DRACULA

Romania este inconjurata de tari slave si nu e de mirare ca vampirii romanesti se aseamana cu cei
slavici. Vampirii romanesti se numesc in popor „strigoi” de la termenul grecest „strix” ce inseamna
bufnita neagra, vrajitoare sau demon.

Sunt mai multe tipuri de strigoi:

§ Strigoii vii si vrajitoarele se presupune ca au doua inimi si doua sau mai multe suflete.

Se crede ca strigoii vii au capacitatea de a-si proiecta sufletele noaptea pe cand corpul le este
dormind, pentru a se intalni cu alti strigoi asemeni lor sau pentru a se hranii cu sangele celor
apropriati.

§ Strigoii morti sunt cadavre reanimate care se mentin in „viata” sugand sangele familiei lor.

Acestia din urma sunt strigoii vii ce au suferit „moartea pamanteana” – dar mai exista si alte feluri in
care un om poate deveni un strigoi.

Romanii sunt un popor superstitios si sunt descrise multe feluri in care o persoana poate fi
transformata intr-un vampir.

– Persoanele nascute cu malformatii fizice (ex: coada) erau „blestemate”. Acelasi lucru se
credea si despre al saptelea copil al unei familii, daca toti copii erau de acelasi sex;
– Daca femeia insarcinata intalnea o vrajitoare sau un vampir… chiar daca ii iesea o pisica
neagra (se credea ca pisicile negre apartin exclusiv vrajitoarelor), copilul urma sa fie un
vampir.
– O alta categorie era alcatuita din cei ce mureau intr-un mod pacatos (ex: sinucidere), erau
muscati de vampiri sau mureau fara sa fi fost botezati crestineste.

Vampirul isi facea simtita prezenta prin activitati specifice unui poltergeist (in germana “spirit
galagios”) respectiv aruncarea diverselor obiecte prin casa si mutarea din locurile obijnuite ale
obiectelor sale personale din timpul vietii. Ataca membrii familiei si oricine intra in casa… moartea
subita era semnul cel mai caracteristic ce dovedea existenta unui vampir in comunitate…

Mormintele erau deseori deschise la trei ani dupa moartea unui copil, cinci de la moartea unui tanar
si sapte dupa decesul unui adult pentru a se verifica daca erau semne de vampirism.

Un vampir era detectat urmarind daca erau sapate gropi in pamant; in cosciug se verifica daca erau
semne de putrefactie pe cadavru sau daca era miscat din pozitia normala (drept cu mainile pe piept).

Vampirii vii erau descoperiti prin expunere la usturoi; acesta era distribuit in biserici si se urmarea
cine refuza sa manance.

Pentru a distruge un vampir, corpul ii era strapuns cu o tepusa (in unele zone se credea ca trebuia
strapunsa neaparat inima), urmat de decapitare si uneori punerea sub limba a bucati strivite de
usturoi. Pentru cazurile grave, in care familia era bolnava si in pericol, cadavrul era dezmembrat,
partile arse si administrate drept medicament membrilor familiei dupa ce era amestecata cenusa cu
apa (uneori sfintita)

Se credea ca vampirii erau activi mai ales iarna, cu deosebire in apropierea a doua sarbatori: Sf.
George si Sf. Andrei.
Bram Stoker face referire la acest lucru in romanul „Dracula” (1897) cand personajul principat –
Jonathan Harker – este avertizat ca la miezul noptii „toate spiritele rele de pe pamant vor avea libera
trecere”.

In timpul acestor nopti oamenii iti tineau casele incuiate si se foloseau de cruci si usturoi pentru a nu
permite vampirilor sa intre. Vitele erau de asemenea frecate cu usturoi pentru a nu fi atacate.

Fiind un personaj nu numai istoric, ci si literar si folcloric voievodul a fost ales de scriitorul Bram
Stoker ca erou principal al romanului sau aparut in anul 1897. De atunci, Dracula si Transilvania,
taramul care adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri undeva in mijlocul padurilor
intunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de
romanul scriitorului irlandez.

Exista multe legende:una spune ca transformarea lui Vlad Tepes in Contele Dracula insetat de sange
se datoreaza faptului ca, potrivit obiceiului in acea vreme, invingatorul unei lupte isi potolea setea
band sangele celor invinsi.

Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona.
Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară
într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.

Cunocut pentru intoleranta si cruzimea sa, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai pentru
campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atat ca luptator cat si ca voievod ce nu tolera
nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri. A fost un erou adulat, dar si temut de
poporul lui. Victor Hugo in „Legende de Siecles”, reda felul in care Vlad Tepes a intampinat armata
sultanului Mahomed al-II-lea venita sa cucereasca Tara Romaneasca. Inaintand spre Targoviste,
ostenii armatei turcesti au fost ingroziti de privelistea oferita de Tepes:case arse, campii parjolite, si
fantani cu apa otravita.

Totul a culminat insa cu imaginea de langa zidurile cetatii unde se adapostise Vlad Tepes:o imensa
padure de cadavre. Cuprinsi de frica si ingroziti de mirosul celor 20.000 de cadavre ale prizonierilor
turci infipti in tepe, insusi Mahomed s-a retras recunoscand victoria voievodului. Pentru romani, Vlad
Tepes a ramas voievodul in timpul caruia puteai bea apa din fantana Cetatii Targoviste, cu un pocal
din aur masiv fara ca cineva sa-l fure (surse istorice confirma existenta acestei cupe care a fost
folosita pana in ziua in care Vlad Tepes a murit).

Povestiri slave – Ospeţe printre cadavre

Povestirile slave despre Vlad Ţepeş, în număr de 19, au fost culese la sfârşitul secolului al XV-lea,
după moartea acestuia, într-un manuscris intitulat „Skazanie o Drakule voevode“ („Povestire despre
Dracula voievod“), transcris de un autor care s-a semnat „păcătosul Efrosin”. Îl înfţişau pe acesta ca
pe un domnitor nemilos, care îi înspăimânta pe supuşii săi şi pe solii trimişi de otomani să i se
înfăţişeze.

„Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul
mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui pe care o aşeza în faţa
lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela şi şi-a astupat nasul şi a plecat capul într-o
parte. El a întrebat-o:„De ce faci aşa?” Sluga i-a răspuns:„Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”.
Draculea a poruncit îndată ca să-l pună în ţeapă, zicând:„Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că
putoarea nu poate să ajungă până la tine”, se arăta în „Cartea cronicilor (texte antologate şi
commentate de Elvira Sorohan)”, publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986.

Autorul unora dintre cele mai înfiorătoare relatări despre Vlad Ţepeş (1431 – 1476) a fost Tursun Bei,
contemporan domnitorului, rămas în istoriografie prin operele despre sultanii Mehmed al II-lea şi
Baiazid al II-lea. Cronicarul turc a oferit amănunte despre cruzimea voievodului Vlad Ţepeş şi despre
bătăliile purtate de oastea acestuia cu otomanii.

„Era un tiran neîndurător faţă de ghiauri. Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un
sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un
loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se
împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină.
Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de
aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni
spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul
aceluia”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura
Academiei RSR în 1966.

În 1463, poemul ,,Von ainem wutrick der heis Trakle waida von der Walachaei” era recitat în faţa
împăratului romano-german Frederick al III-lea. În secolul XX, în momentul în care poemul a fost
tradus de Radu Florescu şi Raymond McNally, el includea menţiunea că Vlad al III-lea obişnuia să îşi
înmoaie pâinea în sângele bărbaţilor, femeilor şi copiilor pe care îi trăgea în ţeapă. Unii cercetători
pun la îndoială această informaţie, deoarece susţin că voievodul îşi spăla mâinile cu sânge, iar această
referire ar fi, de fapt, doar o metaforă.

Un număr foarte mare de turişti, atât români cât şi străini, trec pragul Castelului Bran, cu speranţa de
a-l găsi pe Dracula. Istoricul Florin Curta îi asigură însă că Vlad Ţepeş nu a locuit niciodată la Bran, iar
în ceea ce priveşte locul de naştere al voievodului, acesta ar putea fi la Sighişoara sau la Târgovişte.

Nu se cunoaşte cu exactitate modul în care a sfârşit voievodul, însă, după cele mai multe surse, el ar
fi murit decapitat, iar capul său ar fi fost dus sultanului Mehmed al II-lea, ca o dovadă a faptului că
domnul muntean fusese ucis. Legenda spune că, ulterior, trupul lui Ţepeş a fost înmormântat în
biserica Mănăstirii Snagov, însă cercetările arheologice au arătat că singurele oseminte aflate aici
erau cele ale unor cai. Un student la Universitatea din Tallinn susţinea la un moment dat că a
descoperit pe un mormânt dintr-o biserică din Italia imaginea unei creaturi asemănătoare cu un
dragon, sugerând faptul că acolo ar fi fost înmormântat, de fapt, Vlad Ţepeş.
De asemenea, Dracula este personajul despre care s-au făcut cele mai multe filme
pe parcursul timpului, urmat fiind, la ceva distanţă, de detectivul nr. 1 al Marii
Britanii, Sherlock Holmes. Cele mai cunoscute filme despre contele din
Transilvania sunt „Dracula“ din 1931, „Dracula“ din 1958 şi „Dracula“ din 1992
(cunoscut şi ca „Bram Stoker’s Dracula“). Pelicula din 1931 l-a avut în rolul
principal pe Béla Lugosi (actor ungur născut în Lugoj), în cel de-al doilea film rolul
principal a fost interpretat de Christopher Lee, iar în filmul „Dracula“ din 1992 a
jucat rolul contelui actorul Gary Oldman, căruia i s-au alăturat în celelalte roluri
actori faimoşi, precum Winona Ryder, Anthony Hopkins sau Keanu Reeves.
Pelicula fost regizată de Francis Ford Coppola.

Legendă
Scriitorul britanic Bram Stoker putea ușor consulta la Royal Library din Londra
câteva din acele gravuri săsești din secolul XV, ce se găseau și în colecțiile de la
British Museum, în care Vlad Țepeș este descris ca un monstru, un vampir ce bea
sânge de om și un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces și la cartea
History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe
Vlad Țepeș ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia prințul
Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, „Dracula”. Unii istorici au propus
ideea că Stoker ar fi avut o relație de amiciție cu un profesor maghiar de la
Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), și este
posibil ca acesta să îi fi dat informații despre Vlad Țepeș. Mai mult, faptul că Dr.
Abraham Van Helsing îl menționează pe prietenul său Arminius în romanul din
1897 ca sursă a cunoștințelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să
sprijine această ipoteză. Trebuie reținut și faptul că aceasta pare să fie singura
cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) și
mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a
folosit de surse folclorice, mențiuni istorice și experiențe personale pentru a
realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menționat faptul că
detractorii politici principali ai lui Vlad – în general sașii – se foloseau de sensul de
diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputația voievodului. Astfel ar putea
asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon și diavol, să explice o
legătură mai puternică între Vlad Țepeș și vampirism?

Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze acestei legende europene un animal sud-
american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).
Dacă nu ar fi scris Bram Stoker romanul "Dracula " în 1898, cu siguranță Vlad Țepeș ar fi
rămas mai necunoscut pentru cei din afara României.
Deși romanul se îndepărtează de realitate, descriindu-l pe Vlad Țepeș ca un personaj
mitologic - vampir, el este cauza notorietății de care se bucură și în prezent domnitorul
român.
Prima ecranizare a romanului a fost făcută în Germania în 1922, filmul numindu-se
"Nosferatu, Eine Symphonie des Grauens" (Nosferatu – Simfonia groazei), avându-l în
distribuție pe actorul Max Schreck.
Numele contelui Dracula este schimbat aici în contele Orlok, din cauză că regizorul
filmului, F.W. Murnau nu putuse obține la acea vreme acordul autorului pentru
ecranizare. Numele de Nosferatu seamănă evident cu vorba nesuferitu[necesită  citare] prin
care sătenii români de odinioară evocau Dracul. Dracula (film din 1958), un film britanic
în regia lui Terence Fisher. Ecranizarea propriu-zisă a romanului (cu numele eroului
neschimbat) se filmează în 1931 - horror-ul clasic "Dracula", avându-l în rolul principal pe
actorul de origine maghiară Bela Lugosi.
Ultima ecranizare - și cea mai fidelă, și cea mai cunoscută - este filmată în 1992. Filmul -
"Bram Stoker's Dracula" este regizat de Francis Ford Coppola și are în distribuție actori
consacrați de la Hollywood (unii dintre ei necunoscuți la acea vreme), începând cu Gary
Oldman - contele Dracula, alături de Anthony Hopkins - Dr. Van Helsing, Winona Ryder,
Keanu Reeves și Cary Elwes, care mai târziu joacă și în "Shadow of the Vampire"
(Umbra Vampirului), împreună cu John Malkovich și William Dafoe, un film despre
ecranizarea "Nosferatu".
Personajul mititc Dracula, este cunoscut în primul rând pentru pedeapsa prin trasul în
țeapă a cerșetorilor, hoților, etc. De aici și numele "(Vlad)ȚEPEȘ".
Sunt prezente în folclorul românesc poveștile cu strigoi, poveștile cu vampiri și poveștile
cu vârcolaci.

CASTELUL BRAN
Unul dintre cele mai impunătoare monumente istorice ale României se află în Pasul
Bran-Rucăr. Astfel, Castelul Bran se situează la aproximativ 30 de kilometri de oraşul
Braşov, pe şoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu şi care leagă Braşovul de
Câmpulung Muscel, prima capitală a Ţării Româneşti, acolo unde se întâlnesc Munţii
Piatra Craiului cu masivul Bucegi.La sfârşitul secolului al XV-lea, fortificaţia a fost
subordonată autorităţii comitetului secuilor, trecând sub conducerea voievodatului
Transilvaniei în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara. Legătura lui Vlad Ţepeş cu
Branul a fost consemnată tot în această perioadă. Mai precis, Iancu de Hunedoara l-a
însărcinat după pierderea tronului pe domnul Ţării Româneşti cu apărarea trecătorii spre
Transilvania, trecătoare străjuită de cetate.

După Marea Unire de la 1918 până în prezent

Istoria Castelului Bran continuă, iar la data de 1 decembrie 1920, Consiliul orăşenesc al
Braşovului donează acest castel Reginei Maria a României Mari, ca un simbol al
recunoştinţei datorat contribuţiei sale la înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

Castelul a fost restaurat în perioada 1920-1927 sub conducerea arhitectului Curţii

Regale, Carol Liman. În timpul Reginei Maria, Castelul Bran a cunoscut perioada sa de
glorie ca reşedinţă regală, fiind unul dintre locurile sale preferate. De asemenea, ghidul îi
informează pe turiştii dornici de poveşti că inima Reginei Maria a fost îngropată, pentru o
scurtă perioadă de timp, la Bran.

Deşi în anul 1938, fiica Reginei Maria, Principesa Ileana, primeşte prin testament acest
Castel, în 1948 familia regală a fost alungată din ţară de către regimul comunist, iar
Castelul Bran a devenit proprietatea statului român.

La zece ani după instalarea regimului comunist în România, Castelul Bran a fost deschis
ca muzeu de istorie şi artă feudală. Starea de degradare a Castelului a dus la închiderea
acestuia în anul 1987 şi la redeschiderea sa abia în anul 1993, ca urmare a lucrărilor de
restaurare.

În prezent, Castelul Bran este proprietatea urmaşului Principesei Ileana, Dominic de

Habsburg.

Mitul Contelui Dracula, bula de oxigen a Castelului Bran

Motivul principal pentru care turiştii străini aleg să viziteze Castelul Bran este reprezentat
de legenda care s-a creat în jurul acestuia. Astfel, cea mai reprezentativă legendă a
Transilvaniei, cea a lui Dracula sau a lui Vlad Ţepeş, este legată incontestabil de
Castelul Bran.Mitul Contelui Dracula are la bază romanul de ficţiune „Dracula”, apărut în
Marea Britanie, în 1897, avându-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele Contelui
Dracula şi sfârşitul acestuia au la bază credinţele populare legate de existenţa unor forţe
ale răului, precum vampirii sau strigoii.

Domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, a fost asociat cu Dracula, deşi datele istorice
nu confirmă prezenţa îndelungată a acestuia la Castelul Bran. Cu toate acestea, zona
este promovată prin intermediul imaginilor unui vampir, care se hrănea cu sângele
duşmanilor.

Castelul Bran este cunoscut de turiştii din întreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care a fost inclus de către jurnaliştii de la CNN
într-un top 10 al castelelor medievale.

„Administratorii Castelului Bran, dar şi oficialii turismului din România insistă să scoată în
evidenţă legătura dintre castel şi Vlad Ţepeş, sursă de inspiraţie pentru Bram Stoker
atunci când a scris «Contele Dracula». Conexiunile sunt subtile, dar nu se poate nega
farmecul înfricoşător al acestei structuri masive. Unele dintre piesele de mobilier expuse
au aparţinut Reginei Maria a României, o nepoată a reginei Victoria, care, după ce a
refuzat cererea în căsătorie a regelui George al V-lea al Angliei, s-a măritat cu regele
României”, este prezentarea făcută fortificaţiei de către realizatorii topului.

Din păcate, Castelul Bran şi-a păstrat doar strălucirea exteriorului, a istoriei şi a legendei.
După retrocedarea către Dominic de Habsburg, interiorul Castelului Bran a devenit din
ce în ce mai gol. Piesele de mobilier, altădată strălucitoare, au fost mutate de către
Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional. Noua sală de proiecţii, unde pot fi vizionate
imagini ale Arhivei Naţionale de Film despre istoria familiei regale şi a castelului, nu este
suficient promovată, iar amenajarea sa nu invită vizitatorii să poposească mai mult de 5
minute.