Mircea cel batran

Mircea cel Bătrân (n. 1355, Curtea de Arges, Arges Romania) – d. 31 ianuarie 1418, Curtea de Arges, Arges
Romania) a fost Domnul Tarii Romanesti între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între
ianuarie 1397- 31 ianuarie 1418.

În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și
titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici) și în reprezentatrea numismatica. Podunavia din titlurile lui Mircea cel
Bătrân era Timocul din Serbia de astăzi.

A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale apare
ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare
voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare

Originea supranumelui de “Cel Batrana”

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evolutia limbii a ajuns să-și
piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” (în slavona:
starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume.
Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume
postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al
XVI-lea.

Domnia lui Mircea Cel Batran

Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Tara
Romaneasca în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va
continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.

Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului și ale Poloniei, care
urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunarii și să stăvilească forțele otomane aflate în plină
expansiune în Balcani.

Politica interna
Economia tarii a fost întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în
cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu
care încheie tratate și privilegii în acest sens. S-au înființat noi surse de venit în urma deschiderii minelor de
aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.

Armata a fost organizată în „oastea cea mare”, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea.
Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează
această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme și întărește
sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.

Politica Externa
În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența
țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în
lupta împotriva extinderii Imperiul Otoman. Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui ungar,
care i-a recunoscut ca feude ducatele Fagalas, Amalas si Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul
Bran și cetatea Bologa cu 18 sate. Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre,
aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul de ordin politic și militar între cele două țări, încheiat la
Brasov în 1395 Tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele Sigismund la 7 martie 1395 conține
clauze reciproce pe picior de egalitate: „Nos, Mirchya, vaivoda Transalpinus, dux de Fugaras et banus de
Zeuerin” - așa începe actul latinesc păstrat (în Arhiva Națională a Ungariei), care amintește apoi de
Sigismund: „a arătat față de noi osebita bunăvoință a maiestății sale, de când ne-am cunoscut <precum și>
prielnicul și prietenescul său sprijin...”

Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Musat al Moldovei încă din1389. Prin intermediul
lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladisval al II-lea al Poloniei o alianță
îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu
una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din
1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia Veche), relațiile
dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a
regelui ungar, domnul muntean reînnoiește în 1410 tratatul cu Polonia.

Batalia cu Imperiul Otoman

Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din
sudul Dunării. În 1395 Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate
(aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de
soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În ziua de 17 mai 1395 (după
alte surse 10 octombrie 1394), armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și
împădurit, numit Rovie. Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș,
pierde tronul și se retrage în Transilvania. Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica
retragerii îi aduce o oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în
scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui
Sigismund de Luxemburg.

În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană inițiată
de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar.
După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie.
Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele, se retrage fără
a intra în luptă.

Anul următor, în 1397 pe râul Ialomita, precum și în anul 1400, Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două
incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunare din expediții de jaf în Transilvania
Înfrângerea sultanului Baiazid Ide către Timur Lenk Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara în vara lui
1402 deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele
maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste
Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiul otoman și l-a ajutat, prin sprijin militar, pe
Musa Celebi (fiul lui Baiazid I) să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și
alți pretendenți (în 1416 pe Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). În anul 1409 Musa
a venit în Țara Românească, fiind primit de Mircea. În anul următor, cu ajutor de la domnul român și de la
despotul Serbiei, Stefan Lazarevici, forțele lui Musa au învins pe cele ale fratelui său Soliman (Suleiman), ucis
după ce fugise de pe câmpul de luptă. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne
(Adrianopol).

Sfârșitul domniei
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace
cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur.
Totodată, domnul român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept garanție.
Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia la 4
februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german
Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun
gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai
multe locașe de cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relațiile cu
Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația internă.
Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunarii, Mircea cel Bătrân devine o
figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani