Vegetația

de pădure
Pădurea reprezintă o suprafață mare de teren
dominată de arbori. În sens mai larg, se referă
la arborii care fac parte din acest ansamblu,
împreună cu numeroase specii
de plante, mușchi, ciuperci, ierburi, arbuști etc.
și de animale care cresc aici. Numeroase alte
definiții mai precise ale termenului sunt
utilizate în întreaga lume, luând în considerare
factori precum densitatea copacilor, înălțimea
acestora, gradul de acoperire a terenului,
situația legală și funcția ecologică. Conform
definiției Organizației pentru Alimentație și
Agricultură folosită pe scară largă, în 2006
pădurile au acoperit 4 miliarde de hectare,
respectiv aproximativ 30% din suprafața
mondială a uscatului .
 Mediul de viață se caracterizează
prin diferiți factori naturali. Cei
lipsiți de viață se numesc factori
abiotici, iar viețuitoarele sau
produșii acestora se
numesc factori biotici.
Comunitatea de populații (plante,
animale, microorganisme)
caracteristice unui biotop aflate
în relații interspecifice se
numește biocenoză.
Unitatea structurală și funcțională
care se stabilește între un biotop
și o biocenoză constituie
un ecosistem.
 Pădurile de foioase sunt
zone de vegetație în care
predomină vegetația
arboricolă și angiospermică.
Ele sunt prezente atât în
zonele temperate, cât și în
cele subtropicale și
tropicale.
Limita între pădurile de
foioase și cele
de rășinoase se situează
între altitudinile de 600-
1300 m, în funcție de relief,
substrat și microclimat, care
duc uneori și la inversiuni de
vegetație.
 Pădurile de conifere (numite
uneori păduri boreale) sunt zone
de vegetație în care predomină
vegetația arboricolă (arbori și
arbuști) și gimnospermică (brazi și
pini). Ele sunt răspândite în zonele
subarctice, temperate și
subtropicale. Sunt specifice zonelor
de mai sus de latitudinea de 55° în
emisfera nordică și unor munți din
emisfera sudică. Se întâlnesc în
zonele reci precum nordul Asiei,
din Scandinavia până în Rusia, în
nordul Chinei, pe lanțul muntos
Himalayan, în Georgia, pe munții
Alpi și Pirinei.
 Pădurile mixte sunt
zone de vegetație în
care predomină
vegetația arboricolă
mixtă gimnospermică-
angiospermică. Aceste
zone fac trecerea de
la pădurile de
foioase la cele
de conifere.
 Pădurile de stejar se întind în
zonele cu altitudine de pâna la
700–800 m. În zonele de câmpie,
aceste păduri sunt formate
din stejar brumăriu și stejar
pufos. În zonele joase, ele sunt
formate din stejar în amestec
cu cer sau gârniță (rude cu
stejarul). În zona dealurilor
înalte se întâlnește gorunul care
formează păduri întinse numai
de gorun (numite gorunete) sau
în amestec cu alte specii
de foioase.
 Pădurile de fag (numite
și făgete) sunt răspândite
în zonele cu altitudini de
600–1300 m. Pădurile de
fag se întâlnesc însă și la
altitudini mai mici, pe
versanți umbriți (400m)
sau la altitudini de 1500
m, pe versanții însoriți.
Pădurile de molid, (numite
și molidișuri), ocupă
regiunile înalte ale Munților
Carpați, de la limita
superioară a fagului până în
zona subalpină. Ele sunt
instalate la altitudini de
1200–1800 m. În
nordul Carpaților, limita
inferioară a pădurilor de
molid atinge, în unele
locuri, 600 m.