Mari carturari in secolele XVI, XVII si XVIII

Irimiea Ioana-Mihaela
Clasa a 8-a
Grigore Ureche (1590-1647)

Cronicarul este fiu de mare boier, de la care mosteneste inclinatii spre cultura si politica. Din
1611 urmeaza cursurile unei scoli din Polonia si apoi, intors in tara, ocupa, treptat, diferite functii:
logofat, mare spatar, mare vornic al Tarii-de-Jos. Este autorul "Letopisetului Tarii Moldovei", cea
mai veche cronica in limba romana, redactata intre anii 1642-47 si tratand istoria Moldovei intre
1359-1594.
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale umanismului
romanesc. "Letopisetul" urmareste istoria unei tari: succesiunea domnilor, destinele, gloria si
vicisitudinile prin care a trecut un popor, "incepatura si adaosul, mai apoi si scaderea". Ureche nu
compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si patriotic.
Umanistii europeni au subliniat, in repetate randuri, asemanarea dintre limba romana si
limba latina sau italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente slave, dar nu au dat exemple
concrete. Ureche sustine aceasta idee cu material lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales
intregeste imaginea limbii romane aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care
s-au adaugat cuvinte nu numai de la slavi, ci si din limbile: greaca, polona, turca, sarba, etc. Astfel,
Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o idee justa asupra lexicului limbii romane,
confirmata de cercetarile moderne si nesesizate de umanistii straini.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in
literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor,
le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de
caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate
apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul
clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist. Glorificand eroul
care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din cateva momente:
imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan,
intrarea lui in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in
scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul nu apeleaza la stilul
stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat , ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu
cele literare.

Miron Costin (1633- 1691)

A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea greco-latina, este

unul din primii reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin respectul fata de om, dragostea de
patrie si de limba, interesul constant pentru originea poporului roman, incercarea de acrea opere
literare. A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul filozofic "Viata
lumii", o meditatie asupra trecerii necontenite a timpului, ii demonstreaza vocatia de scriitor.

2
 Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind istoria
romanilor inter 1594-1661, si avand in efigie personalitatea lui Vasile Lupu. Intentia cronicarului
nefiind pe deplin satisfacuta, el si-o realizeaza spre sfarsitul vietii, in "De neamul moldovenilor”,
din ce tara au iesit stramosii lor"; lucrare, insa, neterminata.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba romana si
polona, dar poate ca nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in evidenta ca in "Predoslovia"
la "De neamul moldovenilor", marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta
"ocarile" aduse acestui neam "de o seama de scriitori". Indignarea lui se indreapta impotriva unor
copisti ai cronicii lui Ureche, mai ales impotriva lui Simion Dascalu, "om de multa nestiinta si
minte putina", care afirmase ca moldovenii ar provenii, chipurile, din talharii de la Roma exilati
pe teritoriul Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capata pe alocuri accente pamfletare.

Ioan Necule (1672-1745)

Acest cronicar de seama a neamului, a fost dregator, om politic, ocupand succesiv functiile
de postelnic, vataf de aprozi, de vel aga si vel spatar. Iar in vremea domniei lui Dimitrie Cantemir
a ajuns hatman al Moldovei.Dupa lupta de la Stanilesti (1711) l-a urmat pe domnitor in pribejiile
sale prin Rusia. La intoarcere in Moldova a fost numit vornic al Tarii de Sus, apoi judecator de
divan.La 73 de ani, dupa o viata zbuciumata a decedat rapus de batrinete.
Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie
a lui Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii 1661-1743), precedata de cele 42 de
legende, intitulate "O sama de cuvinte", se intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter
memorialistic.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare scrise, romanesti
sau straine, dar pentru personaje istorice mai apropiate, au folosit si stirile provenite din traditia
populara sau din propria amintire. Dintre ei, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Neculce
care scrie si "o sama de cuvinte" despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om,
de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise". Cronicarul lasa la latitudinea cititorului
stabilirea veridicitatii legendelor sale. Legenda despre Nicolaie Milescu Spatarul este povestea
unui mare boier si carturar roman, care, complotand impotriva lui Stefanita-Voda, prin mai multe
tari ale lumii. Cronicarul se opreste in treacat asipra unor amanunte care il individualizeaza si-i
dau identitate eroului, completate printr-o insiruire de episoade anecdotice.
Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are savoarea limbii
populare. Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si
mai mult c un artist care scrie el insusi povestea, prelucrand si transfigurand fondul legendar
popular. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste
arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la
Creanga.

3
Dimitrie Cantemir( 1673 -1723)
Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26 octombrie 1673, in localitatea Silisteni din comuna
Falciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judetul Vaslui, in partea de sud a orasului Husi. A fost
fiul lui Constantin Cantemir si al Anei. La 15 ani a fost nevoit sa plece la Constantinopol (1688-
1690), unde a stat 17 ani, ca zalog al tatalui sau pe langa Inalta Poarta, inlocuindu-l pe Antioh,
devenit ulterior domn al Moldovei.
In perioada martie - aprilie 1693 , dupa moartea tatalui sau, a fost domn al Moldovei, dar
Inalta Poarta nu l-a confirmat, astfel incat s-a intors la Constantinopol pentru a-si continua studiile.
Cu prilejul unui razboi turco-austriac, a efectuat o calatorie in Europa Centrala, ajungand si In
Banat, la Timisoara. A avut astfel ocazia sa se convinga de unitatea lingvistica a poporului roman.
Antioh, fratele mai mare, si-a insusit intreaga mostenire, lasandu-l intr-o situatie precara. Din 1695
a fost capuchehaie la Constantinopol, al fratelui sau Antioh, acesta fiind ales domn.
Dimitrie Cantemir a fost primul roman ales membru al Academiei din Berlin In 1714. In
opera lui Cantemir, influentata de umanismul Renasterii si de gandirea Inaintata din Rusia, s-au
oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorica a Moldovei de la
sfarsitul secolului al XVII-lea si Inceputul secolului al XVIII-lea.
Cele mai importante opera au fost: Divanul sau Galceava Inteleptului cu lumea sau
Giudetul sufletului cu trupul, scrisa In romana si tiparita la Iasi In 1698; Imaginea tainica a stiintei
sacrosante 1700; Istoria ieroglifica, scrisa la Constantinopol In romana (1703 - 1705); Istoria
Imperiului Otoman (Istoria cresterii si descresterii curtii otomane), redactata In latina (Historia
incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) Intre 1714 si 1716.

Constantin Cantacuzino( 1639- 1716)

Constantin Cantacuzino a fost un boier din Tara Romaneasca, recunoscut drept un

reprezentat de seama al umanismului In spatiul cultural roman, cu aplecare spre domenii precum
istoria si geografia. A facut studii la Universitatea din Padova. Un izvor important pentru istoria
romanilor este harta Valahiei, realizata de el impreuna cu Ion Comnen. Cantacuzino este si autorul
unei istorii a Tarii Romanesti, in care a incercat sa umple lacuna de cunostinte despre istoria
timpurie a romanilor.
A avut de asemenea multa influenta in politica, fiind mentorul nepotului sau de sora
Constantin Brancoveanu, in timpul domniei caruia a condus multa vreme din umbra politica
externa. In numele voievodului, dar si in nume personal, stolnicul a purtat corespondenta cu
cancelariile importante ale vremii. in 1707 un conflict latent cu Brancoveanu a escaladat, ceea ce
a dus la retragerea lui Cantacuzino pe mosiile sale. Stolnicul si familia Cantacuzino au contribuit
la mazilirea si uciderea lui Brancoveanu In 1714. Succesor la domnie a fost Stefan Cantacuzino,
fiul stolnicului, insa pentru scurt timp, intrucat amandoi au suferit In 1716 soarta lui Brancoveanu.