Povestiri despre Dracula

voievod( versiunea slava)

Prof. Milotinescu Irina
Elev: Hălăciugă Alexandra Maria
Clasa: a – IX- a G
Numele „Dracula”

„Numele “Dracul(a)” provine de la domnitorul

român Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș. Tatăl lui
Vlad Țepeș a dobândit numele de familie „Dracul”
drept urmare a apartenenței la Ordinul
Dragonului, din care a făcut parte ulterior și fiul
său. „Dracul” nu provine de la românescul
„diavol” ci de la apartenența la Ordinul
Dragonului, cuvântul “Draco” însemnând
“dragon” în limba latină.
Numele de familie „Țepeș” este de fapt o poreclă
primită de Vlad drept urmare metodei de tras în
țeapă folosită de el pentru a îi pedepsi pe
răufăcători și pe dușmanii țării. Porecla aceasta,
asociată lui Vlad după moartea acestuia, a rămas
utilizată până în ziua de azi. Ambii domnitori, tatăl
și fiul, au purtat titulatura cronologică de Vlad II,
respectiv Vlad III, fără legătură de rudenie cu
primul domnitor Vlad I.
 Versiunea slavă a „Povestiri despre Dracula
voievod"
• Vlad Ţepeş (1431 – 1476), voievod al Ţării Româneşti, timp de aproape 14 ani, la mijlocul secolului
al XV-lea, se numără printre personalităţile cu un statut privilegiat în istoria românilor, dar şi unul
plin de controverse. De-a lungul timpului, românii l-au privit pe domnitor, cel mai adesea, cu
admiraţie – pentru isprăvile în războaiele anti-otomane, în timp ce numeroşi autori străini l-au
asociat cu personajul legendar „Dracula” – erou al faimoaselor povestiri despre vampiri.
• Primele anecdote despre Vlad Ţepeş au apărut la sfârşitul secolului al XV-lea, după moartea
domnitorului valah. Au fost povestiri germane, slave şi otomane în care Ţepeş era portretizat ca
fiind un tiran însetat de sânge, care inspira groază celor din jurul său. Multe dintre aceste legende
s-au transmis pe cale orală, iar din secolul al XIX-lea au început să fie culese şi documentate de
istorici şi etnografi.
 Cum a tratat solii
otomani care nu şi-au
scos fesurile

La Dracula voievod vin soli de la „împăratul

turcesc.” Fiindcă în timpul audienţei nu şi-au
scos fesurile de pe cap, voievodul i-a întrebat
motivul, la care solii au răspuns că „astfel de
obicei are stăpânul şi ţara” lor. Dracula ar fi
declarat că doreşte să le „întărească” legea şi
ar fi poruncit să li se fixeze fesurile pe capete
cu câte un cui mic de fier;
Cana de aur pe care
nimeni nu îndrăznea să
o fure

Este celebru episodul acestei cupe de aur,

lăsată la vedere ori în piaţa centrală din
Tîrgovişte, ori la o răscruce de drumuri.
Călătorii însetaţi care ajungeau la Curtea
Domnească au folosit’o, iar cupa nu a fost
furată niciodată în timpul domniei lui Ţepeş.
Aşa spaimă băgase el în oameni.
Iar dacă văzu voievodul că locul acela este
într’adevăr în calea tuturor şi’i pustiu în jur,
încît cea mai apropiată aşezare omenească se
afla peste două dealuri şi o rîpă, a pus pe
marginea fîntînii o cană mare de aur
meşteşugit lucrată.
A ars de vii săracii şi
leneşii din ţară
Altădată Dracula ar fi poruncit să se adune
din toată ţara, la curtea sa, toţi bătrânii,
bolnavii şi săracii. După ce s-a strâns „o
mulţime nenumărată de săraci şi de
vagabonzi, care aşteptau de la el mare
milă,” domnul a pus să fie introduşi într-o
„casă mare,” pregătită anume, unde au fost
îndestulaţi cu mâncare şi băutură. Abia la
sfârşit a apărut şi Dracula, care,
întrebându-i dacă vor să fie făcuţi „fără de
griji” şi să nu mai ducă lipsă de nimic „pe
această lume” şi primind răspuns afirmativ,
s-a retras apoi şi a poruncit să se închidă
casa şi să fie dată pradă focului. Domnul ar
fi justificat astfel faţă de boierii săi gestul:
„Să ştiţi că am făcut aşa, mai întâi ca să nu
mai fie povară altor oameni şi nimeni să nu
mai fie sărac în ţara mea, ci toţi bogaţi. În al
doilea rând, i-am slobozit ca să nu mai
sufere nimeni dintre ei pe această lume de
sărăcie sau de vreo neputinţă;”
 Mergând pe drum, Dracula a întâlnit un
sărac, cu „o cămaşă ruptă, murdară.” L-a
întrebat pe om: „Oare ai nevastă?” Acesta a
răspuns: „Am, stăpâne.” Domnul a intrat în
casa săracului şi a văzut că soţia lui era
„tânără şi sănătoasă.” Încă l-a mai întrebat pe
om: „În primăvară ai semănat in?” La
răspunsul afirmativ al acestuia - „Doamne,
am in mult” - domnul a poruncit să i se taie
femeii leneşe amândouă mâinile, iar trupul
să-i fie pus în ţeapă;
Cu alt prilej, în cetatea lui Dracula s-a ivit un
negustor străin, tot „din Ţara Ungurească.”
În timpul nopţii, pe când dormea, din carul lui - pe
care, din poruncă domnească, îl lăsase în uliţă,
înaintea casei - cineva a furat 160 de ducaţi de
aur. Negustorul s-a plâns lui Dracula, care i-a
făgăduit că până în noaptea următoare aurul său
va fi găsit. Şi, într-adevăr, când s-a sculat a doua
zi, negustorul a descoperit suma de bani care-i
dispăruse. Numărându-şi banii, a aflat însă un
galben înplus, fapt pentru care s-a dus la domn şi
i-a spus că „acest galben ... nu este al meu.”
Dracula ar fi rostit aceste cuvinte: „Mergi în pace!
Dacă nu mi-ai fi spus despre galbenul adăugat, aş
fi fost gata să te pun şi pe tine în ţeapă, împreună
cu acest hoţ!” (Era vorba de hoţul care furase
aurul negustorului şi care fusese şi el adus în faţa
domnului);
A tras în ţeapă un boier
care nu suporta
mirosul cadavrelor

Odată Dracula „se ospăta sub trupurile

oamenilor morţi care erau puşi în ţeapă,
mulţime mare, împrejurul mesei lui.” O
„slugă” a lui, aşezată la aceeaşi masă, nu a
mai putut suporta mirosul răspândit de
cadavre şi „şi-a astupat nasul şi a plecat capul
într-o parte.” Domnul a poruncit să fie trasă
în ţeapă, zicând: „Tu trebuie să trăieşti acolo
sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă
până la tine;”
Doi călugări latini „din Ţara Ungurească” s-au
înfăţişat înaintea lui Dracula după milostenie.
Domnul i-a chemat pe rând la el şi, arătându-le
fiecăruia „de jur împrejurul curţii o mulţime
nenumărată de oameni traşi în ţepi şi pe roţi,” le-a
pus aceeaşi întrebare: „Am făcut oare bine aşa? Şi
cum îi socoţi pe aceştia de prin ţepi?” Unul dintre
călugări l-ar fi condamnat pe domn, fiindcă „se
cuvine ca un stăpân să fie milostiv, iar aceştia de prin
ţepi sunt nişte mucenici,” însă celălalt, dimpotrivă, l-
ar fi lăudat, deoarece el era „pus de Dumnezeu ca
stăpân ca să pedepsească pe cei care fac rău şi să
milostivească pe cei care fac bine.” Fireşte, credea el,
cei aşezaţi în ţepi „au făcut rău şi au primit după
faptele lor.” Dracula a poruncit ca primul călugăr să
fie tras în ţeapă, el neştiind să vorbească faţă de
„stăpânitorii cei mari” şi, în schimb, a răsplătit pe cel
de-al doilea călugăr cu 50 de ducaţi de aur,
spunându-i: „Tu eşti un bărbat înţelept;”
Ţeapa aurită pentru soli

Ori de unde venea la el un sol, de la împărat,

sau de la rege şi nu era îmbrăcat în chip ales
şi nu ştia ce să răspundă la întrebările lui
sucite, îl punea în ţeapă zicându-i: „Nu sunt
eu vinovat de moartea ta, ci sau stăpânul tău,
sau tu însuţi. Mie să nu-mi spui nimic rău.
Dacă stăpânul tău, ştiindu-te cu minte puţină
şi neînvăţat, te-a trimis la mine, la un
stăpânitor înţelept, atunci stăpânul tău te-a
omorât; iar dacă cumva ai îndrăznit tu însuţi
să vii, nefiind învăţat, atunci tu însuţi te-ai
omorat”. Unui astfel de sol îi făcea o ţeapă
înaltă şi aurită toată şi îl punea în ea. Iar
stăpânului îi scria aceste cuvinte prin alţi
oameni: „Să nu mai trimită la un stăpân prea
înţelept în solie pe un om puţin la minte şi
neînvăţat”.
A murit pentru că s-a
deghizat în turc

"Sfârşitul lui a fost astfel: Trăia în Ţara

Muntenească şi au venit asupra ţării lui turcii
şi au început să jefuiască. El i-a atacat şi turcii
au început să fugă. Oastea lui Draculea a
început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Iar
Draculea de bucurie s-a suit pe un deal să
vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de
oastea celor apropiaţi lui, s-a travestit ca turc
şi l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este
omorât de către ai săi, îndată a ucis cu sabia
sa pe cinci dintre ucigaşii săi. Pe el însă l-au
străpuns cu multe suliţe şi astfel a fost
omorât".
BIBLIOGRAFIE
• https://adevarul.ro/locale/hunedoara/
• https://thraxusares.wordpress.com/
• https://www.google.com/
• http://bjmures.ro/
• https://www.transylvaniaworld.com/