1

Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si de la inceputul

secolului al XVIII

(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce)

Grigore Ureche

Cronicarul este fiu de mare boier, de la care mosteneste inclinatii spre

cultura si politica. Din 1611 urmeaza cursurile unei scoli din Polonia si apoi, intors
in tara, ocupa, treptat, diferite functii: logofat, mare spatar, mare vornic al
Tarii-de-Jos. Este autorul "Letopisetului Tarii Moldovei", cea mai veche cronica in
limba romana, redactata intre anii 1642-47 si tratand istoria Moldovei intre
1359-1594.
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale
umanismului romanesc. "Letopisetul" urmareste istoria unei tari: succesiunea
domnilor, destinele, gloria si vicisitudinile prin care a trecut un popor, "incepatura
si adaosul, mai apoi si scaderea".
Ureche nu compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si
patriotic.
Umanistii europeni au subliniat, in repetate randuri, asemanarea dintre limba
romana si limba latina sau italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente
slave, dar nu au dat exemple concrete. Ureche sustine aceasta idee cu material
lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales intregeste imaginea limbii romane
aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au adaugat cuvinte
nu numai de la slavi, ci si din limbile: greaca, polona, turca, sarba, etc. Astfel,
Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o idee justa asupra lexicului
limbii romane, confirmata de cercetarile moderne si nesesizate de umanistii straini.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul
portretisticii in literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza
figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand
alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria de
imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila,
concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare,
modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de
portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche
concepe povestirea din cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului,

1
 2

portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan, intrarea lui in

legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara,
inaugureaza in scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare.
Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat , ci
la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.

Miron Costin

A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea

greco-latina, este unul din primii reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin
respectul fata de om, dragostea de patrie si de limba, interesul constant pentru
originea poporului roman, incercarea de acrea opere literare.
A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul
filozofic "Viata lumii", o meditatie asupra trecerii necontenite a timpului, ii
demonstreaza vocatia de scriitor.
Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind
istoria romanilor inter 1594-1661, si avand in efigie personalitatea lui Vasile Lupu.
Intentia cronicarului nefiind pe deplin satisfacuta, el si-o realizeaza spre sfarsitul
vietii, in "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor"; lucrare, insa,
neterminata.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba
romana si polona, dar poate ca nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in
evidenta ca in "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor", marturisire dramatica a
unui carturar patriot, care nu a putut suporta "ocarile" aduse acestui neam "de o
seama de scriitori". Indignarea lui se indreapta impotriva unor copisti ai cronicii lui
Ureche, mai ales impotriva lui Simion Dascalu, "om de multa nestiinta si minte
putina", care afirmase ca moldovenii ar provenii, chipurile, din talharii de la Roma
exilati pe teritoriul Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capata pe alocuri
accente pamfletare.
Cel care trebuie sa raspunda in fata viitorului: "eu voi da seama de ale mele ,
cate scriu". In "Predoslovie" gasim atitudini si trasaturi ca: patriotismul,
preocuparea pentru originea noastra romanica, convingerea ca romanii trebuie sa
iasa din adancul nestiintei, constiinta ca scrisul e dator sa slujeasca adevarul, fiind
un act de responsabilitate istorica, increderea in forta educativa a istoriei,
sentimentul unei continuitati a efortului de "a scoate la stirea tuturor" istoria
poporului roman.

Ion Neculce

2
 3

Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la

a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii
1661-1743), precedata de cele 42 de legende, intitulate "O sama de cuvinte", se
intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter memorialistic.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare
scrise, romanesti sau straine, dar pentru personaje istorice mai apropiate, au folosit
si stirile provenite din traditia populara sau din propria amintire. Dintre ei, cel mai
preocupat de traditiile populare a fost Neculce care scrie si "o sama de cuvinte"
despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi
si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise". Cronicarul lasa la latitudinea cititorului
stabilirea veridicitatii legendelor sale. Legenda despre Nicolaie Milescu Spatarul
este povestea unui mare boier si carturar roman, care, complotand impotriva lui
Stefanita-Voda, prin mai multe tari ale lumii. Cronicarul se opreste in treacat asipra
unor amanunte care il individualizeaza si-i dau identitate eroului, completate
printr-o insiruire de episoade anecdotice.
Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are
savoarea limbii populare. Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat
de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea,
prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele
narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a
pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la
Creanga.
Dar cronicarul are si arta portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand
caracterul printr-un element particular: un gest, o actiune simpla, un tic, un obicei,
sau conturand portrete complexe.
Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta
artistica se datoreaza si limbajului, mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva
vorbirii populare (un numar mare de epitete, comparatii, pilde, proverbe si
zicatori). La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii
sale, supus elaborarii dar totusi verosimil.

Dimitrie Cantemir

Consideraþii preliminare:

3
 4

Cel mai mare reprezentant al umanismului românesc. A avut o formaþie

enciclopedicã cu preocupãri în diferite domenii: istoria, filozofia, literatura, matematica,
limbi orientale, muzica. Ca om al renaºterii, Dimitrie Cantemir ºi-a desfãsurat
activitatea într-o epocã a înfloririi a culturii române. A fost o personalitate multilateralã,
care a realizat prima sintezã a culturii naþionale, pregãtind apariþia iluminismului.
Marea majoritate a operelor sale se bazeazã pe o vastã documentaþie, folosind izvoare
strãine în limbile germanã, francezã, rusã, polonã, turcã. Multe lucrãri au fost elaborate
iniþial în limba latinã.
Referindu-se la locul ºi importanta lui Dimitrie Cantemir în cultura româneascã,
George Cãlinescu afirma: Cantemir este un Lorenzo Medici al nostru, Zoe D.Buºulenga:
Cantemir a fixat un tip de intelectual plurivalent. Nota originalã pe care o aduce
Cantemir în epoca sa este cutezenta intelectualã.
Ca domnitor, în scurta sa domnie Cantemir a dovedit vederi progresiste. A
înlãturat vechile funcþii boiereºti; i-a scutit pe þãrani de o parte a din dãri; a obligat
mãnãstirile sã plãteascã dãri; a urmãrit formarea unui stat centralizat ,care sã limiteze
puterea marilor boieri; a realizat a alianþã antiotomanã cu Petru I., þarul Rusiei. Pentru
meritele sale ºtiinþifice ºi literare, Dimitrie Cantemir a fost ales mebru al Academiei din
Berlin.

Oprea lui Dimitrie Cantemir:

1. Opera filozoficã: Logica, Metafizica, Imaginea ºtiinþei sacre, Despre conºtiinþã,

Diavolul sau gâlceava înþeleptului cu lumea sau giudeþul sufletului cu trupul. Ultima
este prima lucrare filozoficã româneascã. În aceastã lucrare întâlnim diºputele medievale
despre timp, suflet, naturã, conºtiinþã. Dimitrie Cantemir sugereazã superioritatea
omului asupra celorlalte vieþuitoare; face din om un stãpân al lumii; susþine
superioritatea a vieþii spirituale asupra condiþiei biologice a omului; încearcã sã
defineascã concepte filozofice ºi sã alcãtuiascã o terminologie filozoficã.

2. Opera istoricã: Creºterea ºi descreºterea curþii otomane, Hronicul vechimii

romano-moldo-latine, Viaþa lui Constantin Cantemir, Evenimentele Cantacuzinilor ºi
ale Brâncovenilor. În Creºterea ºi descreºterea curþii otomane Dimitrie Cantemir face
istoria imperiului otoman ºi analizeazã cauzele care aduc la destrãmarea sa; insistã
asupra posibilitãþilor poporului asuprite de aºi cuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusã
ºi publicatã în englezã, francezã, germanã ºi prin ea cultura românã intrã în circuitul
culturii universale.
Hronicul vechimii romano-moldo-latine a fost scrisã în 1714-1715 la cererea
Academiei din Berlin. Hronicul este opera unui istoric modern. Pentru scrierea acestei
lucrãri Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române ºi strãine în limbile
latinã, greacã, polonã ºi rusã.
Dimitrie Cantemir greºeºte când absoluteazã contribuþia romanilor la formarea
poporului român. Dimitrie Cantemir susþine originea romanicã a tuturor românilor,

4
 5

folosind ca argumente numele þãrii ºi limba românã: Romanii sunt moºii ºi strãmoºii
noºtri, a moldovenilor ºi a tuturor oriunde se aflã a românilor, precum ºi singur numele
de moºie ne aratã ºi limba cea pãrinteascã un nebiruit martor ne este.
Cantemir aratã cã suntem urmaºii unui popor, care a creat o civilizaþie ºi o
culturã clasicã. Cantemir nu izoleazã istoria românilor de istoria altor popoare, ci o
integrare în istoria universalã. Spre deosebire de cronicarii, care au scris numai despre
moldoveni, Cantemir scrie despre toti românii macedoneni în Descrierea Moldovei. A
fost scrisã din cererea Academiei din Berlin; a fost scrisã iniþial în latinã, apoi tradusã în
românã; este prima lucrare ºtiinþificã româneascã în care autorul încearcã sã defineascã
individualitatea poporului român printre celelalte popoare, individualitatea istoricã
materialã ºi spiritualã; este o monografie care prezintã complex ºi complet Moldova de
la începutul secolului al XVII-lea. Lucrarea are în primul rând un înþeles ºtiinþific,
pentru cã ne dã informaþii preþioase despre organizarea socialã, politicã, culturalã a
Moldovei, istoria, geografia, etnografia ºi economia ei. Lucrarea are un înþeles literar
pentru cã ea cuprinde elemente de exprimare artisticã: epitete, comparaþii, descrieri,
portrete.
Descrierea Moldovei are trei pãrþi : partea geograficã, partea politicã ºi partea
culturalã.

1. Partea geograficã
Cuprinde informaþii despre numele Moldovei, hotarele vecini, legenda
despre al doilea descãlecat a lui Dragoº vodã; aºezarea geograficã; formele de
relief, munþii, dealurile, câmpiile roditoare, livezile apele, viile de la Cotnari
,bogãþiile subsolului: aur, fier ºi sare, petrol; fauna bogatã ºi variatã; tinuturile ºi
târgurile; culturile de grâu, ovâz; pãdurile întinse.
Cantemir se opreste mai mult asupra Ceahlãului, oferindu-ne o descriere
ºtiinþificã a acestuia, dar care cuprinde ºi câteva imagini artistice. Astfel vârful
Ceahlãului se înalþã ca un turn ºi este acoperit de zãpezi vesnice. De pe culmea
muntelui un pârâu alb se rostogoleºte peste stâncile abrupte.

2. Partea politicã
Cuprinde organizarea politicã ºi administrativã a þãrii. Aflãm informatii
despre: forma de stat; înscãunarea ºi mazilirea domnilor; ranguri boiereºti; oastea
moldoveneascã ºi conducãtorii ei; legile Moldovei; divanul domnesc; tributul plãtit
turcilor; obiceiuri de la curtea domneascã.

3. Partea culturalã
Aflãm informaþii interesante despre graiul moldovenesc, despre cuvinte care
la început au fost latineºti apoi slavone. Cantemir vorbeºte despre religia
moldovenilor, despre mãnãstiri, biserici ºi preoþi. Vorbeºte despre folclorul
românesc, despre jocurile populare, înmormântãri, bocetul.

5
 6

Concluzii:
Lucrarea cuprinde idei progresiste, democratice vorbind de exemplu despre
transformarea rãzeºilor în þãrani, prin contopirea pãmânturilor de cãtre marii
boieri. La sfârºitul lucrãrii Cantemir anexeazã prima hartã a Moldovei.
Descrierea Moldovei este cea mai complexã lucrare despre stadiul de
dezvoltare al Moldovei la sfârºitul secolului al XVIII-lea.

6
 7

3. Oprea literarã a lui Dimitrie Cantemir. Istoria ieroglificã (secretã): Este o

operã barocã, greu de introdus într-o specie literarã. Astfel ea a fost consideratã
roman politic de aventuri, carte de memorii, jurnal, pamflet. Este primul roman
românesc. Modalitatea esentialã folositã de autor este alegoria.

De ce foloseºte Cantemir alegoria?

• Cantemir foloseºte cu un scop defensiv, pentru a putea vorbi liber, în

voie despre evenimente ºi personalitãþi contemporane
• atribuind figure animaliere groteºti duºmanilor sãi, Cantemir încearcã o
revansã mãcar pe plan spiritual, prin scris
• un cãrturar deosebit era firesc sã aleagã o modalitate originalã de
exprimare

Valoarea literarã:

a.) are o valoare documentarã, istoricã pentru cã ne ofera informaþii valoroase

despre Moldova, Þara Româneascã, Curtea Otomanã, rãscoalele þãrãneºti
pentru obþinerea tronului (rivalitatea dintre familiile domnitoare Brâncoveanu ºi
Cantemir)
b.)lucrarea are ºi o valoare autobiograficã, pentru cã Dimitrie Cantemir,
povestind despre alþii, el povesteºte despre sine; asistãm astfel la drama unui om,
care a cunoscut puterea, avea dreptul la ea ºi i s-a luat pe nedrept; din acest punct
de vedere, opera este modernã, exprimând sentimentul de înstrãinare, de
însingurare ºi de imposibilitate de a comunica cu ceilalþi
c.) are ºi o valoare literarã artisticã

Dimitrie Cantemir cultiva un epic enciclopedic de naturã digresivã;

întâlnim astfel digresiuni epistolare, oratorice; întâlnim frumoase descrieri de
naturã, de exemplu descrierea Nilului, sau descrieri alegorice, descrierea Curþii
Otomane.
Portretele sunt realizate prin exagerare în sens pozitiv ºi negativ.
Personajele sunt definite complex, prin portret fizic, prin fapte, prin dialog ºi
monolog, prin discursuri.
O foarte frumoasã paginã este lamentaþia inorogului.

Subiectul romanului:

Începe cu adunare electoralã pentru desemnarea domnitorului din Moldova.

Corbul îl sprijinã pe tron pe Mihail Racoviþã; prin intrigele Cameleonului, Corbul
urmãreºte sã obþinã confirmarea pe tron a lui Mihail Racoviþã.

7
 8

Romanul cuprinde evenimentele dintre 1705-1707, dar prin rememorarea

inorogului evenimentele coboarã pânã în 1608, Cantemir insistã asupra cauzelor
îndepãrtate ale urii dintre Brâncoveni ºi Cantemiri.
Corbul, cu ajutorul Cameleonului, pune la cale prinderea ºi închiderea
inorogului. Inorogul reuºeºte sã scape la Constantinopol; are loc o rãscoalã în
urma cãreia ajunge la conducere o partidã favorabilã Cantemirilor. Pe tronul
Moldovei ajunge Antiop Cantemir.
Romanul se terminã cu o împãcare relativã între cele douã familii
domnitoare.
Existã o potrivire perfectã între masca animalierã ºi personaj. Prin
imobiliãri repetate, autorul a creat masca inorogului, simbol al omului superior,
neînþeles de cei din jurul sãu. Subiectiv, el creazã din Constantin Brâncoveanu o
mascã animalierã dezagreabilã: el este Corbul, care sugereazã lãcomie
nemãsuratã.
La sfârºitul romanului Dimitrie Cantemir explicã evenimentele, personajele
care se scund sub învelisul alegoriei.
Aceastã operã complexã ºi complicatã se situazã la interferenþa mai
multor curente ºi orientãri literare: Istoria ieroglificã aparþine evului vechi prin
simbol, vis ºi alegorie; aparþine de iluminism prin elogiul libertãþii, dreptãþii ºi a
egalitãþii ºi prin figura despotului luminat; de romantism þine prin pasiuni
puternice, prin revolta inorogului înpotriva nedreptãtii ºi prin frumoasele descrieri
de naturã; de realism þine prin interesul pentru social, prin imaginea autenticã a
epocii.

În concluzie:

Operã literarã greu de încadrat într-o singurã specie, Istoria ieroglificã

reprezintã un moment important în apariþia romanului românesc. Autorul
elibereazã de modele religioase ºi cronicãresti ºi prin subiectivitatea ºi imaginatia
sa realizeazã prima operã literarã propriu-zisã.
În ceea ce priveste limbajul lui, Dimitrie Cantemir contribuie substantial la
îmbogãþirea limbii române. El foloseºte fondul vechi românesc, dar împrumutã –
când este necesar limbile latinã ºi greacã.
Fraza sa este amplã, arborescentã, cu verbul la sfârsit, dupã tipar latin.
Când scapã sub influenþa acestui model, povestirea sa este simplã, vioaie,
antrenantã.
Prin contributia lui Cantemir se pun bazele unor specii literare ca fabula,
elegia, romanul alegoric, pamfletul politic. Cantemir este primul scriitor satiric în
literatura românã. În opera sa întâlnim ironia, satira, invectiva ºi pamfletul. Este
autorul primei lucrãri româneºti.

8
 9

Cantemir este ºi primul orientalist român prin douã lucrãri: Sistema religiei
mahomedane ºi Manual de muzicã turceascã. Ilustreazã cel mai bine perioada
veche de homo universalis.