Ursul este un mamifer, care se poate găsi în păduri, munţi sau

la grădinile zoologice. Urşii iubesc aceleaşi lucruri ca şi oamenii:

aerul curat, mâncarea bună şi liniştea. Pentru a găsi toate acestea,
sunt în stare să se înfrunte cu cei mai fioroşi rivali.
Urşii sunt de mai multe feluri:

-Ursul brun (Ursul cafeniu) trăieşte în Europa în Munţii

Vosgi, dar şi în alţi munţi. El este cel mai puternic urs din Europa.
Se poate căţăra în copaci şi poate alerga în salturi mari. Ursul brun
este inteligent, şiret şi prudent. Când este rănit sau este surprinsă
ursoaica cu puiul ei, atacă şi omul. Altfel, în general fuge de om.
Trăieşte în regiunea de pădure. Iarna se retrage în bârlog, într-o
semihibernare (amorţire) şi nu se hrăneşte. Hrana lui este foarte
variată, acesta fiind omnivor.
Când ies prima oară la plimbare, puii nu au chef decât de
joacă. Pe o zi toridă, ce poate fi mai plăcut ca o baie într-un loc
răcoros ? În zonele unde somonii urcă pentru a-şi depune icrele,
urşii stau la pândă şi se transformă în pescari îndemânatici.
Urşii cafenii sunt mari şi puternici. Aceşti urşi uriaşi au o
mare slăbiciune: la fel ca şi copiii, iubesc dulciurile. Se dau în
vânt după zmeură şi afine dulci, măceşe, mere pădureţe şi alte
fructe, dar cel mai mult le place mierea. Când descoperă un cuib
de albine de pădure, nu se lasă până nu linge toată mierea până la
ultima picătură. Dar urşii nu se dau în lături nici de la muguri, fur-
nici, larve, ouă, păsări… Dacă le e foarte foame, atacă elani, cerbi
şi căprioarele. Un urs matur reuşeşte în cursul unei singure zile să
înghită 70-80 de peşti. Cu silueta însă nu are probleme.
Toamna, urşii mănâncă mai mult decât de obicei, pentru a
aduna rezerve de grăsime care îi vor permite să hiberneze. Nu le
prea place să se trezească cu burta goală când afară este frig. Urşii
au nevoie de un iatac confortabil.
 Ei îşi caută o peşteră sau o groapă la rădăcinile copacilor,
îngrijindu-se ca orificiul de ieşire să fie îngust şi bine ascuns.
Puii nu părăsesc vizuina până în aprilie, hrănindu-se cu
laptele mamei. Ursuleţii rămân în grija mamei până la 3 ani.
Este singurul urs care trăieşte şi la noi în
ţară în Munţii Carpaţi.

-Baribalul (Ursul negru) trăieşte în America de Nord în

Munţii Stâncoşi. El este de mărime mijlocie, este sprinten, poate
să înoate cu uşurinţă şi se caţără în copaci. Atinge o lungime de
1,50 metri. Este un animal omnivor, se hrăneşte cu fructe, seminţe,
miere de albine, insecte şi melci. Mierea o culege din fagurii
sălbatici. Nu atacă omul.

-Ursul alb (Ursul polar) trăieşte în nordul extrem al Asiei,

în Peninsula Taimir. El este cel mai mare reprezentant al
carnivorelor, atinge o tonă în greutate şi 2,60 de metri în lungime.
Trăieşte în preajma Polului Nord, în regiunile gheţurile şi a
zăpezilor veşnice. Se hrăneşte cu peşti şi foci. El hibernează şi
atacă întotdeauna omul. Din blana ursului se confecţionează
îmbrăcăminte.
Ursul polar este stăpânul necontestat al pustiurilor îngheţate.
El nu are duşmani naturali. Când e sătul, doarme sau se distrează.
Este un rege căruia îi place… să se joace. Blana lui albă trebuie
curăţată si cel mai bine se curăţă printr-o tăvăleală în zăpadă. Este
mai bine să nu ai de-a face cu o namilă care se ridică pe labele din
spate.
Urşii polari sunt nişte singuratici. Vânează, înoată şi se
plimbă singuri, dar nu evită întâlnirile cu alţi “confraţi”. Se bucură
ca nişte copii când întâlnesc vreun “coleg de gheţuri”. Nu e de
mirare, de vreme ce “mărşăluiesc” sute de kilometri având ca
tovarăşi de drum gerul şi zăpada. În schimb, cu doamna ursoaică
se văd doar o dată pe an. O “curtează” cu mârâituri dulci şi tot
felul de fiţe, iar când îşi dau seama că vor fi tătici, îşi iau
picioarele la spinare. Familia nu-i interesează din principiu.
Le e suficient dacă o data pe an seduc o “naivă” cu blana albă.
Important este sa te distrezi! Ursoaica trebuie să-şi crească puii de
una singură. De altfel, ea este o mamă aproape perfectă.
Urşii polari au mirosul, auzul şi văzul foarte ascuţite. Ochii
lor sunt acoperiţi cu o membrană specială, care îi apără de razele
soarelui reflectate de zăpadă. Un strat gros de grăsime îi
protejează de ger. Apa rece ca gheaţa în care urşii înoată ca nişte
adevăraţi campioni, nu ajunge niciodata până la pielea lor
protejată de un puf gros şi de o blană deasă, impermeabilă. Hrana
preferată a urşilor sunt focile pe care le adulmecă deseori şi de la
un kilometru distanţă. Sunt pescari abili şi nu refuză niciodată un
peşte dolofan.

-Ursul Koala (Ursul cu pungă) trăieşte în Munţii Alpii

Australieni. El atinge o lungime de 60 de centimetri. Având
unghiile foarte dezvoltate este un bun căţărător, de aceea stă în
copaci. Nu are nimic comun cu caracterele celorlalţi urşi, în afară
de înfăţişarea sa. Koala este denumit şi ursul cu pungă, datorită
pungii care se află în regiunea pântecului, unde-şi creşte puiul;
mai târziu, acesta stă agăţat de spatele mamei.
 Chiar dacă locuieşte în Australia, Domnul Koala trăieşte ca
un adevărat sultan oriental. Are un harem cu trei până la şapte
soţii. Şi el le iubeşte tare mult pe toate.
Puiul Koala nu are nevoie nici de scutece, nici de biberon.
Stă în marsupiul mamei sale, unde găseşte tot ce-şi doreşte. Iese
prima oară din acest buzunar abia după trei luni, iar cei mai leneşi,
mai târziu, după şase luni. Imediat ce apare în lume, priveşte
pofticios la frunzele gustoase şi aromate de eucalipt.
Koala este un mare mofturos. Toată viaţa ţine un regim strict
vegetarian. Se hrăneşte numai cu frunze şi rămurele de eucalipt.
Din cele cinci sute de varietăţi ale acestui arbore, el “vizitează”
doar trei sute. Din fericire pentru ursuleţii Koala, hrana se găseşte
mereu la îndemâna lor, căci ei îşi petrec aproape toată viaţa în
eucalipţi. Masa durează multe ore şi, cel mai adesea se hrănesc în
timpul nopţii. De la răsăritul până la apusul soarelui un animal
consumă 1,5 kilograme de plante. După ce mănâncă, se culcă şi se
trezeşte doar pentru a mânca din nou. Şi tot aşa, zi de zi, în acelaşi
ritm trece viaţa lor.
Un koala trăieşte în medie 20 de ani, iar la sfârşitul vieţii are
câteva sute de copii şi o mulţime de nepoţi.

-Ursul buzat se întâlneşte în junglele Indiei, până la poalele

Himalayei şi în Sri Lanka.

-Ursul malayez (Ursul cocotierilor) este cel mai mic dintre

urşi, dar cel mai bun căţărător. Este răspândit în Indochina şi
Indonezia.

-Ursul negru cu ochelari trăieşte în America de Sud, în

Munţii Anzi. Numele îi vine de la o dungă albă situată în jurul
ochilor ca o pereche de ochelari.

-Ursul Panda (Ursul de bambus) trăieşte în pădurile de

bambus, între 1800 – 4250 de metri altitudine, din estul Tibetului
şi sud-vestul Chinei.
 -Brrr!
E cam
rece
apa!

Arată ca un ursuleţ dar, de fapt, nu este un urs adevărat. Mai

curând e un fel de “urso-pisică”. Zoologii nu s-au hotărât încă.
Oricum, e un animal simpatic, un “domn” cu maniere ireproşabile,
pe care toată lumea vrea să-l alinte.
Cele mai frumoase exemplare provin din pădurile provinciei
chineze Sychuan. Panda este foarte cuminte. Deşi are 180 kg şi
este destul de puternic, nu-i bate pe cei mai slabi. În plus, e şi
foarte primitor. Trăieşte singur şi, de aceea, face tumbe de bucurie
când vreun vecin se invită pe teritoriul lui. Se salută cu un sâsâit
amabil, scoţând un zgomot de parcă ar avea un ceainic în stomac.
Timp de patru luni, mama îşi poartă copilul în braţe. Când
micuţul se poate descurca, mama răsuflă uşurată. Acum încep
lecţiile de bune maniere şi de procurare a hranei, dar timp de un an
mama va continua să-şi ajute puiul.
La vârsta de un an şi jumătate, micul Panda începe să trăiască
singur. Este viaţa delicioasă a unui mare mâncăcios şi somnoros.
Cât e ziua de lungă, se hrăneşte cu bambus. În timpul prânzului,
care durează 14 ore, înghite 40 kg de muguri şi frunze. Apoi se
caţără în copac şi… se culcă. Uneori se zvârcoleşte aşa de mult,
încât pică din copac. Mai mănâncă ceva, apoi se urcă din nou ca să
se odihnească.
 -Ursul Grizzly se găseşte în Siberia şi în Alaska şi poate a-
junge ridicânduse în picioarele din spate la 3 metri şi poate cântări
peste jumătate de tonă.

-Ursul de peşteră este un urs uriaş de peste 2 metri lungime.

Îşi caută adăpost în peşterile călduroase, ocupând aceste
adăposturi căutate de om. Acest uriaş al peşterilor a dispărut în
peşterile din Transilvania şi Oltenia. Aici se găsesc frecvent oase
şi fosile.

*Pe continentul Africa nu trăiesc urşi deoarece sunt

temperaturi foarte ridicate şi urşii nu suportă căldura foarte mare.