Introducere

Formarea constiintei istorice explica spatiul

acordat etnogenezei. Cronicarii
argumenteaza latinitatea limbii si a
poporului roman, aducand dovezi in
favoarea continuitatii elementului roman in
Dacia si constata unitatea de limba, cultura
si teritoriu a romanilor din cele trei tari
romanesti. Astfel, constiinta istorica s-a
format datorita scrisului cronicaresc, unul
dintre cele mai importante genuri ale
literaturii romane vechi cu texte examinate
azi deopotriva de istorici si de cercetatorii
inceputurilor fenomenului literar, privat in
intreaga lui desfasurare in timp.
GRIGORE URECHE
 Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a
secolului XVII este cronicarul Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul
Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba română
"Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se deosebeşte în mai multe
privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI. În primul rând "Letopiseţul
Ţării Moldovei" este scris nu în limba slavonă, ci în limba română,
pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea rînd, spre
deosebire de letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI,
cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisă la comandă, ci din proprie
iniţiativă. În al treilea rând, "Letopiseţul Ţării Moldovei" nu mai era
scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atâtea ori până atunci, ci
de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în
aparatul de stat al Moldovei.
 Cronica cuprinde perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în
1359 până la domnia lui Aron vodă (1594), când se întrerupe brusc,
probabil din cauza morţii cărturarului, deşi acesta avea intenţia de a
ajunge cu descrierea evenimentelor până în timpul domniei
contemporanului său Vasile Lupu. Din nefericire, letopiseţul lui Grigore
Ureche nu s-a păstrat în original, ajungând până la noi prin câteva copii
mai târzii, care au fost destul de mult refăcute prin diferite adaosuri,
numite interpolaţii ale copiştilor de mai târziu - Simion Dascălul, Misail
Călugărul şi Axinte Uricarul. Se mai cere arătat totuşi că unii
cercetători îl exclud pe Misail Călugărul din numărul interpolatorilor.
Pierderea manuscrisului autograf al autorului a făcut ca "Letopiseţul
Ţării Moldovei " să devină cunoscut posterităţii datorită mai ales unei
copii-redacţii a cronicii efectuate prin anii 60 ai secolului XVII de către
Simion Dascălul. Această împrejurare a făcut ca problema paternităţii
scrierii în cauză să fie pusă sub semnul întrebării în litereatura de
specialitate. Astfel diverşi cercetători l-au considerat drept autor al
acestui letopiseţ pe Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatăl cronicarului,
Simion Dascălul în aceeaşi măsură drept coautori pe Grigore Ureche şi
Simion Dascălul. Discuţia ştiinţifică în privinţa paternităţii acestei opere
nu a încetat până în prezent.
 În Letopiseţul Ţării Moldovei sunt descrise evenimentele mai
principale din istoria Moldovei, pe parcursul a circa două secole şi
jumătate. Autorul îţi începe cronica cu o "Predislovie...", în care arată
importanţa cunoştinţelor despre trecut, a istoriei ca domeniu de
cunoaştere (ştiinţă), despre originea romanică (latină) a poporului
român şi a limbii sale, despre unitatea şi rădăcinile comune ale tuturor
românilor.
Referitor la perioada de început a istoriei Ţării Moldovei şi la
evenimentele de la mijlocul şi a doua jumătate a secolului XIV, autorul
cronicii nu dispune decît de date cu totul şi cu totul sumare, cunoscînd
destul de aproximativ chiar şi numele primilor voievozi moldoveni în
ordinea care au urcat la tron. Doar cu începere din timpul domniei lui
Alexandru cel Bun ştirile incluse în Letopiseţ devin mai ample.
 Locul central în cronică îl ocupă vără dubii epoca glorioasă a lui
Ştefan cel Mare, lupta eroică a poporului împotriva cotropitorilor
străini şi mai ales împotriva celor otomani. Un număr destul de mare
de compartimente ale cronicii sunt dedicate perioadelor de domnie a
voievozilor care au urmat după Ştefan cel Mare.
MIRON COSTIN
M. Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească.
Principala sa operă este "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace de
unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin,
vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la
naşterea mântuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseţă ...dni". Letopiseţul este
împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite "zaciale",
şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-
se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu şi înmormântarea sa. Înzestrat cu
o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric,
căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară.
 În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de
largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată "De neamul
moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor". Opera contstă din 17
capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi
cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei
româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre
îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de
autor constă în a artăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi
originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită
limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente,
Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice,
epigrafice, numismatice şi etnografice.
 Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore
Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre
acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii
de neam a poporului său. Miron Costin a dezvoltat această concepţie în
primul rînd în cunoscuta sa operă "De neamul moldovenilor, din ce ţară
au ieşit strămoşii lor", scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi
două lucrări mai mici de limbă poloneză: "Cronica Ţării Moldovei şi a
Munteniei" şi "Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească". Subiectul acestor din urmă două luări este acelaşi ca şi în
lucrarea "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor".
Autorul încearcă să-i edifice pe vecinii noştri din partea de nord, polonezii,
asupra originii moldovenilor şi a tuturor românilor, indiferent de ţara în
care locuiesc. Scopul principal pe care l-a urmărit Miron Costin în aceste
lucrări, dar mai cu seamă în lucrarea monografică "De neamul
moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor", era acela de a combate
basna interpolatorului Cronicii lui Grigore Ureche, Simion Dascălul, şi de
 a arăta originea moldovenilor şi tuturor românilor din coloniştii aduşi de
împăratul Traian în străvechea Dacie.
 În "Predoslovie", într-una dintre cele mai frumoase pagini care s-au scris
în această epocă, Miron Costin începe prin a-și arăta îndoiala ce l-a
stăpânit înainte de a scrie întâmplări foarte îndepărtate, cu câteva sute de
ani peste mie trecute. El prezintă apoi frământarea și lupta care s-au dat în
sufletul său, până când a luat hotărârea de a-și redacta lucrarea: Biruit-au
gândul să mă apuc de această trudă.

ION
NECULCE
 Lucrarea de căpătâi a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare -
este "Letopisețul Țării Moldovei" de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la
care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil,
cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de
ani și a lucrat la Letopiseț până în anul 1744.
 În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de
diferite izvoare aflate pe la alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde
s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce
am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu
mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea".
 Aproape toți domnii despre care vorbește în cursul cronicii sale, au câte un scurt
portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino era “om
nestătător la voroava (vorbă), amăgitor, geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad”,
Constantin Cantemir “carte nu știa, ci numai iscălitura învățase de o facea; practică
bună avea: mânca bine și bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn
la față, buzat, barba îi era albă ca zăpada”. E interesant să observăm
imparțialitatea cu care vorbește despre Dumitru Cantemir, pe care-l iubise într-atât
încât plecase cu dânsul din țară. Când ajunge la domnia acestuia, amintește
purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh.
 Despre Grigore Ghica aflăm de la Neculce că “era de stat cam mic și subțire,
uscat, numai era cu toane; la unele se arăta prea harnic, bun și vrednic, milostiv și
răbdător, dar era și cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea”. Cunoscând
această deprindere a lui, va menționa despre Petru cel Mare că la venirea
împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul:
“Om mare, mai înalt decât toți oamenii, iară nu gros, rotund la față și cam oacheș și
cam aruncă câteodată din cap, fluturând”.
 Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci și grupurile,
națiunile. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un
faimos pasagiu, din care reproducem aici câteva rânduri: “La grec milă, sau
omenie, sau dreptate sau nevicleșug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de
acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe, iar inima
și firea tot cât ar putea este să facă răutate”.
 Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului,
care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru
mare povestitor moldovean, anticipând apariția lui Creangă.
 






 ION BUDAI DELEANU - TIGANIADA
 "Țiganiada" sau "Tabăra țiganilor" este un poemation eroi-comico-satiric
alcătuit în doaosprezece cântece de Leonache Dianeu, îmbogățit cu multe
însemnări și luări-aminte de către Mitru Perea și alții mai mulți în anul 1800. În
"Prolog", autorul își justifică alcătuirea poeticescă, pe care o numește jucărea,
prin dorința de a forma și a introduce un gust nou de poezie românească,
pregătindu-i pe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și cele mai rădicate și mai
ascunse desișuri ale Parnasului, unde lăcuiesc muzele lui Omer și a lui Virghil.
Este de subliniat caracterul programatic al acestei declarații, căci numele de
jucărea nu trebuie înțeles ad litteram, ci doar ca un gest de protocolară modestie.
 La începutul secolului al XIX-lea, în literatura europeană, epopeea de tip clasic,
caracterizată prin prezența sublimului, intrase în declin. Conștient de acest fapt,
Budai-Deleanu încearcă să revitalizeze specia tocmai prin suprapunerea
comicului și a satirei, care devin dominante în "Țiganiada". "Invenția" nu
aparține scriitorului ardelean, dar în literatura română situația este rarisimă și
echivalează cu acțiunea de salvare a unei specii pe cale de dispariție, din păcate
fără a produce efect în epocă, pentru că textul nu a fost cunoscut de scriitori
timpului, fiind tipărit integral abia în anul 1925.
 Fundalul este eroic – lupta pentru independență condusă de Vlad Țepeș. În
prim-plan se află însă peripețiile comice ale țiganilor care, obținerea libertății,
dar și a mâncării, promise de domn în schimbul angajării în luptă, călătoresc de
la Flămânda la Inimoasa. Mulțumirea este totuși mai mare pentru mălai și clisă
decât pentru slobozie. Fiindcă mersul este anevoios prin sfadă multă și hodini
dese, țiganii se hotărăsc să pună înainte carele cu merinde.
 Cum nici în acest caz nu obțin efectul scontat, trimit solie lui vodă, solicitându-i
să ordone ca distanța dintre cfele două localități să nu depășească un mil, ...Apoi
să dea slobozie! De a face trii hodini câte o dată. Armata țiganilor mai dorește și
...pă drum v-o pază, [...]/ Ca la primejdie să ne ajute;/ Dă ar fi măcar numa doao
sute. Lucrurile se complică prin amestecul sfinților, de partea românilor, și al
diavolilor, de partea turcilor. Satana o fură pe Romica, logodnica viteazului
Parpangel, oprind iar călătoria, căci îndrăgostitul o caută pretutindeni,
ajungând chiar și în Iad și în Rai. Totul se sfârșește cu încăierarea țiganilor și cu
hotărârea lui Dumnezeu de a prelungi înca vreme lungă jugul turcesc, prin
plecarea lui Vlad în urgie.
 Limbajul constituie una dintre reușitele lui Budai-Deleanu care, deși recurge de
obicei la varianta vorbită, nu ocolește nici expresia savant-neologică. Vom
întâlni, așadar, alăturate neologisme precum antișambră, melancolie, himeră,
intrigant și regionalisme, băiaș, bală, cioarsă ori creații proprii, obținute mai ales
prin derivare: bogătate, golătate, păgânie, a obrăzui (a desena un portret) etc.

BIBLIOGRAFIE

 http://istoria.md/articol/76/Miron_Costin
 http://istoria.md/articol/77/Grigore_Ureche
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Neculce
 Manual Limba Si Literatura Română Clasa a XI-a
FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE

PROIECT REALIZAT DE: ABAGIU DRAGOS, COCA

MIRUNA, MUNTEANU IONUT, MOANGA
ALEXANDRU, DENISA BOBEI
PROFESOR COORDONATOR: MANCIU IONELA