REFERAT LA DISCIPLINA:

TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A PRODUSELOR

PISCICOLE ȘI VÂNATULUI
MORUNUL (Huso huso)

 Răspândire. Morunul (Huso huso) este un pește marin bentonic, anadrom, din familia
Acipenseridelor (Acipenseridae), care trăiește în Marea Neagră, Marea Adriatică și
Marea Caspică și migrează în fluviile tributare pentru reproducere.
 Descriere. Este cel mai mare dintre sturionii noștri, putând trece de 5 m lungime (s-au
citat și moruni de 9 m lungime), iar ca greutate ajunge la 2.000 kg.
Coloritul corpului cenușie-închisă pe spate și alb pe abdomen.
Are corpul masiv, alungit și gros, capul relativ mic și botul scurt, aproximativ conic, cu
gura inferioară semilunară. Buza de sus întreagă, cea de jos întreruptă la mijloc pe un
spațiu mare. Cele 4 mustăți de pe partea ventrală a botului sunt turtite lateral. Este lipsit
de solzi, iar corpul este acoperit cu cinci rânduri de plăci (scuturi) osoase mici
longitudinale.

 Biologie. În mare, morunii stau in special in zona pelagica. In Marea Neagra, morunii pot
coborî pana la 180 m. Distribuția pe verticală este în funcție de prezența hranei.

S-au descris două forme biologice de morun: forma de primăvară și forma de toamnă.
Migrația de primăvară începe din ianuarie (imediat dupa dezgheț, la 4 - 50 C) și durează
până în mai-iunie cu o intensitate maximă în martie – aprilie. Migrația de toamnă începe
în august și înregistrează o intensitate maximă în octombrie-noiembrie. Capturile maxime
în Dunare se înregistrează în lunile mai, septembrie, octombrie și noiembrie (Staras et al.,
2000).

 Hrana: Hrana variază în funcție de sezon. Morunul este un pește prădător. În Dunăre,
morunul se hrănește cu pește: crap (Cyprinus carpio), avat (Aspius aspius), babusca
(Rutilus rutilus), platică (Abramis brama), cega (Acipenser ruthenus). În stomac s-au
găsit și păsări de apă.

În Marea Neagra, în zona costieră se hranește cu guvizi, hamsie, creveți, crabi. În timpul
iernii consumă barbuni (Mullus barbatus ponticus), bacaliar (Merlangius merlangus),
calcan (Platichthys flesus luscus), guvizi, crustacei, moluște (Modiola).
 Longevitate: morunul este un pește longeviv. Adulții pot avea între 30 si 60 de ani dar
exemplarele mai bătrâne pot depăși 100 de ani.
 Maturitate: masculii ating maturitatea sexuală la 12 – 14 ani iar femelele la 14 – 16 ani.
 Fecunditatea: depinde de marimea femelei. Fecunditatea absolută variază între 500.000
and 5.00.000.000 icre, fecunditatea medie relativă este de 6000 icre / hg corp.
 Perioada de reproducere. Perioada de reproducere este din martie pana în mai, cu o
intensitate maximă în luna aprilie. Temperatura optimă este cuprinsă între 9 si 170 C. Unii
autori consideră ca în Dunare morunii se reproduc si în octombrie-noiembrie dar aceasta
informatie necesită confirmare.
 Locurile de reproducere. Dintre toți sturionii, morunul întreprinde cea mai lunga
migratie în amonte. Prin urmare îndiguirile și barajele au avut un impact puternic asupra
reproducerii naturale la aceasta specie. Locurile de reproducere sunt situate la adancimi
de 4 – 20 m în zone cu fund pietros sau chiar stancos (sunt faimoase istoricele zone de
reproducere din zona defileului stancos "Porțile de Fier").
NISETRUL (Acipenser gueldenstaedtii)

 Răspândire. Nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii) este un pește marin, bentonic,

anadrom, din familia Acipenseride (Acipenseridae) care trăiește în Marea Neagră și
Marea Caspică și migrează, pentru reproducere în fluviile care se varsă în ele: din Marea
Caspică migrează în Volga, Ural, Cura; din Marea Azov în Don; din Marea Neagră în
Rion, Nipru, Bug, Nistru și Dunăre. Sunt descrise 3 rase geografice: Acipenser
gueldenstaedtii colchicus în bazinul Mării Negre, Acipenser gueldenstaedtii
gueldenstaedtii în nordul Mării Caspice și Acipenser gueldenstaedtii persicus în sudul
Mării Caspice.
 Descriere. Lungimea obișnuită 1-2 m (max. 4 m). Greutatea obișnuită 20-30 kg (max.
115 kg). Femelele sunt mai mari.

Are corpul alungit, gros în partea anterioară, comprimat lateral în cea posterioară. Solzi
ganoizi există numai în regiunea caudală, în rest corpul este acoperit cu 5 șiruri
longitudinale de scuturi osoase: un șir impar dorsal, câte un șir lateral și lateroventral pe
fiecare latură. Pielea acoperită cu scutele stelate de diverse mărimi.

Capul este complet acoperit de plăci osoase zgrunțuroase. Botul scurt, lat și obtuz cu 4
mustăți pe fața inferioară. Mustățile sunt nefranjurate și circulare (rotunde) în secțiune,
vârful lor nu atinge buza superioară. Gura mică, inferioară, dreaptă. Dinții lipsesc. Buza
superioară puțin despicată la mijloc, iar cea inferioară întreruptă pe distanță mare.

Înotătoarea dorsală și anală situate în partea posterioară. Înotătoarea caudală heterocercă,

cu doi lobi, unul superior mai mare și altul inferior mai mic.

Colorația este foarte variabilă: la unele exemplare, spinarea este neagră-cenușie, la altele
de un verde murdar sau verde închis. Sub linia laterală și pe abdomen e alb murdar.

 Hrana. Adulții se hrănesc în mare cu moluște, crustacee, polichete, mai puțin cu pești; în
Dunăre cu larve de efemeroptere și alte insecte, crustacee și pești, mai ales obleț
(Alburnus alburnus).
 Longevitatea. Vârsta maximă este de 46 ani. (Carausu 1952)
 Maturitate. Masculii ating maturitatea sexulă la 8 – 12 ani, femelele la 13 – 15 ani. După
Kukuradze et al. (1975), femelele de nisetru din Dunare se reproduc odata la 5 – 6 ani.
 Fecunditate. Fecunditatea absoluta este de 44.400 – 420. 000 icre la exemplare cu varste
între 9 si 20 ani. (Manea 1980)
 Perioda de reproducere. Sezonul reproductiv dureaza de la sfarsitul lui aprilie pana la
mijlocul lunii iunie. (Antipa 1909)
 Locurile de reproducere: Nisetrul se reproduce în fluvii, pe substrat stancos, cu pietris
sau nisip la adancime de 4 – 25 m (Vlasenko et al., 1989).
CEGA (Acipenser ruthenus)

 Răspândire. Cega (Acipenser ruthenus) este o specie comună de sturion euro-asiatic.

Este unul dintre cei mai mici sturioni, o specie comună în Europa centrală. Cega este
pescuită, dar poate fi și crescută pentru caviarul sau gelatina ce se obțin din icrele sale sau
capturată pentru acvaristică. Deși este membru al familiei sturionilor, este un pește
exclusiv de apă dulce.

 Descriere. Lungimea maxima: 100 – 125 cm, greutatea pana la 16 kg. In Dunare se prind
de obicei exemplare de 60-70 cm (4-5 kg). Uneori se capturează exemplare de 8-10 kg.

Se deosebește de viză prin buza inferioara care este întrerupta la mijloc. De celelalte
specii ale genului Acipenser se deosebeste prin numarul mare de scuturi laterale, în
general mai mare de 50 și prin mustățile franjurate (Sokolov and Vasil’ev, 1989).

Botul este alungit, triunghiular, ascuțit, puțin ridicat la extremitate; lungimea botului este
extrem de variabilă și este cuprinsă între 37,6% - 57,1% lc (Carausu, 1952).

Colorația este foarte variabilă. Spatele de culoarea cenușie sau cafenie, cu o usoara
nuanță de verde; scuturile albicioase. Partea ventrală de culoare gălbuie. Innotatoarele P,
D si C cenusii, V si A cenușii-albicioase. Irisul de culoare gălbuie. Antipa (1909) a
descris doua varietăți de culoare: var. alba cu pielea albă, fără pigment (care uneori poate
avea ochii de culoare roșie) si var. erythraea de culoare roșu-cărămiziu.

Pe langă forma tipică de cegă cu botul lung și ascuțit, Antipa (1909) descrie o varietate de
cegă cu botul scurt (Acipenser ruthenus var. brevirostris). Această varietate diferă de
forma obișnuită prin botul scurt, triunghiular și rotunjit la vârf. Cele doua forme de rostru
au fost semnalate în majoritatea bazinelor. Unii autori consideră aceste forme ca fiind
grupuri genetice distincte. Alți autori neagă existența celor două forme considerand că
sunt determinate de condițiile de mediu (hrana) sau sunt un rezultat al hibridării (Sokolov
and Vasil’ev, 1989).

 Biologie. Cega este o specie de apă dulce. Se întalnește în Dunăre, extrem de rar în mare.
Se întalnește destul de rar în Delta Dunarii, este mai răspândită în regiunea Brăilei, pe
 brațul Borcea și în sus pe Dunare. De obicei sta în curent la adâncimi mari, cu fund tare,
pietros sau nisipos. Nu suportă apa tulbure și din acest motiv, după ploaie se retrage în
locuri adanci. În timpul iernii hibernează în gropi adânci, împreună cu viza. Este o specie
sedentară și nu întreprinde migrații lungi.

 Hrana constă din organisme bentonice - aproape exclusiv crustacee și larve de insecte,
de preferință cele de efemeride, aparținând genului Palingenia. Larvele acestor insecte se
dezvoltă la adâncimi de 6-8 m, aceste locuri constituind locuri de hranire/aglomerare ale
cegii. Consuma și viermi, larve de trichoptere și chironomide.
 Longevitatea. Atinge o vârstă de 22 – 24 ani. Femelele traiesc mai mult decât masculii.
 Maturitatea sexuala. Masculii la 3-7 ani (de obicei 4-5 ani), femelele la 5-12 ani (de
obicei 7-9 ani). Probabil că după atingerea maturității sexuale se reproduce anual, dar
acest fapt trebuie confirmat.
 Fecunditate. Fecunditatea absolută variază între 15.000 – 44.000 icre.
 Perioada de reproducere. Începe la mijlocul lunii aprilie si durează pana la sfarsitul
lunii mai, uneori până la începutul lui iunie. Temperatura optimă de reproducere este de
12 – 170 C.
 Locurile de reproducere. Locul de reproducere este întotdeauna în Dunare, la o
adâncime de 6-8 metri, în locuri cu un curent puternic pentru a preveni depunerea mâlului
pe icre.
PĂSTRUGA (Acipenser stellatus)

 Răspândire. Păstruga (Acipenser stellatus) este o specie de sturion care este raspandită
în Marea Caspică, Marea de Azov, Marea Neagră, Marea Egee și în afluenții acestora.
Este o specie migratoare. Din Marea Neagra, pastruga migrează în Dunăre. În trecut,
pastruga migra pentru reproducere și în afluenții Dunării: Prut, Siret, Olt, Jiu. De
asemenea urca în Tisa si afluentul acesteia, Cris.

 Descriere. Pastruga atinge o lungime maximă de 210 cm și o greutate de maximum 68

kg. În Dunare se pescuiesc de obicei exemplare de 120 – 140 cm si o greutate de 6 – 8 kg.
Botul este alungit, îngust și turtit dorso-ventral cu o lungimea de 59 – 65% din lc – este
un caracter distinctiv, prin care specia poate fi usor delimitată de celelate specii ale
genului Acipenser (Shubina et al. 1989). Pielea este acoperită de scutele pectinate și
stelate. Mustățile sunt scurte și nefranjurate. Buza inferioară este întreruptă la mijloc.
Corpul este alungit si fusiform. Gura este transversală, de marime medie.
Pe spate, corpul este cafeniu-închis sau cenușiu. Abdomenul este alb, scuturile ventrale
au o colorație alb-murdar. Exemplarele din mare pot avea o culoare mai închisă decat
cele din fluviu.
 Biologie. În funcție de perioada de migrație, este posibil ca în Dunare sa existe doua
forme de pastruga: forma de primavara si forma de iarnă.
Pastruga este un pește migrator care migreaza în mare pentru hranire si iernare si în fluvii
pentru reproducere. În Dunare intră imediat după morun si nisetru. Există doua perioade
de migrație. Prima perioadă începe în martie la temperatura apei de 8 – 110 C, atinge un
maxim in aprilie si continuă pana în mai. A doua perioada, mult mai intensă, incepe în
august si durează pana în octombrie. Un studiu recent (Staras et al 1999) indică un
maximum de captura pentru pastruga din Dunăre în luna mai.
 Hrana. În Dunare, in primele stadii de viata, puii se hranesc cu larve de chironomide,
trichoptere, efemeroptere, crustacei. In Marea Neagra, puii consuma viermi, moluste si
crustacei. Adultii se hrănesc cu peste, crustacei (date dupa Manea 1980). Un studiu mai
recent (Ene et al. 1996; date nepublicate) efectuat pe juvenili de pastrugă (42 exemplare)
din sectorul românesc al Marii Negre (Buival, Ciotica), indică prezența crustaceilor
 (Ampelisca diadema, Paramysis intermedia, Crangon crangon), polichetilor, oligochetilor
in continutul stomacal.
 Maturitatea sexuala. În Dunare maturitatea este atinsă la 7 – 10 ani de masculi si la 10 –
14 ani de catre femele (Manea 1980). Pastruga nu se reproduce în fiecare an.
 Longevitate. Cel mai vârstnic exemplar de pastrugă capturat în partea nord-vestica a
Mării Negre avea 23 ani.
 Fecunditate. Fecunditatea absoluta variază între 30.000 si 180.000 icre. (Manea 1980)
 Perioada de reproducere. În aprilie – mai la temperaturi ale apei cuprinse între 8 –
150˚C.
 Locurile de reproducere. Păstruga se reproduce in rauri pe substrat stancos, cu prundis,
pietris amestecat cu fragmente de scoici si nisip grosier (Shubina et al 1989).
CALCAN (Scophthalmus maeoticus)

 Raspândire. Calcanul (Scophthalmus maeoticus) traiește în Marea Neagra si in Marea

Azov. În apele noastre traieste în faciesul de nisip pe toata lungimea litoralului romanesc.

 Descriere. Calcanul are un cap de forma ovala sau mai bine zis romboidală si este foarte
lat. Pe corpul pestilor adulti se observa tuberculi (butoni) ososi si solzi rudimentari.
Fiecare tubercul are o prelungire sub forma unei tepe subtiri, care poate provoca rani
pescarului neatent. Acesti tuberculi sunt numerosi pe partea zenitală (superioara) a
corpului, dar cativa sunt dispusi si pe partea nadirala (de jos, spre nisip), insa mai mici.
Tuberculii lipsesc la puiet, iar la tineret nu apar inca tepii. Gura este oblică, inferioară, cu
dinți asezati pe mai multe randuri, cu buze mici, subtiri, ca niste prelungiri ale pielii.
Ochii sunt asezați numai pe partea zenitală a corpului. Dorsala si anala sunt foarte lungi,
de la cap si pana la pedunculul caudal. Linia laterală, lunga, prezinta o curbura foarte
puternică in dreptul pectoralei.
La exemplarele juvenile, partea zenitala este de culoarea nisipului (cenusie), cu pete albe
si negre; adultii an un colorit brun, fara pete. Partea inferioara a pestelui este alba, rareori
cu pete negricioase. Această specie are o mare posibilitate de adaptare sub aspectul
coloritului la mediul (nisipul) în care traieste.
Lungimea obisnuită este de 60-70 cm, rar 1 m, iar greutatea de 6-7 kg, rar 10 kg. Crește
relativ incet : dupa 10 ani atinge lungimea de 55 cm si greutatea de 3,5 kg.
 Hrana. Tineretul se hraneste la inceput cu crabi, moluste, creveti și puiet de peste, dar
exemplarele mai în varsta se hranesc aproape exclusiv cu pesti (guvizi, bacaliari, stavrizi,
scrumbii albastre etc.).
 Biologie. Calcanul ierneaza la o adancime de 60-70 m, în zona faciesului faseolinoid.
Primavara, in perioada martie-aprilie, se apropie de zona litoralului, pana la o adancime
de 18-30 m, unde pe anumite locuri se aglomerează în cârduri mari. La o temperatură de
13-16°C depune icrele.
 Maturitatea sexuală. Calcanul atinge maturitatea sexuală la 5-6 ani. Dupa reproducere,
peștii se imprastie, nu mai stau in carduri si trec la o nutritie foarte activă.
SCRUMBIE ALBASTRĂ (Scomber scombrus)

 Răspândire. Scrumbia albastră (Scomber scombrus) traiește pe ambele litoraluri ale

Oceanului Atlantic (din emisfera nordica), in marile Baltica, Mediterana, Neagra si
Azov. In tara noastra este prezenta din primavara si pana in toamna pe toata lungimea
litoralului.
 Descriere. Acest peste face parte din familia Scombridae, genul Scomber, deci nu are
nimic comun cu scrumbia de Dunăre, care apartine familiei Clupeidae. Precizarea este
necesară în legatura cu scrumbia albastră pentru a preveni eventualele confuzii. Scrumbia
albastră are corpul fusiform, aproape cilindric in sectiune, acoperit cu solzi marunti.
Capul este mare, fara solzi, cu ochii mari. Gura terminala, larga, este prevazuta cu dinti
marunți și limba ascutită. Nici pedunculul caudal nu este comprimat lateral, înotatoarele
perechi sunt scurte.
 Partea dorsala a pestelui este intens albastră închis, cu nuante verzui uneori si cu straluciri
metalice. Laturile sunt argintii cu reflexe roz, ventrala este alba. Pe corpul pestelui se
disting multe dungi mai întunecate, dispuse vertical, care nu ajung mai jos de linia
laterala.

În alte mari creste pana la lungimea de 50 cm, la noi atinge numai 40 cm, lungimea cea
mai frecventa fiind 18-20 cm. În apele romanești, greutatea obișnuita este de 100-120 g,
în mod exceptional atinge si 500-700 g.

 Hrana. Se hrăneste cu pesti (sprot, sardea, hamsie, aterina etc.) și mai rar cu mici
crustacee pelagice.
 Biologie. În dreptul litoralului românesc apare in aprilie-mai, când temperatura apei mării
atinge 8-9°C, și stă aici pana în octombrie-noiembrie; în decembrie se află deja în mările
Egee si Marmara, unde se reproduce la sfarșitul iernii-începutul primăverii. O mică parte
din carduri ramâne si peste iarnă în Marea Neagră, de obicei la tarmurile Anatoliei si
Georgiei, dar nu se reproduc. Icrele au diametrul de 1-1,4 mm si sunt pelagice.
Este un peste cautat, cu carnea grasă si aromată.
SCRUMBIA DE DUNĂRE (Alosa immaculata)

 Răspândire. Scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata) este un pește marin din familia
clupeide (Clupeidae), din Marea Azov și Marea Neagră, care pătrunde în fluvii. Este o
specie endemică relictă în Marea Neagră, de unde primăvara migrează în Dunăre, Nistru,
Nipru, Bug și Don, pentru a-și depune icrele.
 Descriere. Are o lungime de 30–45 cm și o greutate obișnuită de 300-600 g, maximă de
1 kg. Corpul este alungit, comprimat lateral, acoperit cu solzi caduci. Abdomenul în
muchie de cuțit (carenă) și acoperit cu solzi cu vârfurile teșite. Gura este mare, dispusă
terminal și prevăzută cu numeroși dinți. Ochii au pleoape groasă adipoase. Înotătoarea
dorsală este scurtă și dispusă aproximativ la mijlocul spatelui. Înotătoarele perechi sunt
scurte și ascuțite, iar înotătoarea anală alungită.

Coloritul corpului este verde-albăstrui pe spate, iar laturile alb-argintii cu luciu metalic. O
pată mică neagră sus pe opercul.

 Hrana. Hrana scrumbiei de Dunăre constă din diferite specii de pești mici (guvizi,
stavrizi, hamsii, aterine) și crustacei.
 Biologie. Primăvara la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai pătrunde în cârduri
mari din Marea Neagră în fluvii (Dunăre, Nistru, Nipru, Bug și Don) pentru a-și depune
icrele pelagice în fluvii, iar după reproducere se retrage din nou în mare.
 Importanță economică. Carnea scrumbiei de Dunăre are relativ multe oase, dar pentru
grăsimea și gustul ei fin, este foarte mult apreciată și se consumă sărată sau afumată.
Având carnea foarte gustoasă și găsindu-se în cantități mari, ea are o importanță
economică considerabilă
LINUL (Tinca tinca)

 Răspândire. Linul (Tinca tinca) se gaseste în cea mai mare parte a Europei. Lipsește în
apele din nordul Scotiei, nordul si centrul Peninsulei Scandinave, Finlandei si din
Crimeea.
În țara noastră, linul este foarte raspandit in apele de ses, în multe ape statatoare dulci,
lacuri, brațe moarte etc., inclusiv iazurile de crap. Se gaseste în toate baltile de revarsare
de-a lungul Dunarii, în brațele moarte, dar numarul cel mai mare de lini traieste în Delta.
În râuri este mai rar întalnit, pentru ca nu-i plac curenții din apele curgătoare.
 Descriere. Poate fi recunoscut ușor dupa corpul caracteristic, îndesat, foarte lat în
regiunea cozii, precum si dupa solzii marunti cu care este în întregime acoperit. Corpul
lui este protejat însă și de un strat gros de piele, cu o bogata secretie. Are gură mică,
terminală, cu maxilarul inferior ceva mai mare decat cel superior. Buzele sunt groase,
prevazute cu o pereche de mustăți scurte, înotatoarele au marginile rotunjite si sunt
cărnoase. Prima radie a înotatoarei ventrale a masculilor de lin este groasă, în timp ce cea
a femelelor este mai subtire, caracteristică după care sexele se pot recunoaste ușor. Ochii
sunt mici. Masculii sunt ceva mai mici decat femelele de lin de aceeasi varstă.
Coloritul linului diferă în functie de locul în care traiește exemplarul respectiv. Cu cât apa
este mai mlastinoasă, cu atat coloritul linului este mai închis si invers, culorile
exemplarelor care traiesc în zone unde apa circulă sunt mai deschise. Spatele si partile
laterale ale linului din ape mlăstinoase sunt negre-verzui, regiunea abdominala fiind
 galben-verzuie. În alte ape, ca de exemplu în crescatoriile de crap, spatele linului este
verzui cu nuante cafenii, partile laterale verzi, cu irizatii aurii, iar burta galben-aurie.
Coloritul cel mai frumos il au exemplarele care traiesc in rauri. Spatele acestora este
verde-oliv, partile laterale si burta galben-verzui cu irizatii aurii, care strălucesc adesea in
culorile curcubeului. Uneori se pot vedea si exemplare complet aurii. Irisul ochilor este
rosiatic, cateodată chiar purpuriu.
Linul nu crește la dimensiuni mari. Lungimea sa medie este de 25-40 cm, iar greutatea
medie de 0,5-1 kg. Mai rar poate atinge si lungimi de 60-70 cm, la o greutate de 2-3 kg.
Linul creste lent, desi are o mare poftă de mancare.
 Hrana. Linul este un peste pașnic, omnivor, a carui hrana constă în principal din insecte
acvatice si larvele acestora, rame, melci, scoici si raci minusculi. Consumă cu evidenta
placere semintele unor plante din apa, dar “paste” si mugurii si lastarele tinere ale acestor
plante, materiile organice aflate in descompunere pe fundul apei, cum ar fi, de exemplu,
excrementele crapului. Odată cu hrana, linul înghite de regula și mici cantitati de mal. Cu
buzele usor întinse înainte, culege insectele, larvele acestora, precum si melcii lipiti de
tulpinile submerse ale plantelor acvatice.
 Biologie. Spatiul vital al linului il constituie apele statatoare mlastinoase, in care el se
gaseste întotdeauna in apropierea fundului, ii plac cel mai mult acele ape statatoare a
caror albie este acoperita de mal si care sunt bogate în vegetație acvatică submersa. In
astfel de locuri, linul caută porțiunile umbroase, unde scurmă malul de pe fundul apei in
cautarea hranei. Se complace îndeosebi in apele statatoare bogate în alge, plante pe care
isi depune si icrele, in timpul revarsarii apelor, linul paraseste matca, odata cu crapul,
deplasandu-se în locurile proaspat inundate, însa si după retragerea apelor ramane in
continuare in bratele moarte, în baltile de revarsare, in gropile de cariera sau in canale.
Pentru iarna isi sapa un “culcus”, intrand in intregime in mal, unde hiberneaza pe toata
durata iernii, in lacurile cu apa limpede nu sta in portiunile apropiate de mal, unde ar
putea fi observat cu usurinta, ci se trage mai spre interiorul apei, la adapostul plantelor
acvatice. În rauri, linul se află doar în trecere si atunci numai în portiunile al caror curs
este foarte lent.
 Maturitatea sexuală. Linul atinge maturitatea sexuală în cel de-al treilea sau al patrulea
an de viață.
 Fecunditatea. Este unul dintre cei mai prolifici pești din apele noastre, dar si icrele
depuse de femelele de lin (200000-600000 de boabe) cu diametrul de 1 mm. Exemplarele
cele mai mari pot depune chiar peste un milion de icre, bineînteles pe parcursul întregii
perioade de reproducere. Femelele depun icrele in 3-4 portii într-o vară, cu o pauza de
două săptamâni între ele.
 Perioada de reproducere. Perioada sa de reproducere este extrem de lungă, durând chiar
mai mult decat cea a carasului. Reproducerea începe de obicei la mijlocul lunii mai, cand
temperatura apei se ridică până la 22-24°C, și durează până spre sfârșitul lunii august.
ANGHILA (Anguilla anguilla)

 Răspândire. Anghila ( Anguilla anguilla ) este poate cel mai ciudat peste care poate fi
găsit in apele noastre. Este rar întalnită iar o densitate mai mare o are in Dunare si Marea
Neagră.
 Descriere. Are formă de șarpe si este acoperit cu un mucus care o face sa fie foarte
alunecoasă atunci cand o apucam cu mâinile.
Are o singură aripioara de jur imprejurul corpului, de la cea dorsala pana la cea anală,
incluzand si caudala, aceasta aripioara numara peste 500 radii. În plus mai are aripioarele
laterale, foarte mici în comparație cu restul corpului.
Culoarea este de la verde închis - maroniu pana la negru lucios, uneori (la exemplarele
batrane) negru - argintiu.
În general masoara 50-80 cm dar poate ajunge la peste 1,5 m. Greutatea maximă
(omologata) 6,5 kg.
 Biologie. Depunerea are loc la sfarșitul iernii - începutul primăverii in Marea Sargaselor.
Larvele leptocefale sunt aduse pe coasta Europei de Curentul Golfului în aproximativ 7 -
11 luni dar poate dura pana la 3 ani. In stadiul de larve, puii de anghila nu seamana deloc
cu parintii având forma unor frunze, semitransparente si se hrănesc numai cu plancton. În
perioada în care sunt purtate de Curentul Golfului larvele cresc transformandu-se în elveri
(este un termen dat pentru puii de anghile). Acum incep sa capete forma de anghila,
corpul se alungeste si ia forma rotunda iar elveri încep sa se hraneasca intens cu tot ce
misca in apa: viermi, crustacee, moluste, pești, amfibieni etc, este inceputul unei vieti de
pradator. Odată cu transformarea in elveri ajung pe coastele Europei si se aduna in mari
grupuri la gurile de vărsare ale râurilor. După stadiul de elveri, anghilele trec la stadiul de
"tineret", acum este timpul sa intre în apele continentale, rauri sau lacuri mari si sa
traiască aici pana la maturitatea sexuală.
 Maturitatea sexuală. Durata de ajungere la maturitate sexuală depașește cu mult ceilalti
pesti, masculul ajunge la 6-12 ani iar femela este aptă pentru reproducere în 10-20 ani.
Acest fapt, plus pescuitul intensiv al acestei specii a dus la scaderea drastică a populatiei
de anghile. Timpul în care populatia de anghile își poate dubla numărul este de peste 14
ani.
  Importanța economică. Anghila are o carne foarte gustoasă, foarte apreciată ceea ce a
dus la un pescuit intensiv asupra speciei.

TONUL (Thunnus thynnus)

 Răspândire. Tonul (Thunnus thynnus) face parte din Familia Scombridae și populeaza
toate marile calde, in special Oceanul Atlantic si Marea Mediterana.
 Descriere. Lungimea 80-200 cm, rar pana la 5 m (500-600 kg). Corpul fusiform, cu o
piele groasa, anterior cu solzi mari, destul de grosi, formand pe piept o platosa ce trece de
capetele Vv.

Botul conic, fără solzi. Gura mai mult sau mai puțin mare, cu dinți mici, conici si ascutiti
pe fălci, vomer, palatine.

Spatele albastru închis. Laturile și abdomenul cenușii cu pete argintii. Scutul pectoral
albastrui. C cafenie-albastruie. D2 galbuie. Pinulele galbene, tivite cu negru.

Este un peste pelagic care se aduna în bancuri.

 Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge pana la 2-3 m lungime, fiind unul
dintre cei mai prețuiti pesti de consum, alte specii de ton din zonele europene avand, în
general, sub 1 m lungime.
 Hrana. Tonul se hrănește cu scrumbii albastre, lufări, sardele.
 Reproducere. Tonul se reproduce în aprilie-mai. Icrele sunt pelagice.

SOMONUL (Salmo salar)

 Răspândire. Somonul sau somonul de Atlantic (Salmo salar) este un pește teleostean,
răpitor, migrator, din familia Salmonide (Salmonidae), răspândit în bazinele hidrografice
nord-atlantice.
 Descriere. Atinge 1,5 m lungime și 35–46 kg greutate. Are corpul alungit, cu un contur
rotunjit. Capul este mic, cu gura mare (comisura nu depășește jumătatea ochiului),
prevăzută cu dinți. Înotătoarea anală cu 8-10 radii, iar înotătoarea caudala cu marginea
concavă.
Coloritul corpului este albastru cenușiu, cu mici puncte sau steluțe negre, iar abdomenul
argintiu. Puietul are un colorit cenușiu-verzui, cu puncte negre pe spate. Pe laturi au 8-12
pete transversale negre.
 Hrana. În mare se hrănește mai ales cu crustacee și cu heringi.
 Biologie. Este un pește anadrom (potamotoc) care trăiește în mare, dar pentru
reproducere urcă în apele dulci. Trăiește pe coastele nord-americane și europene ale
Oceanului Atlantic, în Oceanul Înghețat de Nord, în Marea Nordului, în Marea Albă, în
Marea Baltică și în canalul Mânecii, dar nu și în Marea Mediterană. Pentru depunerea
icrelor migrează, urcând în porțiunea superioară a râurile care se varsă în Oceanul
Atlantic, Marea Nordului și Marea Baltică din America de Nord și din Europa, cu
excepția râurilor care se varsă în Marea Mediterană și în Marea Neagră.
În timpul migrației, își schimbă complet înfățișarea, îmbrăcând o haina nupțială. Călătoria
nupțială o face în luna iulie și august, și pentru a ajunge în apele de munte bogate în
oxigen, el trece peste toate zăgazurile râurilor. În timpul călătoriei nupțiale, care poate
dura și un an de zile, somonul nu mănâncă nimic, iar produsele sexuale se dezvoltă în
timpul acestei călătorii pe seama grăsimii și a mușchilor. La sfârșitul călătoriei somonii
sunt foarte slăbiți, carnea lor este decolorata și puțină, iar gura deformată.
 Maturitatea sexuală. Ating maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani.
 Fecunditate. Depune 800-1000 icre, în mici gropițe, în zona păstrăvului. După
depunerea produselor sexuale, părinții de ambele sexe încearcă să coboare în mare pentru
a se reface, dar cei mai mulți mor și puțini indivizii fac și a doua oră sau a treia oră
călătoria nupțială. Puii ce ies din ou trăiesc în apele dulci până ce intră în al doilea an de
viață și apoi coboară în mare dincolo de platforma continentală, pe abruptul continental,
la o adâncime de 500-1000 m.
Bibliografie

https://ro.wikipedia.org

http://ddni.ro/sturgeons/index.php?option=com_content&view=arti
cle&id=63&Itemid=85

http://ddni.ro/sturgeons/index.php?option=com_content&view=arti
cle&id=62&Itemid=84

http://ddni.ro/sturgeons/index.php?option=com_content&view=arti
cle&id=64&Itemid=86

http://ddni.ro/sturgeons/index.php?option=com_content&view=arti
cle&id=66&Itemid=88

Manea, 1980

Shubina et al 1989

Sokolov and Vasil’ev, 1989

Antipa, 1909

Carausu, 1952

Vlasenko et al., 1989