Sunteți pe pagina 1din 3
pro historia ION NECULCE, hatmanul scriitor Personalitatea lui Ion Neculce, opera sa care a fost
pro historia ION NECULCE, hatmanul scriitor Personalitatea lui Ion Neculce, opera sa care a fost

pro historia

ION NECULCE, hatmanul scriitor

Personalitatea lui Ion Neculce, opera

sa care a fost receptat` ca o încununare a

istoriografiei moldovene[ti, r`mâne în istoria [i cultura neamului românesc. Se trage dintr-o familie cu o educa]ie aleas`, tat`l s`u, Ienachi Neculce fiind

amintit drept gr`m`tic, care, dup` m`rturisirea fiicei sale, Sanda, „avea c`r]i grece[ti”, fiind un „om spudeos, precum

îl [tie to]i”. Nicolae Iorga în „Originea

moldovean` a lui Ien`chi]` V`c`rescu”, vorbe[te despre procesul pe care Sanda, sora lui Ion Neculce, m`ritat` cu Donea Vistiernicul (c`pitan de margine din }ara Româneasc`, ajuns mare vistier sub Nicolae Mavrocordat), „îl purta cu rubedeniile ei moldovene pentru c`r]ile grece[ti ale tat`lui s`u”, deoarece ei „i-ar fi trebuit acele c`r]i în timp ce cumnatu- s`u, preocupat mai mult cu afaceri n-au avut nici o treab` cu dânsele” 1 . De altfel

o parte din c`r]i vor fi identificate în

biblioteca V`c`re[tilor, Ecaterina, fiica Sandei, se m`ritase cu {tefan V`c`rescu, tat`l poetului Ien`chi]` 2 . Viitorul cronicar se na[te, dup` toate probabilit`]ile, în 1672 la mo[ia Prigoreni, de lâng` Ia[i, tat`l s`u, ajuns vistiernic, fiind înrudit cu familia muntean` a

Cantacuzinilor (so]ia sa Catrina, fiind fiica lui Iordache Cantacuzino). La vârsta de [apte ani r`mâne orfan de tat`, fiind crescut de bunica sa, Alexandrina, la mo[ia Bl`ge[ti. Un nou episod dramatic îl tr`ie[te la vârsta de paisprezece ani (1686), când îi este ucis de poloni tat`l vitreg, Ianachi Neculce. Se va refugia în }ara Româneasc`, la familia stolnicului Constantin Cantacuzino. Climatul g`sit aici contribuie la formarea sa intelectual`, trezindu-i totodat` resentimente fa]` de Cantacuzini. Se reîntoarce în Moldova (1690), unde din 1691, ocup` mici slujbe

la curtea domneasc`, aflându-se ca tân`r

postelnic în alaiul fiicei lui Constantin Brâncoveanu, Maria, ce se c`s`torea la Ia[i cu Constantin Duca, m`rturisind în cronic` am`nuntul c` „mergeam cu al]i postelnici împreun`, cu toiage la mân`, pre gios, înaintea domnului”. {irul dreg`toriilor continu`: v`taf de aprozi, mare ag`, mare sluger, mare sp`tar, caimacam (loc]iitor de domn) numit de Antioh Cantemir, în 1706. În 1701 se c`s`tore[te cu Maria, nepoata de sor` a lui Dimitrie Cantemir. Sub domnia lui Mihai Racovi]`, în 1707, este nevoit s` se refugieze pentru scurt timp

în Polonia, fiind pe lista proscri[ilor.

Odat` cu urcarea pe tron a lui Dimitrie Cantemir, în 1710, Ion Neculce devine sfetnicul s`u cel mai apropiat, în calitate

de mare sp`tar [i apoi de mare hatman. Particip` la întâlnirile de la Ia[i dintre

domn [i ]arul Rusiei, Petru cel Mare, ca [i

la luptele de la St`nile[ti pe Prut (1711),

având comanda o[tirii moldovene, evenimente povestite pe larg în cronic`. Previzionar, nefiind convins de puterea militar` a Rusiei în compara]ie cu cea a turcilor, m`rturise[te c` l-a sf`tuit pe

Dimitrie Cantemir s`-i întoarc` pe ru[i, dar

„n-am putut: atunci am [tiut [i eu c` au fost scris Dumitra[co-Vod` s` vie muscalii, c` eu tot gândeam c` vor purcede în gios spre Hu[i, precum sf`tuisem; iar` dac` am în]eles c` au sosit moscalii la Prut, mult m-am mirat [i am zis lui vod` s` scrie s` se întoarc` moscalii înapoi… [i s` se lase de moscali, c` poate s`-i bat` turcii, [i t`tarii or robi ]ara. Pui pre Dumnezeu martor c` a[a i-am zis [i tare am st`tut, c` doar l-oi întoarce, [i n-am

putut” 3 . Dup` înfrângerea în fa]a turcilor î[i urmeaz`, în pribegie, domnul în Rusia. Dup` doi ani petrecu]i în ]inuturile Harcovului, dorul de ]ar` fiind mai presus de orice, hot`r`[te s` plece spre Moldova. La grani]a cu Polonia va mai petrece înc` [apte ani, pân` când, în 1720, divanul

]`rii îl repune în drepturi, redându-i inclusiv mo[iile uzurpate de Gavrili]` Lupu Costache, du[man al s`u declarat. Cu sprijinul lui Nicolae Mavrocordat, domnul }`rii Române[ti, prime[te de la Înalta Poart` firman de iertare. Va ob]ine din nou dreg`torii, mai mult formale, precum cea de vornic al }`rii de Sus (sub domnia lui Grigore Ghica al II-lea), judec`tor de divan, ispravnic. Se stinge din via]` în 1745 la mo[ia sa de la Prigoreni. Cu o via]` zbuciumat`, plin` de neprev`zut, cu satisfac]ii, dar [i evenimente dramatice, va povesti în cronica sa cele tr`ite, cu un talent remarcabil. Fiind p`strat` în mai multe copii, este publicat` pentru prima oar` de Mihail Kog`lniceanu în 1845 cu titlul

„Letopise]ul }`rii Moldovei de la Dabija vv. Pân` la domnia lui Ioan Mavrocordat

vv. (1662 – 1743)”. Cuprinzând [i o seam` de cuvinte (anecdote) pentru domni [i pentru ]ar` ce nu se afl` în letopise]ele

Costine[tilor. Este istoria Moldovei pe o perioad` de 82 ani, de unde o l`sase Miron Costin (domnia lui Dabija-vod`, 1661 [i pân` în 1743, perioad` dramatic` a ultimelor domnii p`mântene [i începutul

celor fanariote. În „Predoslovie”, afirmând c` „acest p`mânt al Moldovii n-au fost a[edzat de demult de oameni, s` fie fost tr`it într-însul cu pace, ce în câteva rânduri

au fost [i pustiu. Deci pentru acee nu s` afl` letopise]e scris` de p`mânteni vechi. Ce de la o vreme, de la desc`lecatul lui Drago[-vod`, târziu s-au apucat Urechi vornicul de au scris din istoriile a doi istorici le[e[ti. {i l-au scris p`n` la domnia

lui Aron-vod`“ 4 , aminte[te str`daniile înainta[ilor s`i, Grigore Ureche, Simon Dasc`lul, Misail c`lug`rul sau Evstratie

Ureche, Simon Dasc`lul, Misail c`lug`rul sau Evstratie Prof. dr. Victor PETRESCU logof`tul, ace[tia din urm` fiind

Prof. dr. Victor PETRESCU

logof`tul, ace[tia din urm` fiind „oameni neînv`]a]i”, care „n-au citit bine la istorii”, deoarece „au def`imat pre moldoveni,

scriind c` sunt din t`lhari” 5 . De o mare considera]ie se bucur` întreprinderea f`cut` de Miron Costin [i fiul s`u, Nicolai Costin, care au scris letopise]ul „di- nceputul lumii, ar`tând cine au tr`it pre acest p`mânt, cu m`rturii a istorici streini”. De aici urmeaz` m`rturisirea despre propria-i str`danie, ce „au fost scris` în inima sa”: „Iar` de la Dabije-vod` înainte îndemnatu-s-au [i Ion Neculce, biv-vel- vornic de }ara de Sus, a scrie întru pomenirea domnilor. Îns` p`n` la Duca- vod` cel b`trân i-au scris di pe ne[te izvoade ce au aflat la unii [i al]ii [i din audzitee celor b`trâni boieri; iar de la Duca-vod` cel b`trân înainte, p`n` unde s-a vide, la domnia lui Ion-vod` Mavrocordat, nici de pre un izvod a nem`rui, ce au scris singur, dintru a sa [tiin]`, cât s-au tâmplat de au fost în viia]a sa” 6 . În final, î[i îndeamn` cititorii s`-i

citeasc` letopise]ul pentru a „[ti a v` feri de primejdii”. „Deci, fra]ilor cetitorilor, cu cât ve]i îndemna a ceti pre acest letopis`]u mai mult, cu atâta ve]i [ti a v` feri de primejdii [i ve]i fi mai înv`]a]i a dare r`spunsuri la sfaturi ori de tain`, ori de [tire, ori de voroave, la domni [i la noroade de cinste” 7 . În elaborarea cronicii sale, a folosit ca izvor [i numeroase acte, rapoarte oficiale la care a avut acces ca mare dreg`tor, dar

[i Letopise]ul anonim al }`rii Moldovei

(1661 – 1709). Ca metod` de redactare, lucrarea conceput` în 25 de capitole se refer` la 25 de domnii, din perioada 1662 – 1743, începând cu cea a lui Dabija-vod`

[i terminând cu „A doua domnie a lui

Constantin-Vod` Neculai, la v`leat 7259 octomvrii 1", subliniind faptul c` de „aici la noi în Moldova au vinit domnu m`ria

sa Ion-vod` Mavrocordat” 8 . Evenimentele interne sunt comentate în contextul celor din jurul ]`rii, daniile celor 14 voievozi

Via]aVia]a militar`militar`

11 55

pro historia fiind privite cronologic, deoarece unii au domnit de dou` sau chiar de trei
pro historia fiind privite cronologic, deoarece unii au domnit de dou` sau chiar de trei

pro historia

fiind privite cronologic, deoarece unii au domnit de dou` sau chiar de trei ori. Timpurile sunt marcate de r`zboaiele dintre cre[tini (ru[i, poloni, germani) [i turci, ce vor influen]a dramatic destinul Moldovei, ducând în final [i datorit` intrigilor interne, la încetarea domniilor p`mântene [i la începutul unui secol de st`pânirea fanariot`. Remarcabil dup` cum vom vedea este accentul pe care-l pune pe faptele tr`ite intens, evenimentele celor nou` luni ale domniei lui Dimitrie Cantemir, ocupând aproximativ a [asea parte a cronicii. Descrierea faptelor se împlete[te permanent la Ion Neculce cu fic]iunea artistic`, rolul s`u de narator dând paginilor o mare for]` literar`. Exemplu edificator este domnia lui Duca-

Vod` cel B`trân pe care-l descrie ca „om nu prea nalt [i gros, burduhos [i b`trân.

Numai î[ cerne barba. Pe atâta s` cuno[tie c` n-are ac`tare minte sau frica lui Dumnedz`u” 9 . Faptele simple ca acelea în care domnitorul cere o can` cu lapte la casa unui om s`rac, cap`t` conota]ii

deosebite în viziunea cronicarului. „Iar femeia gazda i-au r`spunsu c` «n-avem lapte s`-]i d`m, c-au mâncat Duca-vod` vacili din ]ar`, de-l va mânca viermii iadului cei neadormi]i». C` nu [tie femeia acie s` este singur Duca-vod`: Iar Duca-vod`, dac` au audzit c` este a[a, îndat-au început a suspina [i a plânge cu amar” 10 . Sesizeaz`, ca de exemplu, în timpul domniei lui Dumitra[cu Cantacuzino, fenomene naturale deosebite, precum cel al „cutremurului prea mare”: „Fost-au trii semne mari în dzileli Duc`i-vod`, când au purces la Beci. C` s-au ar`tat o ste pe cer cu coad`, de s-au v`dzut multe dzile. Mânca [i lupu oameni. Fost-au [i cutremur pre mare…” 11 . Sau cel al epidemiei de cium`: „S-au scornit o cium` mare în toat` ]ara în dzilele acestui Domnu la v`leato 7183, de la luna lui iuni [-au ]inut p`n’ la ghenariu. [-au murit mul]i oameni, c` nu- i pute îngropa [i-i arunca prin gropi, de-i n`ruie” 12 . Boier p`mântean, î[i manifest` astfel ostilitatea fa]` de domniile celor doi fanario]i, care instituiser` o fiscalitate rapace, de nesuportat. Ea este astfel caracterizat`: „A[e socotescu eu cu firea me aceast` proast`: când a vre Dumnedzeu s` nu fie rugin` pe fier, [i turci la }arigrad s` nu fie, [i lupii s` nu m`nânce oile în lume, atuce poate nu vor fi nici greci în Moldova [i în }ara Româneasc`, nici or fi boieri, nici or mânca aceste dou` ]`ri cum le m`nânc`. Iar alt leac n-au r`mas cu condeiul mieu s` mai

pomenescu, ca s` pot gâci. Focul îl stângi, apa o iez`[ti [i o aba]i pe alt` parte, vântul, când bate te dai în l`turi, într-un ad`post [i te odihne[ti, soarele intr` în nor, noaptea cu întunericul trece s` face iar lumin`, iar la grec mil`, sau omenie, sau dreptate, sau nevicle[ug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnedz`u…” 13 . Memorabil` este povestirea scenei în care norodul revoltat împotriva grecilor,

asist` la mazilirea lui Dumitra[co Cantacuzino. Umplând uli]ele Ia[ului, deosebit de agita]i, oameni huiduiau, aruncând cu pietre [i be]e, fiind p`rta[i la scena urc`rii pe cal al unui grec, Mavrodin Paharnicul, care le devenise indezirabil:

A[ijdere la ace gâlceav` prins-au Fliondor arma[ul la gazd` pre un grec, anume Mavrodin p`harnic, [i l-au b`tut [i l-au dezbr`cat, de l-au l`sat numai cu c`me[a. {i l-au legat [i l-au pus pe un cal înd`r`pt cu fa]a spre coada calului, [i didese coada în mâini de o ]ine în locu de frâu. {i-l duce prin mijlocul târgului la Copou la primblare [i-l privie tot n`rodul dzioa amiadz`dzi mare. {i-i dzice ficiorii ce-l duce: „Dzi, grece, cal murgu la fântâna Bordii”, iar el nu pute dzice „cal murgu la fântâna Bordii”, ce dzice „alogo murgo sto fântâna Bordii”. Iar slugile lui Fliondor îi

murgo sto fântâna Bordii”. Iar slugile lui Fliondor îi Ion NECULCE da palme [i-i dzice: „Dzi,

Ion NECULCE

da palme [i-i dzice: „Dzi, grece, bine; nu dzice a[e”. Acest fel de zeefet frumos i- au f`cut 14 . Capitolul al XIX-lea – „Domnia lui Dumitra[co Cantemir-voevoda în anul 7219" – este de o mare for]` narativ` [i descriptiv`, faptele tr`ite de cronicar fiind descrise cu mijloace artistice [i stilistice deosebite. Un exemplu edificator este cel al banchetului oferit de Dimitrie Cantemir în onoarea ]arului Petru cel Mare, sosit la

Ia[i: „Dumitra[co-vod` au f`cut împ`r`]iei mas` frumoas` în cur]ile domne[ti, în casa ce mare cu cinii (=faian]`, n.n.). Iar când au fost s` [adz` împ`ratul la mas`, n-au vrut s` [adz` în capul mesei, ce-au [`dzut în scaon lâng` mas`, iar în capul mesei au pus pe Dumitra[co-vod` [i dup` dânsul pe Galoftin Gavriil Ivanovici, apoi prea al]i ghenerari mai gios, anume Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicen cel mic, Sava Rojojenschii, menistru, Sefer, menistru, adic` visternic, Rentu, ghenar, Vejbah, Toma spatar, c` atunce fugis` din }ara Munteneasc`, [i ficiorul lui {eremet, (…) S` osp`ta [i s` veselie pre frumos cu vin de Cotnar [i l`uda vinul foarte. {i înc` mai bine le pl`ce vinu cel pelin, [i mult s` mira cum spre partea lor nu s` face vin cu pelin a[e bun. Dup` ce s-au sculat de

la mas`, au venit boierii ]`rii de s-au împreunat cu împ`ratul, [i le-au dires împ`ratul cu mâna lui tuturor câte un p`har de vin” 15 . Ca în multe p`r]i ale cronicii, se remarc` talentul s`u de a portretiza, în

descrierea f`cut` lui Petru cel Mare: „Iar împ`ratul era om mare, mai înalt decât to]i oamenii, iar nu gros, r`tund la fa]`, [i can smad, oache[, [i can arunca câteodat` din cap, fluturând. {i nu cu m`rire [i fal`, ca al]i monarhi, ce umbla

fiecum, prost la haine, [i numai cu doao, trei slugi, de-i era e grija trebilor. {i umbla pre gios, f`r` alaiu, ca un om prost” 16 . Participant activ la b`t`lia de la St`nile[ti, pe Prut (1711) o descrie cât se poate de obiectiv: „{i a[e îndrepta pu[ca de bine, c` nu era niciodat` s` nu loveasc` ori cal ori om. (…) {i a[a se bate, câte un ceas [i jum`tate ]ine n`vala, iar moldovenii [ede acolo, în mijlocul obuzului, ca cum ar [ede la casele lor a[e nu ave nici o grij`. C` pu[cile turce[ti nu le me[ter[uguie bine, [i trece peste obuz (…) [i au început a s` bate pre vr`jma[, cât întunecas` lumea, de nu s` vede omu cu om, [i se vede numai para cum ie[ie din pu[ci. Ca cum ar arde unu stuhu mare, trestie, pe ni[te vânt mare, a[e s` vede focul ie[ind din pu[ci. Numai ce voiu s` zic, pate-fi, Dumnedz`u fere[te la r`zboiu, c` dintr-o 1.000 de sine]e abie s` tâmpl` de love[te unu omu. C` de ar hi nimerit cât focu slobodzie, n-ar fi mai r`mas nici la turci, nici la moscali omu de poveste” 17 . B`t`lia a stat sub semnul incertitudinii pân` în final: „{i împ`ratul înc`, de mult` v`rsare de sânge ce vede atunce, au ame]it de mil` [i s-au dus la cortu, de l-au udat împ`r`teasa cu ni[te ap`, [i s-au trezvit. S`lda]ii atunce, perindu-le capul, s-au p`r`sit de n`val` [i au mai contenit focul. Dar [i turcii înc` au st`tut [i s-au l`sat de a mai face n`val`“ 18 . Se recurge pân` la urm` la un armisti]iu: „Deci în]elegând veziriul c` gâlceava inicerii, [i moscalii ca nu alt` dat` au început a s` bate, socotit-au [i el pe urm` s` nu gre[asc` mai r`u. {i au ales pre Cerchez Mehmet-pa[a ibrihorul [i l-au trimis la împ`ratul Moscului cu cuvânt de pace. Atunce au st`tut de îmbe p`r]ile armele de a se mai batere” 19 . Dup` exilul la care a fost supus, aprobarea de a se întoarce în ]ar` este ca o binecuvântare: „Deci de viia]a me îmi era cum îmi era, dar mai mult îmi era pentru copiii mei, la ce vor române, c` numai doar s`lda]i s` fie, iar la alte boierii nu încap feciorii unora ca acestora” 20 . Spre finalul capitolului dedicat domniei lui Dimitrie Cantemir, d` sfaturi cititorilor s`i moldoveni „{` ia aminte, s`

v` înv`]a]i [i s` v` p`zi]i”: „Ce, fra]ilor moldoveni, rogu-v` s` lua]i aminte, s` v` înv`]a]i [i s` v` p`zi]i. Orcât ai fi în cinste la vreun domnu, bin este s`-i sluje[ti cu dreptate, c` [i de la Dumnedzeu ai plat`. Iar cu domnul niciodat` s` nu pribege[ti, m`car cum ar hi, [i nu numai în ]ar` strein`, ce nici în }arigrad cu dânsul s`

1166

Via]aVia]amilitar`militar`

pro historia nu mergi, fiind tu moldovan. Ce s`-i sluje[ti în ]ara ta, c`ci streinii
pro historia nu mergi, fiind tu moldovan. Ce s`-i sluje[ti în ]ara ta, c`ci streinii

pro historia

nu mergi, fiind tu moldovan. Ce s`-i sluje[ti în ]ara ta, c`ci streinii caut` numai pre domnu s`-l miluieasc` [i s`-l cinsteasc`, iar pre boierii ce sint pribegi cu domnul, într-o nemic` sint. Alt` cinste are boieriul, cându-i pribag singur, alta este, cându-i cu domnul s`u. {i apoi domnul s` visadz` c` este tot puternic, ca la ]ara lui, când este domnu, [i va s` ]ie a[e, ca s` n`c`jasc` pre acei boieri, [i nu socote[te slujba ce i-au f`cut c` s-au înstreinat, ce nemic` învoial` nu-i face. N`dejdea domnului este ca s`ninul ceriului [i ca încetul m`rii; acmu este senin [i s` face nor, acmu este mare lin` [i s` face fortun`“ 21 . Fin observator al evenimentelor, în finalul „Letopise]ului”, remarc` preocuparea lui Constantin-vod` Mavrocordat de a edifica [coli sau de a înt`ri mân`stirile ortodoxe: „Mai socotit- au m`ria sa Constantin-vod` pentru [coali de înv`]`tur`, de le-au mai înt`rit [coalele cele eline[ti [i cele slovene[ti. A[ijdere au mai f`cut [coali de înv`]`tur` [i latine[ti [i ar`pe[ti, [i au dat [tire tuturor mazililor în toat` ]ara ca s`-[ aduc` copiii la înv`]`tur` la [coal`, ca s` înve]e orice limb` le-ar fi voia, pentru ca s` s` afle oameni înv`]a]i [i în p`mântul nostru al Moldovii, precum sunt [i printr-alte ]`ri [i p`r]i de locu. Iar dasc`lilor li s` da plata din vistieria domneasc`. A[ijdere au dat poronc` la toat` boierimea s`-s aduc` scrisori ce or ave pre mo[iile lor, s` le scrie la condic`, ca s` s` mai curme gâlcevile” 22 . La începutul „Letopise]ului”, Ion Neculce simte nevoia de a aminti 42 de legende istorice, înserate strict cronologic, numite „O sam` de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi [i b`trâni, [i în letopise]u nu sunt scrise, ce s-au scris aice, dup` domnia lui {tef`ni]`-vod`, înaintea domniii Dabijii- vod`“. În „Predoslovie” la cronica sa le consider` valoroase, „noi nu le-am l`sat s` nu le scriem” deoarece „mul]i istorici streini, de alte ]`ri, nu le [tiu toate câte s` fac într-alt p`mântu”, cel mai bine „[tiu cei de locu decât cei streini…”. De altfel, cititorii sunt liberi a le crede sau nu: „Deci cine va citi [i le va crede, bine va fi, iar cine nu le va crede, iar va fi bine; cine precum îi va fi voia, a[a va face”. Ce sunt de fapt aceste legende? Unele sunt transcrieri de note istorice (genealogia lui Nicolae [i Constantin Mavrocordat), sau c`derea lui Vasile Lupu (preluat` se pare de la Miron Costin); altele fac trimitere la cronicari str`ini (Hertmann Schedel sau Alexandru Guagnin). Cele mai interesante îns` î[i au originea în folclorul românesc sau sud-est european (Dumbrava ro[ie, Mama lui {tefan cel Mare, Aprodul Purice). Multe dintre ele au ca figur` central` pe legendarul {tefan cel Mare [i Sfânt, care

„multe r`zboai au b`tut. {i a[e se vede din oameni vechi [i b`trâni, c` câte r`zboai au b`tut, atâte mân`stiri cu

biserici au f`cut”. Legendele se mai refer` la Bogdan-vod`, Petru Rare[, Ilie[-vod`,

S. Hen]ia, 1898. {tefan cel Mare pe patul mor]ii
S. Hen]ia, 1898. {tefan cel Mare pe patul mor]ii

Despot-vod`, Alexandru L`pu[neanu, Ieremia-vod`, Radu Vod`, Barnovski-vod`, Vasile Lupu, Gheorghe [tefan, Ghica- vod`, {tef`ni]`-vod`. Remarcabil` este legenda referitoare la destinul lui Neculai Milescu Sp`tariul, numit de cronicar Cârnu, dup` ce [tef`ni]` vod` i-a t`iat nasul, c`rturar de mare voca]ie european`, care a slujit mul]i ani ]arul

Rusiei, Petru Alecsievici: „{i când au ras barbeli, împ`ratul, a moscalilor, atunci când s-au schimbat portul, atunce singur

împ`ratul i-au ras barba cu mâna lui. {i au tr`it Cârnul p`n` la a doa domnie a lui Mihai-vod` Racovi]`, [i atunce au murit. Care mare cinste i-au f`cut împ`ratul la moartea lui [i mare p`rere de r`u au avut dup` dânsul, c` era trebuitoriu la aceli vremi” 23 . Opera lui Neculce prezint` un interes deosebit [i din punct de vedere lingvistic, dup` cum afirm` Nicolae Cartojan în

Istoria literaturii române vechi, care o caracterizeaz` astfel: „În evolu]ia limbii noastre literare ea croie[te un drum nou. Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin [i dup` ei Dimitrie Cantemir au c`utat s` creeze un stil savant, cu o structur` sintactic` modelat` dup` tipare latine. Neculce, îns`, care n-a avut parte s`-[i petreac` copil`ria [i tinere]ea în

Note:

1. NicolaeNicolaeNicolaeNicolaeNicolae IorgaIorgaIorga.IorgaIorga

Originea moldovean` a lui

Ien`chi]` V`c`rescu. În: Analele Academiei Române. Memoriile. Sec]iunii. Istorice. Tom X, 1929, p. 346.

2. Cf. VictorVictorVictorVictorVictor Petrescu.Petrescu.Petrescu.Petrescu.Petrescu. V`c`re[ti. O dinastie

poetic`. Târgovi[te: Editura Bibliotheca, 2002,

p. 34.

3.

IonIonIonIonIon Neculce.Neculce.Neculce.Neculce.Neculce. Letopise]ul }`rii Moldovei.

Bucure[ti: Editura Minerva, 1980, p. 193.

4. Ibidem, p. 7.

5. Ibidem, p. 8.

6. Idem.

7. Ibidem, p. 9.

8. Ibidem, p. 41.

9. Ibidem, p. 58.

10. Ibidem, p. 73.

11. Ibidem, p. 53.

[colile iezuite ale Poloniei, fiindc` pe vremea când putea s` o fac`, îngrozit de decapitarea tat`lui s`u, se afla pribeag în }ara Româneasc`, u[or influen]at` de limba înainta[ilor cronicari, dar cu r`d`cini adânci în limba popular`“ 24 . Este de fapt o încununare a genului a[a-zis „cronic`- resc”, devenind cel mai mare artist al cuvântului din literatura noastr` veche, scriitor preferat al multor genera]ii, în special a celei a rena[terii na]ionale:

Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Barbu {tef`nescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga [i mul]i al]ii pân` în zilele noastre. O caracterizare interesant` [i global` a vie]ii [i operei sale, realizeaz` George Iva[cu: „Tr`ind în circumstan]ele istorice ale unui om de stat, observator din vârful piramidei sociale, pe ale c`rei înalte trepte adesea a urcat, dar [i de pe care a trebuit adesea s` coboare, scriind, deci, cu satisfac]ie, dar mai ales cu invidie [i ciud`, privind asupra lucrurilor din jur cu un ochi p`tima[, dar [i filozofând ad-hoc asupra lumii, înscriindu-se pe spirala memo- rialistic`, opera lui Neculce se apropie astfel nu odat`, pân` la deplina identitate categorial`, de stadiul, superior, al literaturii artistice” 25 .

12. Ibidem, p. 56.

13. Ibidem, p. 83.

14. Idem.

15. Ibidem, p. 201.

16. Idem.

17. Ibidem, p. 212.

18. Ibidem, p. 217.

19. Ibidem, p. 218.

20. Ibidem, p. 232.

21. Idem.

22. Ibidem, p. 339 – 340.

23. Ibidem, p. 30.

24. N.N.N.N.N. Cartojan.Cartojan.Cartojan.Cartojan.Cartojan. Istoria literaturii române

vechi. Bucure[ti: Editura Minerva, 1980, p. 364.

25. GeorgeGeorgeGeorgeGeorgeGeorge Iva[cuIva[cuIva[cu.Iva[cuIva[cu

Istoria literaturii române.

Bucure[ti: Editura {tiin]ific`, 1969, p. 279.

Via]a Via]a militar` militar`

1 1 7 7