Vulpea Vulpes vulpes L.

Vulpea

Descriere. Mamifer carnivor, de talie medie, se recunoaşte după corpul său alungit,
coadă lungă şi stufoasă şi urechile mici şi ascuţite. Masculul se numeşte vulpoi, femela vulpe iar
puii căţei sau pui de vulpe. Adulţii au o lungime totală de 110 - 130 cm, din care coada are 30-50
cm. Înălţimea la greabăn este 35 - 40 cm, iar greutatea de 7 - 8 (10) kg. Femelele, în raport cu
masculii sunt ceva mai mici, iar puii au la fătare 80-150 g. Lasă un miros specific penetrant, uşor
sesizabil. Înoată bine. Corpul este acoperit cu o blană deasă, formată din păr şi puf iarna sau un
păr mai scurt vara. Năpârlesc primăvara iar noul păr creşte încet, ajungând la deplină dezvoltare
în decembrie. Culoarea blănii variază de la roşcat la cenuşiu negricios. La noi se cunosc vulpea
roşie, vulpea cărbunăreasă şi vulpea cu cruce, care are pe spate două dungi închise, dispuse
perpendicular una pe alta. Se remarcă faptul că pe spate culoarea este uniformă la toate vulpile;
pe părţile laterale apar fire de păr cu vârful alb; vârful urechilor şi al picioarelor este negru.
Coada, cu păr lung, are de regulă vârful alb. Specia are în Europa cinci subspecii sau rase
geografice din care amintim Vulpes v. crucigera Bechstein care se întâlneşte din Europa Centrală
până în Urali şi care are o mare variabilitate, atât în ceea ce priveşte mărimea cât şi culoarea.

Deosebirea între sexe la exemplarele din teren nu se poate face.

Dentiţia cuprinde 24 de dinţi şi remarcăm caninii lungi.

Formula dentară este :
 3 1 3 3
I C P M
3 1 4 3

Vârsta se apreciază mai greu după dimensiuni, blană şi dentiţie. Trăieşte 10 - 12 (16
ani).
Glasul vulpii este un lătrat scurt pe care îl scot adulţii în timpul împerecherii sau puii
rămaşi singuri. Uneori, rănită sau încolţită de câine, scoate un ţipăt. În vizuină, încolţită de câini
sau în luptele între masculi, scoate un mormăit. Pentru a atrage eventualii duşmani de la pui, ori
în perioada împerecherii se aud şi lătrături prelungite.

Simţuri. Este dotată cu simţuri ascuţite, având mirosul, auzul şi văzul excelente.

Urmele sale se deosebesc tranşant de cele de pisică prin faptul că sunt alungite şi au
imprimate ghearele, iar de cele de câine tot prin forma alungită şi prin aceea că urmele unghiilor
din faţă sunt situate mai apropiat. Urma-pârtie a vulpii este aproape o linie dreaptă.

Excrementele, variabile ca dimensiuni şi formă, în funcţie de hrana consumată, conţin în

mod obişnuit păr şi resturi de pene de la animalele devorate. Vulpoiul le depune obişnuit pe
ridicături.

Răspândirea. Răspândită în întreaga Europă, vulpea vădeşte şi la noi o mare plasticitate

ecologică, adaptându-se condiţiilor celor mai variate, începând cu Delta şi terminând cu limita
altitudinală a pădurilor. Se întâlneşte frecvent chiar şi în golul de munte. Densitatea maximă o
atinge în regiunea de deal şi câmpie unde găseşte uşor şoareci, hrana ei preferată. Alege
terenurile cu soluri argilo-nisipoase, care îi permit să sape vizuini pe poziţiile însorite. Vizuina
are de regulă mai multe intrări (4 - 5), iar în interior galerii şi spaţii mai largi, numite cotloane,
în care stă vulpea, unde îşi creşte puii şi unde are loc şi împerecherea. Obiceiul de a-şi face
vizuină şi alte cauze fac ca vulpea să se comporte ca un animal fidel locului de trai. După Diezel
(1962) 44% din vulpile marcate au fost împuşcate sub 5 km de locul de marcare şi numai 24%
peste distanţa de 20 km.

Creşterea efectivelor este limitată de acţiunile omului, de lup, râs, unele păsări răpitoare
şi boli. Dintre acestea din urmă amintim râia şi în special turbarea. Efectivele de primăvară au
oscilat în ultimii ani între 30000 şi 35000 exemplare, iar datorită sporului natural ridicat (ce
poate duce la dublarea efectivelor de primăvară) devine posibilă recoltarea anuală a până la
40000 de piese. Fluctuaţii ale efectivelor se datorează şi condiţiilor de hrană. Aceasta constă atât
din animale cât şi din vegetale. Mănâncă, în primul rând, şoareci, apoi melci, şopârle, larve,
râme, broaşte şi, mai rar, peşti. De asemenea, consumă pui de iepure, iepuri, iezi de căprior,
cocoşi de munte în timpul rotitului, fazani, purcei de mistreţ, găini de casă, apoi vegetale ca:
struguri, mere, zmeură, afine, pere şi prune. Se hrăneşte seara şi noaptea, iar în terenurile liniştite
şi în timpul zilei.
Reproducerea. Împerecherea are loc în ianuarie-februarie (martie), funcţie de vreme.
Între masculi au loc lupte. Sarcina durează 52 - 53 de zile, după care femela fată 4 - 5 (10) pui de
culoare brun-negricioasă, orbi până la 12 - 14 zile. Ei sunt alăptaţi până la 3 - 4 săptămâni, după
care, până la 3 - 4 luni, primesc şi carne (după unii la început digerată, ca şi la lup). Când puii au
mai crescut, femela le aduce şi pradă vie, cu care puii fac un adevărat exerciţiu. În caz de pericol,
femela îşi mută puii, transportându-i în gură. Maturitatea sexuală o ating la 10 luni şi sunt
complet dezvoltaţi la doi ani. Vulpea este un animal solitar, astfel încât din toamnă puii duc o
viaţă individuală. Familia se constituie doar în timpul împerecherii şi al creşterii puilor.

Recoltarea. Între 15 septembrie şi 31 martie, dar se pot recolta cu aprobarea

Ministerului Mediului şi în afara perioadei legale, în locurile unde pot prejudicia efectivele de
vânat mic. Cotta V. şi Bodea M. (1969) subliniază că vulpea ocupă locul al doilea, după iepure,
în ce priveşte numărul de piese recoltate. Împuşcarea ei se poate face la goană, la pândă, cu
chemătoare, imitând glasul şoarecelui sau al iepurelui rănit şi la vizuină. La goanele pentru vulpi
se cere multă disciplină, având în vedere marea ei sensibilitate. Trebuie cunoscute trecătorile
unde este indicat să se execute standuri pentru camuflarea vânătorilor; lungimea goanelor: 600 -
1000 m. Nu se utilizează câini, iar gonacii bat numai tufele.

Pânda la hoit se face din bordei, dar la locul respectiv se va pune nadă cu 2 - 3 luni
înainte. Pentru pânda la vizuină sau la trecători se pot amenaja observatoare, în care vânătorul să
se instaleze cu o oră înainte de înserat sau de ivirea zorilor.

Vânarea vulpii la vizuină se face de 1 - 2 vânători, însoţiţi de 1 – 2 câini (foxterieri,

jagdterieri sau baseţi). După ce vânătorii şi-au ocupat locurile bine camuflaţi aproape de intrările
vizuinii, se dă drumul la câini în vizuină. Dacă vulpea iese, atunci ea va putea fi împuşcată, iar
dacă rămâne în vizuină, urmează ca aceasta sa fie săpată iar vulpea scoasă cu un cleşte. Săpatul
se face după lătratul câinelui.
 Efectivele în 1997 se ridicau la cca. 30 000 exemplare.

Trofeul îl constituie craniul, care se evaluează la expoziţii şi se medaliază astfel: bronz

23,0-23,49 puncte, argint 23,50-23,99 şi aur peste 24 puncte. Blana, prelucrată, poate avea
diverse întrebuinţări. Ea nu este prezentată la concursuri şi pentru ea nu există criterii de
evaluare.

b c
Căţei de vulpe
Urme de vulpe
a,b – urme tipar; c – urmă pârtie

Arealul european al vulpii