Pinocchio

de Carlo Collodi

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, un tâmplar bătrân, pe nume

Gepetto. El trăia într-o căsuţă uitată la marginea unui orăşel.
Într-o zi, s-a hotărât sa cioplească din lemn un băieţel, care să-i aline singurătatea.
După ce a terminat de cioplit, Gepetto s-a culcat. Un greier spiriduş a intrat în odaie şi
văzând băieţelul de lemn, a suflat peste el şi l-a făcut să se mişte. Dimineaţa, tâmplarul a
văzut cu uimire că băiatul cioplit din lemn se putea mişca. Nu-i venea să-şi creadă ochilor.
Bătrânul l-a considerat copilul lui şi l-a numit Pinocchio. Băiatul era foarte
neastâmpărat. Greierele spiriduş îl certa şi-i spunea să asculte de sfaturile bătrânului lui
tată.
─ Nu vreau, nu cred că aşa ceva este pentru mine! răspundea obraznic Pinocchio.
După un timp, Gepetto l-a înscris la şcoală, i-a cumpărat un abecedar şi l-a condus
cu drag până la poartă , în prima zi de şcoală.
Pe drum Pinocchio a dat peste un grup de păpuşari, care tocmai dădeau un spectacol.
Scena era plină de marionete, iar când a trecut Pinocchio, acestea s-au năpustit asupra lui. –
Văzând, directorul s-a înfuriat:
─ Cum îndrăzniţi să întrerupeţi spectacolul?
─ Domnule director, eu nu am nici o vină, răspunde Pinocchio. Păpuşile au vrut doar
să mă salute.
Văzând cât de drăgălaş este băiatul, directorul i-a oferit cinci bănuţi de aur, cu care
Pinocchio, mulţumit s-a întors acasă. La întoarcere, nici nu-i trecea prin gând că este
urmărit. La un moment dat, o vulpe şchioapă şi un motan orb i-au ieşit în cale.
─ Unde te grăbeşti băieţaşule, îl ia la rost vulpea şireată. Noi ştim cum ai putea să-ţi
înmulţeşti bănuţii. Vino cu noi pe câmpul minunilor. Acolo, dacă îngropi bănuţii, a doua zi
va creşte un copac cu crengile pline cu bănuţi.
Pinocchio a strigat după ajutor. La un moment dat a apărut o zână bună care l-a
eliberat, l-a dus acasă la ea şi l-a luat la întrebări:
─ Unde sunt banii?
─ I-am pierdut, a încercat s-o păcălească Pinocchio.
Cu fiecare minciună, însă, nasul îi creştea din ce în ce mai mare.
─ Promit că de azi înainte mă voi cuminţi. Voi merge la şcoală şi-l voi asculta pe
Gepetto, spuse Pinocchio printre lacrimi.
Făcându-i-se milă de el, zâna i-a scurtat din nas. Apoi l-a dus acasă la Gepetto.
Pinocchio, în câteva zile a uitat de promisiunea făcută. Ieşind la joacă, a dat peste o
trăsurică trasă de un măgăruş.
─ Vino cu noi în Ţara Jucăriilor! l-au ademenit pe Pinocchio.
 Acesta nici nu a stat pe gânduri. Ajunşi în împărăţia jucăriilor, s-au jucat, au lenevit,
uitând de alte griji.
După câteva zile s-au trezit cu nişte urechi lungi şi coadă. Arătau ca nişte măgari.
Nişte circari i-au dus la circ şi, pentru puţin ovăz, munceau săracii din greu. Pinocchio, cu
prima ocazie ivită a scăpat. Fugea, fugea, nici el nu ştia încotro. Ajuns la malul unei ape,
de supărare şi-a legat de gât un bolovan şi s-a aruncat în apă. Zâna cea bună a avut, însă
grijă de el, i-a dezlegat funia şi l-a scăpat şi de înfăţişarea de măgar.
Pinocchio dădu din mâini şi din picioare să ajungă cât mai repede la mal. Dar, vai! o
balena l-a înghiţit şi o dată cu el şi foarte multă apa. Băiatul se zbătea în burta balenei
încercând să scape, când deodată, două braţe puternice l-au prins şi l-au scos din apă. Era
Gepetto care i-a povestit că a pornit în căutarea lui pe o barca şi a fost înghiţit de balena, în
timpul unei furtuni. Observând că noaptea balena doarme cu gura deschisă, cei doi au
plănuit să scape.
Ei s-au agăţat de coada unui peşte şi au aşteptat până când balena şi-a deschis gura.
Atunci, împreună cu peştele au ieşit afară din gura ei.
Ajunşi acasă, bătrânul s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Pinocchio l-a îngrijit, dându-i
medicamente şi mâncare. Câteodată, seara, băiatul citea şi învăţa să scrie singur. Văzând
faptele lui bune, zâna cea bună a intrat în încăpere şi i-a dat viaţă. De bucurie, bătrânul s-a
vindecat pe loc. Pinocchio a devenit un băieţel cuminte şi au trăit împreună fericiţi mult
timp.