentului: Se ia o bucată de scândură
lungă de 1,5 metri și lată de 15 centimetri- 20 centimetri căreia îi
batem la unul din capete o altă scândură lungă de 0,5 metri,
rezultând astfel o piesă de forma literei “T” . Scândura mică,
greutate
orizontală este baza instrumentului, adică partea care se așează
pe pământ. La înălțimea de 1,5 metri (măsurând de la partea de
jos a bazei T- ului), se trasează cu un echer, pe scândură, o linie
diagonală la 45o . De-a lungul liniei se bat două cuie, ca în schița
alăturată, iar de cuiul superior se leagă o sfoară lungă de 1
metru, cu o greutate la capăt, care se trece peste cuiul inferior.

Cum se determină înălțimea: se exam-

inează vizual înălțimea arborelui după care ne
deplasăm cu instrumentul la o distanță aproxi-
mativ egală cu înălțimea presupusă a arbore-
lui. Se așează instrumentul cu baza “T” - ului
pe sol, având grijă ca sfoara să stea perfect
vertical. Ne deplasăm cu instrumentul, înainte
și înapoi, până când vârful arborelui se va afla
în prelungirea liniei trasate de cele două cuie.
Facem un semn pe sol la baza instrumentului și
apoi măsurăm distanța dintre acest semn și
trunchiul arborelui. La distanța măsurată se
adaugă 1,5 metri și astfel determinăm
înălțimea exactă a arborelui.

Participanţii sunt aşezaţi în cerc, aruncând o minge de la unul la

altul, de preferat ca aceasta să ajungă la toţi participanţii. Primul care
Joc : aruncă mingea va rosti numele unei faze de dezvoltare a arboretului
(spre exemplu păriș), cel la care ajunge mingea, va trebui ca în
momentul aruncării spre un alt coleg să rostească numele următoarei
faze de dezvoltare , din punct de vedere cronologic( în cazul nostru
codrișor) și așa mai departe. Cine nu spune faza de dezvoltare corectă
părăsește jocul, va câștiga cel care rămâne ultimul în joc.

16
 LECTIA 4
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Măsurarea grosimii arborilor

Măsurarea grosimii arborilor se face cu instrumente comune, cum sunt ruleta obișnuită,
ruleta dendrometrică, precum și clupa forestieră, instrumentul specific pentru măsurarea directă a
diametrelor.

Ruleta, confecționată de obicei dintr-o bandă de metal flexibilă, care servește la măsurarea
lungimilor, pentru măsurarea diametrelor arborilor se face citirea circumferinței. Determinarea
diametrului în funcție de circumferință se face pe baza relației: D = L/ π, în care D – diametrul arbore-
lui, L- valoarea circumferinței măsurate și π= 3,14.

Ruleta dendrometrică este gradată nu din centimetru în centimetru, ci din 3,14 în 3,14 centi-
metri, astfel că pe acest instrument se citește direct diametrul piesei măsurate.

Clupa forestieră este instrumentul cel mai folosit la măsurarea diametrelor arborilor sau
buștenilor. Este confecționată din lemn, fier, aluminiu și alcătuită dintr-o riglă gradată(din 1 în 1
centimetri, din 2 în 2 centimetri, sau din 4 în 4 centimetri) și două brațe perpendiculare pe aceasta,
unul fix iar altul culisant pe riglă. Pentru ca diametrul să se măsoare corect, cel care face citirile
trebuie să respecte câteva reguli:
- să verifice instrumentul înaintea începerii măsurătorilor. Pentru aceasta se unesc cele
două brațe și se urmărește dacă suprafața lor interioară se atinge pe toată lungimea; îndepărtând
apoi brațul mobil, se măsoară distanța între vârfurile brațelor, care trebuie să corespundă cu cea de
pe riglă;
- se îndepărtează mușchii, lichenii ori alte corpuri aflate pe suprafața unde se fixează
instrumentul de măsurat;
- arborele sau bușteanul trebuie să fie atins în 3 puncte de clupă: cele două brațe și
rigla;
- brațele clupei nu se strâng exagerat pe arbore;
- clupa se așează perpendicular pe arbore;
- vârfurile brațelor clupei trebuie să depășească axa arborelui;
- citirea diametrului se face înainte de a lua clupa de pe arbore;
- la terenurile în pantă cel care face măsurătorile se așează în partea din amonte a
arborelui;
- dacă secțiunea arborelui(bușteanului) este ovală, se măsoară două diametre perpen-
diculare și se face media lor;

Clupa forestieră

17
14
 5 LECTIA
Pădurea nu crește singură
- lucrările de îngrijire -
Avem nevoie de lemn pentru foc, pentru construcții, pentru hârtie sau pentru mobilă. În
fiecare din cazurile enumerate e nevoie de cantități bine determinate, provenind doar de la anumite
specii forestiere, având o calitate certă, care uneori se poate obține numai după trecerea unui secol.
Pentru a le obține, silvicultorii trebuie să intervină din timp asupra procesului de dezvoltare a pădurii
astfel încât să promoveze speciile dorite, să extragă din pădure, la momentul potrivit arborii de care
e nevoie și în același timp să păstreze arborii valoroși care vor furniza lemnul de cea mai bună
calitate și semințele necesare pentru întemeierea unei noi păduri. Valoarea pădurii crește mult în
urma intervențiilor, deoarece în final rămân pentru recoltare numai arbori cu calități deosebite ale
trunchiului. Arborii, ajungând la grosimi mari, au utilizări industriale și prin urmare au o valoare
superioară.
Executarea lucrărilor silvice nu urmărește rentabilitatea imediată. Astfel, la vârste mici, mate-
rialul lemnos obținut este nevalorificabil, dar lucrările trebuiesc executate, căci altfel ar rezulta
pierderi mari în viitor.
În funcție de fazele de dezvoltare pe care le-am prezentat în lecția anterioară, în arborete se
execută următoarele lucrări:
Denumirea lucrării Fazele de dezvoltare în care
se execută lucrarea
1 Descopleșiri semințiș
2 Degajări și depresaje semințiș, desiș
3 Curățiri nuieliș, prăjiniș
4 Rărituri păriș, codrișor, codru mijlociu
5 Tăieri de igienă prăjiniș - codru batrân

1. Descopleșiri
Faza de semințiș cuprinde perioada de timp de la răsărirea plantulelor și până la închiderea
stării de masiv. Durata acestei faze variază foarte mult, fiind de regulă scurtă în cazul regenerărilor
vegetative (1- 4 ani) și mai lungă în cazul celei din sămânță. În acest timp influența benefică între
puieți este foarte mică, fiecare luptând separat împotriva factorilor nefavorabili. Din această cauză,
în această perioadă se înregistrează cele mai mari pierderi.
2. Degajări
Degajările sunt cele mai frecvente și mai importante lucrări de îngrijire ale arboretelor care au
ajuns în stadiul de desiș. Cu ajutorul lor se urmărește crearea unor condiții favorabile de creștere
pentru speciile de valoare, protejarea acestora împotriva altora mai puțin valoroase, dar mai repede
crescătoare. Degajările se execută în perioada de vegetație, mai ales la foioase, deoarece speciile se
recunosc mai bine de către muncitori.
3. Depresaje
Depresajul este o operațiune de rărire a semințișurilor naturale sau a semănăturilor directe,
în cazul când acestea sunt prea dese și se produce o stagnare în dezvoltarea tuturor puieților, atât în
înălțime cât și în grosime, cauza fiind insuficiența spațiului de viață și a resurselor vitale. Silvicultorii
intervin extrăgând exemplarele prea dese, pe cele cu conformație necorespunzătoare, înfurcite,
vătămate.
4. Curățiri
Curățirea este operația de îngrijire prin care se realizează selecția în masă a arborilor, păstrân-
du-se cei viguroși și potriviți pentru locul în care au crescut. Prin curățiri se vor extrage:
- arborii bolnavi, răniți, cu trunchiul scurt, strâmb, înfurcit și rău conformat;
- arborii din lăstarii care formează buchete mai bine dezvoltate și care stânjenesc semințișurile
alăturate.

18
 LECTIA 5
5. Rărituri
Răritura este operația de îngrijire prin care sunt selecționați și favorizați arborii cei mai
valoroși. Lucrarea se defășoară pe durata stadiilor de păriș, codrișor și codru mijlociu. În stadiul de
păriș se urmărește în principal ameliorarea condițiilor de viață ale arborilor, stimularea elagajului
natural, iar în stadiul de codru mijlociu, se dorește pregătirea arborilor în vederea realizării de fructi-
ficații bogate precum și protejarea solului pentru instalarea unui semințiș viabil, viguros.
Răriturile se execută ori de câte ori este necesar. Ca reguli generale, se impun:
- răriturile trebuie să înceapă cât mai devreme, adică chiar de la începutul stadiului de
păriș;
- răriturile să se facă de tărie potrivită, pentru a nu expune la degradare arboretele;
- să se repete des, pentru a se putea urmări mai atent dezvoltarea arboretului.
Spre deosebire de curățiri, silvicultorul pune în centrul atenției ceea ce trebuie să rămână, ce
este valoros și nu ceea ce este de extras. În țara noastră se definesc și se aplică următoarele tipuri de
rărituri:
Răritura de jos care constă în extragerea sistematică a arborilor dominanți din plafonul inferi-
or;

Răritura de sus care prevede extragerea unor arbori din plafonul superior pentru a permite
dezvoltarea cât mai bună a arborilor valoroși rămași în plafonul superior.

Răritura combinată este o combinare a celor două metode prezentate anterior

Răritura schematică prin care arborii de extras se stabilesc mecanic, după o schemă preal-
abilă cu sau fără nici o selecție(de exemplu pe rânduri).

6. Tăieri de igienă
Tăierile de igienă constau în extragerea arborilor uscați, vătămați, rupți, bolnavi, etc., care ar
putea fi focare de infestare a pădurii sau de incendii. Se execută tot timpul anului, în tot cuprinsul
pădurii, indiferent dacă există sau nu posibilități de valorificare.

19
14
 5 LECTIA

• înfurcit (înfurcire) – reprezintă divizarea trunchiului, la o

Dicționar: anumită înălțime, în mai multe ramuri groase ca urmare a uscării lujerului
principal al arborelui tânăr;
• extragere sistematică – înlăturarea de arbori dintr-un arboret
care se efectuează după un plan dinainte gândit, bine organizat.

Întrebări:
• Se pot executa curățiri în stadiul de dezvoltare păriș?
• Ce sunt răriturile și în ce faze de dezvoltare se pot efectua?
• În ce constă răritura combinată?

De reținut: • Lucrările silvice sunt absolut necesare, beneficiile acestora se vor

concretiza în viitor, prin creșterea calitativă și cantitativă a mate- rialului
lemnos ce se va exploata.

• Cu sprijinul ocolului silvic organizați o vizită într-un arboret în care

Aplicaţii practice: s-a desfășurat o lucrare de îngrijire. Încercați să identificați caracteristicile
acesteia și descrieți cele observate sub forma unui eseu.
• Înscriind în grila de mai jos prima literă a cuvântului care denu-
mește imaginea din fiecare tablou, veți obține semnificația metaforei
“Aurul verde”. Ordinea în care sunt așezate tablourile este pur întâm-
plătoare. Pentru ca și alți elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să
completați utilizând doar creionul.

Dezlegare:

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Arboretul și silvicultorii
Un elev va fi arboretul si ceilalți vor fi silvicultorii. Silvicultorii vor sta in
linie și vor număra, unul după altul de la 1 pâna la 5. Toți cei cu numărul 1
vor ”executa” lucrarea de descopleșiri, 2 degajări, 3 curățiri, 4 rărituri, 5
Joc : igienă. Elevul care reprezintă arboretul va sta în fața silvicultorilor și va
spune: ”Sunt un arboret în faza de dezvoltare…. și am nevoie de
următoarea lucrare:”, moment în care silvicultorii care reprezintă lucrarea
potrivită se vor deplasa către el. Cei care au greșit vor fi eliminați din joc.
Elevul care reprezintă arboretul va solicita lucrări până când în joc vor
rămâne cât mai puțini elevi. Spre exemplu: la enunțul ”Sunt un arboret în
faza de dezvoltare semințiș și am nevoie de următoarea lucrare:” vor
trebui să se deplaseze silvicultorii de la descopleșiri și degajări.

20
 LECTIA 5
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Perdele forestiere de protecție

Vegetația forestieră este unul din principalii factori de mediu care contribuie efectiv la
prevenirea și combaterea degradării acestuia, pădurile fiind adevărate bariere biologice atât
împotriva poluanților de orice natură cât și împotriva factorilor climatici excesivi.
Perdelele forestiere de protecție sunt formațiuni păduroase cu lungimi diferite și lățimi
relativ înguste amplasate la o anumită distanță față de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva
unor factori dăunători.
În funcție de caracteristicile sale, o perdea forestieră de protecție a câmpului poate
determina modificarea climatului într-o anumită zonă din imediata sa apropiere. Influențele sunt cu
atât mai evidente cu cât perdeaua forestieră face parte dintr-o rețea de perdele forestiere de
protecție a câmpului.
Perdelele de protecție reduc viteza vântului de la o distanță egală cu 5-10 ori înălțimea
maximă a arborilor din care sunt compuse, în partea de unde bate vântul. În terenurile irigate
perdelele de protecție reduc cu cca 30% pierderile de apă prin evaporația de la suprafața solului. Prin
modificările aduse climatului local, perdelele de protecție creează condiții favorabile culturilor
agricole din spațiul aflat sub influența lor, contribuind la sporirea recoltelor cu 10-20% în anii normali
și în cei cu ploi mai puțin abundente, și cu 30-100% în anii secetoși sau foarte secetoși.
Perdelele de protecție se alcătuiesc din specii adecvate scopului urmărit și condițiilor
climatice din zona respectivă. În
teritoriile irigate se folosesc
hibrizi de plop de mare
productivitate (ex.: de plop
canadian), iar în regiunile
inundabile: plopul, salcia,
răchita, aninul, etc.; în zona de
stepă speciile de bază sunt
salcâmul în amestec cu stejarul
și arțarul și diferiți arbuști sau
specii fructifere (caisul, piersicul,
cireșul, gutuiul, etc.). Perdelele
de protecție creează condiții favorabile dezvoltării unor specii de vânat (ex.: fazani, potârnichi, iepuri,
căprioare) sau utile agriculturii (insecte și păsări entomofage) și, în plus, oferă lemn și alte produse
forestiere care lipsesc în zonă.
Perdelele forestiere au un rol important pentru protecția căilor de comunicație împotriva
depunerilor de zăpadă, dovedindu-se eficiente pe tronsoanele în care se produc înzăpeziri frecvente
și acționând ca parazăpezi biologice. Astfel, aceste perdele trebuie să fie compacte, fără să lase
vântul să treacă prin ele, creându-se în spatele lor o zonă de calm absolut. Se urmărește în general o
schemă de plantare care să formeze o zonă centrală - cu diverse specii de bază, în funcție de
condițiile din teren - și zonele marginale, formate din arbuști.
Necesitatea perdelelor de protecţie a fost sesizată încă din anul 1860 de Ion Ionescu de
la Brad, care a realizat primele plantaţii pentru ʺadumbriri contra vântuluiʺ. Datorită climatului țării
noastre, adesea excesiv continental, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au început lucrările
de instalare a perdelelor forestiere de protecție, acestea intensificându-se în prima parte a secolului
al XX-lea. Din păcate începând cu anul 1962, ca urmare a politicii comuniste de extindere a
suprafeţelor agricole, s-a procedat la defrişarea perdelelor forestiere. După anul 2005 s-a luat în
considerare, la nivel național, înfiinţarea sau reabilitarea unor perdele forestiere de protecţie a
câmpului sau a căilor de comunicaţie. Rolul principal în realizarea sistemului național de perdele
forestiere revine Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva, prin intermediul Direcțiilor Silvice Județene,
primele perdele fiind plantate de-a lungul autostrăzii A2 București- Constanța.

21
14
 6 LECTIA
Pădurea de foioase
Dacă în lecțiile anterioare am învățat despre cum ia naștere o pădure, etapele de viață și
lucrările de îngrijire necesare pentru dezvoltarea acesteia, în ceea ce urmează vom prezenta, la
modul general, felurile principale de păduri.
Pădurile de foioase, cu frunze căzătoare, se întind din zona de câmpie, de la 200 metri
altitudine, până în munți, la aproximativ 1200 metri. Ideale pentru zona pădurii de foioase sunt tem-
peratura medie anuală de 8-10 °C, precipitațiile abundente, lumina din belșug.
În general, în pădurile noastre
vegetația este dispusă pe 3 niveluri:
arbori (fag, stejar, carpen, paltin, plop
frasin, tei, etc.), arbuști (soc, păducel,
alun, etc.) și plante ierboase (ghiocei,
golomăț, rodul pământului, păiuș, fragi
de pădure).
Litiera, formată din stratul de
frunze și plante uscate, protejează solul
pădurii de îngheț, absoarbe și reține
apa, menținând umezeala. Pe solul
umed se întâlnesc covorașe verzi și moi
din mușchi de pământ, iar pe scoarța
copacilor se întâlnesc numeroși licheni.
În poienițe sau pe lemnul căzut la sol se întâlnesc ciuperci comestibile precum hribul, gheaba, etc.,
dar și ciuperci otrăvitoare precum pălăria șarpelui.
Pădurea de foioase reprezintă casa a numeroase animale din care amintim neverte-
bratele (melci, păianjeni, flutu-
ri, gândaci), amfibienii (sala- Participarea speciilor de foioase în cadrul ocoalelor silvice din Direcția Silvică Neamț
(procente din suprafață)
mandra, brotăcelul), reptilele 99

(șopârle, șerpi), păsările 100

90
(cucul, ciocănitoarea pestriță, 80 71
păsări răpitoare de zi sau de 70
60 58 58
noapte) și, nu în ultimul rând, 60
56
50
55

mamiferele (căprior, cerb, 50

40
mistreț, vulpe, lup, urs). 27
33 32
30
Pădurile de foioase 20 13
11
pot fi formate dintr-o singură 10

specie predominantă, precum 0

stejăretele, făgetele sau din

mai multe specii de arbor, cum
sunt pădurile de șleau. În zona
de dealuri înalte pădurile de
foioase lasă locul așa-numitelor păduri de amestec, în care se găsesc atât specii de foioase cât și de
rășinoase.
La nivelul județului Neamț, sub raportul proporției speciilor, foioasele ocupă 47% din
suprafața împădurită (32% fag, 4% stejar, 1% paltin, 1% tei, 1% plop, 8% alte foioase). În ceea ce
privește proporția pe ocoalele silvice din cadrul Direcției Silvice Neamț, întâlnim ocoale a căror
păduri sunt formate aproape în totalitate din foioase, precum Ocolul Silvic Roman cu 99%, dar și
ocoale în care foioasele sunt în proporții mult mai reduse, ca Ocolul Silvic Borca cu 11% sau Ocolul
Silvic Tarcău cu 13%, lucru determinat de zona altitudinală în care se află aceste ocoale, conform
graficului de mai sus.

22
 Pădurea - vara LECTIA 6

Stejarul este un Fagul este un arbore Carpenul este un

arbore înalt de până la 50 metri,
cu ramuri puternice, noduroase,
coroana largă și bogată. Scoarța
stejarului este de culoare
brun-negricioasă, aspră, adânc
brăzdată, adăpostind adesea o
micro-faună activă (în special
furnici și anumite specii de
gândaci). Frunzele sunt lobate,
cu 4-8 perechi de lobi. Pețiolul
este scurt (4-8 centimetri).
Stejarul înflorește în luna mai.
Fructul se numește ghindă. Se
întâlnește mai ales la câmpie și în
zonele colinare, foarte rar la
deal. În afara de pădurile pure de
stejar, numite stejărete, stejarul
se găsește și în amestec cu alte
foioase, în așa numitele păduri
de șleau.
de mari dimensiuni, ajungând
până la 35 metri înălțime și un
diametru de până la 2 metri, cu
tulpina în masiv foarte dreaptă,
cilindrică, cu scoarța netedă,
cenușie-albicioasă. Are muguri
fusiformi, ascuțiți de până la 2-3
centimetri lungime, iar frunzele
în general ovale de 5-10 centi-
metri. Florile apar prin apri-
lie-mai în același timp cu înfrun-
zirea. Fagul fructifică târziu, în
masiv de la 70-80 de ani, iar
fructificațiile abundente se
repetă destul de rar, o dată la
4-6 ani. Fructele, numite generic
jir, stau câte două închise com-
plet într-o cupă lemnoasă
prevăzută la exterior cu peri. Se
întinde în întregul lanț carpatic,
începând de la dealuri joase
până în regiunea muntoasă.
arbore de dimensiuni medii
depășind foarte rar 23-25 de
metri înălțime cu tulpina
dreaptă în masiv, uneori răsu-
cită, torsionată, cu scoarța
netedă, cenuşiu-verzuie, cu
pete mici albicioase, având o
serie de șanțuri înguste (canelu-
ri) longitudinale. Are muguri
fusiformi, mai mici în compara-
ție cu cei de fag, de 0,5-1 centi-
metri lungime. Frunzele sunt
eliptice, la bază rotunjite, de
5-10 centimetri lungime. Înflo-
rește și fructifică la vârste relativ
reduse, 15-20 de ani, iar fructifi-
cațiile abundente se repetă
destul de des și regulat la 1-2
ani. Fructele au dimensiunea de
8-10 milimetri, sunt verzi la
început, brune după coacere.

• arbuști - sunt plante lemnoase cu înălţimea de până la 7

Dicționar: metri, de regulă cu mai multe tulpini lemnoase ramificate de la bază, sub
formă de tufă;
• litieră - strat de frunze moarte și de alte resturi vegetale și
animale care acoperă solul în pădure;
• pețiol - parte a frunzei care susține limbul și care se prinde
de tulpină sau de ramuri; codiță.

Sunt specii de păsări care vin doar în sezonul cald în România, pentru a cuibări și a-și crește puii, urmând ca la
apropierea iernii să se întoarcă în locurile de iernat. Aceste specii sunt considerate a fi migratoare. 23
14
 Pădurea - iarna 6 LECTIA

Întrebări: • Ce sunt pădurile de foioase?

• Ce animale trăiesc în pădurile de foioase?
• Care sunt speciile care constituie pădurile de șleau?

• Pentru producerea unei tone de lemn arborii consumă 1,8 tone

de dioxid de carbon și eliberează 1,3 tone oxigen.
• Un fag de 25 metri înălțime produce ziua într-o oră 1,7 kilo-
De reținut:
grame oxigen, cantitate necesară unui om 3 zile.
• Pădurea este scutul cel mai eficient de apărare a solului contra
eroziunii. Comparativ cu terenurile fără vegetaţie, unde eroziunea variază
între 140-750 mc/an/ha, în pădure eroziunea este sub 0,1-2,5 mc/an/ha.
• Făgetele sunt formaţiunile forestiere cu cea mai mare extindere
în ţara noastră, acoperind regiunile de dealuri înalte şi munţi joşi.
Excepţional pot coborî până la altitudinea de 100 metri şi urcă până la
altitudinea de 1300 metri.

• Completați integrama numărul 3 - ...DE BUREȚI. Pentru ca și

alți elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să completați utilizând
Aplicații practice: doar creionul.

• Organizați o vizită pe traseul educațional, pentru a identifica

elementele ce alcătuiesc o pădure de foioase, completând fișa de teren de
la Anexa 1 cu arborii și arbuștii întâlniți. Nu trebuie să fiţi cercetător sau
om de ştiinţă pentru a face asta, trebuie doar să vedeţi câte tipuri din
fiecare există. Ajunge doar să vă uitaţi la forma frunzelor, la flori, etc.
Dacă nu le cunoșteți, pentru a le nota, le puteți atribui un nume, un semn.
E îndeajuns să vă dați seama că sunt diferite!

• Pentru a realiza un album cu speciile de arbori și arbuști de pe

traseu, faceți fotografii, cele mai frumoase pot fi utilizate pentru postere.

Unele specii de păsări sunt bine adaptate condițiilor din țara noastră, astfel că pot fi întâlnite în toate
anotimpurile. Aceste specii sunt considerate a fi sedentare. 24
 LECTIA 6
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Paltinul în mitologia românească

Ca mărturie a vechimii și răspândirii acestei specii în regiunile carpato-dunărene stă
mulțimea de antroponime (Arțăreanu, Paltân, Păltineanu, Păltinescu etc.) și de toponime (Arțar,
Arțăreni, Păltineni, Păltinoasa, Păltiniș, etc.), La fel de vechi sunt atestările documentare privind
denumirile acestui arbore, așa cum au fost găsite în actele de stabilire a hotarelor unor proprietăți
funciare. Este vorba de documente de delimitare a unor proprietăți, în care paltinul și jugastru apar
ca ”semne de hotar”. Este de remarcat faptul că, deși hrisoavele respective sunt scrise în slavonă,
cuvintele paltin și jugastru sunt scrise în limba română. Mai trebuie spus că arțarul și jugastrul sunt
specii de paltin.
În legendele populare românești asupra potopului, Noe confecționează o toaca din lemn
de paltin cu ajutorul căreia reușește să construiască arca, periodic stricată de diavol.
Legendele populare referitoare la Noe construind arca
sunt, în esență înrudite cu cele referitoare la Ștefan cel
Mare ctitor de biserici. Scenariul acestor legende ar fi
următorul: sfătuit de un sihastru, Ștefan Vodă ridică o
mănăstire pe locul unui paltin în care i s-a înfipt
săgeata, sau din care se aude „toaca din cer”. În
aceste legende paltinul în care se înfinge săgeata
apare ca fiind „vechi”, sau „sfânt”, sau „mare”,
sau „foarte gros și înalt”.
Într-un vechi cântec bătrânesc (Trei crai)
este descrisă confruntarea în probe voinicești
între mai mulți pretendenți la rangul de
„domnitor”. Confruntarea protagoniștilor și
investirea noului domn are loc și aici la
umbra unui „paltin sfânt”. Tot în acest
cântec, se pare că rolul de „arbore de jude-
cată” îl joacă paltinul, fiind un arbore binecu-
vântat de Dumnezeu care nu suferă nicicând o
nelegiuire sub umbra sa. Tot la „paltin trăsnit”
este locul de adunare al haiducilor și probabil
locul de inițiere a nou-veniților, de înfrățire, de
jurământ, de judecată, de pedeapsă, de investire a
conducătorului.
În colinde, Maica Domnului cu prunc în brațe
stă la umbra a „doi paltini galbeni”. În colindele
vânătorești, leul sau cerbul dorm sau își au culcușul sub un
paltin minunat. În balade, șarpele fugărit de Iorgovan se ascunde
sub un paltin mare. Într-o altă variantă, anume „la trei păltinei” se ascunde „fata sălbatică”. Într-un
basm bucovinean puterea și inima zmeului „se află într-un paltin mare și înalt”.
Pe lângă atributele simbolice, paltinului îi sunt acordate și unele atribute magice, astfel:
bătând în toaca de paltin Noe alungă diavolul care-i năruia arca. În alte legende românești, paltinul
este binecuvântat de Sf. Sisoe să stea „înaintea bisericii” și, prin sunetul toacei făcute din lemnul său,
să adune poporul la biserică. Dar nu numai toaca de paltin are această calitate magică, ci orice
instrument făcut din lemn de paltin. Într-o doină bihoreană, cu un fluier de paltin este adunată toată
lumea la șezătoare.
În ajun de Sf. Gheorghe – zi „în care se fac toate vrăjile” – țăranii din unele zone ale țării
culeg ramuri de paltin și le pun „la casă”, „la streașină”, „la adăpostul animalelor”, pentru a nu lua
alții sporul vitelor și ca să înlăture orice farmece.

25
14
 7 LECTIA
Pădurea de rășinoase
Am văzut în lecția anterioară din ce este compusă o pădure de foioase cât și zona altitudinală
unde se găsesc aceste păduri. În comparație cu acestea, pădurile de rășinoase se întâlnesc în regiuni-
le înalte ale munților (1200 metri – 1800 metri). În amestec cu specii de foioase, pe versanţii umbriţi
şi pe văi, speciile de rășinoase pot fi întâlnite şi la altitudini de 600 m. Clima în care se dezvoltă astfel
de păduri este rece și umedă, tempera-
tura medie anuală este de 3° – 5°C, iar
precipitațiile sunt abundente.
Pădurile de rășinoase sunt
formate din arbori care poartă conuri și
care au frunze de forma unor ace,
persistente pe ramuri câţiva ani.
Excepție printre conifere este laricele la
care acele cad în fiecare an.
Lumina care ajunge la sol
este slabă, astfel numărul plantelor
ierboase care pot fi găsite în pădurile
de rășinoase este redus. Etajul inferior
al pădurilor de rășinoase este sărac în
arbori de talie mică şi arbuşti. În păduri-
le de conifere numărul speciilor de animale este mai mic decât în cele de foioase. Se întâlnesc ursul,
râsul, lupul, cerbul, dar și unele specii specifice numai acestui biotop, precum unele specii de păsări:
forfecuța, cocoșul de munte, pițigoiul de brădet. În apele de munte ce străbat pădurile de rășinoase,
păstrăvul este la el
Participarea speciilor de rășinoase în cadrul ocoalelor silvice din Direcția Silvică Neamț
acasă. (procente din suprafață)
Solul pădurilor 89 87
de sub conifere tinde să 90
fie acid, pentru că aici 80 73 68
67
se adună acele de 70
rășinoase și lipsește 60 50
descompunerea și 50 40
44 42 42
45

reciclarea substanțelor 40 29
nutritive, caracteristică 30
pădurilor de foioase, 20
mai deschise și mai 10 1
calde. 0

Pădurile de
rășinoase pot fi
formate dintr-o singură
specie, precum
molidișurile pure sau din mai multe specii de arbori: molid, brad, pin, larice.
La nivelul județului Neamț, sub raportul proporției speciilor, rășinoasele ocupă 53% din
suprafața împădurită (31% molid, 21% brad, 1% pin). În ceea ce privește proporția pe ocoalele silvice
din cadrul Direcției Silvice Neamț, întâlnim ocoale a căror păduri sunt formate din rășinoase într-o
proporție ridicată precum Ocolul Silvic Borca cu 89%, dar și ocoale în care rășinoasele sunt aproape
inexistente, ca în cazul Ocolului Silvic Roman cu 1% conform graficului de mai sus.

26
 În continuare se prezintă principalele specii de
rășinoase ce pot fi întâlnite în cadrul Direcției Silvice
Neamț:

Molidul este un arbore înalt

atingând frecvent 30-40
metri înălţime, excepţional
60 metri şi până la 2 metri în
diametru, cu scoarța
brun-roşcată, netedă numai
la început, în tinereţe se
desface în solzi subţiri, iar la
bătrâneţe formează un
ritidom roşu-brun cu solzi
oarecum rotunjiţi şi concavi.
Frunzele sunt aciculare,
persistente, de 1-2,5 centi-
metri, rigide, ascuţite, cu secţiune rombică, verzi închis,
durează 4-7 ani. Molidul înfloreşte în aprilie-iunie, în
funcţie de mersul vremii şi etajul fitoclimatic. Conurile
sunt de 10-15 centimetri, verzi sau roşii în tinereţe, la
coacere brune, pendente, cu solzi persistenţi necăzăto-
ri. Molidul este specie montană şi subalpină, constitu-
ind subzona fitoclimatică a molidului.
Bradul este un arbore ce
atinge frecvent 40 metri
în înălţime şi 1 metru în
diametru, cu scoarța
cenuşiu-verzuie mult
timp netedă, în tinereţe
cu pungi de răşină; la
vârste înaintate ritidomul
nu este prea gros şi se
prezintă sub formă de
solzi poligonali. Frunzele
au 2-3 centimetri, aciculare, liniar-lăţite, pe faţă verzi
închis lucitoare, pe dos cu 2 dungi albicioase. Înflorește
prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie.
Conurile sunt orientate în sus, cilindrice, 10-20 centi-
metri, brune. El este bine reprezentat în intervalul
altitudinal 400-1200 metri.
Pinul silvestru este un arbore a
cărui înălțime poate depăşi 35
metri, talia diferă mult în raport cu
condiţiile în care pinul se dezvoltă.
Scoarţa în tinereţe prezintă foiţe
Observați diferența dintre
lungi subţiri, roşii-cărămizii, exfoli-
abile, la bătrâneţe, la baza trunch-
un exemplar de brad cu o iului ritidomul devine gros şi
înălțime de 40 metri și un
adânc crăpat brun-cenuşiu. Acele
dispuse câte două în teacă, de 3-7
om cu înălțimea de 2 centimetri, de lungime variabilă,
metri.
oarecum rigide, uşor răsucite,
durează 2-4 ani. Florile apar prin
luna mai. Conurile sunt scurt pedicelate, în primul an
cât un bob de mazăre, la maturitate de 3-7 centimetri,
brune sau cenuşii-mat.
 închinat în faţa unui brad.
sădească un brad sau ca acesta să fie
ceiul ca la naşterea unui copil să se
Nunta, Moartea. În unele zone există obi-
importante din viaţa omului, Naşterea,
obiceiuri, fiind legae de cele trei momente
important în tradiţia populară, în vechile
Bradul a avut întotdeauna un rol

teritoriul României.
bradului la sfârşit de an pătrunde şi pe
a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii
toate realizate în casă. În a doua jumătate
fructe, ornamente din hârtie colorată,
tonia, acesta fiind împodobit cu figurine,
Crăciun apare în secolul al XV-lea în Le-
ra, iar prima referire despre un brad de
bradul întregeşte spiritul festiv al acesto-
Simbol al sărbătorilor de iarnă,

bogat în substanțe nutritive.

liorând solul, făcându-l mai afânat și
repede descompunerea litierei, ame-
decât la alte conifere și activează mai
Acele de brad putrezesc mai ușor

încetinirea activităţii mugurelui terminal.

aşanumitul “cuib de barză”, generat de
Coroana la vârste mari formează

roșiatic, cu calități remarcabile.

Neamț apare ”bradul roșu” ce are lemnul
silvice Pipirig și Văratec din județul
După culoarea lemnului în ocoalele

burg”.
substanțe tanante și „rășina de Strass-
Din scoarța tânărăde brad se extrag

metru și o vârstă de peste 300 de ani.

62,5 metri înălțime, 1,5 metri în dia-
Șinca Veche din județul Brașov având
orât, din România se află în pădurea
Cel mai înalt brad măsurat, nedob-

5% din suprafața păduroasă a țării.

conifer ca pondere, ocupând aproximativ
În România, bradul este al doilea

despre brad
Curiozități

7 LECTIA

Dicționar: • rășinoase – denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale
căror organe conțin rășină;
• ritidom – strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesu-
turi moarte care se desprind în lamele subțiri;
• pendent – (con) care stă atârnat;
• biotop - mediu geografic unde trăiește un grup de plante sau
animale, în condiții omogene.

Întrebări: • Ce aspect au pădurile de rășinoase pe timpul iernii?

• Ce animale trăiesc în pădurile de rășinoase?
• Unde se găsește cel mai înalt exemplar de brad din România?

• Un hectar de pădure de conifere captează anual 50 tone de dioxid de

carbon şi eliberează, în acelaşi timp, 25-30 tone de oxigen.
De reținut: • Vara, un singur hectar de pădure ”înghite” o cantitate de dioxid de
carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane.
• Aerul din pădurile de conifere este încărcat cu ioni negativi, cu rol
benefic pentru suferinzii de afecţiuni respiratorii şi cu efecte verificate în
activarea sistemului imunitar, în intensificarea circulaţiei sanguine şi a
proceselor de regenerare.
• Pădurile influențează cantitatea de precipitații pe care o primește
solul, reținând în coronament, o cantitate de apă egală cu 25-30% din
precipitațiile anuale, în cazul arboretelor de rășinoase.

• Completați integrama numărul 4 – PISCICOLA. Pentru ca și alți

elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar
Aplicații practice: creionul.

• Organizați o vizită pe traseul educațional, pentru a identifica

elementele ce alcătuiesc o pădure de rășinoase, completând fișa de teren
de la Anexa 1 cu arborii și arbuștii întâlniți. Nu trebuie să fiţi cercetător
sau om de ştiinţă pentru a face asta, trebuie doar să vedeţi câte tipuri din
fiecare există. Ajunge doar să vă uitaţi la forma frunzelor, la flori, etc. Dacă
nu le cunoșteți, pentru a le nota, le puteți atribui un nume, un semn. E
îndeajuns să vă dați seama că sunt diferite!

• Pentru a realiza un album cu speciile de arbori și arbuști de pe

traseu, faceți fotografii, cele mai frumoase pot fi utilizate pentru postere.

28
 LECTIA 7
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Cocoșul de munte
Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor cu păduri de conifere, dese şi întune-
cate, dar care au şi luminişuri deschise, lipsește din pădurile tinere sau din cele deranjate de activități
umane. Este o pasăre greu de văzut în habitatul său natural deoarece este foarte precaută.
Lungimea corpului este de 54-90 centimetri, greutatea medie de 4 kilograme pentru mascul şi până
la 2 kilograme pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 87-125 centimetri. Masculul este
uşor de recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi, cu penajul pe spate, cap și aripi de un brun
închis, pieptul cu o culoare verde-albastru cu lucii metalice și cu o pată roșie deasupra ochiului.
Pe partea superioară a corpului femela are penajul brun pestriț cu dungi argintii, partea
inferioară a corpului este de culoare alb
gălbui.
Este o specie sedentară, care în
iernile mai grele coboară la
altitudini mai mici unde
poate găsi hrana nece-
sară. Longevitatea
maximă înregistrată
în sălbăticie este de
18 ani.
S e
hrănește culegând
hrana de pe sol,
rareori scor-
monește. Hrana
este mai ales de
origine vegetală.
Iarna consumă
ace, muguri de
foioase, lujeri de
afin, pe măsura
dezvoltării stratu-
lui ierbos, înce-
tează consumul de
ace de rășinoase, spre toamnă crește ponderea fructelor și semințelor, în special celor de afin,
merișor, măceș, soc, etc. Rareori consumă nevertebrate și vertebrate mici.
Cuibul este construit pe sol, în locuri camuflate, într-o adâncitură căptuşită cu vegetaţie.
Femela depune de obicei 5-12 ouă la sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai, cu o dimensiune medie
de 5 centimetri, cu o culoare caracteristică albă cu multe puncte maro. Incubaţia durează în medie
26-29 de zile.
După eclozare, puii îşi părăsesc cuibul după 24 de ore şi îşi urmează mama care le oferă în
continuare protecție împotriva prădătorilor și adăpost împotriva vremii nefavorabile. Puii încep să
facă salturi în zbor la 10-14 zile şi devin zburători la circa 25-30 de zile, însă rămân împreună cu
familia până toamna, când formează grupuri mari cu alte familii în vederea iernării. Din primele zile,
puii au culoarea asemănătoare femelei. Cam după trei luni, ei își schimba culoarea penajului, în
funcție de tipul sexului.
Prădătorii cocoșului de munte sunt animalele sălbatice din pădurile de conifere și anume:
râșii, jderii, vulpile și mistreții.

29
14
 8 LECTIA
Păsările pădurii
Dacă în lecțiile anterioare am învățat despre arborii care pot fi întâlniți în pădurile de
foioase și cele de rășinoase, în lecția de astăzi a venit rândul să învățăm despre păsările care trăiesc
în pădure sau în imediata vecinătate a acesteia.
Păsările au un rol foarte important, contribuind la răspândirea fructelor și semințelor,
unele polenizând florile. Hrănindu-se cu insecte
dăunătoare, protejează culturile agricole, livezile,
pădurile.
Pe plan mondial, în momentul de faţă se cunosc
un număr de peste 8000 specii de păsări. Dintre
acestea, în Europa trăiesc peste 400 de specii, în
România au fost identificate mai bine de 300,
dintre care, peste 250 specii sunt sedentare, adică
cuibăresc în țara noastră.
Specialiştii ornotologi au constatat că, după princi-
palele elemente utilizate
de păsări în alimen-
taţie, acestea s-ar
putea grupa în
câteva categorii princi-
Ciocănitoare mare pale:
Insectivorele constituie grupul
celor care consumă cu predilecţie larve şi adulţi de
insecte, dar şi alte grupe de nevertebrate. Pot fi
considerate în aceste grupe specii din rândul
ciocănitorilor, piţigoilor, rândunelelor, lăstunilor,
etc.
Frugivorele sunt specii care în mare parte
din viaţa lor consumă cu predilecţie fructe suculente din
diversele etaje ale pădurilor şi în această categorie este
Huhurez mare
plasat grupul sturzilor şi mierlelor.
Granivorele sunt mari consumatoare de grăunţe şi seminţe şi se recunosc uşor, după
ciocul lor puternic. Aici pot fi plasate vrăbiile, cintezele, botgroşii, sticleţii.
Carnivorele sunt considerate păsările care includ în regimul lor alimentar păsări sau ma-
mifere. În acest grup sunt întâlnite speciile aparţinând şoimilor,
uliilor, bufniţelor şi vulturilor.
Omnivorele constituie o categorie de păsări
care consumă orice fel de sursă alimentară, fie ea vege-
tală sau animală. Cele mai obişnuite în acest grup sunt
considerate a fi speciile de ciori.
Păsările sunt adaptate modului de hrănire, mai
ales prin forma ciocului, a picioarelor și a aripilor așa
cum se vede în desenele ce reprezintă ciocănitoarea
neagră, huhurezul mare și șorecarul încălțat.
Toate păsările sunt acoperite cu pene ușoare,
rezistente, rele conducătoare de căldură, elastice și adesea
viu colorate.
Șorecar încălțat

30
 LECTIA 8
Zborul este cel mai avantajos mod de locomoție. Prin zbor, pasărea ajunge mai repede la
locul care-i oferă hrană și adăpost, prin zbor își
urmărește prada și scapă mai ușor de pericol.
Penajul păsărilor este variat colorat, unele
specii ce trăiesc la noi, precum pupăza, au
pene ornamentale. Coloritul alunarului este
unul de camuflaj, întrucât se aseamănă cu
cel al mediului în care trăiește.
La nici o specie de animale, procesele fiziolo-
gice nu sunt atât de intense ca la păsări. De
exemplu, inima omului bate de 75-80 ori pe
minut, la stăncuță de 340, în timp ce la pasărea
colibri este de 1000 de bătăi pe minut.
Păsările prezintă mai multe adaptări fizice pentru
Pupăza
zbor. Corpul lor este scurt, puternic și compact, cu muș-
chii puternici pentru mișcarea aripilor și picioare robuste pentru
lansarea în aer și amortizarea impactului aterizării.
Pentru a zbura, păsările au făcut multe adaptări: a
fost redusă masa oaselor, dar și numărul acestora. În
funcție de specie, numărul de vertebre variază între 11
și 20. În urma adaptării, scheletul a devenit atât de
ușor, încât nu cântărește mai mult de 5% din corpul
oricărei păsări. Acest schelet este elastic, păsările
putând să-și întoarcă capul la un unghi de până la
180 de grade. Oasele nu au maduvă, sunt goale.
Musculatura păsărilor este dezvoltată,
ajungând la unele specii până la 20% din masa
corpului. Păsările au un metabolism accelerat
datorită unui ritm al respirației perfecționat, consumu-
lui de mari cantități de hrană și absorbției rapide a
oxigenului.
Forfecuța
Aripile sunt concepute pentru a crea portanța.
Marginea anterioară este mai groasă decât marginea din spate. Când pasărea zboară, aripile sunt
ținute drept și fluturate doar din umăr, asigurând rigiditate și economisind energie.
Păsările au un sistem digestiv unic, care le permite să mănânce
atunci când pot și să digere mai târziu. Păsările își folo-
sesc ciocurile pentru a apuca și a înghiți alimente.
Ciocul lor este usor și flexibil, în general. La
forfecuță, ciocul puternic având vârfurile
mandibulelor încrucișate ca niște foarfece,
reprezintă o adaptare perfectă pentru
scoaterea semințelor din conurile rășinoa-
selor, hrana lor preferată.

Alunar

31
14
 8 LECTIA

• cuib – construcție făcută de păsări pentru a depune ouăle, a

Dicționar: cloci și a scoate pui;
• sedentar – (păsare) care nu migrează ;
• portanță - componentă a forței aerodinamice, perpendiculară
pe direcția vitezei unui corp în mișcare, care acționează asupra acestuia;
Ceva text aici • ornitologie - știința care se ocupă cu studiul păsărilor.

Întrebări: • Ce este o pasăre migratoare? Dați exemple!

• Care este importanța speciilor de păsări?
• De ce au rândunelele aripile înguste și ascuțite?

• Omul și-a dat seama de importanța păsărilor cu multe mii de

ani în urmă. El a reușit să domesticească unele specii ca: rața mare, gâsca
De reținut: de vară, porumbelul, găina, bibilica, curcanul.
• Multe păsări mor accidental prin izbirea de fire electrice și prin
intoxicarea cu pesticide. Păsările marine mor prin impregnarea penajului
lor cu produsele petroliere deversate de vapoare.
• Temperatura corpului la păsări este de 43 grade Celsius, fiind
constantă datorită respirației și circulației active. Înmulțirea se face prin
ouă, pe care le clocesc.

• Completați integrama numărul 5 – PĂSĂRI. Pentru ca și alți

elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar
creionul.

• Confecționați cuiburi artificiale sau hrănitori pentru păsări și

Aplicații practice: montati-le în apropierea școlii sau pe traseul educațional. Pentru aceasta
folositi-vă de Anexa 2.

• Parcurgând traseul educațional , încercați să recunoașteți

păsările întâlnite. Păsările pot fi identificate fie observându-le, fie
ascultându-le, fie studiindu-le zborul. Încercaţi să număraţi câte specii
diferite de păsări observaţi şi câte sunete diferite auziţi. Unele păsări scot
mai multe tipuri de sunete. De aceea, s-ar putea să număraţi mai multe
sunete decât păsări văzute. Pentru recunoașterea unor specii de păsări te
poți ajuta de Anexa 3. Folosiți fișa de teren din Anexa 4 și notați obser-
vațiile.

• Pentru a realiza un album cu speciile de păsări, faceți

fotografii, cele mai frumoase pot fi utilizate pentru postere.

32
 LECTIA 8
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Migrația păsărilor
Una dintre cele mai uimitoare caracteristici despre păsări este capacitatea acestora de a
călători mii de kilometri în fiecare an, pentru a-şi petrece iarna în zone unde îşi pot găsi hrană. Este
extraordinar cum, în fiecare an, păsările se adună în stoluri şi zboară spre zonele de destinație.
Majoritatea păsărilor migrează în căutarea hranei, iarna, întrucât în condițiile țării noas-
tre, nu pot găsi unele categorii de hrană precum insectele, fructele sau seminţele, pe care le-ar găsi
în aceeași perioadă, în alte părţi ale lumii.
Pentru a supravieţui în timpul migraţiei, păsările trebuie să fie sănătoase, să aibă un strat
de grăsime bine dezvoltat şi pene în bună stare. La încheierea sezonului de cuibărit şi înainte de a
migra, păsările trec printr-un amplu proces de transformare. Grăsimea se acumulează pe tot corpul
păsării, sub piele. Vechile pene din timpul verii cad şi pene noi apar în locul lor.

Deşi în timpul migraţiei păsările colectează informaţii despre zonele străbătute, principalele "sisteme
de navigaţie" pe care se bazează sunt soarele, stelele şi câmpul magnetic al Pământului. În timpul
zborului, păsările se orientează urmărind poziţia soarelui în timpul zilei şi a stelelor, noaptea. De
asemenea, ele pot simţi câmpul magnetic datorită unui receptor specializat, localizat chiar deasupra
ciocului. După prima migraţie se formează o hartă în memoria lor, pe care o vor folosi în următoarele
migrări. Cu ajutorul acesteia se pot orienta şi în perioadele înnorate, atunci când nu se pot orienta
folosindu-se de poziţia Soarelui şi a stelelor.
O metodă clasică de studiere a migrației păsărilor este inelarea. Ea constă în aplicarea pe
piciorul păsării a unui inel de aluminiu, pe care este gravat însemnul țării respective și un număr de
ordine. Capturarea păsărilor inelate furnizează științei numeroase date valoroase pentru
cunoașterea fenomenului migrației.

33
14
 9 LECTIA
Mamiferele și alte specii de faună
Fauna României este una din cele mai bogate și variate din Europa, conținând specii rare sau
chiar unice pe continent, speciile de animale fiind răspândite în strînsă legătură cu zonele de vege-
tație. În țara noastră trăiesc peste 700 specii și subspecii de vertebrate și câteva mii de specii de nev-
ertebrate. Vertebratele sunt reprezentate prin 184 specii pești, 20 specii de amfibieni, 31 specii de
reptile, 380 specii de păsări și 110 specii de mamifere.
În zona Neamţului, în special în zona forestieră, poate fi întâlnită
o faună diversă și bogată.
Astfel, dintre mamifere amintim o serie de specii ocrotite
cum ar fi: ursul brun, lupul, râsul, vidra, zimbrul. Alte mam-
ifere care pot fi întâlnite în pădurile
județului Neamț sunt: vulpea,
pisica sălbatică, cerbul carpatin,
căpriorul, mistreţul, iepurele,
etc.
Mamiferele sunt o clasă de
Râs animale vertebrate, cu sânge cald, care
trăiesc în toate mediile de viață. Corpul acestora este acoperit cu
peri care formează blana, de diverse culori. Dentiția este formată
din: incisivi, canini și măsele, fiind specifică tipului de hrănire, după
cum urmează:
- carnivorele (lupul, vulpea, etc) au canini cu care
sfâşie prada;
- rozătoarele (iepurii) au incisivi cu creștere continuă,
de aceea trebuie să roadă în continuu;
- unele erbivore (zimbrul) au dentiție incompletă (le
lipsesc caninii și incisivii de pe maxilarul superior).
Unele mamifere, liliecii, s-au adaptat nu numai la zbor, ci și la
deplasarea rapidă în condiții de vizibilitate scăzută. Astfel, cu ajutorul
ultrasunetelor, liliecii sunt capabili să-și captureze noap-
Zimbru
tea prada constituită în special din specii de insecte.
Datorită consumului mare de
energie cauzat de zbor și lipsei
insectelor, în perioada de
iarnă liliecii hibernează.
Dintre reptile
menţionăm prezența
viperei de munte cu o
Iepure de câmp concentrare mare în zonele stân-
coase, neîmpădurite, dar și a năpârcii, şopârlei
de câmp, guşterului, etc. Reptilele au o importanță pozitivă
prin faptul că se hrănesc cu unele specii care provoacă distru-
geri în culturi și păduri.
Șopârlele, frecvente în marginea culturilor, pe lizieră și
Lup
în luminișurile pădurilor, stârpesc prin modul lor de hrană
insectivor, numeroase specii care produc pagube culturilor agricole și silvice. Ele completează
acțiunea folositoare a păsărilor insectivore, prin faptul că se hrănesc cu aceste insecte, la nivelul
solului.

34
 LECTIA 9
Șerpii, au un mod de hrănire care exclude în totalitate hrana vegetală. Se hrănesc cu broaște,
șopârle, insecte sau chiar mici mamifere, contribuind
astfel la limitarea populațiilor de rozătoare.
Fauna de amfibieni cuprinde salamandra, tritonul
carpatic, tritonul cu creastă și diferite specii de broaște:
broasca roşie de munte, buhaiul de baltă, etc. Amfibienii
sunt buni indicatori ai calității mediului, datorită faptului
că sunt afectați atât de modificările suferite de ecosiste-
mele acvatice cât și cele terestre. În plus, pielea lor este
semipermeabilă,
prin urmare aceștia Vipera
sunt afectați chiar de modificările ușoare suferite de mediu.
Peștii sunt cele mai vechi vertebrate, au sângele rece, tem-
peratura lor fiind aceeași cu a apei în care trăiesc.

Salamandra
Fauna acvatică a Neamțului este reprezentată, în apele din
zona montană, de păstrăv și mreană, iar în apele din zona de
deal și câmpie se întâlnesc scobarul, babușca, cleanul, obletele, roșioara, etc.

• ecosistem – ansamblu format din biotop şi biocenoză, în care se

Dicționar: stabilesc relaţii strânse atât între organisme, cât şi între acestea şi factorii
abiotici;
• nevertebrat – (animal) caracterizat prin lipsa coloanei vertebrale şi
a unui schelet osos intern;
• lanț trofic - o schemă care prezintă relațiile de hrănire dintre
organismele componente ale unui anumit ecosistem.

Întrebări: • Ce mamifer sălbatic este adaptat mediului acvatic ?

• Care sunt speciile de mamifere erbivore enumerate în lecție ?
• Care sunt speciile de pești cele mai întâlnite în zona de munte ?

• România deţine cele mai numeroase populaţii din Europa de

urşi bruni (Ursus arctos) – peste 7000 exemplare, lupi (Canis lupus) –
aproximativ 3000 exemplare şi râşi (Lynx lynx) – aproximativ 1500 exem-
plare.
• În țara noastră sunt des întâlnite trei specii de vipere, respectiv
De reținut: vipera de munte, vipera cu corn și vipera de stepă. Le putem deosebi de
șerpii neveninoși prin faptul că au pupila verticală!
• Năpârca sau șarpele de sticlă este de fapt o șopârlă fără picio-
are. Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape
mobile și maxilare mult mai putin flexibile.
• Majoritatea salamandrelor au patru degete la membrele ante-
rioare și cinci la cele posterioare. Salamandrele au capacitatea să-și rege-
nereze membrele sau alte părți ale corpului pierdute.

35
14
 9 LECTIA

• Completetați integrama numărul 6 – REPTILĂ. Pentru ca și alți

elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar
creionul.

Aplicații practice: • Organizaţi o vizită pe traseul educațional pentru a putea obser-

va specii reprezentative de animale în mediul lor de viață. Mamiferele
sunt mai greu de observat, în special în cursul zilei. Urmele acestora sunt
vizibile după ploaie sau mai ales pe zăpadă. Insectele, șopârlele și amfibi-
enii pot fi observate cu ușurință. Înscrieți în fișa de teren de la Anexa 5
caracterele generale ale viețuitoarelor observate, iar apoi realizați com-
parații între grupele de viețuitoare învățate. Prezintați concluziile în fața
clasei. Pentru identificarea în teren a urmelor, vă puteți ajuta de Anexa 6,
după ce veți găsi corespondența dintre animale și urmele acestora.

• Pentru a realiza un album cu speciile de animale întâlnite pe

traseu, faceți fotografii, cele mai frumoase pot fi utilizate pentru postere.

Toţi participanţii stau în cerc, fiecare având un cartonaş pe care

sunt scrise diferite elemente ale unui peisaj (de exemplu: râu, iarbă,
pădure, peşteră etc.) Animatorul ţine în mână un ghem de sfoară. Prima
parte a activităţii simbolizează deplasarea carnivorelor mari, de exemplu,
deplasarea ursului. Firul de sfoară urmăreşte traseul pe care merge ursul.
Ursul iese din peşteră, apoi se plimbă prin pădure (ghemul de sfoară este
aruncat de animator la peşteră, apoi de la peşteră la pădure, etc), apoi
Joc : ursul face o baie în râu etc. La sfârşit, toate elementele peisajului scrise pe
cartonaşe vor fi legate prin firul de aţă, constituindu-se astfel o reţea de
rute pe care le urmează ursul pentru a-şi găsi mâncare şi apă, adăpost sau
perechea.
Apoi animatorul le descrie participanţilor la activitate un
scenariu, pe scurt, şi anume că o mare companie de construcţii vrea să
construiască o stațiune turistică în mijlocul pădurii.
Poziționarea stațiunii se realizează cu foarfeca, prin intermedi-
ul căreia se taie firele de sfoară. Rutele de deplasare a ursului sunt pertur-
bate sau distruse. Această activitate ne arată că viaţa animalelor este pusă
în pericol de unele activităţi ale oamenilor.

36
 Pădurea - ziua 9 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Lucruri interesante despre urși...

Ursul este cel mai mare carnivor european de uscat; este un animal mare, cu corp greoi,
masiv și îndesat, cap rotund cu bot alungit și picioare scurte și groase terminate cu gheare puternice.
Exista nouă specii de urs, majoritatea trăind în pădurile din Europa, Asia și cele două
Americi (excepție face ursul polar): ursul brun, ursul negru american, ursul tibetan, ursul negru cu
ochelari, ursul soare, ursul leneș, ursul peșterilor, ursul panda și ursul polar.
Sunt multe teorii cu privire la hibernarea urșilor; mulți oameni de știință afirmă că este
impropriu spus “hibernare” deoarece temperatura corpului urșilor rămâne constantă pe perioada
iernii și nu scade considerabil, cum se întâmplă în cazul animalelor care hibernează cu adevărat.
Până în secolul 19, în România ursul brun se găsea pe întreg teritoriul țării; acesta a fost
exterminat din zonele de câmpie și deal
datorită agriculturii și creșterii
animalelor.
Toți puii de urs
se nasc foarte mici
(200-700 grame),
sunt orbi, nu au păr,
le lipsesc dinții și
arată ca puii de
șobolan. Cresc
foarte repede
hrănindu-se cu
laptele hrănitor
al ursoaicei.
Mirosul, văzul și
auzul urșilor sunt
extrem de fine;
aceștia pot mirosi
mâncarea, partenerul,
puii și alte animale de la
kilometri depărtare.
Inima unui urs bate în
medie de 40 de ori pe minut; în timpul
hibernării bătăile se reduc la 8 pe minut.
Spre deosebire de multe mamifere, urșii văd color.
Aproximativ 40% dintre puii de urs nu ajung la maturitate, acesta fiind unul dintre
motivele pentru care ursoaicele sunt unele dintre cele mai feroce femele din regnul animal când vine
vorba de protecția puilor.
Pielea din jurul gâtului unui urs este de 20 de ori mai groasă decât cea a omului.
Ursul este singurul prădător mare care consumă regulat atât carne dar și plante, din
acest motiv, ursul are dinți adaptați modului de hrănire omnivor. Prezintă 42 de dinți, cu 10 mai mulți
decât omul, caninii lor pot ajunge la 4 cm lungime, în timp ce ai omului nu depășesc 1,3 centimetri.
Urșii merg de obicei în patru labe, însă se pot ridica și în două și se pot deplasa așa câțiva
metri. Este considerat un animal plantigrad, deoarece merge călcând pe toată talpa piciorului,
asemenea omului.

Animalele au comportament diurn sau nocturn ca urmare a adaptării pentru supraviețuire.

36
 Pădurea - noaptea Bursucul
(Meles meles)
Bursucul este un animal de talie mică cu corpul
îndesat, mai gros în partea din spate decât în partea ante-
rioară, care începe printr-un bot ascuțit. Picioarele sunt
scurte și înzestrate cu câte 5 degete, prevăzute cu gheare
puternice, adaptate pentru săpatul vizuinilor. Bursucul are
o lungime a corpului de 70-80 centimetri, înălțimea la
greabăn este de 30 centimetri și poate atinge o greutate
de 10-20 kilograme. Are o coada scurtă, stufoasă, de
culoare deschisă, de aproximativ 20 centimetri, sub care
se afla o glandă cu secreție urât mirositoare, cu rolul de a
îndepărta dușmanii.
Blana este compusă din peri aspri, relativ lungi, de
culoare albă-gălbuie la baza, negri la mijloc și albicioși la
vârf, combinație care induce impresia generală de culoare
cenușie. Partea de jos a gâtului, pieptul, abdomenul și
picioarele sunt negre-cafenii. Specifică este culoarea albă
a capului, cu două dungi negre care pornesc de la nas,
cuprind ochii și urechile și se lărgesc, estompându-se pe
fondul culorii gâtului. Ochii sunt mici, ca de altfel și
urechile rotunjite la vârf. Masculii și femelele sunt, de
regulă, similari ca aparență, femelele fiind uneori ceva mai
mici.
Longevitatea bursucului este de aproximativ 15
ani. Vârsta se poate aprecia după uzura dentiției.
Este înzestrat cu un miros excelent, cu auz foarte
bun și cu văz mediocru.
Prefera pădurile situate în apropierea câmpurilor
cultivate agricol, din zona de dealuri și de câmpie, dar este
întâlnit și în pădurile masive de munte, în luncile apelor
curgătoare și în câmpul cultivat agricol.
Femela fată o singură dată pe an, prin februa-
rie-martie, 3-5 pui, orbi, care văd după 9 zile și devin inde-
pendenți după o jumătate de an.
Animalele nocturne prezintă un simț al auzului bine dezvoltat, pentru unele specii, precum felinele, Vizuinile sunt transmise din generație în generație.
vederea se poate adapta atât la niveluri mici de luminozitate, cât și la niveluri ridicate.
Căpriorul
(Capreolus capreolus)
Căpriorul este un mamifer erbivor, rumegător,
având o lungime medie de 1-1,30 m, înălțime la greabăn
de cca 70 centimetri și o greutate de 25-30 kg. Căpriorul
are picioare lungi și subțiri, terminate cu copite mici, alung-
ite și ascuțite. Capul este dominat de ochii mari, cu genele
de la pleoapa superioara alungite.
Diferența dintre mascul și femelă este evidentă,
prin prisma faptului că masculul prezintă coarne. Coarnele
apar în primul an de viață sub forma de butoni ori suliță
scurtă fiind lepădate toamna. Din al treilea an, căpriorul
are coarnele complet dezvoltate, de principiu cu 3 ramuri
pe prăjină, fiind lepădate anual toamna (octom-
brie-noiembrie), ele crescând apoi până în lunile apri-
lie-mai a anului următor. Femelele au dimensiuni generale
mai reduse decât ale masculului.
Părul este de culoare
r o ș i a ti c ă vara și
cenușie iarna.
Fruntea și p a r t e a
superioară a capului sunt mai
închise la culoare, iar zona de sub gât este mai deschisă la
culoare. Posterior, ambele sexe prezintă ”oglinda” – o pata
distincta de culoare albă. Iedul are o culoare brună, cu mici
pete de culoare mai deschisă. Longevitatea căpriorului
este apreciată la 12-15 ani.
Cele mai dezvoltate simțuri ale căpriorului sunt
mirosul și auzul.
Hrana căpriorului este constituită din plante erba-
cee, mugurii și lăstarii unor specii forestiere. De asemenea,
căpriorul mănâncă cu plăcere trifoi, lucernă, mazăre, grâu
și orz.
Căprioara fată de regulă un ied sau doi și cu totul
excepțional trei. Iedul este capabil să se ridice și să își
urmeze mama la doar câteva ore după fătare.
Principalii dușmani ai căpriorului sunt lupul și râsul
în zonele de deal și munte, vulpea, pisica sălbatică și câinii
hoinari în zonele de câmpie.
 LECTIA 10
Speciile de floră
Vegetația reprezintă mozaicul comunităților de plante care acoperă un anumit teritoriu.
Aceasta a luat naștere, în principal, în urma interacțiunii complexe dintre speciile de plante și factorii
abiotici de mediu pe care acestea îl populează. Pe teritoriul României au fost identificate circa 3700
de specii de plante, din care, până în prezent, 23 au fost declarate monumente ale naturii și 1253
sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona de pădure
și zona de stepă.
Flora Moldovei cuprinde peste 2500 de specii de plante vasculare adică aproximativ 82% din
flora României. În raza județului Neamț au fost identificate mai bine de 2000 de specii de plante
vasculare. Pe lângă plantele superioare, în flora județului Neamț au fost identificate și numeroase
specii de licheni, mușchi și ciuperci. Dacă plecăm într-o excursie imaginară de la est, din lunca Siretu-
lui și până la vest, până pe culmile înalte ale Ceahlău-
lui, vom întâlni și plante reprezentative pentru zona
alpină și zona de pădure.
În luncile Moldovei, Siretului și ale Bistriței se
întâlnește o vegetație de tip zăvoaie, reprezentată de
păduri formate din arbori cu lemnul moale: plopul
alb, plopul negru, aninul negru, salcia albă. Stratul
arbustiv specific pădurilor de luncă este dens și
constituit din
alun,călin,
sânger, măceș
și soc negru.

Soc negru

În regiunile mai înalte, de deal, pădurile de fag, stejar,

carpen și paltin sunt intercalate cu pășuni sau fânețe. Stratul
arbustiv este de regulă slab dezvoltat și cuprinde: păducelul,
Păducel
tulichina, socul, murul, etc. Dintre speciile ierboase amintim
pochivnicul, bulbucul de munte, papucul doamnei, stânje-
nelul galben, iarba deasă, iarba moale, colțișorul, etc.

Bulbuc de munte Papucul doamnei Stânjenel galben

39
14
 10 LECTIA
Cu cât urcăm spre munți, vom întâlni o vegetație formată din
păduri de fag și conifere. La poale predomină fagul, iar molidul urcă
până la 1700 – 1800 m. Pădurile de brad și fag, alături de molidișuri,
sunt cele mai răspândite pe teritoriul județului Neamț, dintre speciile
ierboase caracteristice acestora amintim: brusturele negru, murul,
crinul de pădure, urzica moartă galbenă, sânișoara, gălbenele de
munte, etc.

Urzică moartă galbenă Crin de pădure

Mur

În pajiștile alpine plantele sunt pitice, multe dintre ele târâtoare

sau cu frunze dispuse în rozetă la suprafața solului. Frunzele sunt
acoperite cu ceară sau cu
perișori protectori, unele plante
au frunze suculente. Datorită
luminii puternice, în general,
florile sunt viu colorate. Ca
plante caracteristice acestor
pajiști, amintim: garofița de
munte, bujorul de munte, crinul
Merișor de pădure, ghințura galbenă. Se
întâlnesc și unii arbuști precum
afinul, merișorul, etc.
Pe lângă plantele vasculare, se întâlnesc numeroase specii de
ciuperci, în marea majoritate parazite pe plantele vasculare. Prezenţa
însemnată a ciupercilor, se poate explica prin existența în pădurile
nemțene a aşa numitului “lemn mort” (trunchiuri doborâte de
fenomene naturale, arbori uscaţi, etc) care favorizează dezvoltarea aces-
Ghințură galbenă tora, asigurându-se astfel descompunerea naturală a materiei organice.
“Lemnul mort” nu este extras de silvicultori, tocmai pentru a asigura
mediul de viață prielnic și pentru unele specii de insecte, păsări sau
mamifere mici.

Lemn mort

40
 LECTIA 10

• plantă vasculară – plantă evoluată, superioară, care prezintă

rădăcină, tulpină şi frunze;
• factori abiotici - un asamblu de elemente fizice care influențează
Dicționar: organismele vii precum temperatura, umiditatea, lumina;
• licheni - grup aparte de organisme rezultate în urma conviețuirii
dintre o ciupercă și o algă verde sau o algă albastră.

Întrebări: • Ce specii de arbori puteți întâlni într-un zăvoi?

• Care sunt părţile componente ale unei plante vasculare?
• Ce înțelegeți prin “lemn mort”?

• Lichenii pot suporta temperaturi de până la 100 grade Celsius şi

rezistă perioade îndelungate la uscăciune. Deoarece aceștia nu suportă
substanţele toxice din atmosferă, absenţa lor este un indicator al unei
poluări ridicate.
De reținut: • Împreună cu lichenii, muşchii contribuie la formarea pe stânci a
primei pături de humus, care permite altor plante să crească.
• Unele specii de plante din cele menționate mai sus, precum bulbu-
cul de munte, papucul doamnei și stânjenelul galben sunt specii ocrotite la
nivel național și european.
• Tulichina, cunoscută ca și piperul lupului, este un arbust ale carui
fructe si coajă sunt otrăvitoare.

• Completați integrama numărul 7 – CIUPERCĂ. Pentru ca și alți elevi

să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar creionul.

Aplicaţii practice: • Organizați o vizită pe traseul educațional, pentru a observa flora

acestuia, completând fișa de teren din Anexa 7. Trebuie doar să vedeţi
câte specii găsiți, uitându-vă la forma frunzelor, la flori, etc. Dacă nu le
cunoșteți, pentru a le nota, le puteți atribui un nume, un semn. E îndeajuns
să vă dați seama că sunt diferite!

• Pentru a realiza un album cu speciile de plante de pe traseu, faceți

fotografii, cele mai frumoase pot fi utilizate pentru postere.

41
14
 10 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Plantele medicinale
În căutarea celor necesare traiului, omul a observat că anumite plante puse pe răni, alinau
durerea, favorizând cicatrizarea acestora, iar altele, consumate, vindecau unele boli.
Istoria plantelor medicinale arată că în China, rabarbura se întrebuinţa cu 5000 de ani în urmă ca
purgativ.
De asemenea, egiptenii cunoşteau şi întrebuinţau ricinul, pelinul, șofranul, etc., iar grecii şi
romanii au dezvoltat mult cunoştintele asupra plantelor medicinale din zona europeană, cunoştinte
ce au fost mai apoi preluate de către farmaciştii evului mediu.
Populaţia amerindiană știa efectele medicinale ale ardeiului, seminţelor de cacao şi frunzelor
de coca. În Africa, populaţia băştinaşă întrebuinţa seminţele de cola, ca stimulent (în oboseală şi
surmenaj).
Afinul

Afinul poate fi întâlnit în zonele de munte, pe păşunile

alpine sau în locurile stâncoase. Se dezvoltă sub forma unui
arbust mic, cu fructe de culoare negru-albăstrui şi cu un
gust duce-acrişor. De la afin se folosesc frunzele şi fructele.
Din frunze se prepară un ceai care se recomandă celor
ce suferă de diabet, având proprietatea de a scădea
zahărul din sânge.
Fructele sunt bogate în tanin, zaharuri, vitamina A,
vitamina C, etc.
Consumate în stare proaspătă, afinele regleazã
scaunele, fac să înceteze fermentaţiile intestinale, ajută la
Afinul eliminarea gazelor şi restabilesc pofta de mâncare.
Cătina

Pe malul râurilor, în prudişuri şi zone abrupte,

creşte cătina, numită în unele regiuni şi catină albă.
De la aceasta plantă se folosesc fructele în stare
proaspată sau uscată. Gustul lor este acru-astringent,
însă pe măsura coacerii şi mai ales după căderea
primelor brume acesta devine mai plăcut şi capătă un
miros asemănător ananasului.
În compoziţia chimică a fructelor de catină
predomină vitamina C, vitaminele B1 şi B2, acizii
Cătina
graşi, uleiuirile volatile, etc.
Măceşul

Măceşul este cunoscut încă din vechime ca o plantă

medicinală. Creşte în regiunile de câmpie şi de deal,
formând tufe acoperite de flori roz. Toamna se împodo-
beşte cu fructe de culoare roşie.
Fructele sale sunt foarte apreciate pentru conţinutul
lor bogat în vitamina C (mai ridicat decât la lămâie).
Fructele de măceş, din care s-au eliminat sâmburii
Măceșul şi perii, amestecate cu miere de albine, se recomandă
pentru eliminarea viermilor intestinali.

42
 LECTIA 11
Vânătoarea
Oamenii preistorici s-au hrănit, din cele mai vechi timpuri, prin culegerea de plante, fructe și
mici animale, mai apoi, prin vânătoare și pescuit. Activitățile de vânătoare au condus la întărirea
spiritului de cooperare, la apariția și dezvoltarea limbajului, la apariția unor noi unelte și tehnici de
producere a acestora. Întrucât carnea, mai ales cea preparată la foc, era ușor de mestecat, vânătoa-
rea ne-a modelat chiar și fizionomia, spre exemplu, oamenii actuali neavând maxilarele puternice,
specifice oamenilor primitivi. Cum specia umană a practicat vânătoarea vreme de multe sute de mii
de ani, cu siguranță, noi, oamenii moderni am moștenit instinctele de
vânători ale strămoșilor noștri.
Dacă pentru început, vânătoarea s-a practicat în vederea
obținerii hranei, ulterior aceasta a devenit un simbol al
statutului social, fiind practicată, mai ales de către cei
bogați. În zilele noastre, vânătoarea a devenit o
activitate complexă, care are simultan rolul de a
asigura supraviețuirea și proliferarea speciilor
de interes vânătoresc, de reducere a
pagubelor produse de vânat și de valorifi-
care economică a acestuia. Vânătoarea
se practică organizat, de către vână-
tori, constituiți în asociații,
gospodărirea efectivelor de vânat
se face pe suprafețe bine delimi-
tate, denumite ”fonduri cine-
getice”.
Direcția Silvică Neamț
administrează un număr de
13 fonduri cinegetice a
căror suprafață depășește
140.000 de hectare și care
se întind din luncile Mol-
dovei și ale Siretului, până
în vârful munților. Princi-
palele specii și efective de
vânat întâlnite sunt cerbul
Cerb carpatin (aprox. 800 exemplare),
căpriorul (aprox. 900 exemplare), capra neagră (aprox. 50 exemplare), mistrețul (aprox. 700 exem-
plare), ursul (aprox. 150 exemplare), lupul (aprox. 60 exemplare), râsul (aprox. 100 exemplare),
pisica sălbatică (aprox. 150 exemplare). Începând cu anul 2012, în fauna gospodărită de Direcția
Silvică Neamț a fost reintrodus zimbrul, ale cărui efective în libertate, se ridică în prezent la aproxi-
mativ 40 de exemplare.
Activitatea într-un fond cinegetic se desfășoară pe parcursul întregului an. În tot timpul anului
se repară sau se construiesc hrănitori, observatoare sau sărării. În sezonul rece, dar mai ales în
iernile foarte grele, se distribuie hrană suplimentară precum fân sau porumb, astfel ca exemplarele
de vânat să nu sufere din cauza lipsei de hrană, fapt ce poate conduce la slăbirea sau chiar la moar-
tea acestora. Dacă zăpada este abundentă, vânătorii deschid pârtii către hrănitori pentru ca
animalele să ajungă cu ușurință la acestea. Din punct de vedere al urmelor, stratul de zăpadă este o
carte deschisă, în care se pot citi informații privind mișcarea vânatului și starea de sănătate a acestu-
ia.

43
14
 11 LECTIA
La sfârșitul iernii – începutul primăverii se realizează evaluarea efectivelor principalelor specii
de vânat prin observaţii indirecte bazate pe existenţa anumitor indicii precum urme lăsate pe
zăpadă, excremente, etc. Acestea sunt dublate de observaţiile directe, care se pot realiza pe parcur-
sul întregului an, cu ocazia patrulărilor, a distribuirii hranei, a acţiunilor de vânătoare, prin care
vânătorii obțin informații cu privire la numărul exemplarelor și structura efectivelor pe sexe şi/sau
clase de vârstă. La final,
acţiunea de evaluare se
finalizează prin aflarea
mărimii efectivului de
vânat existent, care se
compară cu mărimea efec-
tivelor optime, la nivelul
fiecărui fond cinegetic.
Dacă în teren se află mai
multe exemplare decât
efectivul optim, surplusul
de exemplare va face
obiectul vânătorii pentru
anul în curs.
Vânătoarea în sine
este partea cea mai spec-
taculoasă a activității
dintr-un fond cinegetic.
Există mai multe metode de practicare a vânătorii, care depind în primul rând de specia care se
vânează. Se disting pânda (la lup, mistreț, cerb, cocoș de munte), dibuitul (la cerb, căprior, lopătar,
capră neagră), vânătoarea cu chemătoare (la cerb, căprior, rațe) și goana (la lup, urs, mistreț, iepure,
vulpe, fazan). Vânătoarea se desfășoară cu respectarea tradițiilor vânătorești care presupun respect
față de ceilalți participanți, respectarea regulilor de etică, grija față de natură.
În vremurile noastre, pentru vânătoare se utilizează, în principal, armele de foc. Pentru a
doborâ vânatul mic (păsări, iepuri, etc), mai greu de nimerit, se folosesc doar cartușele cu alice.
Pentru vânatul mare precum cerbul sau mistrețul sunt premise doar cartușele cu proiectul unic
(glonț). În cazul unor specii ca bursucul, vulpea, șacalul se pot folosi atât cartușe cu alice cât și cu
proiectil unic.
Vânătorul care a doborât pentru prima oară un exemplar dintr-o anume specie este ”botezat”,
fie la locul de dobândire a vânatului, fie în locul în care se face tabloul vânatului (a se vedea mai jos).
Nuiaua de botez, cu o lungime de aproximativ un metru, se taie la începerea ceremoniei. În partea
mai groasă a acesteia se gravează de obicei numele speciei, numele fondului de vânătoare unde s-a
dobândit vânatul și data evenimentului. Vânătorul își așează arma și pălăria peste vânatul doborât,
loviturile cu nuiaua se aplică pe partea dorsală, fără să fie prea puternice, dar nici foarte slabe.
Ceilalți vânători îl felicită cu căldură pe vânătorul debutant, iar nuia se păstrează de către cel botezat,
spre amintire.
La finalul vânătorii, organizatorul, ajutat de ceilalți vânători, dau valoare respectului pentru
tradiția vânătorească aranjând tabloul vânătorii. Vânatul, pe specii, se aliniază culcat pe partea
dreaptă, astfel: mistreţii ocupă primul rând, urmați de căprior, de prădători ( lup, vulpe, etc), de
iepuri, de fazani şi alte păsări. Sfârşitul fiecărei vânători se desfăşoară în ambianţa unei mese,
moment pentru poveştile şi cântecele vânătoreşti, în spiritul obiceiurilor.
Vânătoarea reprezintă o legatură specială a omului cu natura, care trebuie încurajată doar în
cazul în care se practică în conformitate cu tradiţiile vânătorești și cu restricţiile impuse prin lege.

44
 LECTIA 11

• evaluarea efectivelor de faună de interes cinegetic - are ca scop

stabilirea cât mai reală a efectivelor speciilor de interes cinegetic, apre-
cierea stării de sănătate a acestora, a calităţii trofeelor, precum şi a structu-
rii pe clase de vârstă şi sexe;
• efectiv optim - numărul de exemplare aparţinând unei specii din
fauna cinegetică, care asigură conservarea speciei, produce minimum de
pagube şi nu prezintă risc pentru populaţia umană;
Dicționar: • dibuitul – presupune deplasarea intre anumite puncte în care se
bănuieşte că iese vânatul (unde a mai fost văzut);
• vânătoarea cu chemătoare – este un dibuit la care se utilizează un
accesoriu vânătoresc numit „chemătoare” cu ajutorul căruia se imită sune-
tele emise de indivizii speciei vizate, în anumite perioade ale anului;
• goana – vânătorii se aranjează în linie, iar gonașii se așează în faţa
liniei vânătorilor aşa încât porţiunea de pădure în care se află vânatul să se
afle între gonași şi vânători. La un semnal dinainte stabilit gonașii încep să
facă gălăgie şi să stârnească vânatul, forţându-l să fugă către vânători.

Întrebări: • Care din speciile prezentate în desenul de la pagina 44 sunt de

interes vânătoresc?
• Care sunt speciile la care se pretează metoda de vânătoare cu
chemătoare ?
• Care sunt speciile care se vânează doar cu cartușe cu alice ?

De reținut: • În România sunt constituite mai bine de 2000 de fonduri cinegetice.

• În afara speciilor de interes vânătoresc autohtone, cunoscute de
toată lumea, în fauna României și-a făcut apariția șacalul, specie originară
din Asia Mică.

• Completați integrama numărul 8 – MAMIFERE. Pentru ca și alți

elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar
Aplicații practice: creionul.

• Cu sprijinul ocolului silvic cel mai apropiat, organizaţi o vizită didac-

tică într-unul din fondurile cinegetice gestionate de acesta, pentru a afla
despre speciile de interes cinegetic și pentru a viziona instalațiile
vânătorești ( hrănitori, sărării, observatoare etc).

• Pentru a vă completa albumul, faceți fotografii, cele mai frumoase

pot fi utilizate pentru postere.

45
14
 11 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Reintroducerea marmotei
Vânătoarea excesivă, unele activități umane precum agricultura sau creșterea animalelor au
condus la dispariția unor specii din libertate. Cum fiecare din acestea își avea rolul său, pentru a se
reface echilibrul natural, a devenit necesar ca aceste specii să fie reintroduse. În ultimii ani, în
România au fost reintroduse marmota, castorul și zimbrul.
Marmota este un rozător de talie mare, unele exemplare ajungând până la o greutate de 7-9
kilograme. Trăiește în zonele montane înalte, la altitudini ce trec de 1300 de metri, săpându-și galerii
adânci în care hibernează iarna. Marmotele se hrănesc cu vegetale erbacee, semințe și mici neverte-
brate (insecte, păianjeni, viermi), folosindu-și cu succes membrele anterioare.
Marmota a fost prezentă în graiul autohton sub denumirile regionale de şuică, şoică, huică şi tuică.
Aceste animale au dispărut de la noi pe la
mijlocul secolului al XIX-lea pentru că au
fost vânate masiv pentru blănurile
lor scumpe, foarte preţuite în
medicina populară, deoarece
se credea că acestea vindecă
durerile de şale. Carnea de
marmotă era considerat
un aliment potrivit
pentru femeile gravide,
iar untura sa era folos-
ită tratamentul
r e u m a ti s m u l u i ,
luxaţiilor, afecţiunilor
pulmonare, etc.
Dispariția marmotelor
este legată și de faptul
că Munţii Carpaţi nu
sunt atât de înalţi
precum Alpii sau Pirineii,
deci nu au o zonă alpină
foarte largă. Păşunatul intens,
aducea în habitatul marmotelor
numeroşi câini ciobăneşti care le
atacau continuu. De teama câinilor,
marmotele evitau să iasă din vizuini, astfel
încât nu reuşeau să se hrănească corespunzător și să
acumuleze cantitatea de grăsime care să le ajute să hiberneze, fiind sortite pieirii.
La mijlocul secolului trecut, o serie de silvicultori şi naturalişti români au propus reintro-
ducerea marmotei în fauna noastră. După un studiu de teren, s-a recomandat reintroducerea lor în
zonele alpine ale Munţilor Retezat, Parâng şi Făgăraş. În anul 1973 au fost aduse cu avionul din
Franţa, un număr de 35 de marmote capturate în Alpi. Dintre acestea, 20 de marmote au fost eliber-
ate în Munții Făgăraş, 15 exemplare în Munţii Rodnei. Tot din Franţa a fost adus un transport de 17
marmote, eliberate în Retezat, de unde au colonizat natural şi Parângul. La nivelul anului 2000,
trăiau deja în Carpaţii României circa 600 de marmote, fauna ţării recâştigând asfel o specie deose-
bit de frumoasă şi importantă pentru sănătatea ecosistemului alpin.

46
 LECTIA 12
Ariile naturale protejate
Apariția și dezvoltarea societății umane sunt strâns legate de natură. Chiar dacă ariile natu-
rale protejate, așa cum le percepem azi, sunt o preocupare relativ recentă, este o certitudine că
umanitatea, în diferitele ei stadii de dezvoltare, a asigurat protejarea unor specii sau habitate.
Motivele și modalitățile prin care a fost realizată
aceasta nu reprezintă interes doar din punct de
vedere istoric, ci constituie un real punct de pornire
pentru cei care, acum, doresc să asigure o eficiență
cât mai mare ariilor naturale protejate existente în
prezent.
Alta foto Referindu-ne la preistorie și antichitate putem
spune că ideea protejării unor locuri deosebite a
fost una universală. Pe toate continentele și pentru
toate civilizațiile se regăsesc astfel de exemple, în
general asociate locurilor cu valoare spirituală. Cele
mai des întâlnite erau pădurile sau crângurile sacre,
unele din ele fiind utilizate ca atare până în zilele
noastre.
Piatra Lăcrimată - Parcul Național Ceahlău Din punct de vedere istoric, în Evul Mediu au fost
adoptate unele măsuri juridice referitoare, de exemplu, protejarea unor specii, reducerea tăierii
pădurilor, evitarea poluării cursurilor de apă. Începând cu sec. al XIV-lea, creșterea numerică a popu-
lației umane, evoluția agriculturii și a meșteșugurilor au impulsionat modificarea habitatelor natu-
rale, fiind nevoie de măsuri sporite de protecție a acestora. Spre exemplu, regii Poloniei au stabilit
prin lege că bourul beneficia de ”un privilegiu sacru de imunitate” și prin urmare vânarea acestuia
era doar apanaj princiar sau
regal. Zonele în care bourul trăia
au fost declarate păduri regale,
păzite de personal specializat,
care avea și rolul de a menține
pajiștile ca terenuri de hrană.
Țăranilor le era interzis să
pășuneze cu animalele proprii
respectivele pajiști, desemenea
deținerea de animale domestice
de talie mare le era interzisă.
Măsurile de protecție luate au
făcut ca bourul să supraviețuias-
că în Polonia până în 1627.
Încă din 1832, George
Catlin, pictor și călător american, Schitul Vovidenia - Parcul Natural Vânători Neamț
lansează în premieră conceptul de parc național. De referință este considerat a fi anul 1864, când
președintele american Abraham Lincoln semnează legea prin care Valea Yosemite și trupul de
pădure Mariposa, alcătuit din arbori de Sequoia sunt date în grija Statului California, ca o primă
rezervație naturală în accepțiune modernă, spre beneficiul viitor al tuturor cetățenilor. În 1872 se
înfiinţează prin decizie a Congresului primul parc naţional, Parcul Naţional Yellowstone, protejat şi
administrat de guvernul federal „în beneficiul şi pentru bucuria oamenilor”, iar în 1890 se înființează
Parcul Național Yosemite.

47
14
 12 LECTIA
Mai apoi, primele parcuri naţionale s-au înființat în Australia în anul 1879, în Canada în
1885, în Africa de Sud în 1898, în Suedia în 1909, în Bulgaria în 1934, în România în 1935, în Franța
în 1963, în Germania în 1970, în Ungaria în 1973.
Pe teritoriul judeţului Neamţ există un număr de 31 de arii naturale protejate de o largă
diversitate. Dintre acestea, datorită condiţiilor fizico-geografice legate de relief, reţelei hidrografice,
caracteristicilor climatice, multe sunt situate în zona forestieră a județului Neamț.
Cele mai renumite arii protejate sunt Parcul Național Ceahlău, Parcul Național Cheile Bicazu-
lui-Hășmaș şi Parcul Natural Vânători Neamț. Datorită mărimii lor, acestea sunt destinate protejării
habitatelor, speciilor și peisajelor. În cazul parcurilor naționale și naturale, pe suprafețe mari, nu sunt
permise unele activități umane ( exploatări forestiere, construcții, etc) dorindu-se păstrarea lor cât
mai aproape de evoluția naturală. Sunt permise unele activități umane, în special cele cu caracter
tradițional, se pot desfășura activități turistice și educaționale.
Des întâlnite sunt rezervațiile forestiere din care amintim rezervaţiile de la Dobreni (meste-
ceni), Runc (fagi seculari), Pângăraţi (tisă), Secu, Pădurea Goşman, „Pădurea de Argint” și „Codrii de
Aramă” aflate în apropiere de Văratec. Acestea au suprafețe mult mai mici decât parcurile naționale
sau naturale și urmăresc în special protejarea unui anume tip de arboret. Sunt permise unele inter-
venții care contribuie la menținerea arboretului, se pot desfășura activități turistice și educaționale
Rezervațiile faunistice au legătură cu protejarea unor specii de animale și a mediului în care
acestea trăiesc, astfel în Direcția Silvică Neamț, în cadrul Ocoalelor Silvice Borca și Brateș există rezer-
vații destinate protejării cocoșului de munte, iar în cadrul Ocoalelor Silvice Văratec și Târgu Neamț
există rezervația de la Vânători Neamț, destinată zimbrului.

Lacul Cuejdel

Înconjurat de pădure, Lacul Cuejdel, chiar dacă nu este la fel de faimos precum Lacul Roșu,
este cel mai mare lac de baraj natural din România. Pentru păstrarea acestuia, luciul de apă și
versanții împăduriți din imediata vecinătate, sunt constituiți într-o rezervație naturală, a cărei admin-
istrare este asigurată de Direcția Silvică Neamț, prin Ocolul Silvic Gârcina.

48
R as
c

uta
M
ica

Plo
p ul
A l u n ul

Mihaile a
sa PARCUL NATURAL VÂNĂTORI NEAMŢ
e
D ad s

Ta
r zia
TARZIA
12 LECTIA

Mo
s

ia
ac a

Harta turistică

Ob
Dealul Cerdacului

Se
nu
ser
rla # #

Ca

ul
911 m

vat
Parcul Natural Vânători Neamț

Para
POIANA

orul
Bo
lo
an
v
u l

Ru
su
GROSI

l
S a c ut a

Alunisu l
# Varful Rusului
#

Tar zia
712 m

Chilia
oara
Sl ati

Ru
St
ru

su
M

l
ic

ga
Pentru a vedea de ce a fost nevoie ca acest Parc să fie constituit, în 1999, va trebui să facem o
ria
7,6 km
Schitul
î

ma
î

is ul

Hu
scurtă incursiune în istoricul ariilor protejate din România. În anul 1928, la Cluj, a avut loc un congres
Icoana Nouă
BRUSTURI

an a

la
A f in
Ico

vri
Ga
Schitul

I ft i m

os
azu
l #Varful Lebedei
#

M
pl a
Icoana Veche Za Re c
e P arau
l R au

ia
474 m

al naturaliștilor unde, la propunerea lui Emil Racoviță a fost adoptată o hotărâre privind necesitatea

l
rau
Pa
Pa lt
in u l

ti n
a
ul

Nit

Slu
elaborării unei legi privind protecția naturii în România. Legea pentru protecția monumentelor natu-

ac

lu i
Dealul Crucii

rd
Schitul

Pa rau l
Ce
##

468 m

Nil Sfânta Cruce

Mănăstirea
î ") î#
rii apare în 1930, pe baza acesteia s-a inființat "Comisiunea Monumentelor Naturii", apoi au fost

Ca
Ifti m ia
Neamţ
#
*

r bu
# Varful Bodai

nele
"
#

745 m

"
)
G ro
s

declarate, în 1931, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri, primele monumente ale naturii adică floarea
tu
Casa memoriala Pu
×Paraul
"
)" Mihail Sadoveanu
î "
)" "
)"
Schitul
#
*
# #
*
# Slatina

)" Vovidenia OGLINZI

de colț și nufărul termal, iar în 1935 primul parc național, Parcul Național Retezat.
"
P o pa
Grădina Zoologică
"
)" c
#
*
#
Do

ita

La nivelul anului 1999 erau constitute mai bine de o mie de arii protejate de diferite categorii,

l
re
"
)
G

a mtu
Ch iria
rn
) "Dragoş Vodă"

Bod a i
b

an he
u
M
ag
" "

Ne
l
La
ca
tusu
# Bompa î "
)" #
*#
*
dar numai Rezervaţia Biosferei Delta Dunării beneficia de o instituție administrativă care să-i asigure
Schitul Pocrov
#

882 m
e zi a
ap
"
)" # #
#
* *##
* )" NEMTISOR #

Tr
PIPIRIG
#
* " *
#
#
* managementul specific. În acest context, Guvernul României a solicitat acordarea unei noi finanțări
Pro
# i

cov
"
)
G "
)
Centrul de Vizitare Nemţi
şor
nas

#
*
" al PVNVT
"
) "
#
Dob re

STANCA
din partea Fondului Global de Mediu, pentru conceperea si punerea în practică a unui proiect prin
S i la

Schitul
î
L e g hi a

Branişte
"
)
G LUNCA #
*
PATALIGENI LEGHIN
Pârâul Neamţu (O
zan
a)
Pârâul Neamţu (Ozana)
#
"
) n care să se asigure, printre altele, modele eficiente privind administrarea pentru diferite tipuri de arii
Cetatea
#
*
# protejate. Cele trei zone demonstrative alese pentru implementarea acestui proiect au fost atât
"n
"
)" Neamţului

a
Re
)

le a
DOLHESTI ò unele arii naturale protejate existente precum Parcul Național Retezat și Parcul Național Piatra Crai-

Va
Varful Nifon a
# Re

VANATORI-NEAMT
#

785 m
Monumentul

lea
6

Va
Vanatorilor de Munte
# Varful Bran
a
Sa s c u t

ului, dar și nou-înființatul Parc Natural Vânători Neamț.

#

923 m

# Magura Domesnic
Schitul
TARGU NEAMT
Do

3,5 km
lo
Schitul
n î
Pa

v
Dobru
#

at
rau

F an 1054 m
Nifon
tan Ru
"
) î
l

"n
a

Alegerea acestei zone ca amplasament al unuia din primele parcuri cu administraţie proprie
Paraul Butucilor
gin
ic

8
I
"
)
G
sn

e
ilo

Par
) "
)"
r

Dreh u
m

a ul Ch
Do

irileni a
ov

n îMănăstirea
C ac
B r an

a t
Par a

"
)
din România a derivat din potenţialul său natural, spiritual și cultural. Localizat în nordul judeţului
ul R

C a l d ar
n
uptu rilo

×
HUMULESTI
Pa
rau
l Tigane
"
) Secu "
)
G Casa Memorială

ea
sc Ion Creangă

Neamţ, pe o suprafață de mai bine de 30.000 de hectare, din care aproximativ 25.000 hectare de
r

Parau
ll !
(
! 8
I
Ar s

ui
Ci
oc
"
ita

arl
an )"
n
Ma

pădure, parcul a cuprins zone montane, depresionare şi deluroase localizate în Munţii Stânişoarei şi
Mi

!
(
re

haetul
Sec
!
"
)
Va

sa
u

"
)
G
"
) n "
# Manastirea Agapia
#

893 m
HUMULESTII NOI
!
(
! )
G
Subcarpaţii Neamţului, aflate în bazinele hidrografice ale Ozanei și Cracăului. Unic în peisajul ariilor
ic
# Stana Manastirii sn
me
#

1018 m
Do
Mănăstirea
n #
Agapia Veche î #
Vf. Muncelul Agapia

protejate din România, Parcul Natural Vânători Neamț este situat la interferența regiunilor
Tulva

#
#

"
817 m

) Cr u
cea
"
)"
Mănăstirea Tr apezoaia
"
)
G AGAPIA
E ufr

î
P araul R a u

o si a
Sihăstria
î biogeografice continentală și alpină, fapt ce se reflectă în cele mai bine de 2.600 de specii de plante
u l;
ar b Schitul
uce
S

Piciorul Crucii
n
Par aul A

SACALUSESTI
a Cr
l de l
Mănăstirea
u
P a ra
D ur u i

"
)
î#*#
Profur

Agapia
și animale identificate în zonă, unele din ele endemite sau rarități. Câteva dintre speciile protejate
ar
lb

ul M e
to a

Gl
od
"
G
)
rea

Secul

# Varful Chita Mica

"
)
G
#

1061 m

de lilieci și nevertebrate sunt prezentate pe spatele hărții Parcului Natural Vânători Neamț.
C ra

n
Parau
cul

lS
"
) "
G
)
Todosi a

ta n
ca
Se catura M i ca T ro h
re

an
Ma

FILIOARA
Se întâlnește o mare varietate de tipuri de păduri naturale, multe dintre arborete având vârste
it a

n n
Ch

ra Mare

"
) "
) "
)
G # Varful Mesteacanului Secatu

#
#

Pa
r
967 m

*
#
au l

mai mari de 100 ani, ajungând chiar la 180-200 ani. Pădurile din raza Parcului sunt în general ames-
# Dealul Buga
"
G
) "
)
n G
#
Ne

456 m
l Me
Para u
gru

M
iha "
)
di
ei

Codrii de Aramă
et
æ Varful Filioara

î#*#
Pestera

tecuri de diverse specii forestiere, cu o mare diversitate si stabilitate ridicată, repartiţia pe specii
Cuvioasa Teodora #

#
611 m
#

*
#
n VARATEC
T ar dia
B il b o

"#
)
Crainicul Schitul
î Manastirea
#
*
Par aul Nete

#
zi

* #
#

1192 m
r

Daniil Sihastru Si h l a

prezentându-se astfel : 40% fag , 30% brad, 15 % molid, 2% gorun, etc. Prezența urșilor, lupilor și
Sihla # A rs i t a
Lu
Pădurea de Argint
ng a Varatic
Faget
!
(
!
( !
(
!
# 978 m
#

Mănăstirea
Pa rau
l Sa
r at

# Dealul Mare Sihlea

#
A rsi
ta I
nc
his Văratec î VALEA SEACA râșilor, marile carnivore specifice Munților Carpați, arată existența unei piramide trofice puțin alter-
nu l

1178 m a
A lu

su

!
(
!
e t ro

su l Pi
Ma
ce

n
rau
l
!
(
!
( !
(
!
ată de intervențiile umane.
Pa

"
)
u
i

Darasag

Po
pi

au l
Par

! !
(
!
n (
!
(
# Valoarea spirituală a zonei este legată de creştinismul ortodox. Un număr de 16 mănăstiri şi
Paraul C a

"
) !
(
! !
(
! *
#
*
Para

Hotarul

BALTATESTI
La Paltinis
#
#
*
ul

p rio

#
*
#

822 m
Ch

schituri renumite se găsesc în raza Parcului, pentru ca, împreună cu cele aflate în imediata apropiere,
Par aul S c aioas #Ghindaul
#
*
a ra
ite l

a
#

n
r 450 m
# Varful Bradului
#
*
n
o

of i c

#
*
a

tau
l

"
)
957 m
#
*
S

B ol a

"
)
"
) n "
) n n
"
)
Fra
si nu l

MITOCU BALAN #
*
#
* #
*
#
* numărul acestora să se ridice la aproximativ 40 lăcașuri de cult. Aceste monumente, având o triplă
I zvor ul Al b

n ")n )"n ")n ")n

u
ng

Ha

valenţă (religioasă, culturală, istorică) sunt bine conservate şi se găsesc răspândite pe o zonă relativ
Pa

c
dan

"
)
rau

#
*
lA
l

GHINDAOANI
La

#
*
Parau

# Varful Stana Maicii

fa n

ta
na
#

Pa O 918 m
rau n

restrânsă din suprafaţa Parcului, aflată în întregime în bazinul hidrografic al Ozanei.

lC ul
l et
Pl o s t i n a

o mor
ul u

i
i

n
ara
Bo

# Batca Sasului
mo

MAGAZIA
#

"
)
Co

1091 m

Sa s
Frumuseţile naturale ale zonei au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru marii noștri oameni
ul

# Varful Tisei
#

860 m
e
zi

sp

de artă, care au trăit şi au creat în această regiune. Urmele trecerii lor sunt prezentate în casele
Le M orar

n
ul Ti sa
ic
lM

"
)
tu
ule
r
ilo

a
Bo

i
l R aca r

ro a

CRACAOANI memoriale Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Veronica Micle sau Alexandru Vlahuţă.
rca
Pu

n
a nul
P arau

CRACAUL NEGRU
rz

Paraul Smidelor
"
)
Da

# Bouletul Mare
# In Borci
#

995 m
P a r au l
Fr
as
i
Tot în raza Parcului, în vârful Culmii Pleşului, dominând valea Ozanei, pe una din rutele comer-
n ului

1049 m

Legendă "
) n Bo ule tul Mare

Ba
lm u
se l ciale dintre Moldova şi Transilvania, se înalţă Cetatea Neamţului, fortăreaţă care a rezistat peste
Schitul
î Bouleţul Mic
B ud
ala u ca
veacuri atacurilor, dar și celui mai înverşunat duşman al său, timpul.
A lu n

n
ic ul
is

lM

î n
tu
"
)
i l

Concluzionând, specificul Parcului este dat de întrepătrunderea și interdependența valorilor

Ba

le
Mânăstiri
lu
ou du
m

B a
"
)
us

# Dealul Groapa Mare

r
lG

Si
#
Parau

lv e 585 m
st ru

î Schituri
chit e or
ul

naturale, culturale și spirituale ale zonei. Parcul Natural Vânători Neamţ reprezintă astfel un model
Soim

l
ul
az

n
ul R a
ac

n
a
ari
Vârfuri
Co

# Hu m
"
)
Pa r a

"
)
8
I Statii alimentare
"
) n # Magura Garcina de conviețuire a omului cu natura, caracterizat prin gospodărirea echilibrată a resurselor naturale,
î
#

lo
uri
r

1162 m ru
Manastirea
n
und

asigurându-se astfel condițiile pentru menținerea speciilor sălbatice, a habitatelor naturale și a

ul F
gala

ra

n
Pa
Trasee turistice
n "
)
l
an

Horaita
u
sor
M

u
"
)
"
)#
n
Varful Buhalnita Ce r b

n
m
Ul

1231 m
"
) ul
#

Drum naţional
Drum judeţean
"
)
"
)n Calu garul peisajelor rezultate ca urmare a folosinţelor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.
n
C ui e j d e l

n
A l m asul
"
) "
) Ha l ge anu ta
Drum comunal r raul
Ada n
C
r Ca
lu gari
e

elo Pa
oag
c

bu

arl

n
l

Cuiejdel
lP

Limita PNVNT "

)
876 mVarful Lacurilor
rau

µ
l

#
et u
Pa

#
F ag

Glodul

Rezervaţii forestiere l
o pasu

49
sl
Pri ui a
ung
C

Localităţi
ej Bo
i ei

r aL
nta Arsi t to
Arg i
de

Lacul lia
Ingi ne
l

Pa rau l F a

Cuiejdel
asu
Reţeaua hidrografică
r ul

ci
Hu
ul

ia su l
rb

1 0,5 0 1 2 3 4
rsitur i

ig o
Sa

S tr
Kilometri
10,4 km Bot o lia
 Liliacul comun mare
este o specie cu
lungimea corpului de
67-79 milimetri, cu
urechi lungi.
. Hibernează din luna
octombrie până în luna
martie – aprilie în
peșteri sau în mine.
Începe să vâneze la
lăsarea nopții, la o înălțime de 0,5 – 10 metri de sol.
Vânează toată noaptea pe o rază de 10 kilometri în jurul
locului de adăpost.
Croitorul
mare al stejarului
este unul dintre cei
mai mari gândaci
europeni. Lungimea
corpului este de
35–55 milimetri,
culoarea - neagră cu nuanțe de maro. Preferă pădurile
bătrâne de foioase, în special pe cele de stejar, specia
poate fi întâlnită şi în parcuri.
Adulții apar din mai până în iunie, de obicei sunt
activi noaptea. Se hrănesc cu seva arborilor infiltrată prin
fisurile din scoarță.

Liliacul de apă este Croitorul alpin este o

o specie de talie insectă relativ mare, cu
mică, cu lungimea corpului lungimea de 15-38
de 45 - 55 milimetri. Hiber- milimetri. Corpul este
nează în peșteri, pivnițe, în alungit, de culoare
locuri cu temperatură gri-albastră, cu antene
constantă și umiditate lungi, care pot depăși
relativ mare (peste 85%). lungimea corpului. Adulții sunt activi în zilele însorite, dar
Vânează începând cu pot apărea și la apusul soarelui. Preferă pădurile bătrâne,
amurgul, zboară rapid la o uscate și însorite. Se întâlnesc pe arbori sau pe grămezi de
distanță de 5 – 20 centimetri deasupra apelor curgătoare. buşteni recent tăiaţi, precum şi pe flori, unde se hrănesc
Poate fi întâlnit în zone cu vegetație forestieră, dar cu polen. Adulții pot fi întâlniți din luna iunie până în luna
totdeauna în apropierea râurilor, lacurilor sau canalelor. septembrie.

Liliacul pitic este Rădașca se numără printre cei

una dintre cele mai mici
specii de lilieci și unul
dintre cele mai mici
mamifere din Europa.
Are lungimea corpului de
36-51 milimetri. Folos-
ește ca adăpost crăpătu-
rile din clădiri, stânci sau
poate folosi scorburi. Începe să vâneze devreme, puțin
după apusul soarelui, zborul este rapid, ca de fluture,
vânează frecvent în jurul surselor de lumină din localități.
mai mari și remarcabili gândaci
din Europa. Caracteristice sunt
mandibulele mari și roșcate ale
masculului, care seamănă cu
coarnele de cerb și pot fi
mișcate ca un clește. La exem-
plare mari, lungimea coarnelor
poate atinge aproape jumătate din lungimea totală a
gândacului, care este 25-75 milimetri. Femelele sunt ceva
mai mici decât masculii și nu au „coarne”. Populează pădu-
rile bătrâne de foioase, preferând în special pădurile de
stejar, putând fi întâlnită în parcuri sau grădini.

Liliacul de amurg Croitorul stejarului are

este o specie de talie mare, lungimea corpului de 18-38
lungimea corpului fiind de milimetri, culoarea este
60 – 82 milimetri. Acesta neagră, capul prezintă o punc-
este o specie arboricolă, tuaţie puternică, mai deasă
putându-se întâlni chiar și pe frunte. Trăieşte în pădurile
în orașe și parcuri. Începe de foioase, preferând în special stejăretele şi făgetele, însă
să vâneze devreme, în apariţii ocazionale ale speciei au fost semnalate şi în pădu-
grupuri, înainte de apusul rile de conifere. Adulţii pot fi observaţi în decursul perio-
soarelui, până dimineața adei mai - iulie pe trunchiurile copacilor. Iniţial larvele se
înainte de răsărit, la o înalțime de 10 metri de sol și până dezvoltă sub scoarţa copacilor putreziţi, iar ulterior în
la o depărtare de 6 kilometri de adăpost. lemnul acestora.
 LECTIA 12

• habitat - teritoriu locuit de un individ, de o specie ori de un grup de

indivizi sau specii, în cadrul căruia populația respectivă găsește o com-
Dicționar: plexitate uniformă de condiții de viață, adaptându-se acestora;
• Sequoia - arbori rășinoși, provenind din mai multe specii, originari
din America de Nord, care ating dimensiuni și vârste impresionante ( 100
de metri înălțime, 30 metri în circumferință, până la 3000 de ani vechime).
Sunt considerați cele mai mari organisme vii de pe Pământ, mai sunt
cunoscuți ca ”arborii mamut” ;
• bour - bovină sălbatică, care trăia odinioară și în țara noastră,
socotită ca strămoșul direct al vitelor cornute mari;

Întrebări: • Care sunt cele mai mari arii protejate din județul Neamț ?
• Care este numele celui de care este legată declararea în 1935 a
Parcului Național Retezat?
• Care rezervații administrate de Direcția Silvică Neamț sunt dedi-
cate ocrotirii cocoșului de munte?

• În spațiul românesc, în perioada evului mediu, o formă de protecție

De reținut: a resurselor naturale, a fost asigurată de așa numitele ”braniști” care erau
constituite din păduri în care era interzisă tăierea arborilor.
• Data de 24 Mai 1909 a fost marcată de înființarea primelor nouă
parcuri naționale din Suedia,acestea fiind primele din Europa. Începând
din 1999 această dată se sărbătorește ca ”Ziua Europeană a Parcurilor”

• Completați integrama numărul 9 – INSECTĂ. Pentru ca și alți elevi

să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar creionul.

• Utilizând mediul on-line aflați ariile protejate de interes național

Aplicații practice: din județul Neamț. Documentați-vă și încearcați să vizitați aria protejată
cea mai apropiată de școala voastră. Întocmiți o scurtă descriere a aces-
teia (localizare, suprafață, ce protejează, etc). Nu uitați să faceți fotografii
sau filmulețe.

• ”Ziua Europeană a Parcurilor” poate fi organizată și la voi în

școală! În preajma zilei de 24 Mai luați legătura cu Direcția Silvică Neamț
sau cu Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, pentru a stabili
detaliile.

51
14
 12 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Reintroducerea zimbrului în libertate

în Parcul Natural Vânători Neamț
Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru european, greutatea masculilor maturi variind
între 800 și 1000 kg. Femelele adulte ating 650 kg, iar viţeii, la fătare cântăresc în jur de 25 de kg.
Masculii adulţi pot atinge 190-200 centimetri înălţime la greabăn, lungimea corpului ajungând la
300 centimetri. Capul este masiv, dar mobil, permiţând utilizarea păturii erbacee şi a lujerilor, frun-
zelor și scoarţei arborilor şi arbuştilor. Coarnele sunt prezente la ambele sexe, ovale în secţiune,
începând de la 2 ani acestea încep să se curbeze către interior, curbura fiind mai evidentă la femele.
Coarnele ating 45 centimetri lungime, fiind mai lungi şi mai groase la masculi, vârfurile acestora sunt
aduse mai mult în interior în cazul femelelor adulte.
Dispariţia zimbrului în libertate, pe teritoriul actual al României, este asociată secolului al
XIX-lea. Astfel, ultimele semnalări se referă la
zona Odorhei (1814), Munţii Călimani (1817)
şi Munţii Maramureşului (1852). Existenţa
acestor semnalări, doar în partea de nord-est
a Transilvaniei, poate fi explicată prin apart-
enenţa acestor regiuni la Imperiul Austriac şi
prin existenţa, în acea perioadă, a unui sistem
administrativ, mult mai bine pus la punct
decât în Moldova vecină. Este foarte posibil ca
zimbrul să fi supravieţuit pe versanții estici ai
Munţilor Carpaţi, în judeţele Suceava şi
Neamţ, şi după 1852. Zimbrii au dispărut din
libertate în principal din cauza vânătorii exce-
sive, un rol avându-l și derularea de activități
umane cu caracter perturbator (exploatări
forestiere, creșterea animalelor, dezvoltarea
urbană etc).
Începând cu a doua jumătate a secolu-
lui al XX-lea sunt aduse în România exemplare
de zimbri din străinate, efectivele cele mai
numeroase fiind asociate rezervaţiilor admin-
istrate de silvicultori. Aceste rezervaţii sunt
Slivuţ-Haţeg, judeţul Hunedoara,
Neagra-Bucşani, judeţul Dâmboviţa, Vânători
Neamţ, judeţul Neamţ. Începând cu 2012, în
raza Direcției Silvice Neamț, în Parcul Natural Vânători Neamț, s-au pus în libertate, în premieră
pentru România, primele grupuri de zimbri.
Zona în care s-a realizat prima eliberare a zimbrilor din ţara noastră, aparţine administrativ
de comuna Crăcăoani, judeţul Neamţ, este una izolată, un bazin de aproximativ 5000 ha, o zonă cu
păduri de foioase şi amestec cu altitudinea cuprinsă între 800 şi 1000m, optimă din punct de vedere
al existenţei speciei în condiţii de libertate.
Strategia de reintroducere a zimbrilor în cazul Vânători Neamţ a urmărit punerea în libertate
de grupuri mici (2 - 6 exemplare), avându-se în vedere obţinerea unor rezultate favorabile, pe
termen lung. În vara anului 2018, efectivul de zimbri în libertate era de peste 40 de exemplare.
În momentul de față, pornind de la inițiativa de la Vânători Neamț sunt în derulare programe
de reintroducere în libertate a zimbrului în Munții Țarcu și în Munții Poiana Ruscă.

52
 LECTIA 13
Lemnul
Un model care periodizează istoria societății umane ia în considerare materialul folosit cu
precădere într-o anume perioadă. Astfel, vorbind despre preistorie sunt cunoscute epoca pietrei, a
bronzului sau a fierului, mai aproape de vremea noastră putem discuta despre epoca petrolului sau
odată cu apariția calculatoarelor, de epoca siliciului. Chiar dacă materialele mai sus amintite au dat
numele unor epoci istorice, un alt material a fost folosit constant de-a lungul istoriei, de către toate
civilizațiile, indiferent de poziționarea lor geografică.
Lemnul, căci despre el este vorba, reprezintă chiar și astăzi, cu tot
progresul nostru tehnologic, un material de neînlocuit. Mai mult,
explozia demografică a condus, la nivel global, la un consum de
produse din lemn care a crescut cu mai mult de 50% faţă de anul
1960, estimându-se, pe viitor, o accentuare a acestei creşteri.
Țările dezvoltate economic, în care lemnul se folosește în princi-
pal pentru industrializare, au un consum de lemn de 10 ori mai
mare decât cele în curs de dezvoltare, acolo unde lemnul este
folosit cu precădere drept combustibil.
Lemnul este un material natural care provine din plantele lemno-
ase, arbori sau arbuști, fiind compus în majoritate din celuloză și
lignină și în mică parte din rășini, materii tanante și materii colo-
rante.
Orice arbore este alcătuit din rădăcina, trunchi sau tulpină,
crengi și frunze. Trunchiul formează partea cea mai importantă,
reprezentând între 50 - 90% din volumul total al arborelui, fiind folosit cu precădere la obținerea
produselor din lemn. Din cauza orientării fibrelor și a inelelor anuale, lemnul prezintă caracteristici
fizice și mecanice diferite pentru cele trei direcții:
- direcția longitudinala – cuprinsă întru-un plan paralel cu fibrele;
- direcția transversală - cuprinsa intr-un plan perpendicular pe fibre;
- direcția tangentiala - un plan paralel cu fibrele și tangent la inelele anuale.

În secțiunea transversală a unui buștean se

observă trei zone concentrice:
- scoarța sau coaja se află la perife-
ria trunchiului, alcătuind învelișul protector al
arborelui. Partea exterioară a scoarței se
numește și scoarța moartă sau ritidom, putând fi
subțire sau groasă, netedă, aspră sau crăpată.
Partea interioară este scoarța vie sau liberul,
străbătută de vase prin care curge seva;
- cambiul este un strat subțire, ca o
pojghiță lipicioasă, între coajă și lemnul
propriu-zis;
- cilindrul lemnos este format din
țesuturi lemnoase distribuite sub formă de
inele. Se disting alburnul și duramenul, cu
precizarea că lemnul din alburn este mai ușor, Secțiune transversală
mai elastic, mai permeabil și mai puțin rezistent la solicitarile mecanice, iar lemnul din duramen are
densitate mai mare, este mai dur și mai rezistent la solicitările mecanice.

53
14
 13 LECTIA
Unele specii lemnoase precum pinii, laricele, stejarii, nucul, castanul, cireșul, ulmul au dura-
menul colorat, altele au duramenul necolorat, asemănător alburnului (molidul, bradul, teiul,
carpenul, fagul, etc).
Lemnul, datorită numeroaselor lui calități, reprezintă una dintre cele mai răspândite materii
prime. Se cunosc mai bine de 10.000 de utilizări ale acestuia, cele mai frecvente sunt ca lemn de foc,
material de construcții, materie primă pentru industria hârtiei și cea chimică.

• alburn - un strat lemnos situat intre inima lemnului și imedia-

Dicționar: ta apropiere a cojii, activ fiziologic, cu conținut mare de apă, prin care se
face transportul apei și al sărurilor minerale ;
• duramen - un strat lemnos situat în zona centrala a tulpinii,
inactiv fiziologic, cu conținut scăzut de apă, format din celule cu pereții
impregnați cu diferite substanțe și care servește pentru rezistența arborelui
la solicitări mecanice ;

• Care sunt cele trei direcții luate în considerare pentru a

Întrebări: descrie proprietățile lemnului?
• Care specii lemnoase au duramenul colorat?
• Care sunt zonele concentrice ușor observabile în secțiunea
transversală a unui buștean?

• Păstrarea lemnului în mediu uscat sau sub apă, ii mărește

considerabil durabilitatea. Astfel în mormintele din Egipt s-au gasit
De reținut: obiecte din lemn conservate timp de 5000 de ani, la Drobeta Turnu-Sever-
in, la pilonii podului construit de Apollodor din Damasc (acum 2000 de
ani), s-au păstrat numai părțile din lemn ce au fost permanent sub apă.
• În lume sunt cunoscute mai bine de 30.000 de specii lemnoase.
• În zona Parcului Natural Vânători Neamț se găsesc un număr
de 82 specii lemnoase ( arbori și arbuști).
• Dintre speciile lemnoase ocrotite, în județul Neamț crește tisa,
al cărui lemn este considerat a fi prețios întrucât este greu, dur, cu o
frumoasă culoare roșcată, foarte potrivit pentru realizarea unor sculpturi
sau obiecte de mici dimensiuni.

• Măsurați cu atenție cele trei dimensiuni ale unor prisme de lemn,

Aplicații practice: de diferite specii, pe care mai apoi, lăsați-le scufundate în apă pentru 24
de ore. Măsurați din nou cele trei dimensiuni ale fiecărei prisme și com-
parați rezultatul cu măsurătorile inițiale. Trageți concluziile!

• Folosind macheta de la Anexa 8, observați și prezentați

diferențele dintre secțiunile transversale, longitudinale și tangențiale,
pentru specii de rășinoase și de foioase.

54
 LECTIA 13
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Produse din lemn pentru construcții

Produsele de lemn pentru constructii se pot clasifica în produse din lemn cu structura nemodi-
ficată și produse din lemn cu structura modificată.
A. Produsele din lemn cu structură nemodificată se obțin prin prelucrarea cilindru-
lui lemnos, astfel încât masa lemnoasă suferă modificări de formă, dar structura nu se schimbă.
A.1 Produsele brute din lemn se obțin din cilindrul lemnos prin curățarea de coajă și
tăierea la anumite lungimi. Pentru lucrări de construcții se folosesc:
Bile - produse cu diametrul la capătul subțire de la 8 - 12 centimetri și lungimea de 3,6 metri;
Manele - produse cu diametrul la capătul subțire de la 12 - 16 centimetri și lungimea de 6,9
metri;
Prăjini - produse cu diametrul la capătul subțire de la 4 - 8 centimetri și lungimea de 2,4
metri.
Bilele, manelele și prăjinile se realizeaza din esențe de rășinoase și se folosesc la alcătuirea
acoperișurilor, susținerea cofrajelor pentru betoane și sprijiniri la săpături, schele, structura pereților
etc.
A.2 Produsele semifabricate din lemn se obțin din lemn rotund prin cioplire sau tăiere,
putând suferi modificări ale formelor, ale dimensiunilor sau ale aspectului. Acestea pot fi:
Ciopliturile - se realizează din lemn de rășinoase, prin cioplire cu toporul putând avea muchiile
teșite sau drepte și lungimi de la 3 metri la 8 metri, se folosesc la realizarea elementelor de planșee,
acoperiș (grinzi, pane, capriori) și pereți;
Bulumacii – realizați prin cioplirea pe o parte din lungimea lemnului rotund, cu un capăt ce se
impregnează sau se carbonizează prin ardere, se folosesc ca stâlpi la împrejmuiri;
Cherestelele - se obțin prin tăierea la gater a lemnului rotund pe direcția longitudinală,
obținându-se piese cu fețe plane și paralele. După modul de prezentare al secțiunii, cheresteaua se
prezintă în mai multe sortimente precum scândurile, dulapii și șipcile.
Furnirele - se obțin prin tăierea, cu dispozitive speciale, a lemnului rotund, în foi foarte subțiri;
tăierea se poate face în lungul cilindrului lemnos - furnir decupat - sau tangențial - furnir derulaj. Prin
lipirea mai multor furnire se realizează placajele, iar prin combinarea șipicilor și furnirelor se obțin
panelurile.
A.3 Produsele finite din lemn se prezintă la dimensiunile și forma la care se vor folosi în
construcții. Din această categorie fac parte scândurile pentru pardoseli, parchetele, plăcile celulare,
ușile și ferestrele.
B. Produse din lemn cu structura modificată, numite și produse moderne din lemn, reali-
zate în scopul valorificării superioare a unor sortimente de masă lemnoasă (ramuri groase, bucăți
mici etc.) sau a esențelor moi (plop, salcie etc.). Acestea au înlocuit în timp unele din produsele din
lemn cu structura nemodificată precum cheresteaua, placajul, furnirele. Cele mai cunoscute exem-
ple sunt plăcile din așchii din lemn și plăcile fibrolemnoase.
Plăcile din așchii din lemn (PAL) sunt produse obținute prin presarea la cald a unui amestec de
așchii din lemn și un adeziv puternic. Plăcile din PAL se folosesc la lucrări de tâmplărie sau în
construcții, ca pardoseli, lambriuri, straturi izolatoare termic.
Plăcile fibrolemnoase (PFL) se fabrică din fibre de lemn rezultate prin defibrarea chimică sau
mecanică a deșeurilor din lemn, stuf, paie, etc. Plăcile din PFL se folosesc în industria mobilei, la tâm-
plărie, lucrări de finisaje.

55
14
 14 LECTIA
Produsele accesorii ale pădurii
Produsul principal al pădurii îl constituie lemnul, în afara acestuia, oamenii utilizează și alte
resurse din pădure, îndeosebi cele de natură vegetală. Acestea poartă denumirea de produse acce-
sorii ale pădurii, care se pot clasifica după diferite criterii, dintre care cel mai folosit este sectorul
economic în care sunt utilizate. După acest criteriu se disting:
- produse folosite în industria alimentară și
consumul alimentar direct: fructe de pădure,
ciupercile comestibile, unele specii de semințe fores-
tiere;
- produse folosite în industria farmaceutică și
cosmetică: plante medicinale și aromatice, cetina;
- produse folosite în industria chimică: produsele
tanante (coaja de stejar, de salcie și de molid, conurile de
molid), rășina;
- materii prime pentru produse de artizanat, orna-
mentale și de uz gospodăresc: nuiele de răchită pentru
împletituri, pomi de iarnă, cetină, ramuri de mesteacăn;
- materii prime pentru lărgirea bazei furajere:
semințe de arbori și arbuști, frunzare, cetină, ierburi și
fânuri, plante melifere.
Fructele de pădure ocupă un loc important printre
produsele accesorii ale pădurii. Cele mai răspândite sunt:
afinele, zmeura, murele, măceșele, coarnele, fragii,
merele și perele pădurețe. Din acestea se pot fabrica
dulcețuri, gemuri, sucuri și băuturi alcoolice
Caracteristicile ciupercilor comestibile trebuie
Zmeur
bine cunoscute, întrucât prin consumarea unora otrăvi-
toare se produc îmbolnăviri grave. De la ciuperci se consumă aparatul fructifer, format din pălărie și
picior.
Un criteriu de determinare a ciupercilor îl constituie culoarea exterioară. „Carnea” ciupercii
este de obicei albă, dar prin rupere
culoarea se poate schimba datorită
oxidării, mirosul și gustul sunt
caracteristice.
Cele mai răspândite și căutate
ciuperci comestibile sunt: hribul,
gălbiorul, gheaba, păstrăvul de fag,
zbârciogul, ciuperca albă de
pădure, râșcovul.
Plantele medicinale sunt acele
plante ale căror părți, cum sunt
florile, rădăcinile, frunzele, coaja,
Înmulțirea ciupercilor mugurii conțin principii active cu
efect terapeutic. Plantele medicinale au fost folosite de popor, din cele mai vechi timpuri, în amelio-
rarea sau vindecarea unor boli. În zilele noastre, în cadrul terapiilor naturiste, acestea constituie o
alternativă la medicamentele produse chimic.

56
 LECTIA 14
Dintre părțile de arbore cu efecte terapeutice se menționează: mugurii de pin și plop negru,
pentru fabricarea medicamentelor contra
reumatismului; frunzele de mesteacăn, pentru
ceaiuri diuretice și loțiuni contra căderii părului,
florile de salcâm contra nevralgiilor; florile și
bracteile de tei pentru ceaiuri contra durerilor de
cap, amețelilor, scoarța de salcie folosită în
vechime pentru fabricarea aspirinei etc.
Rășina este o masa uscată sau solidificată,
albicioasă sau gălbuie cu miros și gust caracteris-
tice, rezultată în urma contactului cu aerul a
balsamului secretat natural sau prin rănire de
către arborii de rășinoase. Balsamul rezultă ca un
produs al metabolismului și se găsește în lemn (la
molid, pin etc.) sau în coajă (la brad etc.). Din
rășina se extrage terebentina, folosită la fabricar-
ea lacurilor, a vopselelor etc., și colofoniul,
utilizat la prepararea săpunului, la producerea
hârtiei etc. Pentru obținerea rășinii de la arbori Coș din nuiele
se execută un ansamblu de operațiuni care se numește rezinaj. Rezinajul poate fi natural sau artifi-
cial.
Nuielele se pot utiliza, prin împletire, pentru realizarea unor obiecte de uz casnic, cum sunt:
coșurile, scaune, garduri, etc. Acestea se pot recolta de la arbori în picioare sau din răchitării
înființate în acest scop și se pot folosi cojite sau necojite. Speciile cele mai utilizate pentru împletirea
coșurilor sunt speciile de salcie, pentru garduri se folosește alunul, etc.

• cetină – ramură de rășinoase;

Dicționar: • nuia – vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină
sau dintr-o ramură tânără de arbore;
• bractee - organ membranos, avînd forma unei frunzișoare, care se
află la baza florilor.

Întrebări: • Ce fructe de pădure cunoașteți?

• Care sunt ciupercile comestibile întâlnite în zona voastră?
• Ce obiecte de artizanat pot fi realizate din nuiele?

• Măceșele conțin cea mai mare cantitate de vitamina C în compara-

De reținut: ție cu alte fructe. Acest conținut este cuprins între 100 și 4500 mili-
grame/100 grame substanță uscată, în comparație cu lămâia care conțin 50
miligrame/100 grame.
• Afinele sunt fructele de pădure cu cea mai mare concentrație de
antioxidanți. Afinele sporesc acuitatea vizuală, ameliorează vederea
nocturnă și reduc riscul de apariție a unor boli ale ochilor.

57
14
 14 LECTIA

• Completați integrama numărul 10 - ARBUST. Pentru ca și alți elevi

să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând doar creionul.

• Organizați o vizită pe traseul educațional din apropierea școlii

pentru a putea identifica diferite categorii (fructe de pădure, ciuperci
comestibile, nuiele, etc.) de produse
Aplicații practice: accesorii ale pădurii, completând fișa
de teren din Anexa 9.

• Culegeți acele produse acceso-

rii care vă vor fi de folos pentru
aplicația de mai jos.
Realizați o coroniță folosind
produsele accesorii ale pădurii: cetină
de brad, nuiele de salcie şi diverse alte
elemente de natură vegetală,
rămurele, crenguţe de măceşe, conuri
de brad, ghinda, crenguţe de salcie cu
mâţişori, etc. Începeți cu un cadru circular din nuielele de salcie, împletiți
cetina în el, după care aplicați decorațiunile. Experiența dobândită vă va fi
de folos cu ocazia sărbătorilor de iarnă!

58
 LECTIA 14
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Ciuperci comestibile din pădurile Neamțului

Hribul crește în luminișuri, aproape în toate pădurile, mai ales
în cele de stejar. Pălăria este rotundă, globulară, ajungând până la un
diametru de 20 centimetri. Culoarea ei este galbenă-cenușie atunci
când ciuperca crește la locuri umede, umbrite, și brun-închis pe locuri
uscate. Culoarea piciorului este mai deschisă decât a pălăriei. Carnea,
albă, nu-și schimbă culoarea la rupere, are
miros și gust plăcut.

Gălbiorul crește mai ales în pădurile de Hrib

fag, dar și în pădurile de rășinoase, în grupuri, prin luminișuri. Pălăria, boltită
în tinerețe, devine la maturitate o pâlnie cu marginile lobate sau ondulate,
ajungând la un diametru de 2-9 centimetri. Culoarea generală a ciupercii
este galbenă. Carnea este albă în interior, iar spre exterior galbenă – aurie,
gustul piperat.
Gălbior
Gheaba crește în grupuri mari pe cioate și
resturi lemnoase din pădurile de fag și rășinoase; când se instalează pe
arborii vii, contribuie la uscarea acestora. Pălăria, boltită, devine convexă la
maturitate. Culoarea generală este galbenă-maronie până la
galbenă-cenușie, mai închisă spre centrul
pălăriei. Carnea este albă, fragedă cu gust
acrișor-amărui.

Păstrăvul de fag crește în tufe pe trunchiuri

de fag bolnave și mai rar pe alte specii lemnoase, Ghebe

sub formă circulară, cu diametrul în centru de 5-15 centimetri, și margi-

nile răsfrânte, ușor ondulate. Culoarea este
cenușie-negricioasă. Carnea este albă fragedă,
cu miros de făină și gust plăcut.
Păstrăv de fag
Zbârciogul crește în grupuri izolate la mar-
ginea pădurii. Pălăria este în formă de căciulă,
cu diametrul de 1,5-3 centimetri la bază și
înălțimea de 3-7 centimetri; suprafața sa este
zbârcită de culoare alburie în tinerețe, apoi
galbenă cu nuanțe brun-roșcate. Carnea are
gust și miros foarte plăcute.
Zbârciog
Vinețica crește izolată sau în grupuri prin
pădurile de foioase și de rășinoase, cât și prin pășuni. Pălăria, la început
Vinețică convexă și apoi plană și adâncită la mijloc, cu marginile răsucite și puțin
striate, are diametrul de 4-9 centimetri. Pielița, galben-rozie până la roșu-brună, cu nuanțe mai
închise la centru, se desprinde ușor de carne. Carnea albă este tare, casantă, cu miros plăcut și gust
de miez de nucă.

59
14
 15 LECTIA
Cum ne comportăm în pădure
Pădurile sunt puse în pericol de o serie de factori dăunători.
Unii dintre aceştia au acționat dintotdeauna, alții precum poluarea
sau turismul necontrolat au apărut doar în ultimul timp. Pentru a vă
putea bucura pe termen lung de efectele benefice ale pădurii trebuie
să respectați următoarele reguli:
- ca să nu vă rătăciţi şi să fiţi ajutaţi în caz de nevoie, mergeţi
doar pe traseele marcate;
- colectați din pădure toate deşeu-
rile, chiar şi pe cele biodegradabile.
Luaţi o pungă de plastic în care să
strângeţi deșeurile;
- campaţi doar în locurile permise, fără a săpa şanţuri în jurul
cortului şi fără a distruge vegetația (plante, arbori, arbuști, etc.);
- ocrotiţi orice plantă, chiar dacă
vi se pare a fi nefolositoare. Poate că
este o plantă care nu mai există în altă
parte;
- lăsaţi-vă câinele acasă sau dacă nu se poate acest lucru,
ţineţi-l tot timpul în lesă, pentru a nu
deranja animalele sălbatice;
- nu vă spălaţi, în natură, cu săpun
ori detergenţi, ca să puteți proteja
vieţuitoarele din apele pădurii;
- ocrotiți animalele, chiar dacă
unele, precum șerpii, vă par a fi dăunătoare sau periculoase;
- nu tăiați, rupeți sau scoateți din rădăcini arbori, arbuști sau
puieți, chiar dacă aceștia sunt rupți sau
doborâți de fenomene naturale sau de
către alte persoane;
- pentru a fi de folos şi altora, lăsaţi aşa cum le găsiţi: semnele
de marcaj, săgeţile şi stâlpii de marcaj,
panourile indicatoare, refugiile şi alte
dotări turistice;
- pe traseele din pădure nu
strigați, nu faceți alte zgomote, nu
folosiți CD player-ul, casetofonul sau
radioul. Mai bine folosiți binoclul,
aparatul de fotografiat sau lanterna;
- refugiile şi adăposturile mon-
tane sunt menite să ofere adăpost
celor surprinşi de vremea rea, de
aceea trebuie lăsate în aceeași stare
în care le-ați găsit, sau dacă e cazul, se vor repara;

60
 LECTIA 15
- pentru a nu polua, a nu deranja animalele şi a nu distruge
vegetaţia, pe traseele din pădure nu vor fi folosite mijloace motoriza-
te (automobile, ATV-uri, motociclete, scutere, snowmobile, etc.);
- urmele trecerii voastre prin pădure nu trebuie încrustate în
scoarța arborilor;
- păstrați natura intactă, așa vă veți bucura de binefacerile ei
ori de câte ori veți reveni.

• biodegradabil – calitatea unui material de a fi degradat de factori

biologici;
Dicționar: • jneapăn – arbust cu tulpină culcată sau ascendentă, ramificată, cu
crengile plecate la pământ;
• a polua - a face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de
substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea echilibrului natural și
efecte dăunătoare asupra organismelor vii.

Întrebări: • Cum ne comportăm în pădure?

• Cum ne deplasăm în pădure?
• La ce distanță față de pădure se poate aprinde focul?

• Este interzisă aprinderea focului la o distanță mai mică de 30 metri

de pădure. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate
prin panouri avertizoare. La plecare trebuie să stingeți focul.
De reținut: • Megeți în pădure doar pe traseele marcate pășind în liniște, fără a
striga sau face alte zgomote.
• Pădurea furnizează oxigen pentru toate organismele vii de pe
pământ și în același timp, absoarbe bioxidul de carbon, contribuie la
reducerea poluării.
• Pădurea este o sursă de medicamente și remedii.
• Pădurile sunt un loc de relaxare, cu peisaje deosebite, care au efect
terapeutic asupra psihicului.

• Completați integrama numărul 11 – ÎN PĂDURE LA CULES. Pentru

ca și alți elevi să poată folosi acest manual, vă rugăm să scrieți utilizând
doar creionul.
• Pe traseul educațional realizați fotografii cu elemente care pertur-
Aplicații practice: bează mediul. Denumiți aceste elemente şi formulați 3 propoziţii, demon-
strând care sunt cauzele prezenței lor în natură. Discutați între voi și
stabiliți, pentru zona traseului, care este cauza care afectează cel mai mult
pădurea
• Organizați o acțiune de ecologizare în apropierea școlii, colectați
deșeurile găsite și completați fișa de teren din Anexa 10.

61
14
 15 LECTIA
LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Principalele pericole care amenință pădurea

Principalele pericole care

amenință astăzi pădurile sunt:
- tendința unor proprietari
particulari de pădure de a nu
respecta legislația silvică;
- tăierile ilegale de arbori
care pot duce la dezgolirea unor
suprafețe de pădure;
- nerespectarea regulilor
și regulamentelor silvice poate
duce la degradarea solului, distru-
gerea regenerărilor naturale,
înmlăștinarea și distrugerea
malurilor pâraielor, poluarea
apelor;
- pășunatul cu animalele
domestice în păduri duce la
distrugerea puieților, la bătători-
rea solului sau la deranjarea
animalelor sălbatice din zonă,
datorită câinilor ciobănești;
- seceta prelungită, combinată cu poluarea urbană și industrială, duce la apariția fenome-
nelor de uscare a pădurii;
- aridizarea climatului duce la “deplasarea” pădurii, astfel în zona de câmpie se preconizează
că unele tipuri de pădure vor dispărea, dar acestea își vor găsi locul în zona de deal;
- reducerea suprafețelor ocupate cu pădure în beneficiul suprafețelor cultivate, a fânețelor,
pășunilor sau a perimetrelor construibile din orașe și
comune;
- pericolul de incendii este mare în arboretele de
rășinoase, datorită conținutului ridicat de rășini inflama-
bile, aprinderea focului este interzisă la o distanță mai
mică de 30 metri de pădure;
- aruncarea resturilor menajere în pădure poluează
mediul și provoacă perturbarea comportamentului
vânatului, care devine dependent de acestea;
- braconajul duce la reducerea numerică a vânatului,
chiar poate pune în pericol existența unor specii;
- pe fondul schimbărilor climatice se constată creșterea
numărului și intensității atacurilor de gândaci dăunăto-
ri, în special în cazul pădurilor de rășinoase.

62
 INTEGRAME

Integramele numărul 1, 2, 3, 5 și 11 au fost realizate de către

Mihai CREȚU, n.1953 - m.2010, inginer silvic.
Integramele numărul 4, 6, 7, 8, 9 și 10 au fost realizate de către
Nelu DUMBRAVĂ.
 Integrama numărul 1 - SILVICĂ
Localitate Fac Mesteacăn Aplecați, Meșter Inima Câini
nemțeană dude (presc.) încovoiați fierar fagilor! din deltă
Viețuit
Codru Depresiuni în Semințiș Inima Mijlocul trunchiului
formă de pâlnie
Inima zadei! Tipărituri (pl.)
eminescian de salcie arinului!
3 7 12

Sursă de
Trandafiri A zgudui
ploaie
Arbori cu Cămașă de
flori parfumate
Arbore
la țară
8 A reproduce 1
Serie
un text
Arbori Roade
falnici în lână
5 11
Tei! Răsărit Sperietori

Sport 2-3 Arbore pe

alb cireși! malul apei CUVINTE RARE:
Arbuști
Rășinos de exotici ISOPI - Arbuști exotici
Catifea
pe la noi
Urme
RENIȘ - Semințiș de salcie
9 Aflată 6 10
Soi de la mijloc Cerc în Cântec de HALO - Cerc în jurul lunii
stejar Îmbracă jurul lunii leagăn
trunchiul ENOTI - Câini din deltă
Păscut

Cu î din i
de reni
Acest
(pop.)
Conifer cu frunze
căzătoare
Acela

Fac
Campion
cireșe
4
Arbustul
veverițelor

2
Dan Puieți de
Ioan tei

Aranjând în spatiile numerotate de sub integramă literele corespunzătoare cifrelor,

veți obtine o expresie tematicădin poezia "Călin - File din poveste" de Mihai Eminescu

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
 Integrama numărul 2 - ARBORI
Arbore Măduvă de 16 Salcâmi 4 Rășinos
fructifer iovă! Zonă de Inima
Omul Arbore Despică munte Mișcare arinului!
pădurii rășinos lemnul repetată
1 20

Salcie Carpen 6
(presc.) (presc.) Roșinoase
Cuburi de cu ace
Rășinos pitic
lemn lungi
13 8 Rachiuri
15 Foios cu
frunza
4 - 5 păduri!
penată
Acțiune cu 12 19 Fond
Arbori A bate nituri
pile Fructe de forestier! CUVINTE RARE :
Loc cu Diverse moi cais Bucată de
Rășinos (presc.) pământ TÎRȘ - Rășinos pitic
prizonieri
2 17 Soi de stejar Arbust 10
spinos CAPER - Arbust spinos
Fire
Om bogat
încurcate ACAȚI - salcâmi (reg.)
Arbore 9 14
Para! Epocă
exotic
Produc jir Nănaș Fir
Readus la 11

Cu î din i
3-4 viață Inima
căpușe! bradului!
Nae Marcu

Foios tare
3 Severi, 5
sobri,
Arbore
cumpătați
fructifer
18 777
Arbore cu
coaja albă

La o dezlegare corectă, aranjând literele numerotate din integramă în ordine,

veți obține un cunoscut vers din Mihai Eminescu, ilustrând tema de mai sus.
1 2 3 4 5 6 7

8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
 Integrama numărul 3 - ... DE BUREȚI
Firișor de Grup de
Burete parazit
Roade prin miceliu Fel, plante
Bureți frecare Toantă Rudă cu tip Pusă pe
(reg.) stejarul cal
2 1 15

Zdren- Prefix
țăros
Burete pentru
Tonți nou
4 Cal do-
brogean
Apel la
telefon
Oprit, Lucrare 10 Udrea 8
interzis scrisă Albu A se Chef de CUVINTE RARE :
Bureți Radu Legături istovi ceartă
Legumă
Toma de spice SEPT - Separă 2 cavități
6 5 Sandu 13
Nanu Papuc
de plajă
TUTĂ - Toantă (reg.)
Ion Stoia

Cu î din i
Separă 2 3 Inmulțește 9 ECOTIP - Grup de plante
Ține de oi
cavități bureții A
Roade-n apărea
Macagiu A cunoaște
lemn
12 14 Tudor 16
Liniște Arbust
3-4 Ion
Calin râșcovi! Romică
Căni!
Zaharia Oprea
Gheabă
Burete
Aclamații

7 11

Bureți

... ȘI CONTINUAREA EI.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

-
 ... Vas mare
Din nou
Pești Om lipsit
rapitori de scrupule

A răni

Fără soț

A decora

În
comună
Integrama numărul 4 - PISCICOLA

Crescătorie de Conservat cu
A locui
păstrăvi sare Serviciu
Os Cadou Un fel de rom
de vase

2 O sută
unu
Adevărat
Conservat cu 3
sare Au
Haină veche
emoții

Al treilea

A cunoaște

Examinați
Aproxi-
mativ Din familia
sturionilor
Loc 4 Spinare
în sală
de pește
Abia
la urmă! nobil
7 Ifose la Cap de
A vrea
început! bour!
Pornesc
Pește de baltă Talaz
ultimele!
6 Un tip 5
zgârcit
Cursuri

În grup!
Dusă
Pești de cu greu
baltă

Aviator

Prefixul Cap de
Dânșii
noului girafă

1 2 3 4 5 6 7

Cu î din i
 Integrama numărul 5 - PĂSĂRI
Pasărea Bebe 10 Arbuști Pene de
Păsări
Turcanu meliferi
Păsări din despicat
4-5 Mamifer Otilia
ciori! iniște tibetan Cucu lemnul
7

11 Pasăre 2
Ceas Anton Aușel
singuratică
Bogdan Ada
A stârni
Cioară Sturzu
14 Simion 13
Coțofene
Urzică
Mic local
Soții de țar
italian
1 Buruiana 6
Stârc alb
Berze porcului
Păsări
Cămașă egiptene Aliați
rustică CUVINTE RARE:
15 Păsări 9
tropicale TUCANI - Păsări tropicale
Întrebare

Lae Păsări de
Atmosferă
Sitaru colivie Căzi

Cu î din i
Cap Rigid, cu apă
Puiul caprei
de ibis! tare
8 Tipăritură 12
Aripi Trafic Aripi
Neamț de sitar! mediu! de canar!
(auto)

Intuiție 4 5
Sora
Pasăre ciorii
în pasaj
Frumos 3
mirosi-
tori

Aranjând în spatiile numerotate de sub integramă literele corespunzătoare cifrelor,

veți obtine numele popular și cel științific al unei păsări de noapte.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
 ... Ace
de plante În
E și cu
Tur
sens!
ochelari

Rația
animalului
Floarea
purității

Târziu

Scosul
capului
În
Integrama numărul 6 - REPTILĂ

haos!
Se
Pitic Osie
încolăcesc
Rând
Jumătate A trage
Vârf
de ton greu

Sere! 1
Care va
veni (fem.)

Piatră 8 2 Nesătul 6
Număr de Produs
colaci avicol
4 Învârtiri

Prăpastie

Ascund șerpii 9
Iese din
Străvechi
pământ Suprafață
de joc

La război Plantată
pentru
Tras
în piept pânză
În față 7
Prelungirile
neuronului
A perverti

5 Avantaj

Maestru

Trage 3
la pol
Distanțat
Lucrează
sub pământ
10 11
A scoate
din apă

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Cu î din i
 ... Pasăre
migratoare
Pitice
Un tip
Goală
jovial

Spaima
oilor
Calmat cu
medicamente

Părinți 3
Integrama numărul 7 - CIUPERCĂ

Grăsime
animală
Mișcarea Când e la Unu și
Aflat în spate!
frunzelor spate! unu!
Trecerea
Inedit Răsărit Organ de zbor
gazului în apă

Cap Metru de Spaima

de șoim! lemn
animale-
Informează Aduce ploaia lor

Celebrități
feminine

Nepătată
Ca Aruncă
A devia
barza săgeți Curată la
început!
Luată de
pe oaie
12 pe an
(sg.)

În zori! 2 Iau
Trup de babă! 4
din zbor
Roșii Motiv de Vorbă
la fiert încurcături măgărească
Fixată la
perete
(dim.)
Porc 1
(var.) Ia de
Duce obicei
câinele

Rele la
gust

1 2 3 4

Cu â din a
 Animale Stins
sprintene cu apă Burete
Trăiesc
A fora
de casă
în apă

Vast
Pește
subțire

Vas 1
Integrama numărul 8 - MAMIFERE

A-și lua

...
răspunderea
Răi Ape
În vise!
la gust secate!

Sălaș Mlădiță În lume! Șmecher

A cunoaște

Turbare

Maluri 4
Din
Masiv mers!
montan (pl.)
2 Întindere
de apă A
Ruptă în aproxima
spate!
Colonii pentru
În față! copii
Pe corpul Plantă
animalelor erbacee

Ieșit în spate!
De dat
Apărătoare
la porci

Stau
Dușmănie
Seci în față!
Dat pe la cap! La război
margini!
3 Acumulare A scoate
lichidă capul
Corp de
În șold!
uliu!

Serv
Cel din
Carieră de urmă
piatră
5

1 2 3 4 5

Cu î din i
 Integrama numărul 9 - INSECTA
Fata din În
Urecheați Garanție
poveste Vestitor al viață
Din Caise primăverii Nu a
Orbi
occident mici plecat

Pe corpul Fir
păsărilor vegetal
Ostaș la
Larmă
unguri
5 1
Volum Pătat

Rănit la Mers 2
aripi! prin aer
Expuși
Lipii
la stres
A călca 3 Bună de
Beretă Secret
apăsat gură
Bun de
Neprihănit Vapoare
cafea
...

Cu â din a
Lichid
vital

Zburătoare 4 Adevărat Înțepător

Masă
În timp! În zori!
la câmp
6 7
Tiv la
A opri
spate!

Sărit în Gen de Bot de

spate! furnici porc

1 2 3 4 5 6 7
 Integrama numărul 10 - ARBUST
Doar Polițist
În față Ciolan
puține în State
...
Lan de Nu-i Frumoasa Ruptă la
Opac
porumb deasă bunicii spate!
1 4

Purtate de Înaintea
măgari arbuștilor!
Trasă Acoperită
greu cu păr

Ia din E singur
zbor pe lume

Duce greul Păr...

la țară altoit
Producător A se
de mere ralia
Nivelat Fără 2
Dânsa Holdă
în forță valoare Primii în
A pleca
Oamenii mărăcini!
A înzestra Individ Selectat
codrului

Cu î din i
A dura

Strămoș

Emisar A gelui
În
Între Ies din vânt!
ogoare râpă!
5
Legarea
Pe cântar
rănii

Fac 3
Colonie arici...ve-
getali

1 2 3 4 5
 Integrama numărul 11 - ÎN PĂDURE LA CULES
Copt mai
Căluț Acru
tare A
Bureți
Nae Enescu Tei (presc.) Carte!
arăta

1 14 6 20

Călugăr 16
catolic
Noe!

3 19 13 Dud
Ion găunos!
Crengi
Suciu Vali
Enea
18 Scurs 17
Burete
de apă Probă la CUVINTE RARE :
Ciuperci
Adunare canotaj
Cursă auto
de oi ASCĂ - Poartă sporii la ciuperci
8 5
HIFE - Firișoare de miceliu

4 11 Coadă de
Taciturn Întins
ciupercă!
Acoperă Nimica
Cai dobrogeni
bureții toată

Cu î din i
15 12 Ana 2
La Hossu
Intrebare
revedere Nicu
Hrib
Cadență 10
Gheabă
Apă
curgătoare
7 Poartă Firișoare 9
sporii de
la ciuperci miceliu

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

- -
15 16 17 18 19 20
 Calendar de mediu
• 2 februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede – Convenţia
Ramsar
• 15 martie – 15aprilie – Luna Pădurii
• 22 martie – Ziua Mondială a Apei
• 23 martie – Ziua Mondială a Meteorologiei
• 1 aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor
• 17 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii
• 22 aprilie – Ziua Pământului
• 24 aprilie – Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator
• 10 mai – Ziua Păsărilor şi Arborilor
• 15 mai – Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă
• 22 mai - Ziua Internatională a Biodiversitatii
• 24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor
• 5 iunie – Ziua Mediului
• 8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor
• 17 iunie – Ziua Mondială Pentru Combaterea Deşertificării
• 21 iunie – Ziua Soarelui
• 11 iulie – Ziua Mondială a Populaţiei
• 9 august – Ziua Grădinilor Zoologice
• 23 septembrie – Ziua Mondială a Curăţeniei
• 26 septembrie – Ziua Mondială a Munţilor Curaţi
• 1 octombrie – Ziua Mondială a Habitatului
• 4 octombrie – Ziua Mondială a Animalelor
• 8 octombrie – Ziua Mondială pentru Reducerea Dezastrelor
Naturale
• 16 octombrie – Ziua Internaţională a Alimentaţiei
• 17 octombrie – Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei
• 31 octombrie – Ziua Internaţională a Mării Negre
Anexe
„Un minimum de cunoştinţe despre păduri trebuie neapărat să
facă parte integrantă din cultura generală a fiecărui fiu al
acestui neam, trecând organic în programul de învățământ
de toate gradele, unde elevul învaţă despre geizerele din
Islanda, despre paralaxe, despre civilizaţia chinezeas-
că, despre câte şi mai câte, încât până într-atât se
îmbată, se orbeşte şi se ameţeşte de ştiinţa sa uni-
versală, încât până la urmă nu mai vede că îi
curge pământul de sub picioare şi se prăvale
peste el”.
(Marin Drăcea)
Anexa 1. Fișa de teren cu arborii și arbuștii întâlniti

Arbori Arbuști
 Anexa 2. Planuri căsuță artificială pentru păsări
Dacă vă place să aveți grijă de păsări, acest lucru poate fi un proiect perfect
pentru voi! Modelele de hrănitori de păsări sunt prezentate alăturat și pot fi montate pe
stâlpi din lemn, garduri sau arbori.
Dacă vă place să aveți păsări în jurul vostru, hrănitorile de păsări reprezintă o
modalitate bună de a le atrage!

(B)
120 mm

300 mm

450 mm
(A)

140
mm

25 mm

140 mm

Hrănitoarea va fi construită folosind o placă de lemn cu grosimea de 2 cm.

Începeți prin tăierea unei plăci pentru partea din spate (A) așa cum se arată în
desenul de mai sus. Bucătile care vor forma acoperișul se vor îmbina la 60 grade.
Apoi tăiați acoperișul (B) la dimensiunea indicată. Folosiți clei de lemn și cuie de
4 cm în partea superioară a acoperișului (B) și în partea din spate (A).

(C)
(E)
(D)

Tăiați placa de jos care constituie podeaua (C) la 14 cm cu 10,5 cm. Măsurați apoi 13
cm de jos în sus și instalați podeaua folosind un adeziv pentru lemn și cuie de 4 cm. De aseme-
nea, sunt necesare cuie prin partea din spate (A) și în partea din față (C).
Tăiați partea laterală (D) la 12 cm cu 5 cm. Instalați cu clei de lemn și cuie de 4 cm. Sunt
necesare cuie prin partea laterală (D) , podea (C) și partea din spate (A).
Tăiați partea frontală (E) la 18 cm cu 5 cm. Instalați cu clei de lemn și cuie de 4 cm. Sunt
necesare cuie prin partea frontală (E), în partea laterală (D) și pe podea (C).
 Anexa 4. Specii de păsări protejate

Alcedo athis – Pescăruş albastru

Mărimea: 18 centimetri.
Categorie : sedentară.
Mod de cuibărit: tuneluri săpate în malurile abrupte din apropierea apelor
începând din deltă şi până la cele montane.
Regim alimentar: peşti de talie mică, mormoloci dar şi larve de insecte acvatice.

Aquila pomarina – Acvila ţipătoare mică

Mărimea: 56 - 68 centimetri.
Categorie : oaspete de vară.
Mod de cuibărit: în arborii din pădurile bătrâne şi îşi amplasează cuibul în coroan-
ele înalte.
Regim alimentar: mamifere, păsări, reptile, batracieni dar şi insecte mari şi hoituri.

Caprimulgus europaeus- Caprimulg

Mărimea: 28 centimetri.
Categorie: oaspete de vară.
Mod de cuibărit: cuibăreşte la sol în păduri de foioase tinere sau bătrâne.
Regim alimentar: hrana este capturată în zbor fiind compusă de regulă din insecte
zburătoare crepusculare şi nocturne de talie mare (mai ales fluturi).

Ciconia ciconia - Barza albă

Mărimea: 100 centimetri.
Categorie : oaspete de vară.
Mod de cuibărit: pe stâlpi de telegraf, copaci înalţi.
Regim alimentar: nevertebrate diverse de talie mare (râme, gândaci, viermi,
melci) dar şi vertebrate de talie mică (broaşte, şopârle, şoareci).

Ciconia nigra - Barza neagră

Mărimea: 96 centimetri.
Categorie : oaspete de vară.
Mod de cuibărit: în copaci înalţi din pădurile bătrâne.
Regim alimentar: peşti de talie mică, broaşte sau chiar insecte mari.

Crex crex - Cristel de câmp

Mărimea: 25 - 30 centimetri.
Categorie : oaspete de vară.
Mod de cuibărit: cuibăreşte la sol în poienile umede cu iarbă înaltă; uneori
foloseşte şi culturile perene cum ar fi lucerna şi trifoiul.
Regim alimentar: seminţe şi uneori plante tinere, nevertebrate.
 Dendrocopos medius - ciocănitoare de stejar
Mărimea: 20 centimetri.
Categorie : sedentară.
Mod de cuibărit: în scorburi, de preferinţă în păduri de foioase sau amestec cu
răşinoase, dar şi în lunci.
Regim alimentar: ouă, larve, şi adulţi de insecte însă preferă furnicile. Fructe şi
seminţe de pădure.

Dryocopus martius - Ciocănitoare neagră

Mărimea: 45 centimetri.
Categorie : sedentară.
Mod de cuibărit: în scorburile din pădurile de conifere, amestec dar şi de foioase.
Regim alimentar: ouă, larve şi adulţi de insecte. Fructe şi seminţe de arbori.

Ficedula albicollis – Muscar gulerat

Mărimea: 13 centimetri.
Categorie : oaspete de vară şi de pasaj.
Mod de cuibărit: în scorburi naturale şi artificiale din pădurile de foioase şi mixte.
Regim alimentar: ouă, larve, pupe şi adulţi de insecte.

Ficedula parva – Muscar mic

Mărimea: 11,5 centimetri.
Categorie : oaspete de vară.
Mod de cuibărit: preferă pădurile de foioase sau de amestec la altitudini mai joase
(800 m).
Regim alimentar: ouă, larve şi adulţi de insecte

Pernis apivorus – Viespar

Mărimea: 45 - 50 cm.
Categorie fenologică: oaspete de vară şi de pasaj.
Mod de cuibărit: cuibăreşte în păduri bătrâne dar şi în liziere, uneori foloseşte
cuiburile părăsite de cioara de semănătură sau grivă.
Regim alimentar: larve şi adulţi de insecte, cu predilecţie pentru bondari, viespi şi
albine. Consumă şi vertebrate mici.

Picus canus – Ghionoaie sură

Mărimea: 27 cm.
Categorie fenologică: sedentară.
Mod de cuibărit: în scorburile din arborii situaţi în pădurile de foioase sau mixte
bătrâne (peste 100 ani).
Regim alimentar: ouă, larve şi pupe de insecte. Adesea consumă fructe şi seminţe.
Aceste ciocănitori au obiceiul de a consuma furnici scormonind furnicarele.
Anexa 3. Fișa de teren cu specii de păsări întâlnite

Nume specie Număr exemplare Observații

 Anexa 5. Fișa de teren cu specii de animale întâlnite

Denumire viețuitoare __________________________________________

Mediul de viață _______________________________________________

Alcătuire corp _________________________________________________

Mișcare ______________________________________________________

Mod de hrănire ________________________________________________

Concluzii ______________________________________________________
Anexa 6. Fișa de teren cu urme de mamifere
 Anexa 7. Fișa de teren cu specii de floră întâlnite

Plante vasculare Ciuperci Mușchi Licheni

Anexa 8. Machetă carotă lemn
Anexa 8. Machetă carotă lemn
 Anexa 9. Fișa de teren cu produse accesorii întâlnite

Produsul accesoriu Categoria Întrebuințare

 Anexa 8. Fișa de teren privind monitorizarea cantității
de deșeuri colectate

Data:________________
Observator:__________________________________________
Numele școlii:________________________________________
Numele locului:_______________________________________
Suprafața (m2) Numărul sacilor de deșeuri Cantitatea de deșeuri