Formarea constiinței istorice

Formarea constiinței istorice

Constiinta istorica se naste din incercarea de a construi identitatea unui

popor, a unei natiuni prin raportare la alte popoare, la alte natiuni. Cateva
dimensiuni specifice acestei raportari sunt: situarea in timp si spatiu, evenimentele
istorice, limba, cultura si civilizatia, mentalitatile.
Preocuparile privitoare la felul cum romanii se inscriu in cursul istoriei
incep sa se dezvolte incepand cu sec. al XVI. Acest interes se manifesta datorita
contractelor pe care cei preocupati de formatia lor intelectuala incep sa aiba
contacte cu alte culture si civilizatii.
Un pas important in domeniul istoriografiei este facut de cronicarii
moldoveni in mijlocul sec al XVII -lea. Textele scrise in limba romana sunt de
asemenea si puncte de pornire pentru dezvoltarile ulterioare ale stilului expunerii
si al argumentarii stiintifice, cat si al prozei narative.
Primul roman care scrie despre originea romana si unitatea limbii si a
poporului roman este Nicolaus Olahus, informatie ce a aparut in lucrarea sa
“Hungaria” (1536) scrisa in limba latina.
Alte teme fundamentale abordate de cronicari si de ceilalti autori
preocupati de constiinta istorica a romanilor sunt continuitatea evenimentelor
istorice si institutia domniei.
Prima intentie insa a cronicarilor a fost aceea a recuperarii trecutului. In
conceptia lor, istoria era purtatoarea unor valori educative. Scrierile cronicarilor
sunt un act de mare patriotism prin reflectarea nazuintei generale de eliberare de
sub jugul otoman. Ei prezinta idea originii romane pure si a latinitatii limbii.
Grigore Ureche redacteaza prima cronica in limba romana si de aceea este
nevoit sa inventeze o limba scrisa, cartureasca, din care nu lipsesc accentele
specifice limbii vorbite. Letopisetelul Tarii Moldovei scris de el prezinta
evenimentele petrecute intre 1359 ( domniile lu Dragos Voda) si 1594
( inscaunarea lui Aron Voda ), dar si o scurta expunere a istoriei antice care
puncteaza romanitatea. Afirmand identitatea de origine si de neam a romanilor de
pretutindeni, latinitatea limbii romane, Ureche incearca sa contureze profilul
identitar al romanilor.

3
 Miron Costin scrie si el un letopiseţ continuând cursul evenimentelor
istorice pana in 1661. Relatarea este adesea intrerupta de meditatii asupra cauzelor
care determina suişurile si căderile omeneşti. Spre sfarsitul vietii scrie “ De neamul
moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor”, ramasa insa neterminata. In
aceasta lucrare descrie istoria de la cucerirea Daciei de catre romani, cu gandul de
a reconstitui epoca originilor. Miron Costin are
aplecare spre estetica, in opera sa se recunosc tipare intacte latine precum
si modele ale retoricii clasice. Are o viziune europenista si universala.
Un alt cronicar Ion Neculce asaza in fata letopisetului ce continua relatarea
pana in 1743 ( a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat ), “O sama de
cuvinte”, legende despre voievozi, boieri, tarani ascultate de la oameni batrani sau
din propriai amintire. Neculce intoarce scrisul cronicaresc la oralitate si dovedeste
caracter narativ. Dar nu si constiinta istorica la fel de moderna ca a cronicarilor pe
care ii continua. El promoveaza autohtonismul si nationalismul.
Stolnicul Constantin Cantacuzino este cel ce continua eforturile
cronicarilor moldoveni, fiind primul care are gandul de a scrie o istorie completa a
romanilor. Opera sa “ istoria Tarii Romanesti” ramane nefinalizata. Firul
evenimentelor se opreste in navalirea hunilor condusi de Atilla (434), iar pasajul
final se refera la un eveniment aflat la aproape un mileniu distanta (descalecatul lui
Radu Negru Voda in Tara Romaneasca). El vadeste calitati de istorie superioare
cronicarilor.
Apogeul cronicarilor este reprezentat de Dimitrie Cantemir, in cultura
noastra fiind unul dintre cei mai eruditi umanisti. Cele mai valoroase lucrari ale
sale sunt despre istorie, fata de cea a cronicarilor. In timp ce acestia explicau
fenomenul istoric prin vointa fortei divine, Cantemir interpreteaza istoria dand
atentie cauzalitatii. “Descriptia Moldovei”, carte redactata in limba latina,
ilustreaza viziunea enciclopedica a autorului: opera este alcatuita din trei parti:
Geografica (discutand locul in care s-a format si statornicit poporul roman) ,
Politica(tratand institutia domniei, dar si mentalitatile si traditiile moldovenilor) si
De statu ecelesiastico et litterario Moldovie ( cercetand aspecte precum religia,
limba, scrierea etc). Cronicul vedrimei a romano-moldo-vlahilor” cuprinde
perioada de la “descalecatul dacii cu romanii, adeca de la Traian Marele Imparat”
(107) pana la 1274 (cand Dragos Voda revine la tron in Moldova, iar in Muntenia
se inscauneaza Radu Negru Voda). Lucrarea ramane din pacate neterminata si
prezinta originea comuna a tuturor romanilor. Toate lucrarile lui Cantemir. Fie ca
au fost scrise in romana sau in Latina, au un stil erudite, in general retoric,” Cu
toate acestea valoarea lor documentala ramane incontestabila. In cultura si
literatura noastra el prefigureaza iluminismul

4
 Grigore Ureche

Alcătuitorul primei cronici în limba română,

păstrate până azi, provine din categoria boierilor noi,
ridicaţi, din punct de vedere economic şi politic, spre
sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor.
Grigore Ureche a cărui naştere trebuie situată între
anii 1590-1595, îşi petrece prima parte a vieţii în Polonia,
studiind latina, gramatica, retorica şi poetica, pe texte ale
scriitorilor clasici.
După terminarea studiilor urcă treptele ierarhiei
sociale: logofăt, spătar, mare spătar în timpul domniei lui
Vasile Lupu, când devine unul dintre sfetnicii lui de
încredere, şi, ulterior, mare vornic al Țării de Jos.

Letopiseţul Ţării Moldovei

Grigore Ureche şi-a redactat cronica, ca şi Neculce mai apoi, către sfârşitul
vieţii.El dorea să scrie un letopiseţ în care să istorisească toate evenimentele, de la
întemeierea statului feudal Moldova (1359), până în zilele sale; moartea prematură
l-a împiedicat; aşa se explică de ce cronica sa se opreşte la anul 1594, adică la a
doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit.
În cronică el se referă pe scurt la aşa-zisul descălecat al Moldovei şi la cele
cinci războaie fratricide purtate de feciorii lui Alexandru cel Bun pentru domnie.
Prima parte a letopiseţului este intitulată ,,Predoslovia ” şi prezintă motivul
care l-a determinat pe cronicar să scrie: urmaşii trebuie să afle ,,ce s-au lucrat’’ în
vremurile trecute.Cronicarul este conştient, de altfel, şi de rolul educativ al istoriei,
feciorii şi nepoţii citind letopiseţe vor învăţa de ,, cele rele să să ferească şi să să
socotească, iar dupre cele bune să urmeze şi [...] să să îndirepteze”.A doua parte a
letopiseţului prezintă faptele contemporane lui Grigore Ureche
Grigore Ureche este primul cronicar care vorbeşte despre originea comună a
tuturor românilor:,, Rumânii, cîţi să află lăcuitori la Țara Ungurească şi la Ardeal şi
la Maramoroşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm să trag’’. El ştie
că în Ardeal ,,.. .mai multu-I ţara lăţită de români decîtu de unguri”.
Tot el demonstrează, pentru întâia oară, latinitatea limbii române, într-un
capitol consacrat special acestei probleme, intitulat ,Pentru limba noastră
moldovenească’’ în care conchide cu mândrie că ,,. de la Rîm (Roma) ne tragem, şi
cu ale lor cuvinte... ”ni-i amestecat graiul. Pentru a-şi convinge cititorii de acest

5
adevăr, el dă o probă de etimologii latine: ,,... de la rîmleni, ce le zicem latini, pîine,
ei zic panis, carne, ei zic caro, găina, ei zicu galina, muierea, mulier[...] şi altile
multe din limba latinească, că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am
înțeleage.’’
O mare extindere capătă, în cronică, domnia lui Ştefan cel Mare. Entuziasmat,
cronicarul narează faptele eroice ale celui considerat a fi adevăratul conducător al
luptei împotriva turcilor cotropitori. Un număr destul de mare de compartimente
ale cronicii sunt dedicate perioadelor de domnie a voievozilor care au urmat după
Ştefan cel Mare. Pagini interesante şi pline de învăţăminte sunt dedicate fiilor lui
Ştefan cel Mare - Bogdan al III-lea cel Grozav şi Orbu, Petru Rareş, precum şi altor
domni cum ar fi Alexandru Lăpuşneanul, loan Vodă cel Viteaz, Petru Şchiopul etc.
Izvoarele letopiseţului

Deoarece cronicarul nu scria despre vremurile sale, este firesc ca el să fi folosit

anumite izvoare interne şi externe, de unde a extras informaţii despre vechea istorie
a Moldovei, pentru a afla ,,...cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât în ţară şi
s-au înmulţit şi s-au lăţit’’, cum rezultă din Predoslovie.
Învăţaţii au ajuns la concluzia că acest letopiseţ a folosit şi a tradus vechile cronici
slave ale Moldovei: Letopiseţul de la Putna şi Letopiseţul anonim( zis de la
Bistriţa) şi Analele.
Principalul izvor extern folosit de Grigore Ureche îl constituie „Kronica polska”
unde cronicarul a găsit ştiri cu privire la istoria ţării sale, cum ar fi alianţa regelui
polon cu Alexandru cel Bun împotriva lui Sigismund al Ungariei, războaiele
moldovenilor cu lesii, lupta de la Baia din 1467 când Ştefan cel Mare îl învinge pe
Matei Corvin, domniile lui Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Despot Vodă etc.
Este neîndoielnic că el a folosit şi unele cronici polone în limba latină, cum ar fi :
De origine et rebus gestis polonorum (1555) a lui M. Kromer şi Cronica
polonorum (1521) a lui Matei Miechowita. Aceste lucrări istorice i-au relevat lui
Grigore Ureche originea romană a poporului nostru şi latinitatea limbii române.
Pentru ultimii ani cuprinşi în cronică (perioada 1582-1594), Ureche nu a mai avut
izvoare scrise şi a recurs la amintirile boierilor bătrâni şi, în primul rând, ale tatălui
său Nistor, precum şi la tradiţia orală, narând evenimentele după aceste surse.
Interpolatorii cronicii

Acest letopiseţ este singura sa lucrare cunoscută, păstrată sub formă de copii şi
rămasă neterminată.Din numărul mare de copişti, cel mai fidel a fost Uricarul, iar

6
cel care a stârnit reacţii de revoltă a fost Simion Dascălul, deoarece şi-a permis să
introducă în textul cronicii capitole proprii, prin care a deformat adevărul istoric.
Grigore Ureche trebuie considerat ca fiind începătorul portretisticii în literatura
noastră veche. El a schiţat adevărate portrete morale în care surprinde o trăsătură
dominantă sau un viciu. Astfel el compune, de cele mai multe ori fără a avea un
model în faţă, portretele domnitorilor menţionaţi în cuprinsul cronicii sale.
Cel mai desăvârşit portret creat de Grigore Ureche este portretul lui Stefan cel
Mare, prototipul gloriei Moldovei. Modelul care i-a servit cronicarului nostru în
alcătuirea acestui portret este portretul lui Hanibal, conducătorul Cartaginei,
zugrăvit de Tit Liviu.(,, Fost-au acestu Stefan vodă om nu mare de statu, mînios şi
de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat: de multe ori la ospeţe omorîea fără
judeţu.Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi
unde nu gîndiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie
însuşi se vîrîia, ca văzându-l ai săi, să nu se îndărăpteze şi pentru aceia raru războiu
de nu biruia.Si unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să
rădica deasupra biruitorilor.’’). Într-o formă extrem de concisă, în fraze ,,bătute ca
o medalie”, după expresia lui Nicolae Iorga, se reliefează trăsăturile esenţiale ale
marelui voievod moldovean: bun strateg militar, exemplu personal în încleştarea cu
duşmanii, subtil cunoscător al psihologiei ostaşilor, încrezător în justeţea cauzei
sale, capabil întotdeauna să se ridice, după temporare înfrângeri, deasupra
duşmanilor săi.
5

Locul lui Grigore Ureche în istoriografia noastră

Letopiseţul lui Grigore Ureche marchează trecerea de la cronicile slavoneşti spre a
doua fază a istoriografiei- în limba română. Nu mai avem de-a face cu o cronică
oficială scrisă la curtea şi din porunca unor domnitori, ci cu o cronică boierească,
neoficială.Acest letopiseţ alcătuit în limba poporului era destinat boierilor şi
târgoveţilor, care nu mai cunoşteau limba slavonă.Asistăm, prin urmare, la
înlocuirea limbii slavone cu cea română în istoriografie, fenomen ce are loc înainte
de introducerea oficială a limbii vorbite în biserică.
Grigore Ureche este întâiul cronicar care încearcă şi izbuteşte să înfăţiseze artistic
oamenii şi evenimentele, excelând în arta portretului şi deschizând astfel drumul
lui Miron Costin şi, mai ales, lui Ion Neculce, cu al cărui letopiseţ tehnica
portretului poate fi considerată încheiată.
Marii noştri scriitori ( Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Barbu Delavrancea,
Mihail Sdoveanu) au găsit, precum s-a demonstrat, în această cronică, germenele
multor lucrări valoroase: Alexandru Lăpuşneanu; Dumbrava Roşie şi Despot Vodă;
Apus de soare; Viforul şi Luceafărul; Fraţii Jderi, Soimii şi Nicoară Potcoavă.

7
 Miron Costin

Miron Costin (1633-1691) , cronicar moldovean. Face

studiile în Polonia , iar după întoarcerea în ţară are
funcţii militare şi diplomatice importante (mare vorinc
, mare logofăt) . Aparţinând boierimii înalte , este
implicat în principalele evenimente politice .

Scrie „Letopiseţul Ţării Moldovei”(1675),reconstituind

evenimentele petrecute între 1595 şi 1661 , poemul
filozofic „Viaţa lumii”şi „De neamul moldovenilor” .
Iar în limba poloneză a redactat „Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei ” şi
„Istoria în versuri polone despre Molvoda şi Muntenia

”Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace”

Istoriografia românească începută prin opera lui Grigore Ureche a fost contiuată
de Miron Costin .
Letopiseţul s-a păstrat în 56 de copii manuscrise.Acesta este împărţit în 22 de
capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe numite „zaciale” . Cuprind
descrierea istoriei ţării între anii 1595-1661,finalizându-se cu relatarea morţii lui
5 7 5 5 5

Stefăniţă Vodă Lupu şi înmormântarea sa.

Opera are în ultima parte un caracter memoralistic. Tonul naraţiunii este mai
puţin senin pentru că trăieşte vremuri grele .

8
 ION NECULCE

BIBLIOGRAFIE

loan Neculce s-a născut în anul 1672, în satul

Prigorenii Mici, azi comuna Ion Neculce din
judeţul Iaşi. Tatăl său a fost Neculce vistiernicul,
se pare grec de origine, iar mama - Catrina era
fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino şi a
Catincăi Bucioc. Al doilea soţ al Catrinei a fost
Enache (Ienachi) grămăticul, tatăl vitreg al
cronicarului. În anul 1686, un podghiaz polon
(podghiaz sau poghiaz = grup de ostaşi care
execută o incursiune pe teritoriul străin cu scopul de a jefui) a ars conacul familiei
de la Prigoreni şi l-a ucis pe Enache. Catrina cu copiii (mai avea două fete) a fost
nevoită să plece în Ţara Românească, pentru a se adăposti la rudele de acolo, la
stolnicul Constantin Cantacuzino
În 1691 se întoarce în Moldova, unde capătă slujba de postelnic. În 1700 era vătaf
de aprozi, apoi devine vel-agă ( mare agă, rang boieresc, echivalent şefului
poliţiei), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iaşi. În
aceeaşi perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan,nepoată
de soră a lui Dimitrie Cantemir. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de
vel spătar, şi, după ce a stat retras un timp, a fost făcut mare hatman (1710-1711)
de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare şi a
luat parte la războiul ruşilor cu turcii. După ce ruşii au pierdut războiul, în bătălia
de la Stănileşti (1711), Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia şi a stat acolo câţiva
ani, până la 1719, după care, capătă învoirea de a intra în Moldova , sub domnul
Mihai Racoviţă. Şi-am venit la pământul mieu, zăbovind în străinătate 9 ani, 2 ani
la Moscu şi 7 ani în Ţara Leşească, cu multe valuri şi supăr, care nu le mai poci
înşira cu condeiul meu" A trăit la moşia sa din Boian
5 5

LETOPISEŢUL TĂRII MOLDOVEI

Lucrarea de căpătâi a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare -

este Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui
9
Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743,
la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil,
cronicarul şi-a început lucrul la Letopiseţ după anul 1732, când avea deja cca 60 de
ani şi a lucrat la Letopiseţ până în anul 1744.

Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O samă de cuvinte ce sîntu
audzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţii nu sînt scrise...".
Aici se cuprind o serie de tradiţii relative la diferiţi domni şi care ulterior au format
subiectele legendelor şi poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil
Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de
Alecsandri, Cupa lui Ştefan de Bolintineanu, Dumbrava roşie de Alecsandri, Visul
lui Petru Rareş de Alecsandri ş.a. Aproape toţi domnii, despre care vorbeşte
Neculce în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică.
CRITICII LITERARI

Dintre toţi istoricii şi criticii literari, numai George Călinescu l-a caracterizat pe
Ion Neculce ca având un "ton bârfitor şi moralizator."Iată un exemplu de "bârfă" a
lui Ion Neculce, cu referire la Dumitraşcu-vodă, dat de G Călinescu în Istoria
literaturii... (op.cit.): "şi era om nestătător la voroavă, telpiz, amăgitor, geambaş de
cai de la Fanar din Ţarigrad; şi după aceste, după toate, era bătrân şi curvar.
Doamna lui era la Ţarigrad; eară el aice îşi luase o fată a unei rachieriţe, de pe
Podul Vechiu, anume Arhipoae; eară pre fată o chiema Aniţa , şi era ţiitoarea lui
Dumitraşco-vodă..." Criticul literar Şerban Cioculescu apreciază (op.cit.,p.92) că:
"Neculce nu a putut fi imparţial şi obiectiv, fiindcă a suferit prea mult în copilărie
şi tinereţe de dispreţul acelora care îl vor fi privit pe el şi pe ai săi ca pe nişte "rude
sărace" şi mezaliate."
5

10
IMPORTANTA LETOPISEŢULUI TĂRII MOLDOVEI
y y y

Cronica lui Ion Neculce ni s-a păstrat într-un număr de 14 copii manuscrise, dintre
care cel mai vechi, cu intervenţii ale autorului, nedatat, este ms. B.A.R.P.R. nr.
253, folosit şi de Mihail Kogălniceanu, la alcătuirea primei sale ediţii din 1845.

11
 Concluzii

Interesul pentru cunoaşterea propriei istorii se va manifesta în cultura română prin

conştiinţa cronicarilor. Aceştia, conform lui D. H. Mazilu, sunt autorii acelor
scrieri prin care s-au pus bazele istoriografiei neamului nostru, devenită
inamovibilă până în zilele noastre. Cronicarii au considerat o necesitate stringentă
consemnarea evenimentelor istoriei deoarece, provinciile româneşti parcuseseră
veacuri de istorie care riscau să fie înecate în uitare. De aceea, prima intenţie a
cronicarilor a fost aceea de a consemna trecutul: ,,cît să nu să uite lucrurile şi
cursul ţărîi” 1 Pe de altă parte, cronicarii sunt cei care conştientizează rolul
formativ al istoriei, idee pe care o expune Grigore Ureche în scrierile sale: ,,să
rămîie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să să ferească
şi să să socotească, iar dupre cele bune să urmeze şi să să înveţe şi să să
îndirepteze”
Formarea conştiinţei istorice a poporului român se realizează treptat, începând cu
preocupările umaniştilor din secolele al XV-lea - al XVII-lea, care consemnează în
documentele ce ni s-au păstrat, scrise mai întâi în limba slavonă, modul în care
românii din diferitele provincii se înscriu în cursul istoriei: situarea lor în timp şi în
spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura, obiceiurile.
Iubirea de neam şi de ţară, umanismul susţinut prin care se demonstra,în faţa lumii
de atunci,originea latină a limbii române şi descendenţa romană a poporului
român, continuitatea şi unitatea românilor pe aceste meleaguri,toate aceste idei se
regăsesc la marile personalităţi : Grigore Ureche,Miron Costin, ,iar la Ion
Neculce,într-o formă mai restrânsă,chiar dacă opera acestuia a fost favorizată de
apariţia deja a manifestărilor înaintaşilor enumeraţi mai sus.

12
 Bibliografie

• Costache, Adrian; Ioniţă, Florin; Lascăr, M.N.; Săvoiu, Adrian, Limba şi

literatura română, Manual pentru clasa a Xl-a, Bucureşti, ed. Art, 2009
• Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, prefaţă şi note de GH. POPP,
ed. Tineretului, 1958
• Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Bucureşti, Ed.
Fundaţiei Culturale Române, 1997
• https://studentaincluj.wordpress.com/2013/05/01/studiu-de-caz-formarea-
constiintei-istorice/
• http://www.creeaza.com/referate/istorie/Formarea-constiintei-
istorice964.php

13
1. Ce cronicar vorbeşte despre originea comună a tuturor românilor? Care
este aceasta?
2. Ce cuprinde letopiseţul lui Miron Costin? În câte capitole este împărţit
acesta?
3. Ce cronicar afirmă, pentru întâia oară, latinitatea limbii romane? Prin ce
o afirmă?
4.
5
În ce an a murit Ion Neculce? Câţi ani a stat în străinătate?

14