Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12

noiembrie 1869, Iași, România[1]) a fost un poet, prozator și dramaturg român, de
origine armeană, care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina).
Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice
la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase
în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu.
A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi
a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă românească din
Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba
română (1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din Iași. Traduce și adaptează piese
de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații,
balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț.
A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa
de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.
În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua
României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.[2]
A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator
al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul
învățământului artistic în școlile moldovenești.

Gheorghe Asachi a fost un iluminist tipic, nu numai prin caracterul activității desfășurate, ci și
prin concepțiile sale despre lume. A fost un reprezentant al iluminismului românesc, al teoriilor
"contractului social" și "dreptului natural". În 1830, Stanciu Căpățâneanu , pedagog și scriitor
iluminist, tradusese Le contract social de Jean Jacques Rousseau, în care autorul considera că
puterea de stat este legitimă numai atâta vreme cât se întemeiază pe "contractul social", pe
înțelegerea încheiată între indivizi, pe baza căreia ei cedează o parte din drepturile lor
comunității.

Gheorghe Asachi

Asachi a fost un discipol fidel al marilor iluminiști occidentali. În biblioteca sa se

aflau Contractul social, Studii despre natură ale lui Bernardin de Saint-Pierre, celebra operă a
filozofului german Samuel Pufendorf Despre dreptul naturii și al ginților (tradusă în
franceză), Logica lui Etienne Bonnot de Condillac etc. În astfel de lucrări erau expuse postulatele
fundamentale ale iluminismului: contractul social și dreptul natural. Totuși, în interpretarea
cărturarului moldovean, preceptele contractului social și dreptului natural au căpătat un caracter
moderat, iar uneori și inconsecvent, ceea ce a și determinat reformismul său. Asachi era într-o
anumită măsură conștient de unele racile ale societății românești din acele vremuri, le critica și
tindea chiar să le înlăture, însă nu prin mijloace radicale, ci prin reforme succesive, prin
îmbunătățiri treptate în limitele legilor. Convingerea că pe această cale pot fi obținute efecte
certe a fost susținută în gândirea lui de faptul că Regulamentul Organic i-a oferit un
sprijin legal în realizarea planurilor sale.
Într-un spirit iluminist, Asachi a fost tentat să exagereze rolul personalităților istorice, s-a
manifestat ca un adept al monarhiei constituționale, optând pentru un domn luminat, a cărui
putere urma să fie îngrădită de legi. Concomitent, el a supraestimat importanța voinței conștiente
a oamenilor în făurirea istoriei. În Prefața la Fragment istoric a moldoromânilor el scria:
"Filele istoriei viitorului nostru sunt albe, de la noi atârnă a se putea înscrie în ele faptele unei
vieți civile pacinice, însemnate cu plinirea legilor, religiei și a statului, cu esemple de virtute, de
dorul luminării și a dezvoltării mijloacelor materiale, de care natura au îndăinuit țara concvistată
cu puterea armelor străbunilor și răscumpărată prin pătimirea strănepoților."
Un deziderat propriu iluminiștilor, modul cum s-ar putea instaura "binele obștesc", fericirea și
bunăstarea generală, a constituit tema unei conferințe a lui Asachi, intitulată Dorința folosului
obștesc, pe care a ținut-o "în seanța publică" a Academiei Mihăilene în ziua de 8 noiembrie
1842. Printr-o definiție concisă, conferențiarul ne dezvăluie sensul esențial al subiectului
abordat: "Dorința folosului obștesc este o aplecare necontenită de a contribui precât ne iartă
puterile și împrejurările la folosul, mulțămirea și cinstea patriei, a politiei și a familiei noastre."