http://www.rador.

ro/2018/01/31/portret-mircea-cel-batran-600-de-ani-de-la-
moartea-celui-mai-viteaz-si-mai-ager-dintre-principii-crestini/

Mircea cel Bătrân a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite
și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și
prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii
în acest sens. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul
boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții iar Armata este organizată în oastea cea
mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea şi este înzestrată cu
arme și întărită prin cetăți ridicate în punctele strategice ale țării.

Un mare merit al domnitorului îl reprezintă număroasele biserici şi mănăstiri

construite pe întreg cuprinsul țării, viitoare centre de cultură, marcate prin activitatea de
seamă a copiștilor și caligrafilor şi prin întemeierea unor remarcabile școli de pictură
religioasă. Trebuie spus, aici, că începând cu anul 1401, mitropolitul Țării Românești
primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din
Ardeal.

În acest sens, la 7 martie 1395, tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele
Sigismund conținea clauze reciproc avantajoase.

La 17 mai 1395, armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană în Bătălia de la

Rovine, însă după o altă luptă dată lângă Argeș, Mircea pierde tronul și se retrage în
Transilvania, în locul său otomanii instalându-l pe tron pe Vlad.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_cel_Bătrân

Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara
Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va
continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii[18][19].
Politica interna
Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și
ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării și să stăvilească forțele
otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată, sub
autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de Argeș. Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel
mare, Mihail I, acesta avându-și curtea la Târgoviște.
Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă
în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările
vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma
deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.
Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal
din dregătorii curții. De asemenea, se înmulțește numărul funcționarilor însărcinați cu adunarea
impozitelor și judecarea pricinilor și le sunt stabilite clar jurisdicția precum și datele pentru strângerea
dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau
curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare
că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează
armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.
Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre
de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și
activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al
plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
Moneda. Schimburile în natură
În timpul lui Mircea, monedele erau folosite mai ales de către străini și negustori. În țară,
tranzacțiile se făceau însă preponderent în natură. Spre exemplu în 1440, deci la peste douăzeci de
ani de epoca voievodului muntean, ieromonahul Dorotei cumpără șase vii, plătind în schimb cu 3100
de vedre de vin. Se cunosc cazuri în care pentru cumpărarea moșiilor au fost dați cai, boi și chiar „un
caftan de îmbrăcăminte”[59].
Moneda Țării Românești era ducatul de argint. În vremea lui Mircea cel Bătrân s-au emis mari cantități
de monedă având un număr însemnat de sigle diferite. Pe fiecare dintre acestea pe lângă legenda
obișnuită, era trecută câte o literă, pentru a putea identifica meșterul monetar care le-a bătut. Ducații
de tipul I au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se află acvila
valahă. Ducații de tipul al II-lea au pe avers stema dinastică a lui Mircea, timbrată cu un coif peste
care se află stema țării, iar pe revers reprezentarea lui Mircea în costum bizantin, cu lancea în mâna
dreaptă și globul crucifer în mâna stângă. Pe lângă aceste tipuri de ducați, realizați din argint, a fost
bătută și o serie redusă din aramă amestecată cu argint.
A fost emisă de asemenea și monedă măruntă, numită ban, care prezintă pe avers stema dinastică
timbrată cu un coif pe care stă acvila valahă, iar pe revers o cruce cu brațe egale despicate, cu un
număr divers de globule în fiecare cartier.
Costin C. Kirițescu consideră că în timpul lui Mircea au fost bătute și monede mărunte de bronz pentru
a circula în Dobrogea[60].
În timpul domniei lui Mircea moneda românească a cunoscut o devalorizare, în paralel cu dezvoltarea
vieții economice. Aceasta s-a datorat în parte intensificării schimburilor monetare și a emisiunii mari
aflată în circulație[61], dar mai ales efortului financiar pe care voievodul muntean a trebuit să îl facă în
contextul conflictelor cu otomanii[62].
Manastiri
Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea este mănăstirea de la Cozia, ce poartă hramul Sfânta
Treime. Aceasta cuprinde caracterele arhitectonice ale școlii sârbești din Valea Moravei și păstrează
în bună parte vechile sculpturi ornamentale. Pictura a fost refăcută după vechiul model, în secolul al
XVIII-lea. În biserică se regăsește și mormântul marelui voievod.

Alte mănăstiri din Țara Românească ce ființau în vremea lui Mircea erau cele ale
starețului Nicodim, Vodița și Tismana, mai apoi Cotmeana în județul Argeș, ridicată de Mircea
în 1389, Snagov, atestată în 1408 — însă cea veche, nu cea care se mai vede și astăzi și care a fost
ridicată de Neagoe Basarab — Glavacioc, care fusese dăruită cu două sate
în Teleorman și Strugalea, neidentificată încă în teren, ctitorie a boierilor Baldovin logofătul, jupân
Șerban, Radul al lui Stan și jupân Gal. La acestea se mai adaugă biserica de la Brădetși prin tradiție
cele de la Scoreiu și Rășinari. P. P. Panaitescu presupune că mai exista o mănăstire și în Țara
Făgărașului, căci aici este menționat „Stanciul egumenul”[94].

Originea supranumelui

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii a ajuns să-
și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân”
(în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut
cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident,
Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea
Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea[17].
 Domnia lui Mircea[modificare | modificare sursă]

Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara
Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va
continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii [18][19].
Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și
ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării și să stăvilească forțele
otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
Sfârșitul domniei[modificare | modificare sursă]
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat
de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de
3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept
garanție.
Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia,
la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul
german Leunclavius[29], Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-
a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin,
lăsând în urma sa mai multe locașe de cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit
diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună
bucată de timp situația internă[30]. Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în
nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.
https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/batalii-mircea-cel-batran/

politica externă a lui Mircea cel Bătrân a fost dominată de un fapt capital: primejdia otomană. Toate
războaiele se fac cu turcii, nici măcar unul cu maghiarii, modovenii sau polonezii. Rezistența
îndelungată- provocând admirația adversarilor înșiși- a avut un rezultat de cea mai mare însemnătate:
a păstrat ființa statului muntean. În timp ce Bulgaria cădea sub loviturile lui Baiazid și era prefăcută în
pașalâc pentru aproape 500 de ani, în timp ce Serbia avea la scurt timp aceeași soartă, Țara
Românească a putut rezista și a asigurat astfel continuitatea vieții politice. Fapt capital, deoarece fără
această viață politică, cele mai multe din manifestările ulterioare, până în secolul al XIX-lea ar fi fost
altele.

Mircea cel Bătrân

(Mircea I Basarab)

Domn al Țării Românești

Despot al Dobrogei
Ban al Severinului
 +
Mircea cel Bătrân. Pictură din biserica Episcopiei
de Argeș

Date personale

Născut 1355
Țara
Românească[*], România

Decedat 31 ianuarie 1418

Curtea de Argeş, România

Înmormântat Mănăstirea Cozia

Părinți Radu I
Ana-Călina

Frați și surori Dan I

Căsătorit cu Doamna Mara

Doamna Anca ?

Copii Alexandru I Aldea

Mihail I al Valahiei
Radu Praznaglava
Vlad al II-lea Dracul

Cetățenie Țara Românească[*]

Ocupație conducător[*]

Apartenență nobiliară

Familie
Dinastia Basarabilor
nobiliară

Domnie
 Domnie 23 septembrie 1386 - 1395
1397 - 31 ianuarie 1418

Predecesor Dan I
Vlad Uzurpatorul

Succesor Mihail I

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/razboaiele-lui-mircea-cel-batran

Situația politico-militară a Balcanilor

Cu toate că raiduri de jaf otomane avuseseră loc deja în zona Țărilor Române, înfrângerea celor două state

balcanice, Serbia și Bulgaria, îi transformase dintr-o dată pe otomani într-o amenințare directă și permanentă

pentru Valahia. Mai mult decât atât, Baiazid a înțeles necesitatea de a întări și eficientiza autoritatea statală și de

a aduce sub o conducere unitară cuceririle înaintașilor săi, Anatolia musulmană și Balcanii creștini. Anatolia nu

era cucerită nici ea în totalitate, diverse state turcice refuzând să se plece în fața otomanilor. La fel, în Balcani va

mai fi nevoie de multe campanii pentru a subjuga complet teritoriile slave. Supranumele său, Fulgerul, vine

tocmai de la repeziciunea cu care se deplasa din Anatolia în Balcani, pentru a-și comanda armatele. La nord de

Dunăre, Muntenia și Ungaria erau următoarele state creștine care urmau a fi invadate și cucerite, acestea fiind

însă totdată și cele două state care urmau a ține piept otomanilor în secolele XIV-XV, împreună sau separat,

având uneori și concursul Moldovei.

În anul următor, 1418, se stingea din viață domnitorul valah, primul care demonstrase țării sale și întregii

Europe că otomanii puteau fi înfrânți, exemplul său fiind urmat de o parte a voievozilor valahi și moldoveni.

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_cel_Bătrân

Mircea cel Bătrân în conştiinţa urmaşilor

.
Stema judeţului Durostor

Voievodul muntean a fost evocat de-a lungul vremii în literatură (Grigore Alexandrescu -
„Umbra lui Mircea. La Cozia” în 1844, Dimitrie Bolintineanu „Viaţa lui Vlad Ţepeş Vodă şi
Mircea cel Bătrân” în 1863 şi poezia „Mircea cel Mare şi solii”, Mihai Eminescu -
„Scrisoarea III” în 1881, D. Ciurezu - „Noaptea-n miez la mănăstire”, Eugen Jebeleanu -
„Cozia”, Ion Brad - „Epitaf la mănăstirea Cozia”, Victor Tulbure - „Mircea”, Ioan
Alexandru - „Imnul lui Mircea cel Bătrân”, Dan Ioan - „Cavalerii Ordinului Basarab”),
sculptură (statui în Piaţa Centrală din Târgovişte, în Piteşti, Turnu
Măgurele, Tulcea, Bucureşti, Constanţa), pictură (în special frescele ctitoriilor), film
(Sergiu Nicolaescu - „Mircea” în 1989). De asemenea, o serie de instituţii de învăţământ
(colegii naţionale din Constanţa şi Râmnicu Vâlcea, Academia Navală din Constanţa ce
administrează şi bricul Mircea etc.), străzi, pieţe şi cartiere poartă numele marelui
domnitor.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenţie largă a specialiştilor în istorie şi disciplinele

conexe, elaborându-se un important număr de lucrări în acest sens. Chipul domnitorului
a figurat şi pe stema judeţului Durostor, în perioada interbelică, ca simbol al stăpânirii
sale pe acel teritoriu.

http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/19/mircea-cel-batran-1386-1418/

http://arhiepiscopiaramnicului.ro/cultural/mircea-cel-batran-voievodul-care-intarit-unitatea-de-neam-si-
de-credinta-romanilor

În ceea ce privește activitatea desfășurată în sprijinul Bisericii, putem spune că Voievodul Mircea cel
Mare a fost unul dintre marii ctitori de biserici și restauratori de sfinte lăcașuri ai perioadei medievale.
Trebuie să facem precizarea că în timp ce el a ocupat scaunul domnesc, în Țara Românească exista
o Mitropolie, cea a Ungrovlahiei, cu sediul la Curtea de Argeș, întemeiată înainte de 1359, când a fost
recunoscută de către Patriarhia Ecumenică, și o nouă Mitropolie, a Severinului, cu o existență mai
scurtă, de aproximativ trei decenii. Împreună cu ierarhii care au păstorit în aceste două Mitropolii,
voievodul Mircea cel Bătrân a lucrat pentru promovarea vieții bisericești.

Mănăstirea Cozia, locul unde binecredinciosul voievod se odihnește de șase secole, este una dintre
cele mai frumoase și mai reușite realizări arhitecturale din Țara Românească, din a doua jumătate a
secolului al XIV-lea.

Literatura a consemnat în mod fericit, inspirat şi valoros, frânturi din domnia voievodului muntean, care
a depăşit modalităţile de conducere obişnuite din acele vremuri. Dintre aceste lucrări, cele mai
cunoscute sunt „Scrisoarea a III-a" a lui Mihai Eminescu şi „Umbra lui Mircea la Cozia" a lui Grigore
Alexandrescu.