ȚARA ROMÂNEASCĂ

1.Mircea cel Bătrân (n. 1355, Țara Românească- d. 31 ianuarie 1418, Curtea de Argeş) a

fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și
între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
Astfel , Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386.
El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte
promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și
Bisericii.
În plus, Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului
Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării și să
stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
De asemenea, in timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare
întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale,
exprimată în titulatura pompoasă (care includea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și
în reprezentarea numismatică.Podunavia din titlurile lui Mircea cel Bătrân era Timocul din
Serbia de astăzi.

CURIOZITATE
Stiati ca supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de
cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume?
Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea
a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea
Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

2. Vlad Țepeș (n. 1431,[3] Sighișoara, Transilvania, Regatul Ungariei – d. 14

decembrie 1479, București, Țara Românească), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de
către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
Astfel,conform legendei moderne s-a născut la Sighișoara ,în Voievodatul Transilvaniei,
fiind fiul lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene.
În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față
de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că obișnuia să
își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au
caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o "cruzime demonică".
Așadar,Vlad a fost recunoscut ca domn al Țării Românești pentru a treia oară în 1475,
însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârșitul
lunii decembrie 1476
CURIOZITATE
Stiati ca tatăl lui Vlad Țepeș,Vlad Dracul, a făcut parte din Ordinul Dragonului,unde a primit
un colier cu cap de dragon? Ei bine de acolo se trage aceasta porecla neobișnuită .
[Ordinul - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse
în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului
Imperiu Roman)]
3. Radu cel Frumos a fost fiu al domnului Vlad Dracul și al Vasilisei Mușat. El vine la
domnie cu ajutor turcesc dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său
vitreg, Vlad Țepeș.
În copilărie fusese ostatic la Poartă împreună cu fratele său Vlad. Potrivit mărturiei
cronicarului grec Laonic Chalcocondil, în captivitate a devenit iubitul lui Mehmed.[1]
Pentru tron, s-au dat lupte între iulie și noiembrie 1462, importantă fiind victoria lui Vlad
Țepeș împotriva turcilor, din 8 septembrie 1462. Domnia sa a fost întreruptă de patru ori
de Basarab Laiotă, care a fost pus cu ajutor turcesc sau cu ajutor din partea lui Ștefan cel
Mare.
Fiica lui Radu cel Frumos, Maria, a fost cea de-a treia și cea din urmă soție a lui Ștefan cel
Mare.

4. Constantin Brâncoveanu (n. 1654[2] – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării
Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria
principatelor române.
Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o
avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile, bunuri mobile și sume de bani
depuse în străinătate.
În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de
înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de
ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

TRANSILVANIA
5.Ioan de Hunedoara ( cunoscut și ca Iancu de Hunedoara, Huniade sau Ioan Corvin) s-a
nascut in. 1407  și a murit la 11 august 1456 . A fost ban al Severinului între 1438-
1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-
1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl
regelui Matia Corvin.
Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal
la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod
al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului
său.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a
instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la
granița de sud est a regatului maghiar.

6. Mihai Viteazul (s-a nascut  1558 Floci, Țara Românească – d. 9/19 august 1601,Câmpia

Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o
perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care
formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
 Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor
de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.
Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată
de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii
supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor
important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.
Astfel,la 3 km sud de Turda,Mihai Viteazul este ucis de un detașament de mercenari în
frunte cu ofițerul valon Iacob (Jacques) de Beauri, trimis de generalul Giorgio
Basta.Uciderea lui Mihai este astfel relatată de Dionisie Fotino:"Între Basta și Mihai s-a
rădicat o gelozie care a ajuns la dușmănie. Basta, după ce a pârât pe Mihai că avea
înțelegeri secrete cu turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci trimițând să-l poftească la
consiliu și Mihai nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său, și să-l
prinză viu sau să-l omoare. Mihai Vodă văzându-se astfel surprins a scos sabia și a rănit pe
unul din sbirii lui Basta, dar un altul străpungându-l cu sulița în pântece, l-a trântit la pământ
și i-a tăiat capul. Această ucidere infamă a lui Mihai Vodă nu fu aprobată de nimene la
curtea împăratului Rodolf”. Trupul lui Mihai a fost aruncat apoi în câmpia Cristișului, pentru
ca ostașii săi să vadă că a pierit căpitanul lor.
 Pe mormântul lui Mihai Viteazul din Turda s-a construit un obelisc, închinat lui Mihai.

MOLDOVA
7. Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 2 ianuarie 1433, Suceava, Moldova) a
fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432.
Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între
anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.
La 23 aprilie 1400 devine domn al Principatului Moldova. El l-a succedat la tron
lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești, Mircea cel
Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în
1407, când a devenit singurul conducător.[1]
Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de
taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la
dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă
descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini[2]
Alexandru cel Bun a murit la 2 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre
Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a
ocupa tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.

8. Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel

Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și
Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind
timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu
mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să
treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale
statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a
sa de la domnie.
 În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o
perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.

•UNIREA CELOR DOUA PRINCIPATE•

•Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1
aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost
primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca
domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost
înfăptuită Unirea celor două principate
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru
recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul
Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin
înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862,
când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial
numele de România,cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa
Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan
Cuza să abdice.