UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

SPECIALIZAREA C.E.P.A.

REFERAT

DISCIPLINA: POLITICI ȘI STRATEGII GLOBALE DE

SECURITATE ALIMENTARĂ
TEMA: SECURITATEA ȘI SIGURANȚA ALIMENTARĂ

STUDENT:
Gheța Ileana Diana
GRUPA 4402

2018
 CUPRINS

1. Securitatea alimentară
2. Siguranța alimentară
3. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească siguranța alimentară
4.
 Securitatea alimentară - conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei"
(FAO/OMS, Roma, 1992) şi a „Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale"
(FAO/OMS, 1996), „securitatea alimentară există atunci când toţi oamenii, în orice moment, au
acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc necesităţile de hrană ale
organismului uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă".
Securitatea alimentară este o politică la nivel de stat şi global. Alimentaţia populaţiei
Terrei constituie o preocupare intrenaţională a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), FAO
(Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie), a Comisiei Codex Alimentarius etc.
Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecarui stat din lume şi
aceasta la rândul ei din securitatea globala. Asigurarea securitaţii alimentare
a populaţiei unui stat este în primul rând obligaţia acestuia. Un stat
t r e b u i e s a - ş i gestioneze eficient şi raţional resursele altfel se pune în pericol
însăşi existenţa statului şi a poporului respectiv.
Problema securităţii alimentare, a aprovizionării populaţiei cu
p r o d u s e agroalimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră
cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică toate ţările lumii, dar în primul rând
cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal că în perioada c u r e n t a , î n
plina dezvoltare a unei societaţi informatizate, foarte multe state se
confruntă cu acestă problemă. De aceea astăzi problema alimentara costituie un factor care
poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securitaţii alimentare pentru
toţi indivizii contribuie la linistea socială din fiecare ţara, la stabilitate
si prosperitate.
Securitatea alimentară este o problemă complexă şi generală a omenirii de
care toate ţarile lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite
studii privind alimentaţia populaţiei, evoluţia producţiei agricole,
e v o l u ţ i a populaţiei precum şi utilizarea r esurselor. O alimentaţie adecvată trebuie
sa fie privită atât din punct de vedere al cantităţii corespunzătoare de alimente cât a calităţii şi
a diversităţii acestora.
Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima dată dupa cel de-al
doilea razboi mondial în cadrul dezbaterilor Organizaţiei pentru agricultură si alimentaţie (FAO)
când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest ,,Proclamaţia dreptului fiecărui
om de a mânca pentru a-şi astâmpăra foamea“.FAO defineşte securitatea alimentară astfel:
”accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie” pentru a-şi satisface
funcţiile vitale şi pentru a duce o viaţa sănătoasa şi activă.
Securitatea alimentară a fiecarei ţari poate fi asigurata in primul
r ă n d d i n resursele interne prin politicile practicate de fiecare tara. Securitatea alimentară este
un concept deosebit de dinamic care a evoluat în timp. Astfel în ţarile dezvoltate
securitatea alimentară s -a realizat prin crearea unui sistem agricol viabil
p r i n practicarea unor politici indelungate si costisitoare de sustinere a agriculturii. Astazi in
aceste ţari conceptul a dobândit alte inţelesuri. Datorită faptului că în aceste ţari s-a reuşit sa se
asigure hrana în cantitaţi indestulătoare, se pune în prim plan calitatea, siguranţa alimentelor şi
protecţia socială, deci sunt preocupate de protecţia sanataţii consumatorilor .
Securitatea alimentară în ţarile în curs de dezvoltare este mai dificil de realizat şi in
condiţii nefavorabile. În aceste ţari consumul de alimente este foarte scazut atât din punct de
vedere cantitativ cât şi calitativ, fiind caracterizat printr-o structura în care p r o d u s e l e d e
o r i g i n e a n i m a l a a u p o n d e r e a f o a r t e m i c a , i a r a c e a s t a s i t u a ţ i e e s t e întalnita
în foarte multe ţari ale lumii. Este foarte important ca aceste ţari sa-şi asigure hrana din resursele
proprii, sa-şi consolideze pieţele agroalimentare pentru a dobândi independenţa faţa de ţarile
dezvoltate mari producatoare de produse alimentare . A c e s t a m ă s u r a e s t e
n e c e s a r ă ş i p e n t r u R o m â n i a c a r e e s t e o ţ a r a î n c u r s d e dezvoltare. Securitatea
alimentară la nivel individual este ”dreptul de a mânca”.
Dupa Mircea Bulgaru “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente
necesara pentru un individ exprimată in unitaţi fizice, convenţionale (calorii), si
trofine pentru a-şi a s i g u r a e c h i l i b r u l f i z i o l o g i c ş i a - ş i a c o p e r i r a ţ i i l e z i l n i c e
d e c o n s u m : r a ţ i a d e intreţinere, raţia de crestere si raţia de activitate.”
 Siguranţa alimentului reprezinta totalitatea măsurilor întreprinse la nivel național și
international pentru a asigura consumatorul că nu va suferi consecințe care să-i afecteze
atunci când prepară sau consumă un produs alimentar.
Calitatea igienică a alimentelor este realizată dacă se respectă următoarele reguli:

 Folosirea de materii prime proaspete;

 Aplicarea de tratamente termice de inactivare a subst antinutritive;
 Procesarea minimă pt evitarea formării de subst nocive şi păstrarea calităţii nutrienţilor şi subst
biologic active;
 Conservarea corespunzatoare pt evitarea alterării microbiologice;
 Utilizarea aditivilor cu destinaţia şi în dozele prescrise;
 Folosirea raţională şi strict controlată a îngrăşămintelor, pesticidelor şi antibioticelor;
 Păstrarea perfectă a igienei în unităţile de procesare în spaţiile de depozitare în cazul
echipamentelor, utilajelor şi ustensilelor de lucru;
 Educarea consumatorului pentru a respecta regulile de igienă pe durata preparării culinare şi a
păstrării produselor obţinute;
Conceptul de aliment sigur şi hrănitor înglobează o multitudine de elemente diverse. Este
vorba despre un aliment care conţine toţi nutrienţii şi substanţele biologic active de care omul are
nevoie pentru menţinerea sănătăţii şi pentru prevenirea apariţiei bolilor cronice în plus, este vorba
despre un aliment lipsit de toxine, de pesticide, de contaminanţi chimici, de contaminanţi fizici şi de
agenţi patogeni de tipul bacteriilor şi virusurilor care pot provoca îmbolnăviri.
Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea ei sunt
implicate toate părţile componente care participă la producerea, procesarea, transportul şi
distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau pregătirea
profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al organizaţiilor
neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde.
Siguranţa alimentară înseamnă angrenarea tuturor factorilor şi aplicarea tuturor normelor
care sprijină şi asigură realizarea unor produse alimentare al căror valoare nutritivă şi consum stau
la baza unei alimentaţii sănătoase.
Scopul principal al siguranţei alimentare este asigurarea protecţiei sănătăţii umane la cel
mai înalt nivel iar obiectivul este reprezentarea intereselor consumatorilor vizavii de alimente.
 Siguranţa alimentară ca şi concept ocupă un loc important în directivele uniunii europene.
Politica UE privind siguranţa produselor alimentare are la bază conceptul “de la fermă până pe
masa consumatorului”, o abordare holistică care integrează fiecare fază din procesul de
aprovizinare a produsului pe o axă verticală începând cu producţia furajelor, la sănatatea plantelor
şi bunăstarea animalelor, producţia şi prelucrarea primară, perlucrare secundară, ambalarea,
depozitare şi livrare până la vânzare cu amănuntul în import sau export.
Prin siguranţa alimentară orice firmă şi companie realizează pe lângă produse alimentare
de calitate şi o valoare adăugată socială, care se traduce prin încrederea clienţilor şi consumatorilor
în producător şi produsele alimenatre ale acestuia şi se reîntoarce sub forma creşterii vânzărilor.
Siguranţa alimentelor asigură rulajul de marfă, profitul şi continuitatea firmei şi justifică existenţa
acesteia.
Aplicarea unui sistem de siguranţă alimentară creează o serie de alte avantaje:
 alinierea industriei alimentare din România la cerinţele Uniunii Europene referitor la
producţia de alimente;
 prevenirea unor focare de toxiinfecţii alimentare, care ar afecta starea de sănătate a
consumatorilor;
 favorizează dialogul constructiv între producători şi consumatori, între producători şi
organele de control.
Siguranţa produselor alimentare se poate obţine cu introducerea unui sistem de lucru
prin care se identifică şi se evaluează gradul de risc al punctelor cauzatoare de greşeli pentru a le
elimina. Sunt sisteme acreditate internaţional şi agreate de uniunea europeană cum ar fi metoda
HACCP sau Implementarea unui sistem IT de control producţie şi de trasabilitate a produselor
alimentare pentru a putea monitoriza şi interveni în cazuri în care apar sincope în procesul de
producţie.
Siguranța alimentară este determinată obligatoriu de 3 condiţii pe care trebuie să le
îndeplinească un produs neprelucrat, prelucrat parţial, prelucrat total sau nou creat:
1. să aibă valoare nutritivă şi energetică.
2. nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism
3. să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv
consumatorul normal şi sănătos.
 1. Să aibă valoare nutritivă și energetică care este exprimată prin calitatea şi cantitatea
principalilor nutrenţi (proteine, lipide şi glucide) care sunt în acelaşi timp şi furnizori de energie. De
asemenea, important este şi conţinutul în compuşi biominerali, vitamine şi alte substanţe biologic
active.
Funcţiile nutrienţilor în organismul uman sunt următoarele:
 asigură energia necesară organismului şi cerinţele nutritive ale acestuia
 au rol plastic, fiziologic şi fizico-chimic
 sunt substanţe indispensabile vieţii intervenind la nivel celular şi asigurând dezvoltarea şi
menţinerea normală a sănătăţii organismului.
2. Să aibă o valoare nutritivă biodisponibilă cât mai ridicată.
Biodisponibilitatea alimentelor se referă la măsura în care nutrienţii, biomineralele,
vitaminele şi substanţele biologic active sunt utilizate de organismul uman, această biodisponibilitate
fiind cuantificată după:
 Nivelul de substanţe nutritive şi sunstanţe biologic active aflate în tractul intestinal, nivel apt de a
fi absorbit de către organism;
 Viteza de absorbţie a substanţelor rezultate din digestie;
 Cantitatea de substanţe reţinute de organism.
Biodisponibilitatea este influenţată de o serie de factori precum:
 Starea fiziologică a organismului;
 Natura produsuui;
 Prezenţa substanţelor cu caracter anti-nutritiv;
 Modalitatea de procesare a materiei prime;
 Interacţiunile de tip sinergism, antagonism sau asociativ între nutrienţi şi biominerale sau nutrienţi
şi vitamine.
3. Să aibă inocuitate, adică:
 Să fie salubru;
 Să nu pună în pericol consumatorul normal sănătos.

Inocuitatea/calitatea igienică este parte integrată a calităţii globale şi este influenţată de:

a) Substanţele cu caracter toxic care se găsesc în mod natural în materiile prime sau în
produsele finite (aa cu seleniu, alcaloizi, amine biogene,etc)
b) Substanţele cu caracter antinutritiv din materiile prime agroalimentare (hemaglutinine sau
lectine, inhibitorii tripsinici, antivitaminele, antimineralizantele, blocanţii diferitelor enzime etc)
c) Aditivii – acei aditivi care se folosesc în producţia de alimente fără respectarea legislaţiei
în vigoare cu referire la destinatie, doze etc.
d) Contaminanţi chimici de tipul metalelor grele, pesticidelor, micotoxinelor.
e) Substanţele chimice care se pot forma în timpul procesării de tipul nitrozaminelor,
hidrocarburilor policiclice aromatice ori a polimerilor de oxidare termică a grasimilor
f) Substanţele care pot migra din ambalajele plastice în produsul alimentar (pigmenţi,
stabilizatori, monomeri cu masă molec redusă etc.)
g) Microorganisme patogene care pot produce fie intoxicaţii prin toxinele elaborate în
document, fie infecţii prin multiplicarea acestor organisme în organismul uman
h) Agenţi biologici care pot infesta alimentele (paraziţi, insecte, protozoare, larve etc.)
i) Virusuri care pot contamina materiile prime şi produsele atât de origine vegetală cât şi de
origine animală.

În cadrul siguranţei alimentare, riscul este definit ca posibil factor care ar putea altera
acurateţea produselor alimentare, astfel ca în urma consumului acesta să afecteze într-un fel sau
altul sănătatea consumatorului. Riscurile sunt clasificate în trei mari categorii:
 fizice;
 chimice;
 biologice.

ANALIZA RISCULUI IN SIGURANŢA ALIMENTELOR

Bolile transmise prin alimente rămân o mare problemă atât în ţările dezvoltate cât şi în curs de
dezvoltare, conducând nu numai la suferinţa umană dar şi la pierderi economice importante. în fiecare
an 33% din populaţia ţărilor dezvoltate şi >33% din cea a ţărilor în curs de dezvoltare poate fi afectată
de boli diareice transmise prin apă sau alimente, estimându-se că în fiecare an mor circa 2,2 mii.
oameni, cel mai adesea copii. Trebuie avut în vedere că sistemele de siguranţa alimentului la nivel
naţional sunt influenţate de factori globali cum ar fi:

 creşterea volumului şi densităţii comerţului internaţional cu produse alimentare;

 extinderea autorităţilor internaţionale şi naţionale şi a obligaţiilor legale ce rezultă din acestea;
 creşterea complexităţii tipurilor de alimente şi a resurselor geografice;
 Intensificarea şi industrializarea agriculturii şi respectiv a creşterii de animale (modificări în
practica agricolă şi a climatului);
 creşterea călătoriilor de afaceri şi a turismului;
 modificări în ceea ce priveşte modelele de tratament şi manipulare;
 modificări în ceea ce priveşte modelele de hrană (dietă) şi preferinţele de preparare a alimentelor
(modificări în comportamentul uman şi ecologie);
 noi metode de procesare a alimentelor;
 noi alimente şi tehnologii agricole;
 creşterea rezistenţei bacteriilor la antibiotice;
 modificări ale interacţiunilor oameni/animale cu potenţial de transmitere a bolilor.

Indiferent de gradul de satisfacere al sistemelor de control la nivel naţional, elementele de

bază ale sistemelor de siguranţă alimentară la nivel naţional trebuie să aibă în vedere că
responsabilitatea pentru siguranţa alimentelor care revine atât producătorilor de materii prime de
origine vegetală/animală, procesatorilor, reglementatorilor, distribuitorilor en-gros şi en-detail,
precum şi consumatorului, dar şi sistemului guvernamental de control: Autoritatea Naţională Sanitar
Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
Elementele de siguranţă a alimentelor la nivel naţional sunt următoarele:

 Legi alimentare, politici alimentare, reglementări şi standarde;

 Instituţii cu responsabilităţi clar definite privind managementul controlului alimentului şi sănătate
publică;
 Capacitatea ştiinţifică;
 Management integrat asemănător;
 Inspecţie şi certificare;
 Laboratoare de diagnostic şi analiză;
 Standarde cadru;
 Echipament pentru infrastructură;
 Structuri monitorizate şi capabilităţi;
 Capacitate pentru răspuns în cazul extrem;
 Examinarea problemelor de sănătate umană care sunt în legătură cu ingerarea de alimente;
 Învăţare;
 Informarea publicului, educaţie şi comunicaţie.

Pentru a fi siguri că produsele alimentare nu prezintă nici un risc pentru sănătatea oamenilor
este necesară analiza riscului în siguranţa alimentului, această analiză constituind de altfel şi primul
principiu al HACCP (Hazard Analysis Criticai Control Point) care se referă la analiza riscului.

Conform Codex, hazardul este definit ca reprezentând orice agent biologic, chimic şi fizic
care se găseşte într-un produs alimentar sau care poate ajunge în acesta şi care are potenţial de a
produce un efect negativ asupra sănătăţii omului. Trebuie menţionat că orice hazard poate prezenta un
anumit grad de risc.

Riscul reprezintă estimarea probabilităţii şi severităţii reacţiilor adverse asupra sănătăţii populaţiei
expuse prezenţei hazardului (urilor) din aliment (e).

Tipuri de hazarduri in siguranta alimentelor

Hazardurile sunt numeroase în cadrul aceleiaşi grupe şi ele pot fi clasificate în trei grupe:

1. Hazarduri biologice

Hazardurile biologice se referă la:

 Bacterii patogene infecţioase;

 Organisme producătoare de toxine (referitoare la bacterii) ;
 Mucegaiuri, în principal cele toxicogene ;
 Virusuri ;
 Paraziţi ;
 Prioni.

2. Hazarduri chimice

Hazardurile chimice sunt:

 Toxine care se găsesc în mod natural în produse alimentare;

 Unii aditivi şi în special unii coloranţi şi conservanţi;
 Micotoxine produse de mucegaiuri toxicogene;
 Contaminanţi care provin din mediul înconjurător: metale grele, compuşii difenilpolicloruraţi, dioxină,
hidrocarburi policiclice aromatice.

3. Hazarduri fizice

Hazardurile fizice sunt:

 produse de origine agricolă: nisip, pământ, pietriş, sâmburi, frunze, lemn;

 produse de origine animală: oase şi aşchii de oase;
 sticlă provenită de la ambalaje de sticlă, becuri, ecrane ale aparatelor de măsură;
 metale: bolţuri, şuruburi, cuie, clame, ace de siguranţă, ace de seringă, bolduri, părţi din ustensile
ca lame de cuţit, abrazive;
 plastic, hârtie de ambalaj, ambalaj, inele de închidere;
 dăunători: păianjeni, muşte, şoareci;
 materiale folosite la întreţinere: cabluri electrice, capse, perii, organe de asamblare, fragmente
rezultate din găurire etc;
 obiecte personale: pahare de plastic, cercei, inele, monede, agrafe de păr etc.

Având în vedere importanţa asigurării siguranţei alimentare, guvernele şi alte organisme

implicate în controlul alimentului sunt obligate să aplice şi să îmbunătăţească sisteme
administrative existente, infrastructura şi alte facilităţi în vederea menţinerii siguranţei
alimentare la cel mai înalt nivel posibil. în această direcţie, autorităţile trebuie să asigure:

 creşterea încrederii faţă de ştiinţa care trebuie să stea la baza principiului care guvernează
dezvoltarea standardelor de siguranţă;
 deplasarea responsabilităţii primare în ceea ce priveşte siguranţa alimentului către industrie;
 adoptarea lanţului producţie-consumator în vederea eficienţei controlului alimentului;
 permisiunea pentru industrie de a fi mai flexibilă în implementarea controlului;
 asigurarea unui control eficient şi operativ de către funcţiile guvernamentale;
 creşterea rolului consumatorului în luarea de decizii;
 recunoaşterea necesităţii privind extinderea monitorizării controlului alimentului;
 adoptarea unui sistem integrat de lucru care să aibă legături şi cu alte sectoare (sănătatea animală
şi sănătatea plantelor);
 adoptarea analizei riscului ca o disciplină esenţială pentru îmbunătăţirea siguranţei.