Sunteți pe pagina 1din 4

CRĂCIUNUL DE IERI ȘI

DE AZI
Crăciunul bunicilor noștri
 Bunicii mei și-au petrecut copilăria la țară unde se respectau în fiecare an tradițiile și
obiceiurile.
 Când se apropia Crăciunul, începeau să se pregătească.
 Nu vă imaginați că dădeau buzna în magazine să cumpere cadouri, obiceiul acesta
era necunoscut pentru ei, în schimb munceau pe brânci ca să aibă ce pune pe masa
de sărbătoare. Aveau, nu aveau porc, era musai să taie unul ca să nu-i vorbească
lumea în sat de calici. Iar tăiatul porcului se făcea cu mare fast. Venea măcelarul
satului și două, trei vecine să ajute la „porcării”. Chiar dacă eram și noi acolo și am fi
putut să ajutăm, nimeni nu trebuia să sară peste obiceiul acesta deoarece…gura lumii
era slobodă.
 Pe masa de Crăciun trebuia să fie mereu tobă, cârnați, caltaboși și tot felul de astfel de
produse, ușor de neînțeles pentru mine azi. Dar având în vedere că în restul anului
mâncau carne de cel mult două ori pe săptămână, de Crăciun trebuia să fie fală.
 Dar ce se respecta cu sfințenie era obiceiul colindatului. Jar mânca tataie dacă nu se ocupa din
vreme să aibă mere gustoase, nuci și colaci pentru colindători. Pe vremea bunicilor noștri
bradul nu prea avea ornamente precum avem în zilele noastre.
 De obicei bradul era împodobit cu nuci pe post de globuri,mere,biscuiți și bomboane
iar beteala era făcută din staniol.
Crăciunul părinților noștri
 Crăciunul era zi lucrătoare, copiii primeau daruri de la Moș Gerilă.
 Sărbătorile de Crăciun s-au transformat în Sărbători de iarnă, iar bradul
de Crăciun a devenit Pom de iarnă.
 Portocalele și bananele verzi erau procurate pe sub mână și învelite în
ziare pentru a fi coapte, brazii erau decorați cu hârtie creponată.
 Zilele de Crăciun erau lucrătoare şi startul Sărbătorilor de Iarnă se
dădea după 27 decembrie şi abia după această dată era indicată
amenajarea pomului de iarnă în casele românilor. Cei care amenajau
bradul mai devreme îl ţineau departe de ferestre şi evitau instalaţiile de
iluminat pentru a nu atrage atenţia. Cum beteala nu se găsea în
magazine, brazii erau împodobiţi cu globuleţe şi aranjamente din hârtie
creponată.
Părinții mei primeau mereu de Crăciun cărți, păpuşi şi jucării. Ceea ce
primeau ei de Crăciun, nici nu se compară cu ceea ce primesc copiii
din ziua de astăzi. Majoritatea jucăriilor din ziua de astăzi sunt mult mai
frumoase şi mai utile în formarea abilităţilor şi deprinderilor de tot felul.
Crăciunul din zilele noastre
 Deși tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la
an, împodobirea bradului a rămas una dintre cele mai
iubite dintre ele, atât în mediul urban, cât şi în mediul
rural. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun cu
plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri
pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun
se împodobește bradul cu ornamente strălucitoare.
 Cadourile sunt extrem de diferite datorită apariției
tehnologiei (telefoane, ps4, masinuțe electrice) dar și
jocuri educaționale.
 Din păcate, de la an la an s-au mai pierdut din tradițiile
de odinioară și datorită situației pandemice pe care o
traversăm.

S-ar putea să vă placă și