EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Notiunea si clasificarea actelor juridice civile

Definitie - Manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice,
respectiv, de a naste, modifica ori stinge un raport juridic concret - reprezinta actul
juridic civil.
Sensurile expresiei "act juridic civil"
Intr-un prim sens, actul juridic civil - deasemneaza tocmai manifestarea de vointa
cu intentia de a produce efecte juridice civile - pentru acest sens se utilizeaza
formula negotium juris - adica operatiune juridica.
In al doilea sens - se desemneaza inscrisul constatator al manifestarii de vointa,
adica suportul material. Pentru acest al doilea sens, se foloseste formula de
instrumentum probationis (adica inscrisul autentic sau sub semnatura privata).
Clasificarea actelor juridice civile
1. Dupa numarul partilor:
- unilaterale
- bilaterale
- multilaterale
a) Unilaterale
Este act juridic unilateral cel care rezulta dintr-o singura vointa - ex. testamentul,
acceptarea succesiunii, renuntarea la o mostenire, oferta, promisiunea publica de
recompensa.
Este bilateral - actul juridic civil care reprezinta vointa concordanta a doua parti.
Exemplul tipic de act civil bilateral este - contractul civil: vanzarea cumpararea,
imprumutul, depozitul etc.
Este multilateral - actul juridic rezultat din acordul de vointa ce provine de la trei
sau mai multe parti - ex. contractul civil de societate.
Nu trebuie confundata clasificarea actelor juridice civile in unilaterale si bilaterale,
cu clasificarea contractelor civile in unilaterale (ce dau nastere la obligatii numai
pentru una din parti) - donatia, imprumutul si bilaterale sau sinalagmatice care dau
nastere la obligatii pentru ambele parti - vanzarea cumpararea).
Actele juridice civile numite (tipice) si acte nenumite atipice

Este numit - actul juridic civil care are o denumire stabilita de legea civila, precum
si o reglementare proprie. Majoritatea actelor juridice civile sunt tipice.
Este nenumit - actul juridic care nu are o denumire si o reglementare proprie
(ex.contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere.
Acte juridice de: - conservare
- administrare
- dispozitie
Acte juridice civile patrimoniale si nepatrimoniale
Este patrimonial actul juridic civil care are un continut evaluabil in bani, asemenea
acte sunt cele care privesc drepturile reale si de creanta (Ex.: contractul de vinzare-
cumparare, donatie, imrumut etc.).
Este nepatrimonial - actul juridic civil care are un continut neevaluabil in bani.
(Ex.: conventia parntilor unui copil din afara casatoriei, in sensul stabilirii numelui
de familie al acestuia).
6. Acte juridice - consensuale
- solemne
- real
Acte juridice civile intre vii si pentru cauza de moarte
Actul intre vii - inter vinos - este actul juridic civil care-si produce efectele
neconditionat de moartea autorului ori autorilor. Majoritatea actelor civile sunt acte
intre vii..
Actul pentru cauza de moarte - mortis cauza - este actul juridic care nu-si produce
efectele decat la moartea autorului - ex.testamentul.
Acte juridice civile -subiective
- conditie
Acte civile - pure si simple si
- acte afectate de modalitati
Este pur si simplu actul civil care nu cuprinde o modalitate (termen, conditie,
sarcina). (Ex.: acceptarea ori renuntarea la mostenire).
Este afectat de modalitati - actul civil care cuprinde o modalitate (ex.: contractul de
asigurare, donatia cu sarcini, vanzarea cumpararea cu clauza de intretinere - in care
e prezent termenul).
10. Acte juridice civile -principale
- accesorii
Este principal - actul juridic civil care are o existenta de sine statatoare soarta sa
nepretinzand de soarta juridica a altui act juridic.
11. Acte cauzale si acte abstracte
Este cauzal - actul juridic a carui valabilitate implica analiza cauzei ori scopului
(daca scopul este imoral actul juridic este lovit de nulitate).
Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detasat de elementul cauza,
valabilitatea sau neimplicand analiza acestui element.

Acte juridice civile

- strict personale
- si acte ce pot fi facute si prin reprezentare
Strict peronal este actul juridic civil care nu poate fi facut decat personal fara a
putea fi incheiat prin reprezentare ex.: testamentul.
Majoritatea actelor juridice civile este formata din actele ce pot fi incheiate
personal, dar pot fi incheiate si prin reprezentant (mandatar).
Normele care reglementeaza actul strict personal sunt de stricta interpretare si
aplicare - deoarece constitue exceptia.
Acte juridice civile:
- constitutive
- translative
- declarative
1. Noţiunea şi determinarea efectelor actului juridic civil.
Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective civile şi obligaţiile
civile cărora actul juridic le dă naştere, le modifică sau le stinge. Aşadar, ceea ce
pentru raportul juridic civil reprezintă conţinutul acestuia, în acelaşi timp,
constituie efectele actului juridic civil care generează acel raport juridic civil. În
concluzie, prin efecte ale actului juridic putem înţelege normele private pe care
acesta le generează întotdeauna.

2. Definiţia, enumerarea şi reglementarea principiilor efectelor actului juridic

civil.
Prin determinarea efectelor actului juridic civil se înţelege stabilirea sau fixarea
drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative generate, modificate sau
stinse de un asemenea act. O astfel de operaţiune juridică este necesară deoarece
nu întotdeauna conţinutul actului juridic civil este clar, ci, uneori, cel puţin la
prima vedere, el este neclar, datorită unor cauze precum:
a. neconsemnarea manifestării de voinţă într-un înscris,
b. greşita exprimare a părţilor la încheierea actului juridic,
c. folosirea unor cuvinte nepotrivite,
d. conciziunea excesivă a expresiilor sau cuvintelor utilizate, etc.
Probarea actului juridic civil reprezintă faza prealabilă, dar obligatorie, pentru
stabilirea efectelor actului juridic civil. Dacă nu se dovedeşte existenţa actului
juridic civil, atunci nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale.
Atunci cînd există mijloace de probă suficiente şi concludente, o dată cu dovedirea
actului juridic civil se stabilesc şi efectele sale, în măsura în care acestea sînt clar
exprimate. Pot exista însă şi cazuri în care, deşi existenţa actului juridic civil este
neîndoielnică, efectele sale nu apar cu destulă claritate, menţinîndu-se unele
îndoieli cu privire la conţinutul actului respectiv. În asemenea cazuri, se impune o
a doua fază a determinării efectelor actului juridic civil, care constă în interpretarea
clauzelor actului.
Interpretarea poate avea ca scop fie calificarea juridică a actului, fie stabilirea
înţelesului unei sau unor clauze, în funcţie de care vor fi stabilite drepturile
subiective si obligaţiile civile ce revin părţilor, fie atît calificarea juridică a actului,
cît şi stabilirea înţelesului unei sau unor clauze ale acestuia.
Prin principiile efectelor actului juridic civil înţelegem acele reguli de drept civil
care arată modul în care se produc aceste efecte, respectiv cum, în ce condiţii şi
faţă de cine se produc aceste efecte.
În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în privinţa
numărului principiilor care guvernează efectele actului juridic civil. Într-o primă
concepţie, sînt reţinute trei principii ale efectelor actului juridic civil:
 principiul forţei obligatorii,
 principiul irevocabilităţii;
 principiul relativităţii.
3. Principiul forţei obligatorii – pacta sînt servanda.

Principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sînt servanda, este acea
regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în
cazul convenţiilor) sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca
legea. În alte cuvinte, actul juridic civil este obligatoriu pentru părţi, iar nu
facultativ.
S-a subliniat, în mod întemeiat, că actul juridic civil legal încheiat are forţă
obligatorie nu numai pentru părţile acestuia, ci şi pentru organul de jurisdicţie
învestit cu soluţionarea unui litigiu decurgînd dintr-un astfel de act, deci instanţa
este obligată să asigure executarea actului juridic legal încheiat, ţinînd seama, în
interpretarea clauzelor lui, de voinţa părţilor.
Fundamentul principiului forţei obligatorii a actului juridic civil este reprezentat,
pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice
generate de actele juridice civile, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al
respectării cuvîntului dat.
4. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil.
Prin irevocabilitatea actului juridic, indiferent că ar fi privită ca un principiu al
efectelor actului juridic sau doar ca o consecinţă a principiului forţei obligatorii,
înţelegem faptul că actului juridic bilateral sau multilateral nu i se poate pune capăt
prin voinţa numai a uneia din părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune
capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului acestuia.
Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o
consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Prin urmare, raţiunile
care servesc ca fundament principiului forţei obligatorii sînt, concomitent, şi
raţiuni pe care întemeiază irevocabilitatea actului juridic.
5. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil – res inter alios acta, allis
neque nocere, neque prodesse potest.
Prin principiul relativităţii efectelor actului juridic civil desemnăm regula de drept
potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorul sau, după caz,
autorii lui, fără a putea să profite ori să dăuneze terţelor persoane. Într-o altă
formulare, se poate spune că actul juridic civil bilateral sau multilateral dă naştere
la drepturi subiective şi obligaţii numai pentru părţile lui, iar actul juridic unilateral
obligă doar pe autorul acestuia.
Conţinutul acestui principiu este foarte exact exprimat de adagiul res inter alios
acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.
Principiul în discuţie îşi găseşte justificarea în două idei de bază şi anume, pe de o
parte, însăşi natura voliţională a actului juridic civil impune un asemenea principiu
în sensul că, dacă este firesc ca o persoană să devină debitor sau creditor pentru că
şi-a manifestat voinţa în acest sens, la fel de firesc este ca o altă persoană să nu
devină debitor sau creditor fără voia sa, iar, pe de altă parte, soluţia contrară ar fi
de natură să aducă atingere libertăţii persoanei.
6. Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor actului juridic
Constituie excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic acele cazuri
în care efectele actul juridic civil s-ar produce şi faţă de alte persoane care nu au
participat la încheierea actului respectiv, deci faţă de alte persoane decît părţile.
Aşadar, cînd vorbim despre excepţiile de la acest principiu, trebuie să fim în
prezenţa fie a unui act juridic care dă naştere la drepturi subiective direct în
favoarea altei persoane decît aceea sau acelea care au încheiat actul respectiv, fie a
unui act juridic care dă naştere la obligaţii civile direct în sarcina altei persoane
decît părţile lui.
Opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil (a situaţiei juridice create de un
asemenea act) nu reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului
juridic civil, deoarece în sarcina terţilor nu se nasc obligaţii civile din actul juridic
respectiv, ci este vorba numai de împrejurarea că terţilor nu le este permis să aducă
atingere drepturilor subiective născute din acel act juridic, desigur în favoarea
părţilor acestuia.
În literatura de specialitate, excepţiile de la principiul relativităţii sînt împărţite în:
excepţii aparente şi excepţii reale. Nu există însă un punct de vedere unitar în ceea
ce priveşte includerea anumitor situaţii în categoria excepţiilor reale sau a celor
aparente.
De asemenea, în rîndul excepţiilor aparente de la acest principiu vom mai include
şi cesiunea de creanţă, ipoteza gestiunii intereselor altei persoane, actele juridice
colective şi, chiar dacă nu este un act juridic civil, ci un act de dreptul muncii,
contractul colectiv de muncă.
1. Stipulaţia pentru altul (numită şi contractul în folosul unei terţe persoane),
adică acel contract prin care o parte (promitentul) se obligă faţă de cealaltă parte
(stipulantul) să execute o prestaţie în favoarea unei a treia persoane (terţul
beneficiar), fără ca aceasta din urmă să participe la încheierea convenţiei respective
nici direct şi nici reprezentată de stipulant, este analizată unanim ca excepţie
veritabilă (reală) de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil, deoarece
dreptul subiectiv civil al terţului se naşte direct şi în puterea convenţiei dintre
stipulant şi promitent, iar numai exerciţiul acestui drept depinde de voinţa terţului
beneficiar.
2. Situaţia avînzilor – cauză nu constituie o excepţie reală de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil, deoarece succesorii universali şi cei cu
titlu universal sînt persoane asimilate părţilor, în sensul că iau locul părţilor iniţiale
în privinţa efectelor actului juridic, fund deci „continuatori ai autorului lor”, iar, de
cele mai multe ori (de exemplu, în cazul comasării), această împrejurare nici nu
este străină de voinţa acestor succesori, succesorul cu titlu particular, în măsura
îndeplinirii celor trei condiţii arătate, ia locul părţii actului juridic, dobîndirea
calităţii de avînd-cauză făcîndu-se cu voia lui, creditorii chirografari admiţîndu-se
că fac parte şi ei din categoria avînzilor – cauză, nu dobîndesc drepturi subiective
sau obligaţii din actul juridic încheiat de debitorul lor, iar dreptul de a ataca actul
fraudulos al debitorului lor (drept care, oricum, depăşeşte cadrul noţiunii de efecte
ale actului juridic) se naşte din lege.
3. Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţia de porte-fort), adică acea
convenţie prin care o parte (promitentul) se obligă faţă de cealaltă parte (creditorul
promisiunii) să determine o a treia persoană să încheie, să adere ori să ratifice un
act juridic, reprezintă numai în aparenţă o excepţie de la principiul relativităţii
efectelor actului juridic, întrucît, în realitate, promitentul promite propria lui faptă
(de a determina pe o terţă persoană să îşi asume un anume angajament juridic în
folosul creditorului promisiunii), iar terţul nu devine obligat prin această convenţie,
ci numai dacă se obligă personal sau prin reprezentant, deci terţul devine parte în
actul juridic respectiv numai prin voinţa sa.
4. Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană
(reprezentantul) încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane
(reprezentatul), efectele actului juridic astfel încheiat producîndu-se direct în
persoana celui reprezentat. Indiferent de felul ei, reprezentarea este, în aparenţă, o
excepţie de la principiul relativităţii, în sensul că efectele actului juridic se produc
faţă de reprezentat, deşi actul juridic respectiv a fost încheiat (fizic) de către
reprezentant. Această excepţie nu este însă reală, deoarece, în cazul reprezentării
convenţionale, reprezentatul intră, aşa cum am văzut, în noţiunea de parte a actului
juridic (prin contractul de mandat, reprezentatul şi-a manifestat voinţa de a deveni
titularul drepturilor şi obligaţiilor ce se vor naşte din actul juridic pe care îl va
încheia reprezentantul), iar, în cazul reprezentării legale, reprezentatul se vede în
temeiul legii titular de drepturi şi obligaţii izvorîte din actul juridic încheiat de
reprezentant, iar nu temeiul voinţei altei persoane, parte în actul juridic în cauză.
5. Prin acţiunile directe desemnăm acele situaţii în care, potrivit legii, o persoană
(reclamantul) cheamă în judecată o altă persoană (pîrîtul) cu care nu se află în
raporturi contractuale, reclamantul fiind în raporturi contractuale cu o altă
persoană, cu care şi pîrîtul se află în raporturi contractuale.
6. Prin simulaţie se înţelege operaţiunea juridică prin care printr-un act juridic
public, aparent, denumit şi simulat, se creează o altă situaţie juridică decît cea
stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat (actul ascuns trebuie să se
încheie concomitent sau înainte de încheierea actului public). Simulaţia poate
îmbrăca trei forme: actul fictiv (actul public este încheiat numai de formă, fiind
contrazis de actul secret); actul deghizat (în actul public se indică un anumit act
juridic, iar în actul secret se arată adevăratul act juridic încheiat de părţi –
deghizare totală, respectiv adevăratele clauze convenite de părţi – deghizare
parţială); interpunerea de persoane (actul public se încheie între anumite persoane,
iar în actul secret se menţionează adevăratul beneficiar al actului juridic, altul decît
cel care apare în actul public).
7. Cesiunea de creanţă poate fi privită ca o excepţie aparentă de la principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil.
8. Gestiunea intereselor altei persoane (denumită şi gestiunea de afaceri) este
operaţia ce constă în aceea că o persoană, numită gerant, prin fapta sa voluntară şi
unilaterală, intervine şi săvîrşeşte acte materiale sau acte juridice în interesul altei
persoane, numită gerat, fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă. În
măsura în care actele juridice încheiate de gerant, cu intenţia de a gera interesele
altuia, sînt utile geratului, atunci acestea îşi vor produce efectele faţă de gerat, în
alte cuvinte, deşi actul juridic este încheiat de gerant cu o terţă persoană, totuşi el
va naşte drepturi şi obligaţii pentru gerat.